~ �tefan Bolea - Radiografia unei societ��i �n transformare ~ Daniel Stuparu - Iniţierea sau succesul ~ Ormeny Francisc - Shape of Despair: Dreaming, Waiting, Counting Demons ~ Ştefan Bolea - Epistemologia cuantic� �i metodologia transdisciplinarit��ii ~ Marius Cristian Ene - Transdisciplinaritatea ~ Marius Iulian Stancu - Pier Paolo Pasolini sau existen�a teorem� ~ Sorin-Mihai Grad - Oglinzi amestecate ~ Amita Bhose - Patosul cosmic. Eminescu - Br�ncu�i - Al-George ~ Sorin-Mihai Grad - "4 proze science fiction" de Victor Martin ~ Petri�or Militaru - Un nou num�r al revistei "SpectActor" ~ Semnal: George Vasilievici - "Yoyo" filosofie Radiografia unei societ��i �n transformare [Andrei Marga – Diagnoze. Articole �i eseuri, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008] de �tefan Bolea Ultima carte a profesorului Andrei Marga, Diagnoze. Articole �i eseuri a ap�rut �n aprilie 2008 la Editura Eikon. Ea adun� laolalt� tezele filosofului clujean sus�inute la diverse conferin�e, publicate �n pres� sau predate la �coala doctoral� Paradigma European�. De la �nceput, autorul atrage aten�ia asupra metodologiei diagnozelor: „diagnoza: determinarea precis� a st�rii, la rigoare patologice“ (6). În articolul Timpul diagnozelor, este oferit� urm�toarea completare: „La noi diagnozele nu sunt frecventate, precum �n alte ��ri, aici fiind mai mare separarea �ntre cei ce iau decizii �i cei ce caut� s� cunoasc� societatea ca societate“ (161). Aceast� metodologie vine din tradi�ia teoriei critice a �colii de la Frankfurt, dup� cum se poate observa din cartea lui Finlayson despre Habermas: „Horkheimer a sus�inut c� o teorie critic� trebuie �ntr-adev�r s� fie critic�. Ceea ce �nseamn� c� teoria are dou� scopuri principale normative, cel de diagnoz� �i cel de remediu“. La Andrei Marga, ambele laturi ale teoriei critice sunt valorizate, dup� cum se vede din articolele Diagnoz� �i prognoz�?, Cum s� cre�m creatori?, Actualitatea teologiei, dar �n special fa�eta diagnozei este reliefat� pregnant mai ales �n capitolul I, Societatea actual�. În acest capitol, Andrei Marga dezvolt� dou�sprezece diagnoze ale societ��ii actuale, ce apar�in unor filosofi �i sociologi contemporani sau pornesc de la propriile sale premize. Avem, astfel o societate asimetric�, una prin care se manifest� vidul, o societate cinic�, o societate haotic�; avem, de asemenea, societatea minciunii, cea postsecular�, cea invizibil�, societatea cunoa�terii, societatea mediatic�, societatea riscului, cea a turbulen�ei �i, �n sf�r�it, cea nesigur�. Voi aduce am�nunte suplimentare despre patru din aceste diagnoze, amintindu-l �n primul r�nd pe Gilles Lipovetsky, care �n L’ère du vide. Essais sur l’individualisme contemporain (1983), insista asupra pericolului individualismului excesiv, care tinde spre anomie, descriind o societate prin care se manifest� vidul. „Via�a �n societate nu mai este resim�it� acum ca un ansamblu de obliga�ii �i reguli ce tensioneaz� con�tiin�a, ci mai cur�nd ca ocazie de etalare, f�r� re�inere �i f�r� r�spundere, a ceea ce individul crede c�-i convine. Fiecare a devenit, �ntre timp, un Narcis, aceasta fiind sigla cea mai caracteristic� a vremurilor de acum“ (19). Trebuie spus c� Lipovetsky �i-a continuat critica societ��ii contemporane cu volumele Le bonheur paradoxal. Essai sur la soci�t� d'hyperconsommation �i La soci�t� de deception, primul dintre ele tradus �i �n rom�ne�te, anul trecut, de Polirom. Andrei Marga mai aduce �n discu�ie diagnoza lui Sloterdijk, a c�rui carte Critica ra�iunii cinice (1983) a creat discu�ii �i �n �ara noastr�. Filosoful german se �nscrie �n marea tradi�ie a criticii iluminismului, observ�nd instrumentalizarea �i reificarea rela�iilor umane. „Ceea ce a rezultat din m�rea�a cultur� a iluminismului, adus� la sistematizare exemplar� �n Critica ra�iunii pure (1783) a lui Kant, este proliferarea cinismului. Nu a rezultat o societate luminat� a fiin�elor ra�ionale, ce-�i respect� reciproc identitatea uman�, ci instrumentalizarea (transformarea p�n� la urm� �n obiect de schimb) generalizat� a celuilalt“ (23-24). Una din diagnozele favorite ale profesorului Marga este cea a unei societ��i postselculare, aceasta fiind propus�, printre al�ii, de Klaus Eder �i Habermas: „Secularizarea a separat func�ionarea statului de religie, dar motivarea oamenilor nu numai pentru a folosi democra�ia, ci �i pentru a ap�ra �i promova democra�ia ca form� de via��, este vizibil �n suferin��. (...) Religia nu mai r�m�ne o chestiune a vie�ii private, cum s-a mai putut spune la �nceputul secolului XX, ci devine o chestiune de interes public, iar pozi�ionarea �n raport cu Dumnezeu devine parte a culturii civice a democra�iilor �nse�i“ (38-39). Interesant� ipoteza postseculariz�rii, ea fiind folosit� din plin �n dialogul incitant dintre Rorty �i Vattimo, publicat �n 2005 sub titlul The Future of Religion. Andrei Marga revine asupra diagnozei postseculare �n articolul Actualitatea teologiei, postul�nd chiar ideea unei cotituri religioase: „Europa a intrat �ntr-o cotitur� religioas�, care aduce (...) r�sp�ndirea sporit� a religiei �n epoca celei mai ample expansiuni a cunoa�terii �tiin�ifice. (...) Oamenii tr�iesc �n mai mare m�sur�, dec�t oric�nd, �n perioada postbelic�, sentimentul volatilit��ii politicilor �i a administra�iilor ce le gestioneaz� inevitabil via�a �i-�i recl�desc valorile dincolo de acestea, pe un plan ancorat �n transcendent“ (327). Mai trebuie amintit� diagnoza societ��ii cunoa�terii, propus� de filosoful clujean, care se define�te �n raport cu caracterizarea tot mai �nt�lnit�, cea de societate a informa�iei: „Dac� numim producerea de concepte cunoa�tere, atunci putem spune, cu siguran��, (...) c� am intrat �n „societatea cunoa�terii“. (...) Spre deosebire de societ��ile informa�iei – ce au o tendin�� imanent� spre uniformizarea abord�rii solu�iilor - societ��ile cunoa�terii sunt posibile cultiv�nd diversitatea abord�rilor �i [a] solu�iilor“ (46-47). În continuare, discursul profesorului Andrei Marga se centreaz� pe diferite probleme de actualitate. Societ��ile din Europa de Est au fost tradi�ional „�nchise“, nu „unidimensionale“, cum le caracteriza Marcuse pe cele occidentale. Afl�m mai multe despre acest subiect, care nu poate fi considerat dep�it nici ast�zi, �n Deschiderea R�s�ritului: „Societatea �nchis� a �nsemnat, �n cazul socialismului r�s�ritean: economie controlat� de stat, �n dauna propriet��ii private �i a mecanismelor pie�ei; administra�ie centralizat� a bunurilor �i disciplinarea birocratic� a cet��enilor; domina�ia unui partid politic, care s-a legitimat prin revendicarea unei misiuni istorice; �i cultur� formal�“ (106). Cele mai stringente probleme ale societ��ii rom�ne�ti actuale sunt, �n opinia filosofului Andrei Marga, cele legate de politic� �i educa�ie. În articolul Despre �n�elegerea politicului avem un portret izbutit al clasei politice, care dispre�uie�te defini�ia aristotelic� a politicii, �n�eleas� ca prelungire a moralei �i pentru care chiar �i machiavelismul este prea subtil. „[Politica actual� din Rom�nia] este (...) �n fapt o politic� �n care se asum� c� este nevoie mai ales de �efi, o politic� �n care statul este redus la o asocia�ie, o politic� �n condi�iile subdezvolt�rii g�ndirii politice �i ale ignor�rii interesului public, o politic� ce opereaz� cu �n�elegeri dep�ite ale democra�iei �i este lipsit� de proiecte. (...) G�ndirea politic� este cov�r�it� de calcule egoiste de scurt� b�taie, mai mult pecuniare, �i de caren�ele culturii politice. (...) Politicianul se interpreteaz� pe sine �i este v�zut mai cur�nd ca �ef“ (222). Referitor la capitolul educa�ie, Marga remarc� mai ales prin prisma experien�ei sale de ministru al educa�iei (1997-2000), cu apeten�e de reformator, c� „Rom�nia prezint� un evident declin al competen�ei administrative, care a antrenat declinul reformei educa�iei �i sc�derea calita�ii �i a competitivit��ii studiilor universitare“ (393). Se observ�, de asemenea, caren�ele structurale ale Legii �nv���m�ntului preuniversitar din 2006 („dac� citim atent articolul care fixeaz� finalitatea �nv���m�ntului rom�nesc, observ�, c� termenul �nv��are este omis“ – 387), remarc�ndu-se c� �ntre 2001 �i 2006 s-a produs o contrareform� �n �nv���m�nt (405). În articolul Cum s� cre�m creatori? se amintesc cauzele marasmului socio-economic �n care se zbate Rom�nia („imaginea distorsionat�, ideologia autoflat�rii, dispre�uirea disciplinei efortului, egosimul, inadecvarea persoanelor din via�a public�, demisia moral� a intelectualilor“ - 294) �i se postuleaz� o solu�ie radical� �i de bun sim�, pentru a dep�i vl�guirea general�: „Nimeni nu poate ie�i din s�r�cie cu munc� mai pu�in� �i nici o ideologie nu ar trebui s� scuteasc� de munc�“ (295). Aceast� etic� a muncii este decisiv�, revenind pe parcursul volumului: „Este nimerit s� ne reamintim ceea ce spunea un eminent economist canadian: ‚cred cu t�rie �n noroc, dar g�sesc c�, cu c�t lucrez mai mult, cu at�t am mai mult noroc’ ” (478); „... maxima pe care Rilke o prelua de la Rodin: il faut travailler toujours (trebuie lucrat continuu)“ (514). Trebuie remarcat� relativa ei noutate �n spa�iul rom�nesc, care este mult prea obi�nuit s�-�i extrag� un Lebensphilosophie din indolen��, plictiseal� �i ataraxie. Interesante �i instructive pentru studen�i �i doctoranzi elementele de propedeutic� pe care le delimiteaz� Andrei Marga �n Ce r�m�ne cu doctoratul?, c�t �i maxima lui Iuliu Ha�ieganu, ilustrat� �n articolul Ce este de f�cut �n cercetarea �tiin�ific�?, care ne responsabilizeaz� ast�zi: „anvergura unei universit��i se m�soar� �n ipotezele, teoremele, teoriile ce ies din laboratoarele ei“ (424). Mai este de amintit r�sturnarea pragmatic� a unui cli�eu, care analizat la rece, se dovede�te defetist („important e s� participi“), eviden�iat� de Marga �n capitolul s�u despre filosofia fotbalului: „A� pune �n joc o distinc�ie care �n cultura, nu doar sportiv�, de la noi este prea slab� sau prea des uitat�. Este vorba de distinc�ia dintre a participa la o competi�ie �i a c�tiga, dintre psihologia particip�rii �i mentalitatea c�tig�toare. La noi prevaleaz�, �n marea parte a domeniilor de activitate, psihologia particip�rii“ (508). Mentalitatea de �nving�tor ne spune c� este esen�ial s� c�tig�m; mai mult, se presupune prin enun�area acestui distinct obiectiv, c� ajungem la victorie doar printr-o intens� preg�tire programatic�, care se hr�ne�te din disciplin� �i continuitate. Diagnozele merit� parcurse, pentru c� ofer� un tablou al societ��ii rom�ne�ti contemporane �n raport cu „noile“ sale confrunt�ri europene, descriu modalit��ile �n care democra�ia �i teologia intr� �n contact, relev� problemele educa�ionale ce trebuie solu�ionate urgent dar �i pentru alte episoade pitore�ti, care fac lectura antrenant� (de exemplu sec�iunile despre Rorty, Pamuk �i cardinalul Ratzinger). literatură Iniţierea sau succesul de Daniel Stuparu Romanul Tandru �i rece, semnat de Felix Nicolau (Cartea Rom�neasc�, 2007) este o apari�ie curioas�. Din p�cate, nu �n sensul cel mai constructiv al termenului (asociat bun�oar� romanului gotic). �nc� de la apari�ie, ghinioanele par a se �ine lan� de aceast� carte, �ncep�nd cu prezentarea dezastruoas� de pe situl editurii* �i nefericitul titlu, p�n� la comentariul de pe coperta IV, semnat nu de un critic cu greutate, ci de un… poet (Robert �erban). Dar s� detaliem: pe prima pagin� a sitului editurii, c�r�ii �i este asociat comentariul dedicat unui alt volum, iar pe cea personal�, prezentarea de pe coperta IV este postat� de dou� ori (!?). Revenind la volum, titlul ascunde un oximoron monstruos, e ca �i cum ai spune “brunet �i �aten” sau „�nalt �i scund” despre aceea�i persoan�. (P�n� �i James Bond era c�nd tandru, c�nd rece, dar nu �n acela�i timp.) Cu totul altceva este o sintagm� de genul “sombru �i regal” (Eminescu). Recunosc �ns� c� fa�� de “Lapte gros”, titlul ini�ial al c�r�ii, “Tandru �i rece” are parc� un chip ceva mai uman. C�t despre comentariul de pe coperta IV, s� l�s�m semnatarul s� gr�iasc�, limpede precum uleiul Valvoline: „Ce roman turbo, cu pove�ti aiuritoare, pline de vertijuri �i personaje care mai de care mai s�rite din ram� - de la cititori de Heidegger �i Dante p�n� la fete iubitoare de medii �i media - e acest Tandru �i rece! Felix Nicolau �i-a ‘tunat’ cartea cu tot ce trebuie: umor, sex, pagini de jurnal... intelectual, dar �i dese �nt�lniri de gradul III cu ‘sofisticata civiliza�ie rom�neasc�’. Mai sunt acolo o poveste de amor �i-un drum pe la spitalul de nebuni, a�a c� pune�i-v� centurile de siguran��, dac� nu vre�i s� zbura�i din scaun �n timpul lecturii!