|
|
Claudiu Komartin
Într-o singură noapte am învăţat despre eşecul revoltei
mai mult decât din o sută de cărţi
eram în lăptărie vakulovski vorbea la microfon
statul ţi se bagă şi-n cur
avea ceva profetic în intonaţie
mai lipsea puţin şi-ncepea să strige
nu puteam să nu-i dau dreptate
toată lumea îi ciugulea din palmă
totul era minunat aveam băutură şi muzică bună
ne simţeam bine
uitasem de sărăcie
şi de inechitatea socială
se trimiteau sms-uri în draci
puştilor li se urcase la cap îşi fluturau ameninţător
celularele
ai fi zis că una-două vor ocupa iar
piaţa universităţii
ţipau de mama focului că sunt supăraţi
pe profi
şi pe guvernantele lor aduse cu avionul de la paris
şi pe năstase
dar s-au îmbătat şi s-au lălăit până la ziuă
au lăsat insurgenţa pe altădată
vakulovski nu-şi mai încăpea în piele
puştii l-ar fi ales preşedinte pe viaţă
când s-a aşezat din nou la masă
era o vedetă uitase tot ce a spus mai devreme
strălucea ca arhanghelul mihail
mi-a fost foarte greu să-l mai recunosc
m-am întrebat
oare-l am în faţă pe sandu
sau pe voronin?
Din nepăsare, şi nu fiindcă ar fi nevoie de timp
pentru a-l contempla prăbuşit pe asfalt
poate să putrezească, în plină stradă
cadavrul pe jumătate gol al unui bărbat
vreme de două, poate chiar trei zile
pe lângă zdrenţele năclăite ale cerşetorului
mort de foame sau frig
au trecut vreo două, poate chiar trei sute de oameni
fără să se mai mire de prezenţa acelui corp
nelocuit rece sfârşit
descompunându-se lent sub lumina neoanelor PANASONIC,
de paloarea sintetică a oricărui produs în serie
până la urmă
câţiva câini s-au apropiat
prudenţi
adulmecând toată mizeria lumească şi tristeţea trupului
străbătut cândva de dorinţe iluzii şi pasiuni
|
au aşteptat puţin
şi au început să latre
parcă s-ar fi întrebat dacă au înainte un om
sau o floare
apoi s-au aşezat împrejur, greoi şi docili,
uluiţi încă de tăria miresmelor sale.
Scriu noaptea într-o dureroasă dezordine
presimţirea unui dezastru mă îndeamnă să nu mă opresc
vocea mea tandră ca o piatră de moară
macină-n gol cuvinte
mereu înaintea mâinii
acum că hârtia s-a împuţinat văzând cu ochii
mâna mea scrie mic şi fără vreun semn de punctuaţie
independent de trup sau de nisipul aşternut pe laringe
stau la pândă
viaţa mea nu are sens
dacă ceva scapă privirii mele puternice
tatăl meu a fost ofiţer
şi astăzi mă îngrozeşte către dimineaţă
umbra lui milităroasă profilată de-a lungul peretelui
acum tatăl meu e aproape un om bătrân
se ţine încă bine
îmi reproşează mai rar decât altădată
că sunt neîndemânatic
şi indisciplinat
îl scotea din minţi că nu produc mai nimic
şi că pun suflet pentru lucruri pe care nu le-nţelege
scriu noaptea şi asta îmi dă curaj
obrajii îmi dogoresc
de parcă aş sta lungit pe zăpadă
în piaţa constituţiei
şi aş privi casa poporului arzând.
|
|
|
|
|
Petrişor Militaru
Cititoarea
Ea îmi citeşte din carne.
Îşi mişcă buzele cu repeziciune
le apropie de tine
una de sus, alta departe.
Spintecă rândurile cu aluna ei
de sub ochi,
priveşte cărţile pe dedesubt
peste dunele din care rosteşte.
Îşi varsă suflarea, vocabularul visceral.
Vrea să vorbesc cu ea,
dar mie îmi place să o adulmec.
Nu o ascult când citeşte.
Doar îi conturez la nesfârşit buzele.
Pândesc. Fiecare cuvânt moare
cu aerul că ştie ea
imnul pe care îl închin triplei Hecate.
Şchiopul îmi vorbeşte despre tripla Hecate
Ne dusesem la morgă să vedem cum
trecem cu mantia prin trup.
