EgoPHobia #8

PROMO >> cărţile egofobilor

EgoPHobia

editor: Sorin-Mihai Grad | redactor-şef: Ştefan Bolea || EgoPHobia #8 | octombrie '05
e-revistă culturală fondată în iunie 2004 ..................................... apare în lunile pare din an

Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea	interviu cu Mitoş Micleuşanu: "Un kalashnikov de-aş câştiga, eu de scris nu m-aş lăsa"
Claudiu Komartin	Chirurgie imprevizibilă, Chipurile răului
iQ666	Phytzy ascultători...
Mitoş Micleuşanu	Morţii mei [fragmente], Pădurea [fragment din "Tuba Mirum"]

Chirurgie imprevizibilă

Claudiu Komartin

Cine parcurge biografia lui Mitoş Micleuşanu are şanse mari de a se rătăci în hăţişul de direcţii şi preocupări, geografice sau spirituale, ale acestui artist situat la confluenţa de mare vitalitate între Rusia şi România.
Născut în Crimeea acum 33 de ani, Mitoş Micleuşanu s-a stabilit în copilărie în Basarabia, unde a absolvit Liceul de arte plastice din Chişinău. A urmat Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca, iar mai târziu s-a stabilit la Bucureşti. Desenator şi pictor cu mai multe expoziţii la sfârşitul anilor 90, prozator de limba română şi limba rusă, compozitor frapant şi fondator al popularei trupe Planeta Moldaova: pare imposibilă schiţarea, din câteva tuşe, a unui portret convingător al lui Micleuşanu. În literatură, a debutat în 2002 cu un volum de proze scurte, Organismecanisme, carte urmată un an mai târziu de romanul Tuba mirum (pe care autorul mărturiseşte că ar fi dorit să-l intituleze Kombinatul). În prezent, lucrează la al doilea roman, provizoriu intitulat Morţii mei, din care Egophobia va publica fragmente.

S-ar putea spune Mitoş Micleuşanu refuză capitularea în faţa propriilor coşmaruri şi derapaje. Compunând, scriind, desenând întruna, cu râvna de a descoperi tratamente şi imunitate pentru infernul din noi şi dimprejurul nostru. Chirurgie imprevizibilă şi dureroasă la care îl împinge mereu, după propria-i formulă, "teroarea artei", justificare verosimilă, care o face în fine chiar suportabilă, a terorii de a fiinţa.

"Un kalashnikov de-aş câştiga, de scris nu m-aş lăsa"
[interviu cu Mitoş Micleuşanu]

Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea

1. Cum este scena artistică în Moldova faţă de cea din România?
În primul rând, scena artistică din România precum şi cea din Moldova sunt prost susţinute, prost finanţate şi promovate. Asta în ansamblu. Diferenţele sunt minore, deoarece spaţiul artistic din Moldova este influenţat într-o oarecare măsură de spaţiul ex-sovietic, plus influenţele occidentale, trecute prin filtrul tradiţional româno-rus. Pe când în România, zona artistică este influenţată în special de curente occidentale, presărate (în cel mai bun caz) cu mirodenii tradiţionale. Am putea descoperi în cele din urmă un ingredient uşor mai exotic în Moldova şi unul mai occidentalizat în România. Dar asta e relativ, ţinând cont de lipsa unor canoane sau repere de bază, în special astăzi. Totuşi, pe undeva, condiţiile artistului plastic sau ale scriitorului din Moldova sunt mai vitrege decât condiţiile artistului român.

2. Ce scriitori ruşi care nu sunt cunoscuţi în România te-au inspirat?
Există evident un spaţiu rusesc literar, necunoscut în mare parte, şi dac-ar fi dupa mine, primii trei autori care ar merita traduşi în română ar fi Iuri Mamleev, Victor Pelevin şi Vladimir Sorokin, care a şi apărut în română cu o mică selecţie de proze la editura "Paralela 45" cu titlul "Dimineaţa Lunetistului". Sorokin din păcate n-a apărut pe piaţa românească cu ceva de bază, cum ar fi romanele lui, "Inimile celor Patru", "Norma", "Gheaţa" sau altele câteva. Totuşi, primul dintre "noii" vechi scriitori care ar trebui tradus din rusă este Mamleev, care este considerat acolo un fel de "superdostoievski" deoarece merge mult pe o scriitură mistic-ocult-suprarealistă ca să-i zic aşa, foarte concentrată, complexă, schizoidă (multe proze scurte şi vreo 4 romane de bază). Cât priveşte scriitorii de căpătâi, cei de la care am învăţat, aş pomeni câţiva "barosani": Edgar Poe, Meyrink, Kafka, Bulgakov, Baudelaire, Gogol, Harms, Urmuz, Borjes, Cortazar, Buzzati, Gellu Naum, Mamleev, Sorokin, Pelevin, Sudinski, Erofeev (apropo Venedict Erofeev, celălalt Erofeev din spaţiul rusesc, considerat deja un clasic al literaturii ruse, a apărut şi în română cu proza-poemul "Moscova - Petuski", cred că la editura "Cartier"). Aş vrea să-i mai pomenesc pe Michel Foucault, Stanislav Grof şi Alfred Kubin.

3. De ce crezi că arta moldovenească are şanse sporite de reuşită în mainstream-ul românesc? Este ceva exotic sau o legătură filială?
Depinde de calitatea şi mesajul "produsului". Nu oricine din Moldova ar avea succes în România şi invers. Evident, exotismul joacă şi el un rol, dar dacă în spatele lui nu există nici un mesaj, "produsul" se va stinge. Legăturile de sânge dintre artele româno - moldoveneşti cred că sunt cheia succesului basarabenilor în România. Este mai mult decât evident, chiar dacă românii, din păcate, se cam desconsideră între ei, în legătură cu regiunile, accentele, tenul, sărăcia, bogaţia etc. Probabil mai apare şi un plus de prospeţime pe ici-colo, în arta românească, datorită "combinaţiilor" aduse de peste Prut şi viceversa, iar asta-i constructiv, pentru ambele părţi.

4. Te-ai gândit vreodată să faci un desen animat după o povestire de-a ta? Ar fi contemplativ [a la Beavis n' Butt-Head], violent [a la manga] sau total altceva?
Bineînţeles, au existat şi mai există tot felul de proiecte, unele finisate, altele nu. Animaţii, scurt-metraje, experimente. După ce ne-am cunoscut cu Matei Branea, animatorul şi colaboratorul Planetei Moldova, am făcut vreo 5 animaţii scurte, iar acum lucrăm la un lung metraj, o combinaţie de manga ranga balamuc total catastrofal... Vom vedea, dar nu este deloc usor să te impui cu o animaţie non-politică, non-sitcom, non-telenovelă pe piaţa românească. Este dificil dar nu imposibil, dacă te ţii de treabă şi faci abstracţie de milioanele de promisiuni, vorbe goale, sfaturi sau beţe în roate.

5. Ai avut probleme în R. Moldova din cauza textelor semnate "Planeta Moldova"?
Personal nu, dar am auzit tot felul de zvonuri dubioase... Totuşi, cred că site-ul nostru conţine suficiente ramificaţii şi ingrediente, încât să-i mulţumească pe toţi nebunii, şi în acelaşi timp să-i ţină departe de psihopatologiile noastre, cu toate că dacă cineva şi-ar dori neapărat să ne oprească (ce vis ideal-morbid-infantil), luneta ar fi ce-a mai potrivita :). Lăsând gluma la o parte, ştim bine câţi oameni au pătimit, au fost deportaţi, marginalizaţi, omorâţi pentru opiniile lor incomode, la acea vreme... Astăzi, n-aş îndrăzni să mă plâng.

6. Echivalează cât ai câştigat de pe urma celor două cărţi publicate până acum în ce vrei (cărţi, îngheţată, cd'uri, prezervative, maşini - chiar şi de tocat -, kalashnikoave,...).
Un kalashnikov de-aş câştiga
Eu de scris nu m-aş lăsa.
De fapt, am impresia că plafonul survine în literatură direct proporţional cu creşterea venitului din asta. Sper că m-am exprimat coerent. Eu nu prea am aşteptat venituri sau premii în domeniu, deoarece odată cu recunoştinţa generală trece şi valul, devii comod, îndrăgit de toţi, cu alte cuvinte, deja demodat, lipsit de progresiv, de vizionar, de nou. Apare faima, probleme de autoevaluare, autosuficienţa, mai ştiu eu, tendinţe de supraestimare, dar evident asta nu este valabil pentru toţi. Câştigul şi faima sunt periculoase în special la tinereţe, ca să le spunem ajea. Că la bătrâneţe, mai mult de-on coşciug ş-o vorbă blândă n-avem de câştigat.

7. Ce i-ai recomanda fiicei tale să citească, romanele lui Alexandru Vakulovski sau cel al lui Ionuţ Chiva?
Nu ştiu dacă m-aş apuca să recomand ceva la copii, fiindcă ei au tendinţa să caute intuitiv ceea ce-i atrage, la ei nu prea merge cu impunerea sau programarea, există anumite riscuri... Mai degrabă le-aş împinge subtil un Gellu Naum sau nişte basme suprarealiste.

8. Ne poţi recomanda un scriitor chinez?
Sincer să fiu, îmi scapă un nume concret, dar zona tao, sau zen, nu sunt deloc de neglijat, cred că e vorba de maestrul Deşimaru, dar nu sunt sigur. Înclin mai mult spre filosofia, mitologia şi mistica indiană. Iar ca repere i-aş pomeni pe Nisargadata Maharaj, Crişnamurti şi bineînţeles pe Hesse cu Siddartha.

9. Ai citit ceva de Paolo Coelho? Dacă da, ce impresie ţi-a lăsat?
Daca ar fi necunoscut, ar fi genial. Am putea face un astfel de comentariu cretin. Adevărul e undeva la margine. Coelho e bun fără îndoială, dar n-am avut răbdare să citesc decât fragmente din "Alchimistul" şi "...la raul Piedra...". Este usor patetic, pretenţios dar folositor mulţimii, povăţuitor, profesează un fel de iniţiere en-gros şi en-detail pe alocuri. Oricum nu e genul meu fiindcă o freacă cantitativ şi e rarefiat. În rest e de potolit stresul, calmant, tra la la... Cu toate că Sandra Brown după o călătorie în Tibet, un pelerinaj la Gura Humorului, o escaladare în Himalaya şi o relaţie dubioasă cu Fritjof Capra ar intra clar în concurenţă cu Coelho.

