erg

nici o clipă nu am încetat să-mi vorbesc altfel decât unei femei
dar astăzi neruşinarea depăşeşte orice închipuire.
e peste miezul nopţii o oră şi eu mă rotesc în jurul meu
cu o viteză ameţitoare şi-mi tot sărut mâinile.
mi-e peste puteri să mă abţin. până peste puteri.
căci numai ştiind că sunt acolo în el şi trupul meu reacţionează
cum zece pisici în călduri laolaltă cum hajnalka cum nimeni altcineva.
am încercat totul. până şi muţenia până şi totala nemişcare. fără folos.
de câte ori îmi vorbeam gura mea mai că s-ar fi devorat pe sine
de atâta splendoare sonoră de atâta meşteşug.
luni de zile n-am făcut altceva decât să mă umilesc însă fără, fără folos.
cu adevărat: niciodată n-am încetat să-mi vorbesc altfel decât unei femei
dar astăzi neruşinarea a depăşit orice închipuire.
astăzi când tocmai reuşisem să-mi adorm trupul
iar tensiunea dintre mine şi el se risipise.
numai că nimic nu a fost mai puternic şi nimic nu m-a mai putut opri:
m-am ridicat în toată splendoarea mea deasupra trupului meu
şi l-am ţintuit între perne şi întocmai ca unei femei
i-au fost de-ajuns câteva mişcări puternice şi pline de decizie
pentru ca strigătele lui înfundate să-mi acopere strigătele.

bani de dragoste

"M-a făcut maica frumos
Să-i fiu ţării de folos,
M-a făcut maica voinic
M-a dat ţării pe nimic"
(din folclorul botoşănean)

în curînd vor apărea primii heroinomani în botoşani
în curînd voi călca pe seringi pe
aleea pietonală unirii
două femei se-ntîlnesc
cu sacoşele-n braţe jumătate pămînt de cartofi
jumătate anxietate
întotdeauna
una vine de la spital cealaltă
merge spre tribunal şi-amîndouă

şi-amîndouă vor trece şi pe la direcţia
vor trece pe la direcţia muncii

                                     dragostea mea toată noaptea
                                     am vorbit bani
                                     pe podea
                                     pantalonii mei de la second
                                     rochia ta second-hand
                                     şuşoteau bani

în curînd vor ieşi la cerşit în soarele de noiembrie
cu feţele stinse ca soarele de noiembrie plozii heroinei
cu venele umflate ca venele de pe fruntea tatălui
cînd urlă şi sparge
o sticlă de jumatate de marginea
chiuvetei
în curînd voi păşi peste ei pe
aleea pietonală unirii
doi bărbaţi se-ntîlnesc
întotdeauna
unul vine de la casa de ajutor pentru deces
celălalt de la direcţia muncii şi-amîndoi

şi-amîndoi vor trece şi pe la serviciul
vor trece pe la serviciul de paşapoarte

                                       dragostea mea toată noaptea
                                       am tăcut vinovaţi bani
                                       ruşinaţi am tăcut bani
                                       toată noaptea
                                       m-ai ţinut strîns de mînă

şi dimineaţa
ţi-am strecurat în palm-o
monedă

in the mood for love

la opt fără un sfert mă grăbesc spre casă
în felul acela mizerabil în care ne grabim seara
să vedem nu ştiu ce la televizor dar
la opt dau pe tvr1 acolo tu
doar atît prinzi

zîmbesc de fiecare dată
cînd chinezoaica se sprijină uşor de cîte-un perete
zîmbeşti?
cîndva mi-ai spus tu nu îi înţelegi oboseala

sărut-o prostule strig
şi sar din fotoliu ca la meciuri

dar noi ştim că n-o va face
a treia oară l-am văzut în sala azur
îmi strîngeai mîna la fazele slow
şi muzica aia care ne buburuzea pielea
şi ea cobora să-şi cumpere mîncarea ei singuratecă
si el fuma la capătul treptelor
aşteptînd să se oprească ploaia
şi eu gelos pe el
tu geloasă pe ea

acum stau înţepenit în fotoliu
cu pielea buburuzită toată
şi-mi aprind o tigară

cu gesturi studiate
gesturi de hong-kong

acolo tu tragi pe tine o patură

in viena dumnezeu

mi-a strecurat patru euro în buzunar exact
cît s-ajung în vîrful domului
patru monede fierbinţi ca
sufletele omuleţilor de pe bila pixului ei aleargă
cu teuri muiate-n vopsea albastră
ei muncesc pentru mine cîntînd bluesuri
uneori îi aud
..............................
nu i-am auzit niciodată