“ Un roman “turbo” deci, “tunat”, cu pasageri care trebuie s�-�i pun� “centurile de siguran��” dac� nu vor s� “zboare din scaune”. Am nimerit bine pe situl C�r�ii Rom�ne�ti sau am ajuns din gre�eal� la ProMotor? Sau poate la ProSport, pentru c� volumul abund� nu doar �n episoade “automobilistice”, ci �i �n pove�ti (“aiuritoare”, cum le spune Robert �erban) din arealul “fotbalistic”: Steaua, Dinamo, Rapid, Mutu, R�doi sau Stelea sunt cu to�ii bineveni�i �n paginile acestui “roman”. Poate c� autorul �i-a ratat voca�ia �i se f�cea mai bine redactor sportiv la vreuna din gazetele centrale. E p�cat! L�s�nd gluma la o parte, s� v� spun un secret (fie el �i al lui Polichinelle), dac� e s� st�m str�mb �i s� judec�m drept: adev�rul e c� autorul nost' are real talent narativ. Singura mea nedumerire este, de ce �i irose�te dumnealui talentul cu subiecte minore, de ce stric� cu at�ta obstina�ie orzul pe g�te. Cred ca a venit vremea ca stimabilul scrib s� dep�easc� faza exerci�iilor de stil, ne-a demonstrat (fie �i prin aceast� carte) cu v�rf �i �ndesat c� are deja condei. Altfel, aceast� „�ncremenire �n proiect” ascunde fie teama de a fi insuficient de conving�tor, fie o tragic� lips� de con�inut ideatic, un vacuum interior pe care �ncearc� s� �l suplineasc� prin artificii formale. A�teptam deci �n continuare - timp ar mai fi, al nostru Dichter e �nc� june - marea oper�, aperta au ba. Pentru c�, a�a cum (�mi) spunea c�ndva Andrei Ple�u, p�n� la urm� trebuie s� te decizi: ce vrei de fapt, ini�ierea sau succesul? Dar poate c� autorul a ales deja. # * La momentul redact�rii textului a�a se prezenta situa�ia, remediat� pare-se �ntre timp. muzică Shape of Despair: Dreaming, Waiting, Counting Demons de Ormeny Francisc “I never really sleep, I just lay there in my bed dreaming of the day when everyone is dead” [Alice Cooper “Vicious young Man”] �ntunericul crescu �i mai pr�p�stios pe zi ce trecea �i p�rea clar a cre�te direct din spatele acelei prietenoase �i totu�i goale priviri. Diavolul se plimb� ca un lupt�tor mizantrop �i nobil prin c�mpiile de carne �i plasm� ale fricii suflete�ti, pe care astfel le ia �n posesie (ceva �n genul lui Darkthrone “To walk the infernal fields”). Diavolul e ca �i femeile (care ��i bor�sc continuu  pe la guler, �n jos, pe spate, pe sub c�ma��, cicatricile vechilor t�njiri-jinduiri sub form� de viermi mor�i, ca s�-�i dea doar pentru o clip� senza�ia �n�el�toare c� distan�ele vor risipi �n ele vocile �i c� te vor salva - dar dep�rt�rile se arat� de fiecare dat� perfide), e un suflet de carne �i de m�tase care poart� �n el s�m�n�a nebuniei silvo-cremoase, a dezintegr�rii nenaturale a virilit��ii. Cu singura diferen�� c�, cu femeile se risipe�te pur �i simplu, cu el se transform� �n tabloul dement (periculos) de ilar al celui mai nebun �i haios pictor. Spre deosebire de femei, el vine �ntotdeauna din interiorul vortexului-abis �nspre tine, nu se �tie niciodat� cu ce inten�ii. �ntunericul a fost p�strat cu grij� (odor �i bastard �n acela�i timp) �n casa mea f�r� via�� ori cu sev� ce pulseaz� regresiv, parc� pentru a aduna disperat �napoi �n vortex ceea ma�in�ria vie�ii a avut nebunia/generozitatea/neglijen�a s� risipeasc�. Mi-am dat seama c� ascult “Down into the Stream” de la Shape of Despair. Acum �tiu sigur c� stau curajos �i m� uit drept �n ochii vortexului  unde se urzesc toate relele (unele juc�u�e, bune �i necesare, altele h�rci c�rora le pute gura) ce aveau s� se joace cu mine cu nebunia imprevizibil� a ielelor. E nevoia de a gusta estetica mor�ii (“P�n�-n fund b�ui voluptatea sor�ii nepieritoare” cum zicea Eminescu) cu intui�ia c� este cea mai tonic� dintre toate, e condamnatul la moarte ce s�l�luie�te �n fiecare dintre noi: chiar dac� soarta l-ar fi desemnat pe altul, el e tot totdeauna at�t de disperat �nc�t s-ar fi oferit singur s�-l �nlocuiasc�.  Orice ai spune sau ai face, totdeauna o parte din tine ram�ne �n urm� �i se uit� la cealalt� cum se compromite. Nu e nici m�car balta lui Minulescu �n care putrezesc sper(m)an�ele ci e mai degrab� f�nt�na-co�mar a lui Narcis din care te prive�te �napoi vermina din tine ca o calug�ri�� gata pentru carne. E ca �i cum Ielele ar fi adus din tine la suprafa�� cea mai cumplit� larv� carnivor� pe care te-ai chinuit s-o confunzi at��ia ani cu anomalii intestinale… �ns� capul viermelui se agita �i se r�sucea acolo, �n uterul t�u cel mai tainic iar tu, �n vidul t�u o �tiai (vidul t�u ce lumina blasfemic �i gol-transparent �ntunecimile tale sacre), o presim�eai �i acum �l vezi clar. �i vezi punctul-negru-cap �i carnea alb� a spatelui s�u cum �nainteaz� �i se retrage diabolic �napoi �n carnea poroas� a pl�m�nului-t�u-suflet. Odat� am discutat cu tata dup� ce �i-a scos o m�sea �i l-am �ntrebat dac� a curs s�nge c�nd i-a scos-o. Mi-a r�spuns iritat:  “La ce extrac�ie nu curge s�nge? Chiar e�ti t�mpit sau de ce m� mai �ntrebi asta?” Apoi m-am g�ndit �n sinea mea: ”Oare la extrac�ia sufletului din corp, curge sau nu s�nge? “ Ascult “Woundheir” �i am senza�ia c� mi se face o extrac�ie stomatologic� a sufletului pentru a se scoate pre�ioasa ur� din mine ca veninul din �arpe �i a se p�stra ca antidot de lux. Woundheir… versuri Wound was the heir, the ruler within fire. Closed my page, as hatred reigned higher. I did notice a knife and hills covered with blood, was I the one who's life is most precious to this new "god". Indeed I must be loved, for i killed many. Thousands i opened with highest fashion, pain didn't spare any of these pitiful humans, that the whole earth is covered with tempest and storm of urbans. Lay bleeding and kissing my beloved feet. Shall i not wait for the greatest hour when this god sees the bloody shower �n p�dure, �n cea�a balsamic� ce �nmiresmeaz� cu arom� de conifere, ferigi �i mu�chi frigul-brum� de noiembrie, cu venele de la picioare �nghe�ate, p�esc pe creaturile din sol. Sunt c�l�torul singuratic ce-�i caut� un loc de odihn� �n aceste p�duri reci �i r�cite �tiind c� c�derea mea �i va aduce pe Ei �napoi �i-i a�tept, de ce s� nu recunosc? C�teodat� m� lipesc de p�m�nt s� le ascult nevoile pentru c� �tiu c� vor veni. �n acest �ntuneric �i frig ei zboar� �ncet, �nv�luitor. Ei ademenesc �i viermuiesc Ura din mine la suprafa��, �i Ura crescu mai mare �i tot mai mare -p�n� c�nd m� privi ochi-�n-ochi �n materialitatea ei de la �n�l�imea �i cu gabaritul Monstrului din Loch Ness, �i totu�i cu albul corpului �i negrul ochilor �i  al n�rilor viermelui-copil din Eraserhead… e rupt� ca �i el din propria-i goliciune �i cu aceea�i frenezie a spumei albe ce cre�te cu pl�cere aproape culinar� din ea �ns�i. Sunt eu acela a c�rui via�� a fost cea mai pre�ioas� pentru acest nou“zeu”? �ntr-adev�r, trebuie s� fiu iubit, pentru c� am omor�t o mul�ime, i-am deschis cu cu�itul meu la stil mare �i �n cea mai “cozy” mod� cu putin�� �i m-am sim�it ca �n uter c�nd o f�ceam, la fel de confortabil ca atunci c�nd te bagi �ntr-un pat c�lduros dup� o zi de umbl�tur� �i dup� o sear� friguroas� �n care ai fost �mbract prea sub�ire. S� a�tept sau nu oare marele ceas c�nd aceast� divinitate va vedea du�ul de s�nge pe care l-am f�cut �n jurul meu?  Delectarea de a-mi propaga ura �i setea de s�nge func�ioneaz� ca o extensie a privirii fizice a ochiului min�ii… cu aceea�i capacitate de a acoperi spa�ii immense �n nanosecunde.  Chiar �i atunci c�nd nu e prezent� o sim�i privind din �ntuneric �i transform�nd orice “v�nat” �ntr-un nou supraveghetor pentru ca nu cumva ura s� se risipeasc�… descentralizarea for�at� a doi iubi�i bacovieni pentru o mai bun� reparti�ie a angoasei. Ura mea are privirea apoas� a nebuniei feminine isterizate. Ca �i apa, aceasta e peste tot �i nic�ieri, curg�nd continuu, inund�nd orice spa�iu, erup�nd cu violen�a �i prospe�imea unui izvor acolo unde te a�tep�i mai pu�in, lu�nd mereu noi forme. Ura mea e diapozitivul de la care se face proiec�ia femeii fatale, m�nc�toare de b�rb�te�. ...in The Mist versuri Slow mine feet are, frozen their veins. Still closing helplessly afar, waking the creatures within. I am a lonely traveller, awaiting to sleep eternally. Under those cold woods, as my fall brings them. Shadows of their wings, as howling their pleeds. Wounded, i lay on ground listening their needs It's dark and cold and they fly slowly the way they were told. To feast mine fleshly dreaming. And they know surely, they raped mine soul. Odat� ce mon�trii �i-au violat sufletul (alias te-au infestat cu esen�a lor de o calitate divin� a for�ei) sufletul �i se transform� �ntr-un fluture de noapte uciga� proasp�t ie�it din pup� ce �ncearc� s�-�i prind�, s�-�i �n�bu�easc� �i s�-�i ucid� prada. Con�tiin�a de sine se na�te doar �n urma confrunt�rii permanente cu acest monstru, dar, ATEN�IE! doar �n momentul �n care ucizi ce-ai creat �n el, �n loc s� ucizi ce-a creat el �n tine… ceea ce ar fi mult mai simplu �i convenabil pentru tine (ca �i cum ai provoca un avort �ntr-o tip� cu care nu vrei s� ai un copil, prin pur� �i demonic� telepatie). Down into the streams versuri A)This day travels within dense mist and woke this clearer sight as the birth of the night were seen...B) though my mind wandered like a stream beside, carressing a sigh... fading afar... closing me in, to astray. A) �mi dau seama c� vremea asta rece nu se va schimba niciodat�, c� m-am n�scut cu p�durea cu frig rece-nordic �i cea�� balsamic� �n suflet. Privesc fascinat cum Ziua c�l�tore�te prin cea�a groas� spre crepusculul cu lumin� difuz�. �n vemurile arhaice Dragonii v�nau oameni. Oamenii �i v�nau �i ei ca s� se apere. Dragonul avea o vedere foarte bun� ziua �i una excelent� noaptea. Dar avea probleme cu v�zul la apus, din cauza luminii difuze. Atunci devenea vulnerabil �i era singurul moment al zilei c�nd putea fi v�nat. Crepusculul e ora magic�, ora �n care Zeul poate fi atacat �i �nlocuit, �i �n�eleg de ce Ziua �nota grabit� �n laptele de cea�� spre ora promis� �n care totul devine posibil. Car �n mine semin�ele groazei �n chiar infinitatea viselor p�n� c�nd totul p�le�te ca priveli�tea pe care tocmai am l�sat-o �n urm� �i p�n� c�nd m� arunc satisf�cut si plin de cea��-lapte �n pl�m�nul-suflet… �n torent. Toate lucrurile �i toate for�ele converg �n cele din urm� �ntr-un singur punct [VORTEX] �i prin mijlocul lui trece un torent. Sunt posedat �i b�ntuit de ape… V�ntul se gudura �i-�i trecea voluptuos carnea de larv� gras� printre copaci �mping�ndu-i �ntr-o parte c�nd trecea printre ei, iar ultimele lic�riri de lumin� danseaz� gra�ios �n trecerea lui �ncerc�nd s� mai u�ureze cumva-ceva din