10. De ce "Kombinatul"? De ce nu "Kombinatul"? ...te referi la C sau K? Nu ştiu, K este mai spre KKK iar KKK duce cu gândul la KGB, iar KGB duce la totalitarism, iar totalitarismul duce la antitotalitarism, iar antitotalitarismul (psihedelic) este miezul romanului "Kombinatul" ("Tuba Mirum").

11. Ai fost pionier? Dar botezat? De ce?
Am fost şi pionier şi comsomolist şi botezat, dar toate ecusoanele astea, nu ştiu, omu-i om sau dobitoc, cu sau fără ecuson. Şi astăzi am impresia că nimic din ce ni se-ntâmplă nu ţine de voinţa noastră, decât la suprafaţă. Dincolo de toate astea se află taina, cheia, nu ştiu, ceva străin raţionamentului, minţii noastre, incomprehensibil. Iar noi nu suntem decât elemente, detalii, componente, compartimente în ansamblul fiinţei care ne scapă. Şi totusi ne conţine.

12. Pe cine ţi-ai dori ca vocal într-un proiect muzical dintre Bruce Dickinson, Marylin Manson, Angela Gheorghiu, soprana care a aparut în Playboy'ul românesc, King Diamond, Hupogrammos Disciple's şi Traian Băsescu?
Un mut ar merge de minune într-un proiect muzical, plus nişte surzi, îţi dai seama, ce să mai faci astăzi ca să mai spargi... Cu siguranţă când va dispărea ambiţia şi grandomania, va înflori totul. Nu ştiu ce-am vrut să zic, dar eu am avut diverse experienţe în trupe, experienţe amare sau dulci, dar toate mai mult sau mai puţin constructive... Totuşi un Traian Dickinson ar merge clar într-un proiect King Floyd sau Iron Manson.

13. Care e cea mai cumplită înjurătură pe care o ştii? Cui i-ai aplicat-o prima oară şi cui cel mai recent?
De obicei mă feresc să aplic înjurături hardcoriste, înjur de unul singur, din inerţie, câteodată când mă împiedic sau când ceva nu merge. Înjurăturile mele preferate conţin morţi, în special, plus elemente de canibalism, de exemplu "mâncaţi-aş familia" sau creierul. Şi "strămorţii strămorţilor mă-sii" tot e destul de antikarmic. Dar mă abţin, fiindcă înjuraturile pot funcţiona uneori ca nişte blesteme, spre exemplu eşti foarte nervos, mergi pe stradă şi urli dintr-o dată "Mortăciunea ei de viaţă!" iar cineva întoarce capul surprins, în timp ce traversează strada şi... Zbaanggg!

Chipurile Răului

Claudiu Komartin

Primul lucru care poate şoca la lectura Organismecanisme-lor lui Mitoş Micleuşanu este senzaţia de spaţiu claustrant şi compartimentat, populat, ca într-un lung coşmar "industrial", de viziuni sumbre, deruta fiind indusă de un stil fluctuant, când parabolic, când suprarealist, când tern şi excesiv tehnic sau pur şi simplu bulversant şi imposibil de "înseriat".

Cartea este împărţită în treisprezece capitole, fiecare conţinând poveşti şi bizarerii pline de originalitate, între ele păstrându-se ca un fir conducător aceeaşi atmosferă sufocantă de perversiune, cruzime şi crimă, conducând către o afirmare totală a răului. Printre posibilele modele de care poate fi apropiat, în afară de Kafka (mai cu seamă cel din Scrieri postume şi fragmente, pentru amestecul de grotesc, absurd şi nihilism), Micleuşanu s-ar situa la confluenţa de mare vitalitate dintre o tradiţie a prozei ruseşti stranii: Gogol, Harms, Sorokin (nu e deloc lipsit de importanţă că autorul s-a născut în Crimeea, crescând şi formându-se în spaţiul sovietic) şi proza americană din ultima jumătate de secol, cu puternice influenţe din genuri de "margine": gothic, cyberpunk sau distopiile science-fiction (ca Stand on Zanzibar, de John Brunner, pentru dimensiunea socială a discursului, sau celebra Naked Lunch, a lui William Burroughs).

În plus, investigaţia prozatorului parcurge toate teritoriile patologicului, unele proze din volum fiind construite ca nişte "fişe clinice", banale până la un punct, când deraierea de la axul narativ transformă discursul într-un bulgăre care începe să înglobeze, nediferenţiat, toate pulsiunile existenţei, scăpat parcă de sub controlul auctorial, şi deci complet imprevizibil (ca în Anabela, din capitolul Suflete defazate, sau în povestirile scurte din Catacombe). Poate fi recunoscută în această dezvoltare narativă "reţeta" (pe care Mitoş o adoptă şi o transformă, dar nu o mimează niciodată) unui mare prozator contemporan, Vladimir Sorokin, tradus de abia în 2004 la noi, dar cunoscut de ani buni în original rusofonului Micleuşanu.

Organismecanisme se deschide, provocator, cu Nunta, în care ambiguitatea aruncă de la început cititorul în vârtejul încercărilor succesive de "descifrare": "O femeie ţipa neîncetat, un bărbat încerca s-o liniştească, o strângea în braţe, ea se zvârcolea şi îl lovea peste faţa crispată. (...) Era plină de tăieturi întunecate, avea o stea scrijelită pe frunte. Era multă lume, unii se uitau în gol, alţii îşi făceau cruce. Un beţiv cu capul uriaş râdea convulsiv, tremura din tot corpul. O femeie speriată a strigat: Scoate-ţi măştile! Un bărbat o privea dintr-o parte fără să clipească, muşca din mintea ei ca dintr-un măr stricat." Imaginile din acest fragment îl apropie pe Micleuşanu de picturile şi desenele celor mai angoasanţi expresionişti germani, Otto Dix şi Georg Grosz, fondatorii Noii Obiectivităţi, dar şi de un artist polivalent precum Alfred Kubin. De asemenea, unele fabule răsturnate din Ultracirc (Petruşka-porcul trist, Omida care linge luna, Lupul şi Oaia) mizează pe aglomerarea de elemente şi detalii ce alunecă în toate direcţiile, aparent fără un scop anume, conducând însă mai mereu către o "poantă" plină de cruzime sau o "morală" abstrasă.

Sugeram că poveştile lui Mitoş Micleuşanu converg către un topos comun: Răul. E vorba, îndeosebi, despre capitolele cele mai tensionate şi mai dificil de parcurs ale cărţii: Sertarul 665, Chirurgie, Distorsiuni imprevizibile şi Defecţiuni şi macropatologii. Aici, chipurile Răului sunt dezvăluite în tot adevărul lor hidos şi îngrijorător: criminali în serie, sodomişti şi violatori, culminând cu dezgustătoarea Banchetul diabolic (pe care nu ştiu dacă cititorii o vor putea citi în întregime fără să tresară...), proză de o sâcâitoare (şi inevitabilă) cruzime a limbajului. În Sertarul 665, un profet al secolului XXI, Afanasie Colosenco susţine că noţiunile de bază pentru desăvârşire sunt: indiferenţa, agresivitatea, invidia, ura, superioritatea, dispreţul, perversitatea, nepăsarea, minciuna şi zgârcenia, promiţând adepţilor săi putere şi fantastice bogăţii.

Într-o Românie apocaliptică (povestea are aerul unui film american de serie B), Megademonul Macrogenerator apare la televizor pentru a rosti un ultim discurs, fulminant şi demistificator: "Oricum, nu mai aveţi nevoie de detergent, doar nu vă veţi apuca să spălaţi hăinuţele copiilor voştri. Le spălăm noi creierul fără spoturi publicitare, n-aveţi nici o grijă. (...) Doar nu mai aveţi nevoie acum de nici un concurs, unde puteţi deveni multimiliardar sau puteţi câştiga o bucată de aur cât un elefant umflat cu hormoni. (...) Noi punem bazele Iadului. Noi suntem sinceri şi drepţi, vă măcelărim direct, ca pe nişte porci inutili ce sunteţi." (Defecţiuni şi macropatologii).

Încercând să exorcizeze Răul prin cercetarea obsesivă a chipurilor sale, ce bântuie epoca noastră (de la Jack Spintecătorul şi Râmaru la Charles Manson şi distopiile îngrijorătoare ale începutului de mileniu), Organismecanisme este o carte puternică ce nu lasă nici un moment impresia de construcţie tezistă sau demonstrativă. Chipurile Răului apar şi dispar, rând pe rând, fiind subsumabile unei reprezentări unice (în ultimul fragment din Ultracirc, Hitler, Stalin şi Lenin nu mai pot fi deosebiţi unul de altul atunci când personajul narator le găseşte cadavrele în cadă şi pe gresia din baie: "am început să am îndoieli în legătură cu ei, nu mai eram sigur cine şi unde se află."

Tratament-ul propus de Mitoş Micleuşanu în ultimele cinci pagini ale cărţii poate uimi, după galeria de monştri schiţaţi în Defecţiuni şi macropatologii (Taica Topor, Hariton, Daniel Burlacu), dar tocmai în acest fragment rezidă, probabil, cheia viziunilor halucinante şi năucitoare din Organismecanisme; răspunsul şi soluţia salvării, pentru cei care (mai) au răbdarea şi curajul de a o descifra este rugăciunea: "Păzeşte-ne, Doamne de nenumăratele capete ale Răului care se strecoară zi de zi în inimile noastre (...), păzeşte-ne de viciu, de viziunile bolnăvicioase, de frica zilei de mâine, de rătăcire (...). Iartă-ne lipsa de credinţă, de solidaritate şi compasiune, iartă-ne păcatul şi dispreţul, dă-ne, Doamne încredere, bunătate, dragoste şi linişte sufletească, iartă-ne mândria şi nu ne lăsa în întuneric." De altfel, într-un interviu de acum câţiva ani, Micleuşanu afirma: "Tot ce ştiu e că am acces la nişte câmpuri pe care unii le evită. Câmpuri înfricoşătoare, la care, însă, am şi imunitate. (...) Acest iad mi se pare o parte normală a lucrurilor."

Fermecătoare este această carte nu doar pentru entuziasmul inaugural (ca la Schiop, Chiva sau alţi prozatori lansaţi în ultimul an în colecţia Ego) - fiindcă este foarte posibil ca Micleuşanu să pornească o direcţie în proza noastră de la începutul secolului XXI -, ci şi pentru că are şi umor, şi sadism, este ingenioasă şi are "duritatea" neşlefuită proprie scriitorilor basarabeni apăruţi în literatura română a ultimilor ani.
Prin conţinutul bulversant, dar şi prin soluţia oferită pentru exorcizarea lumii şi a sinelui, Organismecanisme impune pe unul dintre prozatorii cei mai acuţi şi mai semnificativi pe care generaţia 2000 i-a dat în aceşti ani, Mitoş Micleuşanu, pe care nu puţini îl vor cataloga - după uimitoarea desfăşurare de forţe din cartea sa de debut - ca "rudimentar" sau "licenţios", şi care ascunde încă multe surprize.

