23 August" este un mit. Nu putem celebra fapte istorice pentru că indiferent de gradul de fastuozitate cu care am putea-o săvârşi, le umplem cu un conţinut simbolic care ne îndepărtează de realitatea petrecută şi ne împinge în imaginar. Să demitizezi este exact opusul.

Miturile nu ţin numai de dimensiunea religioasă a existenţei umane, sunt legate de fiecare aspect al acesteia. Putem vorbi de mituri ştiinţifice, de mituri economice, şi mai mult decât orice, putem vorbi de mituri politice.Politicul este, după religios, domeniul social, cel mai dependent de imaginar. Mitul politic şi mai ales recurgerea la mitologia politică în exercitarea puterii nu este un atribut al totalitarismului. Fiecare societate umană, indiferent de treapta istorică a recurs la mit.

Demitizarea ca încercare de dezvrăjire, de golire a faptelor de conţinutul simbolic nu a făcut decât să descopere, nevoia de mituri. Miturile îndeplinesc funcţii fără de care sistemele sociale ar intra în criză şi s-ar dezintegra.

Mitul politic coagulează, aduce laolaltă indivizii atomizaţi în cadrul comunităţii alcătuite din oameni ai cetăţii . în ultimă instanţa conţinutul cetăţeniei nu se referă la la drepturi şi obligaţii ale oamenilor în raport cu nişte instituţii ci la apartenenţă - nu o apartenentţă fizică ci una culturală, nu o apartenenţă accidentală ci una voluntară la o cultură politică structurată de mit.

Mitul politic este purtător de semnificaţii, poate fi citit , transmite un mesaj. Ca orice formă de comunicare, comunicarea prin mit urmăreşte o ţintă fixată la nivelul unui auditoriu. Mitul nu transmite informaţii. Comunicare prin intermediul mitului nu urmăreşte obiective de informare ci de formare a atitudinilor şi a comportamentelor. Ea devine esenţială pentru socializarea politică.

Miturile politice sunt doar nişte instrumente care pot fi evaluate. Pe parcursul timpului istoric, unele mituri ies din folosinţă . Credinţele, preferinţele, orientările şi comportamantele pe care le slujeau devin inutile şi chiar indezirabile în relaţia lor cu cerinţele de funcţionare ale sistemelor politice.

23 August este un mit inutil. Nu putem raporta la el ca la un fapt istoric, supunându-l analizei reci efectuate cu instrumentele istoriografiei sau îl putem celebra raportândune la el, ca la un mit. Cele două moduri de raportare se exlud reciproc. "23 August" a avut funcţia unui mit fondator al socităţii comuniste. Faptul istoric, în sine, a fost ignorat iar semnificaţiile simbolice au condus nu doar la o mitologizare a istoriei petrecute ci chiar la mistificarea ei.

în perioada comunistă 23 August trebuia să creeze o identitate - Fie ca era interpretat ca insurecţie fie ca revoluţie el era citit ca rupere de un tip de societate bazată pe alte valori. Tipul de identitate pe care îl creea era structurat pe doua nivele ierarhizate după importanţa acordată obiectelor politice la care făceau referinţă - primul nivel al identităţii era cel ideologic - ne identificam mai înainte de toate ca fiind comunişti - al doilea nivel era cel civic - ne identificam ca fiind români - eram deci comunişti români. în cadrul sistemului politic în care trăim prima componentă devine inutilă - afilierea ideologică este irelevantă pentru definirea identităţii politice într-o societate plurală. Cu toate ca putem reinterpreta 23 August utilizând o nouă codificare memoria colectivă va continua să îl reţină ca mit fondator - datorită unei obişnuinţe create într-un timp care acoperă trei generaţii de indivizi, învăţaţi şi uneori obligaţi să se raporteze astfel. Credinţele, orientările, aşteptările şi chiar comportamentele care se pot forma în mediul social sub influenţa sa pot creea disfuncţii acţionând de fapt ca nişte viruşi care pot bloca sistemul politic.