aceast� povar� neagr� de presim�iri de ploi cu pic�turi de noroi rece �n loc de picuri de ap�… de fa�� �nf�urat� �n frunze ca �n cagul� �i cu r�d�cini de feriga crescute �n carne. M� �ntreb dac� st�nca ur�te v�ntul �i apa pentru c� o macin�; dac� a�chiile �i col�urile ei ascu�ite sunt sau nu expresia urii ei - dac� aceste ascu�i�uri sunt ura care �i d� speran�� st�ncii, care o �nc�lze�te pe din�untru. Dac� e a�a, atunci �nseamn� c� suntem salva�i �i c� Literat-Ura trebuie s� fie c�t mai demonic� cu putin��; s� fie dovada vie c� nu degeaba “la �nceput  fost cuv�ntul”. Dac� e a�a, ura trebuie studiat� �n cadrul unor cursuri speciale �n universit��i. B) Ce interesante g�nduri am ajuns s� am: mi-am dat seama c� englezii �tiu ei ce �tiu c�nd spun “to fall in love” (sau “to fall for her”) �i niciodat� “to raise in love”, c� toamna la ei se confund� cu c�derea – “fall” pentru ambii termeni, c� frunzele �i verbul  “a pleca” folosesc aceea�i form�… adic� niciodat� n-am �n�eles dac� piesa de la Evereve “Autumn Leaves” �nseamn�  frunze de toamn� sau c� toamna pleac�... For�a demonic�  provine din necunoa�terea primejdiior �i din disperarea fascina�iei mistice ce eman� din contemplarea lor, din sondarea imaginativ� a posibilit��ilor de a-�i crea o aur� iconic� dup� ce ai ajuns la un soi de �n�elegere cu ele. Cum spunea �i Gide,  �n art� conteaz� numai puritatea iar puri sunt numai aceia care se av�nt� spre necunoscut. Nu descoperi p�m�nturi noi dac� nu accep�i s� pierzi din vedere, pentru o vreme, orice ��rm. Omul mediocru nu navigheaz� dec�t pe l�ng� ��rm. Despre de�euri nu se poate spune c� navigheaz� pe l�ng� ��rm… ele plutesc pur �i simplu pe l�ng� ��rm - valurile arunc�ndu-le obsesiv pe plaj�… de parc� Oceanul, �ngre�o�at de ele, nu le mai vrea �n apele sale. Impulsul de a ucide poate fi f�cut s� ajung� punctul culminant al artisticit��ii suspendat �n nebunia-i orgasmic� (“Suspended in tribulation” cum zic cei de la Suffocation), context �n care numai o ferocitate devotat� poate produce faptele mari, iar  st�p�nirea de sine nu vine din t�rie de caracter ci din insuficien�� temperamental�. Vocalul de pe “Shades of….” care, nu �tiu de ce dar nu cred c� e acela�i �i pe “Angels of Distress” ori “Illusion’s Play” ��i d� adesea impresia c� acolo c�nt� Diavolul �nsu�i �i nu un om, te trage efectiv dup� el �n inima p�durii �ntunecate unde o via�� organic� absolut infernal� pulseaz�, peisaj descris perfect de Eminescu: “Sunt p�duri de flori, c�ci mari-s florile ca s�lci pletoase (...) Viorelele-s ca stele vinete de diminea�� (...) Ale crinilor potire sunt ca urne de argint (...) Zbor g�ndaci ca pietre scumpe, zboar� fluturi ca �i nave”. O adiere r�coroas� cur��a foioasele de frunze �i lustruia acele coniferelor. Eu m� uit acum �n chiar ochii abisali ai acestui nou descoperit Diavol silvatic cu m�ini, piept, burt� �i cioc de st�nc� ce eman� �nspre mine mirosul �i gustul de piatr� roas� de ape �i �n�epat� de v�nt �i-mi dau seama c� am mai v�zut imaginea asta de o mie de ori �nainte, c� m� uit la ceea ce am fost �nainte s� m� nasc… la ceea ce am v�zut nop�i �n �ir �n fa�a ochilor c�nd m� trezeam diminea�a �i nu �tiam dac� am visat ceva sau nu �n noaptea aia, c�nd aveam impresia c� nu am visat nimic �n noaptea aia, c�nd nu reu�eam s�-mi aduc aminte cu exactitate ce am visat �n noaptea aia �i mai ales c�nd nu puteam s�-mi dau exact seama dac� am dormit noaptea sau doar am levitat. Era tot timpul acolo, �n acea oboseal� bizar� care se na�te din nesomnul-somn. Mai ales �ntr-o diminea�� murdar� i-am v�zut practic chipul clar. A fost un vis-�n-vis: m� trezesc, �mi fac dieta obi�nuit� de fiecare diminea��, dar deodat� observ c� ceva nu e �n regul� �n camer�… e deosebit de �ntuneric, ca �n cea mai neagr� diminea�� de toamn� cu putin��, un nor e absurd de aproape de fereastr�, v�ntul bate prin geamul deschis �i-mi bag� frunze m�njite cu noroi �n�untru - de�i �n mod normal am plas� de ��n�ari acolo �i niciun fir de praf nu ar putea p�trunde astfel, v�d o vrabie pe covor �ncerc�nd s�-�i fac� acolo propria-i subteran�. Apoi m� trezesc din nou �i de data asta e pe bune. Prima trezire a fost fals�. Chestia asta ciudat� bag� groaza �n mine mai mult ca orice. M� face s� m� simt la discre�ia unor for�e par�ive… ca �i cum nu mai am niciun control asupra realit��ii. Atunci nu pot s� zic c� am v�zut, dar am sim�it cel mai clar c�-i v�d chipul. Hido�enia od�ii �i vocea mea f�r� timbru, f�r� c�ldur�, f�r� inflexiuni, f�r� relief - pe care am avut-o atunci c�nd vorbeam singur - mi-au spus c� era acolo �i c� r�nje�te ironic. Accept realitatea c�nd vine �n sprijinul ideilor mele, ca o dovad�, nu �ns� �i c�nd le precede - atunci �tiu c� e m�na Lui la mijloc. Mi-am dat seama c� �la a fost punctul limit� �n care nu mai exista nimic; c� aproximativ cu o or� mai devreme a� fi putut sc�pa �n fericirea naivit��ii �i a incon�tien�ei. A� fi putut chiar s� cred c� nu mai exist� �i alte prezen�e, c� sursa R�ului e �n exterior �i nu �n mine. Apoi am fost foarte furios �i mi-am condus ma�ina nebune�te pentru c�, practic, toat� adrenalina mi se scurgea direct �n rezervor. Am tr�it clipa extrem� c�nd se �terg liniile din palm�, c�nd se �terge linia de demarca�ie �ntre fiin�� �i nefiin��, �ntre R�ul Adev�rat �i joaca de-a r�ul. Dup� Huizingha asta ar fi, cred, o questie bun�, pentru c� joaca de-a jocul nu e fertil�, nu e creatoare de cultur�. �n s�lb�ticie, �n aceste p�duri neprimitoare pe care le-am purtat dintotdeauna �n suflet, pe m�sur� ce m� dep�rtez de civiliza�ie, sim�urile mi se ascut, m� apropii de bestia din mine, ce s-a trezit din somn pentru c� am l�sat-o s� simt� mirosul locurilor ei. Mirosul �sta de conifere reci �i ferigi aspre o treze�te din somn a�a cum se treze�te o fat� diminea�a �n plin orgasm… se scoal� “de pl�cere”. Aici, departe (�n v�rful celui mai neprimitor �i s�lbatic munte), numai creaturile robuste prosper�, restul e de�eu �i serve�te de �ngr��m�nt. Un nor se sparge �ntr-o ploaie ascu�it� de cristale de lumin�. V�d cum peste coroanele arborilor plute�te o imens� cantitate de var� r�mas� disponibil� dar �tiu c� cel pu�in anu’ �sta nu o mai putea avea, nu �n p�durea neagr� �i rece. �i din nou �l v�d - are un mers at�t de u�or �nc�t ��i dai seama c� ar fi putut s� umble �i pe ape. Dar �l cunosc prea bine �i i-am �nv��at deja cinismul pe de rost. E o adev�rat� vermin�, programat� genetic s�-i atace pe cei irita�i de Ea… istericii �i schizofrenicii sunt victimele favorite ale insectelor. Frico�ii sunt victimele favorite ale Lui. Ador echivocul �n orice aspect al vie�ii c�ci �tiu c� tocmai situa�iile echivoce se permanentizeaz� cu aceea�i implacabilitate imposibil� cu care pleoapele se �nchid peste privirile �nvinse. Totu�i, stau �i m� �ntreb ce este, �n definitiv, R�ul? Cu siguran�� e vorba de Sl�biciune la mijloc. Diavolul, dac� exist�, e Puternic �i foarte pu�in probabil s� fie cu adev�rat r�u (adic� �n defini�ia cre�tin�). Mi-e o fric� cumplit� de oamenii slabi. Oamenii slabi sunt �n stare de orice, ei sunt incarna�ia suprem� a r�ului. R�ul lor este pur �n otrava lui, mat, opac, taurin, lipsit de noble�e. E instinctul de ap�rare total. Cicero nu spunea degeaba c�  “Omul puternic nu �ine la via��”. Vreau s� fiu puternic ca s� nu-mi pese de r�ul slabilor (un avorton al R�ului artisticit��ii) si mai ales ca s� nu m� ating� �n nici un fel bastardul r�ului de orice fel, care este Binele (�nc� o dat� �n defini�ia dogmatic�, cre�tin�). M� APUC DE TRAS LA FIARE �N CAMERA MEA. Ura e  Voin�a de Putere, e acea speran�� din om, puternic� �i �nfrico��toare prin for�a abisalit��ii ei, ca un Val de Ad�ncime ce-l sim�i c� urc� �n/din tine, dar pe care nu vrei nici m�car s�-l observi de team� c� astfel l-ai putea �mpiedica s� se mai produc�. Ura �i r�zbunarea te �nc�lzesc pe din�untru iar acela care a zis c� “R�zbunarea e arma prostului” a fost, probabil, cel mai trist bufon din c��i au existat… �i �nc� o dat� o spun: privirea lui halucinant�, hipnotizant�, psihedelic�, are un pas at�t de u�or �nc�t ��i dai seama c� ar fi putut s� umble �i pe ape �i… Da! Sunt posedat �i b�ntuit de ape. Un Aliman c�ruia i-a intrat Lostri�a �n carne. filosofie Epistemologia cuantic� �i metodologia transdisciplinarit��ii [Basarab Nicolescu, Noi, particula �i lumea, traducere de Vasile Sporici, Junimea, 2007] de Ştefan Bolea Basarab Nicolescu, fizican teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique din cadrul Universitatii Paris VI şi profesor de metodologie la şcoala doctorală Paradigma Europeană de la Universitatea Babeş-Bolyai, este principalul fondator al g�ndirii transdisciplinare. În eseul sau, Noi, particula şi lumea (prima ediţie franceză datează din 1985), republicat de editura Junimea �n 2007, �n traducerea lui Vasile Sporici, profesorul Nicolescu atrage atenţia asupra consecinţelor epistemologice ce derivă din revoluţia cuantică. Primele capitole servesc drept o introducere esenţială �n universul cuantic, fără simplificările abuzive, ce se găsesc �n majoritatea cărţilor de popularizare a stiinţei. Debutul fizicii cuantice se leagă de decoperirerea cuantei elementare de acţiune, de către Max Planck, la 14 decembrie 1900: „Cuanta lui Planck introduce o structura discretă, discontinuă a energiei. Vechiul concept atotputernic de continuitate fusese zdruncinat şi, o dată cu el, �nseşi bazele a ceea ce se considera ca fiind realitate” (p. 13). Conceptele de continuitate si cauzalitate locală, profund legate �ntre ele (p. 15), constituiau fundamentele realismului clasic. Noţiunea de continuitate este sprijinită de organele noastre senzoriale (p. 13), ajut�ndu-ne să recompunem un tablou exhaustiv al realităţii, �n timp ce cauzalitatea locală este legată de raţionalitate şi separabilitate (p. 30).  „Pentru a �nţelege �ntreaga stranietate a ideii de discontinuitate, să ne �nchipuim o pasăre ce sare din ramură �n ramură, fără să treacă prin nici un punct intermediar” (pp. 13-14). Raţionalitatea noastră mediană (care se bazează pe o echivalare dintre datele senzoriale si propria percepţie) este incapabilă să conceapă o situaţie de acest gen – anticip�nd, asta �nseamnă că există o cezură �ntre nivelul de Realitate macrofizic şi cel cuantic. Celălalt concept-cheie clasic, cauzalitatea locală are la bază o altă obişnuinţă a raţionalităţii noastre: cea de a discerne, a clasa, a separa.  