~ Silviu Szekely – Aud �ncă vocea
~ Cezar Pricop – Securistul
~ Victor Martin – Maşina de scris cărţi
~ Adrian Ioniţă – Krepkaya

Aud �ncă vocea

de Silviu Szekely

Era un om aproape bătr�n, cu părul �ncărunţit, o figură aspră, erodată de calamităţi sufleteşti şi foarte mult alcool. Avem nevoie de om aproape bătr�n. El va fi miezul acestei poveşti.
Viaţă banală �n fond, familie, 2 copii. E foarte importantă relaţia cu alcoolul, pentru că toate crizele lui se produceau pe fondul consumului exagerat de alcool. Certurile din familie. Bătăile pe care le �ncasa c�nd umbla beat noaptea pe străzi.
Totul a �nceput c�nd el se mutase deja �ntr-o cameră sordidă de cămin, un confort 3 la marginea oraşului, chiuvetă mică şi oglindă spartă, un pat masiv, purici, televizorul alb-negru cu lămpi care nu mai mergea. Televizorul copilăriei noastre. De la o vreme devenise cam agitat, �ncepuse să ne povestească despre nişte vecini mai ciudaţi care �i purtau pică, chiar �i vroiau răul. Şi nu se mai simţea �n siguranţă. �ncepuseră insomniile. P�ndea din �ntuneric. Stătea după uşă şi trăgea cu urechea. �ncerca să prindă cel mai mic zgomot, cea mai stinsă şoaptă.
�ntr-o zi venise lovit la m�nă sau la picior. Sărise de la etajul 1, de la uşa din capătul culoarului. A căzut şi s-a lovit. Era vizibil speriat. A auzit ce-şi vorbeau vecinii, �nţelesese că ar fi avut de g�nd să-i dea �n cap. Şi atunci a �nţeles că nu va mai fi �n siguranţă. "�i auzeam cum vorbesc despre mine, mă acuzau că i-am făcut avansuri uneia dintre femeile lor." Ne povestea toate lucrurile astea şi primeam totul cu amuzament, puneam totul pe seama mahmurelii, "nu mai bea at�t măi omule, cine să vrea să-ţi dea ţie �n cap, e doar �n imaginaţia ta." Şi frica lui era mereu prezentă. Am văzut că era vorba totuşi de ceva serios. Ce să crezi despre un beţivan care vine la tine şi �ncepe să-ţi povestească tot felul de �nt�mplări, de mici scenarii, dialoguri, nopţile lui de nesomn.
�ncepuse să-i fie frică să meargă singur pe stradă. Era noapte, niciodată n-o să uit, era vreo 3 dimineaţa, stăteam la o poveste �n faţa blocului cu un băiat de prin vecini, era o noapte caldă, nu se anunţa nimic neprevăzut. Urc scările p�nă la etajul 5. Deschid uşa. O �mping uşor. Am tras o sperietură zdravănă, era deja �n spatele uşii. "Nu aprinde lumina, vorbeşte �ncet, vorbeşte �ncet, �n şoaptă, să nu ne audă." Era livid. "Cine să ne audă?"

�ntr-o zi venise extrem de speriat. Avea ochiul drept �nroşit. L-am �ntrebat "ce-ai păţit".

�i era frică să coboare singur scările. Să-ţi fie groază să fii singur. "Cobor eu cu tine, ai să vezi că nu e nimeni". �l conving cu greu, durează vreo 10 minute să cobor�m 5 etaje. Ajungem jos. "Uite, el e, �l vezi?" Mă uit la acel individ. "�l cunosc de ani de zile, e un băiat de v�rsta mea, locuieşte �n blocul de vis-a-vis." Nu era pe deplin convins. Mergem spre staţia de autobuz. Vroia să meargă la Deva. "Stau cu tine p�nă vine autobuzul." Se urcă, autobuzul pleacă.
Trec c�teva ore şi bate iar la uşă. �n viaţa mea n-am mai văzut un om aşa de �nfricoşat. �l �ntreb ce-a păţit. "Eram la Deva l�ngă piaţă. Mi-am dat seama că erau mai mulţi care mă urmăreau. Erau cu maşini. Am reuşit să scap de ei, am sărit prin nişte tufe şi am fugit la Kovacs la atelier. I-am cerut un cuţit şi un topor. Le-am băgat �ntr-o pungă şi le ţineam bine �n m�nă. Dacă m-ar fi atacat trebuia să mă apăr. Pentru că erau pe urmele mele. Am �ncercat să nu merg pe stradă, săream garduri şi mă strecuram printre tufe. Am reuşit să ajung la autobuz. Şi m-am �ntors." �n plasă avea �ntr-adevăr un cuţit şi un topor. Ne-am dat atunci seama că situaţia e c�t se poate de gravă. I-am spus "trebuie să te ducem la spital, să vedem ce-i cu tine". N-a zis nu. Am chemat salvarea. Am cobor�t cu el scările. Era şi soră-mea cu noi. Ajunge salvarea. Ne urcăm toţi trei.