Phytzy ascultători...

iQ666

Iese mai ciudat un articol scris de un personaj care consideră că se poate muzică fără urlete şi răgete, dar o preferă cu, despre două proiecte muzicale la care nu ar fi ajuns poate niciodată singur şi nu e sigur că le va mai lăsa produsele să-i intre pe urechi sau o cronică a unui meci de fotbal de divizia B scrisă de soră-sa? Interesează pe cineva sau mai bine pornim boxele şi clickăim pe play? Shukar Collective sau Planeta Moldova?

Mitoş Micleuşanu e implicat în ambele şi o mai fi având şi altele de care nu ştiu. Ascult pentru a doua oară albumul Shukar Collective - "Taves Bahtalo". Nu înţeleg nici acum mai mult decât data trecută. Sună închegat deşi e o combinaţie de muzică foarte veche aparţinând ţiganilor ursari şi ultimele tendinţe în materie de sunete. Pe internet am găsit destule cronici pozitive, unele chiar entuziaste, posibil să aibă dreptate oamenii, chiar dacă prin mine muzica asta nu-şi prea află locul. Influenţele zbârnâie din tot felul de părţi. Aş vrea să văd un urs dansând pe Shukar Collective. Planeta Moldova a început să devină cunoscută pe internet prin scenetele oferite pe www.planetamoldova.net. Cinici şi inteligenţi, sadici şi slobozi în limbaj, amuzanţi şi imprevizibili, ajung atâtea cuvinte ca să vă determin să intraţi pe acel site? Au şi câteva cântecele, cum ar fi celebrele "balada" sau "alimentara", dar în principal veţi da de mici dialoguri pe teme actuale şi deseori dureroase. E destul de greu să vă explic cum sună Shukar Collective. Gândiţi-vă la o combinaţie de genul Fanfara din 10 Prăjini cu un DJ. Sau că staţi între două case cu geamurile deschise, dintr-una se aude muzică electronică, iar în cealaltă nişte ţigani. Dacă vă interesează cum se desfăşoară un viol ascultaţi Planeta Moldova. Dintre sunetele care alcătuiesc complexitatea muzicală produsă de Shukar Collective s-ar putea pomeni, pe lângă sintetizatoare şi calculatoare, linguri şi pietre. Oare cei doi din Planeta Moldova au voie să intre-n Republica Moldova sau ar fi arestaţi? Nu prea reuşesc să pricep versurile cântate de ţiganii ursari, iar vocile din scenetele Planeta Moldova sunt prelucrate electronic. Parcă-ncepe să-mi placă amestecul de pe "Taves Bahtalo". Deşi spun lucrurilor pe nume cei de la Planeta Moldova nu-s obsceni.

... şi tot aşa până la concluzii. Nu cred că Mitoş Micleuşanu s-ar implica într-un proiect simplu, care să nu combine măcar vreo 3 direcţii şi stiluri. Cât mai multe amestecate, cu atât mai bine, important e rezultatul final, care, cel puţin în cele două cazuri de care ştiu, sună bine. Pentru alte amănunte există internet. Iar dac-o vedeţi pe sor'mea pe la meci să-mi ziceţi.

www.shukar-collective.net
www.planetamoldova.net

Morţii mei
[fragmente]

Mitoş Micleuşanu

La sfârşitul lui Octombrie 1953, am intrat în perioada de criză morală, caracteristică bărbaţilor însinguraţi şi neîmpliniţi din punct de vedere existenţial. Împlineam 49... De fapt criza începuse cu mult înainte şi poate mai corect ar fi să spun că am intrat într-o etapă mai dificilă a acesteia. Lucram în acea perioadă profesor de matematică la liceul Emil Voiculescu, dar asta se-ntâmpla parcă de la sine, fără participarea mea sufletească. In afară de asta, o amintire veche îmi dădea târcoale, o amintire foarte neplăcută pe care rareori o recunoşteam ca fapt real, întâmplat, fiind înclinat mai degrabă să cred că era vorba despre un vis extrem de lucid, care însă nu-mi indica nici zona de acces şi nici de evadare. Cum e şi cu viaţa asta, de unde vine şi unde se sflă... El în minele tău. Eu în tinele lui... Noi în sinele cui?

Aşa păţeam de fiecare dată când încercam să înfrunt amintirea, mă ascundeam în spatele unui vis, cel mai probabil imaginat de mine, inventat... Mă frângea durerea, era o matematică mult prea avansată pentru mine, matematica împăcarii, chimia liniştii, fizica păcii, balistica amintirilor, unşarfu' pulii mele, ce labă... Amintirea era legată de un elev, un puştan dintr-a zecea, cu minţile călătorind, pulverizate prin tunelu' de mare viteză a imaginaţiei şi într-un fel, caracteristic doar lui, cârlionţatului meu, înteriorizat, aparent atent la lecţie, dar când îl ridicam se uita la mine ca o căprioară frântă de apropierea fatalităţii... Aici intervenea imensul conflict. Nu puteam să-l pedepsesc, nu puteam să-i dau notă mică, aşteptam de la el măcar un sunet, măcar o informaţie, fie şi din alte materii, aşteptam să-mi spună cea mai idioată aberaţie, ceva acolo, nu ştiu, dar nu se întâmpla nimic. În cazul altor elevi, în situaţii similare, n-aveam treabă, am pus o grămadă de 2, am lăsat corijenţi o mulţime de haimanale, dar Flaviu era altfel, mă tulbura, îmi tremura mâna, aveam greţuri şi până la urmă îi puneam 9. Tot timpul 9. Elevii se uitau la mine buimăciţi, nu înţelegeau de ce, dar le explicam că Flaviu de fapt... Le spuneam că Flaviu ştie, se pregăteşte, dar este foarte timid şi transmite după lecţii caietele cu temele făcute, mai spuneam, ce mai spuneam... Nu ştiu ce se-ntâmpla cu mine, iar Flaviu, nici măcar odată nu mi-a zâmbit în semn de recunoştinţă, după ce se aşeza, revenea în coridoarele lui şi pierdeam orice legătură cu el. De fapt, nici n-aveam vreo legătură, pur şi simplu nu-i atrăgeam atenţia, mă saluta, reacţiona oarecum, dar se uita prin mine. Asta mă scotea din minţi. Nu eram nervos ci mai degrabă înfricoşat, nu înţelegeam ce-i cu băiatul ăsta, ce are? Să nu credeţi că era autist sau ceva de genul, comunica cu toată lumea, râdea uneori, mai făcea câte o bazaconie, dar nu era el, pur şi simplu nu era el. Asta am înţeles atunci când l-am urmărit cu mare atenţie, odată, într-o recreaţie. El povestea cu nişte colegi, părea atent, râdea, mă rog, participa, dar... Din când în când se oprea, cumva lent, greu de explicat, devenea absent, se instala pe faţa lui o seriozitate mortuară, lipsită de emoţie, lipsită de uman, doar ochii lui se mişcau încet, pipăind parcă persoanele din preajmă, pereţii şcolii, profesorii, totul laolaltă... Apoi la fel de lent şi totuşi brusc, într-un mod cu totul străin omenescului, revenea la ipostaza lui de elev într-a zecea. Atunci, înfricoşarea mea s-a amplificat, am continuat să-l urmăresc, dar odată m-a surprins, în timp ce pipăia lumea şi lucrurile din jurul lui, încercând parcă să se asigure că nimeni nu ştie de fapt ce este el, anume ce... M-a surprins urmărindu-l. În primul moment, privirea mi-a alunecat în altă parte, dar am revenit, l-am privit. Se uita în continuare, fix la mine, inuman, pustiit parcă, a întredeschis gura, a închis-o încet, a deschis-o din nou, a repetat figura de câteva ori, de parcă mesteca ceva, dar extrem de lent, cu încetinitorul... N-am rezistat, am renunţat să-l mai urmăresc, dar neliniştea a început să-mi mănânce zilele şi nopţile. Era necesar să fac ceva, şi tocmai într-o zi mohorâtă, după lecţii, îndreptându-mă obosit spre cancelarie, bântuit de gândul de a renunţa la orele de matematică, chiar atunci l-am văzut. Mă aştepta pe coridor, lângă uşa de la secretariat. Am simţit atunci, nu ştiu ce anume, un fel de greaţă fierbinte. Dar m-am calmat, l-am întrebat ce face, de ce n-a plecat acasă, iar el s-a uital la mine cu o imensă vinovăţie în ochi şi mi-a spus: "Domnule profesor, eu... Cum să vă spun... Cred că aţi observat şi dumneavoastră, nu ştiu... Eu nu cred că sunt om. Trebuie să ştiţi, sunt eu, dar nu sunt om. A fi, nu implică neaprat a fi Om. Credeţi-mă domnule profesor, eu ţin foarte mult la dumneavoastră şi dac-ar fi să fac ce simt, v-aş băga o andrea în creier, chiar acum, dar nu vreau să stric farmecul întâlnirii noastre viitoare. Vă invit mâine seară la mine acasă. Eu locuiesc împreună cu părinţii mei care sunt oameni. Am notat aici adresa, ora şi alte informaţii utile. Sunteţi singurul invitat, aveţi mare grijă să nu afle nimeni, nici despre discuţie, nici despre invitaţie. Dacă mâine la ora indicată nu veţi binevoi să ne onoraţi cu prezenţa, vom fi puşi în situaţia neplăcută de a vă decapita ca pe ultimul porc de câine, oriunde vă veţi ascunde. Vă promit iadul! Cel mult peste o săptămână veţi intra în putrefacţie, vă promit neomeneşte, adică sigur. În rest, ce să zic, vă mulţumesc pentru notele bune, că tare v-aş mai muşca de limbă, futu-vă-n gât să vă fut!"

