1) Da.

2) Nu ştiu.

3) Nu.

4) Nu.

5) Da.

1) DA.

4) DA.

5) DA.

1) Desigur. întrebarea e dacă izbutiţi să atrageţi un număr de colaboratori talentaţi şi constanţi. Nu e nevoie ca o revista să aibă musai un profil special. Totul e calitatea materialului publicat.

2) Spuneam mai sus: nu e nevoie de un profil. Ce profil are România Literară? Ce profil au Convorbirile literare? Profilul e dat de grupul de colaboratori, dacă sunt mereu aceiaşi. Ceea ce după părerea mea nu e bine pentru că se ajunge la o mare inevitabilă monotonie. Atracţia unei reviste constă în varietatea de stiluri, de preocupări, de categorii formale, de subiecte, de genuri.

3) Nu prea înţeleg întrebarea. Socot însă că scriitorilor români le lipseşte contactul intim cu literaturile altor popoare, în special greci şi latini clasici, americani, britanici, canadieni, spanioli, sud americani. De aceea unii se socot originali şi unici când în realitate descoperirile lor în materie de stil sau formă, au fost deja utilizate de alţii. în privinţa tematicii sunt de acord că nu mai e nimic nou de spus, dar nu asta contează ci cum e spus ceea ce e spus. şi nu mă refer numai la formă ci la punctul de vedere al autorului, la originalitatea unghiului sub care e considerată tematica. Aici poate avea un mare rol limbajul, tonul, vocabularul, figurile de stil, ambianţa.

4) Ce înţelegeţi prin "analfabetizarea mentală"? Analfabetizarea e totdeauna mentală. Există oare o analfabetizare materială? Corporală? Dacă înţelegeţi prin alfabetizare cunoaşterea alfabetului şi capacitatea de a scrie şi a citi, iar prin analfabetizare opusul acesteia, desigur că relaţia dintre acest proces şi sistemul educaţional este foarte strânsă. Se poate spune că alfabetizarea sau opusul ei depind în mod direct de sistemul educaţional. şcoala e totul, e mai importantă decât toate instituţiile unui stat. Suntem formaţi în ceea ce suntem de către şcolile prin care am trecut. Iar scriitorul, în mod special, învaţă tot timpul, e tot timpul un elev silitor, sau ar trebui să fie.

5) Vă promit că vă voi citi toate numerele pe care am să le primesc.

1) Da. Dar numai în condiţiile când poate să ofere calitate, cu o selecţie riguroasă.

2) Istoria literaturii române, filozofie.

3) Nu, dimpotrivă, sunt încă multe de spus.

4) Da. Ne lipseşte spiritul practic.

5) Sigur.

1) Da cu siguranţă mai e loc pe net pentru cultură. Mai e loc şi în spiritul oamenilor şi mai e şi nevoie de cultură. Netul însă e cu predilecţie spaţiul unei culturi alternative. O revistă de cultură pe net e şi ea sau poate nu.. o alternativă.

2) Nu cred că ceea ce trebuie să cautaţi sunt zonele neocupate. în cultura NU AU VOIE SĂ EXISTE ZONE OCUPATE. Cultura este ultimul refugiu al libertăţii.. şi dacă vorbim de spaţii ocupate.. atunci ne luăm vacanţă de la cultură şi mergem pe mirc.

3) Există ceva nou de spus.. nu mai există cine să spună... cultura e ea însăşi pe sfârşite.. suntem deja civilizaţie....

4) Nici o legătură.. totul e educaţie. Dacă eu cred ceva.. este pentru ca în back groundul minţii mele cineva m-a educat să cred aşa. Analfabetizarea mentală e forma exterioară a sinuciderii spirituale a poporului român.

5) ....poate.

1) Da, e loc de încă o revistă literară pe net. în mod cert. E încă atât de multă lume pe net care nu accesează reviste culturale încăt poate să existe încă una care să iasă în calea lor.

2) Eu aş vedea o mai mare apropiere de oamenii obişnuiţi, o literatură care să-i captiveze.

3) Cred că scriitorii români scriu pentru ei înşişi, fără să le pese de publicul larg. Sau scriu pentru critici şi esteţi.

4) Nu cred că există "analfabetizare" decât în măsura în care avem în vedere nişte criterii absolute la care nici o societate nu ar face faţă.

