de Elena Rusu<\/p>\n
\nSunt plin\u0103 de vid, de necunoscut. Dac\u0103 nu mi-ai fi spus vreodat\u0103 cum a fost \u00eenceputul lumii, a\u015f fi crezut c\u0103 acesta e. M-am n\u0103scut \u00eentr-o pauz\u0103. Eu reprezint, de fapt, sincopa nemuritoare e tuturor. M-am trezit deodat\u0103 c\u0103 sunt un comerciant oarecare, invizibil. Ce fac eu? Mai nimic… M\u0103 ocup de cinism, egoism \u015fi pesimism. Nu-i a\u015fa c\u0103 lupt cu morile de v\u00e2nt?<\/p>\n
\nAm ajuns \u00een Companie printr-un hazard, spun ei, esen\u0163ial. Am v\u0103zut… Ce imagine, nu mai \u015ftiu. Acel fragment e \u00een cea\u0163\u0103. Poate a fost doar o confuzie. Poate eu nu trebuia s\u0103 mai fiu… cel pu\u0163in, nu aici. Mi-am privit m\u00e2inile; le v\u0103d. Mi-am mu\u015fcat degetul; am sim\u0163it. Deci exist! Exist? Nu mai sunt sigur\u0103. De c\u00e2nd populez acest spa\u0163iu, nu am avut vreo certitudine. Doar \u00eentreb\u0103ri \u015fi \u00eendoieli; \u015fi o profund\u0103 dezam\u0103gire. Oare a trecut timpul? Nu \u015ftiu… nu am v\u0103zut vreodat\u0103 vreun ceas \u00een Companie. Pur \u015fi simplu nu se gr\u0103be\u015fte nimeni. Spuneau c\u0103 se ghideaz\u0103 dupa Eternitate. Poate ea e conduc\u0103toarea noastr\u0103. Mi-o imaginez at\u00e2t de ginga\u015f\u0103 \u015fi de frumoas\u0103! Probabil ea de\u0163ine r\u0103spunsurile. Dar oric\u00e2t a\u015f fi \u00eencercat, nu g\u0103sesc niciodat\u0103 camera ei. Le-am verificat pe toate \u00eentr-o zi; am sim\u0163it c\u0103 am un dej\u00e1-vu; toate \u00eenc\u0103perile erau la fel, ca \u015fi cum noi to\u0163i am fi la fel. Totul \u00eemi aduce aminte de origini.<\/p>\n
\nMi s-a spus, c\u00e2nd am ajuns aici, c\u0103 am fost recrutat\u0103. \u201eCa un soldat \u00een armat\u0103?\u201d, i-am \u00eentrebat. Nu mi-a r\u0103spuns nimeni. Era ca \u015fi cum nu a\u015f fi existat. Mi-am mu\u015fcat din nou degetul. Conta c\u0103 sim\u0163eam durerea. Era singurul lucru care m\u0103 conecta cu lumea din afar\u0103. Restul erau doar inven\u0163ii sofisticate de-ale lor, implantate prin cuvinte \u00een to\u0163i porii no\u015ftri. \u00cen timp ce ceilal\u0163i par simpli zombi, eu m\u0103 deplasez lejer; eu am r\u0103mas incontrolabil\u0103. \u00cemi amintesc; \u015ftiu sigur c\u0103 memoria e vital\u0103 pentru mine. Ea le neutralizeaz\u0103 uneori sistemele de localizare. P\u00e2n\u0103 le reactiveaz\u0103, pot s\u0103 citesc sau s\u0103 interac\u0163ionez cu lumea. Oamenii nu m\u0103 v\u0103d. Pot mi\u015fca doar obiectele, natura. Am v\u0103zut colegi care controlau moartea. Eu nu puteam; mi s-a spus s\u0103 nu \u00eencerc nimic c\u00e2t sunt novice. Nu mi-a luat mult s\u0103 \u00eemi dau seama c\u0103 \u015ftiu s\u0103 fac foarte multe. Datoram asta cuiva… O entitate m-a adus pe mine \u00een lumea aceasta a perfec\u0163iunii. \u00cen urma mea nu mai era nimic; \u00eenaintea mea p\u0103rea c\u0103 se \u00eentinde lumea, ca o \u015fosea nem\u0103rginit\u0103 pe care mergi \u00een sens unic.<\/p>\n
\nM-am g\u00e2ndit… \u015ftiu; pentru ei e ciudat dac\u0103 g\u00e2nde\u015fti. Cuv\u00e2ntul acesta nici nu exist\u0103 \u00een lumea lor. Numai eu \u00eel folosesc, \u00een tain\u0103, f\u0103r\u0103 s\u0103 m\u0103 aud\u0103 nimeni. Dac\u0103 afl\u0103 cineva c\u0103 ai \u00eenc\u0103lcat regulile, te duc \u00eentr-o camer\u0103 vid\u0103, unde nu vezi, nu auzi \u015fi nu sim\u0163i nimic. I-am v\u0103zut; vin solda\u0163ii aceia \u00eembr\u0103ca\u0163i \u00een negru \u015fi te iau. Sunt ordine de sus. La \u00eenceput, am stat \u015fi i-am spionat. Mi-a fost team\u0103, dar nu mi-am putut \u00eenvinge curiozotatea. Am v\u0103zut c\u0103 unii nu au rezistat dup\u0103 camera vid\u0103. \u00cei scoteau de acolo \u00eentr-un soi de