Zeii veniseră să asiste neputincioşi
la disputele noastre despre atributele cărnii.
|
Purtam o cămaşă fără nasturi la mâneci şi
cum am ajuns am şi căutat
în buzunarul hainei ce îmbrăca trupul întins.
Să iau piatra. Şi pana.
Când trupul nu mai e al tău te atinge.
Se hrăneşte.
Tu ai şters întotdeauna piatra cu pana.
Şi m-am ridicat. Uşor. Uşor. Roşu.
Spaţiul dintre nasturi
Pe rădăcinile coloanei vertebrale
trceau stele căzătoare. Nufărul
trimis te picura pe sexul mişcător.
Câteva dimineţi ramificate
îţi crescuseră pe ombilic.
Mâna dreaptă ţi-o conturasem
pe piept cu un cărbune ud.
Cele şapte planete îţi veneau
bine la gât. De sus se crăpau
doua petale pe fruntea ta, care
tăia lanţul lucrurilor. O cochilie
goală traversa părul tău deschis la culoare.
În ea creştea aerul - substanţa auzului.
|
@ Petrişor Militaru
|
|
|
|
|
Tudor Creţu
sunt - la rândul meu - un copil bătrân
un ins friguros
suferind de ceva vreme încoace
de puţină febră
de o indispoziţie permanentă
tresărind tot mai des
când în carnea mea moale
- de-a dreptul apoasă -
se înfig
- la intervale aproape regulate -
castanele ţepoase
ce-au început de câteva zile să cadă
se face că îi privesc resemnat
de pe mal
pe ceilalţi tineri care-şi fac de cap
în apa prea rece pentru mine
şi care încearcă din când în când să mă stropească
sunt
- în ipostaza asta -
un ins roşcat pistruiat
cu mâinile şi degetele reci
în permanenţă reci
iar dinţii mi se frâng
când muşc prea flămând
dintr-un picior de pui la cuptor
şi caninii se lovesc de os
da asta sunt
un ins fără incisivi şi fără canini
căruia i se răceşte în permanenţă sângele
aşa cum pare a se răci metalul vechi
al gardului de la biserică
pe măsură ce gratiile sunt vopsite
în argintiu
***
încă o dimineaţă
ca o pagină de-abia întoarsă
neîncepută
mi-e gândul la gesturile calme imperturbabile
cu care aurel dumitraşcu întindea untul
pe felia subţire de pâine sau
lua o înghiţitură timidă de ceai
recitind
|
povestiri scrise de mână
cu litere înclinate spre stânga
şi rânduri echidistante
ca nişte garduri succesive
de spini
de sârmă ghimpată
prin care doar un tip cu geaca de piele
lipită de piele
s-ar mai putea strecura
sunt melancolii de bătrâni
ce bat toată noaptea cuie
pentru fotografii
şi ore ale cântecelor lungi
de văduvă
ce adună - una câte una - scamele
de pe hainele negre
şi oftează
c-un sunet sec
de minge spartă
prin care ţâşneşte jetul de aer
ore apatice
ieşim
- suntem patru două perechi -
dintr-un local împrejmuit de o pădure de pini
e o amiază calmă senină
asfaltul şoselei s-a zvântat aproape de tot
e vineri
suntem tineri
şi - parcă - n-am mâncat niciodată carne
doar mentosane
şi alimente în genere albe
de-a dreptul transparente
jeleuri tăiate-n felii cât mai subţiri cu putinţă
budinci reci
şi - doar uneori - pâine
ne plăceau obiectele luciose alunecoase sidefii
cosmeticalele chimicalele
ochelarii de soare cu lentile mov
foşnetul revistelor veline
se face că
- în oglinda retrovizoare a maşinii în care urcăm -
brazii devin tot mai adevăraţi
pe măsură ce-şi pierd acele
| |
|
|
|
Alex. Sigartău
The Epitaph of Cold River / The Rebirth of Furnace
|
I. Prologue
I keep laughing; once again
on the roof of the mushroom
where unbearable heat withers all color.
The cemetery snow lies unwalked upon,
all though many ghosts have yet to pass.
Where silence was before,
now, there is nothing;
without noise, I am scared
for I can't find myself.
The images are broken
where survivors should be.
Pieces lay scattered in dust.