Este mai uşor sa preiei dominaţia asupra unui obiect, a-l cunoaşte in sensul hard al cartezianismului, daca �l desparţi �n suma determinatelor sale. În acest sens, �n cursul său de la Universitatea Babes-Bolyai, Basarab Nicolescu observa ca „lanţul de cauzalitate fundamentează g�ndirea raţională” (Metodologie, C3, aprilie 2008). Pentru a �nţelege sensul neseparabilităţii cuantice, este citat Bernard d’Espagnat, care defineşte astfel conceptul: „Prin neseparabilă trebuie să �nţelegem că, dacă vrem să concepem �n această realitate părţi localizabile �n spaţiu, atunci dacă unele din aceste spaţii au interacţionat după anumite moduri definite �ntr-un timp �n care ele erau apropiate, (ele) vor continua să interacţioneze...” (p. 30). Neseparabilitatea poate fi recunoscută şi din punct de vedere cosmologic, deoarece „toate părţile universului nostru au fost �n contact la �nceputul big-bang-ului” (id.). Ambiţia majoră a fizicienilor constă �n unificarea interacţiunilor �ntr-o singură teorie, ideea dominantă a unificării fiind căutarea simetriei (p. 67). Abdus Salam, laureat al premiului Nobel �n 1979, remarca in L’Unit� des quatre energies de l’univers: „Toate formele de energie se reduc �n esenţă la una singură. Formele care s-au manifestat – cele ale interacţiunii electromagetice, tari, slabe şi gravitaţionale- sunt toate manifestarea unei singure forme de energie.” (p. 66-67) Unificarea interacţiunilor slabe şi electromagnetice a fost formulată �n 1967 de Abdus Salam si Steven Weinberg, fiind confirmată prin descoperirea bosonilor verticali �n 1983-1984. Teoriile de grand-unificare, propuse de Howard Georgi şi Sheldon Glashow �n 1977, incearcă să lege trei interacţiuni: electromagnetică, slabă şi tare. Numita unificare are loc „la o energie fabuloasă (de 1015 ori mai mare dec�t energia coresunz�nd masei protonului). […] Această energie corespunde unei distanţe infime (10-29 cm): dacă protonul ar fi la fel de mare ca Soarele, aceasta scară de unificare ar fi cea a unui fir de praf” (p. 70). Exista doua opţiuni, pe care Basarab Nicolescu le aminteşte �n cursul sau: “fie se descoperă o teorie de unificare generala, care va cuprinde şi interactiunea gravitationala, fie unificarea are o limită, dată de incompleitudine” (Metodologie, C4, aprilie 2008). C�teva consideratii despre rolul fizicii �n raport cu celelalte discipline sunt utile acum: “Fizica este o ştiinţă t�nără: ea nu apare ca disciplină distinctă dec�t �n jurul anului 1500, o dată cu Renaşterea. Totuşi, c�teva secole mai t�rziu, la �nceputul celui de-al treilea mileniu, are pretenţia să dob�ndească statutul unei teorii a Totului. […] Ambiţia este clară: construirea unei teorii simple si fără parametri liberi care ar reprezenta, �n asociere cu matematica, fundamentul conceptual al piramidei tuturor disciplinelor ştiinţifice” (p. 82). Sf�ntul Graal al fizicienilor (expresie folosită de Leon Lederman in cartea sa The God Particle) ar fi unificarea teoriei relativităţii generale cu cea a mecanicii cuantice. Este interesantă această pretenţie a fizicii �n plin post-modernism, �n care accentul se pune pe fragmentare, disipare si super-specializare. Dau un singur exemplu – pretenţiile filosofiei, de pilda, sunt mult mai modeste. Pe de o parte, disciplina filosofiei seamănă cu istoriografia, colecţion�nd �ntr-un mod mai degrabă necritic si declamativ diversele tematizări ale “adevarului, binelui sau frumosului”, izolandu-le din contextul temporal şi mai ales, dezgolindu-le de relevanţa pe care o au faţă de Zeitgeist-ul prezent. Pe de altă parte, filosofia prezintă distinctive caracteristici ancilare, promiţ�nd să devină o ramură a retoricii (sau a unei g�ndiri bazate obsesional pe comunicare, argumentare juridică sau politica). Astfel, filosofia este fie demonetizată, devenind o colecţie de adevăruri convenabile, aproape triviale, fie marketizată, caut�nd să supravieţuiască �n mediul academic, prn compromisuri ne-elegante oferite epistemei comunicării. Fizica nu vrea să abdice de la teleologia sa ambiţioasă şi este susţinută şi de rezultatele sale practice, care sunt mai greu de evaluat �n disciplinele umaniste. Datorită complexităţii fizicii cuantice şi a posibilităţilor epistemologice ce decurg din revoluţia cuantică, Basarab Nicolescu speculează că „fizică fundamentală […]  pare a-şi schimba natura, ca disciplina. Ea se orienteaza tot mai mult spre un domeniu de interfaţă �ntre matematică si metafizică“ (p. 102). Filosoful-fizician observă, de asemenea, urmatorul aspect:  „Este totuşi paradoxal sa remarcăm că fizica cuantică ocupa un loc cu totul ne�nsemnat �n g�ndirea sistemică actuală…” (p. 138). Datorită super-specializării, există un adevărat divorţ �ntre discipline, de aceea dialogul dintre o filosofie a ideilor (concepută ca o radiografiere a mentalului) şi fizică, biologie sau matematică este deseori refuzat. Bineinţeles, este mult mai comod ca o singură disciplina sa deţină un adevărat monopol al realtatii, decid�nd că toate celelalte discipline sunt aproximări discursive sau traduceri inoportune ale realităţii date – ceea ce duce la o autocraţie disciplinara, ce exclude din start orice conversaţie �ntre diversele ramuri ale ştiintei. Poate aceasta este miza filosofiei lui Nicolescu: demonstr�nd că nivelul de Realitate cuantic deschide drumul spre o nouă fizică (ceea ce este o evidenţă istorică), se induce ipoteza transdisciplinaritatii ca o metodologie, care poate inlocui auto-limitarea mono-disciplinară (ceea ce este un fapt predictibil). Un concept esenţial, introdus de Basarab Nicolescu, pe care l-am uzitat deja in spaţiul acestui comentariu este cel de nivel de Realitate. Înt�i trebuie amintită distincţia dintre Real şi Realitate: ”Realul �nsemna ceea ce este, �n timp ce Realitatea este legată de rezistenţa �n experienţa noastră umana. Realul este, prin definiţie, ascuns pentru totdeauna, �n timp ce Realitatea este accesibilă cunoaşterii noastre.” (141). O diferenţă importanta şi destul de neaşteptată venind de la un om de stiinţă, care ar putea opta, prin natura ocupatiei sale la o �nchidere sistematică faţă de sfera sacrului: „problema sacrului, inţeleasă ca prezenţa a ceva de domeniul realului ireductibil in lume, este inevitabilă pentru orice abordare raţionala a cunoaşterii” (p.143).  Nivelurile de Realitate, radical diferite de nivelurile de organizare, sunt „un ansamblu de sisteme aflate mereu sub acţiunea unui număr de legi generale: de pildă, entităţile cuantice sunt supuse legilor cunatice, care sunt [...] diferite de legiile lumii macrofizice. Înseamnă că doua niveluri de Realitate sunt diferite dacă, trecand de la unul la altul, exista o ruptură a legilor si o ruptura a conceptelor fundamentale” (pp. 142-145). Retinem ideea de cezură, de discontinuitate dintre nivelurile de Realitate, care ne va fi utilă şi �n exemplificarea logicii lupascience si amintim ca exista (cel putin) trei asemenea niveluri: „nivelul macrofizic, nivelul microfizic şi ciber-spaţiul-timpul” (p. 142). Capitolul Viziunea realităţii si realitatea viziunii este deosebit de instructiv pentru literaţi şi constituie o buna introducere in problematica inspiraţiei ştiintifice, o tematizare la fel de izbutită ca cea oferita de Koestler in Lunaticii. Gerolamo Cardano, cel care a descoperit numerele imaginare �n secolul al XIV-lea era astfel caraterizat de Lombroso in Omul de geniu: “El avea facultatea de a percepe ca obiecte adevarate şi reale toate fantomele ce i se iveau in imaginaţie.” (p. 163) Jacques Hadamard observa in Essai sur la psychologie de l’inventon dans le domain mathematique, că numerele imaginare păreau mai “apropiate de nebunie decat de logică”, cu toate acestea ele au “iluminat intreaga matematică” (pp. 162-163). Sunt menţionate, de asemenea, cazurile lui Poincar� (“Ceea ce vă va şoca mai �nt�i sunt aceste aparenţe de iluminare subită, semne vădite ale unei �ndelungate munci inconştiente…” – p. 169) si Hadamard (“Calea cea mai scurtă şi mai bună �ntre două adevăruri din domeniul realului trece adesea prin domeniul imaginarului” – p. 167). Basarab Nicolescu sintetizează datele �ntr-o idee directoare: ” Există un fel de privire ce vede acolo unde conştiinta care veghează este oarbă. Paradoxal, efortul logic conştient barează calea acelei priviri, iar c�nd �ncetează, informaţia at�t de căutata ţ�şneşte instantaneu” (p.169). Divorţul dintre ştiinţă şi religie ocupă un loc special �n Noi, particula si lumea şi a constituit obiectul mai multor conferinte susţinute de profesorul Nicolescu la Bucureşti, Iaşi sau Cluj-Napoca. „Stiinta fundamentala are […] aceleaşi rădăcini ca şi religia sau arta sau mitologia. Dar, treptat, interogaţiile acestea au fost considerate tot mai neştiinţifice si gonite in infernul iraţionalului. […] Era de ajuns sa postulezi legi venite de nu se ştie unde. […] Totul era deci determinat, chiar predeterminat. Ipoteza Dumnezeu nu mai era necesară” (pp. 190-191). Omul de ştiintă devine ”un tehnician al cantitativului”, determinismul şi logica terţului exclus constituind semnele unei ”noi barbarii” (expresia ii apartine lui Michel Henry), absenţa unei corespondenţe dintre ştiintă si cultura (dintre rationalismul scentist si rationalismul cultural lărgit) fiind enunţată de Weinberg (pp. 191-200). O nuanţare a gradelor de iraţionalitate, furnizată de Gilles Gaston Granger este utilă �n acest context: exista „trei tipuri de iraţional: iraţionalul ca obstacol […], iraţionalul ca recurs ca mijloc de re�nnoire şi de prelungire a actului creator şi, in sf�rşit, iraţionalul prin renunţare, corespunz�nd unei adevarate respingeri a raţionalului” (p. 209). Pentru formularea unei viziuni cuantice a lumii, există trei direcţii principale, reprezentate de Bohr (epistemologie bazată pe principiul complementarităţii), de Korzybski (fondatorul unei logici nearistotelice) şi de St�phane Lupasco, filosof roman de expresie franceza, relativ obscur in mediul academic romanesc, care a intemeiat logica antagonismului energetic (p. 254). Principiul terţului inclus (”exista un al treilea termen T care este in acelasi timp A si non-A”) este dezvoltat de Nicolescu, prin inserarea conceptului de nivel de Realitate şi are o teleologie inspirata: „Terţul inclus logic lupaşcian este folositor pe planul largirii clasei de fenomene susceptible de a fi �nţelese raţional” (p. 294). Merită remarcat faptul că terţul inclus lupascian ar putea fi studiat la Filosofie, �n contextul sintezei hegeliene şi al dialecticii kierkegaardiene. Ultimul capitol al cărţii, Cunoaştere in vitro şi in vivo subliniază noutatea metodologiei transdisciplinare �n raport cu orizontul pluridisciplinarităţii şi cel al interdiscipliniratităţii. Pluridisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea răm�n circumscrise teritoriului disciplinar, pe cand transdisciplinaritatea „priveşte, cum o indică prefixul trans-, ceea ce este �n acelaşi timp, �năuntrul diferitelor discipline şi dincolo de orice disciplină” (pp. 320-322). De transdisciplinaritate sunt legate cursiv acţiunea mai multor niveluri de Realitate, terţul inclus lupaşcian şi corespondenţa dintre subiect şi obiect. Sunt amintite, de asemenea diverse experimente �n educaţie, bazate pe conexiunea dintre identitate şi alteritate: „a se recunoaşte pe sine  �n persoana Celuilalt” (p. 338). Pentru dezvoltarea acestei tematici, puteţi consulta cu folos volumul Transdiciplinaritatea (manifest) (prima ediţie franceză dat�nd din 1996, traducerea romana fiind realizată in 1999) sau accesa site-ul Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdiciplinare. filosofie Transdisciplinaritatea – o soluţie la criza actuală a umanităţii [Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea, manifest, traducere de Horia Mihail Vasilescu, Junimea, 2007] de Marius Cristian Ene Transdisciplinaritate” este un cuvânt apărut la începutul anilor ’70 în operele unor cercetători diferiţi, precum psihologul elveţian Jean Piaget, filosoful şi sociologul francez Edgar Morin sau astrofizicianul austriac Eric Jantsch. După cum arată prefixul „trans”, transdisciplinaritatea priveşte ceea ce se află în acelaşi timp între discipline, înăuntrul diferitelor discipline şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea transdisciplinarităţii este înţelegerea lumii prezente, iar unul dintre imperativele sale este unitatea cunoaşterii. Între timp, transdisciplinaritatea a devenit un concept recunoscut la nivel mondial, formându-se şi o structură instituţională. Astăzi există un Grup de Reflecţie asupra transdisciplinarităţii, pe lângă UNESCO, şi un Centru Internaţional de Cercetare şi Studii Transdisciplinare (CIRET). Mai mult, în 1994 a fost adoptată şi o cartă a transdisciplinarităţii, cu ocazia primului Congres Mondial al Transdisciplinarităţii, desfăşurat în Portugalia, în noiembrie 