le\u015fin, palizi, iner\u0163i. \u00cei duceau la Recuperare. Dup\u0103 vreo s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103, \u00eei vedeai din nou pe coridoare, dar nu puteai s\u0103 le spui nimic; mereu priveau \u00een jos. Am \u00eenceput s\u0103 fiu \u015fi eu mai atent\u0103. Doar pe cei care rezistau nu-i mai vedeam. \u015etiam doar c\u0103 \u00eei scot de acolo, \u00eentr-o stare de excita\u0163ie, ca sub ac\u0163iunea unui drog. Apoi disp\u0103reau de peste tot. M-am \u00eentrebat ce se alesese de ei. Poate deveniser\u0103 solda\u0163i negri; sunt cei cu fe\u0163ele acoperite. Nu treci prea des pe l\u00e2ng\u0103 ei, dar \u00ee\u0163i inspir\u0103 mereu senza\u0163ia de frig, groaz\u0103 \u015fi \u00eentuneric. De\u015fi arat\u0103 ca oameni, eu cred c\u0103 sunt altceva.<\/p>\n
\nVia\u0163a era la fel \u00een fiecare zi \u00een Companie. Nu puteai discuta cu nimeni, mai ales dac\u0103 pomene\u015fti anumite cuvinte. Dac\u0103 taci \u015fi te prefaci c\u0103 prive\u015fti \u00een gol e\u015fti l\u0103sat \u00een pace. Dac\u0103 observ\u0103 c\u0103 ai ochi b\u0103nuitori sau \u00eentreb\u0103tori, s-ar putea s\u0103 o \u00eencurci. La \u00eenceput am avut impresia de libertate absolut\u0103, dar am constatat c\u0103 nu mai \u015ftiu semnfica\u0163ia sintagmei. Ei te fac s\u0103 nu mai ai discern\u0103m\u00e2nt. Practic, ei te \u015fterg u\u015for, u\u015for, dintr-un sistem din care te-au adus \u015fi te introduc \u00eentr-al lor. Ei aranjeaz\u0103 oamenii pe categorii, dup\u0103 anumite capacit\u0103\u0163i. M\u0103 \u00eentrebam ce aptitudine am eu; cum am devenit eu, deodat\u0103, important\u0103 pentru un asemenea sistem. Tu e\u015fti vital pentru ei; de aceea nu se pierde nimeni. Pur \u015fi simplu te recicleaz\u0103, p\u00e2n\u0103 \u00ee\u0163i dau forma standard. Dar eu? Ce reprezint pentru ei? Oare detecteaz\u0103 \u015fi \u00eentreb\u0103rile?\u00a0 Dac\u0103 e a\u015fa, trebuiau s\u0103 m\u0103 \u00eenchid\u0103 de mult. Era mai trist c\u0103 nu \u00eemi d\u0103deam seama dac\u0103 cineva mai era ca mine. Trebuia s\u0103 m\u0103 prefac; sunt sigur\u0103 c\u0103 \u015fi al\u0163ii ac\u0163ionau la fel. Puteai vorbi cu ceilal\u0163i, dar era plictisitor. M\u0103 g\u00e2ndeam… sunt oameni sau robo\u0163i?<\/p>\n
\nM\u0103 \u00eengrozea lumea Companiei. Tocmai asta \u00eemi d\u0103dea putere s\u0103 rezist. La fiecare pas, inima \u00eemi b\u0103tea tot mai tare. Puteam porni vreo alarm\u0103 oric\u00e2nd. Te suspectau pentru orice mi\u015fcare care nu o f\u0103ceai \u00een ritmul tactat de ei. De obicei, nu aveam un program bine stabilit. \u00cen afar\u0103 de somn \u015fi de mese, puteai face ce \u00ee\u0163i dore\u015fti. Compania era \u015fi ea un spa\u0163iu \u00eenchis. \u00cen afar\u0103 de noi, totul era artificial. Nu o puteam numi habitat. Uneori, ie\u015feam pe P\u0103m\u00e2nt. Ne teleportam; numai dintr-o camer\u0103 erai autorizat s\u0103 faci asta, f\u0103r\u0103 s\u0103 fii detectat. Pentru mine, era ca o eliberare, o mic\u0103 plimbare. De\u015fi ie\u015feam numai \u00een cazuri de urgen\u0163\u0103, pentru a vindeca oamenii de ceea ce ne ocupam, m-am obi\u015fnuit s\u0103 termin repede. Astfel, \u00eemi r\u0103m\u00e2nea timp s\u0103 m\u0103 bucur de natur\u0103. Atingeam orice, f\u0103r\u0103 s\u0103 fiu sim\u0163it\u0103 sau observat\u0103. Era singura bucurie a vie\u0163ii \u00een Companie. Puteam lua suferin\u0163ele oamenilor. De\u015fi asta nu se \u00eent\u00e2mpla \u00eentotdeauna, era o satisfac\u0163ie. Ne d\u0103dea nou\u0103 un sens, era imboldul care ne \u0163inea plini de speran\u0163\u0103 pentru un timp, dup\u0103 ce ne \u00eentorceam \u00een Companie. Eu m\u0103 sim\u0163eam t\u00e2n\u0103r\u0103, vivace, m\u0103 bucuram de oameni, de via\u0163\u0103. \u00cemi