II. Cold River Dead
Drowned; the stream of thought
runs without motion
into what was once named peace.
Only now it is blurry and messy
such that I can feel no more;
this page is blank.
I didn't call for you, still you
betrayed me.
I foresaw that you should die
in the Rapid River, smashed
against the rocks, like that
photograph of you. Can you still see it?
For all the words you strived to find
have long been lost in that moment;
lamentation is no tool in the killer's hands.
Only now I begin to see that which
was so clear. Can I take it back?
Can I take you back to that moment?
The king of mediocrity
killing his only muse.
Ruins of suicide poets
guard the River and all is cursed,
and this, in turn, is cursed as well.
The time is near when the return
to the fires will come and then...
the dead muse will give birth
one last time.
III. Furnace Reborn
Birth, as Death, holds a terrifying vengeance.
No crude cuts, no tests,
no mockery fittings, ...,
|
only the first try out,
the most vindictive of all.
For there is no coming back
from this; no future self induced
delusions.
As Furnace is reborn
in the hills, the mountains,
in sacred concrete,
Hope & Grief cease to hold any meaning.
There is no end,
there was no beginning,
and Furnace never died,
yet, ..., He is reborn.
And I am Furnace, and
all of you domesticated modern-day barbarians
are Him as well,
for He never died...
He never died!
IIII. Epilogue
The Holy Duality, always in perfect balance.
The dispute of the Empty over Nothing.
For I hear not the music but the
sound, decomposed and barren,
as from the beginning it was meant.
Alone in Perfect Space, perfect void of
Duality. Not knowing, not searching,
nor winning or loosing; still, forever
lost.
Contamination is a metaphor for Birth.
An universe away from thee;
Seek not and not find.
*
Write, with an empty mark.
Know, with an empty mind.
See, with an empty soul.
*
And where there was a River Cold
and where there is a Reborn Furnace
the Duality of Holy and of perfect form
always shall begin as always shall end,
in the never-ending, never-begun cycle of the
meta-form.
Be it Heaven,
or be it Underground,
is still a long way away from
Perfect Space.
@ Alex. Sigartău
|
|
|
|
|
|
Eugen Suman
Anabolizante
mori ana mori
am să le scot ochii să nu te mai poată privi
am să le crestez abdomenele voi scoate poezia
din maţele lor însângerate
nu-ţi mai suport vorbele nu mai înţeleg cascada purulentă
care-ţi inundă gura
mi-e silă de corpul tau moale de pielea ta alunecoasă de buzele tale violete
nu-ţi mai pot privi ochii galbeni şi încercănaţi
mersul tău împiedicat îmi displace profund
cu tine intră în fiecare casă boala
te urmăreşte un aer stricat
mori ana mori
din cauza ta nopţile mă vânează iar zilele mi-au adormit
mi-ai adus frica în cameră şi fumul în plămâni
prezenţa ta e ca o mână fracturată
mişcă-ţi sângele fierbinte pentru mine scuipă-te pe covor
fă mizerie aşa cum numai tu ştii să faci
scrie.
