Adrian Ioniță:
~ Interview with Johnny Payphone [ROMÂNĂ]
/ [ENGLISH]
~ Steampunk
and Past-Future-Imagism
[ROMÂNĂ] / [ENGLISH] /
[FRANÇAIS]
~ O imersie în
aburi cu Jake von Slatt [I] [ENGLISH original @ Bostodelphia]
~ Steampunk
Gallery [ROMÂNĂ] / [ENGLISH]
~ Steampunk
Links
Steampunk
american, biciclete și activism
-interviu cu
activistul
american Steampunk Johnny Payphone-
de Adrian
Ioniță
[Johnny
Payphone and the Pennyfakething] ©2008
Johnny Payphone
click
for the English version
Doi
tipi s-au furișat pe aleea din
spatele clădirii mele. Lola Chicago și Johnny Payphone. Au aflat că am
cel mai
mare boiler cu aburi din Chicago și plănuiesc să sape o gaură în
perete. Îi privesc și îi aud prin
varianta
miniaturală a Telectroscopului
meu inspirat de Paul St. George, și mă mir cum
vor reuși ei să
aducă în La Villita
un Bagger
288
fără să treacă
neobservați.
Lola, care
lucrează ca tâmplar în timpul zilei
este cross-dancer și
cântăreață de cabaret în timpul nopții.
Ea are un atelier de 700 de metri
pătrați aflat la o aruncătură de băț
de clădirea mea, în care se găsește o colecție cu cele mai bizare
obiecte
imaginabile.
Johnny este
chintesența activistului Steam
Punk, membru al organizatiei
Chicago Rat Patrol, ambasador cultural în Ghana prin Sister Cities
International,
și “ministru de afaceri publice” pentru varianta regională a
festivalului Burning
Man din Noua
Zeelandă.
Decât să
îmi dărâme zidul mai bine îi invit
înăuntru, sacrific câteva
dintre trabucurile mele cubaneze, deschid o sticlă de Lagavulin
Scotch
whisky afumat, mestecăm niște frunze de leuștean, și vorbim despre
Steam Punk.
Lola, care va apare într-un interviu viitor pe Egophobia, semnează
fotografia,
în timp ce Johnny s-a introdus natural fără nici o sugestie din partea
mea:
JP: Mă
numesc Johnny Payphone, numele pe
care m-i l-am asumat ca profesionist. Cred că este bine să menționez că
mă trag
dintr-o familie modestă de fermieri, familie cu o deosebită apreciere
față de
trecut și simplicitate în viață. În copilărie nu m-i sau oferit prea
multe
jucării, în schimb părinții au investit în mine experiențe de viață cum
sunt
coloniile de vacanță și excursii, sau îmi dădeau de exemplu, o pereche
de
picioroange pe care să mă cațăr, decât o jucărie care se va distruge în
timp;
asta pentru că simbolul sau experiența fizică directă sunt mai
importante în
viață decât obiectul material în sine.
AI: O
filosofie de viață dificilă în ziua de
azi când se pare că trăim
într-o lume diferită. Cum te afectează această schimbare?
JP: În cei 30 de ani care au trecut de atunci,
lumea, sau cel puțin zis
America, a devenit un loc consumerist îngrozitor, așa că tot ceea ce
fac vine
în reacție adversă cu această situație. Încerc să reamintesc oamenilor
că ceea
ce este important în viața sunt prietenii, o mâncare bună, timpul pe
care îl
petrecem cu cei pe care îi iubim, activitățile de care ne bucurăm
făcând
lucruri cu propriile noastre mâini, și nici de departe ceea ce
americanii tind
să dorească, ce ar fi un automobil luxos, ultimul tip de televizor,
diverse
gadgeturi electronice, care simt că nu fac decât să ne separe de
propria
noastră viață, ocupați pe un telefon celular sau adânciți într-un SMS
sau
program de televiziune în care vedem niște tipi construind motociclete
, când
noi înșine am putea fi în locul lor construindu-le.
Lumea a fost ademenită în afara imediateții oferite de propria viață.
AI: Cum reconciliezi
aceste sentimente
contradictorii produse de viața
într-o societate consumeristă și dorința de găsi un refugiu în trecut?
JP: La suprafața aș putea apărea ca fiind
tehnofob, că nu îmi place
tehnologia, dar nu este așa, dimpotrivă sunt mulți steampunkers
obsedați de
tehnologie, care doresc să se întoarcă într-un timp în care totul era
ușor de
înțeles de omul obișnuit, și tot atât de ușor de reparat sau menținut.
Motivul
pentru care Steam Punk gravitează în jurul acestui interval de timp de
la 1890,
este pentru că a fost ultima perioadă din istoria omenirii când puteam
să ne
așteptăm de la un absolvent de liceu să înțeleagă principiile ce stau
în
spatele cunoașterii umane, să privească la obiect pe dinăuntru sau pe
dinafară,
să înțeleagă cum funcționează și să fie capabil sa îl repare dacă era
necesar.
AI: Chiar mă întrebam
de unde vine această
obsesie cu epoca victoriană?
JP: Poti să privești lucrurile în termenii
structurii de clasă din
timpurile victoriene când aveam o clasă de țarani, una de meșteșugari,
și o
clasă de sus care consuma produsele oferite de meșteșugari. În Steam
Punk, foarte
mulți sunt obsedați în a face lucruri stralucitoare, coperți draguțe
pentru
computere sau televizoare, dar pe aceeași scenă sunt și oameni
interesați în
reînvierea unei tehnologii, salvarea de la extincție a unor mașini de
aburi sau
a unor tehnici fotografice abandonate. Desigur, mai există un element,
și
acesta este reîntoarcerea la un timp când oamenii aveau maniere, când
se
îmbrăcau “ca să iasă afară“ și se îngrijeau de modul în care arată.
[Johnny Payphone] ©2008 Adrian
Ioniță
AI: Astăzi ai ales o
uniformă de lucru...
JP: Nu uita că am venit pregătit să văd camera
boilerului... Acum, nu aș
spune că nu ai libertatea de a arăta și apărea așa cum dorești. Eu
însumi am
multe tatuaje care mă pun în lumina unui rebut în societatea modernă,
dar voi
da binețe cuiva care trece pe lânga mine pe stradă chiar dacă se uită
la mine
ca la un freak fără să îmi răspundă la salut. Chestii de genul acesta.
Înainte
exista o legatură “umană” între oameni. Desigur, dacă trăiai într-un
oraș mic,
ajungeai să cunoști pe fiecare, și acest fapt lucra ca un fel de
reinforțare
socială și control asupra unei criminalitați pe care astăzi o avem cu
psihopați, nu zic, acest
lucru se
întâmpla și înainte, dar această reinforțare dispare într-o lume în
care nu ne
cunoaștem vecinii, nu știm la ce să ne așteptăm din partea lor, nu știm
la ce
ne putem aștepta din partea noastră, și
așa mai departe. Din nefericire, ca
rezultat al acestei deconectări pe
care tehnologia a impus-o vieții noastre, oamenii au devenit tot mai
singuratici, și felul în care generezi un criminal sau un psihopat este
prin
refuzul de ai oferi compasiune umana. Atunci când cineva arată semne de
alienare, compasiunea trebuie extinsă către el ca o punte și trebuie să
îi
ajutam. Ce se întamplă în schimb, în societatea de azi, ei continuă să
primească ajutor social, dar nimeni, absolut nimeni nu există în viața
lor. O
situație care înrautățește alienarea în loc să o ușureze.
AI: Te rog să îmi
spui ceva despre obiectele
tale.
JP: Să-ți spun sincer sunt genul de om care
găsește foarte dificil să
creeze artă care nu este funcțională.
În acest sens am încercat să înțeleg
societațile nomadice precum
“American Indians Move“ care niciodată nu au avut o casă permanentă. Ei
nu își
puteau permite să care cu ei lucruri non-funcționale așa că au
transformat în
artă tot ceea ce aveau. Acesta este un aspect care, pentru meșteșugarul
victorian ținea de continuitatea din tată în fiu a meșterșugului, în
timp ce
astăzi noi nu avem nici un fel de legătură cu creatorul obiectului de
peste
ocean, care este anonim. Pe vremuri poate că aveai doar un scaun, dar
îl
cunoșteai pe cel care l-a făcut, așa cum cunoșteai și pe bunicul său
care făcea
și el scaune, și așa mai departe. Pe vremea aceea noi aveam o conecție
directă
în viață. Bunicul meu a fost fermier, dar el își repara singur toate
mașinăriile din atelierul său. Acolo am învățat să sudez, iar astăzi
îmi fac
proiectele la Butler Street Foundry din Bridgeport.
AI: Cum se produce
acest transfer de
personalitate între tine și
obiect?
JP: Tot ceea ce fac este funcțional într-un fel
sau altul, chiar dacă
rezultatul este o parodie, sau non-funcțional prin ceea ce reprezintă.
Într-un
sens, pot spune că iau un obiect funcțional și îl transform într-unul
mai puțin
funcțional, dar am mari probleme în a mă exprima pe o cale pur
artistică.
Întotdeauna doresc să lucrez la o forjă obiecte
simple, precum o
lingură sau o furculiță, sau ceva ce pot să ofer cuiva care poate să o
folosească. În ceea
ce privește arta
aceasta lipsita de forme pe care o vedem astăzi în galerii, cred că o
mare
parte din valoarea ei este bazată pe perepția comunității de
artă. La sfârșitul zilei, ceea
ce fac, poate că nu
are nici o valoare artistică, dar pot să îl folosesc, cum sunt
bicicletele,
transformări de obiecte, și lucruri de uz.