@ Mircea Marin

înkipuitzi-vă un copil care în momentul în care a fost destul de mare încât să fie trimis după ziare citea deja "sportul".. nu cursiv, nu tot, ignora măretzele realizări ale partidului care pângăreau prima pagină shi nu numai.. citea ce i se părea lui interesant shi accesibil.. începuse cu titlurile, clasamentele, casetele tehnice nu erau nici ele prea mari ori complicate.. au urmat shtirile, cronicile de meciuri, articolele, ziarul local.. a crescut, a ajuns la rafturile bibliotecii familiei, citea cronologiile unor cărtzi shi se minuna cum potzi afla totul despre un om din câteva pagini.. a fost dus la shcoală, se plictisea neîntzelegând ce-i cu liniutzele shi bastonashele shi ce semne-o mai fi având de scris, apoi au apărut literele shi s-a lămurit shi el ce-i cu literele acelea ciudate care apăreau în abecedar.. shtiuse doar de literele de tipar shi s-a simtzit trădat.. i-a trecut repede, deja i se recomandau cărtzi, le-a citit una-două.. în fiecare an devora noile manuale de română, apoi shi istorie shi geografie înainte de a începe practic shcoala.. lista lecturilor obligatorii shi recomandate peste vacantze era bifată aproape în totalitate repede, cu micile drame generate de imposibilitatea de a găsi vreo carte.. biblioteca familiei nu mai avea atractzii pentru el, doar julvern era răs-citit... că n-a reushit să citeasca trei cărtzi din seria cu copertzi tari shi albe îl mai doare shi azi.. când îshi aminteshte.. biblioteca judetzeană a devenit destinatzia multora dintre deplasările lui.. nu uita de presa sportivă, îmbogătzită shi curătzată după împushcăturile de tulbură amintire.. facultate, biblioteca universitară, librării.. într-o librărie a citit povestea interzisă a lui creangă proaspăt apărută-ntr-o editzie de lux.. ziare erau mai multe, noroc cu bibliotecile, la cursurile obligatorii citea de sub bancă, la restul nu apărea.. a descoperit internetul încet-încet.. primul site incercat a fost al prosportului.. surprinzător, nu?.. i-a intrat doar prima pagină shi-a fost dezamăgit.. apoi a descoperit că sunt destule de citit pe acolo.. literatură, presă, forumuri, bloguri.. site-urile ziarelor s-au dezvoltat shi profesionalizat.. a-nceput să caute sursele shtirilor shi marile ziare de care doar auzise.. a descoperit că-shi poate aduce cărtzi întregi de pe internet.. shi-a adus? are cineva vreo îndoială? să spună acum sau să tacă pe veci!.. ajungem la acum shi aici.. el este eu, timpul e azi.. ash vrea să citesc tot ce mă interesează, dar mi-e imposibil.. nici măcar site-urile pe care le shtiu nu le pot vizita shi lectura la fiecare actualizare, ziarele sportive le citesc pe sărite, celelalte mai mult din titluri, ca demult... am dat-o deja-n mintea copiilor?.. mai degrabă-s copleshit.. clasicii pe care nu am apucat să-i lecturez vor rămâne necititzi de mine.. shi-mi pare rău.. literatura actuală o citesc foarte aleator.. sigur pierd destule, poate că-mi pierd timpul cu texte slabe sau neesentziale.. am câteva cd'uri cu cărtzi pe care poate nu le voi citi niciodată.. zilnic îmi salvez u.r.l.'uri pentru a citi ce scrie acolo cândva.. un cândva care tinde spre un infinit viitor.. în loc să citesc ceva pe deplin sar de ici-colo shi caut, caut, caut, mereu altceva, încă ceva, shi de dincolo un pic, da' linku' ăsta unde duce? ce interesant, hai să mai caut ceva de ăsta sau despre asta.. biblia n-am reushit s-o citesc în întregime.. de fapt i-am citit doar părtzile extreme, facerea shi apocalipsa.. coranul îl am pe un cd, mein kampf-ul pe ceva raft pe undeva.. sau e invers? cât de important e, nu?.. nu am timp să citesc, nu am timp să scriu, nu am timp să citesc ce scriu deseori.. ash vrea să fiu online mereu.. să-mi conectez creierul la internet.. asha mi-ash umple din clipele irosite cu informatzie.. dar plăcerea lecturii ar mai fi?.. care plăcere, acum e mai degrabă o sursă de stres, să termin pentru că urmează altceva.. ash vrea să citesc multe, dar nici măcar pentru cartea tehnică la ultima mea jucărie n-am lecturat-o, deshi e important.. "EgoPHobia" nu e pariul meu.. nici nu shtiu dac-o s-o citesc.. (oare se taie asta la "montaj"?).. ce-i doresc e să mă determine să o.. concurentza e accerbă.. de exemplu "dilema" nu reushesc s-o citesc decât când shi când, the sun kiar shi mai rar, ceva de umberto eco mă ashteaptă lângă pat sub alte trei cărtzi, deci scapă de praf, de prin iarnă, iar prin forumurile unde combat n-am dat de săptămâni.. povestea ar putea continua.. dar timpul nostru e limitat.. iar ca final mi-ash dori să experimentez, la propriu, senzatzia de "îngropat în cărtzi"..