Acolo unde sunt gropile mai mari
între două maşini de lux îmi parchez bicicleta
sunt doar un băieţel ce naiba ar trebui să fac
anul 2004 e o balenă între două felii de pâine
prietenii mei sunt dependenţi de counter
la vară bătrânii vor muri din nou pe stradă
eram în maşină cu fiul meu
el conducea eu am scăpat
am copiat dogville şi donnie darko pe dublu-cd-uri strălucitoare
săru' mâna dom' şef hai să-ţ' zîc ceva
pe cozieni unde sunt gropile mai mari zace un copil cu pieptul desfăcut
coastele întinse spre cer ochii mari
şase fraţi acasă şi o inimă care pulsează umedă
pe cozieni chiar acolo unde sunt gropile mai mari la prima intersecţie
da chiar acolo unde se droghează şmecherii
da chiar acolo unde se vinde negresa aia ciudată cu nume imposibil
iar teii miros atât de frumos şi aerul e atât de limpede
încât îl tragi în piept cu nesaţ îl bei ca pe o apă curată şi rece
|
nu cum face andrei care trage heroina
din seringă direct în antebraţ
să nu faceţi ca el copilaşi decât dacă vreţi să aveţi vene purulente
şi ochi apoşi înfundaţi în orbite decât dacă vreţi să furaţi de la părinţi
copilaşi andrei se fute în cur pentru o bilă iar voi sigur nu vreţi asta
voi veţi termina o facultate şi veţi avea cont în bancă
femeile voastre vor fi înalte frumoase şi tăcute
copiii voştri vor conduce maşini scumpe şi vor scuipa seminţe pe geam
iar de cărţi se vor feri ca de dracu'
bine aţi venit pe lume pentru voi totul va fi perfect
Jungla
ce ororare în jungla de ţevi creşte bambus argintiu
se uită urât creierul îi pulsează în ritmuri latine
o salcie rătăcită îşi agită pletele soioase
sub ea ninge cu fulgi mari de zăpadă
ce ciudat e să vezi caii descărnaţi înfăşurându-se în jurul conductelor
şuşotitoare umede cu uleiul proaspăt prelingându-se pe la încheieturi
nu înţeleg de ce dracu' plescăie din buzele lor mari
de ce ochii le sticlesc pofticios
mai încolo fluturi mari şi coloraţi se sinucid
blocurile au fost înghiţite de puroiul verde
m-am tăiat la mâna stângă într-un colţ ascuţit de colibri
coastele maşinilor sunt sfărâmate de lupi înfometaţi
concurenţa e acerbă
oamenii despuiaţi se vânează unii pe alţii
ochii le fumegă focurile s-au stins demult
numai prichindeii n-au nici o grijă ei joacă fotbal
smulg aripile vrăbiilor micuţe şi se ţin de copilării
şamanii şerpuiesc pe axis mundi semănând recolta viitoare de lumină
pe pântecele lor umflate rulează noua serie tom şi jerry
deseori mă întreb ce caut în lumea asta
nici măcar nu-mi amintesc să mă fi născut mă rog
mă rog în fiecare zi să plouă
un radio plânge într-o groapă
sunt un bob de mazăre sunt mic sunt mic
nu înţeleg nimic
nu mai înţeleg nimic
| |
|
|
|
Alexandra Vatamanu
In the death with no veil
do i remember my angels? they ask
although keep on killing each move with each move
my fear wrote words that death understood until sound is not heared
this town is not this town, can i twist it round the way it was
about retire and teachings, smoke is heard
kaos what road did i take in for a living?
the words of the blank history, same numbers and pearls take their resemblance
i do not know, and the not is a change that seats forever
|
my mistake awaits and i'm still ahead of it
question the contradiction that falls before you name it?
Ancient letters what i said compare the identical
the feets await coldness
turment, more dreams change more dreams say the channel
red cross strikes murder on the still
look behind, after, you and close the gates left
@
Alexandra Vatamanu
| |
|
|
|
Ruslan Carţa
Călcat în picioare
cei ce se cred fericiţi doar imită fericirea
cei ce n-au adormit
trezesc singurătatea
cei care sună târfe ştiu:
dragostea nu constă în dragoste
cei aşteptaţi să vorbească doar cu gura deschisă
rămân
cei trişti zâmbesc cu zâmbete împrumutate
cei ce dorm
îmbrăţişează prieteni
cei fără telefon
au doar amintiri, planuri
cei care scriu urlă căutând înţelegere
toate astea însă nu prezintă interes pentru nimeni
nimeni nu-ţi este aproape
nu eşti în inima nimănui
profii te ceartă, îţi cheamă parinţii
toţi te părăsesc la spital
te văd o haimana, un paranoic drogat
nimeni nu-i alături să te iubească, să te sarute
fără cuvinte
fără nimic în plus
să ai credinţa că amintirile
se vor scufunda ca sacul cu căţei
nimeni nu te ia din hol şi orice dobitoc dă în tine
şi mai ales, un lucru e clar:
cei fericiţi
doar imită fericirea
cei neadormiţi
trezesc singurătatea
cei care scriu caută înţelegere
Neliniştea
El intrase agitat, avea gura plină cu apă.
Urca grăbit scările, stropind balustrada şi tot
ce mai rămase din tavan. Nu mai puteam să mă
ascund. Nu vedeam cum aş scăpa de el, să fie
totul ca mai inainte. Voia să mă omoare.
Deseori, ajung la gândul că m-am născut într-un
an neprielnic existenţei mele de acum. Gândurile
îmi produceau însă mari şantiere părăsite.