pl\u0103cea s\u0103 urm\u0103resc mi\u015fc\u0103ri, detalii. M\u0103 amuzam c\u00e2nd unora le era greu s\u0103 \u00eei \u00een\u0163eleag\u0103 pe cei care le vorbesc. Eu le puteam citi mimica fe\u0163ei, toate gesturile lor \u00eemi spuneau ceva. Cu asta r\u0103m\u0103sesem din via\u0163a de dinainte de Companie. De multe ori m-am g\u00e2ndit cum ar\u0103t. M\u0103 duceam \u00eentr-o baie \u015fi priveam \u00een oglind\u0103; eram mereu aceea\u015fi. \u00cen \u00eenf\u0103\u0163i\u015farea mea nu se schimba nimic, indiferent de circumstan\u0163e. Substan\u0163ele lume\u015fti nu aveau efect. Da, puteam atinge obiecte. Puteam s\u0103 le \u0163inem, puteam s\u0103 le lu\u0103m. \u00cens\u0103 orice ac\u0163iona asupra pielii disp\u0103rea instantaneu. De aceea nu ne puteam puteam, de fapt, bucura de m\u00e2ncare \u015fi b\u0103utur\u0103. Le mestecam \u00een zadar. Odat\u0103 ce le \u00eenghi\u0163eam, nu le mai sim\u0163eam. Puteam mirosi \u015fi pip\u0103i. Totul ac\u0163iona \u00eenc\u00e2t nimeni s\u0103 nu uite c\u0103 suntem din Companie \u015fi nu facem parte din lume. M\u0103 r\u0103zbunam fur\u00e2nd diverse diverse obiecte. Eram invizibili pentru oameni, dar eram materiali. Nu puteam trece prin u\u015fi. Am descoperit c\u0103 unii dintre noi puteau s\u0103 leviteze. Eu eram nevoit\u0103 s\u0103 merg. Avantajul era c\u0103 nu sim\u0163eam oboseala, iar mi\u015fcarea nu ne modifica \u00een vreun fel aspectul fizic. Tot ce era lumesc \u00een noi r\u0103m\u00e2nea astfel. Doar psihicul e maleabil. Ei \u015ftiau asta foarte bine. \u015ei eu \u015ftiam, dar m\u0103 conformam cu regulile lor. Iar ei nu-mi puteau face nimic. De fiecare dat\u0103 ascundeam c\u00e2te ceva sub hain\u0103 \u015fi le aduceam \u00een Companie. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, cred c\u0103 majoritatea f\u0103ceau asta. Cum \u00een camera de teleportare nu erau detectoare, nu eram descoperi\u0163i. Astfel, am reu\u015fit s\u0103-mi \u00eencropesc \u00een camer\u0103 un mic sanctuar cu lucruri lume\u015fti. Era mica sc\u0103pare din sistem pe care ne-o puteam permite. E posibil ca ei s\u0103 fi \u015ftiut; s\u0103 ne fi permis nou\u0103 s\u0103 nu \u00eennebunim, consol\u00e2ndu-ne cu acele obiecte.<\/p>\n
\nCamera mea mi se p\u0103rea uman\u0103. Cred c\u0103 mai v\u0103zusem imaginea ei undeva \u00een timpul vie\u0163ii. Aveam postere pe pere\u0163i, lenjerie de pat multicolor\u0103 \u015fi o mic\u0103 bibliotec\u0103. Pe o m\u0103su\u0163\u0103 \u00eemi adunasem obiecte de decor, anim\u0103lu\u0163e de plu\u015f, clame pentru p\u0103r. Pe birou aveam un teanc de h\u00e2rtie alb\u0103, stilouri \u015fi cerneal\u0103. \u00cen dulap \u0163ineam revistele; printre ele erau \u015fi benzi desenate. Dar ei erau nedrep\u0163i cu noi. Nu ne l\u0103sau s\u0103 ne bucur\u0103m prea mult de lucrurile noastre. \u00cen camer\u0103 aveam voie s\u0103 st\u0103m doar dou\u0103 ore \u00een afara somnului. De obicei, una seara \u015fi una diminea\u0163a. Restul zilei \u00eel petreceam \u00een lume sau la diverse activit\u0103\u0163i. Nu puteam lipsi. C\u00e2teodat\u0103 reu\u015feam s\u0103 m\u0103 mai refugiez \u00een camer\u0103. Am avut norocul s\u0103 nu fiu prins\u0103. \u015etiam s\u0103 m\u0103 furi\u015fez de sub ochii solda\u0163ilor. Cronometrasem fiecare activitate \u015fi \u015ftiam s\u0103 m\u0103 \u00eentorc cu pu\u0163in timp \u00eenainte de final. Era un truc pe care \u00eel f\u0103ceam deseori, de\u015fi nu \u00eendr\u0103zneam la orice soldat. Unii puteau fi chiar vigilen\u0163i. Astfel, ziua devenea pu\u0163in mai palpitant\u0103. Acolo, \u00een universul meu, eram izolat\u0103 de multe din relele Companiei. Puteam fi eu \u00eens\u0103mi…<\/p>\n
