{"id":4025,"date":"2010-03-20T20:33:28","date_gmt":"2010-03-20T18:33:28","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=4025"},"modified":"2010-06-20T17:47:01","modified_gmt":"2010-06-20T15:47:01","slug":"poezia-lui-emil-brumaru-o-embriologie-a-formulelor-literare-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=4025","title":{"rendered":"Poezia lui Emil Brumaru: o embriologie a formulelor literare [I]"},"content":{"rendered":"

de Ioana Repciuc
\n
\n\u201eDeocamdat\u0103, am \u015ftire de patru ma\u015fini verbale:<\/em>
\nversurile, rug\u0103ciunile, c\u00e2ntecele \u015fi desc\u00e2ntecele<\/em>…\u201d
\n[Daniil Harms, Mi se spune capucin<\/em>]<\/p>\n

\nEmil Brumaru \u00ee\u015fi construie\u015fte din marginalii semantice \u015fi hibride cu rol de material liric o poetic\u0103 de tip condi\u0163ional<\/strong>, din fragmente, sau, \u00een termenii de specialitate ai lui Umberto Eco: un ratio facilis<\/em> cu galerii textuale \u015fi nebuloase de con\u0163inut. Evolu\u0163ia propriu-zis\u0103 a fiorului liric de la un volum la altul las\u0103 de dorit sau satisface doar angrenajul formal al m\u0103rcilor poetice, \u00a0distribuite cu parcimonie pentru a \u00eemp\u0103ca\/juca traversarea din cotidian \u00een poetic, de la lupele microscopice ale colec\u0163ionarului – \u201eblazonofil\u201d (ar spune \u015eerban Foar\u0163\u0103!) la telescoapele cosmice ale poetului postat dominator in propriul empireu. Locvacitatea poetului ie\u015fean, mereu testata samavolnicie verbal\u0103 salvgardeaz\u0103 pre\u0163iozitatea textului, respectiv plictiseala cititorului \u015fi \u00eendulce\u015fte peni\u0163a criticului crest\u0103tor de \u201ecu\u015fti\u201d canonice. Pentru Emil Brumaru (cititor, poet etc.), \u201ecarnea\u201d cuv\u00e2ntului e moale, apetisant\u0103 iar versurile sunt \u201emacre\u201d, \u00eenc\u00e2t pura \u201era\u0163iune gurmand\u0103\u201d ar putea atinge culmile prea-plinului. \u00cens\u0103 nici cantitativ, nici calitativ vorbind, regimul cantabil al \u201eexclama\u0163iilor candide\u201d (Ion Pop) specifice poeziei lui Emil Brumaru nu sunt formule literare suficient de abile pentru a prinde pentru totdeauna vraja poietic\u0103 performativ\u0103. \u015ei din acest motiv, exclama\u0163iile, intrate \u00een tentante contagiuni cu interoga\u0163iile, suflurile nerabd\u0103toare sau sughi\u0163ul culminant al bocetelor estompeaz\u0103 artizanatul de \u201econtraband\u0103\u201d literar\u0103 a tiparelor poetice. De aceea esen\u0163iala sa mi\u015fcare nu este ascunderea (Mircea Iorgulescu) ci, din contr\u0103, \u00a0insa\u0163iabila c\u0103utare, convenabila combinare de senza\u0163ii-filtre care ucid tandru \u015fi revigoreaz\u0103 subit. Tragic este, pentru artizanul Emil Brumaru, c\u0103\u00a0 niciodat\u0103 poemele sale nu vor \u201e\u00eencepe \u00een desf\u0103tare \u015fi sf\u00e2r\u015fi \u00een \u00een\u0163elepciune\u201d ca \u00een visul de poet al unui Robert Frost.<\/p>\n