La Urgenţe. Intrăm �ntr-o sală de consultaţii. Aşteptăm c�teva minute. Apare un medic destul de t�năr, brunet, frizat.

Medicul: Bei?
����������� � De ce bei?
Pacientul, cu o voce stinsă: Păi ştiţi, un om poate să bea din mai multe motive, sau fără nici un motiv.
Medicul (vizibil iritat, era probabil o zi de duminică): �n loc să mă relaxez la cabană, fac aici gardă". Scrie ceva pe o foaie, ne-o �ntinde cu un gest nervos: "Mergeţi cu h�rtia asta la neuropsihiatrie."

La Neuropsihiatrie. Un miros fetid, ultimul etaj al unui bloc confort 3, exact la fel ca blocul �n care el avea camera. O uşă de metal prevăzută cu un pătrat de sticlă �n loc de geam. Ne deschid două asistente. Ne cheamă �ntr-un vestiar. Se uită la h�rtia cu care am venit. Nu mai ţin minte ce scria acolo, poate DELIR PARANOID PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL.

�i dau un pat �ntr-un fel de salon minuscul, două paturi �nghesuite unul �ntr-altul. Se lăsase noaptea. �i spun "o să vin m�ine."

A doua zi. N-o să uit niciodată ziua aia. Ajung la ultimul etaj, dau peste un individ sedat, o mumie �n pijamale, cu o privire goală, care umbla aproape plutind. Intru �n �ncăperea unde avea patul. Un miros acru care mi se lipea de limbă. L-am găsit �ntins �n pat. �ncă sub efectul sedativului.

Mi se făcuse efectiv rău, o stare de greaţă cum n-am mai trăit p�nă atunci. Spital, boală, nebuni. Şi greaţă. N-am mai rezistat şi m-am ridicat. I-am promis că mai trec să-l văd.

La Zam. De la Neuro l-au trimis la Azilul de la Zam. Un vechi conac unguresc, nici nu-ţi dai seama că-i o casă de nebuni. Am sosit de la Cluj, trebuia să-l văd. Am adus cu mine un mic pachet cu ceva de m�ncare. �n spitale, şi mai ales la nebuni, m�ncarea e mereu puţină. Nimeni nu se �nghesuie să hrănească nişte irecuperabili. Azilul e la c�teva sute de metri de gară. Ajungi cu personalul de la Deva �n 45 de minute. Intru pe poartă, o alee tăcută, străjuită de copaci �nalţi. Ciripitul păsărilor. �n depărtare, trenul apăs�nd metalic şinele. Era deja toamnă. Auzisem multe poveşti despre Zam de la vecina, care fusese şi ea internată (obţinea o pensie de handicapat gradul 3, simula un fel de nebunie la intervale regulate, cu ocazia consultului periodic de specialitate), dar era prima oară c�nd vedeam efectiv despre ce e vorba. Două pavilioane mari. La parter erau furioşii, apăreau la geam şi cereau ţigări. Se auzeau şi nişte ţipete, văicăreli. Am pornit �ntr-o plimbare. Ne-am oprit la marginea drumului să m�ncăm ceva la un restaurant. Am luat şi o bere.

�mi arată o pungă plină de pastile. "Nu �nghit eu porcăriile lor." �i mai povestesc de Cluj, de cărţile pe care le mai citesc. El mereu avea c�te o carte la el. ţin minte că i-am dat să citească un roman, Aud �ncă vocea. Azilul devenise un fel de casă pentru el. Dar s-a mai �nt�mplat ceva, o recidivă.