[At Butler Street
Foundry] ©2008 Johnny Payphone
AI: Cât de importantă
este folosirea
materialelor în Steam Punk?
JP: Steam
Punk,
ca
expresie nu este limitat de material sau
dimensiune.
Cunosc mulți artiști care sunt implicați în fashion-design și care sunt
foarte
creativi. Tot ce este mic în dimensiune poate fi realizat ușor în
atelierul
improvizat de la subsol sau din garaj. Obiectele mari costă mai scump,
dar avem
exemple precum sunt Neverwas
Haul, ce este o
cladire
victoriana pe roate, sau cea mai mare sculptura din lume facută din
fier
vechi, FOREVERTRON,
o alcătuire
concepută de Dr. Evermore pentru a lansa în eter
un ou uriaș din cupru, de asemenea Kinetic Steam Works,
un grup de
artiști care angajează motoare cu aburi pentru a acționa artă cinetică,
precum un
impresionant Steam
Punk Tree
House prezentat
anul trecut la festivalul Burning
Man. din Black Rock
City,
California...
AI: Ai
lucrat în trecut cu vreo galerie
de artă sau un muzeu?
JP:
Am pus câteva dintre mașinăriile mele în
galerii, dar noi avem
această etichetă de Outsider Art sau Folk Art, care este o insultă
pentru că
presupune că dacă nu ești educat într-o instituție de artă, sau nu ești
prezentat în galerii, nu ești artist, ci mai degrabă o curiozitate
excentrică
care se întâmplă să facă artă. Presa
de
astăzi, New York Times, de exemplu, se concentrează asupra produselor
de Steam
Punk, cum ar fi o modificare adusă computerului pentru a arăta de modă
veche,
dar adevărata expresie există în stilul de viață, o decizie pe care o
iei ca să
o îmbogățești, luând tot ceea ce este mai bun dintr-o perioadă
istorică, editând
în același timp o eliminare a părților rele.
AI:
Aș vrea sa aud mai multe de la tine despre
Steam Punk și stil de
viață.
JP:
Aș putea spune că am fost Steam Punk
înainte de a auzi despre acest
termen. Pentru mine, Steam Punk este o expresie a stilului de viață.
Există
exemple precum compatriotul tău Dr. ASI, (Dr. Adrian Silvan
Ionescu) prezentat recent de
Esquire Magazine, care
își extinde stilul de viața înapoi în 1800, ca și cum am spune, acesta
este
timpul în care am fost menit să mă nasc, acesta va fi modul în care mă
voi
comporta. Apoi Dr. Evermore din Wisconsin care este un artist ce face
obiecte
din deșeuri metalice și le semnează cu afirmații false din 1800, și
care apoi,
arată prea futuristic pentru o expresie Steam Punk și nu știi precis
dacă te
transportă în trecut sau în viitor, sau este o combinație a
unei expresii mixte.
AI:
Din nou, Johnny, cu riscul de a mă repeta,
aș vrea să aud mai mult
despre stilul tău de viață.
JP:
Nu ma uit la televizor, nu am un televizor.
Nu cred că este un mod
acceptabil de a-ți petrece timpul. Ca ființe umane, câți ani avem de
trăit pe
Pământ pentru ca să îi petrecem privind gunoiul mediatic de la
televizor? Asta
este o încercare pe care trebuie să o învingem. Eu trăiesc viața unui
nomad în
jurul festivalurilor lumii. Sunt întors recent de la un festival din
Australia, și
trebuie să spun, tot ceea
ce am, trebuie să fie funcțional și redus la un număr minim de bagaje.
Călatoresc cu trenul. Simt că este o forma mai plina de demnitate decât
să zbor
cu avionul. Sunt compromisuri pe care trebuie să la fac, folosesc
bicicleta în
loc de automobil. Niciodată nu am avut o mașină, asta nu înseamnă că nu
aș
considera un camion în care să pot trăi, o motocicleta cu consum
redus. Un prieten, din San
Francisco, Chicken John,
și-a convertit camioneta pe zaț de cafea folosind un gazifier. El a
observat că
cafenelele aruncă bidoane întregi de zaț pe zi, și a copiat
un model de convertire al
cocenilor de
porumb folosit de fermieri în timpul razboiului. Este un procedeu
simplu, tot
ce îți trebuie este un aparat care să îți aducă materialul la o
temperatură
suficient de înaltă pentru a produce un gaz pe care îl atașezi direct
de
carburator. Practic nu trebuie să faci nici un fel de modificare a
motorului. Pentru
mine aceasta este o dovadă despre ce
se petrece azi în lume și de unde a venit această conspirație globală
care ne
ține în dependență de benzină în timp ce continuăm să ucidem oameni
pentru a o
menține. Este oribil, când ne gândim că energia cade gratuit din cer.
AI:
Conspirație globală zici?
JP:
Asta ne aduce înapoi în timp la perioada
anilor de început a
superstructurilor coloniale globale, când companii ca Standard
Oil, sau Proctor &
Gamble au conspirat să
dezvolte în lumea a treia ceea ce numim Banana Republics, pentru ca să
le
extragă resursele naturale și să pună bazele unei societăți de consum
în
America. Drept dovadă, noi obișnuiam să avem copaci și parcuri sau
șezători
populare unde mergeam să dansăm, iar acum copacii au fost tăiați și
înlocuiți
cu locuri de parcare, magazine de arme, alcool, arme, alcool,
arme... Avem mai multă sau mai
puțină suferință
umană? Pot să spun că vad în fiecare zi sărăcie, analfabetism și
foamete în
orașele noastre în timp ce noi ar trebui să fim cea mai binecuvantata
țară pe
pământ, liderul Lumii Libere, și să avem cea mai înaltă calitate a
vieții în
lume. Este o rușine pentru America pentru că nu are grijă de sine
însuși când
se implică în conflictele altor popoare când noi nu am reușit să ne
rezolvăm
propriile probleme. De aceea, cînd a căzut acel pod în Minneapolis
toată lumea
a fost șocată, avem poduri care cad sub noi în timp ce cheltuim sume
fară
precedent în războaie pentru petrol, pe cealalta parte a lumii. Este
cutremurator că nu mai poți să ai încredere
să pășești nici măcar pe stradă.
AI:
Huhh, este cineva în particular care a avut
o influență asupra
viziunii tale ?
JP:
Bunicii mei au avut o influență enormă, de
asemenea meșteșugari
care au creat lucruri pe care le-au visat, precum Dr. Evermore sau Jean
Tingley, care face sculpturi cinetice ce se autodistrug la sfârșit. Îmi
place
acest fel de ireverență în artă, unde ai ceva ce este artă, dar care se
proiectează nefolositor și lipsit de valoare la sfârșitul showului.
AI:
Ce
poti să spui de
Hollywood?
JP:
Hollywood a copiat anumite lucruri la
modă și le-a popularizat tinerilor. Filmele Steam Punk care exprimă
retro-futurism, create de Hollywood sunt un fiasco, precum “Wild, Wild,
West” (1999). “Chitty, Chitty, Bang
Bang, “ (1968) este
destul de bun. SF-ul
victorian inspirat
de Jules Verne ne-a influențat pe mulți dintre noi
și Disney, desigur a făcut filme pe
această temă, dar cred că
oamenii tind să respingă mass media atunci când au acest stil de viață.
[Johnny Payphone]
©2008 Lola Chicago
AI:
Ești membru al
organizației Rat Patrol din Chicago.
JP:
Am un program în care facem biciclete
pentru copii negri și săraci
din ghetto. Aceștia sunt copii făra un model pozitiv în viața lor. Îi
învățăm
să repare biciclete, dar ceea ce îi învățăm cu adevărat este să își
rezolve
problemele de viață “față în față”, prin cuvinte decât prin violență
sau
împușcături. Îi învățăm că drogurile nu sunt calea care te face să
răzbești în
lume și le dăm inspirație unde să găsească căi de a ieși din ghetto, cu
speranța
că într-o zi ei vor veni înapoi și aduce ceva pozitiv în schimb.
AI:
Spune te rog cititorilor noștri ceva despre
călătoria în Ghana.
JP:
Reiese că Accra, capitala Ghanei este oraș
înfrățit cu Chicago, și
am întâlnit într-o zi pe cineva care era trimis aici de guvernul ghanez
sa
găsească o soluție de a face biciclete-cargo pentru fermierii
ghanezi. Ei au drumuri prin junglă
care conduc spre
resurse naturale bogate, dar au dificultăți de transport din cauza
prețului
exorbitant al benzinei. Noi
am trimis
un container de biciclete și am înființat o școală de “cargo bike
modifications” și design. A
fost facută
printr-un schimb cultural numit Sisters City Program. De asta Ghana.
Acum, asta
poate fi facută în orce țară în curs de dezvoltare din lume și este
făcută. Încă încerc
să găsesc biciclete
și voluntari pentru Ghana. Am un container nou care va fi trimis în
august și
încerc să adun fonduri pentru
scoală și
voluntari care să învețe copii cum să facă biciclete-cargo.
AI:
Cum
a fost primit acest
program în Ghana?
JP:
O bicicletă poate să îți schimbe raza de
acțiune de la o distanța
de mers pe jos până la 20 de mile, așa că poți obține un loc de muncă
la o
distanță mai îndepărtată. Apoi, când ai o grămadă de produse pe care
trebuie să
le transporți prin junglă, asta este facut traditional pe capul
oamenilor, poți
îmbunătăți capacitatea aceasta în mod
radical.
Programul a fost foarte
bine primit și eu am fost tratat foarte bine de guvern care de asemenea
a
alocat fonduri pentru scoala de biciclete-cargo.
Se pare că ei se gândesc la viitor și nu
vor să fie dependenți de
carburanți, așa cum suntem noi.