şi din vîrful catedralei n-am văzut nimic
dumnezeu a spart euroii degeaba
o fotografie uriaşă cu marilyn monroe
în ultima săptămînă de viaţă
o nuntă de rollsuri
costică paralizat de frică de înălţime
în ciuda ideii lui de a ne sinucide
lingînd cocleala de pe capul
mariei tereza
şi desigur
viena

viena care
ca întotdeauna
era cu totul în altă parte
...............................
la zece ani
mi s-a spus că-n noaptea de crăciun vacile
vorbesc
dar dacă-ncerci să le asculţi paralizezi
surzeşti
sau mori pe loc

eram la bunici şi m-am gîndit
să plasez casetofonul nostru rusesc
în grajd şi
să aflu
adevărul
trişînd
...............................
acum
cînd mă mişc greu
şi aud din ce în ce mai rău

mă consolez închipuindu-mi
că ştiu ce-aş fi găsit în grajd a doua zi

un electronica îngheţat
acoperit de căcăreze
şi balegi

Acest mic volum se adresează bărbaţilor care au ghinionul de a întâlni femei prea romanţioase, pe care să li se pună pata şi nu reuşesc să le agaţe, în vederea posedării lor erotice. Nu contează pentru cât timp: o noapte, o săptămână, o lună, un an sau, şi mai rău, vor să le ducă la primărie.

În cele ce urmează, vă oferim un posibil scenariu de "vânătoare" şi câteva "gloanţe" performante. Pentru întocmirea acestei reţete, a fost valorificată experinţa personală în felul următor: au fost abordate, agăţate, seduse, studiate şi abandonate mai multe specii ale femeii romanţioase din România; pe baza datelor strânse şi cu ajutorul metodelor sociologice, a fost construit portretul robot cu trăsăturile definitorii ale acestei femei; apoi, s-a trecut la întocmirea unui scenariu de succes, care a fost încercat în cazuri concrete, cu femei ale căror caracteristici se apropiau cel mai mult de cele ale portretului robot. Succesul a fost peste aşteptări, aşa încât ne-am gândit să întocmim un fel de manual pentru bărbaţii care au întâmpinat greutăţi sau chiar au eşuat în situaţii similare.

Precizăm că respectarea ad-literam a sugestiilor autorului nu atrage după sine şi nu garantează succesul, factorul subiectiv având o pondere destul de mare în aplicarea oricărei strategii. În consecinţă, autorul îşi declină orice obligaţie legală şi morală care ar putea decurge din întocmirea şi popularizarea acestui material, în cazul tuturor insucceselor şi consideră materialele propuse un îndreptar folositor pentru persoanele interesate.

Semnează,
autorul

Primul pas: textul de abordare

Importanţa primul text, cel de abordare, e fundamentală pentru succesul acţiunii. Pentru a vă lipi de persoana dorită, textul trebuie să fie original şi să lase o impresie puternică. De aceea vă propun un Blestem. Nu sunt foarte mulţi bărbaţi care să încerce să abordeze o femeie blestemând-o. Orice s-ar spune, blestemul lasă cea mai puternică impresie posibilă. în plus, realizează o legătură misterioasă între cel care blesteamă şi cel blestemat. Efect garantat: persoana feminină nu va râmâne indiferentă vis-a-vis de persoana dumneavoastră şi va încerca măcar să afle, şocată, de ce o blestemaţi; cu siguranţă, veţi avea un ascendent asupra ei. Un alt argument ţine de natura intimă a femeilor prea romanţioase. Ele toate îşi doresc stabilitate şi, în consecinţă, sunt victimele rutinei. Visul lor secret: apariţia fulgerătoare a unui Făt Frumos pe un cal alb, care să le smulgă din temniţa repetiţiei.

Blestem

Să te sufoci de iubire*, necunoscuto,
Mistuită de nerăbdare.
Timpul să adune în tine toate ploile de vară!

Să te reverşi pe stradă ca o cascadă de culori,
Să mori la fiecare intersecţie
şi să învii în zorii fiecărei mângâieri!

Adânc să fii străpusă de teama de a te pierde
şi a mă pierde odată cu tine,
Printre strănuturi de vise alergice la pământ.**


TE BLESTEM*** să trăieşti veşnic, necunoscuto,
Doar în mine să mori ca o moară fără vânt,
sufocată de iubire*.

