~ Sorin-Mihai Grad - De unde p�nă unde...
~ Axel H. Lenn - Duhoarea securistă a sutanelor
~ iQ666 - Mai departe
~ Ştefan Bolea - Nihilismul �narmat: Manifestul lui Pekka Eric Auvinen
~ Radu-Ilarion Munteanu - Proliferarea urii profesioniste
~ Adrian Ioni�ă - Căderea �n t�lc-reflexii la inceput de an-
~ Diana Todea - Pe drumuri [interoga�ie]
~ Lucia Dărămuş - Interviu cu Ruxandra Cesereanu

egoZaur

De unde p�nă unde...

de Sorin-Mihai Grad

C�nd am pornit EgoPHobia ne-am dorit să facem o e-revistă literară care să ne placă at�t �n calitate de cititori c�t şi ca autori. Aşa că am �ncercat să combinăm ce ne-a plăcut pe la al�ii şi să nu preluăm necorectat ce ne-a deranjat prin alte păr�i. Unele dintre cele din urmă ne-au ieşit, altele nu. De exemplu n-am reuşit dec�t pentru scurte perioade să scoatem revista la 2 luni, cum ne-am propus ini�ial, �n schimb �i informăm pe to�i cei care ne propun texte spre publicare dacă ele vor apărea sau nu �n EgoPHobia. Şi, da, recunosc, ne-am inspirat ici-colo de la Respiro, Sisif, Argos, Clouds, diverse jurnale ştiin�ifice etc., dar n-am copiat formatul sau modul de lucru al nimănui şi nici nu se poate spune că EgoPHobia ar fi o clonă sau o combina�ie a unor reviste mai bătr�ne dec�t ea.

Alte idei şi modificări au apărut pe parcurs, iar acum, după trei ani şi jumătate de la prima apari�ie, EgoPHobia este o revistă individualizată �n spa�iul literar rom�nesc, n-o spunem sau sim�im doar noi, cei care ne ocupăm de ea. E eterogenă, nu e neapărat o revistă scrisă de redactori şi colaboratori permanen�i, mai nimeresc prin ea, cu sau fără vina noastră, şi texte apărute prin alte locuri, dar... Aici completa�i voi, să nu zice�i că mă laud. Şi cred că a�i găsi cu ce, de vreme ce am remarcat că unele din ideile noastre, nu neapărat total originale, au fost preluate de alte e-reviste literare, uneori chiar prea exagerat. Ini�ial m-am g�ndit să le scriu celor �n cauză că măcar alte fonturi puteau folosi, dar m-am ab�inut, d�nd totuşi vina pe lipsa de timp. Apoi mi-am dat seama că ar fi fost o pierdere de vreme să mă mai g�ndesc la chestiuni de genul ăsta.

Sunt destui care n-au inventat nimic, dar au apropiat de perfectiune mult mai semnificativ unele lucruri sau domenii dec�t cei care le-au ini�iat. Nu există revista literară perfectă, dar ne dorim ca EgoPHobia să aibă o c�t de mică influen�ă asupra unor publica�ii care vor fi mai bune dec�t a fost ea vreodată. Cei cu care voiam să glumesc mai sus pot fi linişti�i, nu-i paşte acest pericol. Poate că dacă-şi pun capetele la contribu�ie şi-şi deschid mai bine ochii vor ajunge şi ei la forma care li se potriveşte şi vom ajunge să �mprumutăm şi noi vreo idee de la ei, nu-i exclus. P�nă la urmă nu contează doar ambalajul, numai conceptul sau con�inutul singur, ci felul �n care le �mbină cel care le oferă. Ai (văzut) o idee care ar face EgoPHobia mai bună, mai completă sau mai interesantă? Comunică-ne-o şi, dacă ni se potriveşte, o s-o amestecăm �n ce e EgoPHobia.