La Braşov. Zicea că vrea s-o vadă pe fetiţa lui, că trebuie să meargă la ea la Bucureşti neapărat. Simţea că cumva o să moară, că nu mai are mult de trăit. Asta �mi povestea mama, eu eram la Cluj. S-a urcat �n tren. A ajuns la Bucureşti. Apoi n-am mai ştiut nimic de el vreo 2 săptăm�ni. Ne g�ndeam să apelăm la poliţie, �ncepeam să credem că ceva grav se �nt�mplase. Ne temeam să nu fi murit pe undeva. P�nă �ntr-o zi �n care primim o scrisoare scrisă cu creionul. Era de la el. Era �n spital la Braşov. Ni se luase o piatră de pe inimă.
Cum povestea el mai t�rziu ce s-a �nt�mplat: "Mă �ntorceam cu trenul de la Bucureşti. Mi-am dat seama că urmăritorii sunt �n acelaşi tren. Erau iar pe urmele mele. Ca să scap de ei am cobor�t �n gară la Braşov şi am luat primul tren spre Codlea. Am executat o manevră riscantă, am aşteptat ca trenul să ia viteză şi atunci am sărit. Pentru ca urmăritorii să-mi piardă urma. Dar n-am reuşit nici aşa. M-am urcat �n alt tren spre Braşov. �n gară, m-am dus la poliţia TF şi m-am predat. Am avut noroc că şi-au dat seama că ceva e �n neregulă cu mine. Au chemat imediat ambulanţa. Eram salvat. Au avut grijă de mine acolo. Era m�ncare bună. M-am g�ndit că vă faceţi griji şi v-am scris."

Revelaţia. "Singur m-am vindecat. Am ieşit din spitalul de la Braşov şi m-am urcat �n tren să mă �ntorc. Şi iar i-am auzit cum şoptesc �ntre ei, �şi spuneau unii altora ce g�ndesc eu. Trenul �nainta pe şine. Eram oarecum panicat. P�nă �n clipa �n care �mi dau seama că e imposibil ca ceea ce eu g�ndesc să aud �n clipa imediat următoare venind de la nişte voci ale unor indivizi care ar fi fost pe urmele mele. Mi-am dat seama de adevăr. Era prea repede. Mult prea repede. G�ndeam ceva şi ei, aproape simultan, vorbeau despre ce g�ndeam eu. Da dom'le, bag �n paştele mă-sii, singur m-am vindecat. Am realizat că vocile astea erau de fapt doar �n capul meu. Aşa m-am vindecat, venind cu trenul spre casă."
O vreme, după acest episod, s-a mai internat de c�teva ori la Zam. Dar de data asta doar dintr-un fel de pragmatism, dintr-o viclenie. Avea unde să doarmă şi ce să măn�nce. L-am mai vizitat de vreo două ori, o dată cu Rheea, cred că prima oară de fapt, şi a doua oară singur. Sau poate de 3 ori, nu mai ţin minte acum. ţin minte doar că eram copii şi el avea un prieten la Zam şi ne-a dus la el acasă şi nevasta omului ne-a făcut cartofi prăjiţi şi noi am m�ncat şi ei au băut şi s-a făcut noapte şi trebuia să mergem la camping să ne culcăm şi el umbla beat pe marginea şoselei şi era noapte şi maşinile treceau �n viteză pe l�ngă noi şi ne orbeau cu farurile. Campingul era atunci ceva mai sus de azil.

Reminiscenţe.
1. Intrăm �n pavilion. Uşa care presupuneam că dă spre sectorul furioşilor. Era o gaură �n uşă. Mă aplec şi mă uit. Un individ �ntins pe jos, rezemat de perete. O chem pe Rheea "hai să vezi". Se uită şi apoi se �ndepărtează sc�rbită "ce dracu �mi arăţi, un libidinos cu scula pe-afară". Ne �ndepărtăm. Urcăm scările. C�ţiva indivizi care jucau cărţi la etaj. Un altul care stătea �n picioare, dar aplecat la 45 de grade �n faţă fără să-şi �ndoaie spatele sau picioarele. Era ţeapăn. Intrăm �n salonul lui. �i dăm pachetul. Ne conduce spre ieşire. "Aici e bine, mai stau la soare, mă duc uneori la Mureş să fac baie, culeg mere dintr-o livadă." Vine cu noi p�nă mai departe de ieşirea din incintă. Ne �ndepărtăm. Ne face cu m�na. Eram vizibil bulversat. Andreea observă acest lucru. Mă str�nge puternic de m�nă. �ntorc capul, �l văd cum se �ndepărtează �ncet, cu m�inile la spate, cu un halat lung şi gri. Se �ntorcea la casa lui.
2. Tot aşa, mă conduce spre ieşire, suntem pe alee, de data asta doar noi doi. Poartă tot un halat gri, cerul e gri, păsările ciripesc fericite �n copaci. �n urma noastră o voce stinsă de femeie: "Da' plecaţi? Plecaţi de tot? Da' nu vă mai �ntoarceţi?" Eram complet zăpăcit. Aud �ncă vocea aia stinsă.