@ iQ666

Toti vor sa-ti puna stampila. Toti vor sa te bage intr-o matrita si sa-ti lipeasca cu scuipat o eticheta de frunte, mai mult de teama ca ar putea sa nu te inteleaga. Totul trebuie catalogat, explicat si pus la dosar.

Ma duc la un interviu de angajare si porcii aia ipocriti imi dau sa completez un test de 480 de intrebari, ca sa stie ei dinainte ce fel de individ angajeaza in firma.

Tampitii…

Nu le era mai usor sa ma intrebe pur si simplu? Daca poti minti in CV-uri, interviuri sau simple discutii, cu siguranta ca poti sa minti cu usurinta la mai mult de 480 de intrebari!

Nu ma deranjeaza ideea de testare psihologica la angajare, cat ma deranjeaza testul in sine. Testele astea is facute pe un etalon de populatie medie, orizontala, indobitocita si perfect adaptata unui univers futut in care nu mai exista sclavi si stapani dar exista sefi si angajati. In clipa in care nu ai una din calitatile cetateanului perfect, automat esti detectat si depunctat prin aceste teste. Discriminare, selectie sau nazism? Nu mai conteaza. Evidenta e tampenia de a fi sincer!

Adica ce pula mea?

"Ai chinuit animale?"

"Ai simtit placere cand ai facut-o?"

Astea-s intrebari la care trebuie sa raspund? Au incurcat testele mele psihologice cu cele cerute la un abator? Cine n-a chinuit animale cand a fost mic? Cruzimea e adanc ingropata in genele umane! Cine n-a simtit macar o data placerea chinuind o fiinta vie, e un om fara suflet!

Cine n-a chinuit o fiinta vie macar din curiozitate e un om sters si lipsit de personalitate. Doar torturand si luand viata ajungi sa cunosti si sa apreciezi viul. Un bun doctor e si un bun macelar. Oricine stie sa ofere placere, e totodata un bun tortionar.

Cunoasterea e unul din stalpii puterii. Prin cunoastere poti schimba universul. Majoritatea nu vor sa stie nimic. Au impresia ca e suficient sa ai "credinta"!

Apropo de curiozitatea cruzimii…

Imi amintesc cum mai demult am incendiat un enorm musuroi de furnici dintr-un stejar batran, aproape uscat. Am stat acolo peste patru ore incendiind, picurand plastic topit sau zmoala peste bietele insecte care-si traiau apocalipsa. In acele ore am invatat mai multe despre furnici decat in tot atatea ore de documentar. Nimic nu se compara cu experienta personala.

Un Dumnezeu, ca sa daruiasca trebuie mai intai sa ia, ca sa sa iubeasca trebuie mai intai sa urasca iar ca sa ierte trebuie mai intai sa condamne!

In fine… Important e ca am obtinut job-ul. La test am mintit ca un porc, iar la interviu am zambit ca o maimuta. Reprezint angajatul ideal! Plin de "atribute"… Incet incet, toti cretinii din jurul meu vor avea ocazia sa ma cunoasca!