Duhoarea securistă a sutanelor

de Axel H. Lenn

����������� Verdictele de colaborare cu securitatea ale preo�ilor cu func�ii cheie �n biserica ortodoxă rom�nă au declanşat din partea acesteia două reac�ii cuplate: (1) o reac�ie de solidarizare a preo�imii �n jurul poalelor noului patriarh, al cărui dosar a fost făcut dispărut �n timpul răscoalei din 1989 - c�nd se pregătea debarcarea lui Teoctist, �nsă, din cauza v�rstei mult prea tinere a lui Ciobotea, s-a preferat păstrarea defunctului patriarh şi �nscăunarea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei, func�ie din care avea oricum să fie propulsat direct �n scaunul patriarhal; şi (2) o reac�ie de discreditare a Consiliului Na�ional Pentru Studierea Arhivelor Securită�ii (CNSAS), pe un ton de o arogan�ă iritată, ofensivă. Nu trebuie multă şcoală pentru a detecta substratul şi reflexele din spatele acestor reac�ii, care reprezintă solu�iile disperate prin care nişte oameni cu mult prea multe potlogării prin dosare şi cutele rochiilor �ncearcă să răm�nă deasupra, cumva intangibili, sacrosanc�i. Voi recurge la o singură generalizare generoasă �n cadrul acestui text, din două motive: �n primul r�nd, BOR �ine să demonstreze valabilitatea unei zicale străvechi binecunoscute (cine se aseamănă, se-adună); �n al doilea r�nd, nu am văzut fa�ă bisericească să exprime o altfel de atitudine vis-a-vis de colabora�ionismul personal sau al altor colegi de breaslă. Dar, să vedem ce au găsit de exprimat turnătorii, potlogarii şi complicii acestora din cadrul sinodului BOR.
"Consiliul Na�ional pentru Studierea Arhivelor Securită�ii, �n starea şi structura actuală, nu poate să evalueze �n mod nepărtinitor şi nepartinic activitatea clericilor ortodocşi din timpul dictaturii comuniste" - după cum se poate remarca, pozi�ia oficială a BOR pe subiectul colabora�ionismului preo�ilor �ncepe senten�ios cu incriminarea şi decredibilizarea unei institu�ii a statului care func�ionează �n baza unui cadru legal bine delimitat şi, de ce să nu o spunem, �n lipsa unor legi care să permită �ncadrarea penală a faptelor investigate şi lustra�ia societă�ii de căpuşele securisto-staliniste. CNSAS investighează activitatea foştilor agen�i şi colaboratori ai poli�iei politice, activitate care contravine oricărei morale, decen�e şi preten�ii de civiliza�ie, aşa cum a fost consemnată şi arhivată de către securitate. Cu alte cuvinte, CNSAS este o institu�ie care face lumină: ai semnat un act de colaborare ca să scapi de puşcărie este o treabă, deloc onorabilă dar scuzabilă; faptul că ai umflat dosarul cu turnătorii şi potlogării ca să ajungi pe culmi este o cu totul altă treabă. Din această primă frază a comunicatului BOR deducem cu uşurin�ă că CNSAS depune o activitate părtinitoare şi, mai mult dec�t orice, partinică. Care ar fi cele două păr�i? De o parte a baricadei s-ar situa, �n mod clar, securiştii, iar �n cea de a doua cei care au avut de suferit din cauza acestora. Din păcate, cea de a doua tabără este, �n mare măsură, de mult timp �n păm�nt, �ntruc�t n-a reuşit să supravie�uiască lagărului comunist. A incrimina şi a denigra victimele comunismului nu reprezintă dec�t o măsură a abjectitudinii incalificabile a Excremen�elor care formează sinodul BOR.
����������� În altă ordine de idei, au existat cazuri de verdicte partinice ale CNSAS, rectificate ulterior. Nu toate, e adevărat. Cazurile anumitor figurine din partidul rom�nica mahalagească sunt notorii. În privin�a clericilor colabora�ionişti �nsă, singura ac�iune partinică a constat �n tergiversarea jenantă a discutării dosarelor şi a emiterii verdictelor. În mod evident, această ac�iune partinică nu a avut o cauză politică, ci una clericală, gra�ie tentaculelor �ntinse de BOR asupra lumii politice. În acest caz, se aplică de minune o altă zicală, "cine zice [i.e. acuză], ăla este [partinic]".
          "Din luările de pozi�ie ale unor membri ai Colegiului Consiliului Na�ional pentru Studierea Arhivelor Securită�ii (CNSAS), Sf�ntul Sinod constată comportamentul �n vădită contradic�ie cu legea şi principiile deontologice ale statutului de membru �n Colegiu. De asemenea, Sf�ntul Sinod constată metoda defectuoasă de lucru a acestei institu�ii privind activitatea unor clerici ortodocşi din perioada dictaturii comuniste. Potrivit legisla�iei �n vigoare, deciziile luate de Colegiul CNSAS trebuie anun�ate �n scris persoanelor interesate, adică at�t celui care a cerut verificarea, c�t şi celui care a primit verdictul, şi nu făcute publice prin scurgere de informa�ii către presă. În plus, unii ierarhi ortodocşi au fost amenin�a�i prin presă, �nainte de a se pronun�a verdictul, �ntr-un limbaj umilitor, �n mod curios, similar cu cel al anchetatorilor de la securitatea de altădată. P�nă �n prezent nu avem cunoştin�ă de rezultatul vreunei anchete asupra acestor cazuri de indisciplină internă, nici de către CNSAS, nici de către Comisia parlamentară care se ocupă de controlul activită�ii CNSAS, situa�ie care pune sub semnul �ntrebării credibilitatea acestei institu�ii". Denigrarea este sistematic extinsă şi la alte organisme ale statului de drept. În fond, existen�a BOR numără un şir spectaculos de incursiuni politice periculoase, care nu fac altceva dec�t să submineze principiile statului de drept �n Rom�nia. Voi men�iona numai teroarea legionară. Revenind la comunicat, este surprinzător aplombul lec�iilor de deontologie şi legalitate din partea unei entită�i care �ncearcă să eludeze legile �ării. Este jenant să apară �n presă informa�ii de interes general, cum ar fi dosarele clericilor poli�ieneşti, mai ales c�nd aceştia apar�in v�rfului ierarhiei BOR. Desigur, nu am nici un dubiu că sacrosanctul sinod ar fi preferat muşamalizarea completă a porcăriilor din trecut. Faptul că unii clerici poli�ieneşti s-au sim�it umili�i de un anume tip de limbaj mi se pare extrem de penibil. Cred că ar fi fost cazul să se simtă st�njeni�i pentru to�i anii de coprofagie stalinistă la care au consim�it fără a clipi - �nsă pentru acest lucru ar fi nevoie de bun sim�, no�iune după c�te se vede extraterrestră �n r�ndul clerului.
          "Biserica a fost, �n timpul dictaturii comuniste, singura institu�ie care nu s-a identificat cu ideologia ateistă de stat, ceea ce a determinat din partea regimului ateu folosirea prin intermediul fostei securită�i a unor mijloace de presiune inimaginabile, inclusiv for�area la cooperare şi semnarea de angajamente. Întruc�t nu �ine cont de contextul extrem de ostil �n care Biserica a supravie�uit şi nu poate �n�elege umilirea  şi şantajul la care au fost supuşi clericii ortodocşi �n timpul dictaturii comuniste, Colegiul CNSAS, prin verdicte sale sumare, pripite şi tenden�ioase, nu poate, �n starea şi structura actuală, să evalueze �n mod nepărtinitor, nepartinic şi obiectiv activitatea clericilor ortodocşi din timpul dictaturii comuniste". Desigur, BOR nu s-a identificat cu ideologia comunistă, nu. O ridica �n slăvi, alături de iluştrii conducători, cu ocazia fiecărei slujbe. În cazul �n care comunismul ar fi supravie�uit �ncă 100 de ani �n Rom�nia, am fi asistat foarte probabil la canonizarea so�ilor Ceauşescu. Cazurile de şantaj, adică oameni care nu aveau �ncotro şi trebuiau să semneze colaborarea cu securitatea din motive de sănătate, via�ă etc sunt extrem de pu�ine; acestea nu constituie, cum lasă să se �n�eleagă mizerabilul comunicat al BOR, majoritatea situa�iilor de popi poli�ieneşti. Pe de altă parte, apeten�a pentru hainele de victimă manifestată nonşalant de sinodul BOR nu este numai deplasată, ci de-a dreptul infectă. Mai mult, nimeni nu te obliga să şi măn�nci rahat, te puteai sustrage lejer. Există numeroase cazuri de oameni care au semnat actul de colaborare, au scris două note irelevente şi şi-au văzut de treabă. Pe c�nd cei mai mul�i au umflat dosarele unor nevinova�i �n numele gloriei personale.

"Prin urmare, Comisia de istorici a Bisericii Ortodoxe Rom�ne - �nfiin�ată prin hotăr�rea luată �n şedin�a Sf�ntului Sinod din luna februarie 2007, desfăşurată sub preşedin�ia vrednicului de pomenire Părintele Patriarh Teoctist - va continua studiul privind persecutarea şi suferin�a Bisericii Ortodoxe Rom�ne �n perioada dictaturii comuniste. Av�nd �n vedere perioada �ndelungată a regimului comunist din Rom�nia, Comisia va elucida toate aspectele legate de situa�ia Bisericii Ortodoxe Rom�ne �n anii comunismului". Comisia de istorici a fost �nfiin�ată pentru a studia �n paralel cazurile de colabora�ionism �n r�ndul clericilor. Deodată, remarcăm schimbarea macazului - sau demascarea adevăratelor inten�ii ale comisiei de nefastă pomenire, anume "persecutarea şi suferin�a BOR". În timpul regimului comunist, BOR a suferit două transformări majore: (1) epurarea ini�ială a clericilor filolegionari, şi (2) stalinizarea, adică transformarea bisericii �ntr-o unealtă a regimului, care a nenorocit şi distrus un număr foarte mare de vie�i. Desigur, a existat rezisten�ă din partea anumitor clerici şi, �n mod inevitabil, rezisten�a a sf�rşit �n lagărele comuniste, nu �n structurile de conducere ale BOR. Faptul că sinodul securistosmic de astăzi se ascunde după clericii epura�i de regimul trecut, tocmai �n vederea construirii bisericii ortodoxe comuniste din Rom�nia (�ara care a avut primul şi singurul "rege democrat", i.e. comunist, al istoriei, Mihai I), reprezintă o nouă măsură a abjectitudinii acestuia.
"Evaluarea acestei perioade se va face potrivit propriilor criterii de analiză care vor face distinc�ie �ntre situa�iile �n care colaborarea cu securitatea a adus daune Bisericii sau unor ter�e persoane şi cele �n care colaborarea a fost o condi�ie a supravie�uirii şi activită�ii misionare-pastorale a comunită�ilor bisericeşti. Rezultatele acestor cercetări vor fi aduse periodic la cunoştin�a credincioşilor şi a opiniei publice �n special prin presa bisericească (postul de televiziune Trinitas TV, radiourile şi publica�iile bisericeşti, internet, etc.), dar şi prin alte canale media, iar, la finalizare, vor fi publicate �ntr-o lucrare la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom�ne, cu titlul "Supravie�uirea şi suferin�a Bisericii �n timpul dictaturii comuniste". Această lucrare se justifică cu at�t mai mult cu c�t, potrivit literei şi spiritului Constitu�iei Rom�niei şi Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, cultele sunt autonome fa�ă de stat şi au propriile instan�e de judecată morală şi canonică". După c�te se vede din citatul anterior, rezultatele aşa-zisei cercetări sunt deja stabilite, trebuie doar f�s�ite pe diverse canale mediatice - hai să facem o comisie extraordinară de anchetă "noi pentru noi şi numai pentru binele nostru" care să aşeze gra�ios cununa spinoasă de victimă pe căpăstroacele noastre de călăi! Iată cum g�ndesc menestrelii bisericoşi ai ceauşismului! Un aspect stupefiant al citatului anterior se referă la criteriile personale ale BOR, după care BOR se va judeca de una singură. Ce-ar fi, bunăoară, ca to�i ho�ii şi criminalii să-şi organizeze un sindicat şi să se judece singuri, �n context? BOR nu vrea să audă dec�t de ac�iunile membrilor săi care au avut efecte �n primul r�nd asupra BOR; repercursiunile asupra laicilor sunt pe planul trei. Au murit oameni? Au suferit oameni de foame şi de frig? Dacă această suferin�ă a permis supravie�uirea bisericii, atunci a fost binevenită. Asta ne spune, de fapt, sinodul BOR.� Acesta reprezintă şi motivul pentru care BOR se sustrage investiga�iilor CNSAS şi respinge verdictele acestei institu�ii a statului de drept, institu�ie �ndreptă�ită să le emită. A invoca o lege pentru a te sustrage alteia constituie un giumbuşluc penibil. Ce-ar fi dacă BOR ar decide să se sustragă definitiv constitu�iei şi să sisteze astfel suc�iunea pe care o exercită asupra ���elor leşuite ale bugetului de stat? Nimic mai simplu, ar sucomba �n trei zile. Oricum, rolul secular de curvă politică (rol jucat de toate bisericile, nu numai de BOR) a devenit desuet - deh, a �nceput să se lumineze prostimea - la noi mai pu�in, �nsă �n 10 ani şi prostimea noastră se va fi �mpu�inat drastic.
          "Aşa-numita deconspirare a clericilor colaboratori ai securită�ii, prin verdicte de ordin moral, care seamănă cu asasinatele morale, se �ncadrează �ntr-o campanie amplă şi pe termen lung de discreditare a Bisericii şi diminuarea rolului acesteia �n societatea rom�nească, inclusiv prin scoaterea icoanelor şi orelor de religie din şcolile publice, precum şi prin �ncercările de reducere a sprijinului Statului pentru activită�ile Bisericii. În acest context, Sf�ntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Rom�ne adresează clerului şi credincioşilor �ndemn la rugăciune, discernăm�nt şi comuniune bisericească". După c�te ştiu, imediat după răscoala din 1989, icoanele au luat locul tablourilor lui Ceauşescu, iar orele de religie au substituit orele de educa�ie patriotică [i.e. comunistă], şi au rămas neclintite p�nă astăzi. Apreciez utilitatea acestora, ca şi utilitatea sloganului "degeaba ştii să citeşti dacă n-ai citit biblia", afişat ostentativ prin marile intersec�ii - p�nă nu citeşti cu proprii ochi, e greu să-�i imaginezi marea făcătura numită creştinism şi enormită�ile vehiculate, de secole bune, sub pretext de spiritualitate. Dincolo de agonia repulsivă a creştinismului, nu există nici o ac�iune de discreditare a bisericii, cu at�t mai pu�in din partea statului rom�n, care o duce �n spinare. Există numai o răuvoitoare ac�iune de sustragere a clericilor din fa�a mizerabilului trecut al acestora şi de denigrare pestilen�ială a institu�iilor şi a legilor statului de drept - lucru pe care �l �n�eleg par�ial, aceşti oameni sunt instrui�i să nu dea socoteală nimănui, �n fond lucrează pentru un personaj care nu există. Abite in malam crucem, Excremen�ele voastre!�

minDisecţii

Mai departe

de iQ666

Cred că-i o adevărată artă să ştii c�nd să pleci de undeva de unde nu-i neapărat nevoie sau să renun�i la ceva care �ncă poate continua. Artiştii care o performează nu au poate faimă ca artişti, dar cu siguran�ă n-au probleme �n a-şi valorifica talentul aferent. Sună sinistru �nceputul acesta de articol şi deja văd prieteni&duşmani tresărind, renun�ă iQ la EgoPHobia? Mai ales după ce-a scris acu' două numere. Recunosc, �n exclusivitate pentru voi, că am g�nduri de genul ăsta. Problema cea mai mare e timpul. Mi-e tot mai greu să-mi aloc timp pentru scris, o pute�i remarca şi prin alte păr�i pe unde mai trimit sau public texte. Tot mai des �mi vine să admit că a fost o perioadă frumoasă c�t am scris şi publicat sub acest pseudonim bizar, iQ666, dar că sf�rşitul ei e aproape. Deocamdată nu ştiu ce voi face, c�t �l mai las pe iQ să supravie�uiască la limita minimă. Mai am pentru el idei nevalorificate, deloc sau pe deplin, şi ştiu că a abandona acum nu s-ar potrivi cu imaginea pe care o am despre iQ. Deci nu sunt un artist, case closed. Mi-ar plăcea să pot picta, c�nta sau sculpta, dar nu m-ar deranja deloc să posed talentul de a şti c�nd e cazul să las ce fac pentru altceva mai potrivit. Am dubiosul obicei de a �ncerca să termin ce �ncep chiar dacă nu mai are sens nici măcar pentru mine. Aş vrea să ştiu acum ce se va-nt�mpla cu iQ mai departe, dacă voi mai găsi resurse pentru el sau voi renun�a �ntr-o zi la el fără a-i mai oferi vreo şansă. De-ar fi să fie a doua variantă l-aş �ngropa acum, să nu mă mai irosesc �n agonia lui.

Ce-au de-a face lamenta�iile şi g�ndurile mele cu tine, cititorule de revistă culturală? Deschide un ziar. C��i dintre cei care apar pe-acolo nu au talentul pe care mi-l doresc? Unii dintre aceştia devin doar ridicoli, al�ii din păcate influen�ează unora sau chiar tuturor existen�ele.
Nu mă refer aici doar la politicieni. Un exemplu clasic e �n cinematografie, unde din banii pentru realizarea unor noi filme, pu�ini cum sunt, destui se scurg spre regizori care au avut destule şanse să spună ce-au de spus, dar cel pu�in de la o vreme n-o mai fac convingător. Altul e �n literatură, unde reviste cu trecut respectabil, dar necitite acum de nimeni sunt finan�ate să continue-n aceleaşi formule falimentare, �n loc să se caute solu�ii pentru a le aduce necesarele schimbări pentru ancorarea-n realitatea actuală. Poate că nu te-aş plictisi dacă aş mai continua, dar ştii cum e cu inspira�ia şi transpira�ia, uneori se mai compensează, măcar par�ial.

Nihilismul �narmat:
Manifestul lui Pekka Eric Auvinen

de Ştefan Bolea

[traducere din engleză de Aida Mihai]

Pe 7 noiembrie 2007, Pekka Eric Auvinen a mitraliat 8 persoane la liceul Jokela �n Finlanda. După această ac�iune, autorul masacrului s-a alăturat şi el celor 8, �mpuşc�ndu-se �n cap. În toată lumea cazul a cunoscut amploare media, informa�ii despre autorul crimelor put�nd fi găsite pe mai multe bloguri. Diferen�a principală dintre Eric şi ceilal�i criminali �n masă constă �n faptul că ucigaşul finlandez pare a fi inspirat de principiile călăuzitoare ale practicii nihilismului, care trimite la doctrina rusească originară din secolul al XIX-lea, �n care nihilismul şi terorismul� se �ngemănau.� Eric a c�ştigat aten�ia şi faima după care a t�njit - i-am văzut "Manifestul" pe c�teva forumuri dar �ntotdeauna reac�ia generală era: "nu vrem să �l citim - ar trebui să �l ignorăm - este nebun.". Ignoran�a dă naştere numai fricii şi repeti�iei. Dacă am ignora Mein Kampf, Manifestul lui Marx, Biblia Satanică şi aşa mai departe, am fi nevoi�i să le retrăim �n lumea noastră. Dimpotrivă, ar trebui să le studiem pentru a �n�elege natura răului şi pentru a ne asigura că ele nu au un rol activ �n via�a noastră de zi cu zi. Dacă cuvintele lui Eric ar fi cenzurate şi trecute sub tăcere, s-ar ivi al�i c��iva "Erici", zguduind temeliile societă�ii noastre, pentru că sistemul care l-a creat pe ucigaşul Jokela nu se va schimba, produc�nd alte simulacre ale răului absolut.

Aşadar haide�i să �l ascultăm - să �ncercăm să �l �n�elegem - să �l analizăm p�nă c�nd devine ceea ce este de fapt, nu o vedetă, nu "tricoul lunii" aşa cum spunea un personaj din� Se7en,� ci un t�năr inteligent şi idealist, probabil deprimat şi naiv, ale cărui ac�iuni şi libertate l-au transformat �ntr-un monstru, şi a cărui hotăr�re l-a transformat pe el şi pe colegii săi �n victime.