�n loc de epilog. Am vreo 2 poze cu el de c�nd am fost cu Rheea să-l vizităm. Au ieşit neclare. Eu l�ngă el, el cu acelaşi halat gri, �n spate sunt copacii. Parcă nu �nt�mplător au ieşit aşa pozele alea. Cred că au vrut să �nchidă �n ele toată neclaritatea acelui loc. Toată absurditatea prezenţei noastre acolo. Pentru că, �n definitiv, nu putem g�ndi sau �nţelege nimic cu claritate. Mai cu seamă nebunia acelui loc.��

Securistul

de Cezar Pricop

Mai era o săptăm�nă pănă la Crăciunul anului 1999, nu mai mult de at�t, c�nd soţia �l anunţă, fără drept de apel, că urmează să petreacă prima zi de Crăciun la Catedrala Ortodoxă Rusă, "Sf�ntul Spiridon", din Seattle, pentru că nu există undeva mai aproape o biserică rom�nească, iar comunitatea a primit acceptul de a face slujbe acolo. "Nu, nu se poate, iarăşi la ruşi!? Nu merg!" - a răbufnit Toma Albini - adică Ti-ai. Dar, după un timp de g�ndire, zise : "Ba, se poate! Ia haide să mergem noi la ruşi acum, de data asta, nu să tot vină ei la noi.". S-a �nmuiat pentru că şi-a amintit c�t de anost a fost primul lor Crăciun din America, petrecut �n casă, c�t de trişti au devenit amintindu-şi, povestind fiecare despre cum petreceau ei odată şi cum sărbătoresc rom�nii, �n general, �n acele ore, acasă, �n ţară, Naşterea Domnului. De data asta urma ca sărbătoarea s-o petreacă la biserică.
S-a pregătit Rodica exact ca �n revistele de modă, acelea pe care le tot studia, adică �n cele mai frumoase haine; şi l-a �mbrăcat şi pe el cum se pricepea ea cel mai bine : impecabil asortat, �ntr-un costum bleumarin tineresc de bună calitate, cu cămaşă de culoarea ochilor lui, adică albastră, cu pantofi noi, scumpi şi ne�ncălţaţi p�nă atunci. "Un bărbat de la pantofi se cunoaşte ce-i poate pielea, �i tot repeta ea. Eu, c�nd vreau să văd ce-i poate capul unuia, la pantofi mă uit prima dată." Nici nu i-a spus c�t au costat, c�t dăduse pe ei, a făcut �n aşa fel �nc�t să nu afle, altfel, cu siguranţă că nu i-ar fi luat �n piciore, aşa de preţioşi erau. Costaseră cu puţin peste şapte sute de dolari - o avere! Dacă ar fi ştiut asta, i-ar fi zis că nici el nu valorează at�t.
�l aşteptau şi pe Bucureştean, ca să plece �mpreună, aşa cum se vorbiseră.
Pe numele lui, Cleopa Tudor - dar nimeni nu-i zice aşa; abia de ştiu c�teva persoane cum �l cheamă. Colegii, rom�nii, bărbaţii, �i zic Buci, dar cu accentul pus pe i - de la prescurtarea scrisă a oraşului de unde se trage, dar şi din băşcălie, din cauza fizicului său : lung c�t o prăjină şi slab-aşchimodie, dar cu dosul proeminent, ca de femeie de culoare. Nu mai ştie cine i-a zis aşa prima dată, s-a �nt�mplat de mult, a şi uitat, că l-a �ntrebat Rodica despre treaba asta. El, nici nu se supără, nu se deranjează, aşa că se mai fac mai multe alte bancuri pe seama lui şi nu numai pe chestia asta, pentru că ţine.
Se �mprieteniseră. Mai ales el cu nevastă-sa, deveniseră amici, preocupaţi fiind am�ndoi cu �ntocmirea horoscoapelor, cu ghicirea viitorului - chestii din astea. Despre ce e vorba : Făcuseră o pagină Web pe Internet cu care �ncepuseră a avea mare succes. C�ştigau cu treaba asta cam c�t lua Toma, singur, de la slujbă. Aveau, acum, vreo trei sute de clienţi stabili, cu abonament, cărora, contra unei sume modice, lunare, li se trimitea horoscopul pe e-mail. Modic pentru beneficiari, dar, c�nd se aduna suma asta minusculă de la at�ţia oameni, chiar că se cunoştea. Se g�ndeau de acum să dezvolte afacerea, să mărească traficul şi spaţiul pe disc, să investească �n reclamă, să facă schimb de link-uri, apoi să cumpere noi domenii, să programeze noi pagini. Dar nu, nu doar at�t. �n plus, Bucureşteanu ştia foarte bine să dea �n cărţi, aşa �i zice Rodica lui