* Expresiile vor fi accentuate fie prin gesturi, fie prin tonalitate; pot fi pronunţate sacadat, cu accente dure.
** Este imperios necesar ca în acest moment să o atingeţi; de exemplu, să-i capturaţi o mână sau chiar pe amândouă, dar evitaţi fundul sau sânii.
*** Ar fi indicat să pronunţaţi expresia pe un ton înalt, scurt şi sacadat

Al doilea pas: textul autoprezentării

Foarte, foarte important şi acest moment. Dacă mai poţi eşua cu textul de abordare, în nici un caz nu trebuie să o scrântiţi cu propria autoprezentare, v-ar fi fatală. Dacă totuşi se întâmplă, sfatul meu prietenesc este să renunţaţi şi să vă fixaţi pe o altă ţintă. Oricât veţi insista, tot nu vă va mai răspunde la telefon, mail sau altă formă de contact; pe chat se va scuza întruna că este foarte ocupată sau că are un program foarte încărcat.

Este contraindicat, de asemenea, să-i povestiţi întreaga viaţă într-o oră şi jumătate. Veţi fi perceput ca un pămpălău. Femeile prea romanţioase adoră bărbaţii cu personalităţi complexe şi care sunt greu de descifrat; bărbaţii puternici, plenari, stăpâni pe ei înşişi, promiţători, ambiţioşi şi care par să ascundă un secret dureros sau mai multe (însă nu foarte multe). Vor fi atrase şi vor râvni la acel secret. Logică feminină: dacă e aşa bine apărat, secretul e cunoscut de puţină lume, acesta nu a fost împărtăşit decât unor persoane alese pe sprânceană, adică unor oameni deosebiţi. Dacă te va determina să-i dezvălui şi ei secretul nu înseamnă altceva decât că ai ajuns şi tu să-ţi dai seama de acest adevăr indubitabil - că ea e o persoană specială! E simplu.

Pentru a atinge toate temele amintite mai sus, vă propun textul Mărturisirea identităţii.

Mărturisirea identităţii*

Acum mănânc. Sunt un pumn de carne
ulcerat de o foame leproasă,
Cu dinţii înfipţi în pământ,
Gâdil soarele cu limba
-Să transpire lapte-**
Acum mănânc. Sunt un pumn de carne
 ulcerat de o foame leproasă.
Nu mai sunt poteci posibile
Pe care tihna să le străbată
-Mi-am înghiţit nemestecat viitorul-***
Acum mănânc. Sunt un pumn de carne
 ulcerat de o foame leproasă,
Nu-mi mai pasă că Dumnezeu
S-a exilat în privirile noastre
-Să se admire-****
Acum mănânc. Sunt un pumn de carne
 ulcerat de o foame leproasă,
Nu mă mai doare dragostea ta, iubito,
Ce m-a muşcat laşă ca un şarpe
-Spânzurandu-mă de speranţă-*****
Acum mănânc. Sunt un pumn de carne
 ulcerat de o foame leproasă!
Acum doar mănânc,
Cu dinţii înfipţi în pământ,
Gâdil soarele cu limba
-Să transpire lapte-******

* pentru a avea efect, este indicat ca mărturisirea să fie făcută într-un loc mai retras şi mai liniştit din punct de vedere fonic
** poză: o priviţi în ochi insistent până cedează şi îşi mută prvirea
*** poză: vă holbaţi la lucrurile din jur de parcă le vedeţi esenţa ascunsă
**** folosiţi gesturile şi nuanţe de furie în voce
***** vă analizaţi pantofii sau degetele de la picioare
****** un zâmbet ironic şi îi aşteptaţi calm comentariile

Pasul trei: textul care creează ceaţa

După ce v-aţi prezentat atât de frumos, mult prea feminina e convinsă că a ajuns să vă cunoască (într-o anumită măsură), că a reuşit să vă detecteze. Dacă vă complaceţi în această situaţie, riscaţi să cădeţi în propria capcană. Curând, se va plictisi de liniaritatea şi previzibilitatea personalităţii voastre. Sugestia mea este să apelaţi la un text care să creeze o ceaţă deasă în jurul ei; cunoscutul şi gustatul moment de "revoltă masculină". Mai precis, ar fi vorba despre un text complicat, greu de decodificat, cu tentă filosofică, care să contrazică total sau parţial ceea ce aţi afirmat până acum. Avantaje: imaginea de tip inteligent şi imprevizibil va câştiga în consistenţăşi, îi veţi accentua şi nesiguranţa în propria-i gândire (un ascendent vital în cazul femeilor prea romanţioase).

în plus, cu aceeaşi ocazie, îi reconfirmaţi existenţa "părţii întunecate" (secretul dureros) şi că sunteţi fericitul posesor al unei personalităţi complexe, afirmate anterior.

Propunerea mea pentru această etapă: O mie şi una de dimineţi fără poveşti.

la critică găsiţi un mic articol despre poeziile lui Daniel Sur scris de Petrişor Militaru.