\nEi ne guvernau prin minciuni. Era frustrant s\u0103 vezi cum trebuia s\u0103 accept\u0103m regulile pe care ei ni le aruncau \u00een fa\u0163\u0103. \u00ce\u015fi b\u0103teau joc de noi, cei care aveau discern\u0103m\u00e2nt. Celorlal\u0163i nu le p\u0103sa. Totu\u015fi, era greu s\u0103 te prefaci nep\u0103s\u0103tor. Mi-era team\u0103 de momentul \u00een care \u00eemi voi pierde cump\u0103tul. P\u00e2n\u0103 acum nu se \u00eent\u00e2mplase nim\u0103nui de c\u00e2nd eram eu acolo. Dar cea mai sfruntat\u0103 minciun\u0103 \u00een Companie erau mesele. Ne \u00eembiau, ne for\u0163au s\u0103 m\u00e2nc\u0103m, de\u015fi \u015ftiau c\u0103 nu ne ajut\u0103 cu nimic. Probabil erau teste de rezisten\u0163\u0103, care te ajutau s\u0103 evoluezi. Nu puteai r\u0103m\u00e2ne novice mereu. Dar eu eram de vreun an a\u015fa. Rezistam la orice ne-ar fi pus s\u0103 facem, pentru c\u0103 nu sim\u0163eam durerea; iar la testele psihice eram \u015fi mai puternic\u0103. Totu\u015fi, nu treceam prin nicio schimbare. \u00cencepeam s\u0103 m\u0103 plictisesc, de\u015fi vedeam \u015fi \u00een asta un test. Probabil \u00ee\u015fi \u00eenchipuiau c\u0103 nu suntem at\u00e2t de puternici \u00eenc\u00e2t s\u0103 rezist\u0103m.<\/p>\n
\nDe c\u00e2teva zile, stagnam \u00eentr-o stare de depresie. Nu m\u0103 mai bucura nimic, nici m\u0103car lucrurile din camera mea. Nu mai vedeam nimic frumos \u00een jur, nici m\u0103car \u00een lume. \u00cencepeam s\u0103 risc; oamenii de care m\u0103 ocupam nu mai erau vindeca\u0163i. Pierdusem orice inten\u0163ie bun\u0103, orice palpita\u0163ie care d\u0103dea o und\u0103 de culoare vie\u0163ii din Companie. M\u0103 s\u0103turasem de rochia mea alb\u0103, de p\u0103rul meu; \u00een lume m\u0103 priveam mai des \u00een oglind\u0103 \u015fi \u00eemi displ\u0103cea din ce \u00een ce mai mult aspectul meu, care nu se modifica. Mi-am turnat acid pe m\u00e2n\u0103. M-a durut doar c\u00e2teva minute. Apoi pielea \u015fi-a revenit la normal. Nu m\u0103 mai sim\u0163eam aceea\u015fi. Poate asta \u00een\u0163elegeau ei prin evolu\u0163ie: dezn\u0103d\u0103jduire, uitare, perfect conformism. Asta se \u00eent\u00e2mpla doar odat\u0103 cu trecerea timpului. \u00cencetasem s\u0103 caut r\u0103spunsuri, nu m\u0103 mai agitam; psihicul meu \u00ee\u015fi dorea moartea. M\u0103 sim\u0163eam o parte din Companie. \u00cencetul cu \u00eencetul, \u00eemi disp\u0103reau virtu\u0163ile, ideile, \u00eemi sl\u0103beau puterile. Nu mai evadam din nicio activitate. \u00cemi pierdusem orice… speran\u0163\u0103.<\/p>\n
\nDup\u0103 vreo patru zile petrecute \u00een acel zbucium, \u00eencepusem s\u0103 tremur destul de tare. Era imposibil s\u0103 fi prins vreo boal\u0103. \u00cen Companie erai imun la orice. Era timpul s\u0103 mergem la masa de pr\u00e2nz. Tremuram din ce \u00een ce mai tare, probabil de furie, \u00eenc\u00e2t era s\u0103 scap farfuria din m\u00e2n\u0103 dac\u0103 cineva nu ar fi prins-o. Am ridicat ochii din podea \u015fi am v\u0103zut \u00een fa\u0163\u0103 o statur\u0103 atletic\u0103, o piele oarecum bronzat\u0103 \u015fi un z\u00e2mbet prietenos. P\u0103rul lui \u015faten \u015fi aproape cre\u0163 nu \u00eei acoperea fa\u0163a, totu\u015fi. Ochii lui verde smarald exprimau bun\u0103tate \u015fi, poate mai important, speran\u0163\u0103. A l\u0103sat din prima clip\u0103 s\u0103 se vad\u0103 c\u0103 e o persoan\u0103 de \u00eencredere. I-am mul\u0163umit \u015fi m-am \u00eendreptate c\u0103tre o mas\u0103 dintr-un col\u0163. El m-a urmat \u015fi l-am v\u0103zut a\u015fez\u00e2ndu-se \u00een fa\u0163a mea.<\/p>\n
\n–\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Eu sunt Alex. Tu?
\n–\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Auzi, suntem \u00een Companie, \u00een caz c\u0103 ai uitat. Aici nu avem voie s\u0103 vorbim liber.