\nEurile de h\u00e2rtie ornant\u0103 ale poemului (\u015fi mai pu\u0163in \u201epersonaje-alter-ego-uri lirice\u201d, cum sunt caracterizate efectele de persona<\/em> ale poeticii lui Brumaru de c\u0103tre varia\u0163i critici) sunt potrivite pe m\u0103sura variantelor din plastilin\u0103 ale efemerului feminin, rimate apari\u0163ii sau a\u015fteptate, invocate ar\u0103t\u0103ri, ca Reparata \u015fi Pirata sau acea Iubit\u0103 Ideal\u0103<\/em>-sintez\u0103, conturat\u0103 elogios \u015fi lubric \u00een Sonetul esen\u0163ial<\/em> din Infernala comedie<\/em>. De fapt, ideala rostire nu e nicidecum distilabil\u0103 \u00een mecanica futil\u0103 a \u201erablei ideale\u201d \u2013 echivalentul ma\u015finii de scris, cea preferat\u0103 de Emil Brumaru – \u00a0prin intermediul c\u0103reia poetul \u201ese \u00een\u015furubeaz\u0103 \u00een realitate\u201d[1]<\/a> \u015fi nici prin echivocul c\u0103utat, neverosimil de cump\u0103tat al vreunui distih scris cu \u201egura-n rai\u201d. \u00centrez\u0103rim drept solfegiu reprezentativ pentru \u201emadrigalul respins\u201d al \u00a0poetului – din specia Neterminatei<\/em> lui Franck O\u2019Harra \u2013 acel Sonet transcris la infinit[2]<\/a> <\/em>care tr\u0103deaz\u0103 \u00a0manierismul s\u0103u \u015fi care, a\u015fa cum observa Daniel Dimitriu, e un cantanto al \u201eserializ\u0103rii, al canoniz\u0103rii imagistice frapante\u201d[3]<\/a>.<\/p>\n

\nModul \u00een care poetul Emil Brumaru \u2013 oniricul, \u015faptezecistul, manieristul, barochistul, voyeuristul, dandystul, postmodernistul \u2013 \u00eentr-un cuv\u00e2nt vag, termen \u2013 valiz\u0103\u00a0 artistul este, deci un produc\u0103tor (crede Walter Benjamin), care \u201erefunc\u0163ionalizeaz\u0103\u201d \u00een cadrul propriilor posibilit\u0103\u0163i de expresie, aspir\u00e2nd la o art\u0103 a fugii, o retragere estetic\u0103 de pe scena muzelor polimorfe, \u00eensp\u0103im\u00e2ntat de condescenden\u0163a abunden\u0163ei de exclusiviste \u015fabloane critice. S\u0103 fie m\u0103\u015ftile sale lirice o parad\u0103 de \u201esuflete la second-hand\u201d (ca s\u0103 folosim o expresie nu de firm\u0103, ci o marc\u0103 poetic\u0103 a lui Nichita Danilov), sunt poemele lui Brumaru, \u201econsumate\u201d de categorisiri sau\u00a0 \u00eenc\u0103 \u201e\u00een garan\u0163ie\u201d?! Ceea ce dezam\u0103ge\u015fte, credem, \u00een critica la opera lui\u00a0 Emil Brumaru este c\u0103 de multe ori este trecut\u0103 grani\u0163a esen\u0163ial\u0103 dintre performan\u0163ele semantice<\/strong> ale discursului poetic, originare \u015fi uzajul semantic<\/strong>. E contrapartea unui \u00a0exemplu al modului \u00een care textul cucere\u015fte cititorul, \u00eel atrage \u00een schema lui personal\u0103, \u00eel converte\u015fte, \u00eenc\u00e2t conven\u0163ionalismul poeziei genereaz\u0103 conven\u0163iile critice.<\/p>\n