Spunând astea, Flaviu a rânjit, avea gingiile bolnave, sângerânde... Am împietrit, el şi-a lins buzele, a scuipat în direcţia mea şi a plecat. Am mai stat câteva minute, incapabil să fac vreo mişcare, apoi mi-am revenit încet. Între timp şi-a făcut apariţia o profesoară îngrijorată, m-a întrebat ceva, apoi alţi câţiva profesori... N-am dormit toată noaptea, m-am tot gândit... Puţin spus gândit, m-am înfiorat pasiv, am umblat în cerc, în triunghi, în zig-zag, am răsfoit nişte reviste pustii, am tras la somnifere, dar n-am avut parte de somn. A doua zi, la prima oră, l-am sunat pe director, i-am spus că am avut un accident, că sunt distrus, că voi lipsi o vreme, apoi am închis, n-am vrut să aud nimic de la el, am deconectat telefonul. Invitaţia pe care am primit-o de la Flaviu, era o foaie ruptă dintr-un caiet, şi conţinea următoarele:

"19-00, Aleea Păpuşilor 18, bloc 6, etaj 4, apartament 22. Plus Minus 2 min. Singur. Un buchet de flori pentru mama, de preferinţă bujori. 9 buc. Costum gri, obligatoriu. Bună dispoziţie, subiecte interesante, fără politică. Tata preferă filmul clasic, artele plastice, metafizica şi cosmologia. Mama iubeşte literatura, baletul şi neuropsihiatria. Atenţie mare, dacă nu te descurci, te tranşez, te dau la tocat! Fără figuri, mişcări în plus, salvamontişti etc. Gata! Dă foc invitaţiei!"

Ce-am făcut? M-am dus bineînţeles. N-am vrut să risc, am făcut cumpărăturile din timp, n-aveam costum gri, adică aveam unul cenuşiu, dar prea jerpelit. Am găsit bujori frumoşi, m-am gândit să iau şi nişte bomboane, dar am renunţat. Până pe la 5 m-am liniştit puţin sau poate, nu ştiu, m-am obişnuit cu ideea, cu adrenalina... Am găsit uşor adresa, era undeva în spatele teatrului Zoom, un şir de blocuri amărâte, cu 6 etaje. Aleea Păpuşilor, ceva cu desăvârşire depresiv, pavaj cariat, dar nu asta era frământarea mea... Mă gândeam la ce nu mă mai gândeam demult... Poate se poate sau nu se poate, iertaţi-mi incoerenţa, dar încercam să mă redresez, încercam de-a lungul timpului să-mi găsesc obârşia industrială. Bineînţeles, fiecare se fereşte în felul său, fiecare încearcă să scape cum poate. Şi schimbă asta cumva lucrurile? Faptul că tu mă asculţi, îmi dai crezare, te face oare să mă înţelegi cu adevărat, te face oare să mă percepi ca fiinţă? Poate. Nu pun la îndoială mobilitatea lui Flaviu de a mă înţelege ca om şi... Nu asta era întrebarea ci mai degarabă curiozitatea mea înfricoşată, limitarea mea de-a face ultimul pas. Am ajuns în scară la 18-55. Am urcat încet, timp de patru minute, oprindu-mă la fiecare etaj, aşteptând, respirând anevoios. La 18-59 eram în faţa uşii cu numărul 22. Am sunat. Mi-a deschis peste câteva secunde o doamnă drăguţă, foarte caldă, o femeie la vreo 50 de ani, îmbrăcată într-un halat mai mult decât viu, strălucitor într-un anume fel... Mi-a zâmbit şi mi-a spus:
Ce bucurie, intraţi vă rog. Noi am fost foarte curioşi dacă ve-ţi apărea la timp, eu şi soţul vreau să zic... Fiul nostru lipseşte momentan dar va reveni în curând. Vă rog să poftiţi.

Am intrat încet, eram numai zâmbet, cumva sintetic, motivat de o adâncă poftă de supravieţuire. Am intrat deci, nu are rost să vă descriu acel spaţiu care mi s-a arătat. Simplu fie spus, un apartament cu (la prima vedere) 2 camere, am intrat într-o odaie obscură, poate uşor spre acel intelectualism apus, depresiv, emanând o înaltă degenerare estetică. Acolo, în acea cameră, am fost întâmpinat de un bărbat solid, îmbrăcat într-un costum sportiv. El mi-a întins mâna şi mi-a spus:
Uite că te-am şi văzut. Mare bucurie pe capul meu. Din câte am auzit de la Flaviu, adică din ce mi-a spus el despre dumneata, ca să nu-ţi spun Tu, am înţeles că sunteţi înzestrat cu toate cele... E adevărat?

Am ezitat în primul moment, dar am erupt fără să vreau:

Dacă sunt sau nu sunt, n-am o părere. Vreau să-i ofer aceste flori (Întinzând buchetul de bujori) soţiei dumneavoastră, sau dacă îmi permiteţi, mamei lui Flaviu. Acest elev... Aceşti copii, ah... Nu ştiu, suntem cea mai invidioasă specie, ne doare cel mai mult incapacitatea de a le spune lucrurilor pe nume. Un mare handicap, îndoiala...

Am fost întrerupt de bărbat:
Domnule profesor, este o onoare pentru noi să vă avem ca oaspete. Sper din toată inima că fiul nostru n-a complicat situaţia prea mult, dar nu ştiu, am o bănuială obscură. Nu care cumva...
Am intervenit:
Doamne fereşte, nu aveţi de ce să vă faceţi griji. Flaviu este foarte...
Nu nu nu... (a intervenit mama) Nu vreau texte de consolare, noi ştim foarte bine cum stau lucrurile, Flaviu nu este un copil simplu, nu este uşor de controlat. Ştiţi, anul trecut, prin februarie, a venit acasă într-o noapte, cu o mână în buzunar, tăiată de la încheietură. Ne-a povestit că a fost prins într-un pariu dubios: Dacă va da sau nu va da peste cap zece pahare cu spirt. Din alea grele. Condiţia a fost să recite frumos şi coerent, după cele trase, versurile alea cu: "Da, a fost copil şi Lenin..." Asta după zece pahare cu spirt, dar nu imediat, înţelegerea era să treacă juma de oră de la ultimul pahar, aşa ca să fie pe faţă. Flaviu a băgat la greu domnule profesor, în primul rând noi l-am obişnuit cu tărie din aia domnească, V-Nalum la desert, F-2B la sărbători, Tremazon între datini, Spalagol sau Fen pe la sfârşit de săptâmână, la ceaiurile obligatorii. Noi, domnule profesor, am avut grijă de Flaviu, am făcut totul ca să fie bine, dar... Au mai fost zile, de ce să ne ascundem după degete, a venit acasă cu pungi sângerânde, credeţi-ne, capete de şobolan, vreau să zic de patroni înhăitaţi... Băiatul nostru n-a călcat strâmb, n-a violat, Doamne fereşte! A fost drept, mă rog, la cât a putut şi el... N-a rănit o fiinţă nevinovată, dar i-am spus de la bun început, Flaviu, dragul meu, nu lua viaţa nimănui, iartă şi vei fi iertat. Ştiţi ce mi-a spus?
Nu...
Mi-a spus: Mamă, nu mă chinui mamă, eu nu sunt al tău, nu mă trag din oameni. Nu se trage din oameni, nu-i al meu, vă închipuiţi ce i-a venit în minte. Ce amărăciune, câtă durere. Noi am încercat să-l ocrotim, dar a continuat să aducă hălci de carne. Uneori şi capete de câini, din alea mari, aducea şi maţe, intestine, dar nu secera la întâmplare credeţi-ne! E un băiat tare cumsecade, poate sună oribil, părinteşte, nu ştiu, părinteşte e necesar, nu-i aşa? Soţul meu l-a şi bătut, m-am băgat cu îndârjire între ei, uitaţi-vă, tăieturile acestea le am de la ei, s-au luat la cuţite, nici nu vreau să-mi amintesc...

S-a instalat acea tăcere... Bărbatul se uita fix la mine, eu ascultam, sau poate nu, eram paralizat într-o conversaţie mai mult decât mlăştinoasă. M-am aşezat, ţin minte, pe un scaun indicat printre altele de capul familiei, stăteam ţeapăn de îngrijorare şi totuşi, încercând să pătrund evenimentele dintr-o perspectivă umană, m-am împăcat cu gândul... Femeia a făcut o pauză îndelungată, timp în care s-a uitat de câteva ori, pieziş, la soţul ei. Eu aveam faţa uşor amorţită, dar asta nu m-a oprit să rup tăcerea: (Am uitat să vă spun că masa era încărcată cu de toate. De toate însemnând în special anumite lichide instabile.)

Ce să vă spun, eu... Mă simt oarecum surprins, adică mai mult decât atât. Nici nu ştiu ce să...

Bărbatul m-a întrerupt:

Nu-i cazul domnule profesor, de ce să ne întristăm, este o seară minunată, e păcat să ocolim sinceritatea, eu sunt o persoană directă, vreau să folosesc momentul, cât încă nu s-a întors Flaviu. Vreau să vă întreb, fără nici un gând ascuns, dumneavoastră vă plac fetiţele?
Poftim?
Vă plac prospăturile, aţi încercat ceva fraged, vreodată? Sper că nu m-aţi înţeles greşit... Eu nu mă refer la... Cum îi spune, pedofilie incestuală. E vorba despre altceva. Aţi auzit cumva despre Pedofusiune Subnecrotică?
Nu...
Iar Stroboscopia Prenatală vă spune ceva?
Nu ştiu... Nu cred.
Să vă explic atunci. Noi ne ocupăm de ceva vreme de chestiunea asta, am aflat cam târziu, dar am recuperat... Mă rog, în esenţă omul e un principiu străin sieşi, de când se naşte şi până moare nu află decât că se poate. Se poate să fii, nu-i aşa?
Se poate să fii?
Da, se poate, ni se permite acest lux chinuitor, să fim. Dar vedeţi dumneavoastră, tocmai aici se ascunde reversul principiului uman. Armonia cosmică, muzica sferelor, poezia, bucuria fiinţării, extaza contemplativă, rugăciunea inimii, revelaţia paradisului, toate astea au un preţ, o întunecare ondulatorie în trei etape terminale, urmate de un colaps atotcuprinzător, cu alte cuvinte coincidenţa atemporală dintre macro şi microcosmos în acelaşi punct. Primele trei etape, în ordinea lor degenerativă sunt: Necrocanibalismul apocaliptic, autocanibalismul post-apocaliptic şi atemporalizarea universală. Momentul ultim, atemporalizarea, care de altfel nu este un moment ci toate momentele posibile într-un singur punct atotcuprinzător şi nemişcat, identic în sine ca neant existent. Dumneavoastră ştiţi probabil că neantul nu este existent ca aflare, dar este existent ca principiu convenţional. Sau, dovada inexistenţei este posibilitatea de a vorbi despre existenţă, dar această posibilitate nu face nicidecum posibilă inexistenţa.