5) Sper să îmi placă primul număr şi să ajung să le caut şi pe celalalte...

1) Nu ştiu dacă virtualitatea e limitată ca spaţiu şi nu ştiu cât rezervă concret şi eficient în cele din urmă întreprinderii voastre (idealiste); ce ştiu însă cu siguranţă este că dintotdeauna un "mediu" l-a înlocuit pe altul în favoarea sau în defavoarea obiectului în cauză . Acum joacă desigur extrem de mulţi factori un rol (uneori chiar decisiv): mediatizarea, şi asta nu doar în cazul internetului ci în majoritatea cazurilor. Am văzut multe proiecte reintrând în tăcere tot atât de repede cum s-au ivit, n-am analizat pricinile necunoscând contextul, bănui însă că "roadele" n-au satisfăcut aşteptările, se pare însă că "nerăbdarea" se instaurează extrem de rapid în aceste vremuri nu chiar favorabile actul creator în genere. Omul aşa zis civilizat/modern agonizeaz în jurul materialismului feroce mai straşnic ca nicicând, fiind încorsetat de social până la sufocare... deci să nu divagăm pierzând firul întrebării: "cât despre literatură numai de bine" şi întrebarea aceasta "dacă mai este loc pe net-ul românesc" nu cred că-şi are rostul fiind ea însăşi răspunsul odată ce-aţi apucat iniţiativa de-a edita o revistă literar-artistică fie ea şi doar în spaţiul virtual. Bineînţeles că "intenţia" nu e nici pe departe totul ci şi un rafinament în ceea ce priveăte alegerea colaboratorilor, etc...

2) "Specificul" unei publicaţii include o nedorită şi la prima vedere o anume latură exclusivistă (vorbesc din proprie experienţă) sau poate aluneca uşor spre o anumită plafonare, nu cred însă că astfel se va-ntâmpla în cazul de faţă (sic. neacademic). Cât despre latura neacoperită : actul creator îşi găseşte locul în perimetrul "creaţiei" prin însăşi natura sa, el irumpe pur şi simplu la suprafaţă, ca un imbold fără justificare - nimic premeditat în "întâmplarea sa": travaliu pur ilogic...

3) în momentul în care îţi pui întrebarea "rostului" creaţiei nu mai eşti demn de harul care poate te bântuie. Nu pot crede cu adevărat în ceva "nou" ci mai degrabă în "altceva", relativându-se (ca tot şi toate, mai ales în timpurile noastre) în faţa unei instanţe dictatoriale care propagă direcţii şi programe instituţionalizate bazându-se pe cine ştie ce mofturi estetice sau de concept. Originalitatea şi valoarea nu pot fi etichetate deoarece la baza lor stă inspiraţia. Noi românii însă purtăm în cârcă faimosul "fatalism", pe care-l şi lozincăm în cele patru vânturi fără răgaz, el fiind vina nereuşitei, etc... în ochii mei e doar o scuză gratuită, o fantă prin care evadăm din faţa răspunderii, şi acest lucru se întamplă din păcate pe toate planurile, şi nu cred că are rost să mai enumăr şi alte "pricini" care ne defavorizează (închipuit) propulsarea spre multrâvnita universalitate...

4) Din păcate fiind demult plecat din România nu-mi pot da cu părerea despre sistemul educaţional "la putere", sunt însă aproape sigur că nu el este pricina principală şi absolută a degenerării mentale care bântuie devastând fără-ndurare generaţia actuală, acelaşi lucru e uşor de identificat şi pe alte coordonate ale planetei. Mai degrabă "furnizorii de iluzii uşor alterabile" care stau instalaţi undeva deasupra capetelor noastre ar trebui traşi la răspundere, ei cei care instaurează "comoditatea supremă" prin nemaigândirea cu propriul cerebel, folosindu-se de toate mijloacele posibile, şi nu sunt puţine care le stau la dispoziţie, înrolând minţi necoapte în batalione uşor manevrabile; şi iată cum se vede cu ochiul liber ce eficent/diabolice sunt capcanele lor. şi nu văd soluţii deşi poate că pe undeva ele există şi aşteaptă doar să fie descoperite...

5) Acest lucru vi-l promit.