AI:
Te-ai gândit vreodată la China?
JP:
Faptul că Asia îndrăgește atât de mult
bicicleta înseamnă că ei au
deja o bază de
ingenuitate în acest sens.
Noi am avut aceeași problema în America de Sud . Nimic din ceea ce
poate fi
imaginat în forța pedalei ca mecanism, nu a fost încercat de Maya
Pedal din Guatemala, de la pompe
de apă, până la
moară de grăunțe și alte ”bicimaquinas”. China în momentul
acesta
este interesată mai mult în
automobile. Ei au o
soluție tehnologică
și încearcă practic să se modernizeze, spre deosebire de Olanda care
și-a prezervat
morile de vânt pentru că ele sunt
apreciate ca un tezaur cultural. Ar fi
putut foarte bine să le dărâme și să
le
înlocuiască cu centrale electrice moderne, dar nu au facut-o pentru că
tradițional există un cult special pentru ele.
La fel, guvernul ghanez spune că nu
încearcă să paveze jungla ci să pună
bazele unui transport pe pedală.
AI:
Unde te vezi Johnny Payphone, peste zece
ani?
JP:
În general nu cred că simplicitatea este
direcția spre care se
îndreptă cultura noastră. Cred că miscarea Steam Punk
va duce spre un lifestyle practicat de o
secțiune din societate
așa cum s-a întâmplat cu hippies, afro-entuziaști, punk și metal rock .
Unii
vor plăti mai mulți bani pentru a avea ceea ce își doresc în viață în
timp ce
mișcarea, care are cel puțin zece, cinsprezece ani
în ciclul ei, va trece ca orce modă lăsând în urmă
un grup restrâns
de aficionados. Cariera mea se îndreaptă
deocamdată spre călătorii în
jurul lumii și a festivalurilor de gen, unde văd alți inventatori și
proiectele
lor.
AI:
Johnny a fost o deosebită plăcere să te am
ca interlocutor pentru
acest interviu. În
numele cititorilor
noștri de pe EgoPhobia, îți mulțumesc.
JP:
Împărtășesc aceeași placere
Nota
redacției:
creatorii de
bike modifications sau steam punk,
interesați să își prezinte creațiile de artă vizuală sau literară ori
sa dea un
interviu revistei sunt rugați să se adreseze redacției sau să trimită
materiale pe adresa: redactia@egophobia.ro.
American
Steampunk,
Bicycles and Activism
-an interview with
American Steam Punk activist Johnny
Payphone-
by Adrian
Ioniță
[Johnny
Payphone and the Pennyfakething] ©2008
Johnny Payphone
click
pentru versiunea română
Two
guys are
sneaking in the back alley of my
building. Lola
Chicago and Johnny
Payphone.
They found out
that I have the
largest steam boiler in
Chicago, and
are planning to dig a hole in the wall. I watch and hear them through
my
miniature version of Paul
St
George's Telectroscope
and
wonder how in the
world can they hire in La Villita a Bagger
288 without
being noticed
Lola,
who works as a carpenter by day, is a
cross-dresser and punk
cabaret singer by night. She has a 6000 square
ft. studio around the corner of my place, filled with the most
incredible stuff
on earth.
Johnny
is the quintesence of a steam punk
activist, member of the Chicago Rat Patrol, cultural
ambasador to Ghana through Sister
Cities
International, and
Minister of Public Works
for New Zealand’s regional of the
Burning
Man. Or something like that.
Before
they’ll knock down the wall, I’ll better
let them inside, sacrifice some of my illegal Cuban cigars, open a
bottle of 16 year old
smoky
Lagavulin Scotch whisky,
chew some fresh
lovage, and
talk about Steam Punk. Lola,
who will
be
featured in our next number at Egophobia took the photos, while Johnny
introduced himself naturally, without any suggestions:
JP:
My name is Johnny Payphone, that’s my
assumed name, or professional
name. I think that is important to understand that I am a product of a
very
humble family, farmers on both sides, a family with a deep appreciation
for the
past and simplicity in life. As a child, I was not given as many toys
or
material possessions as other children, instead my parents invested in
experiences for me, making sure I went to camp and the great outdoors
and that
sort of things, for example, they will give me a pair of stilts before
they
will give me some little toy car which will break over the time,
because they
felt that the physical and the symbol are more important in your life
than
possessions.
AI:
A philosophy of life so challenging today
when it seems that we
live in a different world. How do you feel affected by change?
JP:
In
the 30 years that I have
grown up, the world has become a horribly consumerist place, or at
least,
America has, so everything I do is a sort of backlash against
that. I try to remind people
that the important
things in our life are our friends, good food, the time we spend with
people we
love, activities that we enjoy creating things with our hands, and not
at all,
what the American people tend to desire, which is a flashy car, the
latest
large screen television, various electronic devices, that I feel, only
served
to separate us from our life., on a cell phone or texting on a thing,
or
watching a television show about some guys who were making motorcycles,
when
they themselves could be on there, making and riding them. People were
lured
from the immediacy of their real life.
AI:
How do you reconcile these conflicting
feelings of living in a
highly consumerist society and the escapist desire to find a refuge in
the
past?
JP:
It appears on the surface that I am a
technophobe, that I don’t
like the technology at all, but that’s not it, in fact many steam punks
are
obsessed with technology, is just that we wish to return to a time when
everything was user serviceable and immediately available to
understanding by
the common person. The reason steam punk has settled on this sort of
1890
timeframe, is because it was the last period in human history when a
high
school graduate could be expected to grasp the fundamental principles
behind
all of human knowledge, and so, if you got a radio or a tractor or a
phonograph, you would be able to understand it inside and out, look at
the
pieces and know how they work, and also be able to repair it, if
necessary.
AI:
I always wondered, why this fixation with
the Victorian era?
JP:
You can kind of look at it in terms of the
class structure of the
Victorian age, where you had a peasant class and a craftsman class and
you had
an upper class, and the upper class consumed the product of the
craftsmen. In
the Steam Punk world were a lot of people obsessed with making very
shinny,
very pretty covers for their computers or flat screen televisions, but,
within
that scene, were also a lot of people interested in reviving
technology, not
letting it die, getting steam power machines running, and running new
art, also
using old photographic techniques that are in danger of dying out.
There is
also another element to it - just returning to a time, when people had
manners
- when people dressed up to go out, when they took some care to their
appearance.
[Johnny Payphone] ©2008 Adrian
Ioniță
AI:
You chose today an industrial blue working
uniform ...
JP:
I came prepared for the boiler room... No, it
is not to say that you
shouldn’t have the freedom to look or appear however you want, I myself
have
many tattoos and piercing that cause me to be some of a reject for
modern
society, but I will still say “how do you do” to someone who is passing
me on
the street, and they may look at me as a toughie and not even
acknowledge me or
say hello, and so, that’s the sort of thing. There used to be a human
connection between people. Part of it was that, if you lived in a
neighborhood
or a town small enough, you had to know someone else, and this sort of
worked
as a social reinforcement and control on crimes that we have today with
psychopaths, child molesters and people who rub old ladies; that
happened in
the old days as well, but now is much easier to get away with not
knowing your
neighbors and not knowing what are they up to, and than, not knowing
what are
you up to, and that sort of things. Unfortunately, I think, what
happens, as a
result of this disconnection from our lives that technology brings us,
is,
allows people to become more and more lonely, and the way you generate
a killer
or a psychopath, is to deny them human compassion. When someone shows
signs of
mental trouble, they should have compassion extended to them and we
should help
that person. What happens in our society now, they continue to receive
benefits
from the government and never leave their apartment, none in their own
world,
that’s when the mental illness gets worse.
AI:
Please tell me something about your objects.
JP:
I tell you, I am a guy who has a hard time
creating art that is not
functional. I looked into nomadic societies like “American Indians
Move’ who
never had a permanent home base. They could not afford to carry around
useless
objects, so they worked art in everything they did. That’s another
thing that
the craftsman of the Victorian era did, whereas, the objects that come
to us
today from overseas, are anonymous, and we have no connection what so
ever to
the person who made them. In the old days you may had only one chair
but it was
a very nice chair, and you knew who made that chair and that person’s
grandfather also made chairs, and that sort of things. We had a
connection to
our lives. My grandfather was a farmer but he fixed all his machineries
and had
a welding shop. It is were I learned to weld. Lately I have worked with
Butler
Street Foundry from Bridgeport.
AI:
How do you blend your personality in the
fabric of the object?
JP:
Everything I make is functional in some
way, even if the result is
a parody and is quite nonfunctional by what it is.
In a sense, I can take functional
objects and make them less functional
but I have a very hard time expressing myself in a purely artistic way.
I
always want to make on a blacksmith’s forge, a very nice fork or spoon
or
something that I can give someone that may be able to use it. Regarding
the
sort of art that is just a shapeless hunk of metal in a gallery, I
believe that
a lot of the value of that kind of art is based on the perception of
the art
community. At the end of the day, something I make may not have much of
an
artistic value, but it still has its use, so, I make bicycles,
contraptions,
trinkets and things for everyday life.
AI:
How important is the use of materials in
Steampunk?
JP:
Steam
Punk
is
not limited by material or dimension at all. I know many
people who make clothing,
which is very
creative. Small is
easy to do in your
basement hobby shop. Large takes money, but than, we have examples as
the
Neverwas Haul,
which is a moving
Victorian mansion on wheels, or the world’s largest scrap steel
sculpture, the FOREVERTRON
a tremendous contraption
designed by Dr Evermore to propel a copper egg into the ether. Kinetic
Steam
Works is a group of artists that runs actual steam traction engines to
power
kinetic art such as a Merry- Go–Round, or an impressive Steam
Punk Tree
House, presented the
last year at the Burning Man event in Black Rock City,
California...