#NR: veţi putea citi fragmente din acest mini-volum şi în EgoPHobia #4

O mie şi una de dimineţi fără poveşti*

încă nu este timpul unei zile,
Nici măcar soarele nu s-a decis să răsară.
Am rămas tăcut la căpătâiul unui vis vegheat,
Răsturnat cu ghearele îndreptate spre cer.
Mama abia aşteaptă să mă spele cu lumină,
însetat, tata abia aşteaptă să împartă bere.


Chipul netezit a vâslit nepăsător prin timp,
A învăţat comerţul cu zâmbete şi visuri,
Sub larma măruntă a întâmplărilor expirate.
Un muget alb şi o sete nesfârşită târăsc după mine,
Ca un uriaş de umbră căzut peste munte.


O mie şi una de dimineţi au rămas pierdute,
Asasinate de cer. O mănuşă de fum le adună
şi le aşează la poarta ruinelor mele încinse.
Nu s-au mai născut şeherezade. Nu mai avem
Nici un paşă delincvent. Nici gâturi de tăiat.


Am rămas eu şi zilele născute pe-nserat.**
Mama abia aşteaptă să mă spele cu lumină,
însetat, tata abia aşteaptă să împartă bere.***

* textul va fi recitat cu o voce lineară şi se va face economie de gesturi
** aici introduceţi o pauză mai lungă
*** ultimul cuvânt va fi mai degrabă şoptit, oricum pronunţat cu o voce stinsă

Nerozii

azi sunt într-o dispoziţie ludică
am dat foc tuturor poemelor proaste pe care le-am scris
de pe acoperişul blocului privesc
bucureştiul arzând împreună cu toate cărţile scrise vreodată
ca mine trebuie că s-a simţit nero
 scriind cel mai aprins poem din istorie
m-am demontat bucată cu bucată şi organ cu organ
am fost cântăreţul orb de pe scenă
amantul perfect
sinucigaşul în chiar ultima lui clipă de ură
dobitocul cu program de la 8 la 16
golanul din piaţa universalităţii şi bâta roşie care-i crăpa capul
ridicaţi-mi statuie adulaţi-mă cât mai aveţi timp
istoria nu aşteaptă pe nimeni focul nu are memorie
ce a fost va mai fi iar dacă voi nu o faceţi
ceilalţi cu siguranţă nu vor aştepta
aşa cum m-am demontat eu aşa mă vor demonta şi ei
însă vuietul unui oraş arzând şi curentul blând de pe acoperiş
nu vor cunoaşte

opt ore de muncă nu vor egala niciodată minutul perpetuu
  al unui gest

Cartierisme

maşina de gunoi e un vierme gras
şenilele sale lipicioase trezesc din letargie cartierul
cartierul sunt eu îmi pare bine să vă cunosc mă numesc berceni
viaţa mea e ca o halucinaţie
o mulţime de imagini o mulţime de poveşti plictisitoare şi meschine
sunt o maşinărie empatică de ultimă generaţie
pielea mea e murdară şi pute ochii îmi sunt plini de câini morţi
  şi de pungi
arterele îmi sunt ciuruite
la extremitatea mea sudică am pe picior
un buboi comparabil doar cu o întreprindere de maşini grele
iar sub piele în punctele de scurgere
toate celulele canceroase
respiraţia mea e toxică buzele îmi sunt verzui
  iar circulaţia e un dezastru

sunt atât de frumos încât nici nu e nevoie să o curtez pe colentina
colentina mă iubeşte cu disperarea căţeluşului fără stapân

Mara are mere

mi-a scris un vers pe mâna stângă
ciudat
visul trecut nu-mi mai spune nimic
nişte peşti argintii înotau în castron
fluierau o melodie la modă
eu le ţineam ritmul
vedeam totul clar era totul sincer
ce-i cu bazaconiile astea mă întreabă cineva
totul se leagă
să vezi
i-am scris un vers pe mâna stângă
i-am scris aşa
Mara are mere. Mama o bate cu bestialitate.
nu i-a plăcut ba chiar s-a tras înapoi dezgustată
îi spunea mai multe decât ar fi trebuit
m-am speriat atunci
mi se topiseră picioarele mă crezi
se scurgeau printre paşii trecătorilor
li se lipeau de tălpi le luau şi le duceau
la ei acasă
soţiile poate că-i întrebau
de unde e mâzga asta poate că le spălau pantofii
poate că picioarele mele ajungeau în canal
să vezi
dacă eram în america mi le mâncau crocodilii
ce zici de asta
ciudat
mi-a scris un vers pe mâna stângă
pleacă dracului de aici i-am spus
eram ocupat
citeam ceva