Oamenii retarda�i şi abrutiza�i, labili psihic, se reproduc mai mult şi mai repede dec�t cei inteligen�i şi echilibra�i. Legile protejează majoritatea retardată care selec�ionează liderii societă�ii.

Avem de-a face cu acelaşi principiu sociologic prezentat �n videoclipul Evolution al trupei Korn - nu ştiu dacă este recunoscut din punct de vedere ştiin�ific, dar am văzut cu to�ii la ştiri că oamenii săraci, needuca�i, se reproduc cu o viteză mai mare din motive diferite: lipsa măsurilor contraceptive, crezurile religioase, şi aşa mai departe. Teama generată de posibilitatea scăderii coeficientului de inteligen�ă (IQ) general este �ntemeiată - la urma urmelor suntem acapara�i şi nivela�i de un dictat economic şi după aceea suntem controla�i de o societate a spectacolului, �n care canalele de televiziune ne "spală� creierele" şi ne adorm �n timp ce noi suntem �ncă lucizi. Nu ştiu dacă aceasta este numai abrutizare, dar cu siguran�ă este apatie, lipsa angajamentelor şi absen�a activită�ii cerebrale. Pentru a merge mai departe, Eric descoperă două modalită�i radicale de a ieşi din "idio�enia" copleşitoare care ne caracterizează societatea actuală: dictatura şi moartea generală.

Pentru această problemă mai există şi o altă solu�ie: oamenii abrutiza�i să fie sclavi, iar cei inteligen�i să fie liberi. [.]
Desigur există şi o solu�ie finală: moartea �ntregii rase umane.

Prima solu�ie poate explica de ce masacrul a avut loc pe data de 7 noiembrie, la cea de-a 90-a aniversare de la revolu�ia bolşevică - cu men�iunea că revolu�ia roşie nu a avut ca rezultat o dictatură a inteligen�ei; ba din contră, elitele erau �n mod constant descurajate, ucise sau �ntemni�ate. Ne putem g�ndi la romanul� lui Aldous Huxley, Brave New World, �n care existau autobuze speciale pentru indivizii intelectuali superiori Alpha şi altele pentru muncitorii needuca�i şi neinteligen�i Gamma. Cel de-a doua solu�ie, propusă de Philip Mainl�nder �n secolul al XIX-lea, nu este nouă �n istoria filosofiei - este o consecin�ă a pesimismului Schopenhauerian care imaginează moartea superioară durerii/ vie�ii.

Democra�ie.crezi că democra�ie �nseamnă libertate şi justi�ie? Te �nşeli.
Democra�ia este o dictatură a majorită�ii morale., iar majoritatea este manipulată şi condusă de mafia statului.

Aici Eric �mi aminteşte de diagnosticul lui Nietzsche asupra societă�ii secolului al XIX-lea, expusă �n "Dincolo de Bine şi de Rău": "astfel, democratizarea Europei se �ndreaptă către crearea� unui� nou tip de individ, dispus sclaviei.". De fapt el �şi urmăreşte ideea
primară cum că democra�ia este un tip de dictatură a majorită�ii "idioate" care este manipulată fără milă de un mic procent de Illumina�i.

Îmi vei spune probabil că sunt "alienat", "nebun", "psihopat", "criminal" sau t�mpenii de genul ăsta. Nu, adevărul este că eu sunt numai un animal, un om, un individ, un dizident.

Nu a greşit aici - reac�ia imediată şi pe termen lung cu privire la cazul lui constă �n clasificarea sa �n categoria celor afecta�i psihic. Este un clişeu trivial să punem semnul de egalitate �ntre criminalitate şi psihopatie, deşi această echivalen�ă nu are nici o justificare legală. Am putea spune că este o reac�ie a societă�ii, căreia nu �i pasă de inten�iile unui criminal şi care vrea să-l şteargă din memoria sa colectivă. Societatea are nevoie de siguran�ă, pace, confort şi consideră că oricine �i deranjează liniştea trebuie expulzat din ea. Eric �nsuşi� se numeşte selec�ioner natural (eu, ca şi selec�ioner natural, �i voi elimina pe to�i cei pe care �i consider nepotrivi�i, o ruşine pentru rasa umană şi rata�i �n selec�ia naturală) - este evident că societatea ca �ntreg, care poate fi mediocră sau poate avea un nivel ridicat, poate fi rea şi impersonală, indiferentă şi apatică, este adevăratul "selec�ioner artificial" care se asigură că Eric şi al�i nihilişti vor deveni numai o statistică şi nimic altceva şi că vor fi şterşi din istorie şi - mai direct - că genele lor vor fi anulate.

Nu am �n inten�ie să �l transform pe Eric �ntr-un martir sau erou şi nu vreau să insinuez că a avut dreptate �n vreun fel. Încerc să argumentez că este explicabil şi de �n�eles �n condi�iile nihilismului contemporan. El a fost, desigur, responsabil pentru ac�iunile sale şi unii dintre voi pot crede că pre�ul pe care l-a plătit - moartea - este superficial. Partea avansată a acestui argument ar implica faptul că aceeaşi societate care nu l-a �n�eles şi a �ncercat să �l ignore ("Nu vreau să ştiu nimic despre asta! Este nebun! Este un monstru! Să-l uităm!") va fi for�ată să �nfrunte c��iva "Erici" care �şi vor scrie cu s�nge Manifestul, pentru că gloan�ele şi bombele sunt o formă de exprimare atunci c�nd toată lumea este indiferentă şi imună la diferitele puncte de vedere. Teza mea este că trebuie să blamăm societatea care crede că conformismul atrage după sine siguran�a, iar ignoran�a este beatitudine ori de c�te ori un membru al societă�ii găseşte confort �n izolare, auto mutilare, violen�ă şi (auto)distrugere.

pricinaşul de serviciu

Proliferarea urii profesioniste

de Radu-Ilarion Munteanu

Aseară*) un post TV a difuzat un film �ncadrat de comentatori drept docufic�iune. Adică un film de fic�iune, realizat cu mijloacele şi av�nd aparen�a documentarului.

Prinşi �n v�rtejul conven�iei şi al subiectului filmului, nici unul dintre comentatori n-a avut timp să se refere la gen ca atare. Căci ar fi trebuit să descopere că genul a fost inventat spontan, e drept nu pentru film, ci pentru radio, de geniul t�nărului, �n 1938, Orson Welles, care a aruncat �n cea mai cumplită panică jumătate de Americă, cu celebra dramatizare radiofonică după la fel de celebrul roman SF al lui H.G. Wells.

E drept că nu at�t mediul narativ, emisiune de radio, la zi �n 1938, respectiv film, difuzabil fie �n săli de proiec�ie, fie şi la televiziune, la zi �n 2008, deosebeşte, adică discriminează (sic!) cele două produc�ii, c�t caracterul politic şi propagandistic explicit, dacă nu chiar ostentativ al celei actuale.

Sigur, nici farsa lui Orson Welles nu era, �n 1938, cu desăv�rşire inocentă politic, orice operă av�nd ca subiect un război interciviliza�ional, sau chiar interspecii, func�ion�nd atunci automat ca metaforă antinazistă.

Înainte de a nota reac�ia negativă, oarecum surprinzătoare, a doamnei Hillary Clinton, aflată �n plină bătălie pentru ob�inerea investiturii partidului democrat pentru preziden�iale, g�ndul lăsat liber �mi aduce �n prim plan un dialog cu un fost coleg de institut, cu exact 30 de ani �n urmă. Se difuza la televiziunea, atunci unică şi de stat, un serial american, Washington, �n spatele uşilor �nchise, fic�iune politică centrată pe administra�ia Nixon. Îl �ntreb oarecum timid: Nu vi se pare că serialul e făcut cu rea credin�ă? Omul izbucni: Nu, moncher! Nu e făcut cu rea credin�ă. E făcut cu ură. E făcut de... şi aici reflectă o clipă, apoi �mpuşcă o sintagmă explozivă: e făcut de professional Nixon haters.