\nDeparte de autosuficien\u0163a tehnocratului, dar recongnoscibil prin gloria pe care \u015fi-o c\u00e2\u015ftig\u0103 \u00eentr-un palier literar de pl\u0103cut consum, poetul ie\u015fean st\u00e2rne\u015fte paradoxal, de fiecare dat\u0103, con\u015ftiin\u0163a ordonatoare a criticilor tocmai prin \u00eencr\u00e2ncenarea duioas\u0103 de a se restitui iar\u0103\u015fi \u015fi iar\u0103\u015fi, dup\u0103 fiecare lectur\u0103 fecund\u0103, propriului fascinant \u015fi fascinat, odihnitor \u015fi m\u0103rginit paradis textual, \u00een descenden\u0163a celui dantesc, \u00een care \u201eversurile sunt ca ni\u015fte cercuri ce descriu un drum, un orologiu, iar tema lor constant\u0103 \u015fi variat\u0103 este: \u00eenc\u0103 \u015fi \u00eenc\u0103…\u201d[4]<\/a>. Acest paradis redundant a dus la conturarea \u00een textele critice a acelei Arcadii<\/em> a lui Brumaru (\u201eArcadia casnic\u0103 \u015fi senzual\u0103\u201d, dup\u0103 Al. Mu\u015fina), pentru c\u0103, \u00eentr-adev\u0103r, ni se creeaz\u0103 efectele convie\u0163uirii temporare cu eul liric \u00een circuitul \u00eenchis, monadic, pe care acest vestigiu liric \u00eel supraliciteaz\u0103, de la marii poe\u0163i manieri\u015fti \u00eencoace, cei care reu\u015feau s\u0103 \u00eempace de\u015f\u0103n\u0163area apocalipticului haotic cu voluptatea ordinii paradisiace.<\/p>\n

\nEliberat de \u00eencorset\u0103rile poeticii egotiste a unui \u201eom din subtern\u0103\u201d (sau tr\u0103g\u00e2ndu-se din p\u00e2ntecul generator al \u201edulapului \u00eendr\u0103gostit\u201d sau din grota primordial\u0103 a unui Robinson postmodernist, \u00e0 la Tournier) sau de gratuitatea nesemnificant\u0103 a unui presdigitator, Emil Brumaru se ascunde, paradoxal, \u00een contactul nemediat cu materialul satisf\u0103c\u0103tor pe care-l probeaz\u0103 gustativ-retoric. Camuflarea \u00een intersti\u0163iile semantice confer\u0103 senzorialiste amprente textuale c\u00e2nd, deghizat \u00een mistogog, poetul amestec\u0103 cu aplomb \u015fi curiozitate verbe \u015fi condimente, aspir\u00e2nd taumaturgic la auto-revela\u0163ii \u015fi inspira\u0163ii telurice.<\/p>\n

\nCon\u015ftientizarea ereziei moderniste a genurilor \u015fi speciilor, a unit\u0103\u0163ilor \u015fi formelor definitive poate valida conotativ opera literar\u0103. Titlul stimuleaz\u0103 nu \u00eencadrarea conven\u0163ional\u0103, ci, din contr\u0103, este \u00eencurajat\u0103 ocolirea acesteia. \u00a0Rela\u0163iile intertextuale stimuleaz\u0103 intelectul saturat al cititorului, aplic\u00e2nd o form\u0103 de maieutic\u0103 a fragmentelor, un cratilism paratextual nou-creat, invincibil datorit\u0103 pregnan\u0163ei depozitelor semantice. Scandarea verific\u0103 sursele, dar le \u015fi arunc\u0103 \u00een abis. Nu le revalorific\u0103. Brumaru realizeaz\u0103 o deformare intensiv\u0103[5]<\/a>, o sublicitare a protoformei<\/strong>, \u00a0pe care nu o investigheaz\u0103, privindu-o\u00a0 ca pe un savantl\u00e2c, cu deta\u015farea eroului recivilizator postmodernist. Postura aparent neimplicat\u0103 semnific\u0103 asumarea intr\u0103rii \u00een banal sau \u00een festiv.<\/p>\n