Reîntâlnire...cu timpul zilei întâi

Nichita s-a trezit într-o dimineaţă spălată pe ochi în apa Iordanului
(îl privesc din celălalt pat)
se exilează în spaţii izolate gravitaţional
chiar şi trupul îl lasă pe treptele planetei,
dezbrăcat de margini
se puzniceşte în cuvintele întînite în cale,
la umbra planetei viaţa nu este cu jumătate de normă.
Exilează munţii în poem să îl vadă personajele mai de aproape.
Se luptă cu animalele de pradă să nu-i consume conţinutul cuvintelor.
Nu ştie să plângă lacrimile lui ar închide ochii personajelor
alături de el am văzut ploaia rostindu-se în ambele sensuri,
visele despre peşti înoată.
Ii transpiră nevăzutul din palmă
se simte într-un mod intim legat cu universul
nu strâmtorează nevăzutul până la piele
negociează sentinţe la viaţă,
se împărtăşeşte cu zăpadă de pe vârfurile păsărilor
împlineşte un anotimp ce nu a nins pe fruntea tuturor,
foloşeşte bănuţi de lumină să redevină prizonier aceleiaşi vârste.
Atinge clipa cu degetul şi visul devine mai uşor ca săptămâna trecută
timpul lui este domesticit de copitele animalelor fantastice
doar fiii pot fi paznici clipei din ziua întâi.

Psalm într-o limbă şi mai veche

Nu ninge în afara visului, rămâi...
Prima zăpadă şi-a lăsat urmele pe blana lupilor albi
strămoşi (îmbrăcaţi în flori răsărite pe cămaşa de in)
se bucură pe obrazul meu.
Ne măsurăm în distanţe
când nu ne căţărăm în visul nici unui copac.
Ne aparţine iarna de la nivelul ochilor la degetul mare de la picior
dincolo sunt cuvinte scrise de copii mai ninşi ca zăpada
Eva nu poate construi oameni de zăpadă
are mâinile pline cu mere.
Copacul a coborât din vis şi nu a putut merge mai departe
când s-a trezit la invadat lumina
şi a fost ziua dintâi.
Eliberez amintirile copacului de cuie
îl învăţ să ridice palmele într-o formă de cuib,
o pasăre a adormit în cuvintele nedestăinuite în ecou,
ud primăvara cu verde
copacului îi vor creşte aripi şi va zbura prin aerul inspirat de pasăre.
David a dus harpa la un tâmplar, a sculptat din ea o idee
să ne scufundăm în vecernie nouă
copacii aceştia cu frunţile murdare de veşnicie
ne vor cânta psalmi.

Trezit înaintea zodiei

Trupurile obosite ale aceluiaşi om s-au aşezat pe bancă
şi au format un zid chinezesc
trecătorilor le spune că lumea a fost scrisă până aici
eu merg mai departe ...
sunt plecat să mă nasc
cândva traversam o întreagă literatură
şi uneori apunea soarele fără să-ţi fi mângâiat numele de sub ultimul poem,
de când m-am legat la ochi cu trupul aceleaşi inimi
m-am trezit înaintea zodiei
nu mai sunt compatibil cu somnul
descriu următoarele fapte ale unui personaj
nu-mi este dat să ştiu
dacă se va desăvârşi în acest poem sau în următorul,
metafora mă roagă s-o lipesc de trupul lui Dumnezeu
aleargă spre mine ca spre un muzeu al mişcării...
şi îngerul s-a mutat mai aproape de Dumnezeu ... în mine
ştie că  El este egal cu Cel de la extremităţi
(împreună sub acelaş copac îi aşteptăm pe Adam şi Eva să facă alta alegere).

Comprehensiunea

în liniştea belicoasă a odăii
am deschis o carte
i-am deschis copertele
ca pe bucile grase ale unei curve
era moartă
eram mort pe jumătate
şi din moarte în moarte
din pagină în pagină
din orgasm în orgasm
înviam cîte puţin.

Pe podele - morţi şi răniţi
morţii şi răniţii
aceasta specie bizară a cuvintelor spasmodice
viermuiau înmărmurind
lîngă ţigară.

îmi dau seama că sufletu-mi pute
ca un hoit
pînă şi dracii au o limită
pînă şi ei o iau la fugă
ţinîndu-se de nas.
Mai prind o pagină între degete
ca pe un sfîrc rozaliu înspumat
alungit şi mult rîvnit.
Apoi mi-e greaţă
şi vomit livresc
la fel cum aş vomita
pe iubirea vieţii mele.