1994. Una dintre personalităţile care au avut un rol fundamental în afirmarea conceptului de transdisciplinaritate este fizicianul şi scriitorul român Basarab Nicolescu. El este, împreună cu René Berger, scriitor, filozof şi istoric al artei elveţian, co-fondator al grupului de reflecţie de pe lângă UNESCO. De asemenea, este preşedinte fondator al CIRET şi fondator şi director al colecţiei Transdisciplinarit� de la Éditions du Rocher. În cadrul colecţiei amintite de la Éditions du Rocher, a fost publicată, în 1996, lucrarea La transdisciplinarité (manifeste). Această carte a fost tradusă şi în limba română, apărând în 2007 la editura Junimea din Iaşi, în traducerea lui Horia Mihail Vasilescu, cu titlul Transdisciplinaritatea. Manifest. Această lucrare a fost publicată în cadrul colecţiei intitulate chiar „Studii transdisciplinare”, colecţie coordonată de Tiberiu Brăilean, în cadrul căreia au văzut lumina tiparului, în acelaşi an 2007, alte două lucrări ale lui Basarab Nicolescu: Noi, particula şi lumea, care a fost premiată de Academia Franceză, după apariţia sa la editura Le Mail, în 1985, şi Teoreme poetice, lucrare apărută în limba franceză în 1994, la editura Rocher cu o prefaţă de Michel Camus. Basarab Nicolescu a ţinut să sublinieze, în preambulul acestei lucrări că, în ciuda faptului că a contribuit din plin la mai multe iniţiative transdisciplinare colective, „manifestul” este scris în numele său propriu şi nu angajează decât propria sa conştiinţă. El explică de ce a ales forma de manifest: subliniind că aceasta nu este „o cedare în faţa tentaţiei derizorii de a elabora o nouă „tablă de porunci” sau de a anunţa apariţia unui remediu-miracol al tuturor relelor de pe lume”. Dimpotrivă, argumentul său pentru alegerea acestei forme este următorul: „forma axiomatică a unui manifest permite înţelegerea intuitivă a ceea ce ar putea fi de neînţeles sau inacesibil în mii de tratate savante referitoare la acelaşi subiect. Cele două sau trei manifeste care au avut un impact planetar au reuşit să reziste scurgerii timpului datorită tocmai acestui caracter axiomatic. Prin urmare, transdisciplinaritatea – având prin propria ei natură un caracter planetar – reclamă la rândul său existenţa unui manifest”. Lucrarea începe cu un avertisment: „mâine va fi prea târziu”. Avertismentul se referă la faptul că, deşi acumularea actuală de cunoştinţe nu are precedent în istoria omenirii, omul înţelege din ce în ce mai puţin cine este cu adevărat. Progresul ştiinţei din ultimul secol, care a adus două revoluţii, revoluţia cuantică şi revoluţia informatică, nu a modificat aproape cu nimic vechea viziune asupra lumii. Umanitatea nu s-a modificat semnificativ, dar deţine, pentru prima dată în istoria sa, posibilitatea de a se autodistruge integral. Pericolul cu care se confruntă umanitatea la momentul actual este triplu: material, biologic şi spiritual. Armele nucleare acumulate la suprafaţa planetei noastre pot să o distrugă de mai multe ori, ca şi cum o singură dată nu ar fi de ajuns. Pe plan biologic putem modifica patrimoniul genetic al speciei noastre, intervenind în străfundurile fiinţei noastre biologice fără să cunoaştem cu adevărat răspunsurile la marile întrebări care o privesc. Pe plan spiritual, printr-o conjugare a corpului nostru cu maşina informatică ne putem modifica senzaţiile până la crearea unei realităţi virtuale, pe care o percepem mai adevărată decât realitatea organelor noastre de simţ. Ca urmare, a apărut un instrument de manipulare a conştiinţelor la scară planetară, care, folosit în scopuri imorale, ar putea duce la autodistrugerea spirituală a speciei noastre. Situaţia nu este însă cu totul lipsită de speranţă. Într-adevăr, totul este pus la punct pentru propria noastră autodistrugere, dar totul este pus la punct şi pentru o posibilă mutaţie pozitivă, comparabilă cu marile răscruci ale istoriei. Autorul arată că „sfidării planetare a morţii i se opune conştiinţa vizionară, transpersonală şi planetară, ce se hrăneşte din creşterea fabuloasă a cunoaşterii”. Într-o astfel de situaţie de declin, pentru gândirea clasică nu există decât două soluţii de ieşire: revoluţia socială sau întoarcerea la o presupusă „vârstă de aur”. Ambele soluţii şi-au dovedit ineficacitatea totală. Rezultatele evoluţiei sociale experimentate de-a lungul secolului al XX-lea au fost catastrofale, „omul nou” nefiind decât o fiinţă găunoasă şi tristă. Întoarcerea la o vârstă de aur nu poate fi incercată, pentru că această vârstă de aur nu a fost regăsită. Chiar dacă ea ar fi existat, întoarcerea ar trebui să fie însoţită de o revoluţie dogmatică interioară, imaginea în oglindă a revoluţiei sociale. Dovada că din această caricatură de „revoluţie interioară” ar putea ţâşni sânge şi violenţă o reprezintă fundamentalismele religioase care se răspândesc astăzi pe planetă. Aceste două soluţii ale gândirii clasice nu sunt însă şi singurele. Gândirea clasică şi-a demonstrat limitele evidente în momentul în care a avut loc ceea ce am numit revoluţia cuantică. Aceasta nu numai că a revoluţionat întreaga fizică, ci a schimbat în profunzime viziunea asupra lumii. Concepte atotputernice până atunci, precum cel de continuitate, cauzalitate locală, determinism sau obiectivitate, au fost zguduite din temelii. Un nou tip de gândire oferă o a treia soluţie, care face exact obiectul manifestului lui Basarab Nicolescu. Transdisciplinaritatea are ca trăsături fundamentale rigoarea, deschiderea şi toleranţa. De asemenea, prin atitudinea transreligioasă pe care o propune, face imposibil orice război religios. Prin educaţia pe care o propune, o educaţie integrală, adresată totalităţii deschise a fiinţei umane şi nu doar uneia din părţile sale – de obicei, intelectul – transdisciplinaritatea permite naşterea unui nou tip de umanism. Transdisciplinaritatea se diferenţiază radical de disciplinaritate, de pluridisciplinaritate şi de interdisciplinaritate. Faţă de cercetarea disciplinară, care se referă cel mult la unul şi acelaşi nivel de realitate – atunci când nu se referă doar la fragmente ale acestuia – transdisciplinaritatea se preocupă de dinamica provocată de acţiunea simultană a mai multor niveluri de realitate. Pluridisciplinaritatea se referă la studiul unui obiect dintr-una şi aceeaşi disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată. De exemplu, un tablou al lui Giotto poate fi studiat din perspectiva istoriei artei, intersectată de aceea a geometriei, a istoriei religiilor sau a istoriei Europei. În urma încrucişării mai multor discipline, obiectul va ieşi îmbogăţit. Demersul pluridisciplinar se revarsă peste limitele disciplinelor, dar finalitatea sa rămâne înscrisă în cadrul cercetării disciplinare. Interdisciplinaritatea se referă la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta. De exemplu, metodele fizicii nucleare transferate în medicină duc la apariţia unor noi tratamente împotriva cancerului sau transferul metodelor matematicii în studierea fenomenelor meteorologice sau de bursă a generat teoria haosului. Şi interdisciplinaritatea debordează limitele disciplinei, dar finalitatea sa rămâne de semenea înscrisă în cercetarea disciplinară. Transdisciplinaritatea însă, privind, aşa cum am mai spus, ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline şi înăuntrul diverselor discipline şi dincolo de orice disciplină, are ca finalitate înţelegerea lumii prezente, iar unul dintre imperativele sale este unitatea cunoaşterii. Dacă din punctul de vedere al gândirii clasice, între, în şi dincolo de disciplină nu există nimic, spaţiul în cauză fiind vid, transdisciplinaritatea arată că, în prezenţa mai multor niveluri de realitate, acest spaţiu este plin, aşa cum vidul cuantic este plin de toate potenţialităţile: de la particula cuantică la galaxii, şi de la cuarc la elementele grele care condiţionează apariţia vieţii în univers. Transdisciplinaritatea se sprijină pe trei piloni: existenţa mai multor niveluri de realitate şi a mai multor niveluri de percepţie, logica terţului inclus şi complexitatea. Există mai multe niveluri de realitate, iar acestea devin accesibile cunoaşterii umane datorită existenţei mai multor niveluri de percepţie. Aceste niveluri de percepţie permit o viziune din ce în ce mai generală, unificatoare, cuprinzătoare a realităţii, fără ca vreodată să ajungă să o epuizeze complet. Logica terţului inclus contrazice o axiomă a logicii clasice. Aceea că nu se poate afirma în acelaşi timp validitatea unui lucru şi contrariul său: A şi non-A. Axioma terţului inclus spune că se poate afirma în acelaşi timp validitatea unui lucru şi contrariul său. Ceea ce părea opus pe un singur nivel de realitate, se dovedeşte unit pe un alt nivel de realitate. Logica terţului inclus îşi găseşte ilustrarea în existenţa particulei cuantice descoperite de fizica cuantică. Fizica clasică admitea doar două feluri de obiecte, bine diferenţiate: corpusculele şi undele. Particula cuantică ignoră această împărţire, fiind, în acelaşi timp, şi corpuscul, şi undă sau, altfel spus, nici corpuscul, nici undă. Ea este o unitate a contradicţiilor. Complexitatea este un al treilea pilon pe care se sprijină transdisciplinaritatea. Complexitatea s-a instalat pretutindeni de-a lungul secolului al XX-lea. De exemplu, fondatorii fizicii cuantice se aşteptau ca numai câteva particule fundamentale să descrie întreaga complexitate fizică, dar această viziune a fost spulberată atunci când, datorită acceleratoarelor de particule, au fost descoperite sute de particule. Complexitatea universului este pusă în evidenţă de fizica şi cosmologia cuantică, nefiind însă vorba de complexitatea unui coş de gunoi, deoarece relaţia dintre infinitul mic şi infinitul mare este guvernată de o coerenţă uimitoare. Transdisciplinaritatea propune o nouă formă de umanism, transumanismul. Acesta oferă fiecărei fiinţe umane capacitatea de maximă dezvoltare culturală şi spirituală, prin căutarea a ceea ce există în, printre şi dincolo de fiinţele umane, a ceea ce s-ar putea numi Fiinţa fiinţelor. Accentul nu mai cade pe organizarea ideală a umanităţii, ci pe o structură flexibilă şi orientată către întâmpinarea complexităţii. Carta Transdisciplinarităţii, redată în anexa de la finalul cărţii, carta redactată de Lima de Freitas, Edgar Morin şi Basarab Nicolescu în 1994, reafirmă avantajele unei atitudini transdisciplinare. De exemplu, conştientizarea de către fiecare fiinţă umană a faptului că locuieşte pe Terra duce spre o fiinţă transnaţională care exclude ideea de război. Demersul transdisciplinar nu crede că vreo cultură este privilegiată în raport cu celelalte şi, prin atitudinea deschisă faţă de mituri şi faţă de religii, exclude atât conflictele culturale, cât şi războaiele religioase. Articolul 13 al Cartei Transdisciplinarităţii afirmă: „etica transdisciplinară respinge orice atitudine ce refuză dialogul şi dezbaterea, indiferent de originea acestei atitudini – fie ea de ordin ideologic, scientist, religios, economic, politic, filozofic. Cunoaşterea împărtăşită ar trebui să ducă la o înţelegere împărtăşită, fondată pe respectul absolut al diversităţilor colective şi individuale, unite prin viaţa comună pe una şi aceeaşi planetă”. Manifestul lui Basarab Nicolescu ne convinge că, într-adevăr, transdisciplinaritatea reprezintă o soluţie pentru impasul în care lumea se află în acest moment, impas cauzat în primul rând de ruptura dintre o cunoaştere din ce în ce mai bogată şi o fiinţă interioară din ce în ce mai săracă. Prin transdisciplinaritate, acest decalaj între cantitatea de cunoaştere acumulată