1) Netul romanesc este un personaj bonom si, deocamdata, destul de putin expus provocarilor. Mie imi pare deocamdata destul de cuminte, cu toate dovezile de bravada care se insinueaza virtual. Virgin, misterios si entuziast, Netul asta devine actorul unei piese ce se poate perpetua la infinit, mai ales atunci cand se intalneste cu Literatura, prolifica actrita si regina capabila de a-si scrie singura si replicile, si indicatiile de regie, pana si autorul. Loc este din belsug! Oare exista atata literatura care sa merite acest loc? Sau, altfel pusa problema, in ce masura s-au eliberat cititorii romani de magia cartii ca obiect si subiect al propriilor obsesii, de vraja senzuala a hartiei, de sentimentul linistitor si frust al palpabilului? Pasionatul de literatura vrea "sa pipaie si sa urle ESTE". Deci NEtul este inca un exilat, o figura existentialista bizara unde un singur clic poate corupe sau anula universul. Provocarea adevarata nu este a publica, ci a-i face pe oameni sa citeasca.

2) Anticipand a treia intrebare, as spune ca este incredibil de dificil ca o publicatie literara sa propuna ceva cu adevarat nou. Asta daca nazuieste sa se plaseze intr-un anumit raport cu regulile deja existente sau sa le nege ? s-a facut si asta din belsug. Cum se poate scapa totusi de prefixele neo- si post-? Eu nici nu as incerca. Poate ca ar trebui propus un joc nou, uitand trecutul, intelegand prezentul, ignorand viitorul. Ludicul suprem, cu texte care isi raspund surprinzator, care propun enigme inepuizabile, o violeaza pe Ariadna si ii fura firul, fenteaza realul, ucid vreo doi trei cititori (ca autorul a fost deja impuscat de ani buni), mutileaza alte trei personaje. Jocul in care nimeni nu vrea sa i se citeasca gandemele pentru a fi eventual ridicate in slavi de minti luminate, ci, dimpotriva, accepta total gratuitatea, anonimatul, penumbra literelor fara nume. Adica tocmai o egoPHobie generalizata, cu spioni egolatri, gascute haioase si vizionare care nu isi lustruiesc reciproc pantofii, identitati refulate, abandonuri estetizate, farmecul cladestinitatii transformata in modus vivendi etc. Cum ar arata jocul asta suprem la modul concret n-as putea spune, caci as nega literaturizarea totala, as iesi eu din cerc pentru a fixa niste reguli. Tocmai asta nu se face.

3) Chiar sunt obsedati ca nu mai e nimic de spus. Intertext la greu, dialog cu defuncti si exilati. Complexul literaturii romane a fost analizat de altii mai tari in categorisiri, asa ca nu mai bat si eu apa in piua. Poate pentru ca nici nu exista sau fiindca nu e musai sa spui ceva nou. Ori fiindca, in mare, oamenii au de prea multe milenii doi ochi, un nas, o gura, un sex. Cand vreun scriitor va putea chiar sa creda altceva, atunci va spune ceva nou. Problema este ca cei cu doi ochi, un nas, o gura, un sex antementionati nu-l vor pricepe.

4)Dramatic pusa problema, in termenii complexului de inferioritate mioritic. Da, exista corespondente de-a dreptul sinestezice, cu parfum pipaibil. Dar nu-i musai ca sistemul educaþional sã fi produs analfabetismul, ci mai degrabã e vorba cã sistemul a fost gândit de analfabeþi. Aşa cã ne situãm într-un cerc vicios, în care ne-am rotit deja pânã am pierdut noþiunea timpului şi a rostului. Eu cel puþin nu mai ştiu nici mãcar ce e de criticat. Presupun doar cã respectivele corespondeþe ar putea fi modul în care unii (nu spui care ? persoane neimportante!) îşi tot dau cu manualele alternative reciproc în cap, cum îşi rotunjesc gura când spun: educaþie formativã, cum se izmenesc în experimente diabolic sacrificiale, când pânã la urmã şi Şestov credea cã 2X2=5.

5) Altfel nici nu m-aş fi chinuit sã rãspund la vreo întrebare.

1) Loc există destul, dar problema esenţială e că web-revistele literare nu sunt încă luate în seamă, nu sunt recunoscute ca publicaţii de literatură autentică. Un motiv ar fi chiar heteroclitatea celor mai multe reviste de acest tip, caracterul compozit, lucruri care din păcate sunt generalizate şi asupra celorlalte publicaţii.