\nToat\u0103 poezia aceasta a lentorii, a lenii, a dezarticul\u0103rii hedoniste, \u00een care \u201eDoar sufletul \u00eemi lunec\u0103 prin cas\u0103 \/ Pe marile covoare \u015fi a\u015fteapt\u0103…\u201d (Astenie<\/em>, \u00een vol. \u00a0Versuri<\/em>) va duce p\u00e2n\u0103 la formele verbale ale absen\u0163ei; imperativul-viitor-conjunctiv cu valoarea esen\u0163ializat\u0103 de regie pl\u0103cut-magic\u0103 a apropierii prin rostire, o desc\u0103rcare \u00een intempestive decoruri clasice, pe care ochiul cuminte, protector, al observatorului nu se gr\u0103be\u015fte s\u0103 le contureze: \u201eDocili \u015fi f\u0103r\u0103 grab\u0103 \/ o s\u0103 r\u0103spundem: \u2039\u2039Las\u0103…!\u203a\u203a la cei ce ne \u00eentreab\u0103…\u201d (Elegie<\/em>, \u00een vol. Adio, Robinson Crusoe<\/em>). Aceea\u015fi valoare o au, \u00een arsenalul poetic, formele imperfectului, care interpreteaz\u0103 o coregrafie situat\u0103 la grani\u0163a dintre factualul naiv<\/strong> \u015fi \u00a0fic\u0163ionalul senza\u0163ionalist<\/strong>, cre\u00e2nd impresia unei eterne repeti\u0163ii de culise, cu toate nuan\u0163ele durativului plictisitor sau ale imperfectivului dus la limita r\u0103bd\u0103rii. Dep\u0103\u015firea tiparului, jucarea scenei vor presupune o ie\u015fire din rame, o erupere logoreic\u0103, solilocvial\u0103, f\u0103r\u0103 spectatori, un aparte<\/em> dureros, \u00een formulele vocativelor care \u00eentorc fraza cu susul \u00een jos, \u00een care mitul quand dire c’est faire<\/em> devine singura cale de salvare: \u201eSuflat\u0103 de oameni r\u0103i, \/ Leopold\u0103 h\u0103i!\u201d (Vechi bocet de adult<\/em>, \u00een vol. C\u00e2ntece naive<\/em>) sau \u201eVino, c-o s\u0103-\u0163i fie bine \/ ca-ntr-o miere de albine, \/ Leli\u0163\u0103…\u201d (Chiuitur\u0103<\/em>, \u00een vol. Ruina unui samovar<\/em>) sau \u201eCu ele apa s-ajungi, \/ Z\u00e2n\u0103!\u201d (Tamaret\u0103<\/em>, \u00een vol. Dintr-o scorbur\u0103 de morcov<\/em>). Condi\u0163ional-optativul va lua forma popular\u0103 inversat\u0103, hibrid incanta\u0163ie-injurie: \u201ePupa-\u0163i-a\u015f…!\u201d(Chiuitur\u0103<\/em>, \u00een vol. Ruina unui samovar<\/em>), \u00a0\u201eDuce-m-a\u015f, tot duce-m-a\u015f…\u201d(Bocet de adult<\/em>, \u00een vol. Dintr-o scorbur\u0103 de morcov<\/em>), \u201eLua-te-a\u015f lua la mine-acas\u0103…\u201d (Lamp\u0103<\/em>, \u00een vol. Ruina unui samovar<\/em>)<\/p>\n

\nDorin\u0163a devine specie poetic\u0103, c\u0103ci ritualul poetic, func\u0163ion\u00e2nd ca incanta\u0163ie poate materializa, creion\u00e2nd\u00a0 magic idealul obsesiv, repetitiv, miz\u00e2nd pe for\u0163a materializatoare a ritmului, \u00een divinul palpabil. \u00cen De-a\u015f avea o sum\u0103 fabuloas\u0103 <\/strong><\/em>(\u00een vol. Dintr-o scorbur\u0103 de morcov<\/em>), materialismul este condus p\u00e2n\u0103 la finalit\u0103\u0163ile exorbitante, \u00a0p\u00e2n\u0103 la interjec\u0163iile neputin\u0163ei: \u201eOh, p\u00e2n\u0103 la pierderile min\u0163ii!\u201d. Poem al fic\u0163ionalului, al ipotezelor unei \u00a0posibile satisfaceri, \u00a0\u00een Preten\u0163ii<\/em> (\u00een vol. Adio, Robinson Crusoe<\/em>), poezia dorin\u0163ei se\u00a0 \u00eencarc\u0103 de aristrocratismul conjunctivului poruncitor: \u201eVreau s\u0103 m\u0103 iube\u015fti ca pe un prin\u0163… s\u0103 te r\u0103suce\u015fti,… s\u0103-mi \u015fopte\u015fti…\u201d. De fapt dorin\u0163a, m\u0103rturisirea ei, este echivalent\u0103 cu na\u015fterea m\u0103\u015ftii, transformarea imaginatului vis\u0103torului \u00een imaginarul poetic.<\/p>\n