şi nivelul de fiinţă poate fi corectat, omul contemporan ridicându-se la speranţele care au fost investite în el. Lectura manifestului transdisciplinarităţii poate reprezenta un prim pas făcut de fiecare dintre noi pentru a rezolva, pe planul propriei fiinţe, această problemă complexă. film Pier Paolo Pasolini sau existen�a teorem� de Marius Iulian Stancu Care sunt posibilele atitudini existen�iale pe care le po�i adopta atunci c�nd descoperi c� via�a ta se desf�oar� sub pecetea pustiului �i a de�ert�ciunii? Aceasta este provocarea cu care Pier Paolo Pasolini ne confrunt� �i la care autorul italian ne r�spunde prin intermediul destinului creionat de c�tre acesta personajelor romanului ecranizat Teorema. Pustiul lui Pasolini este un pustiu total, absolut, un pustiu cenu�iu, apocaliptic, pustiul urban, modern, ideologic, cultural, al existen�ei de zi cu zi. Pustiul este «o realitate, despuiat� de toate �n afar� de esen�a ei, a�a cum �i-o reprezint� cel care o tr�ie�te �i, c�teodata, o g�nde�te, chiar �i f�r� a fi un filosof». �n acest de�ert simbolic „nu e nimic altceva dec�t ceea ce e necesar: pam�ntul, cerul �i trupul unui om“. Problema omului este c� nu reu�e�te s� con�tientizeze acest lucru, iar odat� realizat, acest fapt provoac� o adevarat� ruptur� existen�ial�, o ran� de nevindecat, o tulburare ce face sensul vie�ii de ne�n�eles �i �n fa�a c�reia se cer r�spunsuri radicale. Vizita Oaspetelui, a�a cum �i nume�te Pasolini misteriosul vizitator despre care nu ne ofer� absolut nici o informa�ie, este cea care are darul de a tulbura existen�a membrilor unei tipice familii burgheze italiene a anilor 60. „Prezen�� ce nu are nici o semnifica�ie �i care totu�i e o revela�ie“. O prezen�� „scandaloas�“, �ns� „pl�cut� �i plin� de o atitudine binevoitoare“ �n acela�i timp. Tema str�inului constituie un motiv extrem de cunoscut �n literatura cre�tin�, arhetipul lui constituindu-l �nsu�i Hristos �n episodul Emaus. �i �n tradi�ia antic�, xenos era privit ca unul aproape de lumea zeilor, sedentarul trebuind s� �l accepte drept un mesager al divinit��ii. �nsu�i Pasolini, �n interviul acordat lui Guy Flatley, pentru New York Times, recuno�tea c� misteriosul vizitator reprezint� o fiin�� supranatural�, de dincolo, l�s�nd s� se �n�eleag� c� e, de fapt, chiar Dumnezeu. Nu Dumnezeul „oficial“, al dogmelor �i al crezurilor, nu Dumnezeul „filosofilor �i al savan�ilor“, un Dumnezeu metafizic, idol conceptual, ci un Dumnezeu care este una cu o realitate divin�, o realitate ale c�rei semnifica�ii originare sunt sacre. Aceste idei pot p�rea stranii �n opera unui fost membru al partidului comunist, „ateul obsedat de Dumnezeu“ cum a fost numit, de�i Pasolini nu s-a declarat niciodat� pe sine ca fiind ateu, �ns�, opera pasolinian� e plin� de simboluri �i teme religioase interpretate �ntr-o manier� personal�, original�. Care sunt caracteristicile unui str�in? �n Timpul rugului aprins Andrei Scrima contureaz� un portret �n care pot fi �ncadra�i to�i str�inii, din toate timpurile, de la Hristos p�n� la Oaspetele pasolinian. „Str�inul este str�in pentru c� se afl� �n mers, pentru c� nu se a�eaz� �n condi�ia-sedentar�-a familiarit��ii noastre curente, pentru c� este �n perpetu� „transformare“, dezv�luire de �n�elesuri... Dac� str�inul se sedentarizeaz�, dac� st� prea mult �n acela�i loc, mai cur�nd sau mai t�rziu isi schimba conditia... Condi�ia str�inului cere o perpetu� rupere a leg�turilor, o perpetu� itineran�� �i progresiune �n cele l�untrice... „Tot a�a se �nt�mpl� �i cu misteriosul vizitator din Teorema: vine �i pleac� la fel de subit. Ceea ce las� �n urm� nu e �ns� o revela�ie, precum �n paradigma cre�tin�, ci un gol l�untric, o pierdere a identit��ii, o distrugere a felului de a fi anterior nea�teptatei vizite“. Tu ai venit, deci, �n aceast� cas� pentru a distruge... Nu v�d nimic care s� m� poat� reintegra �n identitatea mea. „Oaspetele aduce �ntr-adev�r o schimbare radical� �n via�a membrilor familiei, �ns�, nu le aduce m�ntuirea. Acest lucru se �nt�mpl� nu pentru c� vizita sa nu ar avea tocmai aceast� menire, ci datorit� faptului c� membrii familiei nu reu�esc p�n� la urm� s� �i �n�eleag� adev�rata identitate, nu reu�esc s� con�tientizeze experien�a religioas�. Singura excep�ie o constituie servitoarea, Emilia, o ��ranc�, o persoan� dintr-o alt� er�, cum o nume�te Pasolini, pre-industrial�, singura �n stare s� �l recunoasc� pe oaspete drept Dumnezeu. La criza existen�ial� �n care �i arunc� vizita necunoscutului oaspete - „eu devin - lucru nemaiv�zut �i inacceptabil - un ALTFEL“ - fiecare membru al familiei r�spunde �n mod diferit. Cu to�ii descoper� de�ert�ciunea existen�ei anterioare, �ns�, atitudinea fiec�ruia �n fa�a pustiului simbolic ce se repet� obsesiv pe pelicul� e una diferit� la fiecare personaj �n parte. Sunt singurele atitudini posibile pe care le po�i lua �n fa�a unei asemenea schimb�ri radicale. Toate sunt �ns� �ntruchiparea unui e�ec, a neputin�ei de a-l recunoa�te, de a se �nt�lni �n mod real, con�tient cu Dumnezeu �i, prin aceasta, de a fi salva�i. 1.Odetta, fiica Luciei �i a lui Paolo, devine catatonic�, moart� �nc� �n via�� fiind, un adev�rat cadavru viu. Nebunia constituie un prim posibil efect al �nt�lnirii cu tulburatorul oaspete divin �i cu vidul existen�ial pe care acesta �l provoac�. 2.Arta constituie calea pe care Pietro, fiul, o �mbr��i�eaz�, �ncerc�nd �n acest fel s� redea imaginea Oaspetelui pierdut. E deosebit de interesant� concep�ia lui Pasolini asupra acestui punct deoarece, p�n� la urm�, �i autorul italian tot un artist este, urm�nd �n via�� aceea�i cale �ntruchipat� de Pietro. Autorul, �n concep�ia acestuia, este un nimic, o fiin�� anormal�, inferioar�, un vierme, un nebun, un biet idiot care b�jb�ie. „�i-a redus via�a la melanconia ridicol� a celui care tr�ie�te subminat permanent de amintirea vie a unui lucru pierdut pentru totdeauna “. „Pentru a evita puerilul �i ridicolul trebuie s� inventeze tehnici noi, s� se bazeze pe reguli necunoscute, imposibil de judecat, pentru a masca faptul c� „doar din �nt�mplare un semn iese bine“. Aceasta este existen�a teorem�, o existen�� care vrea s� mascheze e�ecul �n raport cu sacrul, m�rturisire tacit� pentru nostalgia unui paradis pierdut. Chiar dac� nu poate fi o existen�� fericit�, �n viziunea lui Pasolini, „un om aflat �ntr-o criz� este �ntotdeauna mai bun dec�t un om ce nu are nici o problem� cu propria con�tiin��“. 3.Libertinajul este calea pe care o urmeaz� Lucia, av�nd rela�ii sexuale cu tineri ce sem�nau din punct de vedere fizic cu vizitatorul, ne�n�eleg�nd faptul c� dragostea pe care le-a oferit-o Oaspetele fiec�ruia dintre ei nu era una de natur� carnal�, ci una spiritual�. 4.Renun�area la bunurile materiale, Paolo don�nd fabrica muncitorilor, constituie o alt� posibil� atitudine radical� pe care o putem adopta �n fa�a de�ert�ciunii acestei vie�i. Dezbr�carea acestuia din gar� �i fuga �n de�ert constituie un simbol al �ncerc�rii de �ntoarcere la condi�ia adamic�, originar�. Dintre membrii familiei, Paolo este cel mai aproape de m�ntuire, aproape c� a �n�eles, �ns�, �n cele din urm�, nici el nu mai poate recupera sim�ul pierdut al sacralit��ii, nu poate avea o experien�� mistic� �n de�ert, simbol prin excelen�� al �nt�lnirii cu Dumnezeu. 5.Sfin�enia, cale urmat� de c�tre servitoarea Emilia, constituie singurul r�spuns adecvat, m�rturie a con�tientiz�rii �nt�lnirii cu Dumnezeu �i a efectului transfigurator pe care o astfel de �nt�lnire �l are. Dintre to�i eroii Teoremei pasoliniene, doar pentru ��ranc� �nt�lnirea cu Oaspetele are un efect metanoic �i soteriologic �n acela�i timp. Datorit� originii rurale, aproape de semnifica�ia sacr� a realit��ii, e singura ce �i poate rezolva criza existen�ial� �ntr-o manier� religioas�. Problema pe care o pune Pasolini nu �i-a pierdut odat� cu trecerea timpului din actualitate, fiind ast�zi poate mai acut� ca oric�nd.Tr�ind �n umbra sacrului �i cu o continu� nostalgie dup� recuperarea semnifica�iilor originare ale realit��ii, divin� �n esen�a ei, tr�ind cu amintirea �nt�lnirii �i cu descoperirea de�ert�ciunii pe care aceasta �i-a adus-o, mai exist� posibilitatea unei �ntoarceri, posibilitatea m�ntuirii pentru omul ce se nume�te pe sine modern? R�spunsul lui Pasolini este unul negativ.„Fiindc� tu zici: Sunt bogat �i m-am �mbog��it �i de nimic nu am nevoie! �i nu �tii c� tu esti cel tic�los �i vrednic de pl�ns, �i s�rac �i orb �i gol!“ (Apocalipsa 3,17). literatur� Oglinzi amestecate [Daniel Stuparu - "Oglinda Venerei", Editura Muzeului Literaturii Rom�ne, 2007] de Sorin-Mihai Grad Dup� debutul cu volumul de versuri "Alchimice", Daniel Stuparu vine cu "Oglinda Venerei", un mic roman destul de atipic pentru ce se scrie �i public� azi pe la noi, ap�rut iniţial pe un blog al autorului, iar �n 2007 şi pe h�rtie. Citindu-l, primul meu g�nd a fost c� D.S. ne propune o parodie dup� "Codul lui DaVinci", cu micul Paris pe postul celui adev�rat. Totu�i nu putea fi vorba doar de at�t, ar fi fost prea pu�in pentru Stuparu, cunoscut pentru migala cu care-�i lucreaz� versurile �i pentru vastitatea domeniilor �n care activeaz�. Urm�torul g�nd mi-a fost c� avem de-a face cu un roman poli�ist, urm�nd buna tradi�ie a filmelor �n care victima colaboreaz� cum poate �i cu cine poate p�n� ce i se g�se�te cadavrul �i/sau uciga�ul e identificat �i eventual pedepsit. Nu e nici asta. Putea fi vorba �i de un roman de dragoste, �n care eroul se treze�te brusc printre c�r�i �i picturi f�r� iubit� �i �ncearc� s-o recucereasc�, �ns� misoginismul de care pare a nu se lipsi nici o pagin� din carte ��i cam d� de b�nuit c� nu despre asta e vorba. Test�nd �nc� dou�-trei posibile variante de scenariu am ajuns la finalul c�r�ii la fel de nel�murit. Cel mai probabil am avut de-a face cu un roman ini�iatic, cu omul nostru trec�nd prin diverse �nt�mpl�ri �i st�ri pentru a ajunge cum era necesar unde era a�teptat, �ns� ar putea fi vorba de mai mult dec�t at�t. Destul de scurt, romanul nu e tipul de carte de citit �n tren sau pe buc��i. Chiar dac� �ntre capitole pare a nu fi un fir de leg�tur� �i ar putea fi v�zute �i ca nuvele independente, povestea te �ine alert, nu numai din cauza misterelor, unele r�m�n�nd nedezlegate. Aceste mistere l�sate neclarificate i s-ar putea repro�a c�r�ii, la fel �i apari�ia unor personaje care par importante dar dispar total din roman dup� ce-�i joac� micul rol. I-am putea imputa autorului �i finalul confuz �n care se desparte de noi, mai mult deschiz�nd por�i dec�t �nchiz�ndu-le, �ns� ce mai era de spus? "Au tr�it ferici�i p�n'la ad�nci b�tr�ne�e" e din cu totul alt film, iar despre cele tainice Daniel Stuparu prefer�, �n loc s� ni le dezv�luie, s� ne lase mai mult s� b�nuim. Mi-ar fi pl�cut s� fi aflat mai multe despre conspira�ia �n care nimere�te Cristian. �i alte buc��i din roman care aici au rol secundar au poten�ial pentru a fi dezvoltate �n eventuale alte c�r�i, cum e cel cu pumnalul sau dubla crim� de la �nceput, �ns� povestea alian�ei secrete dintre ni�te c�lug�ri catolici �i ortodoc�i pentru ale c�rei documente spionul patriarhiei scoate briceagul ar fi cea pe care a� alege-o dintre ele. Cum spuneam, acest mini-roman poate fi citit �n diverse moduri. C�rcota�ii care ar spune c� scopul scrierii lui a fost ca autorul s� se laude cu c�te �tie nici n-ar trebui b�ga�i �n seam�. Textul abund� de trimiteri spre diverse domenii ca istoria, filosofia, alchimia, literatura, dar �i cultura pop contemporan�, �i conexiuni �ntre ele, �ns� toate acestea au rolul lor �n conturarea pove�tii. Dac� eroul nostru era student la contabilitate �i