T. Albini, soţului ei, şi dă cu cărţi ungureşti, cu cele mai bune, nu cu orice. "Asta, cu cărţile ungureşti e cea mai bună metodă", �ncercă ea să-l convingă pe afon, dar degeaba, că el răm�ne tot reticent. �i convine să o lase să �şi facă de lucru pentru că aşa poate şi el să-şi vadă de-ale lui, cu calculatoarele. �ncepuseră chiar să facă şi experienţe, fotografiind aşezarea cărţilor, aşa cum cădeau ele �n momentul "�ntinderii", urm�nd a le consulta apoi, după derularea faptelor, cu trecerea timpului, să verifice dacă s-a �ndeplinit "dezvăluirea", şi dacă nu, să facă eventuale corecţii �n viitor, ca să se perfecţioneze. Se cam dusese vestea şi �ncepuseră să vină unii, dar mai ales unele, adică doamne, ca să-şi ghicească �n cărţi acasă la Albini, dar o făceau numai la cine vroiau ei, selectiv, şi mai ales cui vroia Rodica, că ea organiza totul. �n afară de americo-latine multe femei din cercul ei de prietene veneai la ghicit, aşa-zisele "Văduve" de la Microsoft. La fel ca şi �n cazul poreclei bucureşteanului, nu se mai ştie cine le-a zis aşa, poate că exact vreuna din ele �nsele, sătulă să tot aştepte ca soţul ei să-şi �ndeplinească obligaţiile maritale.
Hai să nu-i zicem noi, aici, Buci, nepractic şi ineficient, să-i spunem CT, cu iniţialele. Acesta se cam lasă aşteptat. Trece timpul; timpul trece.
? Dar nu mai vine, dom'le, omul ăsta o dată? Nu-i dăm un telefon să vedem pe unde este, că se termină slujba exact c�nd ajungem noi acolo, zice Toma către nevastă. Aceasta se tot aranjează �n oglindă, �n timp ce copilul, Călin, aşteptă, �mbrăcat gata, �n faţa televizorului pe ecranul căruia rulează desene animate din acelea caraghioase, unde chipurile personajelor sunt pocite rău de tot, iar culorile sunt tare violente. Numai la din astea se uită.
? Dar nu e t�rziu, honey, ajungem just in time.
? Dar nu mai folosi, dragă, cuvinte englezeşti, ţi-am zis asta de o mie de ori - ori una, ori alta. Sună ca dracu! Şi ce �nvaţă copilul ăsta de la noi? O să se ducă la şcoală şi o să zică exact ca tine.
? Ei şi tu acum! Dar aici toate rom�ncele vorbesc aşa. �ţi vine pe limbă, nu poţi să mai faci diferenţa. Şi n-am auzit să aibe cineva probleme cu copiii la şcoală din cauza asta, dimpotrivă, că �nvaţă două limbi deodată şi le deschide orizontul cunoaşterii. Cine mai �nvaţă o a doua limbă străină �n America astăzi �n afara celor care au posibilitatea s-o facă �n familie, ca limbă nativă?! Nu crezi că e un avantaj treaba asta pentru el? Lasă, c�nd mai creşte o să �şi dea seama care-i engleza şi care-i rom�na, n-avea tu grijă, şi nu o să mai folosească aşa, adică n-o să le mai amestece.
? Dragă, dar mult mai vorbeşti. Dacă te porneşte cineva nu te mai opreşti. Gata, apasă pe buton. Am �nţeles. Dar sună-l pe Buci, să vedem doar pe unde este.
? Dar nu-i mai zice domnule aşa, te rog frumos! Uite că te rog şi eu ceva aşa cum şi tu m-ai rugat pe mine, se poate!?
? Dar cum vrei, dragă, să-i zic, fese, sau nates? Ştii doar că el nu se supără. La office toată lumea �i spune aşa.
? Te-am prins! Uite că şi tu foloseşti cuvinte englezeşti, auzi aici, cică nates!; dar office! - �ăsta ce e, nu e cuv�nt englezesc?
? Păi office e deja şi cuv�nt rom�nesc, dragă, este asimilat
? S-o crezi tu pe asta! Ia intră pe Internet ca să cauţi �n DEX. O să vezi că nu e acolo, că eu am dreptate şi nu tu. Aşa că e o lecţie pentru tine, niciodată să nu te repezi să afirmi ceva, categoric.
Se tot aranjează �n oglindă, se priveşte �n timp ce discută cu Toma Albini, studiindu-şi gesturile dacă dau bine �n hainele astea. �şi dă părul, c�nd �ntr-o parte, c�nd �n alta. �l leagă la spate, �l dezleagă apoi şi-l scutură lasciv. Şi-l trage pe frunte ca să vadă dacă i-ar stă bine cu breton. Se studiază din faţă şi din profil. �l leagă din nou, de data asta �n coadă de cal.