Dincolo de toate astea, întrebarea de bază a determinismului comunal, după părerea mea umilă, ţinând cont de faptul că nu există o singură întrebare, adică sunt un mănunchi de întrebări, una mai imposibilă decât alta, dar încercând o sinteză, un reducţionism popular, ar suna cam aşa: influenţează oare sperma stelele, sau stelele influenţează sperma? Aici ne vine în ajutor metafizica industrială, evident... Tot întrebându-ne despre ou şi găină, care-i primul, cine-i prima, am şi uitat despre cocoş, ne-a scăpat cu totul din vedere. Sperma şi stelele, grea întrebare. Stelele sunt sperma cosmică, încremenite în incomprehensibila erupţie fără de capăt, existenţa este orgasmul infinit, adică non-momentul calitativ, iar stelele, adică sămânţa cosmică, momentul cantitativ, din câte am înţeles... Totuşi, sperma trece, stelele rămân. Vorbă veche... În fine, nu vreau să vă plictisesc. Poate ar fi cazul să schimbăm subiectul, mai ales că... Da, am impresia ca a venit şi Flaviu. Ce bine.

Am tresărit. Undeva în adâncul meu, poate n-am exteriorizat asta, dar undeva acolo, am simţit un fior prelung, apăsător, legat de o frică viscerală, dar în acelaşi timp, de o curiozitate morbidă, împlinită de o senzaţie ceţoasă, un fel de pulsiune aritmică, incoerentă...
Când a intrat în cameră, am simţit imediat un miros pătrunzător de benzină. Flaviu era îmbrăcat într-o salopetă largă, de culoare portocalie, foarte murdară, sau mai bine zis pătată cu ulei de maşină şi ruptă la coate. Avea mâinile negre, şi le freca nervos, aşa l-am surprins, în prag, s-a uitat prima dată la mine, apoi le-a făcut semn părinţilor, indicând uşă. Bărbatul şi femeia s-au ridicat fără să spună un cuvânt. Femeia mi-a zâmbit mieros, apoi mi-a făcut din ochi şi a ieşit din cameră. Tatăl părea mai rezervat, poate chiar neliniştit, nu s-a uitat la mine, dar când a ajuns în dreptul meu, s-a oprit. Părea agitat, se uita în pământ, apoi s-a uitat într-o parte şi mi-a spus: "Nu ştiu ce-i de făcut... Încercaţi să ieşiţi din treaba asta cumva, dar vă previn cu multă seriozitate, să nu faceţi vreo mişcare în plus! Nu merită să muriţi cu laringele sfâşiat, încercaţi să vă acomodaţi cumva, împăcaţi-vă cu gândul şi vă promit că veţi scăpa viu de aici!"

Apoi bărbatul a ieşit din cameră şi a închis uşa. Flaviu îşi freca în continuare mâinile, se uita fix la mine, a făcut un pas în direcţia mea şi s-a oprit. Eu am simţit un val rece în minte, dar în acelaşi timp, toate gândurile mele, oarecum congelate, scăpărau parcă... Analizând situaţia, era în capul meu un laborator unde experienţele au început să scape de sub control, degenerând spre un fel de anarhie paranoidă. Secundele păreau încărcate cu analize explozive şi strategii de acţiune, una mai nucleară decât cealaltă. Înainte să fac o mişcare, Flaviu mi-a zâmbit:

"Domnule profesor, liniştiţi-vă, totul va fi bine, vă promit. Eu înţeleg foarte bine, stresul ăsta, tensiunile, vârsta, problemele, futaiurile ratate, fetiţele de la şcoală, ispitele, profesoarele idioate, colegii urâcioşi, invidioşi, bârfitori, ţepari... Deşertăciunea asta... Credeţi că dacă am împlinit...

Aici l-am întrerupt, fără să vreau, de parcă ceva din mine, altceva sau mai bine zis altcineva, a preluat iniţiativa:
Nu-i adevărat, să ştii dragul meu că mă împac foarte bine cu colegii, adică m-am împăcat, iar profesoarele nu sunt deloc idioate. De unde ai mai scos-o şi pe asta? Iar futaiurile ratate, ce-ţi veni? Eşti convins că aş rata la futai? Nicidecum, să ştii că-mi plac muierile foarte mult, rareori am nevoie de un supt de pulă de la ele. Mi se scoală repede, doar să nu fie una urâtă de tot, dar nici nu mă leg eu cu urâtele, sunt încă în formă, îmi mai pică şi mie una alta, mă descurc la anii mei... Să ştii Flaviule, îmi place să fut pizde neîmplinite, din alea timide, dar curioase, pline de pasiune reprimată, din alea care se şi miră de ce simt, se lasă copleşite de un futai lent şi apăsat, cu dedicaţie. Nu-mi place maimuţăreala. Când fut, fut! Şi încă ceva, dacă ai crezut cumva că îmi place de tine, ai înţeles greşit. Nu-mi place de tine şi ascultă ce-ţi spun, nu-mi place şi nici nu mi-i frică de tine. Nici de tine şi nici de altă vietate psihopată sau ucigaşă, mai fioroasă decât tine de o mie de ori, mai dusă, mai extraterestră sau cum ai spus, inumană... N-am eu nici o treabă, crede-mă, eu apuc frica de gât, îi casc gura şi scuip în inima ei, n-am ezitări şi nici tremurici. Dac-ai şti cum şi în ce împrejurări am ciopârţit ultima dată o brută care era de două ori cât tine, avea şi topor, m-a atacat într-o noapte când mă întorceam de la ţară, trebuie să-ţi povestesc, acum că am ajuns în situaţia asta... Ascultă la mine copile, eu am omorât la viaţa mea de trei ori, puţin dar intens. Stai aşa, de trei ori nu înseamnă trei oameni. Prima dată am omorât doi măcelari scăpaţi din pârnaie, a doua oară am omorât un dement care a încercat să mă jefuiască noaptea, în spatele gării, iar a treia oară am spintecat doi indivizi care m-au atacat de la spate, cu bâtele, într-o încăierare de noapte, nu mai ştiu de unde mă întorceam şi crede-mă, eram cam beat. Am luat ultima dată vreo două bâte la tibie şi una în stomac, dar mi-am ferit capul, am reuşit să mă ţin, a fost cam greu, pârnăiaşii erau tari, unu la vreo 90 de kile, celălalt şi mai urât, vreo doi metri, ditamai animalu'... Dar m-am descurcat frăţioare, mâncaţi-aş coliva. Eu nu mă despart de brici, am tăiat la timpul meu o grămadă de feţe aspre, am dat pumni la greu, am spart la dinţi de am falangele şi astăzi nenorocite, chiar dacă sunt acoperite cu piele fină, de profesor. Şi în spatele înfăţişării mele, crede-mă, se află muşcătoru' de gâturi care finiseză lucrarea cu briciul, îmi place mai ales să decupez ochii din orbite, apoi maţele, am şi castrat câţiva şmecheraşi cu greutate, futu-te în gât de mortăciune ce eşti! Băi puţulică bleagă, ai mare grijă, fii atent la mine, nu ştiu de ce m-ai chemat aici, dar dacă e ceva putred, dacă faci vreo mişcare în plus, intelectual cum mă vezi, te spintec de jos, de la coaie, până la ganglionu din gură, mâncaţi-aş visele, îţi iau glanda şi te muşc de ceafă, pulă descompusă ce eşti! Hai, ce zici, vrei să încercăm nişte reţete noi, să te spintec de la guşă în jos, pe laterală, sau pe orizontală, de la ficat, cum preferi, mânca-mi-ai pula, tu şi familia ta pe care o şi văd dezmembrată, în portbagaj la mine, noaptea, în drum către marginea oraşului! Ştiu eu unde-i pământul mai moale, pentru din aştea ca voi, futu-vă în suflet să vă fut, cadavrelor ce sunteţi! Ia fă mişcarea, să te vadă tătuca. Hai, lămureşte-l pe don profesor.

Bineînţeles, n-am vrut să ajung aici, eram convins că am scăpat demult de acea perioadă grea, am şi uitat, a trecut multă vreme, m-am ferit, dar se vede că intermagnetismul... Habar n-am, aveam sufletul plin de durere, frica lipsea, ceva îmi scăpăra în inimă, ceva întunecat, ceva la care am renunţat demult, cineva de care m-am dezis. Nu-mi venea să cred, aşteptam să se încheie treaba asta, dar valurile întunecate îmi zvâcneau în minte, repetam în gând: "Nu, nu, nu... Nu-i bine, nu-i bine, trebuie să te cari, nu trebuie să-i măcelăreşti pe amărâţi, nu-i adevărat, mi s-a năzărit! Tatăl puştanului nu mi-a spus nimic, eu aud altceva, băiatul e cuminte de fapt... Ce caut eu aici, am fost invitat, de ce, sunt drăguţi totuşi, părinţii erau bucuroşi, femeia mi-a făcut din ochi, de ce mi-a făcut din ochi, nu-i adevărat, mi s-a năzărit, trebuie să mă car acasă că iese urât aici, futu-i pizda măsii de treabă!"

La asta mă gândeam, dar toate s-au derulat într-o clipă, nu ştiu cum, am lovit brusc, i-am tăiat gâtul băiatului, sângele a ţâşnit cu putere, mi-a nimerit în ochi. Flaviu a scos un horcăit înfundat, a început să tuşească bolnăvicios, a făcut un pas în spate şi s-a prăbuşit lovindu-se violent cu capul de podea. În momentul următor, uşa s-a deschis brusc şi în cameră a intrat bărbatul. Avea un topor în mână. Femeia era în spatele lui, era vânăta la faţă. Bărbatul avea spume la gură, a dat cu toporul, m-am ferit în ultimul moment, lama toporului a lovit în perete, a ricoşat şi mi s-a înfipt în picior, puţin mai sus de genunchi. Am sărit într-o parte, n-am simţit durere, nici nu m-am uitat la rană, am făcut un salt incoerent, puţin derutat, dar mi-am revenit într-o clipă. L-am lovit cu briciul în faţă, despicându-i obrazul, el a scăpat toporul, şi-a acoperit faţa cu mâinile, s-a dat înapoi, am atacat în clipa următoare, am lovit cu briciul mai jos, în stomac, apoi iarăşi sus, la beregată, imdiat după ce s-a înclinat. În timp ce se prăbuşea, l-am apucat de păr şi i-am băgat briciul în gât. Femeia a sărit la mine ca o nebună, n-avea nici o armă, era total dementă, avea gura larg deschisă, ochii aproape ieşiţi din orbite, dar nu putea ţipa, se îneca, grohăia înfundat, a încercat să mă muşte. Cu ea a fost mai simplu, am ochit mai bine tăieturile, mi-am spart şi briciul în vertebrele ei, mi-am ciobit lama.