2) Asocierea literatură-filosofie mi se pare promiţătoare în ceea ce priveste spaţiul virtual românesc. Cred că "specificul" se construieşte în timp, şi numai prin promovarea continuă a valorilor reale.

3) Sunt sigură că fiecare are "orgoliul", pretenţia de a creea "ceva nou" (cum ar spune Noica). Sunt sceptică în direcţia aceasta, nu cred în originalitate mai mare de 20-30% într-un text (şi încă într-un text foarte bun!), dar asta nu împiedică pe nimeni (nici pe mine, de altfel) să nu încerce.

4) Se prea poate. Nu am terminat încă procesul de "analfabetizare mentală" în cadrul sistemului educaţional românesc, aşa că nu pot încă să am o opinie certă.

5) Da.

1) Sigur ca da, loc este si va fi intotdeauna, primeaza insa calitatea pentru ca revista sa aiba sanse sa fie citita. Concurenta este mare inclusiv in aces spatiu, al virtualului, cititorul este grabit iar interesul sau nu poate fi captat decit prin calitate. Nu cred ca mai pot fi viabile jumatatile de masura, rabaturile de nici un fel intr-un loc unde sanctiunea este la indemina... tastaturii.

2) Avind in vedere ca situatia "laturilor" este destul de echilibrata in revistele de cultura, votez nu numai cu mentinerea echilibrului, ci mai ales cu impingerea lui spre zona tinara, dupa o selectie serioasa a valorii.

3) Depinde la ce scriitori va referiti. In opinia mea, esential nu este sa spui ceva nou, ci modul in care spui ceea ce se tot spune. Exista o diferenta uriasa intre creativitate si creatie.

Din perspectiva acestei diferente, am impresia ca scriitorii din generatiile mai vechi s-au intors la creativitate, mare parte dintre cei din generatia tinara incearca sa creeze dar nu le iese decit tot creativitate, foarte putini fiind cei care creaza cu adevarat. Ei trebuie sustinuti pentru ca, intr-adevar, ei au si vor avea ceva de spus.

4) Daca prin "analfabetizare mentala" intelegeti un fel de mentinere a creierului spalat prin intermediul sistemului educational, atunci da, inclin sa cred ca asta s-a reusit pina acum, in cei 14 ani de smintire a invatamintului. Asta la nivel de masa, pentru ca la nivel individual, cine vrea sa faca treaba buna, inca are cum si cu cine.

5) Daca nu as fi avut de gind sa va citesc, nu as fi raspuns anchetei d-voastre. Mult succes.

1) Desigur că este loc destul pentru încă alte multe reviste virtuale. Internetul abia a început să "coboare" din lumea posibilului şi felul în care el va influenţa istoria va fi covârşitor. Este vorba la urma urmei de schimbarea unor habitudini în comunicare, concomitent cu presiuni demografice, ale unui mod nou de a "vedea" lumea, de a o imagina, hermeneutiza şi în final construi. Să ne amintim ( KG Jung , ca să fie o referire mai apropiată memoriei) că sediul acţiunii omeneşti este, înainte de a se produce, în minte, de unde călătoreşte sub formă de emoţii şi incontrolabile imagini de la unul la altul ca un virus public. Cum să nu fie influenţată covârşitor de tipul de comunicare lumea şi felul în care va arăta ea? Ca urmare, internetul este covârşitor de serios şi cei care trec cu condescendenţă pe lângă istoricele sale oportunităţi sunt practic orbi. Importanţa internetului îi este proprie, dată de capacitatea lui înnăscută de a găzdui schimbări radicale ale istoriei, cum am spus. E de la sine înţeles deci că reviste virtuale vor fi cu miile şi că sofisticarea lor e abia la timidul început. Iată de ce această întrebare mi se pare retorică, acă nu e avansată cumva dintr-un soi de alintat narcisim.