? Nu e mai bine aşa? Că doar mergem la biserică, nu? Trebuie să fie decent.
? Dai telefon? O �ntreabă din nou, �n voce cu o uşoară nervozitate. Are dreptate, cuv�ntul nu există �n dicţionarul explicativ rom�nesc şi asta �l incită. S-a săturat ca ea să aibe mereu dreptate.
? Nu am de ce să dau telefon fiindcă �n cinci minute ajunge el aici.
? Dar nu ştiam că sunteţi şi telepaţi! Băi, frate, dar voi aveţi prea multe afinităţi, nu crezi?
? Ştii doar că vorbeşti aiurea, insinuarea ta e de prost gust. Ce, nu-i aşa că nu există office �n dicţionar, de asta te-ai deranjat, nu?
Ca un făcut, nici nu trecuseră cele cinci minute din profeţia Rodicăi, că şi sună interfonul. Bine�nţeles că era CT. "Eu sunt", se anunţă el cu o veselie nedisimulată. "Nu ţi-am spus, dragă, că �n cinci minute e aici?" Inutil s-o mai contrazică, cu ce argumente? Spiritul vesel şi un piculeţ infantil al lui CT contaminează pe toată lumea. R�de mereu, povesteşte, inventează, i se pare, dezvoltă; totdeauna are c�te ceva de comunicat, ceva urgent, nemaipomenit; o b�rfă, o �nt�mplare : a auzit el că; i-a zis cineva precum că; ştie �ntotdeauna care cu cine mai trăieşte, cine de cine s-a despărţit; adultere, flirturi şi compatibilităţi. El nu e �nsurat. A fost, dar s-au despărţit amiabil. Aici toată lumea divorţează aşa, răm�n�nd după aceea oarecum prieteni, cel puţin amici, mai mult sau mai puţin. Şi de atunci stă singur, mereu disponibil pentru noii veniţi, gata să le ofere serviciile, gratis, ceea ce, �n America, unde totul costă, reprezintă ceva.
? Unde mergi aşa, �mbrăcat �n zarzavatul ăsta?
E �ntr-o cămaşă colorată, de aceea din clasa "ecuator", are un sacou verde şi nişte pantaloni de tip jeans de culoarea deşertului. Fără cravată, descheiat la doi nasturi. Nu e chiar aşa de neobişnuit pentru america şi americani, unde amănuntele astea nu impresionează pe nimeni. Dar lu�nd �n consideraţie că vor merge la Prohodul Domnului, �ntr-o biserică ortodoxă, �ntre rom�ni, ţinuta lui sare-n ochi de la o poştă. Toma, care se simte caraghios, aşa �mbrăcat impecabil cum este, să arată mărinimos.
? Dă-i dragă o cămaşă de la mine, una aşa, albastră, ca a mea, că doar mergem la biserică, nu la bairam.
? Păi, nu mergem şi pe-acolo? Că doar nu o să stăm toată ziua �n biserică. Şi vă spun eu că ştiu, spre deosebire de voi, la mine nu e prima oară c�nd merg, e şi petrecere, se dansează, se c�ntă, sunt c�ntăreţi invitaţi din ţară, o să fie frumos. Nu vă e dor de o petrecere rom�nească? O să ne �nt�lnim acolo cu toţi rom�nii. Ştiţi că vine şi Gavrilescu, nu? O, da, vine şi el. Dar să-ţi spun ultima bombă. Ştii cu cine e Cernat acum, combinat? O să moară lumea de ciudă. Cu o fată de la formaţia aia, nu ştiu cum �i zice, parcă Aria, dar nu-s sigur, o să aflăm noi. Ştiţi cum e fata asta? Mor-ta-lă! O să facă implozie Dorina de ciudă c�nd o să-l vadă cu bunăciunea asta. Ce? Eu? Eu am una acum, o vecină, o mexicancă. Eu sunt tare practic, �mi aleg ofertele de-aproape. Că doar n-o să merg cu ea la biserică, că mai e şi catolică. Dar dacă �mi pică ceva cu tronc acolo, vreo rom�ncă v�noasă, cum mă descurc cu am�ndouă? Oricum, nu e ceva serios, să trecă timpul, şi mie, şi ei.