@ Mareş Lucian

Povestea frumoasă a taberelor de literatură în munţii bătrâni ai Maramureşului începe prin 1999, când poetul Nicolae Scheianu iniţiază prima ediţie la Borşa, ademenindu-şi confraţii condeieri în nordul ţării cu vorbe molcome maramureşene, o ţâră de horincă, poezii cioplite în cămaşa grea a brazilor, cu "haine groase şi cărţi de citit".

Despre acel prea îndepărtat iulie scria Ciprian Chirvasiu: "Am petrecut o vreme de tihnă în Maramureş, sub tâmplele masivului Pietrosul, la Borşa. Să căpătăm puteri. Am învăţat eu atunci cu mare uluire cum pot să doară pleoapele de nesomn, am sfârşit cartea. Poetul Nicolae Scheianu mi-a deschis ochii în faţa întunericului şi a poeziei cu un vers repetat obsesiv, Eu nu ştiu ce se-ntâmplă acolo, departe, în munţi". De atunci, multă cerneală a curs, foile cărţilor au îngălbenit şi dioptriile ochelarilor celor aplecaţi deasupra slovelor au sporit.

Umbra Generalului

în vara anului 2000, tabăra se mută pe Valea Vaserului, la Făina, iar comandamentul suprem al armatei de scriitori este luat de "generalul" Radu Săplăcan, poetul care, după cum spunea Dan Banciu "parcă e mai bătrân decât bătrânii şi mai tânăr decât tinerii". Şi, pe vremea aceea, vorba cronicarului, toate erau bune şi aşezate la locul lor, căci Generalul ştia a domni peste scribi, dar şi cu prietenească mânie să prăvălească urgia buzduganului peste ei. Se lăsa liniştea când cuvânta el, iar de se răzvrătea cineva, cuvântul ascuţit şi ironia şficuitoare ştiau a re-pune ordinea în "hoarda de tătari" poposiţi pe malurile Vaserului. Timp de patru ani, aici au venit pentru "cea mai de preţ hodină", scriitori din ţară, precum Sorin Preda, Ioan Groşan, Ion Mureşan, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Alexandru Pintescu, George Vulturescu, Sorin Gârjan etc. Iar lucrurile nu au rămas fără căpătâi, după fiecare ediţie, participanţii au putut aduce dovadă grăitoare pentru versul lor. Astfel au fost editate două cd-uri cu poezii în lectura autorilor, iar în 2001, apare un număr special al Revistei "Archeus" dedicat "Taberei Naţionale de Literatură - Vaser 2001". Dar, prea devreme, "s-a făcut frig aici, între piatră şi clopote/ ca între silabe…" şi Generalul s-a dus să-l ia de mână pe înger, să-i spună "Bătrâne, hai să-ţi arăt cum se face dimineaţă în munţi, cum se preumblă ziua şi noaptea printre poeţi".

În august 2003, umbra lui Radu Săplăcan veghea cabana celor 12 exilaţi în munţii capătului de ţară, arătându-ne că "marii absenţi sunt întotdeauna prezenţi". De această dată, tabăra a fost adunată sub cuvântul criticului literar Cornel Munteanu. A reuşit să aducă între poeţii care păşeau timid peste traverse, rigoarea şi mângâierea versului bine închegat. Cu sprijinul substanţial al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare, tabăra a rămas vie, la sfârşitul ei, editându-se un număr special al Revistei "Nord Literar".