Şi niciodată n-am putut pricepe mare lucru.
Atunci, el intrase la mine. Avea gura plină cu apă
Şi urca grăbit pe scări. Eu întinzând mâinile
mă lipeam tot mai strâns de perete, ca spaima.
El voia să mă omoare.
La ora când toate luminile şi întâmplările se destramă,
orăşenii au multă grijă să ajungă la timp în casele lor.
|
Mi se pare atunci că întunericul va dura o veşnicie. Îmi
adun genunchii sub mine, răsuflu şi aştept disperat. Căci
inima mea e un prezervativ umplut cu apă care va plesni.
Iarbă tare
Nimic nu poartă mai mult preţ decât somnul acesta
spre care mă îndrept. Numai că adâncimile gingăşiei
mână valuri de flăcări dureroase. De care trupul
s-a păzit. Dar n-a putut să scape.
Trupul are nevoie de somn, chiar dacă noi ne împotrivim.
Lângă pădure soarele se stinge în acest moment
şi asta înseamnă că ochii mei sunt roşii.
Lângă pădurea adâncă, apusul rămâne să se desfacă
ca un cap de veveriţă turtit de roţile automobilului.
Nimic nu are preţ mai mult decât ceea ce rupe durerea.
Dar nu atinge adâncimile sufocante ale gingăşiei.
Dacă am vomitat sprijinindu-mă cu palmele de budă
e pentru că voiam să ştiu ce se alege din viaţa aceasta.
Iar dacă nu ţip pe hol atunci când se întrerupe lumina,
aş visa numai apă şi aş muri foarte curând.
Mai bine am să mă uit pe fereastră,
pentru că asta fac toţi oamenii singuri
Rămân alături de lucrurile care nu pot
să-i părăsească vreodată şi se ţin de ele.
De la atâta iarbă capul îmi este uscat
şi e gol asemeni unui ou băut cu acul.
Am să ajung un simplu punct
care împrăştie linii, un pistrui.
N-ar trebui s-o facem pe proştii, că nu înţelegem
ce se alege din această viaţă de nimic. Să ne minţim,
să fim mereu doar nişte prefăcuţi. Timpul împrăştie
toată această viaţă din noi ca un veceu de tren.
Lucrul cel mai bun e să-mi găsesc un loc unde să
mă culc. Pentru că altfel toată această dramă a vieţii
mele de acum se va sfârşi şi mai prost.
| |
|
|
|
Dan
am I wrong, Lazarus?
I suppose they forgot to cut your throat
they were too busy making love
on the vernal ladder
they did it
the old fashioned way
"among the ruins
and the flowers"
she said it was ok
to fly like
a sparrow
he smiled and turned against
the dying willow
am I wrong... Lazarus?
@ Dan
|
schizoid dream
have you seen my earthen limb...
dead, before me like a crown ?
I see kings of clay with rabid eyes
manic preachers in disguise
I see the moon in darkened skies
I see thy tears, that gently rise
like newborn creatures of the night
and yes, I see the little child
playing in the candle light
I see angels by his side
and death in every color
and death in every shadow
and death in everything
smile, my mocking bird
smile, my mocking bird
knives are marching in
|
a painting (another way of keeping a journal)
the sparrow is blessed, says the quarantined priest, waiting for the moth
john doe is mummified and relieved, dancing on the severed wing of a nightingale
the painting is born in the palm of a maid, swirling like a toad, the paintbrush collapses in an epileptic fit, hitting the ground
to the sound of horses pounding the sky
to the sound of midgets hung on rainbows
to the sound of unicorns and shadows
to the sound of crucified clowns and memorial winos
the bottle is as thin as a kiss, the silken glass bears the reminiscence of a darkened piano
liquefied into a sequel
the dusk is soft and crippled by the summer rain
it will surely transform into a mirror
as all sunburned peepholes do, one after another in an endless row of garments and columns
literally ripped apart by the shrewd Mediterranean storm, but intact in the end ... just like a cruel puppet
in a lethargic posture
citiţi
un mic articol critic
despre poeziile lui Dan
scris de Ştefan Bolea.