Simfonie

poem prea scurt şi prea abrupt
Pe deasupra vîrfurilor otrăvite cu tunet privesc sirena zombie dizolvîndu-se în apele mării moarte
îmi arunc sufletul pe talazuri
dar nimic nu se aude
doar un strigăt ce mă cheamă pe numele tainic
acel nume care zboară limbă în limbă
cu stafia oraşului veşnic vacant
unde clădiri inexistente viermuiesc
deasupra pavajelor putrede.

El venise
el venise pentru poveşti bătrîneşti la trei ceasuri după şapte
să-i spun clipa de ce doarme de ce carnea nu e carne.
Eu
nu eram.

Număram cataleptic toate alephurile ce se înmulţiseră ca iepurii de frica somnului
mă sărutam frăţeşte cu cei nouă aleşi în grădinile memphisului
pluteam.

El
el bătea în continuare cu zefirul în spinare
la o uşă zăvorîtă din adîncuri coborîtă
începuse să colinde.
Eu
nu eram.

let me desire the cravings
of the lost. in you, i will
shatter every word
... and silences unspoken.

i see you dressed in black,
in photographs, in your bed unmade,
with flowers all withered,
looking at someone else,
not me; and upon your
wet lips, moments not
caught by camera

reminding me of what
you know to hide so well.

i let the smoke fill me from within,
in the damp cold of this room
looking, shattered, at you,
as you never posed for me.

i let myself be caught in webs
thinking they were mine.
i find myself now, devoured
as no spiders ever could.
i must congratulate you: you are beautiful!

@ Alex. Sigartău

Operaţie de spleen

trecut prin viată văd viata trecută prin mine
cu-n oarecare aer peticit de babalâc
si-mi împletesc câte un vers cretin de fiecare gând idee sentiment
ca si cum as încerca să-i innădesc un scutec
unui avorton aflat în regim de tranzit
de la vintre la canal

am fost împărat în împărătia dintre picioarele Femeii
am fost slugă în ghetoul sau în cocina trupului meu
am jonglat cu Totul si până la urmă l-am pierdut printre degete

până nu demult numele meu isi usca ciorapii pe capetele plecate ale Omenirii
până nu demult Fericirea îmi făcea analingus din respect

două găleti se-ascund în mine
una cu mir si cealaltă cu zoaie
care se-nghit una pe alta

am fost în rai si-am vrut să-i scot ochii lui Dumnezeu
am vrut să-l arunc în lături si să-i iau locul

uneori îmi vine să strangulez întreaga lume cu un curcubeu de sârmă ghimpată
ca să mă pot lăfai ca porcul în mocirlă
în singurătate

sunt doar un hodorog de 20 de ani
am trăit tot ce se putea trăi într-o viată
am trecut prin ciurul ororilor sociale
am dansat pe mormintele celor care l-au urât
spune-mi du-te dracu' si-am să-ti răspund că de-acolo vin
că m-am plictisit si-acolo
că m-am plictisit peste tot
că îmi e silă de toate

până la urmă o să-mi scot eu ochii
ca să-mi îndes în orbite
două grenade cu verighetele scoase
poate-asa o să am o viziune mai bună asupra lucrurilor
poate-asa voi avea un look mai comestibil

dar pân' atunci, o să-mi preling limba băloasă
peste cartepilarele lui Einstein
peste sternul lui Caesar
peste mandibula lui Ginsberg
în vaginul cariat si siclit
în vaginul ce duhneste a peste stricat
al Mortii universale

Portretul lui Leviathan Gray

Desenasem un om căruia îi ieşea pe gură o furtună de cuvinte sepia
unele se aşezau liniştite pe turlele bisericilor/ascultau slujbele de înmormântare
altele începeau să urmărească trecătorii, dădeau din coadă, din covrigi,
din sensuri
ori pur şi simplu muşcau la întâmplare pe oricine..

drept dovadă incontestabilă/când nu eram atent, (şi mi se întâmplă deseori neatenţia),
câteva din cele mai puţin evidente veneau să mă hărţuiască
şi atunci mă duceam luam altă pânză şi mai desenam o dată omul acela
dar mai bătrân, mai lucid şi cu ochii mai stinşi

apoi doream să mă aşez lângă el în tablou şi desenam un scaun
apoi mai multe
apoi mai mulţi
apoi eram toţi acolo
ne priveam fix în ochi

ameţit
vomitam amintiri întregi
câţiva studiau dezgustaţi efectul produs
ceilalţi mă băteau pe umăr
mereu pe acelaşi umăr
sau îmi dădeau să mănânc lumină

poate de aceea când închideam gura era ca şi cum deschideam întunericul
însă
cuvintelor sepia nu le pasă

la un moment dat nu mai era nici un loc în care să desenez lumea
şi atunci unul dintre noi mi-a zis că ar trebui să plec
desigur în locul meu va ramâne un gol frumos vorbitor
dar eu ar trebui să plec
să pot desena în locul meu un alt om,
un alt joc, altă mirare
eventual mai albastră.