AI:
Are you working with any galleries or
museums?
JP:
I put some of my machines in the galleries
before, but we have this
term of Outsider Art, or Folk Art, which is sort of an insult because
it
implies that if you are not educated in an artistic institution or, you
are not
shown in galleries, than you are not really an artist, you are just a
sort of
whimsical, foxy, exocentric, who happens to create art. The media these
days,
the New York Times for example, is very eager to focus on a product
that steam
punks may produce, such as a modification for your computer that allows
it to
look more old fashion, but the true expression is in your lifestyle,
you make
choices in your life to, I will say, enrich it, by taking the best
parts of a
period of time and also consumptively editing out the worst parts.
AI:
I’d like to hear more from you, about Steam
Punk and lifestyle.
JP:
I would say that I was a steam punk before
I even heard about that
term.
For
me Steam Punk is very much an expression of
my lifestyle. There are
examples of people from now, like Dr. ASI, (Dr. Adrian Silvan Ionescu
from
Romania) extending back into the eighteen hundreds, who just sort of
said, this
is the time I was meant to be born, and this is how I will behave. And
then is
Dr. Evermore in Wisconsin, who is a scrap artist, who always made
things and
sign them with false states from eighteen hundreds, and the objects, as
you
looked at them, looked like it could be that old, but then also, they
looked
too futuristic, producing steam punk expressions you don’t quiet know
if are
hundred years in the future or in the past, or a combination of
both.
AI:
Again,
Johnny, about your
lifestyle...
JP:
I don’t watch television, I don’t own a
television. I don’t
think that it is a particularly
rewarding or acceptable way to pass your time. You are given how many
years on
this Earth as a human being, and you’re going to spend it watching
trash
television? This leaves us with challenges to overcome. I am living the
life of
a nomad working out festivals around the world. I just came back from
Australia, everything I have, has to be functional and my possessions
are pared
down to a very small number of trunks.
I travel by train rather then flying. I
feel that it is such more a
dignifying way to travel. There are compromises we have to make, I use
a
bicycle to get around, and I don’t use an automobile. I never owned an
automobile in my life, but I will consider a big old truck that I could
live
in, or something like a utility truck or motorcycle with good mileage
or
something that may ran on grease. A friend of mine in San Francisco,
Chicken
John, has converted his truck to run on coffee grounds using a
gasifier. He
noticed that the coffee shop throw out a barrel of used coffee grounds
everyday
and he looked up stories of world time farmers converting their trucks
over the
gasifiers, basically burning corn shocks, stocks of weed or whatever.
This is
very simple to do, all you need to do, you have a device that gets it
to a high
enough temperature and this produces a flammable gas that you can stick
directly into your carburetor; it does not require to modify your
engine. For
me it is a statement about what’s going on in this world and how we got
this
global conspiracy to keep us addicted to oil, and we continuously kill
people
to maintain that. Its horrible, energy falls free from the sky.
AI:
Global conspiracy?
JP:
I trace this all back to the period of
eighteen nineties and the
beginnings of the global colonial superstructures, were companies like
Standard
Oil or Proctor &Gamble conspired to develop what we call Banana
Republics in
the Third World, subject those people in order to extract their natural
resources and set up a consumer society in United States. As a result,
we used
to have trees and parks and we will go to square dances, have bonfires
and now
we have endless miles of shopping centers, we cut down our trees, we
replaced
them with parking lots and gun stores, liquor store, gun store, liquor
store.
Is our life that much better? Is the human suffering any less or more?
I would
say that I see everyday, poverty, illiteracy and malnutrition in our
own cities
and we are supposed to be the greatest country on Earth, the leader of
the Free
World and have the best quality of life in the world. Is not true at
all. Shame
on America for not taking care of itself, for spending so much money to
get
involved in other people’s conflicts, when we haven’t even taking care
of our
own. This is why, when that bridge fell down in Minneapolis last year,
we were
all so shocked, because we have bridges falling down, while we are
spending
unprecedented amounts of money in wars for oil on the other side of the
world.
It
is terrifying, you can’t even trust the
street anymore.
AI:
Is anybody in particular who influenced
your steam punk vision?
JP:
My grandparents had a tremendous influence
on me, other craftsman
and metalworkers who were creating the things that they had in their
dream
world, like Dr. Evermore or Jean Tingley, who makes kinetic sculptures
or
contraptions that destroy themselves at the end.
I like that kind of irreverence in art,
were you have something
that is art, but renders itself useless and invaluable at the end of
the show.
AI:
What about Hollywood?
JP:
Well, Hollywood picked up on some trends and popularized it among
younger kids.
Steam Punk movies in Hollywood who are expressing retro-futurism are
notoriously bad, like “Wild, Wild West’ (1999) for example. “Chitty
Chitty Bang
Bang “(1968) is pretty good. The Jules Verne Victorian era science
fiction
influenced a lot of us and Disney, certainly put that into pictures,
but I
think that people tend to reject popular media whenthey have this kind
of
lifestyle.
[Johnny Payphone]
©2008 Lola Chicago
AI:
You are an active member of the Rat Patrol
Organization from
Chicago.
JP:
I do kids programs in the ghetto with poor
black kids, and we go
bicycles. These are children without positive male role models in their
life.
We teach them to fix bicycles, but what we really are teaching them is
to
resolve conflicts as a man, which is to say - face to face - with
words, rather
than fighting or shooting. We teach them that, the path of drugs and
crack is
not one that will make you successful in the world and we try to give
them
inspiration were they can get out of the ghetto and hopefully come back
and
bring something in return to it.
AI:
Please tell our readers something about
your trip to Ghana.
JP:
It turns out that Accra, the capital of
Ghana is a sister city to
Chicago, so I met a man who was set by the Ghanaian government to
figure out a
way to make cargo bicycles for the Ghanaian farmers.
They have jungle trails that lead to
very wealthy natural
resources but have a very hard time transporting those crops to market
because
of the petrol prices. We shipped over a container of bicycles and
started a
school for cargo bike modifications and design. It was done through the
cultural exchange of Sisters City Program. That’s why Ghana. Now, this
could be
done in any number of developing world countries and it is done. I
still try to
send volunteers and bicycles to Ghana.
I have a container that should be
shipped in August and I try to raise
funds to send another volunteer to run the school and teach people how
to make
cargo bikes.
AI:
How was received the program in Ghana?
JP:
A bicycle can change your range from
walking distance to 20 miles
so that you can get a job much further. Now, when you got a bunch of
crops that
you have to take through the jungle, that’s done on people heads and
so, you
can increase someone’s capacity tremendously. The program was very well
received
and I was treated very well by the government who also payed the Center
to do
cargo bikes. They are forward thinking, they don’t want to be as oil
dependent
as we are.
AI:
Any thoughts about China?
JP:
The fact that Asia loves the bicycle so
much also means that they
have already a bicycle based ingenuity going on. We had the same issue
in South
America. Nothing that I can come up with, as a pedal power device, like
a pump
or corn mill, had not been already invented in Guatemala as a part of a
program
called “bicimaquinas” of Maya Pedal. China right now is looking to get
more
cars. They have a technology-based solution to their problems and try
to
modernize basically, whereas the Dutch have preserved their windmills,
because
this is something that they cherish as part of their culture. They
could easily
knock them all down and replace them with modern electric power corn
grills,
but they haven’t chosen to do that because it is something special
about them.
The government of Ghana is saying, we are not going to pave over our
jungle,
what we are trying to do is to get jungle based bicycle pedal power
transportation.
AI:
Where do you see yourself ten years from
know?
JP:
In general I don’t think that simplicity is
the direction our
culture is going. I think that the Steam Punk movement will lead to a
lifestyle
of a section of people just like you have punks today, or hippies,
afro-enthusiasts, red necks, metal heads or punk rock, it will lead
also to a
section of the society which pays a lot more money to have everything
in their
life. I think that Steam Punk probably only has a good ten, fifteen
years in it
and after that, the true aficionados will remain behind, while the
trend is
gone. My career is
having me heading
right now as a world traveler, as I work out all this festivals around
the
world, were I see other inventors and what are they up to.
AI:
Johnny,
it was such a
pleasure having you for this exclusive interview.
On behalf of our readers from Egophobia I wish to thank you.
JP:
No
sweat, it was my
pleasure too.
#
Adrian
Ioniță is a freelance writer from
Chicago: adrianionita@sbcglobal.net
Note
from our editors: creators
of bike modifications and steampunk interested to expose their literary
or
visual creations, or to share some thoughts in an interview, are
invited to
submit their materials at redactia@egophobia.ro
Steampunk
and Past-Future-Imagism
by Adrian
Ioniță
click
pentru versiunea română
clic pour la version
française
During
an interview I had with Johnny
Payphone
about
Dr.
Evermore’s FOREVERTRON,
the
contraption designed to
propel a gigantic egg in the air, I
recalled an event which took place about a year ago when the “Studio
Museum in
Harlem” presented the Philosophy
of Time Travel an
installation
made by several artists from Los Angeles. The contraption, envisions Constantin
Brâncuși's
“Endless Column” as
if it had been launched like a missile
from its home in Târgu–Jiu, Romania, crossed the Atlantic, and crashed
through
the roof of the Studio Museum’s exhibition space in Harlem. No custom
fees or
taxes.
©2007 The Philosophy of Time Travel
The
installation could have been better fitted
for a display in Central
Park, New York, or on the shores of Lake Michigan in Chicago, where in
1956,
the Romanian artist intended to erect a 400-meter tall stainless-steel
skyscraper as an axis mundi and "one of the wonders of the world".