Tabără naţională cu maramureşeni

în acest an, cu mocăniţa au urcat pe Valea Vaserului doar veteranii maramureşeni ai taberei (Nicolae Scheianu, Vasile Dobra, Dorel Macarie, Dumitru Iuga, Valeriu Sabău), cărora li s-au alăturat recruţii Ştefan Bolea, Cosmin Perţa şi Florin Pop, încercând să aducă ritm peste curgerea murdară a Novăţului. Ediţia a VI-a a taberei a fost organizată cu sprijinul domnului Teodor Ardelean, al Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu" Baia Mare, al Primăriei Vişeul de Sus, Romsilva şi Alpha Tv. Deşi înzestraţi cu toate cele trebuincioase căci, musai şi cultura trece prin stomac, nu s-a prea scris şi nici nu s-a citit poezie în acest an sub brazii din Poiana Novăţului. O fi fost de vină ploaia ce picura acorduri bacoviene în sângele condeierilor, lipsa OZN-urilor ce-i vizitau odinioară pe scriitori sau absenţa unui conducător al taberei? Poate nimic din toate astea, dar e cert că, în acest an, muzele au stat departe de poeţi. Nici nu poate fi altfel atunci când Tabăra Naţională de Literatură de pe Vaser e confundată cu măsuţele joase din cârciuma unde doar chelneriţele mai visează la poezie. Dacă aşa se vor petrece lucrurile şi anul viitor, e foarte posibil ca această tabără să rămână doar o amintire frumoasă, nu pentru că am duce lipsă de oameni generoşi care să creadă în ea şi s-o sprijine financiar (ca în acest an) ci pentru că am ajuns să confundăm poezia cu "o vorbire obositoare" şi pentru că n-a venit nici un "general" capabil să creeze o armata profesionistă.

# acest articol a apărut şi în cotidianul "Gazeta de Maramureş"

Tabara de creatie de pe Valea Vasserului a fost organizata in memoria poetului Radu Saplacan. Datorita unei reduceri acute de fonduri, tabara s-a restrans la arealul maramuresan. Au participat, printre altii, Nicolae Scheianu, Cosmin Perta, Florin Pop, Vasile Dobra, Dorel Macarie si Dumitru Iuga. Din nefericire, atmosfera taberei nu a fost propriu-zis una literara. S-a scris si s-a discutat prea putina literatura. Cele doua seminarii au fost incropite de Florin Pop. Am participat la unul dintre ele, care a avut ca tema raportul dintre folclor si poezia moderna. Discutiile au fost, din pacate, circulare, fara chef si sterile.

Zona Vasserului, practic izolata intr-o splendoare atemporala, cu paduri salbatice si izvoare reci de munte, a fost setting-ul unei neimpliniri. Discrepanta dintre un habitus predestinat comunicarii cu tine insuti si o fantastica irosire a orisicarui talent a fost frapanta. Tabara a slujit drept paravan unei vacante de o saptamana, unui week-end la munte prelungit. Din pacate, a fost o vacanta in primul rand spirituala - plictisitoare, desueta, neantrenanta. Lipsa oricarui program a transformat tabara intr-un timp mort (neproductiv si anost).

Au mai salvat putin din onoarea si traditia taberei rostirile neconventionale ale lui Nicolae Scheianu despre "versul de revelatie" (in traditie stanesciana), extraordinarele poemele ale lui Cosmin Perta (pe care le puteti citi in acest numar), cat si aplombul baladesc al lui Florin Pop. As putea conchide ca tabara nu a fost complet ratata, deoarece a coagulat un interes special pentru poezie - din pacate nu a fost suficient pentru o anumita constanta si continuitate a scriiturii. Este regretabil ca tabara s-a restrans doar la arealul maramuresan; in al doilea rand, este necesara o mai mare prezenta a tinerilor. Daca aceste doua conditii vor fi implinite anul viitor, Tabara de pe Vasser ar capata o semnificatie sporita.