�n zona statului Washington, unde se află oraşul Seattle, vremea este aşa cam cum �ncepe să devină acum �n partea de Sud a Rom�niei, datorită schimbărilor climatice care au loc. Iarna, dacă ninge o dată sau de două ori şi zăpada se topeşte �n c�teva ore, iar temperatura coboară rar sub zero grade. Dar plouă mult primăvara, �nsă nu torenţial, ci mocăneşte, �ncet, abia dacă te udă dacă mergi c�ţiva sute de metri prin ploaie. Aşa se �nt�mplă şi toamna : un fel de moină pluteşte �n aer şi norii acoperă cerul mai tot timpul. Soarele se arată arareori şi atunci c�nd se face şi mai apare este anemic şi parţial, din cauza asta majoritatea oamenilor sunt predispuşi depresiei. Dar e cam mult spus, depresie, mai degrabă e vorba de o dispoziţie sufletească deschisă melancoliei. Toma Albini, care e un raţionalist, spune că exact acestui lucru se datorează succesul pe care-l are soţia lui, ajutată de Cleopa Tudor, sau invers, cu divinaţiile, cu horoscopul şi cartomanţia. Asta, spre deosebire de ea, care vedeau �n izb�nda lor descoperirea unor puteri latente, a unor abilităţi de natură personală, a unei deschideri de sorginte religioasă. Iată şi motivul pentru care Rodica s-a hotăr�t să meargă la biserică. Sigur că Albini se �ntreabă că ce-o avea �n comun "vrăjitoriile" astea ale lor cu Biserica Ortodoxă şi se g�ndeşte dacă nu cumva soţia lui suferă de mustrări de conştiinţă pentru că s-a cam umplut de păcate şi vrea să se mai uşureze. Asta meditează el �n timp ce conduce maşina relaxat şi tăcut.
? La� ce te g�ndeşti, dragă, e vorba de mine, nu?
Şi nu se poate ca să ajungă p�nă acolo �nc�t să-i ghicească p�nă şi g�ndurile, sigur că e vorba de intuiţia aia tipic feminină, nimic mistic, nimic ezoteric - �i plece cuv�ntul ăsta. Se �ntoarce către ea. Viteza scăzută �i permite s-o privească �ndelung.
? Bine�nţeles că da, draga mea, numai la tine mă g�ndesc, la ce şi la cine altcineva? Păi se poate!
? Fii atent la trafic, te rog! Uită-te �nainte, nu la mine.
Locurile de parcare de pe străzile din jurul bisericii sunt deja pline, semn că rom�nii s-au adunat devreme, pentru că de rom�ni e vorba, av�nd �n vedere că sunt singurii care sărbătoresc ceva �n acest loc şi la acest moment. CT ajunsese cu c�teva minute mai �nainte şi �i aştepta, rezemat de portiera deschisă. Le face semn de departe indic�ndu-le un loc liber. Parchează l�ngă un Hummer, poate că la asta �i atrăsese CT atenţia. Nu se poate abţine să nu admire măreţia de maşină, d�ndu-i roată. Cauciucurile, mari ca de camion.
? Ce zice de aşa ceva?
? Ce ai de zis �n faţa unui tanc ca ăsta, consumă c�t un autobuz, sunt sigură. Ce rom�n şi-o fi cumpărat aşa ceva?
? Nu dragă, nu ai pus �ntrebarea corectă. Normal este să zici, ce rom�n are o aşa maşină şi vine la biserică. Că de avut poate să aibe, dar ce caută la biserică!? Asta dacă e cumva rom�n şi e aici, �năuntru. Uită-te la celelalte, numai maşini ieftine, comune. Ia uită-te, japoneze, motoare mici, consum puţin. Oameni care-şi numără mărunţişul din buzunare.
? Nu ieftine, ci decente! Dragă, vorbeşte politically correct!
? Pentru că trebuie să fie un tip strong, nu de ăştia de-alde noi, mereu nostalgici, complexaţi, americani recenţi. Dar poate că ne �nşelăm, poate nu-i un rom�n cel care are maşina asta.
? Ori poate că nu mai e rom�n!
Călin, nu mai �nalt dec�t roata, tot �ntinde m�inile ca să-l ia �n braţe, ca să vadă şi el. �n cele din urmă o face; �l ţine �n dreptul gemului lateral ca să vadă şi el �năuntru.
? Wow! Dady. This is what I need.
? Ei, ştiu eu : nici tu nu mai vrei să fii rom�n, nu-i aşa, tati!?
Dar biserica are darul de a-i atrage atenţia. Ceva nefiresc la ea. Placată cu cărămidă aparentă, zidăria seamănă mai mult cu o construcţie britanică, nicidecum cu una de tip oriental, rusească, �n timp ce de deasupra, de pe acoperiş, se ridică către cer o grămadă de turnuleţe colorate �ntr-un albastru viu pe care tronează cruci mari din bronz. �nsă asta nu-i totul. Turnurile au o forma ciudată, nu sunt aşa cum apar ele �n Rom�nia. Sinan Paşa, din filmul ăla al lui Sergiu Nicolaescu, avea pe cap un turban exact de forma asta. Dar �n loc de cruce, la el era un fel de ţepuşă. Un astfel de turban avea şi caraghiosul acela de Pizza Boy - şi-a amintit Toma Albini venindu-i să z�mbească.