Tatăl şi fiul zăceau în cameră, femeia în coridor. Bălţile de sânge s-au unit între ele, s-au transformat într-o baltă uriaşă care se extindea încet în coridor. Eram plin de sânge, am început să mă şterg, nu reuşeam să mă concentrez, dar trebuia. M-am oprit pentru moment, ascultând... Era linişte, doar femeia mai tresărea agonizată, contorsionată. Ceilalţi nu se mai mişcau. De la vecini nu se auzea nimic... M-am uitat la ceas. Era 19 şi 10. Am înţepenit. Mi-am amintit că era 19-00 atunci când am sunat la uşă. Zece minute, imposibil... Am scăpat briciul, m-am apucat de cap, aveam mâinile murdare de sânge. Mâinile, faţa, costumul, cravata, cămaşa, pantofii, totul... Am făcut un efort, m-am calmat oarecum, am încercat să analizez situaţia, trebuia să fac ceva. În situaţii de genul ăsta, o sunam urgent pe Anca. Ea ştia cuvintele potrivite, pentru a mă scoate din impas, mă iubea mult, eu o sunam rar, din ce în ce mai rar, dar fata reacţiona cu atâta fidelitate şi blândeţe, gata oricând să mă ierte pentru escapadele mele necugetate, pentru nopţie neîmplinite... Dragostea noastră, păcatele mele, amarul despărţirilor, mierea întâlnirilor. Ah, Doamne! Nimic nu se compară cu ochii Ancăi, privirea ei dogoritoare, lacrimile şi amorul năpraznic. Nu pot uita... Când am văzut-o pentru prima oară, la Patrupedu în birou, Anca nici nu s-a uitat în direcţia mea. Ne-a adus câte o cafea, ne-a servit cu nişte ciocolăţele finuţe. Patrupedu a simţit clocotul din venele mele, a reţinut-o pe Anca, a luat-o de mână, s-a uitat la mine, la ea, apoi din nou la mine, a surâs şi mi-a spus:

Văd că... Mmm, ce mână caldă ai, fetiţa mea... Ce zici boschetare, bună muieruşca, ai? Ni ce duioşenie, ce linie, câtă promisiune, perfecţiune, poezie. Măi băiete, eu cred că tu meriţi aşa ceva, iar eu merit să vă am în capul mesei, ca soţ şi soţie, de ziua mea, peste patru săptămâni. Va fi cea mai rotundă dintre cifre, cifra soarelui meu, de cinci ori câte zece primăveri. Ce ziceţi, porumbeilor, îmi îndulciţi bătrâneţile sau nu?

Atunci, pentru prima dată, Anca s-a uitat la mine. Mi-a părut atât de fragilă, rătăcită şi tristă. M-a privit cumva, nu ştiu, câteva clipe, iar apoi şi-a coborât privirea, a întredeschis gura, buzele îi tremurau, nu ştiu dacă a vrut să spună ceva, fiindcă Patrupedu a întrerupt-o:

Foarte bine, tăcerea e un semn bun, mai mult decât împăcarea, mai mult decât dragostea la prima vedere, la prima atingere... Mă uit la voi şi-mi amintesc, adolescenţa, primăverile strălucitoare, atemporale... Şcoala, facultatea, pârnaia. Apoi a doua facultate, masteratul, pârnaia, pârţarii, măcelăria, primul divorţ... Voi eraţi nişte mucoşi, mai ţineţi minte...

Da, a fost copil şi Lenin,
Da, a fost şi el şcolar.
Şi în geanta lui pe vremuri,
A purtat Abecedar.

Cu mâncăruri din astea aţi crescut voi. Eu am înfulecat la altă ospătărie...

Da, a fost copil şi Taica
Da, a fost şi cuţitar
Şi în sacu' lui pe vremuri
A purtat un covrigar.

Ce minune, tinereţea... Vai tătucă, unde s-au scurs acele fluide nestatornice, unde s-au pierdut puştoaicele de altă dată, pizdele din Praga, din Paris, putorile din Barcelona, mămicile pătimaşe din Braşov... Măi mamă, scurtă-i viaţa, scurtă şi groasă, ca pula nănaşului. Ce să mai... Hai mai bine să vedem cum stăm la capitolu unu. Ancuţa, puişor, spune-mi şi mie, când ai luat-o la muie ultima dată? Până te mai gândeşti, fii căpşunică şi scoate chiloţeii. Hai să te ajute tăticu.

III

Anca şi-a scos fracul, a rămas într-o fustă neagră, pe care a lăsat-o apoi să-i cadă la picioare. Chiloţii ei n-aveau nici o legătură cu uniforma descrisă mai sus. Erau acel gen de chiloţei, cum să vă spun, de şcolăriţă, de puberă. Un alb rozaliu cu bulinuţe albastre şi fluturaşi galbeni. Patrupedu şi-a lipit obrazul aspru de coapsa ei, adulmecând cu ochii închişi parfumul minunat, pe care l-am remarcat şi eu. "Dasein", sută la sută, inconfundabil. Zece linguri de miere, şi o picătură de formol. Mult mai subtil decât "Instinctual 69" spre exemplu. Anca şi-a scos încet chiloţii. Atunci i-am auzit vocea.

Hai tati să lăsăm publicitatea. Ultima muie, ultima muie... Nici măcar nu mi l-ai prezentat pe...
Gura puţucă! Ce-i cu tonul ăsta?

Spunând astea, Patrupedu a plesnit-o la fund pe Anca, dar mi-a părut mai degrabă nervos decât jucăuş. S-a ridicat încet, s-a apropiat de geamul imens din birou, şi-a aprins o ţigară de foi şi a continuat cu o voce gravă.

La ce-ţi trebuie ţie femeie, numele mirelui tău? Doar nu vrei să îngâni la futaiuri alt nume decât al meu, ai? Sau vrei să te pedepsesc?
Nu tătucă, nici nu mi-a trecut prin cap să îngân alt nume. Nici gând. Eu sunt fetiţa matale şi voi rămâne veci, îţi promit.
Veci? Aşa zici tu? Nu ştiu, nu ştiu... Nu-mi prea place atitudinea ta în ultima vreme. Ţi-ai luat-o în cap mai mult decât în gură, aşa mi se pare mie. Sau ai uitat înţelegerea noastră?
Nu tati, n-am uitat.
N-ai uitat?
Nu tătuţă, n-am uitat nimic.
Nu ştiu, nu ştiu... Tre' să recapitulăm fetiţa mea. Ia spune-i tu lu' tătuca, cine fute cel mai bine?
Matale fuţi cel mai bine.
Cum fut?
Fuţi bine, fuţi adânc şi apăsat.
Şi mai cum?
Fuţi vârtos şi mult, ştii când îmi vine, ştii să mă ţii, ştii să mă faci să plâng.
Buuuun, iar acum păsărică, spune-mi, cine fute cel mai delicat?
Matale fuţi cel mai delicat.
Şi mai cum?
Cel mai tandru, cel mai atent...
Dar?
Dar ştii să mă şi plesneşti cu pula peste pizduţă, din când în când, aşa cum nimeni...
Bun, iar acum spune-mi, cine are pula cea mai mare?
Matale tătuţă, ai pula cea mai mare.
Şi mai cum?
Mare, groasă şi îmbârligată.
Aşa cum îţi place?
Aşa cum îmi place.
Cum?
Adânc.
Unde?
În păsărică.
Şi mai unde?
În funduleţ.
Şi?
În guriţă.
Buuun, da' cine scapă cea mai multă sămânţă?
Matale tătuţă scapi cea mai multă sămânţă.
Aşa cum îţi place ţie?
Aşa cum îmi place mie.
Cum?
Îmi place să-nghit sămânţa matale, tătuţă. Îmi place să mă împroşti cu sămânţă la găurica fundului, îmi place să-mi umpli păsărica de sămânţă fierbinte.
Da' cine ştie să-ţi sugă păsărică cel mai bine?
Matale tătuţă ştii să-mi sugi păsărica cel mai bine.
Cum?
Până când îmi amorţesc degetele.
Şi mai cum?
Până când îmi amorţeşte limba.
Şi?
Până când îmi amorţeşte mintea.
Şi?
Până când încep să plâng.
Şi?
Până-mi dau drumu'.
Şi mai cum?
Până când îmi sare smântâna şi leşin.
Şi?
Până când încep s-aud glasu' morţii.

Buuuuun, da' cine ştie să te sărute pe guriţă cel mai dulce?
Matale tătuţă ştii să mă săruţi cel mai dulce.
Cine te mai sărută ca mine?
Nimeni.
Cine te mai muşcă de buze atât de uşor, atât de pătimaş?
Nimeni.
Cine-ţi mai suge limbuţa cu atâta dor?
Nimeni.
Cine îţi mai bagă degetele în guriţă când te fute-n păsărică?
Nimeni.
Cine te mai trage de cosiţe şi te muşcă de urechiuşă, când te fute-n cur?
Nimeni.
Cine te mai atinge la uter cu capu' pulii?
Nimeni tătuţă, nimeni!
Cine-ţi mai recită poezii când îţi dă ouţele la supt?
Nimeni tătuţă, nimeni!
Buuuun, aici văd că ştii cum stau lucrurile. Minunat. Acum să vedem la capitolu' Dialectică Psihotropă de Sinteză şi Neurofuziune Postconceptuală. Cum stai?
Stau bine tătuţă?
Te-ai pregătit?
M-am pregătit.
Hai să vedem. Care sunt factorii de reasamblare a conexiunilor deteriorate, în cazul informaţiilor subtile de tip Magga? Vreau toate trei variantele.
Prima variantă. Factorul A şi factorul B, coincid în C. A doua variantă. Factorul B şi factorul C, nu coincid în A. Şi ultima variantă. Factorul C şi factorul A coincid în D.
Foarte bine, să trecem la Sisteme Generatoare. Ai pregătit schemele?
Da.
Vreau să văd. Arată-mi schema circuitului de expansiune pentru Magga H+H.

N+H------------------------A------------------------H+N
+H00000000--00000000H+
+H000000000--000000000H+
+H0000000000--0000000000H+
+H00000000000--00000000000H+
+H000000000000--000000000000H+
+H000000------------------------000000H+
+H000000------------------------000000H+
H+H--------------0----------H+H--------0--------------H+H
H+H--------------0----------H+H--------0--------------H+H
+H000000------------------------000000H+
+H000000------------------------000000H+
+H000000000000--000000000000H+
+H00000000000--00000000000H+
+H0000000000--0000000000H+
+H000000000--000000000H+
+H00000000--00000000H+
H+N------------------------N------------------------N+H

Bine. Arată-mi schema submersiei M-4h până la nivelul N.