Beyond the intention of the artists, the
“Philosophy of Time Travel”,
given its subject, the
grandiose vision and impact on our imagination, epitomizes a perfect
example of
PFI.
Past–Future-Imagism
seems to be the right term
to describe this
installation which otherwise could fall into any other alternative
artistic
genre including Steampunk. Such an association may raise some eyebrows,
a
reason good enough to travel in the lofts of my mind around the history
of
object representation in art.
In
1926 the photographer Edward Steichen
imported to United States, Bird
in Space, a sculpture
created by Brâncuși in Paris. The custom officials of the time taxed
the shiny
bronze sculpture as a piece of manufactured kitchen utensil, ordaining
the controversy
to the famous “ Brâncuși vs. United States” trial.
In their defense, The
Customs Court invoked a 1916 decision according to which sculptures are
distinguished, as artwork only if are imitations of natural
objects.
Brâncuși won the trial and
marked through
his victory a shift in our perception about the boundaries of artistic
representation in art. Even
though,
his
series of
mysterious birds and abstract sculptures goes back in time as far as
1908, it
was his friend Marchel Duchamp, who in 1917 confronted us directly and
provocatively with the more challenging idea of accepting a found
object as
art. He named them "tout fait”, or
Readymades
in English. One of
his
most cited works by critics is “Fountain”,
a porcelain urinal submitted in 1917 to the
Society of Independent
Artists exhibit from New York.
I
received
recently a
message from Radu Stern,
the
director of education at the Musée d'Elysée in Lausanne,
Switzerland,
which amazed me and
deepened my research
about past-future-imagism and
Steampunk. Radu pointed my direction to
a material published by Art & Academe
Vol. 10, No. 1 (Fall 1997) under the long title “Marcel
Duchamp's Impossible
Bed and Other "Not" Readymade Objects: A Possible Route of Influence
From Art To Science”. ( ImpossibleBed
)
The
article written by Rhonda Roland
Shearer, the wife of late Stephen
Jay Gould is
a detective investigation behind
Duchamp’s provocative objects.
According to her, many of the readymades
done by Duchamp, including his
“ Fountain” and Roue
de bicyclette (Bicycle
Wheel, 1913/1964) are not found objects. Duchamp signed
his urinal with the name Mutt, the name of an existing company at his
time, but
Rhonda
Roland Shearer could not find any model in the Mutt catalog to fit
exactly the
details of the urinal,
raising the suspicion that he did not “find” his readymades, but
actually
constructed them dal capo al fine.
In
other words, this is as if today a steampunk
artist is constructing
the simulacra of an object that looks so convincingly real as a found
object,
that will make us to believe that it is just a simple mumbo-jumbo of
screws and
gears, a mutant of cannibalized flea market finds, artistically
assembled as a
contraption, when in fact it is an object created by traditional
means.
This late discovery just
shows us one more
time, how deceiving can be our perception about the artistic object,
and
encourages us to find Steampunk roots beyond the efforts of K.
W. Jeter
or Michael
Moorcock,
not
to mention
William
Gibson
and Bruce
Sterling’s
The
Difference
Engine
who
opened our eyelids of
awareness about this phenomenon.
In
his description of Dr. Evermore,
“who always made things and
signed them with false states from
eighteen hundreds, and the objects, as you looked at them, looked like
it could
be that old, but then also, they looked too futuristic, producing steam
punk
expressions you don’t quiet know if are hundred years in the future or
in the
past, or a combination of both. “, Johnny Payphone sees the
magic around
Steampunk, not only as a nostalgia or fascination for the past, but
also as a
voyage produced in the deepest corners
of our consciousness by
the inquietude
to find, on the threshold between past
and future, our lost
identity.
Brâncusi’s
endless column crossed the ocean to
crash in our showrooms,
Dr. Evemore is prepared to launch his copper egg from Wisconsin to
London,
while the Neverwas Haul fell on la playa of the Burning
Man.
and Paul St George’s Telectroscope
is guideing us through the
halucinanting theatre of dreams steamed
by the past-future-imagists who never accepted a border between
imagination and
reality.
Steampunk
is finaly here. To understand it, we may
have to restore, as Payphone defines, the good things from our past,
and
exclude all the causes which lured us today from the immedacy of our
real life.
Steampunk
și Past-Future-Imagism
de
Adrian
Ioniță
click
for the English version
clic pour la version
française
Într-un
interviu cu Johnny
Payphone,
vorbind despre FOREVERTRON,
instalația
proiectată de Dr. Evermore să arunce în eter un ou
uriaș de cupru, imaginația mi-a zburat involuntar spre un eveniment ce
a avut
loc în urmă cu un an, când “Studio Museum in Harlem” a prezentat Philosophy
of Time Travel ,
o instalație
făcută de un grup de
artiști
din Los
Angeles. Lucrarea închipuiește Coloana Infinitului a lui Brâncuși, de
parcă ar
fi fost lansată ca un proiectil din Târgu Jiu, ar fi trecut Atlanticul,
și s-ar
fi prăbușit prin acoperiș în sala de expoziție a muzeului Studio din
Harlem.
Fără impozite sau taxe vamale.
©2007 The Philosophy of Time Travel
Instalația
ar fi fost mai potrivită pentru
o expunere în Central Park din New York sau pe coasta lacului Michigan
din
Chicago, unde în
1956 artistul român a
intenționat să ridice un zgârie-nor din oțel
inoxidabil înalt de 400 de metri, un fel de axis mundi sau ’’una dintre
minunile lumii’’. Dincolo de intenția artiștilor americani ’’Philosophy
of
Time Travel”, dat fiind subiectul, viziunea grandioasă și
impactul pe care
îl are asupra imaginației noastre, ilustrează perfect un exemplu de PFI.
Past–Future-Imagism
pare a fi termenul cel
mai potrivit ca să descrie această instalație, care altfel ar putea să
fie
categorisită în orce alt gen alternativ de expresie, incluzând
Steampunk. O
asemenea asociație s-ar putea “să ridice sprâncene”, motiv suficient de
serios
ca să mă determine să călătoresc prin mansardele minții mele în jurul
conceptului de reprezentare a obiectului în artă.
În
1926
fotograful Edward Steichen a
importat în Statele Unite Bird
in Space, o
sculptură creată de Brâncuși la Paris. Oficialitațile de le vama
americană au
taxat stralucitoarea pasăre de bronz ca și cum ar fi fost ustensile de
bucătarie,
declanșând faimosul proces "Brâncuși vs. United
States". În apărarea sa, curtea vamala a invocat o
decizie
legală din 1916 prin care sculpturile erau clasificate și identificate
ca
obiect artistic, numai atunci când sunt imitații ale obiectelor
naturale. Brăncuși
a căștigat procesul și prin
această victorie a produs o adevărată
mutație în percepția noastră asupra
granițelor
reprezentării
artistice.
Deși
seria
sa de păsări misterioase și
sculpturi abstracte se întoarce în timp
până la 1908, cel care în 1917 avea să
ne confrunte direct
și provocator cu idea de a accepta ca artă un obiect funcțional, a fost
prietenul său Marcel Duchamp. El și-a numit obiectele "tout
fait”, sau
Readymades
în
traducere engleza. Una dintre lucrările sale cel mai des citate
de critică este “Fountain”,
un urinoar de porțelan prezentat în 1917 la o expozitie a Societații
Artiștilor
Independenți din New York.
Am
primit recent un mesaj de la Radu Stern, directorul educativ al
muzeului d'Elysée
din Lausanne, mesaj care m-a uluit și a adâncit cercetarea mea despre
past-future-imagism și Steampunk.
Radu
Stern
mi-a atras atenția asupra unui
material cu un titlu foarte lung, “Marcel
Duchamp's Impossible Bed and Other "Not" Readymade Objects: A
Possible Route of Influence From Art To Science”
(ImpossibleBed
), publicat
recent de Art
&
Academe Vol. 10, No. 1 (Fall 1997).
Articolul
teză, scris de Rhonda
Roland Shearer, soția
cunoscutului biolog Stephen
Jay Gouldeste
o investigație mai profunda privind realizarea obiectelor provocatoare
ale lui
Duchamp. Conform
afirmațiilor sale,
multe dintre obiectele readymade ale lui Duchamp, incluzând urinoarul
și Roue
de bicyclette (Roata
de
bicicletă, 1913/1964), nu sunt "tout fait”. Duchamp
și-a semnat urinoarul cu numele Mutt,
numele unei firme care a existat la
acea vreme, însă Rhonda
Roland Shearer nu a putut să
găsească nici un model din catalogul firmei, care ar fi corespuns în
detalii
urinoarului, aruncând suspiciunea că artistul nu și-ar fi găsit
obiectele de-a
gata, ci le-a construit dal capo al fine. Altfel
spus, asta s-ar asemăna
astăzi cu o situație în care un artist steampunk ar construi simulacrul
unui
obiect care arată atât de convingător încât ne face să credem că este
un
mumbo-jumbo de șuruburi și roți dințate, un mutant făcut din
canibalizarea unor
obiecte de talcioc și asamblat în mod artistic, când de fapt el este un
obiect
creat în tehnica, și după principiile artei tradiționale.
Această descoperire
târzie, demonstrează în
plus cât de înșelătoare poate fi perceptia noastră asupra obiectului
artistic,
și ne încurajeaza
să găsim
rădăcinile fenomenului Steampunk dincolo de eforturile lui K.
W. Jeter sau
Michael Moorcock,
fără a mai
mentiona The Difference
Engine
a lui William Gibson
și
Bruce Sterling
, care ne deshid
privirea și
cognizanța în fața acestui
fenomen.