@ Ştefan Bolea

In apropierea comunei Razoare, pe malul raului Lapus, a avut loc cea de-a noua editie a Seminarului Filozofic organizat de Facultatea de Filozofie Babes-Bolyai. Profesorul Alexander Baumgarten a fost, si de aceasta data, organizatorul acestei activitati. Atmosfera usor circumstantiala a seminariilor a fost atenuata de setting-ul pitoresc, cat si de faptul ca Lapusul este un loc unde poti face/ti se poate intampla orice (de la revelatii pseudo-filozofice la discutii ciudate cu tarani autentici semi-alcoolizati). "Orice"-ul acesta este un habitus in care incap multe daca esti disponibil. Am participat la o conferinta tinuta de Ovidiu Stanciu de la Facultatea de Filozofie din Cluj asupra liberului arbitru la Sf. Augustin. In general, moderatorul discutiei (profesorul Alexander Baumgarten) a fost maleabil iar etica sa a fost inclusiva - in sensul in care un feed-back le-a fost oferit celor care au luat parte la discutii. Un aspect negativ ar fi desigur acela ca nu foarta multa lume a luat parte la discutii - si acesta ar fi primul deficit al seminarului filozofic: atmosfera, oarecum conventionala, oarecum academica, s-a dovedit a fi prelungirea unei mentalitati care provine direct din catedra filozofica. In ciuda naturii si a spatiului virtualmente deschis, nu m-am simtit intr-o agora. Cercul seminarului nu era unul cu mai multe centre - dimpotriva, era univoc, unilateral - era un cerc stramtat si ingust. Cu alte cuvinte, discutiile au fost inchistate in referinte biobibliogarfice si in argumente istoriografice. O discutie transanta parea ceva de domeniul sf-ului.

Rolul studentului era limitat - coborat intr-un orientativ mai mult simbolic. Faptul ca nu se asteapta prea mult de la tine este in genere submotivant si inhibant. De altfel, din 15 oameni care erau prezenti, numai vreo 4 au vorbit, dintre care desigur "moderatorul" si referentul, care se completau. Oameni fara pregatire filozofica au incercat sa abordeze tematica, punctul lor de vedere fiind repede catalogat si pierdut. Eu cred ca filozofia trebuie sa ia in considerare necesarmente opinia lor - pentru ca un alterus (extrem uneori) poate arunca o lumina asupra unor probleme tehnice si spinoase. Astfel, metafizica poate si trebuie lua uneori masca bunului simt si cea a nivelului intuitiv pentru a vorbi liber cu oricine. Pentru ca nu este filozofie adevarata cea care se ascunde doar in biblioteci, construindu-si un arogant castel romantic, care priveste si scuipa de sus vulgul.

Aceasta opinie are o verificare in noile tactici media si in teatrul experimental, care includ spectatorul "simplu", care se bazeaza pe mirarea si pe deschiderea lui autentica. Nu printr-un nou izolism hiperelitist putem experimenta ceva in lumea aceasta "noua", atat de fragmentata si diversa, atat de diferita. De altfel, o conversatie prin care comunici cu altcineva simple note de lectura (un amalgam de note de lectura, pe care le-ai clarificat dinainte) poate fi clasificata usor ca dublu monolog. De altfel, sunt studenti care prefera sa evita focul principal (main stage-ul discutiilor de la Lapus), din motivele enuntate mai sus (sau poate altele), si eu nu pot sa-i blamez.

Acestea ar fi principalele puncte negative ale seminarului. Castigurile lui nu pot fi, desigur, omise: o dedicatie pentru filozofia elena si cea medievala, care poate a inspirat cativa viitori elenisti. Din punct de vedere profesoral, seminarul este bineinteles un pas in fatza. Chestionez insa tactul pedagogic al organizatorilor. Mie personal, nu mi-ar place sa am in loc de auditori niste martori muti.

In rest, Lapusul iti poate da multe: drumetii pe malul stancos al raului (poti ajunge pana intr-un loc numit de localnici pitoresc si adecvat Dambul Pulii), putin alpinism, baie intr-un jacuzzi de gheata, care iti testeaza forta si curajul, cat si excursii la barul lui Lutzu, pentru cei care sufera de nostalgia orasului si a civilizatiei. Ca mental general se poate observa o nuanta de psihologie New Age in randul studentilor, orientati spre astrologie, rock, comunicare fara ingradiri si alte experiente transcendentale, care pot fi numai imaginate dar nu si descrise aici. Si daca ar fi doar atat, acest seminar prilejuieste intalnirea (the gathering) unor oameni care au mai multa filozofie in sange decat in spirit, ceea ce pentru mine este mai important. Pentru ca o filozofie a vietii este preferabila gandirii de laborator.

@ Ştefan Bolea