* Ştefan Bolea – Just say NO
* Ştefan Bolea – not my president

Just say NO

de Ştefan Bolea

Îmi amintesc o replică de la 17 ani la întrebarea „de ce nu te droghezi?”. Răspunsul meu prompt a fost „pentru că nu am timp”. Întotdeauna acest răspuns li s-a părut interlocutorilor mei forţat, fals şi oarecum jenant. Întotdeauna o să am la fel de puţin timp. Iar mitul acela, cu trăieşte-ţi viaţa, servit de filmele pentru teenagers şi de spoturi imbecile, care îţi cumpără speranţele că „[today] is the first day of the rest of your life”, mi se pare simptomatic. Reclamă o orbire în care ar dori să participe numai pasivitatea din noi. Trăieşte-ţi viaţa ar însemna să te laşi trăit de viaţă: consumând, vei fi consumat şi vei fi fericit. Mântuirea asta societală, în care hoardele de oameni invizibili se întâlnesc într-un bar-biserică şi îşi ingerează ecstasy-ul şi lada de bere pe armoniile insipide de house, ţine de un dyonisiac, căruia i s-a retras orice valoare estetică.

Trăieşte-ţi viaţa mai înseamnă să te înghesui în supermarket, de parcă s-ar da bilete gratuite la o excursie pe lună; să goleşti rafturile de parcă marea foame comunistă s-ar fi reîntors. O compulsivitate lipsită de menajamente te obligă să cumperi exact lucrurile, de care nu ai nevoie. Şi dacă aveam lozinci în urmă cu 18 ani, acum avem imagini, logo-uri şi slogane. It feels good to be a mass consumer/ a regular/ smiley individual. Cu alte cuvinte, te simţi bine în pielea ta, drept ins mediocru, satisfăcut şi gol. Pentru că la un moment dat zâmbetul îţi îngheaţă, o moacă speriată, pierdută, zdrobită reiese de sub grimasa, pe care ţi-o pui la comandă, ca pe ochelarii de soare. Trăieşte-ţi viaţa ca pe un individ banal, care stă în colţul lui ca un arici sub zece platoşe de ţepi şi îţi vom da televiziune, metro, billa & praktiker, cluburi de noapte, puţină delicvenţă juvenilă, libertate a cuvântului cât să înjuri pe stradă când eşti beat, filme porno, heroes, 24 şi prison break, men’s health, playboy, vip. Aceasta este exact informaţia de care ai nevoie – nimeni nu poate cere mai mult.

O viaţă astfel trăită este viaţa unui mort: perversitatea constă în faptul că este o mortifiere plăcută, fără scurt-circuitul conştiinţei lui Ivan Ilici. A trăi degeabă azi este o adevărată filozofie de viaţă. Să nu pui interes în propria ta viaţă mi se pare suicid, să trăieşti fără conştiinţa faptului că poţi face ceva din tine, te poţi construi. Fiinţa-pentru-ceilalţi şi fiinţa-pentru-nimic este trend-ul de azi, să trăieşti pentru tine însuţi pare ieşit din comun.

Cu toate că este mai facil să preiei atitudinea unei oi, în ciuda securizării pe care o oferă conformismul, viaţa ne aparţine în totalitate. Timpul pe care îl posedăm, nu ne poate fi alienat. Scopurile şi motivaţiile ni le fixăm noi, nu le stabilesc ceilalţi, societatea sau mediul. Creaţia de sine precede orice creaţie. Nu cred în vise, ci în proiecţii care au consistenţa destinului. Acea consistenţă e dată de ascetismul unei munci riguroase, a cărei singură plată e cunoaşterea de sine şi evoluţia. Inspiraţia este ritualul wicca, prin care forţăm limitele cotidianităţii. Timpul inspiraţiei se numără în secunde cerebrale, care nu au corespondenţă în secundele fizice.

În loc să aprobi ca o vită, în loc să-ţi ţii fruntea la nivelul gleznelor, refuză. Spune nu, mai ales când se aşteaptă de la tine un da de lighioană. Spune nu, atunci când invitaţia la contra-argument este retorică, atunci când este atât de reconfortant să te supui. Tartorii tăi o să-şi dea arama pe faţă, un reflector gestapovist o să le evidenţieze micimea, nesiguranţa, contingenţa: „nu vrei să fii sclavul meu?”. „Nu astăzi, nu.”