\n–\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0\u00a0 Ba da… doar trebuie s\u0103 \u015ftii cum.<\/p>\n
Gestul lui de apropiere m\u0103 mirase. \u00cel priveam cu surprindere, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 nu par stupefiat\u0103. Dar el parc\u0103 \u00eemi ghicise g\u00e2ndurile.<\/p>\n
– Te rog s\u0103 te prefaci… Altfel \u00ee\u015fi vor da seama. \u015ei orice speran\u0163\u0103 va fi n\u0103ruit\u0103.<\/p>\n
– Bine. Spune-mi tot ce \u015ftii.<\/p>\n
– Dup\u0103 cum probabil deja \u0163i-ai dat seama, Compania e o mare minciun\u0103. Nimic de aici nu mai e ceea ce pare. Nici m\u0103car noi. Suntem doar… \u015fi urm\u0103 o pauz\u0103.<\/p>\n
– Da? Suntem… Te rog, f\u0103 un efort \u015fi spune-mi. Sunt preg\u0103tit\u0103 s\u0103 aud orice.<\/p>\n
– Bine. Suntem doar urm\u0103toarea ras\u0103 care va exista. Nu, nu vom fi robo\u0163i, ci un fel de androizi. Noi doi \u00eenc\u0103 suntem oameni, de\u015fi avem implantate c\u00e2teva cipuri.<\/p>\n
– De unde pot \u015ftiu eu c\u0103 nu e\u015fti de-al lor?<\/p>\n
– Te urm\u0103resc de mult timp. \u015etiu c\u0103 po\u0163i citi foarte bine oamenii. \u00ce\u0163i garantez c\u0103 eu \u00eenc\u0103 sunt o fiin\u0163\u0103. Cite\u015fte-m\u0103!<\/p>\n
Au trecut c\u00e2teva minute, timp \u00een care i-am studiat expresia fe\u0163ei. Sim\u0163urile \u015fi abilita\u0163ile mele erau amplificate \u00een Companie, a\u015fa c\u0103 am putut observa cu u\u015furin\u0163\u0103 c\u0103 spune adev\u0103rul. Nu puteam s\u0103-mi ascund scepticismul.<\/p>\n
– Chiar dac\u0103 te-a\u015f crede, de unde \u015ftiu c\u0103 vrei s\u0103 m\u0103 aju\u0163i?<\/p>\n
M-a prins de m\u00e2n\u0103 \u015fi mi-a spus:<\/p>\n
-Pentru c\u0103 vreau s\u0103 scap din Companie.<\/p>\n
\u00cen acel moment a sunat clopo\u0163elul care anun\u0163a sf\u00e2r\u015fitul mesei. Alex s-a ridicat \u00een grab\u0103 \u015fi a pornit c\u0103tre grupul lui. Dup\u0103 c\u00e2teva secunde, am f\u0103cut acela\u015fi lucru. Restul zilei mi s-a p\u0103rut plictisitoare. M\u0103 g\u00e2ndeam la eventualele argumente sau contraargumente pentru afirma\u0163iile lui Alex. Nedumerirea mea nu mi-a permis s\u0103 m\u0103 concentrez. Astfel, la medita\u0163ie am fost certat\u0103 de supraveghetor. Era cel mai prost moment pentru a atrage aten\u0163ia asupra mea. La masa de sear\u0103 am a\u015fteptat cu ner\u0103bdare apari\u0163ia lui Alex. A trebuit s\u0103 m\u0103 prefac c\u0103 privesc \u00een gol \u015fi alte c\u00e2teva nimicuri, ca s\u0103 nu dau de b\u0103nuit. Dar m-am retras dezamagit\u0103 \u00een camer\u0103. Nici m\u0103car nu \u00eel v\u0103zusem. C\u00e2nd am intrat, am descoperit pe jos un bile\u0163el strecurat pe sub u\u015f\u0103.<\/p>\n
\u201c Nu intra \u00een panic\u0103 dac\u0103 auzi b\u0103t\u0103i \u00een u\u015f\u0103 la ora 11. Voi fi eu. Tu doar ai grij\u0103 s\u0103 fii treaz\u0103. Alex.\u201d<\/p>\n
Biletul m-a f\u0103cut s\u0103 z\u00e2mbesc. \u015etiam c\u0103 va risca mult f\u0103c\u00e2nd asta \u015fi eram \u00eengrijorat\u0103. De\u015fi nu \u00eel cuno\u015fteam prea bine, speram s\u0103 nu p\u0103\u0163easc\u0103 nimic. Timpul trecea mult mai greu. Vroiam s\u0103 nu m\u0103 mi\u015fc, ca \u015fi cum o mi\u015fcare ar fi compromis tot. Am luat o carte \u015fi m-am a\u015fezat pe pat, \u00eens\u0103 nu am putut re\u0163ine nimic din ceea ce citeam. Ochii mi s-au \u00eenchis \u00eencet. C\u00e2nd m-am trezit, era aproape 11. M-am plimbat prin camer\u0103. Cu inima \u00eendoit\u0103, mi-am lipit urechea de u\u015f\u0103, \u00een \u00eencercarea de a distinge vreo mi\u015fcare. Dar prin u\u015file lor metalice era imposibil s\u0103 auzi ceva. M-am a\u015fezat la birou \u015fi am aprins lampa. Am \u00eenceput s\u0103 r\u0103sfoiesc o revist\u0103, c\u00e2nd am auzit trei b\u0103t\u0103i scurte \u00een u\u015f\u0103. Am deschis u\u015for \u015fi am descoperit tenul bronzat al lui Alex. L-am l\u0103sat s\u0103 intre \u015fi am \u00eenchis u\u015fa, nu \u00eenainte de a verifica dac\u0103 este cineva pe coridor. L-am luat la \u00eentreb\u0103ri, \u00een \u015foapt\u0103.<\/p>\n
-Ce cau\u0163i aici? Tu nu realizezi pericolul? Vrei s\u0103 ajungi \u00een camera vid\u0103?<\/p>\n