microbist �n timpul liber, atacul la care l-a supus pelicanul devenea total anacronic, �ns� fiind cine e firele se leag�. Ce cred totu�i c-ar fi trebuit Daniel Stuparu s� fac� e s� fi tradus textele �n limbi str�ine pe care le citeaz� �n roman. Sunt destul de multe �i c�utarea unei traduceri ��i afecteaz� cursivitatea lecturii, f�r� a mai pune la socoteal� ce minun��ii pot produce ma�in�riile online l�udate a transfera texte dintr-o limb� �n alta. Ve�i fi remarcat c� n-am prea povestit despre ce se �nt�mpl� �n acest roman. Con�ine s�nge, sex, ac�iune, mister, conspira�ii, istorie, religie �i mostre de via�� studen�easc�, printre altele. Dar nu e doar at�t, iar citindu-l pute�i s�-i scoate�i miezul care vi se potrive�te. restitutio Patosul cosmic. Eminescu - Br�ncu�i - Al-George de Amita Bhose Oul mitologiei indiene, acel "corp" pre-cosmogonic din care a ap�rut lumea, s-a despicat prin crea�ie �n dou�. Unitatea androginic� primordial� s-a imp�r�it �n Cer �i P�m�nt - Dyaus �i Prthivi - care au r�mas desp�r�i�i pe veci. St�lpul cosmic sub�ntinde cele dou� jum�t��i, asigur�nd stabilitatea lumii create. Spa�iul akasa - consecin�� a expansiunii nucleului ini�ial - a r�mas �ns� ve�nic p�truns de dorul nem�rginit al reunirii celor doi membri ai cuplului. Este pneuma cosmic�, str�b�tut� de patosul care anim� �ntreaga crea�ie. Na�terea fiec�rei viet��i pe p�m�nt actualizeaz� pentru o clip� momentul genetic al uniunii primordiale. Omul, copilul cel mai evoluat al acestor p�rin�i cosmici, caut� reunirea lor con�tient�, prin actele sale creatoare care refac, �n sens invers, o cosmogonie uman�. Cuplul androginic ca reprezentare a dialecticii unit��ii dualului �i face apari�ia �n �ntreaga g�ndire indian� tradi�ional� sub o multitudine de forme, mitologice, filosofice sau estetice: Purusa �i Viraj �n Rgveda, paramatman �i jivatman �n Upanisade, purusa �i prakrti �n filosofia Samkhya, Siva �i Sakti �n cultul saiva, Krsna �i Radha �n literatura vaisnav�. Fie c� e vorba de practici rituale, fie c� e vorba de tehnici psiho-mentale �i soteriologice, fie c� e vorba de art�, ceea ce se caut� este inversarea sensului divergent al desf�ur�rii cosmogonice �i refacerea, �n plan uman, a unit��ii primordiale. Din acest punct de vedere, simbolistica ascensiunii, omniprezent� �n cultura indian�, are tocmai semnifica�ia re�ntoarcerii la originea unic� �i unitar� a lumii. C�ci st�lpul cosmic care sus�ine Cerul, fiind elementul desp�r�itor prin apari�ia c�ruia cele dou� jum�t��i ale oului cosmogonic au fost dep�rtate, este �n acela�i timp �i element unificator, reprezentare a dublei �i permanentei mi�c�ri descendent-ascendente, care releag� cosmosul. De aceea, cultul soarelui, ascensiunea focului sacrificial, pelerinajul spre v�rful muntelui, demersul de esen�ializare conceptual� sau metafora poetic� unificatoare a contrariilor - a�a cum o �nt�lnim, de pild�, la Rabindranath Tagore - nu sunt dec�t forme diferite de manifestare ale aceluia�i profund sentiment din care purced �i filosofia, �i ritualistica, �i arta indian�: dorin�a P�m�ntului de a reintegra Cerul. �n universul simbolic al g�ndirii indiene sau al poeziei lui Tagore, lumina solar� e imaginea atotcuprinz�toarei �mbr��i��ri ce reune�te cuplul, �n pofida scind�rii lui aparente. Acela�i fond de sensibilitate cosmic� se arat� �n multiple forme �n cultura rom�n�, mai ales �n cea popular�. Explorarea fondului comun al culturii rom�ne �i al celei indiene a �nceput mai demult; �nc� Hasdeu �i, mai apoi, Vasile P�rvan, au corelat mitologia dacic� cu cea hindus�. Studiile sau cercet�rile comparatiste �n acest domeniu s-au limitat, �ns�, p�n� acum, la �ncerc�rile de a stabili filia�ii �i influen�e, la identificarea unor surse de �mprumut literar, la depistarea amprentelor lor �n crea�iile unor autori. Arhaic si universal (Bucure�ti, 1981), ultima carte a lui Sergiu Al-George, deschide o nou� cale a descoperirii existen�ei Indiei �n con�tiinta cultural� rom�neasc�. F�r� a ne propune o sarcin� care ne dep�e�te, aceea de a recenza aceast� lucrare a specialistului rom�n (am spune, indo-rom�n, dac� ni se �ng�duie aceast� libertate), vrem s� �mp�rt�im aici c�teva g�nduri din ceea ce am �n�eles despre Br�ncu�i, Eminescu �i India, datorit� acestei c�r�i, care reprezint� pentru orice cititor o experien�� spiritual�. Cercetarea �ntreprins� de Sergiu Al-George are ca punct de pornire o idee exprimat� �i de Mircea Eliade, dup� care important nu este a stabili ce text indian a citit sau n-a citit Mihai Eminescu, ci important este a vedea �n ce m�sur� exist� o sensibilitate comun� �n cele dou� culturi. C�ci numai astfel se pot �n�elege �i explica similitudinile �ntre forme �i simboluri aflate at�t de departe �n timp �i spa�iu. Nu e vorba de simple influen�e indiene la Eminescu sau la Br�ncu�i, ci de traducerea �n forme similare sau identice cu cele din g�ndirea indian� a unui fond de sensibilitate comun�. �n lumina exegezei profunde pe care i-o dedic� Sergiu Al-George, crea�ia lui Br�ncu�i ne apare ca un univers coerent de forme convergente semantic. M�iastra �i Oul..., Cuplul �i Poarta..., �estoasa �i Coloana... par generate de acela�i patos, momente ale aceluia�i ne�ntrerupt proces de facere, desfacere �i refacere a lumii. Mi�carea ipostaziat� �n forme, forme generatoare de mi�care: m�iastra e oul, oul e zborul. Este o mitologie a metamorfozelor esen�ei cosmice, lumina: de la germenele de aur al oului - Hiranygarbha, s�mburele cosmic - la stalactita �i stalagmita �mpreunate �n Coloan�, solaritate bipolar� ce leag� P�m�ntul de Cer �i Cerul de P�m�nt - arbore cosmic cu r�dacinile �n sus. La Br�ncu�i, conceptul verticalit��ii este corelat cu cel exprimat �n cultura arhaic� rom�neasc�, prin st�lpul por�ii, cruce, troi��, brad funerar etc. �i cu cel indian din perioada vedic�, manifestat prin st�lpul casei (sthuna), st�lpul sacrificial (yupa) sau sceptrul suveranului (gada). Exemplele se pot �nmul�i de ambele p�r�i; �n ritualul sacrificial dacic, omul ales ca mesager c�tre Cer era aruncat �n sus �i prins pe v�rful suli�elor. C�t prive�te practicile indiene, coloana vertebral� a yoghinului, �inuta dreapt� �n timpul invoc�rii soarelui se leag� de aceea�i idee a ascensiunii la Cer. Rabindranath Tagore poveste�te �n Jivansmrti (Amintirile vie�ii) cum �ntr-o lec�ie i se spusese copilului Rabi: "Cerul este un spa�iu imens �i, oric�te sc�ri ai pune una peste alta, nu-l po�i ajunge". Micul elev �ntreb� �n repetate r�nduri: "�i mai multe sc�ri ?", ridic�ndu-�i vocea treptat, �i dascalul �i d�du mereu acela�i r�spuns. Atunci, obosind am�ndoi, b�iatul r�mase t�cut, �ncerc�nd s�-�i �nchipuie imensitatea cerului �i neputin�a omului de a-l atinge. Sentimentul infinitului s-a trezit poate �n ziua aceea �n sufletul celui ce avea s� spun� peste decenii: "Infinitule, tu c�n�i melodia ta �n limitele finitului, de aceea te exprimi at�t de dulce �n mine" (Ofrandele lirice). Un copil din Hobi�a, aproape contemporan, avea s� �ntruchipeze �n metal aceast� "scar� la Cer" - a�a cum �i va numi el �nsu�i Coloana f�r� Sf�r�it -, f�c�nd astfel sensibil� pulsa�ia infinitului �n limitele finitului, pe care o auzise �n c�ntecul inimii sale copilul din Calcutta. Dar Coloana... este, �n interpretarea lui Sergiu Al-George, �i o piramid� cu v�rful �n jos. Trunchiurile de piramid�, �mbinate �n Coloan�..., marcheaz� ritmul dinamicii cosmice; verticalitatea este dublu orientat�. Cobor�rea Cerului pe P�m�nt, mitologic, descinderea zeului, este o tem� frecvent� a artei �i literaturii indiene. �n acest sens ne vine �n minte uria�a friz� simbolic� Cobor�rea Gangelui din Mahabalipuram. Tot �n aceea�i idee se leag� dansurile rituale raslila, care se desf�oar� �n seara cu lun� plin� din anotimpul toamnei, seara �n care Sergiu Al-George s-a stins din via��. �n credin�a hindus� se spune c� atunci zeul Krsna coboar� pe p�m�nt pentru a se uni cu fiin�ele umane care �l cheam�; �n credin�a popular� rom�neasc�, �n noaptea de S�nziene se deschide Cerul. Nu este lipsit de semnifica�ie c� deschiderea are loc noaptea: stelele, sori nocturni, �i luna, reprezent�nd reversul luminii solare, se leag� de practici sau de credin�e funerare (la indieni, c�derea unui meteorit semnific� moartea unui om, la fel cum la rom�ni, c�derea unei stele). Cobor�rea astrului, ca r�spuns la chemarea unei fiin�e omene�ti, �n Luceaf�rul, acel tulbur�tor: "Cobori �n jos, luceaf�r bl�nd, alunec�nd pe-o raz�" (raz� ce separ�, paradoxal, nemurirea de via��, gener�nd arz�toarea dorin��, chiar dac� imposibil�, a convertirii lor reciproce), pare c-o auzim invocat� aidoma �n c�ntecul poetei Mira Bai din Evul Mediu indian: "Aud pa�ii lui Hari (un alt nume al lui Krsna - n.n.), deschide u�ile, prietena mea, ca suveranul cerului s� intre!". Melodia sun� ne�ntrerupt pe toate meleagurile Indiei �i dup� secole apare, �nve�m�ntat� �n alte cuvinte, pe buzele lui Tagore: "De c�nd ai pornit la drum �n c�utarea mea? Oare soarele t�u �i luna ta te pot ascunde de mine?" (Ofrandele lirice). �n viziunea lui Sergiu Al-George, Coloana f�r� sf�r�it reprezint� refacerea �n ordine invers� a cosmogoniei ("o inversare a cosmosului �i a desf�ur�rii cosmogonice" - p.45), prin �i dinspre om, care este m�sura crea�iei: omul e model sacrificial �n orice sacrificiu, omul e modelul cosmogonic �n orice prezentare filosofic� indian�. Exegetul invoc� aici �i datele furnizate de Dan H�ulic� �n leg�tur� cu m�rimea modulului: 1,80 m, tocmai �n�l�imea unui om (p.71). Coloana... reune�te deci mitul, ritul sacrificial �i crea�ia artistic�; ea reprezint� un necontenit du-te-vino �ntre Cer �i P�m�nt pe plan simbolic, o permanent� pendulare �ntre creat �i necreat pe plan filosofic. Coloana... este ciclicitatea cosmic�. Imaginea st�lpului de aur - forma cristalizat� a luminii solare -, imagine pe care Sergiu Al-George o afl� at�t �n textele indiene, c�t �i �ntr-un desc�ntec rom�nesc (p.39), ne face s� �n�elegem dinamismul l�untric al lumii. Coloana... este ritm, este vibra�ie luminoas�, iar lumina fiind imagine a esen�ei cosmice, Coloana... este un simbol al simbolului. S� ne fie �ng�duit s� cit�m aici o poezie celebr� a lui Tagore, pe care lectura excep�ionalelor pagini despre Coloan�... ne-a readus-o �n minte: "�mi p�ru c� �ntreaga crea�ie vrea s� vorbeasc� prin vis, dar nu poate vorbi deslu�it; mormanele de sunete nerostite suspin�-n �ntuneric. Deodat� auzii cum o fulgerare str�lucitoare a sunetului alearg�, �ntr-o clipit�, din dep�rtare-n dep�rtare, str�b�t�nd c�mpia spa�ial� a cerului serii. O, c�rd de lebede, aripile voastre, �mb�tate de vinul furtunii, au trezit valuri de uimire pe cer, cu r�sete izvor�te dintr-o bucurie de neepuizat. Mesajul aripilor voastre aduce, doar pentru o clip�, fream�tul vitezei �n inima fericit� a nemi�c�toarelor. Muntele dori s� fie norul pribeag de var�. �iruri de copaci voir� s�-�i �ntind� aripile, s� se dezlege de p�m�nt �i s� se piard� dintr-o dat� pe urmele acelui sunet, pentru a c�uta limitele Cerului. O, aripi c�l�toare, a�i ridicat valurile dorului de dep�rtarea cea mare; a�i spulberat visul acestei seri. A p�truns un mesaj al nelini�tii �n sufletul crea�iei - nu-i aici, nu-i aici, e �n alt� parte, altundeva. O, c�rd de lebede, mi-ai descoperit ast�-sear� capacul ce acoper� t�cerea. Ascult fluturarea agitat�, nest�p�nit� a aripilor din substraturile t�cerii a�ternute pe p�m�nt, �n ap� �i �n spa�iu. Ierburile �i zv�cnesc aripile pe p�m�nt. Milioane de semin�e din �ntunericul subp�m�ntean, a c�rui adresa n-o �tie nimeni, �i �ntind aripile �n germeni. V�d zborul mun�ilor �i al p�durilor din insul�-n insul�, de la un necunoscut