În
descrierea sa
despre Dr. Evermore, Johnny Payphone afirmă
că: “el întotdeauna a făcutobiecte
din deșeuri metalice semnate cu autodatări de la
din 1800,
care apoi, par
prea futuriste pentru o expresie Steam Punk, și nu se mai
știe
precis dacă
te transportă în trecut sau în viitor,
sau este o combinație a
unei expresii mixte”,
demonstrănd că
magia care
înconjoară Steampunk, nu este
numai
nostalgia sau fascinația
pentru trecut, ci și o călătorie în străfundurile conștiinței
noastre dublată de
neliniștea unei identității
pierdute pe pragul dintre trecut și
viitor.
Coloana
infinitului a lui Brâncuși trece
oceanul pentru a se prăbuși prevestitor în sălile de expoziție
americane, Doctorul
Evermore se pregătește să lanseze oul său de cupru din Wisconsin spre
Londra,
în timp ce, Neverwas Haul, cade în deșertul american pe la
playa
focurilor de la Burning
Man,
iar Paul St
George ne
introduce prin Telectroscope
Paul St George ne
introduce prin Telectroscope
în teatrul
halucinant al
viselor past-future-imagiștilor care niciodată
nu au acceptat existența unei granițe
între imaginație și realitate.
Steampunk
a ajuns
în sfârșit și la noi. Ca să înțelegem fenomenul,
v-a trebui, așa cum ne invită Johnny
Payphone, să restaurăm ce
este mai prețios din trecut și să
reevaluăm cauzele care ne ademenesc pe un palier ce ne îndepărtează
de imediatețea propriei
noastre vieți.
#
Tehnoredactare: Gabriela
Merchie
Steampunk
et
Post-Futur-Imagisme
de Adrian
Ioniță
[traduit
en français par Gabriela Merchie]
click
pentru versiunea română
click for the English
version
Pendant
une
interview avec Johnny
Payphone, en parlant de FOREVERTRON, l’installation
que le Dr. Evermore
a mis au point
pour projeter dans l’ éther un gigantesque oeuf en cuivre, je me suis
rappellé
d’un événement qui a eu lieu il y a un an au “Studio Museum in
Harlem”qui
presentait alors Philosophy
of Time Travel
une
installation réalisée par un group d’artistes de Los Angeles. Ce
travail
imagine la Colonne de l’Infini de Constantin
Brâncuși
comme un
projectil lançé depuis Târgu Jiu qui aurait traversé l’Atlantique et
aurait
transpercé le plafond de la salle d’ éxposition du Studio Museum in
Harlem.
Sans être soumis a un impôt quelquonque et sans passer par la
douane.
©2007 The Philosophy of Time Travel
Central
Park a
New York ou la rive du lac Michigan a Chicago pourraient être des sites
encores
plus apropriés pour exposer cette installation, d’autant plus qu’en
1956,
l’artist roumain avait projeté d’ élever un gratte-ciel en acier
inoxidable
haut de 400 m, une sorte de “axis mundi” ou une autre “merveille du
monde”
Au
delà de
l’intention des artistes americains, au delà de cette vision grandieuse
et de
son impacte sur notre imaginaire “Philosophy of Time Travel” est un
parfait
exemple de PFI.
Post-Futur-Imagisme
paraît être le terme le plus aproprié pour décrire cette installation.
Sans cet
intitulé, elle pourrait être rangée dans n’importe quel autre genre
alternatif
d’expression, en incluant Steampunk. Un telle association pourrait
étonner;
c’est ce qui m’a poussé a réflechir au concept de la représentation de
l’objet
d’art.
En
1926, le
photographe Edward Steichen a apporté aux Etats Unis Bird
in Space, une sculpture que Brâncuși
avait crée à
Paris. Les douaniers americains ont considéré
l’ étincelant oiseau en bronze comme un
materiel de cuisine ce qui a
provoqué le fameux
procès “Brâncuși vs
United States”. A sa défense, la cour des douanes a invoqué une
décision légale
de 1916 selon laquelle les sculptures étaient clasifiées et identifiées
en tant
qu’objets artistiques uniquement quand elles figuraient des sujets déjà
éxistents dans la nature. Brâncuși a gagné le procés et ainsi il a
modifié la
frontière concernant notre pérception de la représentation artistique.
Même
si Brâncuși
avait commencé la série des oiseaux mistèrieux en 1908. celui qui
devait nous
confronter diréctement et de façon provocatrice a l’idée qu’un objet
fonctionnel puisse être un objet d'art, fut Marcel Duchamp. Il a nommé
ces
objets “tout fait” ou “Readymades” en anglais. L’oeuvre la plus citée
par la
critique est “Fountain”,
un urinoir en porcelaine
presentée en
1917 a l’éxposition de la Sociétée des Artistes Independents de New
York.
J'ai
reçu récemment un message
de Radu Stern, le
dirécteur éducatif du Musée de l’Elysée de Lausanne, qui m’a enormement
étonné
et qui m’a amené a aprofondir ma rechérche au sujet du
post-futur-imagisme et
Steampunk.
Radu
Stern m’a
signalé un article a trés long titre, “Marcel Duchamp’s Impossible Bed
and
Other Not Readymade Objects:
A
Possible Route of Influence From Art To Science”, (ImpossibleBed)
publié récement par Art
& Academy,
Vol. 10, No.1 (Fall 1997).
Cet
article est
écrit par Rhoda Roland Shearer, la femme du célébre biologiste Stephen
Jay Gould.
Dans son article, l’auteure
creuse un peut plus
la manière dont Duchamp réalise ses objets provocateurs. Selon elle,
beaucoup
des oeuvres de Duchamp entre autre l’Urinoiret
Roue
de bicyclette
(1913-1914)
ne sont pas “tout
fait”. Duchamp a appele l’Urinoir “Mutt”,
du nom d’une marque de l’époque. Rhoda Roland Shearer n’a jamais trouvé
cet
objet dans le catalogue de la dite marque ni aucun objet dont la
déscription
aurait pu correspondre a quelque chose de similaire.
Ainsi elle fait naître le doute quant à
l’éxistence de l’objet
telquel; Duchamp aurait donc cree cet objet d’un bout a l’autre.
Autrement dit,
cela pouvait resembler aujourd’hui a la situation suivante: un artiste
steampunk crée le simulacre d’un objet tellement convainquant qu’il
pourrait
nous faire croire a un “mambo-jumbo” des vis des écrous et roues à
dents, bref,
un mutant fait au moyen de la canibalisation des objets de brocante et
assemblés artistiquement, mais en fait il crée un objet issu de la
technique et
selon les principes de l’art traditionnel.
Cette
découverte
tardive démontre que notre pérception de l’objet artistique peut être
trompeuse
et nous pousse a chercher les racines du phénomène steampunk au delà
des
efforts de K.
W. Jeter
ou Michael Moorcock
sans parler de The Difference
Engine
de William Gibson
et Bruce Sterling qui
nous ouvre le regard et la “cognisation” face a ce phénomène.
En
decouvrant
l’oeuvre du Dr. Evermore, Johnny Payphone dit qu’il a toujours crée des
objets
a partir des déchets métaliques en les antidatant comme étant crées au
XIX
éme siècle; une
fois realisés, ces
objets paraissaient trop futuristes pour être des objets Steampunk et
on ne
peut plus savoir s'ils transportent dans le future ou le passé, ou bien
ils
representent une combinaison des deux, une éxpression mixte. Il
démontre ainsi
que la magie du Steampunk n’est pas uniquement la nostalgie ou la
fascination
pour le passé mais aussi un voyage au plus profond de notre conscience
qui ne
manque pas de générer une grande inquietude qui ait trait à la perte de
notre
identité oscilant sur le seuil entre passé et avenir.
La
Colonne de
l'Infini de Brâncuși passe l'Atlantique pour se fracasser de
façon prémonitoire dans
les salles
d’éxposition americaines; le docteur Evermore prépare le lancement de
son oeuf
en cuivre dans le Wisconsin en direction de Londres; en même temps, Neverwas
Haul dans
le desert americain aux alentours de la playa des
feux Burning
Man et
Paul St. George nous fait
pénétrer a
travers son Telectroscope
dans le théatre halluciné des rêves des post-futur-imagistes qui n’ont
jamais
admis l’éxistence d’une frontière entre imaginaire et réalite.
Steampunk
est,
enfin, arrivé chez nous. Pour comprendre le phénomène il va falloir –
Johnny
Payphone nous y invite – réconsidérer ce qu’il y a de plus précieux
dans notre
passé et réevaluer ce qui nous attire dans cette instance mouvante et
nous
éloigner de l’immédiateté de notre propre vie.
O imersie în
aburi cu Jake von Slatt [I]
de
Cod Peace
& Cheesesteak the Impaler
[traducere: Adrian
Ioniță]
click for the original English
version @
Bostodelphia
On
February
26th, 2008, BOSTODELPHIA
had an interview with Mr. Jake von Slatt, the most
articulated voice
behind the Steampunk phenomenon in the United States. We wish to thank
Mr. Jake
von Slatt and the editors of Bostodelphia for granting permission to
translate
and publish this interview in Egophobia. The translation was done by
our US
correspondent, Adrian Ioniță.
[Jake
von Slatt]
©2008 Bostodelphia
JVS: Jake von Slatt
CP: Cod Peace
CTI: Cheesesteak the Impaler
CTI: Împreună
cu Cod
Peace ne-am înodat prosopul și le-am raportat celor de la Dillons
Russian Steam
Bath din Chelsea că vom lua un interviu lui Jake von Slatt , capul de afiș (sau poate
gentelmanul
daguerreotype) al Steampunk-ului Bostonian.