Abia acum constat, gra�ie sitului imdb.com, c�t de uluitoare a fost promptitudinea cu care televiziunea rom�nă complice preluase serialul, �ntr-o vreme c�nd filmele de cinema ajungeau la Bucureşti cu o �nt�rziere de cel pu�in 4-5 ani fa�ă de data premierei. Producătorii răm�neau, �nsă, cop�i de cor bisericesc fa�ă de genera�ia actuală de professional Bush jr. haters, professional republican haters şi �n general professional american haters. Ca să nu ne extindem la nivel globalizant, căci professional western haters, ruşii trezi�i de Putin sau musulmani, iese �n afara subiectului strict al acestui articol. Doamne feri ca printr-o muta�ie perversă, o singură specie din flora bacteriană intestinală simbiotică să �nnebunească şi să devină virulentă!

Văz�nd docufic�iunea difuzată aseară (�ncă nu i-am re�inut pe producători) nu po�i să nu te g�ndeşti, reflex, la pletora de produse de gen, care invadează agresiv spa�iul public, �ncep�nd cu filmele lui Michael Moore şi continu�nd cu insinuările franceze cum că americanii �nşişi şi-ar fi �nscenat 11.09. Asta �n vreme ce fatwa at�rna �ncă, damoclesian, deasupra capului lui Salman Rushdie**), c�t Theo van Gogh a putut fi asasinat bestial şi mai ales c�t timp abia alaltăieri Soljeni��n nu-şi putea publica Arhipelagul Gulag dec�t �n occident.

Îmi răm�ne �n minte o replică a lui Mircea Geoană, unul din comentatorii invita�i �n studio, care şi-a regăsit spontan limbajul subtil, inteligent şi nuan�at al diplomatului de carieră. Răspunz�nd la �ntrebarea gazdei TV de ce la Chicago?, fostul ambasador �n State a făcut legături poate surprinzătoare, dar relevante: deoarece Chicago e un nucleu protestatar, de acolo a pornit �n primăvara lui '68 mişcarea studen�ească ce avea să se manifeste �n Fran�a lui de Gaulle şi chiar �n primăvara de la Praga (ultima parte ar fi de discutat), acolo e unul din polii partidului democrat, acolo e centrul cel mai vocal şi cel mai agresiv antirepublican. Voil� de vezi...

Ascult�nd lan�ul de conexiuni sugerat de d-l Geoană am avut două reflexe separate de zecimi de secundă: primo, �n decurs de mai bine de o genera�ie nu m-am �nt�lnit dec�t cu expresii ale urii profesioniste �intite către dreapta şi, pe cale de consecin�ă, devin curios dacă cititorii ar putea furniza contraexemple convingătoare, valabile; secundo, spuneam că abia regăsirea limbajului calitativ al d-lui Geoană, comparativ cu cel folosit ca lider al unui partid care şi-a asumat abia sub conducerea domniei sale culoarea naturală, roşie, ne determină să ne �ntărim convingerea că haina partinică �i şade fie str�mt, fie prea larg, oricum nepotrivit. Astfel că lan�ul de conexiuni la cald sună a porumbel scăpat pe gură.

Nota bene:
* 27.01.2008;
** Bile albe editurii ieşene Polirom, care a �ndrăznit să publice, măcar acum, versiunea rom�nească a celebrelor Versete satanice, pentru care regimul ayatollahilor a emis, cu aproape un sfert de veac �n urmă, fatwa, sentin�a de condamnare la moarte la purtător, asupra lui Salman Rushdie, el �nsuşi musulman.

28.01.2008
http://rim.tmp.ro
www.liternet.ro
rimunteanu@liternet.ro

Căderea �n t�lc
-reflexii la inceput de an-

de Adrian Ioni�ă

Ucăi Maria Iov Broussard

Ce este responsabilitatea? Întreb, pentru că sună at�t de amenin�ător. Ziduri groase clădite pe funda�ii imaginare. Eu nu o judec �n termeni de fandoseală burgheză, reveren�e cu batiste şi dantelu�e, ca pe vremea Regelui Soare, nici pe după bara unui bar:on/bar:man. E pur şi simplu �ncercarea de a defini ideea de păcat. L-am inventat. Pentru că aveam nevoie de echilibru. Altfel, virtutea şi păcatul nu s-ar fi deosebit prin nimic. Opozi�ii ce sublimează aspecte diferite ale aceluiaşi proces, şi dacă mă g�ndesc bine, �n ultimă instan�ă, se rezumă la satisfac�ie. Satisfac�ia de a avea dreptate, de a �nvinge. În fa�a ei, stau pandant durerea şi umilin�a �nfr�ngerii. Ce urmează, dec�t �ncurajarea acelui moment special �n aburii imagina�iei noastre, celebrarea sa ?

Am putea să trăim fără păcate? Greu de zis. Umanitatea pare ancorată puternic �n propriile ei plase. Nu mai putem scăpa de ele pentru că au devenit legi. Le extindem cu telescopul sau le reducem la nivel cuantic . Manifestările păcatelor capitale nasc nu numai o criză de identitate (oare cine sunt, de ce nu mă recunosc?) dar şi o criză de personalitate. Pentru că legile sunt adoptate. Ele au fost făcute de al�ii şi au fost extinse. Iar atunci c�nd nu ştiu cine le-a făcut, pentru că unele legi au ruginit, şi sunt vestigii ale unei lumi ideale, �ntr-o lume �n care nu mai au nici un sens, atunci le arunc �n abstract, sau mă angajez �n specula�ii şi interpretări de natură morală sau etică. Ne pierdem �n detalii, asta este. Lumea nu mai are timp pentru ele, a devenit grăbită, are respira�ia tăiată, aşteaptă ceva spectacular, acum, şi c�t mai repede.

( I ask if I will be able to prove myself, and deliver, a part of my Self which responds to that imaginary expectation.)

O aşteptare pe care am inventat-o eu �nsumi. Interferen�ele sunt supărătoare. Pentru că fiecare construieşte o lume �n jurul său, se scaldă �n ea şi �n confortul pe care �l oferă, şi este revoltat că p�nă şi acolo, �n cea mai mare intimitate a sa, ar putea să vină cineva care să invoce violarea unei legi ce nu are nici o revelan�ă cu realitatea sa interioară. Aşa se naşte ideea de păcat. Cum sortăm aceste idei? Singurul criteriu valabil, lucrează după principiul ce ordonează plăcerea, satisfac�ia, neplăcerea, insatisfac�ia. Iubirea şi ura sunt simple reac�ii. Viciile sunt organice. Sublimarea lor la nivel psihic este perversiune pură.

[© Adrian Ioni�ă]

Încerc să mă distan�ez c�t pot de negativ. Ca un făcut, cu c�t mă simt mai aproape de alb, cu at�t mă murdăresc mai repede şi devin vulnerabil. Atunci recunosc plăcerea de a fi ceea ce nu sunt. De a mă expune sub forme care nu �mi apar�in. Să mă autodegradez. Este (de)căderea mea �n mocirla altora. Acceptan�a inacceptabilului este un joc care testează limitele celui care este at�t de solitar, �nc�t se bucură p�nă şi la vederea călăului său; naşte un pact ascuns şi un sim�ăm�nt de camaraderie bizară. Nimic nu poate fi mai periculos. Pentru că se acceptă inacceptabilul pe un criteriu de umanitate. Deloc ra�ional. Simplă cădere �n umilin�ă. Un paradox �n care luciditatea nu urmăreşte mintea, ci inima.

Imacularea este un produs generic născut la confluen�a procesului nostru de purificare. Se (re)c�ştigă printr-un efort constant de umilin�ă, aşteptat de cei care trăiesc şi se hrănesc din profanare, pentru a fi �ntinată, expusă şi terfelită. Există totuşi oameni printre noi, care� au reuşit să �mbălsămeze inocen�a. Ei sunt rari şi intangibili, proteja�i de for�e divine sau necunoscute. Cum au reuşit?� Prin acceptan�ă. Răul este acceptat ca o parte a Binelui şi invers. Egoul uman, are fa�a lui Ianus, una generatoare de vicii, şi alta generatoare de progres. Unicitatea fiin�ei umane este conturată� de o reflexie caleidoscopică� �n care nu mai pot fi citite sursele ce o generează. Pentru că ele sunt absorbite de un filtru special legat �n fir direct de conştien�ă şi rezultatul se coagulează ca o secre�ie mistică a spiritului uman.