1-M--------------M-7
2-M---00000---M-6
3-M---00000---M-5
22-M-----------N-----------M-4h
5-M---00000---M-3
6-M---00000---M-2
7-M--------------M-1

Minunat. Acum arată-mi schema cadrului de regenerare până la Magga U.

m8-ch+ |
|
|
|
|
|
|
w------------------U------------------w
|
|
|
|
|
|
|
m4-ch+

Bun. Arată-mi schema Cutiei de Anulare Microtonică. Varianta 0-1-0.

000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000 000000000000000000
000000000000000000 1 000000000000000000
000000000000000000 000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 00000000000000000000
000000000000000000000 0------------------------------------1
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000
000000000000000000000000000000000000000000

Asta-i varianta 1-0-1, draga mea. Trebuie să fii mai atentă data viitoare. Doar nu vrei să te fut în gură cu scanerul tubular. Ştii că nu ne permitem nici un fel de erori. Din cauza unei scheme străine, se duce pe pulă Generatorul. Varianta 0-1-0 nu poate fi confundată cu 1-0-1. Ţi-am mai explicat asta şi sper să nu se mai repete. Arată-mi ultima schemă. Conexiunea Magga Hg.

|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| w
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|----------------------------------------------------|
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
H-------g----------------------------------------------------|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| Hg

Măcar aici stai bine. Vezi, ai mare grijă cu 0-1-0. Clar?
Da tătuţă, mi-a scăpat...
Ţi-a scăpat? O fată ca tine n-are voie să se scape decât la futaiuri neprogramate, doar am vorbit, ştii că nu-i de glumit cu procesoarele!

Pădurea
[fragment din romanul "Tuba Mirum"]

Mitoş Micleuşanu

..................noaptea pădurea alunecă într-o parte, îşi strămută umbra greoaie, se sprijină în cea mai firavă frunză, aerul întunecat şi vâscos învăluie trunchiurile copacilor semidescompuşi, încremenirea tremurătoare alunecă şi mâna lui andrei se lasă moale şi umedă pe suprafaţa netedă a capacului, fluierătura îndepărtată, ecoul prelung indică prima etapă, înverzirea se dezvăluie cu elasticitatea proprie ceţii, erumpe de pretutindeni, încet, se revarsă şi spumegă, dizolvănd aerul greoi şi alungându-l către mlaştina mută, de jur împrejur, cuibar de molimă dulce, andrei se ridică încet, încovoiat, se strecoară printre crengile noduroase şi calde, adulmecă aerul rarefiat, se lasă încet în genunchi, lângă furnicarul somnoros şi închide ochii, fluierătură se repetă, mai aproape, zgomot de vreascuri frânte, andrei respiră încet, inima îi zvâcneşte rar şi apăsat, o aude în tâmple, se ridică şi aleargă îndurerat, dâre adânci îi brăzdeză obrazul palid, se apleacă peste raclă şi mai încearcă odată, capacul înţepenit se încovoaie sub greutatea lui, frunzele sună a scoici măcinate, ochii lui andrei, se rotesc nebuneşte, privirea deznădăjduită se opreşte pe copita oaspetelui cu buză crăpată, o fluierătură stinsă, blana scurtă, acoperită cu spumă rece, andrei ciocăneşte cu unghia în capacul greu, oaspetele se apropie, îi atinge pleoapa cu vârful cornului răsucit şi se aşează pe raclă, vrei să intri, ce, vrei să intri, vreau să ies, de unde vrei să ieşi, din mine, de ce, nu mai pot, eu ştiu ce poţi, ce, totul, nu cred, nu crede că nu, ce, nimic, vreau să dau la o parte capacul, dar, ce, nu pot, e înţepenit, trebuie să aştepţi pădurea, ce, trebuie să opreşti căderea pădurii, cum, te opreşti tu, iar pădurea te va urma, se va domoli şi toate frunzele se vor împăca, altfel, altfel ce, altfel vei ciocăni în capacul ăsta mult şi bine, poate îmi place asta, urletul mut care ţi-a împietrit în gâtlej nu-mi arată decât deznădejde şi frică, pielea îţi străluceşte de frică, nu ştiu ce să fac, nimeni nu ştie ce să facă, dar face, asta nu înseamnă, asta înseamnă, totul înseamnă, dar tu eşti cel întunecat, de ce m-aş încrede eu în cel întunecat, de ce te-ai încrede în cel străluminat, ce vrei de la mine, vreau să-ţi muşti degetul mic de la mâna dreaptă, cum, cu totul, să-l zmulgi cu dinţii de la rădacină, andrei îşi împlântă dinţii, falanga scrâşneşte, unghia învineţită îi gădilă cerul gurii, trage din răsputeri, degetul se desprinde, sângele negru fierbe, frunzele absorb, capacul zvâcneşte din interior, înghite, acum trebuie să-ţi muşti următorul deget, andrei tremură, celălalt deget suspină mărunt, dinţii se încleaştă, carnea se fereşte, degetul înghesuie limba, o strânge la perete, câinele oaspetelui îşi roade coastele de peretele afumat, se uită la andrei cu singurul ochi negru şi umed, peretele înalt urmăreşte conturul copacului, încearcă să imite vietatea lentă, tencuiala veche se desprinde şi cade, mai multe straturi se ivesc, un fel de insule inverse, cateva scaune umflate de putrezeală şi dor, tremură lângă masă, patru scrisori nedesfăcute, pătate cu vin, scrum de ţigară pe marginea unei farfurii galbene, andrei iese din baie, mâna îi sângerează puternic, n-are degete, mestecă cu privirea goală, pustiită, se aşază la masă, trage sertarul, vede lingura, lumânările şi tuburile frânte, închide sertarul, se ridică de la masă, cu mâna îndoită la piept, cu cioturile în dreptul inimii, se îndreaptă spre dormitor, dorina zace cu faţa în sus, cu gura larg deschisă, lichidul amar, bolboroseşte în gâtlejul ei semistrangulat, a legat-o strâns, se apropie de marginea patului, o priveşte îngândurat, se aşează, o mângâie pe umerii plini de vânătăi, în fotoliul prăfuit din colţ, se unduieşte renata, goală, foarte slabă, cu degetele subţiri şi lungi, are buzele stranse şi albe, pomeţii foarte proeminenţi, iar maxilarul de jos aproape atrofiat, deschide ochii, îi zâmbeşte lui andrei, îi face semn către ligheanul ruginit din mijlocul camerei, andrei îşi întoarce privirea, se ridică, se apropie de masă, desface un plic la întâmplare, scoate scrisoarea îngălbenită şi citeşte scrisoarea asta dragul meu, nu te grăbi, timpul e dincolo de grabă, nu mai alimenta regretul cu măruntaie de prunc, fii tu până la capăt, eu dintotdeauna am avut încredere în durere mai mult decât în plăcere, durerea îţi lasă o speranţă, plăcerea e curva preferată a celui din umbră, trebuie să continui până la zece, andrei scapă scrisoarea, rânjeşte, cască gura, îşi sfârtecă degetul mare de la cealaltă mână, îl mestecă încet, cu ochii închişi, scoţând câte un muget scurt, întunecarea se lasă încet, îşi mai sfârtecă un deget, începe să-şi jupoaie pielea din palmă, sângele colcăie, dansează în mii de vietăţi vişinii strălucitoare, o horă a chinului, andrei se lasă în genunchi, lângă câinele care trage sângele pe nări, din balta vâscoasă, te rog din suflet, nu-mi face una ca asta, mai bine mănâncă din mine decât din ea, uite, nu mă împotrivesc, îşi muşcă tendoanele de la încheietura stângă, trage tendonul cu dinţii, carnea se desprinde în fâşii, sângele lasă dâre negre, haotice, trupul tremură, îşi jupoaie mâna pană la cot, devorează în continuare, până la os, trage cu dinţii din răsputeri, înghite hălcile, se adânceşte, câinele îl priveşte cu singurul ochi, dă din coadă, aleargă până la femeia din fotoliu, îi linge picioarele, ea îl îmbrânceşte şi se ridică, este foarte înaltă, are o tăietură adâncă, în dreptul inimii, o văgăună fără capăt, se apleacă deasupra lui andrei, îl sărută pe frunte, mă bucur scumpul meu că vrei, nu trebuie să laşi frigul să te copleşească, moartea nu vine dacă a mai trecut pe la noi, continuă, puterea ta îmi umple golul din inimă, dar ai mare grijă, nu te ataşa de noi, ceilalţi, asta e alegerea ta, poate ai făcut drept, carnea noastră e mai aproape de noi decât carnea celorlalţi, cineva poartă răul în piept, doreşte moarte aproapelui, are în mână poruncile şi poate va scăpa, nu se va atinge de sufletul aproapelui, iar dacă va simţi un rău copleşitor care îi va sfâşia mintea din interior, va răzbate prin măduvă, până la templul ochiului ascuns, va merge la decapitare strâmbă şi se va înfrupta din creierele proaspete ca să-şi desăvârşească ferocitatea diabolică, iar dacă vei alege autodevorarea, ca să te oprească de la măcel, te vei ridica deasupra păcatului cărnii şi vei păşi pe suprafaţa curată a împăcarii, dincolo de sânge, doar aşa vei ajunge să spui nu trupului amarnic, doar alungând sângele propriu, îl vei întemniţa în afara lucrurilor şi te vei apropia de păcat din partea opusă, ca să-i cunoşti miezul şi să nu-i dai voie să-ţi pătrundă în inimă, aşa cum mi-a pătruns mie, când mi-am străpuns pieptul şi mi-am luat zilele, am rămas în întunericul de după pleoape şi sunt în exterior doar ca să te sfătuiesc să nu repeţi păcatul nostru, a celor căzuţi, nu renunţa la tine, renunţă la mine, nu mă asculta ci fă precum îţi spun, ascultă-mă şi vei greşi precum a fost scris în amintirea ta despre faptele morţilor şi despre tăcerea de dincolo de oase, andrei a început să-şi devoreze buzele, împingându-le cu cioturile mâinilor în gură, şi-a sfâşiat obrazul cu vârfurile oaselor zdrobite, dacă vei pătrunde acolo unde nimeni n-a găsit calea, dacă vei găsi burghiul, păstrează-l în linişte, iar celelalte părţi, precum şi noi, cei lăturalnici, vom îngădui pătrunderea ta în sferă, nimănui nu vrea să-l încapă peste potrivirea esenţelor primordiale, dar odată cu investigaţia cazului, vei afla celelalte mişcări şi îţi vei păstra linia de plutire deasupra învelişului vizibil, ţine seama de toate aceste capcane umede, arterele şi coridoarele imprevizibile îţi vor îngădui evadarea lentă, dar magnetismul putrefacţiei te va îndupleca să termini cina la oră fixă, cu prosoapele pregătite şi cada plină, vei opri apa la timp, aşa încât femeia de jos nu va mai urca la tine, ca să nu mai coboare şi tu vei număra zece trepte şi vei asculta cu atenţie zgomotul infernal de moale, care se va rostogoli pe scari, te vei întoarce neîmpăcat şi te vei închide uşa de două ori, înainte de incoerenţa ieşirii pentru încă o dată şi vei mai duce coborârea la douăsprezece scări, ca să aluneci în absenţă şi te vei împotmoli în incapacitate de urmărire a fibrelor necesare trecerii la tăcere, în timp ce mintea îţi va deschide celelalte coridoare de împotmolire şi întuneric, iar blasfemia cuvântului drept, îţi va destăinui chipul celui întunecat, vei da la o parte înţelegerea ca să simţi şi vei da la o parte simţirea ca să înţelegi şoaptele mortăceilor sângerători cu