la alt necunoscut. Prin vibra�ia aripilor de stele simt c� �ntunericul tresare �n suspinul luminii" (C�rd de lebede, Ka�mir, 1915). Nu credem c� Br�ncu�i a cunoscut aceast� poezie c�nd a conceput Pas�rea maiastr�; dar nu ne �ndoim c� va fi sim�it la fel. Patosul cosmic care umplea cerul din Ka�mir �n inima poetului indian fream�t� ca-ntr-un strat de aer deasupra Mesei T�cerii �i a Aleii cu Scaune. Aleea... sf�r�e�te la Poarta S�rutului, unde Cerul �i P�m�ntul stau �mbr��i�ate ca �n sculpturile mithuna din Konarak. Ajuns acolo, patosul se transform�, ca �ntr-un orgasm sacru, �ntr-o bucurie cosmic� inexprimabil�, ceea ce se nume�te jagadananda �n filosofia indian�. Sculptorul �nsu�i observase, in leg�tur� cu Poarta S�rutului: "Misterul fecundit��ii �i al mor�ii este �nsu�i misterul iubirii, care va supravie�ui dincolo de morm�nt". Acela�i patos l-a sesizat Sergiu Al-George �n crea�ia eminescian�. A�a cum Br�ncu�i �l va ipostazia �n imaginea sintetizatoare a templului din Indore, proiect care integreaz� dinamica formelor de la Ou... la Coloan�..., Eminescu l-a ipostaziat �n ataraxia extatic� a melancoliei sale, starea de ambiguitate ontologic� caracterizat� prin tensiunea reciproc� �i totodat� prin dep�irea contrariilor. �n patosul cosmic afl� Sergiu Al-George izvorul melancoliei eminesciene, acea tr�ire profund� dual� �i totu�i integratoare, care, dup� p�rerea sa (�i a noastr�), este cu totul deosebit� de pesimismul schopenhauerian. Cu profunda sa erudi�ie �n domeniile filosofiilor occidentale �i orientale, Sergiu Al-George a dezlegat critica eminescologic� de sclavia acestei idei a pesimismului �i a misoginismului de tip schopenhauerian, descoperind noi ad�ncimi ale patosului cosmogonic eminescian, prin raportarea la simbolistica lui Br�ncu�i (p. 270). Dup� �tiin�a noastr�, aceast� corelare n-a f�cut-o nimeni p�n� acum. Exegetul nuan�eaz� �n�elegerea sensibilit��ii eminesciene �i prin referirea la Blaga: "Dac� Blaga a sim�it maya ca v�l, Eminescu a sim�it-o ca ritm. [...] Melancolia lui Eminescu nu este deci expresia unui sentiment eminamente negativ, precum cel al pesimismului schopenhauerian, ci tocmai expresia modului �n care, transgres�nd viziunea filosofului german, aspectul negativ se conjug� cu altul pozitiv, ca �n dialectica paradoxal� a simbolului �i a ontologiei indiene" (p. 280). Aceast� afirma�ie ne-a pus �n m�n� cheia �n�elegerii spiritului eminescian pe care o c�ut�m de-a lungul anilor �i care tot mereu ne scap� printre degete. Cuv�ntul-cheie, ritm, ne-a transportat �n templul lui Nataraja (Siva dansator) din Cidambaram, unde toba lui Siva emite valurile ultrasunete ale palpita�iei inimii cosmice*. Ne-a f�cut s� auzim ritmul clopo�eilor de pe picioarele Radhei �i ale lui Krsna �n ve�nica lor raslila prin cr�ngurile din Vrndavan �i pe malurile r�urilor din Manipur. Sunetul s-a �ntins din zare �n zare, de la Tagore la Eminescu; apoi s-a transformat �ntr-o etern� oscilare �ntre patos �i bucurie, dragoste �i dor, via�� �i moarte, Cer �i P�m�nt. Ziua �i noaptea, iarna �i prim�vara, lumina �i �ntunericul s-au �mperecheat cu dansul viril tandava al lui Siva �i dansul gra�ios lasya al consoartei sale, Parvati, �ntr-un etern joc cosmic (lila) �ntre purusa �i prakrti. Identitatea spa�iului rom�nesc cu cel indian a surprins min�ile tuturor celor care au iubit aceste dou� ��ri, �i nimic mai potrivit �n �ncheierea acestor note dec�t urm�torul pasaj dintr-un manuscris al lui Sergiu Al-George: "Pe m�sur� ce, p�trunz�nd �n atmosfera str�zii indiene (�n cursul primei vizite �n India, �n 1972 - n.n.), m� l�sam st�p�nit de aceste amestecate sim��minte, �mi d�deam seama c� ele nu-mi sunt totu�i noi; Ia�ul �mi revenea tot timpul �n amintire, dar nu �ndr�zneam s� fac apropierea pe care o socoteam impus� poate de prea subiective asocieri. Dar, uneori, via�a vine printr-o sincronie poesc� �n �nt�mpinarea celor mai ad�nci reverii: un artist indian**, c�l�torit prin Europa, care ne viziteaz� �ara �i burgurile noastre mai de seam�, mi-a m�rturisit c�, din toate ora�ele v�zute, Ia�ul a fost singurul �n care a sim�it c� ar dori s� se s�v�r�easc� din aceast� via��. Tulburatoare �i revelatoare op�iune pentru afinit��ile noastre ad�nci cu India! Ia�ul este, mai presus de orice, ora�ul lui Eminescu; nu-i putem g�si chipul cel adev�rat �ntr-un lirism nostalgic �i minor cum ar fi cel al lui Ionel Teodoreanu, ci �n melancolia major� a poetului-filosof (kavi, �n sanscrit� - n.n.), care a marcat �i prima noastr� �nt�lnire cu patosul indian. Vechea cetate a domnilor [...] poart� scris �n ea patosul transpersonal �i ambiguu ce poate fi �n aceea�i m�sur� unul al vie�ii, al iubirii sau al mor�ii."*** Este si patosul care a animat via�a spiritual� a lui Sergiu Al-George. * Tradus� �ntr-o limb� indian�, Arhaic �i universal va putea servi criticii contemporane indiene ca un model des�v�r�it pentru analiza operelor scriitorilor clasici, dup� canoanele esteticii indiene. C�ci Sergiu Al-George le-a asimilat �i folosit cu o subtilitate rar�; el a procedat �n analizele sale cum a procedat Tagore �n exegeza operelor lui Kalidasa. Criticul rom�n nu a recurs la detaliile sculpturale �n cazul lui Br�ncu�i, nici la cele textuale �n cazul lui Eminescu. Spre deosebire de critica de art� curent�, capitolul Br�ncu�i nu este ilustrat cu nici un desen �i nici o fotografie; iar capitolul Eminescu nu cuprinde nici un citat din poeziile cele mai cunoscute, nici m�car din Luceaf�rul. Cunoa�tem faptul c� Sergiu Al-George a consultat �ntreaga critic� eminescologic� �i br�ncu�iologic� �nainte de a scrie aceste dou� capitole. Lectura c�r�ii sale ne-a f�cut impresia c�, �n cea mai mare parte, aceast� critic� nu i-a mul�umit curiozitatea �tiin�ific�, nici nu �i-a g�sit rezonan�a �n sensibilitatea sa artistic�. Parc� �l v�d mereu d�nd din cap �i mereu murmur�nd: "Neti, neti!" ("Nu asta, nu asta !" - �n sanscrit�). Exegetul a str�batut prin aspectele exterioare �i a intrat �n rasa, esen�a crea�iilor eminesciene �i br�ncu�iene; el a evocat dhvani, sugestia, care �i d� receptorului posibilitatea s� se concentreze asupra operei �i s� se autodep�easc�, pentru a se identifica cu creatorul, agentul actului de crea�ie, �n aceasta const�nd aprecierea artistic�, care asigur� realizarea sensului simbolic al operei. Acesta este scopul artei �n concep�ia estetic� indian�. �nainte chiar de a parcurge aceast� carte (dup� lectura ei, nu aveam s�-l mai aflu �n via�� pe Sergiu Al-George: discu�ia urma s� aib� loc pe data de 13 noiembrie 1981) ****, �i propusesem s� �ntreprindem �mpreun� o analiz� comparatistic� Eminescu-Tagore pe linia criticii clasice indiene. �n acest sens �i sugerasem s�-i citesc textele reprezentative ale lui Tagore �n versiune original� bengalez�, pe care el, cu des�v�r�ita sa st�p�nire a sanscritei, putea s� le urmareasc� f�r� s� �nt�mpine mari greut��i. Era �n toamna anului 1981. A�tepta semnalul acestei c�r�i �i preg�tea conferin�a pentru cel de-al V-lea Congres Interna�ional de Sanscrit� din Banaras. Era extrem de obosit. Totu�i a lic�rit o sc�nteie de entuziasm �n ochii sai. Apoi s-a uitat �n gol �i a rostit rar �i melancolic: "Eu nu mai am timp". Note: * Pentru o explica�ie �tiin�ific� a dansului lui Siva, realizat� cu ajutorul reactorului atomic, se poate vedea F. Capra, The Tao of Physics, ed.cit, pp. 230-233. ** Este vorba de actorul-regizor Sekhar Chatterjee din Calcutta, la care se refer� Sergiu Al-George �n interviul realizat de Mircea Handoca (Rom�nia literar�, 26.XI.1981). Ne aducem aminte c�, �ntr-o dup�-amiaz� de toamn� din anul 1971, v�z�nd cerul �ntunecat deasupra copacilor din parcul Bibliotecii Na�ionale, artistul, abia �ntors din Europa, exclamase cu o mare bucurie: "Uit�-te, cerul e ca la Ia�i!". *** Note indiene, publicate par�ial �n Luceaf�rul din Bucure�ti �i par�ial �n Jugantar, Calcutta, �n traducerea bengalez� f�cut� de noi. **** Sergiu Al-George s-a stins din via�� pe data de 10 noiembrie 1981. #Text aparut inițial �n revista Transilvania, Sibiu, an XI (LXXXVIII), iunie 1982. literatură "4 proze science fiction" de Victor Martin de Sorin-Mihai Grad S-ar putea spune c� titlul este destul de elocvent �n privin�a con�inutului acestui volum de o sut� de pagini, �ns� lectura celor patru povestiri te poate conduce �i spre alte concluzii. Prima dintre ele, "Scriitorul contra umbrei sale", poate fi legat� de S.F. doar prin apari�ia calculatorului ca personaj posibil diabolic. Altfel, e vorba despre lumea literar� mioritic�, prezentat� cu unele aspecte mai pu�in pl�cute ale ei. Al doilea text, "F�nt�na", �i al patrulea, "Omul providen�ial", ar putea intra, cu pu�ine modific�ri, �n paginile de week-end ale unui cotidian care nu ignor� politica. Ambele sunt pamflete socio-politice formulate cu mijloace science-fiction. S-ar putea obiecta c� discursurile �ncorporate devin plicticoase, dar ce discursuri ale politicienilor no�tri nu-s a�a? Cea mai reu�it� proz� a volumului e a treia, "Nort sau omul invers", pe care EgoPHobia a primit-o spre publicare dar a ratat-o pentru c� o alt� revist� s-a mi�cat mai repede ca noi. Scurt� �i la obiect, povestirea e singura dintre cele patru care poate fi clasificat� din prima ca apar�in�nd genului SF �i pare a nu avea vreo leg�tur� imediat sesizabil� cu Rom�nia contemporan�. De�i dac� ne g�ndim la  Petrache Lupu... De men�ionat c� toate cele patru texte din aceast� carte pot fi g�site �n reviste citibile pe internet. literatură Un nou num�r al revistei "SpectActor" de Petri�or Militaru Din num�rul 2(7) din 2008 al revistei SpectActor ne atrag aten�ia �n primul r�nd cele trei interviuri: cel cu pasionala �ngela Molina,  cunoscut� mai ales din filmele lui Pedro Almod�var („…teatrul este ca o respira�ie unic�…”), cel cu impun�torul Manuel de Blas („Chiar dac� pare de necrezut �n teatru nu po�i s� joci teatru…”) �i cu �n�eleptul Michael Pennington („Voi face spectacolul acesta at�ta timp c�t �nc� mai stau �n picioare”). Editorialul semnat de Nicolae Coande surprinde foarte succint momentele de for�� ale celei de-a VI-a edi�ii a Festivalului Interna�ional Shakespeare, c�ruia �i este dedicat acest num�r din revista editat� de Teatrul Na�ional din Craiova. �n ceea ce prive�te cronicile de teatru, se eviden�iaz� cele scrise de George Popescu (Peter Brook sau aurea simplicitas), Edith Noferi (Femeia m�rii sau o oper� wilsonian� la Craiova), Lia Boiangiu (Nobile Pennington), Mihai Ene (Macbeth �i redescoperirea tragediei) sau Petri�or Militaru (Trolius �i Cresida – minimalism, nonconformism �i muzic� de cabaret). O serie de portrete re�ntregesc aura festivalului shakesperian: Alexandru Boureanu face o schi�� reu�it� lui Declan Donnellan (primul laureat al Premiului Interna�ional Shakespeare), la care se adaug� profilul lui Emil Boroghin� (premiul AICT 2008) �i cel al lui Stanley Wells (Doctor Honoris Causa al Universit��ii din Craiova), dar, f�r� �ndoial�, Robert Wilson – Un magician versur arta total�, este cel mai reu�it text din acest capitol al revistei. Num�rul se �ncheie cu �apte cronici de carte la volumele de teatru sau despre teatru care s-au lansat pe parcursul acestui festival �i ai c�ror autori, nume consacrate, au fost prezen�i la Craiova sau la Bucure�ti: Stanley Wells, Mihai M�nu�iu, Lev Dodin sau Robert Wilson. De asemenea, ne-a surprins �n mod pl�cut concep�ia grafic� a copertei acestui num�r care este semnat� de Lia Dogaru. semnal A apărut noul roman al lui George Vasilievici, "Yoyo" (Editura Tomis, Constanta, 2008). Informaţii despre el şi despre cum puteţi obţine cartea găsiţi pe blogul autorului. ~> alte recomandări