-Trebuia s\u0103 vorbesc cu tine \u00een lini\u015fte. Nu-\u0163i f\u0103 griji; cunosc toate ac\u0163iunile paznicilor. Le-am studiat \u00eendeaproape. S\u0103 \u00eencep prin a-\u0163i spune c\u00e2teva lucruri despre mine: sunt Alex, \u015ftiam c\u0103 am 24 ani \u015fi sunt de trei ani \u00een Companie. Dup\u0103 cum vezi, \u00eenc\u0103 sunt novice. Am fost de dou\u0103 ori \u00een camera vid\u0103 \u015fi am reu\u015fit s\u0103 nu fiu transformat \u00een soldat. De aceea, nu m\u0103 intereseaz\u0103 dac\u0103 mai ajung o dat\u0103 acolo. Am fost un rebel din prima clip\u0103, de c\u00eend au vrut s\u0103 fac\u0103 primele experimente pe mine. Acum m\u0103 prefac, ca \u015fi tine, pentru a m\u0103 feri de inten\u0163iile lor mizerabile. Am reu\u015fit s\u0103 aflu foarte multe despre ai lor \u015fi Companie. Securitatea nu e chiar at\u00e2t de greu de \u00eenvins. Iar sc\u0103parea e \u00een camera de teleportare.<\/p>\n
A luat o pauz\u0103, z\u00e2mbindu-mi u\u015for. Am intervenit eu:<\/p>\n
-Cred c\u0103 am \u00een\u0163eles, \u00een mare parte. \u00cemi pare r\u0103u c\u0103 a trebuit s\u0103 suferi, l-am atins u\u015for pe m\u00e2n\u0103, \u00een semn de consolare.<\/p>\n
-Mul\u0163umesc.<\/p>\n
-Deci, eu ce trebuie s\u0103 fac?<\/p>\n
Entuziasmul c\u0103p\u0103tat \u00eemi d\u0103dea noi for\u0163e. Vedeam \u00een Alex un salvator, un ajutor nepre\u0163uit pe care nu-l sperasem vreodat\u0103.<\/p>\n
-\u00cen primul r\u00e2nd, trebuie s\u0103 \u015ftii c\u0103 e\u015fti singura persoan\u0103 \u00een care am \u00eencredere. De acum \u00eenainte, nu mai po\u0163i da \u00eenapoi \u015fi, ce e mai important, trebuie s\u0103 crezi \u00een totalitate \u00een mine.<\/p>\n
Am privit \u00een jos. \u00cencrederea \u00een ceilal\u0163i nu era punctul meu forte. \u00cen mare parte, datoram asta Companiei. Iar acum, \u00eentr-o situa\u0163ie vital\u0103, nu \u015ftiam cum s\u0103 reac\u0163ionez. I-am povestit lui Alex ce simt \u015fi impasul care m\u0103 persecuta. El a z\u00e2mbit \u015fi mi-a spus:<\/p>\n
-Cum ai vrea s\u0103-\u015fi demonstrez asta?<\/p>\n
-Simplu. D\u0103-mi o parte din sufletul t\u0103u.<\/p>\n
S-a apropiat \u015fi m-a s\u0103rutat pe frunte. V\u0103dit ru\u015finat\u0103, i-am spus:<\/p>\n
-Cred c\u0103 e de ajuns.<\/p>\n
Mi-a povestit planul lui \u015fi m-am bucurat s\u0103 v\u0103d, \u00eencetul cu \u00eencetul, cum deveneam buni prieteni. Entuziasmul lui d\u0103dea impresia unui plan u\u015for de \u00eendeplinit, dac\u0103 este tratat cu seriozitate \u015fi aten\u0163ie. Totu\u015fi, oft\u0103:<\/p>\n
-Nu sunt sigur c\u0103 va func\u0163iona.<\/p>\n
-Nici eu. Dar merit\u0103 s\u0103 \u00eencerc\u0103m. Dac\u0103 nu reu\u015fe\u015fte, poate \u00eei convingem s\u0103 ne lase \u00eempreun\u0103 \u00een camera de vid.<\/p>\n
\u00cencepu s\u0103 r\u00e2d\u0103. Dup\u0103 c\u00e2teva minute \u00een care doar ne-am privit, ochii i-au c\u0103zut pe ceasul de pe birou.<\/p>\n
– Doamne, c\u00e2t e de t\u00e2rziu! La ora 1 trece garda. Trebuie s\u0103 plec! Uhm… nu m\u0103 c\u0103uta, te caut eu.<\/p>\n
Nu i-am putut spune nimic. A ie\u015fit gr\u0103bit \u015fi totu\u015fi \u00een lini\u015fte. L-am petrecut cu privirea p\u00e2n\u0103 la cap\u0103tul coridorului. Am adormit cu inima plin\u0103 de speran\u0163\u0103, cu mintea \u00eenc\u0103rcat\u0103 de g\u00e2nduri m\u0103re\u0163e.<\/p>\n
Diminea\u0163\u0103, m-am trezit \u00een sunetul enervant al sirenei. M-am \u00eembr\u0103cat rapid \u015fi am pornit c\u0103tre sala cea mare. Dup\u0103 fe\u0163ele solda\u0163ilor, trebuia s\u0103 plec\u0103m \u00een lume. Ne \u00eendreptam pe grupe c\u0103tre sala de teleportare, unde am fost num\u0103ra\u0163i \u00eenc\u0103 o dat\u0103. Am ajuns \u00een lume \u015fi am sim\u0163it trei urgen\u0163e. Am hot\u0103r\u00e2t s\u0103 \u00eemi fac datoria c\u00e2t mai repede \u015fi mai con\u015ftiincios posibil. Dup\u0103 dou\u0103 ore, totul era gata. M-am a\u015fezat pe o banc\u0103 \u015fi priveam cerul printre ramurile unui copac, c\u00e2nd l-am v\u0103zut pe el, ap\u0103r\u00e2nd brusc pe deasupra pomului.<\/p>\n
-Tu… cum ai ajuns acolo?<\/p>\n
-Ah, scuze. Te-am speriat. P\u0103i, pot s\u0103 levitez. Dar ei nu \u015ftiu asta. Numai \u00een lume \u00eencerc, fiindc\u0103 dac\u0103 ar afla, m-ar muta \u00een alt grup, la activit\u0103\u0163i care se petrec numai \u00een Companie. Iar eu ador lumea prea mult ca s\u0103 \u00eencetez s\u0103 o mai v\u0103d!<\/p>\n