pulăciunile sculate în dosul machetelor spintecate şi răsfutute, iar curvele decapitate de tine şi îngropate la periferie, te vor strânge de coaie cu gurile invizibile şi îţi vor suge peştele negru din întestin, cu limbile lor răsucite şi reci îţi vor linge pleoapele şi îţi vor pătrunde în casă printre cărţi şi scrisori de iertare şi încercarea ta zadarnică de-a nu cădea, te va trage şi mai mult în jos, vei cădea vei cădea vei cădea, vei aluneca în jos, de-a lungul păcatului străvechi, în groapa cu puroi primordial, vei pierde cuvântul vei rătăci sensul sensurilor vei uita de unde ai pornit şi unde ai de căzut şi vei cădea în sine te vei prăbuşi, iar cuvintele vor pierde sensul pentru tine, încetul cu înceatul şi veai observe că nu poţi faace faţa, te vei încrâncene şe vai sforţa limitela tine şi dincolo se va dezlega încetul cu toate le vei pierdut la cât nu te vei îndurera şi chinuit prin catacombele turnului babel vei căutat pe tine prin feţele schimonosit de neînţeles cu toată liniştea moartă din gâtlej la ieşire cu labirintul în spate şi măruntaiele împrăştiate între cele două lumini şterse de pe faţa ta întunecată de muţenie veşnică vei cădea mai departe vei împotmoli ca larva la maiură moliciunile te vormai lăcustanka subţirică catular se va înţepe lamela sub unghiuţa mamuca dezmembrel celuilalt cvadrafir stimagulat cu mâna moagă de la şubreţ în suz la maico te leganai la spumă cu motoru mort iar toaica se va usca lamurit cumve la subursol curva dacă nu sper nu sapă toamna unde-i boscoru tare şi capra şande lăcuncă pruhanu gros la maseră tocilă conu tocilă rapa scofunde rubca ta la greţosu şi mamaika te va stâlpui co naică rea şi o naică slavaie puliconu tău pufon urlăcios kaval sordimur pelid paran su paraed mire samoler bunka bol barun perifena zule lautratu caţaba sfundat şi permina stoarsă la reverinte cu lobu raş la ruhan cu toate celerel pa lavrelu pulan burhoiu lo mamaika şubrezet latăcut putregaiu pulii mele stalu serveştele şibiretu gros cu pizda moale la intrare cu mumka puhabă la grosăciunea cubului stors, cum se face la vertecan săbuinţa furtedă la stupon, precum la cudevă trufaşă, lingeru de la gupka lu bratuha, prohodeţ cu malu stors şi guba ruptă de-andoasa pulanului motoholit la cotor, stirpea crosubui scate odată cu lâna muierii, calcă la poale cu sabka hurleză la maţ, poate să va scoate cosoru, cosă dai la muie încet la sârmă strage capu legatură ca la murnă, poate moholu să-şi toarne smoala în puţ, da la mine vrea să se stoarcă de sânge, cum taie aşa deh, suveica-i tare, osu gros, strunge sârma la cârpală ca să nu-l fugă bulanu craiului, furmela se linge la coteţ ca stivia surorilor, dar moaie şi tu cârpa la bot şi scoate burghiu să dăm patru porţi la capatâi, mulaku de tine se uită ca locusta la crah de parcă vinde spumă la horbal-mătuşelu pulii mele, stai că nu dai bine tărâtoru scorpilat, se buhaie la bot ca mortăciunea, dă-l în sloboz, puloiu dracului, ce futai răzvrăteşte la intestin buhaleţu curvii lui nefutute, să-i storci buliga din horap, la dă-i cu baru coitură stârvă şi flocoasă de căcătoiu humeii murtăcioase de la sapă ca să nu-şi poată strânge maţele futalău pulii melşe, dracu-şel mure la moscă, de-aia se învârteşte ca sortanu buricului, scoate la maţ, debrisa mea dumbelaică, murtina pute la rât ca ploşniţa, dă-i moaie la cur, să-i călunim muzga netedă, apui la hai curve serenade şu golani, cum spenea poştaşu palidu, mâncai-ar muika loboda şi mozgu, starnacu se mugeşte la lumă ca la murme, să-l scoată încetişor, să nu prindă cosoru mucegai prăfuit, că-i bâja la fiertură dragumi taică, iar dacă vine buza, se loasă ceava, sichestru pe carne şi pragu pus, nu se cuvine tormoşeală surcă mută ce heşti, lacă de lacă şi oala plină, sugaru bute laica la os cu măduvă cu totunu şi arpecunu, nu mă mutuli cu vadanca astea lute, că-i sparg boşnişa la putoare, ca să-l împrospătez pe tuvalac, de-i burhoi să iasă la ospăţ, că nu beau sânge mort făroi de caldura lui inimoasă, se vezui că n-are coaie murtohu de jel ce-i pasc la muie cotropitorii, şi-i fut mireasa la nuntă, gu bulgărele în sac, de nu se legăce, nu se mai stufăreşte bulca la pizdă, cum futaiu aşa hi fudulanu, pălidurnă moale, clobca şi castronu scos, bagă la con bulihane, n-ai să treci de noi, l-am scos din steag şi ţi-am răsfutut stecla, las-o pe labă ca-i nufăr curat, nu te pune cu bretvaua supraetajată ca n-ai nici un janson, te dai la coadă şi gata, îi lăsăm orhanu gânditor, dacă puţi încet şi lunca moale te va lumina la coate, crede-mă, lasă flocuşu, că-i sturpă treaba, sac de rugă la morţi nu te va scoate din căcat, şi pe tine şi pe toţi flăcăii loboşi, cu toată aparatura ta moale şi terapiile de scos muci la şobolani, renunţă la prunc şi vei primi futai gropăresc, alai şi măduvă cu zahăr de la noi, nu te juca cu coasa scoasă, lasă măruntaiu la loc, purhalane, lasă covrigăreala asta lehteră, că nu de alta, da n-am hev s-o mocoşesc în dodii pe mumă-ta la milenii, nu-ţi ajunge ţie sevă la guşă ca să te pui cu noi, auzi Mirane, lasă plodu la coteţ şi scoate căruţa de pe şine, că macazu-i tras la maţ, ca tine la mirte, cevai cevai tot înhăţa pe levcă, budincă putregăită ce eşti, ţine minte, n-ai tu os în pulă ca să te pui cu damian, auzi tihoane, tu eşti hom bun, te-ai născut cu mâna pe toarta ulciorului, nu pe coada toporului, frati-tu damian te iubăşte, nu vrea hel să-ţi zmungă limba cu cleaşta ruginită, ca la mucenigi, dar nu-l sfredeli că te slobozeşte de maţe, cum i-a sloboţit pe toţi harmăsarii de la strălucitori, stai în cadă ta şi nu te ondula ca fiică-ta în bulhanu lu damian, crede-nă draguică, nu te vrem caldaran aihea la nou, că-i păcat de planu auriu, stai în poale la tatuca, că ţi-ai murdărit muna de sunhe şi te întuneci la buză, hai, afară din pădure că mînjeşti covoru, dancă vrehi, îţi dau juma din tot, ce vrehi, ce urli la doagă, bălihane, purmahal, săvârşeala mă sireşte la băsculă, nu mă cotropi, spune ce vrei, îi dau drumu numai nu mă arde la poale, lasă-mă că te las, scoală colcăilă scurgheru, mă sufoc, vă implor, vă rog din suflet, nu mai pot, ce vreţi de la mine, de ce mă chinuiţi, Doamne, Doamne ajută-mă, ajută-mă să ies de aici, îţi las trupul Doamne, doar lasă-mă să ies, ajută-mă Doamne să ies, îţi las trupul, sunt gata să ard de viu, doar izbăveşte-mă, lasă-mă să ies, lasă-mă să ies, vreau să ies, lasă-mă Doamne, izbăveşte-mă Doamne izbăveşte-mă izbăveşte-mă izbăveşte-mă izbăveşte-mă izbăveşte-mă Doamne Dumnezeule iz bă veş te mă izbă veşte mă iz bă veş te mă iz bă veş te mă vez te mă doa vne şte nu-i dau drumul purhalane, e pruncu nostru, va transmite puroiu, la ceilal-i, nu-l dem la bunuire, e prins la piatră scorfuagu, nu ma culăni ciotaică, lasă curedaru, izbăveşte-mă, izbăveşte-mă, nu-l asculta nu-i gura lui, nu-l scoţi, te rog din inimă, nu mă chinui, te implor Doamne, izbăveşte-mă, ajută-mă, trebuie să rămână la noi purhalonu, plodu e terminat, nici nouă nici vouă, îi smulghem lumba din gât, îi sugem ochiu din cap dacă vă mai apropiaţi, ibăveşte-mă, izbăveşte-mă, porniţi delenka mutagorilor, dă-te din drum golcaitu, izbăveşte-mă Doamne, afară din pădure, porneşte, porneşte, Doamne izbăveşte-mă, nu vă mai apropiaţi, o taie capula fetei, o taie bucăţi o face, îi suge creieru amunca şubret la găleată, izbăveşte-mă izbăveşte-mă, şubret la găleată o face cu iz de mort băveşte-mă dulihane gura mută urlă tare, iz bă veştezită e casa minţii voastre, nebunia moare ultima, după ce putregăteşte speranţa, muma cu iz de murtius colossalum, stobb machina...................