|
|
|
|
|
Luiza Palanciuc
În ghearele ei
|
în ghearele ei
nervoase atîrnînd înainte ca ochiul să se desprindă de trunchi voi sări eu lemn roşu stins cine urmează după lumină ploile mele sfîrşind prins între crengi vîrtej de frunze să simt cum
zvîcniţi vîrfuri cuvinte o moarte mică
|
măruntaie
femei născînd în mers veniţi să prindeţi din pîinea caldă miezul meu şi în afara arcului să întindeţi oasele pruncilor corzi trase din pîntec ultimul scîncet colţ de carne ce încă ezită
|
cu sîngele cald
şi albastru sfîrşeşte un basm de unde coborîţi gîturi stoarse de bocet galerii subterane pentru rădăcini fără trup
|
ca şi cînd
am aştepta învîrtiţi timpul de-apoi limba pierdută obrazul învins şi degetele subţiri de carton care cîntă cîntă nepăsarea în buzunare am ascuns pietrele în buzunarele voastre de înecaţi cădelniţă tristă mă scurg mă retrag cu fiecare veşmînt iar lanţul de fier se schimbă în semn fumegînd către voi lumînări un refugiu de ceară aer încins
|
deşert
înnăscut memorie spartă mă opresc la mijlocul gurii între dinţi crăpaţi de injurii să mergem dincolo de ape feţele voastre se vînd cenuşă şi spaime de înmulţit mormînt
|
la colţul cu rîsete
pietre muşcînd nu vă uitaţi la voi cum vă spumegă gurile de profeţii burţile vi se umflă în somn îngeri trişti îngeri fripţi
|
călători
vă voi scrie povestea voi semăna cu picioarele voastre capul îngîndurat al străinului alb alb alunec spre voi cad în legende şi fructe pîrlite de frig alunec şi iarăşi cad respiraţia vi se taie cine să scrie dacă nu eu sunetul care în frunte se sparge bate bate nod în papură sau minte lîncezime de moarte
|
ochiul scurs
o literă aşteptînd oscilînd la marginea unui rînd pînă azi v-am căutat tăcînd trasînd lungi linii neîntrerupte pe străzi apoi pe muchia unui cuţit pînă la jumătate înfipt în umăr în creierul meu cel drept fără nici o altă urmă doar vocea unui aed care în spate urlă din cînd în cînd
|
astfel mă clatin
într-un rînjet opac în curînd voi adormi cu albia roşie a gurii acesteia de vînturi plină orgie printre silabe îmi scapă duhori de tandreţe încet şoptind pe ascuns trecerea unui coşciug
|
|
|
|
|
Andrei Nicolescu
je suis rimbaud
se evaporă vaticanul de peste
drum în aburi răcoroşi şi culori
explodând pe şerveţelul secolului
din buzunarul de la piept precum
o cremă imposibil de calculat
embargouri vizuale îmi învelesc
ochii în vată de sticlă şi apăs
puternic până când mă ustură
fosfenele şi iubesc starea aceea
de moale când degetele de la
picioare se bălăcesc în jeleu
petrolier sau gleznele se scufundă
uleioase în lumina soarelui un cor
de rotule albinoase ochii mi se albesc
şi presupun că fustele ridicate îmi
expun o minunată elasticitate
a propria-mi adâncimi kimonoul
de sticlă îţi mângâie coapsele subtil
în acest aer îngenuncheat pe care
nu l-am denumit încă şi nici nu
am de gând
fotosferă
te-am rupt din toate paginile primadonă cu umerii întinşi printre spaţiile transperantelor venusiene îmi arunc al treilea strat de piele pe scaunul din colţ şi aştept apusul vierme şerpuind transparent pe linia orizontului oscilatoriu osciloscop de holograme împinse violent în perete sângerând diafan pe aleea de fenoli plutind oarecum dumnezeiesc printre nenumăratele încarnări ale lui andrei nicolescu în supernove cutremurător de sterile
priveam prin unii ochi care nu aveau absolut nici o legătură cu vederea în sine par example norii mei sunt difuzi în spaţiu deşi i-am bătut în cuie pe lipsa de oxigen ce mă înconjura la momentul răstignirii sângeram cosmos din toate venele purulente joy division so much joy sau băieţi cu părul albastru lovindu-se în peretele descoperit între cozile mai multor comete nomade