În
timp ce
soseam aici cu Bostodelphiamobile,
după câteva hârjoneli cu Cod, am ajuns să realizez faptul că baia nu
este
locația ideală pentru tema pe care mi-am imaginat-o. Reiese de fapt că
steampunk nu gravitează în jurul unor nori de aburi. Ei bine, Herr von
Slatt va
trebui să ia baia cu Bostodelphia cel puțin de data aceasta. Apoi, în
timp ce
sunt puțin îngrijorat de ce se va întampla cu prosopul meu sub aburii
aceștia
fierbinți, Cod a început să emane un miros apetisant de braisé.
CTI: Her von Slatt,
vă multumesc pentru amabilitatea de a acorda acest interviu cu
Bostodelphia.
JVS:
Plăcerea este de partea mea D-le Impaler, si te rog să îmi spui
Jake. Ce loc frumos! Îmi aminteste de The Gellert, o baie comunală din
Budapesta secolului al 19-lea.
CTI: Privind spre paleta largă
a proiectelor tale, se pare că DIY te-a preocupat cu mult timp înainte
ca
“steam punk” să ajungă un termen colocvial. Mă întreb cum ai ajuns
sub incidența
cuvântului steampunk, și cum ți-ai integrat munca înainte de-a veni în
contact
cu termenul. Ai
fost dintotdeauna
steampunk? Cum ți-ai numit lucrările înainte, și în ce măsură a
influențat
această incidență, estetica sau tehnica de producție a muncii tale?
JVS: Am
fost un steampunk de când mă
știu. Atât că “niciodată n-am știut cum se numește”, un refren obișnuit
în
grupurile virtuale, ce se aplică desigur și în cazul meu.
La
11, 12 ani
eram preocupat de electronică și puteam să stau ore întregi în
sectiunea 621 de
la biblioteca publică. Invariabil, cărțile care mă atrăgeau erau
lucrările de
la începutul secolului 20 care conțineau “proiecte pentru baieți”, care
astăzi,
dacă ar fi fost publicate ar fi trimis autorii lor direct la gitmo
(Guantanamo
Bay nr.). În timp ce alți copii “nărozi”se jucau cu seturi de tranzistori PNP sau NPT
de la Radio Shack, experimentele mele erau făcute cu capacitoare
Leyden, baterii
improvizate de plumb și acid, tuburi de vacuum și bobine de înalt
voltaj. Am
construit un transmițător cu care puteam să trimit la distanțe
apreciabile
semnale Morse și care desigur, a obliterat recepția telvizoarelor în
tot
cartierul atunci când era activat.
Deci
întotdeauna
am avut o pasiune pentru tehnologie veche și o parte a acestui interes
era
accesibilitatea care exista pentru experimentator. Pentru că veni
vorba, când
lucrez în atelier și am nevoie de pildă de un racord, mă uit prin cutia
mea de minuni
și modific tot ce găsesc care ar semăna cu ceea ce doresc. Trebuie să
admit că,
pentru websit-ul meu, am adoptat termenul Steampunk în același spirit.
CTI: După
mine, cei care au
investit în cuvântul “steampunk’ – informația mea derivă din “The Difference Engine”,
colaborarea lui
Sterling și Gibson, care au introdus estetica Steampunk unei audiențe
largi –
sunt forțați să accepte o comparație cu “cyberpunk culture”, dacă o
asemenea
cultură ar putea fi vreodată izolată și identificată din estetica
tehnologică
actuală. Dacă
Cyberpunk poate fi
schițat în mare, ca și cum ar fi calapodul unui subgen de science
fiction
(muzică si alte arte), ideologia unei “informații care se pretinde
liberă”-
alături de contrafortul său Orwelian- o cultură hacker implicată
în
manipulari tehnologice de “joc pentru plăcere și profit”, dincolo de
legalitate, atunci putem vedea o mișcare care a prezis, sau încearcă să
forțeze, schimbări sociale masive prin tehnologii informatice. Există o
viziune
globală similară printre cei ce practică steampunk-ul în artă și
meșteșug
(megalomania vizionarului trăznit?) sau “aburiștii” sunt angajați în
ceva mai
intim și personal? Poate nostalgic?
JVS: Sigur că unii sunt interesați primar în
nostalgic. Oricum, unii
dintre fanii obstinați gândesc mai mult în termeni de lifestyle. Cred
că în
multe privințe Steampunk-ul este o reacție la Cyberpunk, o dorință de a
injecta
un element de umanitate și pasiune în ceva rece și virtual, ceea ce îmi
dă
convingerea că va avea o viața mai lungă.
A
face obiecte
este de asemenea o temă centrală printre Steam Punks (cum am să încep
să îi
numesc) ca o atitudine pro-individuală și în general anti-corporatistă.
Noi
suntem anti-corporatiști, nu pentru că marile companii ar fi
reprobabile sau
ceva de genul acesta, ci pentru că sunt plictisitoare și promovează
șabloane,
pe care le vedem a fi atât de transparente în lumea de azi.
CTI: Ca să continuam ideea, sau să o punem
diferit, Jake: am senzația
că Steam Punks sunt similari, cel puțin în sensul primelor exerciții în
perspectivă anti-corporatistă, pro-individuală, cu ceea ce am putea
numi
“techno libertarian” (și prin libertanian înțeleg DIY , do-it-yourself,
decât
“republicani care vor să fumeze marijuana”). Oricum, în afara faptului
că mulți
dintre cyberpunk-iștii de ieri “s-au
vândut” capitalismului digital contemporan, cyberpunk-ul avid de
tehnologie a
fost văzut de mișcare ca o imperioasă necesitate. O formulare a unui
viitor
“cyber” era inevitabilă, ei conduceau lumea, iar restul lumii va trebui
eventual, să îi ajungă din urmă. Câțiva au văzut asta ca pe un fel de
misiune
de evanghelizare a viitorului și de ajutor dat
luditiștilor
,
în a arunca o punte peste prăpastia produsă de diviziunea
digitala
etc. Alții sau văzut pe sine ca prinți ai viitorului în fața celor care
nu erau
interesați de mișcare - viitorii lor iobagi, etc. Cu alte cuvinte,
chiar dacă
ai înțeles sau nu, în ultimă instanță, mișcarea Cyberpunk te va afecta
și,
chestionabil desigur, ne-a afectat. Mă întreb dacă steampunk-istul
obișnuit se
vede ca un exemplu în fața ‘maselor”, sau se percepe pe sine în a avea
un
impact social mai larg decât obiectul său meșteșugăresc și, vădit,
audiența sa
de nișă?
JVS: Desigur, există o
varietate mare între cei care s-ar identifica ca fiind
steampunks, există chiar și un anumit contingent anarhist, iar mulți
care se
identifică cu mișcarea verde enviromental-istă văd revizitarea
tehnologiei
vechi ca o cale de autosuficiență; energia cu aburi este, până una
alta,
perfectă pentru convertirea biomasei în energie.
CTI: Cum
vine asta?
JVS: Ca să însumez, global warming este cauzat de
arderea
combustibilului fosil, care conduce la eliberarea carbonului (în formă de CO2) în
admosferă. Carbonul
eliberat, atunci când acești combustibili sunt arși, este carbonul care
a fost
luat din admosferă anul trecut, nu zece milioane de ani în urmă. În
esență,
pentru carbon, procesul este neutru.
Avantajul pe care îl are aburul, se
datorează faptului că boilerele de
abur pot fi ușor proiectate pentru a arde mai multe feluri de
combustibil, în
timp ce motoarele cu combustie internă au nevoie de o formă lichidă cu
caracteristici particulare. Un steamer Stanley, va funcționa bine pe
ulei
vegetal, kerosen, benzină, diesel sau terbentină și ar fi ușor să îi
adaugi o
cameră de ardere pentru a permite arderea lemnului, a rezidurilor
vegetale,
etc. [www1.eere.energy.gov/biomass]. Puterea energetică obținută din biomasă este o
tehnologie verificată. Stempunk-iștii sunt interesați în miniaturizarea
acestor
sisteme, pentru a fi folosite în case individuale în caz că trecem
printr-un
apocalips energetic sau ceva de genul acesta.
Mă descriu ca
“libertanian cu inima sîngerândă”, și
cred că această descriere este pe
linie cu Steampunk. Noi promovăm mixiunea stiinței cu dragostea, a
tehnologiei
cu umanismul.
CP:
Există o atracție internațională pentru Steampunk, sau este limitată la
spațiul
anglofon? JVS: Am auzit că este
imens în Franța și Germania, de asemenea în
MareaBritanie unde varietatea de fani este fascinantă. A vedea 50 de
entuziaști
în transportul feroviar pe aburi, discutând despre ceasuri de buzunar
sau
goggles, cu 20- și ceva de Goths, într-un limbaj pseudo-victorian, este
“hai”
curat. Yah just gotta
love Teh
Intarweb.
Acum, cel mai tare
forum de pe web este în Marea Britanie, și este condus de o tânără
“TinkerGirl", forța din spatele sitului
Brass
Goggle Blog
CP: Este popular deja în Emiratele Arabe? În cazul acesta vei face foarte mulți bani…
JVS: După câte știu eu, nu, dar articole recente
în
Ocean Drive și
Vegas poate că vor
schimba acest lucru. Dar, pentru că veni
vorba, m-a amuzat să văd în aceste reviste hip de obiecte de lux
hiper-capitaliste, devenite punk, un link către
Steampunk
Magazine
o publicație cu
anumite tendințe anarhiste.
CTI: De ce ți-ai dori aburi în deșert?
CP: Pentru că în jur plutesc
sume de dolari fără precedent
(și er, euro, în ziua de azi) și dacă un procent infim este “aburit”, JvS va conduce un Yaris poleit cu aur ori
de câte ori va
merge la servici.