\nCititorul este invitat s\u0103-\u015fi proiecteze laten\u0163a gestului, ner\u0103bdarea \u015fi \u00een acela\u015fi timp st\u00e2njeneala retorului care-\u015fi impune moraliste cenzuri motrice, \u0163inute studiate \u00een oglinzi str\u00e2mbe. Anagrama corpului \u015fi diagrama textului se \u00eent\u00e2lnesc astfel \u00een proiec\u0163ii categoriale, proiec\u0163ii care se definitiveaz\u0103 semantic \u00een proiectate decoruri luxuriante \u015fi \u00een acela\u015fi timp cadre cumin\u0163i, rame vechi, recunoscute, reminescen\u0163e ale convivialit\u0103\u0163ii \u015fi ale familiarului, ren\u0103sc\u00e2nd secrete \u015fi mistere familiale, ceremonii ale speciei. Din recuzita m\u0103rcilor-m\u0103\u015fti, reprezentativ este acel Ecuson<\/em> poetic, \u00een care stilizarea, acronimul, probeaz\u0103 desf\u0103\u015furarea m\u0103rcii stilistice a detaliului, gener\u00e2nd o heraldic\u0103 a dorin\u0163ei, care \u00eencearc\u0103 retrospectiv o \u00eemp\u0103care\u00a0 \u00eentre limbajul simbolic si limbajul emotiv.<\/p>\n

\n C\u00e2ntecele naive pntru parfumat gura<\/em>, obiecte de lux ale arsenalului poetic, sunt acelea\u015fi jocuri de-a-ce-ar-fi cu nucleul semantic al scenariului idilei infantile, imposibile \u015fi mereu-posibile: \u201eS\u0103 fim deci limpezi, puri, uimi\u0163i de via\u0163\u0103,…\/Un n\u0103t\u0103fle\u0163 iubind o n\u0103t\u0103flea\u0163\u0103…\u201d (\u00een vol. Detectivul Arthur<\/em>), poezia evoc\u00e2ndu-\u015fi din plin punerea \u00een forme a uimirii, a nespusului, a gestualit\u0103\u0163ii care condenseaz\u0103 sim\u0163urile \u015fi \u00eencurajeaz\u0103 recitarea.<\/p>\n

\nExpansiv \u015fi meloman, clasic, dar nu ordonat, infidel modalit\u0103\u0163ilor de desf\u0103tare pe care le propune, poetul vede obiectul liric \u00een sine, cu toate caracteristicile sale, gratuite \u015fi prozaice, pentru c\u0103, orice mediu ar \u201einvestiga\u201d imagina\u0163ia liric\u0103 \u015fi orice semn sau muz\u0103 ar declan\u015fa \u201einspira\u0163ia\u201d fatidic\u0103, \u201etotul este roz \u015fi plin \u00een literatur\u0103\u201d, spune \u00eentr-un poem Geo Dumitrescu. Cuv\u00e2ntul devine erotic<\/em>, descoper\u0103 hedonistul Barthes, \u201eatunci c\u00e2nd este fie repetat peste limit\u0103, fie nea\u015fteptat, nou, precoce, totul e\u00a0 deodat\u0103, la prima vedere\u201d[6]<\/a>, \u00een redundantul, cvasi-cunoscutul, teleologicul\u00a0 \u201ebocet de adult\u201d (c\u00e2teodat\u0103 chiar \u201evechi bocet de adult\u201d!) sau, din contr\u0103, recrudescentul, neofitul \u201ec\u00e2ntec naiv\u201d, poetul fac\u00e2nd apel la artificii cu valoare augumentativ\u0103. Din punct de vedere stilistic, observ\u0103m c\u0103 specia c\u00e2nteculu<\/em>i, specie a nea\u015fteptatului, a speran\u0163ei \u201eizb\u0103virii\u201d lirice, este conotat direct, prin specie, pe c\u00e2nd bocetul de adult, nu mai este c\u00e2ntec matur, ci este bocet\/c\u00e2ntec al<\/strong> adultului, apel evaziv la identitate. De fapt, bocetul \u015fi c\u00e2ntecul formeaz\u0103, \u00een sistemul speciilor lui Emil Brumaru, un cuplu metamorfic, cele dou\u0103 posibilit\u0103\u0163i lirice fiind inter\u015fanjabile. Citite invers, ele \u00ee\u015fi denot\u0103 at\u00e2t arbitraritatea, c\u00e2t \u015fi semnifica\u0163ia alterca\u0163iei, efect al jocului paratextual al osmozei speciilor. C\u00e2ntecul, considerat limit\u0103 a vorbirii, \u201esilabisire a strig\u0103tului \u015fi\u00a0 a suspinului\u201d[7]<\/a> verific\u0103 afectul prestidigitator al poetului, \u00eencheindu-se \u00een \u201eOh!\u201d, \u201eAh!\u201d \u015fi \u201eO!\u201d, sau \u00een refrene care accentueaz\u0103 aura magic\u0103 a fondului, irelevan\u0163a lui. Putem \u201eciti\u201d c\u00e2ntecele mai mult sau mai pu\u0163in \u201enaive\u201d ale lui Brumaru \u015fi ca efecte dramatice, pauze reflexive[8]<\/a>, apel constant la interlumi stilistice (pricipiu manierist al stilului), care redimensioneaz\u0103 bocetul-chiuitur\u0103 \u015fi elegia-strig\u0103tur\u0103, glos\u00e2nd \u00een marginea spectacolului infidel al poeziei.<\/p>\n