De ce avem probleme?� Pentru că Contextul a fost abandonat. Imaginar trăim percep�ia că există un soare ce va lumina acea parte a existen�ei noastre responsabilă cu fericirea interioară. Ori lucrurile se desfăşoară �ntr-un context� a cărui �esătură se comportă ca un filtru cu ochiuri egale, ca un soare at�t de distant, �nc�t orice energie� aruncată de el este egală. Diferen�ele pot fi realizate numai de morfologia noastră interioară. Ea oferă contingen�elor din această rela�ie cu universul o geografie �n trepte, care generează �n existen�a noastră umbre şi lumini, arşi�ă şi ghea�ă. Cum putem să rec�ştigăm Contextul? Doar prin acută (auto)observan�ă. Sentimentul de vină apare atunci c�nd suntem miopi, iar cel de arogan�ă este vădit un caz de prezbitism mental. Simplitatea e cheie. Apoi, sunt mici trucuri ce sparg oglinzile anamorfotice care fac din noi �nvingători sau �nvinşi şi ne modifică imaginar existen�a. Unul dintre ele, pe c�t de simplu, pe at�t de perplex, este acela de a ne mişca. Prin mişcare, contrastele se oferă asocia�iilor, creează geografii şi unghiuri noi.� Iluzia se datorează unei decentralizări a locusului.� Durerea şi bucuria nu se desfăşoară pe o hartă. Ea are loc �ntr-un singur punct. Această� confuzie duce la o risipire şi un consum energetic mental inutil.

Aici ne aflăm �n t�lc.

Este unul dintre misterele vie�ii prin care trădăm legile interioare doar pentru a fi �n ton. Un r�s de complezen�ă. Care ne costă, pentru că umbra� pe care o aruncăm nu ne reprezintă şi suntem judeca�i in absentia. Momente ce se sf�rşesc de obicei cu invocări de principii şi reordonări ale regulilor. Şi totul se reia de la �nceput. Nimeni nu c�ştigă nimic, deşi trăim �ntr-o lume de �nvingători şi �nvinşi. Este doar o iluzie �n care ne diluăm inconştient. Dumnezeu lucrează după legile lui, iar noi după legi inventate �n numele Său.

Lumile reale, lumile virtuale

Pe drumuri
[interoga�ie]

de Diana Todea

Cerşetoria emană miros de contemporaneitate. De veridicitate. Apăs�nd butonul de �ntoarcere �n timp observ că cerşetorii răm�n pretutindeni aceiaşi. Lua�i orice societate, orice epocă istorică şi ve�i afla numitorul comun-plimbăre�ii.
În continuă cercetare de alte �inuturi, ca �n poveştile cu prin�i şi voinici curajoşi, cerşetorii sunt modelul societă�ii contemporane. În orice ipostază, de clown, de be�iv, de cerşetor, de c�ntăre�, de artist, de ipocrit. Cu multe măşti şi izola�i de mecanismul real al societă�ii, aceşti offsideri sunt de cele mai multe ori pionii unui joc de şah autentic. Nu vedem ce este �n spatele lui, nu auzim cortinele care coboară sau nu vedem ochii din pere�i, dar sim�im o mişcare. Mişcarea underground a cerşetorilor este plină de sevă şi constituie, probabil, cel mai important aspect al evolu�iei sociale.
Se spune că o societate civilizată sau super-civilizată are un număr cov�rşitor de cerşetori. Inadapta�ii mediului, cei care au ieşit să se plimbe din casă şi nu s-au mai �ntors niciodată. Cei care au fugit de ei �nşişi, de adevărata fa�ă tristă a realită�ii, de al�ii, de ne-oameni, de bestii sau de zgomot. Cele o mie de oi răsp�ndite �n şapte zări care nu s-au mai revăzut niciodată. Critic, �i privim pe stradă cum poartă �nfă�işarea noastră, a celor ce trec grăbi�i pe stradă, obliga�i să se caute �n buzunar pentru un act de milă. Să fie oare ziua de azi mai benevolă sau mai ipocrită dec�t �n alte epoci? Ne cere oare un act de reflexivitate, de m�ntuire sau de milă? Ne cere să fim mai duri cu noi �nşine, mai buni sau mai toleran�i? C�te mesaje sunt codificate �n imaginile triste şi prezente �n orice �ară, continent, �ntr-o schimbare mereu caleidoscopică şi universală?
Avem nevoie de şocuri, de electricitate, de scene gotice reale pentru a ne integra mai departe �n sistemul grotesc al sclaviei pentru şi �ntru sistem. Replica este �n fa�a noastră, oglinda unui drum şerpuitor, unde cei afla�i pe o parte sau alta sunt aliena�ii-noi alegem să mergem drept �nainte ca nişte cat�ri lega�i la ochi, ca nişte bestii fără putere de g�ndire sau fără sentimente. Mergem mai departe, fără să ne intereseze, fără să g�ndim că cei de acolo nu sunt doar o imagine zilnică, mereu �nşelătoare sau veşnic terifiantă. Exemplul zace pe drumuri. Adevărul �l culegem de pe drumuri. Oare frumuse�ea este tot acolo?

Am urechi "polifonice" şi sunt "multilingvă"
Interviu cu Ruxandra Cesereanu

de Lucia Dărămuş

Lucia Dărămuş: Dragă Ruxandra Cesereanu, dialogul nostru fiind pe internet, voi �ncerca să suplinesc privirea printr-o voce caldă, astfel că prima parte a dialogului va con�ine �ntrebări mai generale, mai lejere. C�nd a�i debutat şi ce linii urmăreşte scriitura dumneavoastră?

����������� Ruxandra Cesereanu: Am debutat de c�nd lumea (adică de prea mult timp, ca să şi recunosc acest lucru). În ce priveşte scriitura mea, cred că e arborescentă şi jungloidă, aşa că să o descurce cine poate, dar nu neapărat eu. Sunt şi o grămadă de răsp�ntii, unde nici eu nu ştiu exact pe ce cale am luat-o sau am de g�nd să o iau...

L.D.: Care ar fi masca identitară a poeziei - feminină, masculină sau forma perfectă ar trebui să se regăsească �n poetica hermafrodită?

R.C.:� Ştiu şi eu? La �nceputuri, voiam să scriu o poezie masculină, să fiu poet şi nu poetă. Dar timpul mi-a dovedit că e foarte bine că sunt femeie şi că scriu ca o femeie. Ca o femeie tare, nădăjduiesc eu. Hermafroditismul scriiturii nu mă prea ispiteşte, mai degrabă... androginismul scriiturii. Nu am o poetică explicită: dar cred că poetul autentic trebuie să fie o "bestie" fa�ă de sine �nsuşi �n primul r�nd (acest lucru este valabil şi pentru prozator, deşi aici mai contează şi altceva, anume voca�ia "arhitectonică"...) şi să aibă curajul să meargă p�nă la capăt.

L.D.: Percep�ia imediatului, a realului constituie una din obsesiile poeticii Ruxandrei Cesereanu sau vă urmăreşte oniricu?Putem ocoli, c�t de c�t, prin intermediul literaturii, formele Prostiei care, că vrem sau nu vrem, ne dă t�rcoale din c�nd �n c�nd ca fiin�e bipede?

R.C.: Scriu şi despre realitate, şi despre inconştiente (�ntruc�t există mai multe tipuri). Metafora mea preferată, cunoscută deja, este aceea a "submarinului scufundat şi inundat", cu care plonjez �n locurile pe unde scotocesc: �n creier, �n trup, �n suflet, �n inimă, �n piele etc. Şi apoi ies la suprafa�ă şi istorisesc (�n versuri ori proză) ce am găsit prin străfunduri...