CP: Stă oare esența de a fi “steampunk (-ist)” în creația de obiecte meșteșugărești, sau în
consumul lor? Cât
de semnificativ este modelul de do-it-yourself
pentru steampunk, opus
mișcării Goth, unde există deja, ca să te poți decora, o piață de
accesorii de
modă, muzică, etc., și care în ultimă instanță, face
DIY
inutil? În aceeași ordine de
idei, sustrage oare creșterea pieței de lux a obiectelor steampunk
(keyboardul
lui JvS poate fi cumpărat de la un alt steampunker
Datamancer) aerul de simplitate caracteristic majoritatii
websituri-lor
steampunk?
JVS: Deloc. A fi un artizan care face obiecte
unice si le vinde în
magazine obișnuite este în acord cu ceea ce
constituie pentru mine Steampunk. Cred ferm că toți artiștii ar trebui
să fie
capabili să căștige o pâine prin arta lor, și internetul ne-a dat o
platformă pe care să
facem acest lucru.
Oricum,
dacă o corporație începe să producă keyboards în masă, este
probabil că steampunk-iștii o să o
evite chiar dacă fanii le cumpără cu
sutele. Asta este
OK, noi ne iubim fanii si înțelegem că nu orcine poate
să își permită un keyboard făcut
de
mână.
Eu
personal nu vând nimic, consider ca produsul meu este
entertainment-ul
pe care
îl oferă websit-ul meu vizitatorilor. De fapt voi publica curând pe
situl meu o
notă de licensing care pune
proectele
mele sub licența Creative Commons, atribuție non-comercială, o licență
de
schimb cu clauză comercială pentru artizani.
Cu alte cuvinte, oricine este binevenit
să facă copii ale proectelor
mele și să le vândă, atât timp cât m-ă creditează
pentru design și profiturile suportă un
individ sau o familie.
Dar ca să răspund la întrebarea ta, esența Steampunk-ului este infuzia
tehnologiei cu iubirea.
[urmarea
în numărul viitor]
Steampunk
Gallery
by Adrian
Ioniță
[©2008 Pierre Matter]
If
you
googlize the word “steampunk”, you
may be surprised to find over three million entries. Many examples of
applied
Steampunk art can be found on Boing
Boing, Ebay
or Etsy, and the trend seems to
grow day by day. The large number of artists and the diversity
of their
expression made my selection a difficult task so that I tried to go
along with
the suggestions offered in the interview by Johnny Payphone. I hope
that your
response and input will bring forward more artists and writers to be
featured
on Egophobia, to create awareness and popularity around the Steampunk
philosophy and esthetic, or interest in mutant-bike modifications in
Romania.
Romania,
after all, is the country
where was born the flamboyant Count Dracula
and his hoard of
Transylvanian vampires, burning our imagination in the most enduring
retro-futuristic
model to be molten in
a cultural crucible. Got the idea?
To
emphasize the magnitude of the Steampunk
phenomenon, I added in the Gallery several pictures
not mentioned directly in our interview. My effort is not
limited only to
promote Steampunk in visual arts but also to
present
musicians and fashion designers from
al
over the word. In a recent conversation with Shannon
O’Hare the creator of the halucinative Neverwas
Haul he expressed enthusiasm for a possible
Burning Man edition in
the country of Vlad Tepes.
The
last
photo in the gallery introduces a
print of the Romanian photographer Nicu Ilfoveanu, who works for
several years reviving in Steampunk spirit outdated film, old
photographic
equipment and techniques. The only Romanian art critic known
so far of
being genuinely interested in the Steampunk esthetic is Stefan
Tiron, who
otherwise wrote extensively about Ilfoveanu.
For
a
panoramic vision about Steampunk I’ll
invite you to browse the links from my interview with Johnny
Payphone,
or
the article about Steampunk and
Past-Future-Imagism. It
offers just a glimpse into the
stratospheric dimension of this movement. If you are interested to
share some
of your thoughts about Steampunk, or just simply extend exposure in
Romania to
your visual creations, literature, design, fashion, or music, please
feel free
to contact me at adrianionita@sbcglobal.net
or my editors at EgoPHobia: redactia@egophobia.ro.
[compas
ring ] © clockworkcrow
[trio
watch] © Vianney
Halter
[steampunk
watch] © Haruo
Suekichi
[retroblaster
propgun] © Kropserkel
[steampunk
laptop] © Datamancer
[stratocaster
guitar] © Steampunk
Workshop
[involution
wheel] © Capricorn
Cyclo Works
[bobster
trike] © Zeel Design
[big rig
jig] ©
Mike
Ross
[steampunk
tree
house]
© Sean
Orlando
[Neverwas
Haul] © Shannon
O’Hare
[tender] © Kinetic
Steam Works
[contraption] © Jean
Tingley
[forevertron] © Dr.
Evermore
[telectroscope] © Paul
St
George
[little
rhino] © Pierre Matter
[steampunk
autochrome] © Nicu Ilfoveanu
[nautilus] ©
Thunder
Eagle Guitars
Dacă faci un
search pe Google cu
cuvântul “steampunk” vei avea surpriza să găsești peste trei milioane
de
inputuri. Foarte
multe exemple de artă aplicată Steampunk pot fi
găsite pe Boing
Boing,
Ebay sau Etsy, și trendul se pare că
crește pe zi ce trece. Dat
fiind numărul enorm de artiști și
diversitatea expresiilor
artistice,
selecția mea a fost foarte dificilă, urmărind doar câteva exemple
menționate în
interviul cu Johnny Payphone. Am
speranța că reacția și răspunsul la articol v-a creia
cognizanță și
popularitate în jurul filosofiei si esteticii SteamPunk precum si
interes
asupra modificărilor de genul mutant–bike.
România,
înainte de toate, este țara în care s-a născut
flamboiantul Conte Dracula și vampirii săi transilvăneni, aprinzându-ne
imaginația în fața celui mai rezistent model retro-futuristic topit
vreodată
într-un creuzet cultural. Se înțelege idea?
Pentru
a
sublinia magnitudinea fenomenului Steampunk, am
adăugat în galerie câteva imagini care nu au fost menționate
în
interviu. Demersul meu vizeaza nu numai pe cei din artele
artele vizuale
si aplicate, dar și pe muzicieni sau fashion designers din întreaga
lume.
Într-o
convorbire recentă pe care am avut-o cu
Shannon O’Hare creatorul halucinantului Neverwas
Haul acesta și-a exprimat entuziasmul pentru o
posibilă ediție
regională a festivalului Burning Man în țara lui Vlad Țepeș, și voi
încerca
atât de aici din Statele Unite, cât si în România, să sugerez o
formulă
de a face acest lucru
într-un loc inedit,
ferit de interese
comerciale sau presă,
deși știu că acest lucru este aproape imposibil în lumea de azi.
Am
inclus aici și o lucrare a fotografului român Nicu
Ilfoveanu, care lucrează de câțiva ani cu film expirat, folosind
tehnici și
aparate dispărute de mult, ceea ce îl apropie de spiritul curentului
Steampunk.
Singurul critic român pe care îl știu pâna la ora actuală a fi
interesat în mod
genuin de Steampunk ca estetică, este Ștefan Tiron care a scris de
altfel
destul de extins despre Ilfoveanu.
Pentru
o
vedere mai largă a fenomenului, vă invit citiți
interviul cu Jonny Payphone, articolul despre Steampunk și
Past-Future-Imagism,
sau să consultați linkurile pe care le-am pus la dispoziție. Ele vor
oferi doar
o mica parte din dimensiunea amețitoare a acestui curent.
În timp ce facem un efort
continuu să
acoperim materialul cu copyright, rămânem deschiși oricăror corecții și
sugestii.
Va rog să-mi trimiteți mie la adrianionita@sbcglobal.net
sau pe adresa redacției redactia@egophobia.ro
comentarii sau
propuneri
editoriale pentru expunere și interviu, fotografii cu lucrări
de artă vizuală,
literatură , design, fashion,
si muzică.
Steampunk
Links
gathered by
Adrian
Ioniță
Abney
Park
Adele
Blak Sec
Dracula
Steampunk
Art
Donovan
Brian
Lam
Brass
Goggles
Burning
Man
ClockWorkCabaret
CoilHouse
Corry
Gross
Cory
Doctorow
Darcy
James
David
Pesco
Dr.
Steel
Ether
Emporium
Dr.
Evermore
Evelyn
Kriete
Folderol
Girls
of Genius
Gizmodo
Haruo
Suekichi
I-Wei
Huang
Jake
von Slatt
Jesse James
Johnny
Payphone
Krzysztof
Janicz
Libby
Bulloff
Michael
Moorcock
Molly
Crabapple
Molly
Friedrich
MyDisguises
Paul
Guinan
Paul
St. George
Peers
Phil
Master
Richard
Naghy
Scott
Maple
SepiaCord
Sillof
Smoking
Lounge
SteamBrassandFzz
Steamcon
SteamList
SteamPunkLab
SteamPunk
Magazine
Steampunk
Style
Steam
Punk Tree House
Stepan
Sarpaneva
The
Neverwas Haul
Thomas
Truax
Thunder
Eagle Guitars
Vianeey
Halter
Wired
Magazine
#
All the images are used with the kind permission from the copyright
owners and we thank them again for this.
Disclaimer
EgoPHobia makes an effort to provide accurate and complete
information. However, we cannot guarantee that there will be no errors.
We make no claims, promises or guarantees about the accuracy,
completeness, or adequacy of the contents of thes sites linked here and
expressly disclaim liability for errors and omissions in the contents
of these sites.
|