am încetat să rup să privesc iar scrumu-mi devine scrumiera
probabil
|
jazz jackrabbit şi glezna ce trosneşte
mă înec
cu siropul de tuse
acel sirop din sticluţa
care s-a spart
împrăştiindu-şi
cioburile peste tot
împroşcând
insectele
ce se
plimbau
lasciv printre
alte sticluţe sparte cu
pene în jurul gâtului sau al capacului
înceţoşat în mov în buze crăpate subtil penaj de păun
peste sprâncenele tale little girly girl cu obişnuitele tale serii
de monologuri în sticluţe supte prin paiul dintre dinţi îmi amintesc
anii copilăriei şi săritul corzii microscopice noi elemente în noi compoziţii
sau noi ambalaje mai atractive culori stridente mi se rupe coarda sub picioare tatuându-mi violent fruntea în limbaj braille sau algoritmi ca o talpă de
fier de călcat pe fruntea mea firavă triangulaţii între zgârieturi
nu mai pluti cu capul în jos şi părul roşu caviar gri galben
explodând cu mini-grenade pozele noastre radar
învie zodiacul sub tălpile tale pe tavan
şi pendulezi candelabru din carne
cu porii înfloriţi şi sticluţa
ta s-a spart în piese de puzzle
giggle little girly girl şi adună-ţi
ochii din sirop cât timp
se crapă dimineaţa
în jurul tău
sincron
| |
|
|
|
Sorin Anca
(fiica mea, fiul meu, femeia şi tata cel din vis)
Alungiţi-mi braţele
chiar dacă va durea cumplit
până aproape de clipa
în care va trebui să uit
că-ntr-adevăr m-am născut
şi nu puneţi ştirea-n rame
cum că fluturilor
le-au crescut peste noapte
ghiare sfâşietoare
şi bot înfometat de lup
sau c-a dispărut fără urmă
şarpele de sub pragul casei noastre
gonit fiind
de vreun blestem nespus de amarnic
şi minţiţi-vă că-i doar un zvon
nerodirea mărului din vis
în acest an de spulberare vană plin
şi fără de zenit.
Alungiţi-mi braţele tot mai obosite
s-ajung la Crin,
alungiţi-mi braţele
spre potirul mirilor dintâi,
alungiţi-mi braţele
chiar dacă rănile-şi pornesc
deodată destrămătoarea înflorire
şi oricât de asurzitoare
fi-va scrâşnirea de dinţi
să nu vă opriţi în răgazuri de milă
iată vântul e prielnic
şi-n păsări ciripitul încă aprins.
Tată, tu care singur cunoşti
ieşirea din labirintul sângelui,
ţine-i treji să nu adoarmă
în toiul alungirii
braţelor mele spre Crin...
(întrepătrunderi)
Adoraţia tuturor Crinilor
parcă a căzut
sub teribile şine de tanc.
Mamele-şi retrag sânul alăptărilor
din gura pruncului înfometat.
Roua înveninează
şi sfâşie iarba
cea fragilă a dimineţii
cu amarnici ghimpi.
În geometrii
|
bântuie devastatoare implozii;
ce-a fost linie acum e şerpuire,
ce-a fost şerpuire
va fi cu siguranţă
şi foarte curând
daltă a timpului
fără răgaz amputând
tâmplele statuilor,
umerii, gleznele şi arterele spre inimi;
şi se solidifică, Doamne, Îngerii,
se fac ancore grele
şi cad în abis
ţinându-ne ţintuiţi
în acest paradox
supranumit realitate.
Şi, Doamne, câtă zăpadă feerică
mi-a prezis ursitoarea,
câte flori de lumină la geam
şi nicidecum acest război nemernic
împotriva atâtor vămi fără nume.
Copilul care-am fost
şi el s-a sinucis
aruncându-se în chip de zbor
din turnul domului în piaţa lumii.
Am rămas totuşi singur
cu aceste clopote cu limbile smulse
şi cu acest poem
în continuă devorare de sine...
(totuşi şi eu)
O tăcere de mormânt
leagă silabele de piatră.
Spart în mii de cioburi
gândul îmi cade în noapte.
N-am venit să te chem
din pământuri
ci să-mi lămureşti doar sensul
dublu şi triplu al Crinului
lăsat să-ţi cadă din mână pe prag
când ai ales fără de întoarcere drumul.
Mi-e frică şi-mi îngheaţă sudoarea pe frunte -
iată-mă totuna cu marmora templului tău.