ei pe dracu' i-am întors eu urarea
şi cu o mişcare scurtă de pensulă l-am şters din tablou
în locul lui am schiţat o fereastră de care se izbesc păsări oarbe
oarecum albe.

ism.soft.teror

Dopaţi cu poezie,
plictisiţi de atâtea generaţii
urinăm versuri peste igrasia zidurilor dintre noi şi noi
prea multă Cola,
sau poate e zeama de varză di
vină..
Dintr-un ochi comun
curge
încruntarea critică,
haide să îl închidem,
din rasism
de bibliotecă.
Pun şi eu la bătaie un umăr trist
cât să ne sprijine tâmplele
şi câţiva dinţi in care vom strânge cuţite
căutând gâtul literaturii..

"- Tinere, Poezie pe internet nu exista. Termenul în sine este oximoronic...
- Yeah..blah-blah-blah.."

Suntem câinii turbaţii alergând să violeze tăcerea degeneraţiilor
îmbătrânite, împrăştiate, în
jur
suntem integrabili prin diversificarea in haită,
insurgenţi
ne-am făcut lecţiile la Counter-Strike 5.1.

Aşa că mâinile sus rakeţilor, ticăloşilor,
 întoarcem armele,
cu ţeava înspre cerul (negru) al gurii
sătui de statul în genunchii unui pseudo-roman
cu titlul unui veac de spleen.
suntem fericiţi doar atunci plouă
cu bani.

Bătrâne aprinde-mi şi mie ţigara de la grenada pe care o ţii intre cuvinte
am cortexul săgetat într-o mie de sensuri
şi o iubită subversivă care o să-mi facă un blow-job
direct din manuale

Oricum dă-mi foc, nu sunt kamikadze,
vreau ţigara de după.

It was something I heard,
lost in between worlds,
that rang a sadness infinite
in my open arms.

It was a thing you said,
loosed in between smiles,
that wove a blank page
in my open eyes.

You speak silence amazing
literary guests. I do not know.
And I become once again
The child. Devil-like. Innocence
is in the heart of those who
do not desire. It.

I was nothing I am
Frost in above November
that wrote absence
in my open wound.

You say all we read is...
I do not know.
I end we read only
what we long to become.

Birds of never, birds of prey,
A cut so strange I could move in,
I cannot find my 25th hour
Raining over what we feel
   Birds of never.
And it blew away my thoughts,
And a promise to be,
Something more than this.
Cursed twilight garden.
   And I knew that you'll return
   For there was none I could
   bare. In the midst of new
black dawn.


 

murder poems always keep the spiders
away

rats devour
ants
and butterflies

there you go
you got yourself a date

the moth is awake

she has
never been late

caterpillar children always
score

let's fly around the
bend

sneak upon
the grateful
dead

overdose on
the withered
moon

taste
the jangled
bread

and then rest
for a while

in the shade

yes

in the shade

@ Dan

Leaden treasure in the body,
Reasonable heart and medusa.

Bitterness flows out in crimson tears,
The eye its bleeding melancholy gives away,
From a ramified serpent, blue
Wailing to the sobbing beat
Of its heart, spitting.

Fierce assassinating disillusions,
Gun, dagger, vicious rope;
Sadness drowns in its incandescent flow
The spirit: pool of blood.


The body survives or does not...
The spirit... does not

The mirror scrutinises with hatred,
Hatred for the I who stands before,
Body and soul,
Ego... Phobia -- Egophobia
Longing for decay, for self-destruction.

Loving -- comitting suicide
Love is suicide
I am here I-dea--.

@ Claire Machabert

#NR: această poezie nu ne-a fost trimisă, am descoperit-o noi pe internet şi ni s-a părut interesant s-o includem aici, având acordul autoarei; luaţi-o ca pe o curiozitate

Prima ediţie englezească, din 1915, conţinea 100 de poeme ale lui Kabir, unul din reprezentanţii de seamă ai misticismului indian. Traducerea îi aparţinea lui Rabindranath Tagore, avea o prefaţă semnată Evelyn Underhill şi era tipărită la Macmillan and Co., din Londra. Cele 7 poeme sunt traduse în limba română după această ediţie.