L.D.: Scrie�i poezie, eseistică, proză. C�te voci are scriitoarea Ruxandra Cesereanu sau, altfel spus, cum auzi�i lumea ca apoi să o reda�i �n scris?

R.C.: Am urechi "polifonice" şi sunt "multilingvă": glumesc, fireşte, dar vorbesc şi serios. Vocile mele nu se suprapun, ci sunt distincte. Şi mi-ar plăcea să fie acceptate toate, fără să fiu par�ializată, făr�mi�ată... Nu văd nimic rău �n a scrie bifurcat, ca să zic aşa, pe mai multe direc�ii, pe mai mul�i versan�i... Sper că sunt un schior adecvat, indiferent de pantă...

L.D.: Sunte�i o personalitate multiplă?

R.C.: În acest punct ar fi amuzant, poate, să improviza�i o comisie alcătuită dintr-un doftor (psihiatru), un cosmetician, un actor, un regizor şi un bucătar (pot, la fel de bine, fi puşi şi la feminin), care să mă judece, analizeze. Glumesc, desigur.

L.D.: Care ar fi biblioteca obligatorie a unui scriitor, ce ar trebui să de�ină el, cum arată căr�ile citite de dumneavoastră?

R.C.:� Am zis-o şi o tot zic: pe insula mea grecească (unde sper să mă retrag c�ndva) aş lua vreo sută de căr�i, jumătate de poezie, jumătate de proză. În mod obligatoriu, pentru că sunt maniacă, se ştie deja, aş avea alături de mine Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov. Pe l�ngă poezie şi proză, ar fi şi c�teva căr�i sfinte �n biblioteca din insula cu pricina.

L.D.: Sunte�i fericită? E o �ntrebare extrem de banală pentru unii, dar eu cred cel mai mult �n ea. De ce?

R.C.: Sunt fericită �ndeajuns, dar fericirea este un cuv�nt prea greu pentru lumea noastră. Aş zice mai degrabă că sunt bucuroasă de via�ă şi am poftă de via�ă. Ceea ce nu �nseamnă că nu am etapele mele pigmentate cu nevroze, obsesii şi alte trebuşoare lăuntrice.

L.D.: G�ndindu-mă la Femeia-Cruciat, cum arată povestea femeii �n viziunea scriitoarei de acum? E aceeaşi "femeie scrib" transformată �n "femeia cruciat" de Magister?

R.C.:� Da, există �n continuare o femeie-scrib (care e mai ales prozatoarea din mine), dar mai importantă dec�t aceasta este femeia-cruciat (care nu e o feministă), a cărei questa lăuntrică �ncă mă marchează (indiferent că este vorba despre poetă sau prozatoare). O femeie nu poate �nceta să fie femeie-cruciat, probabil că ar trebui să răm�nă toată via�a aşa ceva.

L.D.: În Oceanul Schizoidian am descoperit for�a distrugător-creatoare a Medeei antice. C�te paliere imaginative are cartea, personal, văz�nd �n ea poetul nenăscut, poetul care �noată �n apele abisale, poetul schizoid, poetul lovit de fragilitate, poetul �ngeroi, poetul lovit de debilitatea vie�ii... Scufundat �n aceste existen�e, c�t din experien�a incipientă a mor�ii putem uita?

R.C.: Oceanul Schizoidian este cartea nevrozei multiple, dar şi a catharsisului, a vindecării. Există acolo multă moarte şi suferin�ă psihică, există o traumă ramificată. Dar, slavă domnului, există şi m�ng�iere, există, totuşi, ieşirea din subterană. Mă flata�i teribil atunci c�nd vorbi�i de o ipostază de Medee a vocii poetice. Sper să fi tămăduit, �nsă, Medeea din mine.

L.D.: În Kore-Persefona mă regăsesc, poate, cel mai mult. Aici şi dincolo, ruptă şi unitară, �ngereasă şi demon. Poezia dumneavoastră face lungi incursiuni culturale. Mie �mi sunt extrem de dragi, �nsă crede�i că poemul cu rezonan�ă culturală este �n�eles? Vor �n�elege cititorii de ce a�i ales eriniile, de ce gorgonele, ce-i cu zbuciumul Medeei, al Korei?

R.C.: Kore-Persefona este, la r�ndu-i, par�ial, o carte a nevrozelor şi a vindecării, �n acelaşi timp. De aici metafora femeii care trăieşte o parte din via�ă la suprafa�a păm�ntului, iar altă parte, �n infern. Şi nu e doar metafora femeii, ea fiind valabilă şi pentru bărba�i, şi pentru orice făptură omenească, indiferent de sex. Fireşte, este riscant să utilizezi chestiuni prea livreşti şi culte �n poezie (dar Ezra Pound a făcut-o, totuşi, cu succes). Îmi asum acest risc: poezia are oricum astăzi, �n general, pu�ini cititori. Kore-Persefona este o carte pentru gurme�i, să zicem.

L.D.: De unde at�t delir? El poate fi real, dar şi jucat. În cazul unui scriitor, atunci c�nd şi-l varsă pe h�rtie, ar fi bine să fie asumat. Există �nsă pericolul de a nu fi �n�eles. Vi s-a �nt�mplat vreodată să căde�i �n propriile dumneavoastră versuri, adică să fi�i luată drept rătăcită de cei care v-au citit, desigur ne�n�eleg�ndu-vă?

R.C.:� "Delirul" trebuie pus �ntre ghilimele: realitatea lui este una lăuntrică, nu una exterioară. Con�inutul "delirului" �l leagă pe poet, �n special, de cele mai ad�nci substan�e şi straturi psihice şi sufleteşti ale sale. Este ceva incantatoriu să reuşeşti să ��i aduci delirul dinăuntru p�nă la suprafa�ă. Este ca un exorcism. Este o muncă teribilă, nu o joacă. Eu sunt cu adevărat impresionată de poe�ii care fac aşa ceva.

L.D.: Ernesto S�bato, �n Eseuri, spunea: "literatura ar trebui �nvă�ată invers, �ncep�nd cu creatorii vremii noastre, pentru ca mai t�rziu elevul să ajungă să fie pasionat de cele scrise de Homer sau Cervantes despre iubire şi moarte, nefericire şi speran�ă, singurătate şi eroism". Cum vede scriitorul, dar �n primul r�nd profesorul de la Litere această problemă? De unde ar trebui să se �nceapă studiul?

R.C.: Ipoteza celebrului scriitor argentinian este inedită şi �şi are logica ei: de ce nu? De la Jack Kerouac (Pe drum) la Odiseea lui Homer, de la Rushdie (un mare povestitor) la Cervantes (cel mai mare povestitor, poate), de la Pr�nzul dezgolit al lui Burroughs la Satyriconul lui Petronius. Cred că se poate �nvă�a şi aşa, chiar dacă este un drum invers. M-ar ispiti un asemenea demers.

L.D.: Să vorbim �n continuare despre imaginea Tatălui. Ce rol a jucat Tatăl, tatăl dumneavoastră, posibilul tată, tatăl Oedip �n devenirea Femeii, indiferent de ipostazele ei? Să fi uitat vreun tată?

R.C.: Tatăl meu a fost un excelent sfătuitor şi călăuzitor. Nu am avut niciun complex oedipian (sau vreun complex al Electrei). El mi-a dat să citesc poezie foarte bună (şi proză) şi m-a sfătuit să merg p�nă la capăt cu tăria mea. A fost esen�ial. A şi crezut de la �nceput �n poezia mea. Figura mamei a fost la fel de importantă �n via�a mea, chiar dacă nu la nivel de călăuzire spirituală, ci �ntr-un sens mai concret, să spunem.

L.D.: Retrăi�i fragmente din imaginarul tatălui? Sunte�i o scriitoare cu extrem de multe paliere at�t livreşti, c�t şi creative, de aceea vă şi �ntreb �n ce măsură teoria freudiană cu privire la figura paternă, �n viziunea căreia agape nu e altceva dec�t eros, se regăseşte �n imaginarul dumneavoastră, eventual al nostru, dacă e să proiectăm asupra teoriei caracterul valabilită�ii absolute, deşi eu nu cred �n ...