Silabele şi ele se îndepărtează
iar eu nu mai văd nici o şansă
să aflu vreodată putinţa
de-a-ţi pune-ntrebarea
pentru a cărei răspuns
m-am născut totuşi şi eu...
| |
|
|
|
Ada Ionescu
Supergods
într-o parte a scării vegheau păsări
de cristale verzi rupte peste guri,
iar în alta frigul mînca muşcînd tavane
pictorii secreţi ai unei lumi în delir.
Depăşind minuni,eu mă alăturam ţie
în somnul perfect al unui alt veac,
iar cîini stăvezii muşcau mîncînd din blazoane
regii secreţi ai unei lumi în delir.
Într-un colţ al casei se îngrămădeau lupi
de rugină verde încolăcită-n priviri,
iar în altul frigul valsa muşcînd candelabre
iubirea secretă a unei alte lumi.
Anulînd minuni,eu mă dezlegam Altul
în cîntecul preluat al unui alt veac,
iar cîini stăvezii lătrau muşcînd din tavane
sîngele anonim
cu noi,
ameţind.
Mîncare
Omorît la marginea porţii. Ieri
Mi se părea că oamenii se află
În continuă cădere. O coborîre
Vertiginoasă şi sigură. Opusă
Zeilor de foc. Sau suprapusă.
Coborîrea fericită
A celor ce nu ştiu că sînt morţi.
Ieri mă gîndeam că rostul se poate
Alimenta la ideea de rău.
Că mulţi ar fi doar pretextul, prologul.
În două vise pe care le-am mîncat,
În două seri.
Un spaţiu supertehnic, ca în Wonderland.
Cineva care muşca din el şi din mine.
Într-una din nopţile ăstea din februarie. A
Mestecînd în sînge carnea şi teama. With the
Divine.
Wild mood swings: 1996
Find myself in the same room
I really feel as 8 years ago
|
Find myself with the same... scar, lie, attempt, disease, curse, light, shadow, image, mirror, music, cigarette, spectre, failure, cure, wish, end, hell, cut, bridge, part, way, other, poetry, confusion, pretence, love, life, unreal, design, smile, hurt, blue, crow, wings, psychology, reverse, blood camel, sepia, myth, picture, feather, sky, loneliness, time, connection, darkness, rose, disconnection, complexion, dissection, graveyard, crash, me, hopelessness, crave, mother
Epic
Muzica.
Mă întorc între pereţii exilului
de verde. De Paris. La mine-n casă.
Să omor imitaţiile oglinzii din ser.
Mă opresc la mine ca la ultimul pod
spre declin. Nu pot alege interpretările;
cuvintele ucid şi azi, iar zile.
În iulie negru, în rana ochiului.
Şi cîinii să-mi spună că vii.
Muzica.
Am rămas porţi la Rîu.
Curs şi necurs, închegat şi oprit
Alterat şi aproape
Viu.
Fluturii transformă viaţa,
cu seri în somn greu prin zăpezile
solare.
Roţi fără zgomot se proptesc în altare.
Şi focul e apă.
Muzica.
Asistă la transfuziile tîrzii ale sîngelui.
Peste sanatorii de cremene, îmi visează
ţesuturile
Cum că
nu pot decît să nu ştiu.
Funerarii în galben. Doar să trăiesc:
Scizuri.
Şi fluturii, şi cîinii să-mi întindă plasev
de uitare
de ochi
de zale.
| |
|
|
|
Sorin Olariu
Carte de vizită
eu sunt un lup spânzurat
de propriul urlet
sălbatică liturghie
a codrului arzând interior
amiază de întuneric
schimonoseală
de înger martir
în ziua a
şasesuteşaizecişişasea
din sinaxarul playboy
creştino-islamo-budisto-mozaic
eu sunt un lup circumcis
cu ascuţimea sunetului
din schelălăitul meu oligofrenic
actor cu şapte măşti
repetate una după alta
până la infinit
corcitură împuţită
|
de ying şi yang
înger subteran având tatuate
două aripi de cer albastru
pe vârful
ascuţit
al cocoaşei
eu sunt un lup singuratic
un dobitoc pe cale de dispariţie
o fiară
nebună
nebună
nebună
care se scaldă noaptea
în râul rece al morţii
apoi îşi usucă urletul
şi rânjeşte
la Lună
| |
|
|