Kabir s-a născut lângă sau în Benares, în jurul anului 1440, din părinţi musulmani. în tinereţe a devenit discipolul celebrului ascet hindus Ramananda. în nordul Indiei, Ramananda dinamizase sentimentul religios, iniţiat în sud de Ramanuja, marele reformator al brahmanismului din secolul al XII - lea. Această redescoperire a sacrului a fost, pe de o parte, o reacţie împotriva formalismului ortodox sporit, pe de altă parte, un răspuns la necesitatea împlinirii sufleteşti împotriva intelectualismului filosofiei Vedanta, a monismului exagerat pe care îl promova şi a luat forma unei puternice devoţiuni interioare (bhakti) faţă de zeul Vishnu, ca aspect personal al manifestării Divine.

Contemporani cu poezia devoţională şi filosofia poeţilor mistici persani Attar, Saadi, Rumi sau Hafiz, înţelepţii indieni au fost puternic influenţaţi de aceştia, visând la un sincretism între misticismul musulman şi brahmanismul tradiţional. Unii chiar au văzut marii liderii religioşi ai acestor două mari credinţe ca fiind influenţaţi de viaţa şi gândirea creştină, dar asupra acestui fapt părerile sunt împărţite. Ceea ce merită reţinut este că aceste două tradiţii (poate chiar trei), aparent opuse ca viziune, s-au întâlnit (ca şi cultura iudaică cu cea elenă în Biserica Creştină timpurie) şi aceasta este una din trăsăturile geniului kabirian: a reuşit să îmbine armonios în poemele sale elemente aparţinând mai multor tradiţii spirituale.

Poemele sale devoţionale sunt expresia spontană a viziunii şi iubirii sale, un apel etern adresat inimii. O serie complexă de trăiri mistice sunt puse în joc: de la cele mai abstracte aspiraţii către Absolut, până la cele mai personale trăiri de comuniune cu Divinitatea, transmise în metafore familiare sau simboluri religioase din tradiţia hindusă sau islamică. Este imposibil de precizat dacă autorul poemelor aparţine tradiţiei brahmane, sufite, vishnuite sau Vedantei. Este, cum spune el însuşi, "simultan, copilul lui Allah şi al lui Rama" Sinele Suprem (Atman) -a cărui încărcătură a dorit să o transmită şi celorlalţi- transcende toate categoriile metafizice şi definiţiile dogmatice, deşi fiecare dintre acestea contribuie, într-un fel, la descrierea Absolutului.

I.

O slujitorule, unde Mă cauţi tu pe Mine?
Uite! Sunt chiar lângă tine.
Nu-s nici în templu, nici în moschee:
        Nu-s nici în Ka'ba şi nici în Kailash:
Nici în ritualuri sau ceremonii,
nici în Yoga şi nici în sihăstrii.
Dacă eşti un căutător adevărat, tu Mă
vei putea măcar vedea sau Mă vei întâlni
la un moment dat.
- O căutătorule! Dumnezeu este
        cel ce însufleţeşte fiecare respiraţie, a zis Kabir.

II.

Nu are nici un sens să întrebi un sfânt cărei caste
        îi aparţine;
Pentru preoţi, războinici, negustori
        sau pentru cele 36 de caste,
        Dumnezeu este acelaşi.
Este o prostie să întrebi un sfânt cărei caste
        îi aparţine;
Bărbierul l-a căutat pe Dumnezeu,
        spălătoreasa şi tâmplarul de asemenea;
şi Raidas îl căuta pe Dumnezeu.
înţeleptul Swapacha făcea parte din casta
tăbăcarilor.
Hinduşi şi musulmani au realizat
        Finalitatea, unde nu mai există
        diferenţe.

III.

Prietene! speră să-L cunoşti cât timp
        eşti în viaţă, să-L înţelegi cât
        timp trăieşti:
eliberarea sălăşluieşte în viaţă.
Dacă înlănţuirea nu este ruptă în
        timpul vieţii, la ce poţi spera
        după moarte?
Este  un vis zadarnic să crezi
        că sufletul îşi va găsi liniştea după moarte,
        doar pentru că nu mai este în trup;
Dacă sufletul este împlinit acum, va fi şi atunci,
Dacă nu, el va locui în Lăcaşul Morţii.
Dacă tu realizezi acum comuniunea, o vei avea
        şi în viitor.
Asimilează adevărul, cunoaşte-ţi Maestrul şi
        ai încredere în Numele adevărate!
- Spiritul care aspiră neîntrerupt la eliberare te va ajuta;
sunt slujitorul acestui Spirit, a spus Kabir.

@ Petrişor Militaru

#NR: celelalte patru poeme le veţi putea citi în
EgoPHobia #4