R.C.: Nu prea pot să retrăiesc fragmente din imaginarul tatălui, pentru că imaginarul meu este mult mai violent şi pătimaş dec�t al lui. Tatăl meu este un individ senin şi clasic, care mocneşte doar pe dinăuntru.

L.D.:� Ştiin�a a evoluat. Pentru continuitate nu mai e nevoie de cele două figuri (paternă, maternă), pentru că avem clonarea, e drept că� �n forma ei incipientă, pusă �n discu�ie din punct de vedere etic, dar o avem. Mai e valabilă simbolistica tatălui ca recunoaştere a unită�ii dintre sexualitate şi spiritualitate? Asistăm la o nouă punere �n paradigmă a valorilor cultural-ştiin�ifice?

R.C.: Este o �ntrebare mult prea complicată şi �mb�rligată, la care ar trebui să vă răspundă, poate, psihanaliştii. Sau specialiştii �n clone. Eu nu sunt nici una, nici alta.

L.D.: Tatăl divin (?). Ce rol joacă �n cultură această sintagmă, de vreme ce religia mozaică e fundamentată pe altă rela�ie dec�t cea paternă, pentru că lui Moise i se spune : "eu sunt cel ce sunt, ehyeh hasher, ehyeh". În cazul facerii elementul patern este suprimat, introduc�ndu-se verbul - bara -, mai apoi făc�ndu-şi apari�ia tatăl. Aşadar, un paradox. Yahve nu este tatăl, dar Yahve este tatăl. Din perspectiva diferitelor niveluri de realitate cum este percepută cultural imaginea tatălui? În căr�ile dumneavoastră despre comunism, a�i analizat această matrice psihologic-religioasă ca o constantă a netrădării?

R.C.: Din nou �mi pune�i o �ntrebare �mb�rligată. Şi, din nou, răspunsul meu este foarte simplu: Dumnezeu (indiferent cum este el proiectat de unii ori al�ii şi indiferent de puzderia de nume avute) este esen�ial �n via�a noastră, a tuturor. Dar el nu trebuie impus cu for�a şi nici prin manipulare.

L.D.: Undeva, nu ştiu unde, există o moarte - a Tatălui - care restructurează �ntreaga fiin�ă. Cum se reflectă aceasta �n imaginarul mental ca prim impuls pentru crea�ie?

R.C.: Nu prea ştiu ce să vă răspund. Întrebarea este cam �nspăim�ntătoare.

L.D.: În ce măsură tema tatălui, dar şi cea a mor�ii, pentru că prin asumarea mor�ii tatălui există continuitatea, vă b�ntuie crea�ia?

R.C.:În măsura �n care figura tatălui a fost esen�ial-formatoare pentru mine, desigur că el există mai cu seamă �n poezia mea. Dar �ntre figura tatălui şi moarte nu este vreo rela�ie. Cu moartea �mi am bătăliile individuale şi ne�ndurătoare. Şi nu �mpart tema mor�ii cu nimeni şi nimic: trebuie să o solu�ionez singură.

L.D.: Este la nivelul devenirii... Cum arată figura tatălui �n "Oceanul Schizoidian", "Kore-Persefona", "Femeia Cruciat", "Submarinul iertat"?

R.C.: În poezia mea există tatăl-dumnezeu şi tatăl de carne, zămislitorul. Mai există tatăl-călăuză şi tatăl dement. Cred că sunt destule ipostaze, ajung pentru o via�ă �ntreagă...

L.D.: Arheologia tatălui s-ar putea defalca �n frate, iubit, idol etc. �n vreuna din căr�ile dumneavoastră?

R.C.: În literatura mea, figura iubitului este foarte distinctă de cea a tatălui (nu au nimic �n comun, nu seamănă deloc). La fel figura fratelui. Iar idoli nu am.

L.D.: A�i vorbit �n scrierile dumneavoastră �n special despre Femeie. Dacă ar fi să vă răsturna�i identitatea, privindu-vă prin toate cioburile de oglinzi posibil masculine, cum ar arăta figura tatălui �ntr-un poem semnat Ruxandra Cesereanu?

R.C.: Voi traduce pentru mine �nsămi �ntrebarea dumneavoastră. Cred că ceea ce dori�i să afla�i de la mine este cum aş fi eu ca bărbat �ntr-un poem semnat R.C. Ei bine, cred că aş fi un bărbat destul de ispititor, psihic vorbind, poate chiar un seducător...

L.D.: Cartea Nebulon reprezintă o serie de poveşti fantastice, suprarealiste, extrem de proaspete, cu inflexiuni culturale, uneori e crepusculară, alteori luminoasă. E ad�ncă şi �naltă, greu de definit. Cum s-a născut?

R.C.: Nebulon s-a născut din plăcerea mea de a rosti poveşti şi de a asculta poveşti (doar prin poveşti via�a mai poate fi aromită, m�ng�iată şi h�rjonită). Este o carte hrănită din arta povestirii, la care am ucenicit �ndeajuns. Şi, �n ultima parte, s-a născut din obsesia pentru chestiunea Graalului.

L.D.: Ştiu că a�i călătorit mult (cu mintea şi la modul faptic), a�i �nt�lnit oameni interesan�i, ei �nşişi, dacă nu scriitori, atunci romane vii. Ave�i o voca�ie a călătoriei? De ce călători�i; din plăcere, să căuta�i ceva, să vă descoperi�i, să descoperi�i, să evita�i via�a, s-o �nt�lni�i; de ce?

R.C.: Călătoresc ca să ajung la mine �nsămi şi altfel dec�t prin căr�i. Există şi alte căi de a te scobor� �n lăuntru (dec�t prin erudi�ie şi lectură), iar una din aceste căi e alcătuită din călătorii.

L.D.: Care vă e cea mai dragă destina�ie?

R.C.: Grecia, respectiv insulele greceşti. Dar cred că m-aş sălăşlui pe orice fel de insulă din spa�iul mediteraneean (de pildă, aş dori foarte mult să ajung pe insulele Eoliene, din nordul Siciliei). C�ndva, la senectute, sper să chiar locuiesc definitiv �ntr-un asemenea loc.

L.D.: Îmi povesti�i, vă rog, cum l-a�i cunoscut pe Ernesto S�bato şi ce impresie v-a lăsat?

R.C.: În 2005, la Buenos Aires afl�ndu-mă, am ajuns, datorită simpatiei vicepreşedintei Funda�iei Sabato, la celebrul scriitor acasă, �mpreună cu Corin Braga. P�nă acum, probabil că a fost �nt�lnirea vie�ii mele: am �nt�lnit un Sabato bătr�n, dar ghiduş, �n fa�a căruia (el nevorbind, ci ascult�nd) nu mi-a rămas dec�t să rostesc un soi de delir omagial.

L.D.: Aş vrea să revin la Nebulon. Basmele suprarealiste din carte le percep şi ca pe un drum nesf�rşit, parcurs cu mintea prin sferele sufletului, prin cele ale min�ii, călătorii culturale �n care-i regăsi�i� pe Boris Vian, Henry Miller, vrăjitoare, Ieronim, Salvador Dal� etc. Cum i-a�i �nt�lnit pe aceştia pentru prima dată?

R.C.: Nebulon este o carte livrescă, dar este, mai ales, o carte despre plăcerea narativă. Toate personajele celebre ori mai pu�in celebre din cartea mea sunt nişte actan�i epici şi nişte fantezişti spectaculoşi, care �ncearcă să facă lumea mai bună prin şi cu poveşti. Eu nu am fost dec�t manipulatoarea inspirată, sper, a acestor poveşti şi a personajelor cu pricina.

L.D.: Ultima �ntrebare, şi cea mai frumoasă sau, poate, bizară, dar eu o pun. Ce jocuri juca�i �n copilărie; erau clasice, inventate?

R.C.: Jucam de toate: de-a v-a�i ascunselea; prinsa sau m��a; regină, regină, c��i paşi �mi dai; un, doi, trei, la perete; omul negru; partizani; laptenis; ping-pong (nu mi le amintesc pe toate). Dar m-aş mai tot juca şi acum...