-Alex, hai s\u0103 fugim chiar acum! S\u0103 ne pierdem \u00een lume, s\u0103 ne ascundem \u00eentr-o pe\u015fter\u0103, s\u0103 nu ne mai g\u0103seasc\u0103!<\/p>\n
-Mai devreme sau mai t\u00e2rziu tot ne-ar g\u0103si. Ai uitat c\u0103 ne num\u0103r\u0103 \u015fi la \u00eentoarcere? \u00cen plus, cu cipurile pe care le avem nu am putea fi niciodat\u0103 umani.<\/p>\n
-Da, ai dreptate.<\/p>\n
Am mai r\u0103mas \u00eempreun\u0103 \u00een t\u0103cere. La scurt timp, m-a apucat brusc de m\u00e2n\u0103 \u015fi m-a dus la b\u00e2lci. Am avut o zi fericit\u0103, a\u015f putea spune. Ne-am dat \u00een carusel, am m\u00e2ncat, am r\u00e2s de defectele noastre. C\u00e2nd am auzit semnalul de \u00eentoarcere, am fost extrem de trist\u0103. Nu mai vroiam s\u0103 merg, iar el a zburat cu mine p\u00e2n\u0103 aproape de locul de \u00eent\u00e2lnire, spun\u00e2ndu-mi c\u0103 nu trebuie s\u0103 compromit planul \u00een vreun loc. Am dat din cap afirmativ. Am ajuns \u00een grupurile noastre pe drumuri separate, pentru a nu trezi b\u0103nuieli. Trebuia s\u0103 m\u0103 prefac c\u0103 nu sunt vesel\u0103.<\/p>\n
De atunci, venea \u00een fiecare noapte s\u0103 discut\u0103m. Sim\u0163eam c\u0103 devenim prieteni, de\u015fi nu mai \u015ftiam cu exactitate ce \u00eenseamn\u0103 asta. \u00centr-o noapte, el nu a mai venit. Au trecut dou\u0103 zile \u00een care nu l-am v\u0103zut deloc. Cu riscul de a fi descoperit\u0103, l-am \u00eentrebat pe un coleg de-al lui.<\/p>\n
-Alex e la vid, mi-a spus el \u015fi mi-a \u00eentors spatele.<\/p>\n
\u201eAlex e la vid…\u201d. Mi-am repetat asta de c\u00e2teva ori \u00een minte. Eram dezn\u0103d\u0103jduit\u0103. Sim\u0163eam c\u0103 m-a tr\u0103dat, c\u0103 a uitat planul nostru. Nu \u015ftiam ce s\u0103 fac. Nimic nu mai conta. Am \u00eenceput s\u0103 \u0163ip \u015fi s\u0103 d\u0103r\u00e2m tot \u00een cale. Vroaim s\u0103 distrug Compania cu m\u00e2inile goale, s\u0103 m\u0103 revolt. Toat\u0103 lumea s-a \u00eendep\u0103rtat. Solda\u0163ii \u00een alb alergau dispera\u0163i. La scurt timp, am sim\u0163it cum m\u0103 cuprinde groaza. Solda\u0163ii \u00een negru se apropiau. M-am l\u0103sat \u00een genunchi \u015fi am \u00eenceput s\u0103 bat cu pumnii \u00een podea. Ei m-au apucat cu putere de m\u00e2ini. Am \u00eencercat s\u0103 m\u0103 eliberez, dar era \u00een zadar. M-au luat pe sus. \u00cen cur\u00e2nd, am descoperit c\u0103 se \u00eendreptau cu mine c\u0103tre camera de vid. Lacrimile au \u00eenceput s\u0103 mi se preling\u0103 pe fa\u0163\u0103. Uitasem cum e s\u0103 pl\u00e2ngi. P\u00e2n\u0103 s\u0103-mi dau seama ce e cu mine, fusesem aruncat\u0103 \u00een camera de care m\u0103 temeam at\u00e2t de mult. Nu-mi mai auzeam pl\u00e2nsul. Am \u00eencercat s\u0103 bat \u00een pere\u0163i; nici asta nu m-a ajutat. M-am \u00eentins pe podea, cu fa\u0163a \u00een sus, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 m\u0103 lini\u015ftesc. Am atins ceva cu piciorul \u015fi m-am retras speriat\u0103. Mi-am revenit \u015fi m-am apropiat. Fa\u0163a, p\u0103rul, m\u00e2inile, erau ale lui Alex. L-am \u00eembr\u0103\u0163i\u015fat \u015fi am \u00eenceput din nou s\u0103 pl\u00e2ng. Sim\u0163indu-mi lacrimile, a \u00eencercat s\u0103 le \u015ftearg\u0103 \u015fi mi-a str\u00e2ns m\u00e2na, \u00een semn de \u00eencurajare. Am adormit pe pieptul lui. Nici m\u0103car b\u0103t\u0103ile inimii nu i le puteam sim\u0163i. Dar mi\u015fcarea lui m\u0103 asigura c\u0103 \u00eenc\u0103 tr\u0103ie\u015fte.<\/p>\n
Nu \u015ftiu c\u00e2t timp am stat \u00een vid. Am ie\u015fit de acolo \u0163in\u00e2ndu-ne str\u00e2ns de m\u00e2n\u0103, pref\u0103c\u00e2ndu-ne c\u0103 nu ne vedem. Eram palizi, tra\u015fi la fa\u0163\u0103. Avea ochii ro\u015fii; pl\u00e2nsese \u015fi el. Un soldat negru, care p\u0103rea mai mare \u00een grad, a dat din cap a dezaprobare \u015fi am fost du\u015fi de acolo. \u00cen sala cea mare ne-au desp\u0103r\u0163it \u015fi fiecare a fost dus c\u0103tre camera lui. Am sim\u0163it o profund\u0103 nevoie de somn; probabil \u00eemi d\u0103duser\u0103 vreun calmant. C\u00e2nd m-am trezit, era t\u00e2rziu \u00een noapte. Am tres\u0103rit \u015fi m-am sculat din pat. Pe o h\u00e2rtie, la birou, \u00eemi notasem camera lui Alex. A fost ca un semn. Mi-am preg\u0103tit c\u00e2teva lucruri, mi-am \u00eembr\u0103cat un costum negru, adus din lume \u015fi m-am \u00eendreptat c\u0103tre camera de vid. Cuno\u015fteam toate g\u0103urile de aerisire \u015fi m\u0103 mi\u015fcam f\u0103r\u0103 zgomot. Ajuns\u0103 \u00een zon\u0103, nu am z\u0103rit dec\u00e2t un soldat \u00een negru care dormea pe un scaun. Singura problem\u0103 era cobor\u00e2rea. Singura solu\u0163ie era levita\u0163ia. M-am concentrat, m-am g\u00e2ndit la Alex \u015fi pur \u015fi simplu am sim\u0163it. Totul a fost mai u\u015for. Am r\u0103pus soldatul u\u015for \u015fi i-am luat costumul. Din fericire, avea o masc\u0103 de rezerv\u0103 pe care mi-am pus-o pe cap. Am reu\u015fit s\u0103 sigilez ambele ie\u015firi din \u00eenc\u0103pere \u015fi m-am \u00eentors \u00een gaura de aerisire. Inima \u00eemi palpita \u00een piept. Nu puteam pierde nicio secund\u0103. Camera lui Alex era la un cap\u0103t de coridor, a\u015fa c\u0103 am g\u0103sit-o cu u\u015furin\u0163\u0103. El nu dormea; st\u0103tea doar \u00eentins pe pat.<\/p>\n
-Ce… Cum Dumnezeu ai ajuns tu aici?<\/p>\n
-E o poveste lung\u0103. \u00cembrac\u0103 \u0103sta \u015fi hai s\u0103 mergem. Evad\u0103m.<\/p>\n
M-am \u00eentors cu spatele, d\u00e2ndu-i r\u0103gaz s\u0103 se \u00eembrace. \u00cenainte s\u0103 ie\u015fim, mi-a apropiat fa\u0163a de a lui \u015fi m-a s\u0103rutat. Nu am \u015ftiut ce s\u0103 \u00eei r\u0103spund, a\u015fa c\u0103 l-am apucat de m\u00e2n\u0103 \u015fi am ie\u015fit. Pe coridoare nu era nimeni. \u00cen costumul lui, avea un sistem de localizare \u015fi semnalizare. Astfel, am g\u0103sit cu u\u015furin\u0163\u0103 camera de teleportare, ferindu-ne de al\u0163i solda\u0163i. Am sigilat u\u015fa \u015fi m-am \u00eendreptat c\u0103tre aparat. El m-a oprit:<\/p>\n
-Stai! Cipurile noastre…<\/p>\n
-Ah, da!<\/p>\n
Cu ajutorul unor aparate speciale, am eliminat pentru totdeauna cipurile din corpul nostru.<\/p>\n
-Dat fiind faptul c\u0103 acum suntem… oameni, e posibil ca atunci c\u00e2nd ajungem afar\u0103, s\u0103 nu mai \u015ftim unul de cel\u0103lalt. Vreau s\u0103 \u015ftii doar at\u00e2t: c\u0103 te iubesc!<\/p>\n
-\u015ei eu… \u015fi eu te iubesc, Alex!<\/p>\n
Ne-am s\u0103rutat, pentru ultima dat\u0103 \u015fi am intrat \u00een aparat. Am avut grij\u0103 s\u0103 plas\u0103m o bomb\u0103 (tot din echipamentul soldatului), pentru a nu l\u0103sa nimic \u00een urm\u0103. \u00cen dou\u0103 secunde, eram \u00een lume; f\u0103r\u0103 a mai putea ajunge \u00een Companie vreodat\u0103.<\/p>\n
Nu cuno\u015fteam locurile \u00een care m\u0103 aflam \u015fi pentru prima dat\u0103 mi-a p\u0103sat. Eram singur\u0103… \u015ftiam de unde vin, dar nu \u015fi unde m\u0103 voi duce. O lacrim\u0103 mi s-a prelins pe obraz, \u00een amintirea lui Alex. Am privit c\u0103tre orizont; peste tot se \u00eentindea lumea. \u00cen spatele meu r\u0103m\u00e2nea ceva, \u00een fa\u0163a mea nimic. \u00cenaintea mea p\u0103rea c\u0103 se \u00eentinde lumea, ca o \u015fosea nem\u0103rginit\u0103, pe care mergi \u00een sens unic.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
de Elena Rusu Sunt plin\u0103 de vid, de necunoscut. Dac\u0103 nu mi-ai fi spus vreodat\u0103 cum a fost \u00eenceputul lumii, a\u015f fi crezut c\u0103 acesta e. M-am n\u0103scut \u00eentr-o pauz\u0103. Eu reprezint, de fapt, sincopa nemuritoare e tuturor. M-am trezit deodat\u0103 c\u0103 sunt un comerciant oarecare, invizibil. Ce fac eu? Mai nimic… M\u0103 ocup de […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[585,15],"tags":[1149,1115,588],"class_list":["post-4863","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-27","category-proza","tag-egophobia-27","tag-proza","tag-special-proza-sf"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/s6DakB-compania","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4863","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=4863"}],"version-history":[{"count":3,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4863\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":6688,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/4863\/revisions\/6688"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=4863"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=4863"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=4863"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}