Note<\/p>\n

[1]<\/em><\/a>Rabla\u00a0 ideal\u0103<\/em> \u00een \u201c<\/em>Rom\u00e2nia literar\u0103\u201d,\u00a0 nr. 16 din 25 aprilie 2001
\n[2]<\/a> \u00cen \u201cRom\u00e2nia literar\u0103\u201d,\u00a0 nr. 4 din 31 ianuarie 2001
\n[3]<\/a> Daniel Dimitriu, Singur\u0103tatea lecturii<\/em>, Cartea rom\u00e2neasc\u0103, 1980, Bucure\u015fti, p. 146.
\n[4]<\/a> Philippe Sollers, R\u0103zboiul gustului<\/em>, \u00een capitolul \u201eParadisul lui Dante\u201d, Polirom, 2002, Ia\u015fi, p. 232.
\n[5]<\/a> Marian Popa, Forma ca deformare<\/em>, Editura Eminescu, 1975, Bucure\u015fti, p. 8.
\n[6]<\/a> Roland Barthes, Pl\u0103cerea textului<\/em>, Echinox, 1994, Cluj, p. 82.
\n[7]<\/a> Luc Benoist, Semne, simboluri \u015fi mituri<\/em>, Humanitas, 1993, Bucure\u015fti, p. 21.
\n[8]<\/a> Brecht nume\u015fte \u201eC\u00e2ntece\u201d aceste treceri de la o scen\u0103 la alta, reminescen\u0163\u0103 a corului antic.<\/p>\n

#
\na doua parte a acestui text poate fi citită aici<\/a><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

de Ioana Repciuc \u201eDeocamdat\u0103, am \u015ftire de patru ma\u015fini verbale: versurile, rug\u0103ciunile, c\u00e2ntecele \u015fi desc\u00e2ntecele…\u201d [Daniil Harms, Mi se spune capucin] Emil Brumaru \u00ee\u015fi construie\u015fte din marginalii semantice \u015fi hibride cu rol de material liric o poetic\u0103 de tip condi\u0163ional, din fragmente, sau, \u00een termenii de specialitate ai lui Umberto Eco: un ratio facilis cu […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[8,507],"tags":[1113,1147,544,469],"class_list":["post-4025","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-critica","category-egophobia-26","tag-critica","tag-egophobia-26","tag-emil-brumaru","tag-ioana-repciuc"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-12V","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4025","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=4025"}],"version-history":[{"count":4,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4025\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":5215,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4025\/revisions\/5215"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=4025"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=4025"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=4025"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}