Contăm?

de Sorin-Mihai Grad

Primim uneori mesaje de genul "îmi place revista (dumnea)voastră, dar când o scoateţi şi pe hârtie?". Răspunsul meu standard e "ne-am gândit şi la aşa ceva, dar deocamdată nu putem s-o facem, abia reuşim să ne găsim timp şi resurse pentru ediţia online". De obicei cititorii se mulţumesc cu acest răspuns, însă unul dintre ei, un domn care ne urmăreşte de la începuturi, este foarte perseverent şi mi-a oferit câteva argumente, mărturisind şi că deşi este mai în vârstă decât noi citeşte cu fanatism EgoPHobia şi în general literatura română contemporană de valoare publicată în diverse forme pe internet. Voi cita câteva pasaje din mesajele dumnealui: "trebuie să ieşiţi la lumină, să faceţi o revistă de hârtie în care să spuneţi cam aceleaşi lucruri spre stupefacţia lumii poltrone literare româneşti hrănită cu gargară de diferite culori", "există o singură cultură: cea scrisă la lumină, cea care se vinde(!) şi se cumpără, cea care se adresează cititorului din Roman dar şi din Focşani sau Copşa Mică. Ceea ce faceţi voi aici este un fel de cultură underground - cu toate riscurile unei asemenea culturi. Pentru ca vocea voastră să reprezinte ceva în această ţară trebuie să ieşiţi la lumină", "voi nu reprezentaţi un pericol pentru debila literatură română deocamdată, aşa că toată lumea vă priveşte cu îngăduinţă. În momentul în care veţi scoate o revistă nu pe suport electronic ci pe hârtie se schimbă lucrurile. Toţi vă vor duşmăni pentru simplul fapt că vor vedea în voi ceea ce sunteţi de fapt: nişte scritori mult mai buni decât ei", "luptele se dau la suprafaţă - în văzul tuturor - şi constă în impunerea unei noi ordini, a unei noi literaturi, a unei noi concepţii. A scrie nişte cărţi acolo - oricât de bune ar fi - a scoate o revistă pe net, este una. Dar a intra cu mâinile goale în lumea literară - asta este cu totul altceva... o să aveţi, probabil, şi alte probleme - aşa cum au avut şi alţii - din cauză că societatea românească şi cultura română au o tendinţă reacţionară".

Din câte ştiu, presa culturală independentă tipărită n-o duce foarte bine, depinzând de vânzări dar mai ales de subvenţii şi sponsorizări. Pe internet situaţia e diferită. Cheltuielile se reduc, tinzând spre zero, dar şi veniturile aproape că dispar. Dacă majoritatea revistelor culturale tipărite încearcă să apară regulat, eventual apelând la trucul cu numere duble sau multiple, au redactori angajaţi şi-şi remunerează, chiar dacă modest, colaboratorii, cele online depind de timpul liber al realizatorilor, nu-şi permit să plătească pentru colaborări, apar neregulat, sunt confundate deseori cu site-uri tip cenaclu şi nu pătrund până la cei care nu au acces la internet. Ultimul neajuns al revistelor online nu e neapărat foarte important, cei care n-au de-a face cu internetul aproape sigur că nu gustă nici ce scrie în ele, precedentul nici el, dar celelalte atârnă destul de mult în comparaţiile dintre cele două tipuri de reviste pomenite. Pe de altă parte revistele online pot să publice oricât, nefiind constrânse nici să renunţe la texte din motive de spaţiu, nici să umple pagini cu materiale inutile, inerentele greşeli de tehnoredactare pot fi eliminate simplu, iar paginile web pot conţine şi fişiere multimedia. Discuţia s-ar putea purta şi pe alte argumente, dar n-o mai lungesc. Pentru o revistă culturală, dar nu numai, soluţia pe care o cred ideală e să apară pe hârtie dar să fie disponibilă şi online. Iar modelul găsit de "Suplimentul de cultură" este chiar excelent, săptămânalul fiind oferit pe piaţă atât independent cât şi ca supliment gratuit al unor ziare locale, ajungându-se la un tiraj excelent. Dar ei au în spate editura Polirom, pe când restul lumii se chinuie cum poate.

EgoPHobia apare doar online şi nu ştim dacă vom reuşi vreodată să trecem şi pe hârtie, în ciuda încurajărilor cititorilor. La fel ca noi sunt şi alte reviste literare apărute dupa 2000, precum "tiuk!", "Sisif", "Prăvălia culturală", "Argos" sau "Respiro". Alţii s-au încumetat totuşi să atace lumea literară autohtonă prin intermediul tiparului, de exemplu "Ca şi cum", "Versus/m" sau "pana_mea". "Ca şi cum" n-a mai scos nici un număr nou de vreo doi ani, iar celelalte două reviste tipărite au renunţat la periodicitate, "pana_mea" anunţând chiar că vor scoate un număr nou doar după ce jumătate din tirajul celui precedent se va fi vândut. Nu ştiu de cei care au îndrăznit să încerce să scuture debila literatură română prin intermediul acestor trei reviste şi-au câştigat deja duşmani prin intermediul lor, nici dacă au reuşit să şi le vândă şi pe la Roman sau Copşa Mică. Întrebarea e însă dacă revistele literare independente apărute în ultimii ani au reuşit să se impună în viaţa literară românească. Contează ele cu adevărat, contează doar cele pe hârtie, contează mediul în care apar? Voi ce credeţi? În privinţa EgoPHobia nu pot da un răspuns clar. Când primim texte de la scriitori cunoscuţi sau îi contactăm pe posibilii invitaţi şi ei ne spun că ne citesc şi că le facem o onoare invitându-i în e-revista noastră simţim că EgoPHobia înseamnă deja ceva. La fel când aflăm că texte publicate în EgoPHobia sunt citate în diverse articole sau chiar în lucrări ştiinţifice. Pe de altă parte dăm şi de reacţii gen "pe internet poate publica oricine orice", iar EgoPHobia nu e luată în seamă de către cei care fac atât de popularele pe la noi reviste ale revistelor culturale. Cum nici celelalte publicaţii culturale online nu beneficiază de o soartă mai bună în privinţa reacţiilor din mainstream'ul lumii literare de pe la noi, iar unele dintre revistele culturale editate de tineri au preferat să apară doar pe hârtie, aţi putea crede, precum cititorul nostru citat mai sus, că în ciuda unor mici succese izolate presa culturală românească online nu contează cu adevărat. Dar internetul se extinde chiar şi în România, accesul la el devine din ce în ce mai uşor şi necesar şi din ce în ce mai mulţi oameni, implicaţi sau nu în lumea literară, îi descoperă utilitatea. Faptul că EgoPHobia continuă să apară doar în format electronic ne scuteşte de ne arăta şi prin cuvinte părerea despre importanţa în literatura română contemporană şi viitoare a revistelor care apar doar în format electronic. Şi nu putem să nu sperăm că în cât mai scurt timp să nu se mai poată pune problema ca întrebării din titlu să i se poată răspunde negativ.