2) Nu cred că în România există într-adevăr o piaţă bine conturată a revistelor culturale, virtuale sau pe hârtie, de natură să ne facă să punem problema segmentului de piaţă rămas nedescoperit. Ceea ce s-ar putea numi specific, pentru o revistă mi se pare mai degrabă o îngheţare, repede obosită, într-o anumită prezenţă grafică , într-un fel de a scrie, deodată cu un exclusivism sau cel puţin prudenţă în ceea ce priveşte cercul colaboratorilor. Revistele clasice, pe hârtie şi cele virtuale se exclud reciproc dacă nu cu ostilitate, cu rece politeţe, şi când vor să se cunoască, o fac cu oarecare circumspecţie. Generaţiile opţeciste şi nouăzeciste îmbătrâneesc dezamăgitor de repede nefăcând faţă nici la cea mai uşoară presiune a consacrării, semn că ceva era în neregulă cu autenticitatea vocaţiei lor. Ca urmare, nefiind vorba de o ocupare efectivă de către actualele reviste a unor segmente reale de piaţă, aşa zisa prospecţie e de prisos. E ca şi cum (aş aface o comparaţie caricaturizantă, la care vă rog să păstraţi proporţiile), o firmă de produse electronice care şi-ar propune să deschidă o fabrică de producţie în Albania şi-ar face studiile ştiinţifice de piaţă, pornind de la premisele existenţei unor segmente deja funcţionale, între care ea ar veni să se strecoare cuminte, fără să deranjeze mediul ambiant. Pare ridicol: ce ar putea ea să găsească acolo competitiv? Iată de ce nu mi-ar face plăcere să asist la un debut ceremonios al revistei Egophopbia, pentru că nu e cazul, piaţa şi exigenţele de supravieţuire ale societăţii noastre în acest moment fac ridicole încercări de acest gen. Depsre ce segmente poate fi vorba, când noi suntem, cel puţin în zona revistelor virtuale, încă la început?

3) Nu. Scriitorii scriu tocmai pentru că ceea ce comunică este întotdeauna o experienţă încărcată de noutate care, din punct de vedere personal, e o soluţie de salvare. Nu cred că e posibil ca un scriitor să scrie ca şi cum nimic nou nu ar mai fi de spus: în definitiv artiştii fac posibil viitorul, care urmează să fie spus. Deşi sintagma "analfabetizarea mentală" e cât se poate de riscantă, există destule lucruri de criticat în ceea ce priveşte sistemul educaţional românesc. Aceste critici se circumscriu aproape unui loc comun, care se învârteşte în jurul ineficienţei, încărcării metodicilor cu excedent de material teoretic, al incapacităţii absolvenţilor să supravieţuiască pieţei muncii, faţă de rigorile reale ale căreia sunt neajutoraţi, aproape ca-n junglă. Personal, eu adaug acestor critici comune şi faptul că, din punct de vedere al mentalităţilor, studenţii sunt pregătiţi mai departe ca şi cum ar continua să facă parte din structuri de comandă, că nu se cultivă onestitatea laolată cu curajul (calităţi de care e nevoie chiar şi în activităţile "pozitive"). Ceea ce este cel mai important: pentru toate acestea e nevoie de o reformare a cadrelor didactice.

4) în ceea ce priveşte "analfabetizarea mentală" a românilor: să înţeleg că se operează aici o distincţie, că ar exista şi alte feluri de analfabetizări, să zicem una morală, accept... în orice caz, nu e datoria mediei să îşi asume misia îndreptării lucrurilor sub acest aspect şi problema mi se pare fals pusă, fiindcă altfel nu ar avea sens să vorbim despre pieţele literare şi segmentul de cititori, aşa cum s-a debutat. Un astfel de mod de a pune problema, în spatele căruia stă de fapt dispreţul pentru cititor, e cel puţin neeconomic: nimeni nu te va cumpăra, dacă va simte că îl dispreţuieşti. (în cazul de faţă, nimeni nu te va citi). Presupunând că această analfabetizare mentală este începutul unui proces socuial, care ar trebui să ne îngrijoreze, răspunsul este afirmativ: da, ea este în primul rând legată de educaţia instituţională. Dar mai este determinată, în opinia mea şi de calitatea spaţiului public românesc: media, prestaţii politice şi adminstrative, idei publice, mentalităţi. Există tot felul de recidive în intoleranţă şi închideri faţă de diversitate şi multiculturalism ale spaţiului public românesc care îi dezvăluie unele reflexe maladive . Pe aici trebuie lucrat.

5) Oricine răspunde la această întrebare înseamnă că a răspuns chestionarului, deci vă va citi cu siguranţă, căci se va citi cel puţin pe el însuşi. Daţi un premiu celui ce îndrăzneşte contrariul.