EgoPHobia #14

* Şandor Adrian – O Poză
* Denisa Nistor – be gentle & 260706
* Monica Murgu – a & umbre
* Diana Creţu – Black attacks back & Temporary crib

O Poză

de Şandor Adrian

Am vrut să caut un titlu potrivit, ceva care să atragă atenţia, am căutat, am stat şi am sters câteva rânduri bune, am apelat intr-un final la DEX, cea mai simplă explicaţie pentru o fotografie este „o poză”, deşi dacă analizăm logic acest cuvânt, o fotografie exprimă mai mult decât un simplu instantaneu, are un pic din sufletul autorului, o sclipire din imaginaţia sa.

Presupun ca mulţi dintre noi au văzut cel puţin o dată, o mică dispută, într-un bar, pe o bancă în parc sau chiar un articol pe internet privind fotografia digitală şi cea analogică. Încercări interminabile de a impune un punct de vedere, de a demonstra o teorie care practic nu poate exista. Nu m-am decis să fac pace, nici să aduc un argument suprem, dar în centrul unei dispute ce arată mai mult a încercare de a atrage cât mai mulţi membri unei secte m-am gandit că am putea privi lucrurile din altă perspectivă decât cea a tehnicii, sau a clarităţii.

Odată cu apariţia primelor camere digitale compacte s-ar părea că marile companii ale acestei lumi s-au decis să mai schimbe definiţia unui cuvânt din dicţionar. Până acum câţiva ani, când mergeai pe stradă şi observai o persoană care făcea fotografii ca şi hobby cu un aparat vechi, rusesc, era ceva special, îl priveai cum urmărea fiecare zare de lumină, fiecare porumbel în aer, aşteptând momentul potrivit pentru a-l captura. Nu era ceva ce întâlneai la tot pasul, evident neluând în calcul turiştii veniţi de peste mări şi ţări. Apoi a apărut mica minune, o cutie magică de metal ce vede fotografia în limbaj binar. Odată ce primele camere digitale au fost făcute disponibile în toată lumea s-a creat o obsesie, o forţă nevazută ce te impinge să vezi lumea printr-un mic ecran, să o analizezi în megapixeli, să îţi spui „lasă că am destui mega, pot să fac o mie de poze azi”. Nu poţi să nu vezi 2-3 puşti care fotografiază cu câteva click-uri un apus mărunt printre cabluri şi clădiri şi totuşi, nu oricine îşi putea permite să descarce un film întreg pe un singur subiect, oare aşa-zisa „revoluţie tehnologică” ne-a adus viitorul mai aproape cu un pas sau, poate ne îndreptăm cu toţii spre efectul de „turmă” şi bunul de „duzină”?.

Stăteam de vorba cu cineva, acum ceva timp şi discuţia a ajuns la un subiect asemănător, era vorba de emoţia momentului în care primeşti pozele de la laboratorul foto, de calitatea laboratoarelor şi de faptul că nu se mai developează manual ci numai mecanizat. Acesta e unul dintre aspectele negative, filmul e scump, procesarea este scumpă, e adevărat faţă de digital, toate acestea costă. În acelaşi timp poate că e necesar, poate că e unul din factorii care delimitează cele două „lumi”. Am ascultat o scurtă poveste, care m-a pus pe gânduri un pic, o întâmplare tipică pentru aparatele analogice, filmul nu a fost expus sau a fost supra-expus şi toate fotografiile s-au dus pe apa sâmbetei, ce m-a surprins a fost explicaţia persoanei în cauză, mi-a spus ca nu a fost dezamăgită, ba chiar mai mult, atunci când a primit filmul înapoi, a invăţat o lecţie importantă şi apetitul de a cunoaşte şi de a fotografia era dublu.

Am fost de acord de la început că cele două nu pot fi comparate, aparţin unor părţi diferite, în perspectiva în care văd eu lucrurile, este practic imposibil să spui „NU! Digitalul este mai bun”, doar pentru că se referă la aceeaşi acţiune. Ce este cu adevărat important este că filmul te face să gândeşti, te provoacă şi îţi impune un anumit timp pentru a-ţi pune nişte probleme, nu este vorba de a vedea valorile pe un ecran, nu este vorba de zonele „arse” pe care le poţi depista exagerat de repede, este ceva mai presus de atât, este emoţia momentului în care auzi declanşatorul, atunci când tragi filmul pe o cameră care este mai „bătrână” decât tine şi totuşi, fotografiile pe care le poţi face cu ea poartă magia şi urma pe care digitalul nu o poate atinge.

În final, nu vreau să ajung la o concluzie, poate pentru că am ajuns demult la ea, camerele foto digitale sunt şi vor fi o soluţie excelentă pentru a face poze oriunde ai fi, dar nu se pierde oare, odată cu fiecare click, un strop din magia artei? Şi totuşi... ce am de pierdut?

Denisa Nistor

[be gentle]