Majoritatea rom�nilor sunt adunaţi �n sala de festivităţi, �ntr-o �ncăpere cam mică pentru at�ta lume, unde e amenajat exact ca la cantină. �n locul unde se află altarul, unde practic la acest moment este, formal, biserica rom�nească, nu cea rusească - acum se c�ntă. Se aude prelunga voce a preotului care sună cam nefiresc. Doar cei mai �n v�rstă şi cei cu copii mici asistă la acest eveniment religios �ncărcat de semnificaţii şi seriozitate şi, bine�nţeles cam trist. CT �şi cere scuze, menţion�nd că o să intre şi el �n biserică, dar mai t�rziu, şi se �ndreaptă către locul cu oameni mai veseli. Ti-Ai continuă să meargă �nainte. Nu se cade să-şi lase soţia acolo, ne�nsoţită, dar speră că după c�tva timp să vină şi el.
Nu e un om bisericos, n-a fost niciodată un creştin practicant, de altfel, ca majoritatea tineretului ortodox. �n ţară, tot aşa, a intrat �n lăcaşul sf�nt doar la sărbători mari, la evenimente speciale, la nunţi sau botezuri. Nu s-a spovedit şi �mpărtăşit dec�t de vreo trei sau patru ori, şi asta s-a �nt�mplat �n copilărie şi adolescenţă, cu familia, la �ndemnul mult prea categoric al mamei, ea moştenind de la bunici un spirit credincios, uneori cu exagerări şi manifestări de om habotnic. Posturi �ntregi �n care respecta cu mare stricteţe toate canoanele, participa la toate slujbele; viaţa ei desfăşur�ndu-se �ntre Postul Crăciunului şi cel al Paştelui, cu pomene şi pomeniri nesf�rşite; zile de vineri şi de miercuri �n care nu m�nca deloc de dulce, c�nd se ruga de copii să n-o spurce, numindu-i �mpeliţaţi, oblig�ndu-l pe Toma Albini să silabisească cuv�ntul acesta �n g�nd, obsesiv, �ncerc�nd să-i perceapă sensul. La fel cum i s-a mai �nt�mplat, copil fiind şi nepricep�nd multe, c�nd auzea pe popă pomenind de nunta din Cana Galileii. Pentru că �nvăţase la şcoală de Galileo Galilei. Şi credea că e vorba de cana acestuia.
Pentru că şi de aceea i s-a �ntipărit �n carne un oarece simţ ortodox, dacă o fi exist�nd aşa ceva, dar şi o oarecare sensibilitate �n perceperea spaţiului sacru, �n speţă cel din Biserica Ortodoxă : unghere �ntunecate, pereţi afumaţi, cădelniţe şi sfeşnice patinate şi tocite, p�nzeturi şi urzeli făcute prin case şi cusute de m�nă, vechi şi uzate; covoarele acelea din iută, roase de vreme, �n culori stridente, �nflorate; lemnăria cioplită găurită de carii ce se �nt�lneşte prin mai toate lăcaşurile; misterul dătător de teamă şi liniştea �mpietrită; aerul �mbibat cu iz de parafină, mireasma abia sesizabilă a tăm�iei şi parfumul dătător de fericire al mirului.
Aşa că, aici, de cum intră, primul cuv�nt care-i vine �n minte este : tentativă! Influenţat deja de turbanele pe care le văzuse afară, atmosfera şi modernismul pe care-l descoperă dinăuntru �l deconcertează. Mirosuri de parfumuri fine, de detergent dezinfectat �n loc de miros de lum�nări şi răşină; sfeşnicele din bronz strălucitoare, curăţate, bine �ntreţinute, �n care ard c�teva lum�nări de calitate. Pereţii nu sunt pictaţi, sunt de un alb imaculat, dar pe ei sunt puse asimetric zeci de icoane de diferite mărimi. Multe! Pe catapeteasmă, peretele care delimitează altarul, icoana M�ntuitorului şi a Fecioarei parcă sunt niste postere, ca de altfel şi celelalte chipuri de sfinţi. Şi vocea preotului, intonaţia lui, cu accent englezesc aproape imperceptibil, parcă nu-i ceea ce ştia el că se aude �n biserică.
O femeie anunţă pe cine intră că dacă vor să se spovedescă o pot face imediat, că un alt preot săv�rşeşte acest ritual �n partea st�ngă, mai retras. Albini dă din cap că nu, dar soţia lui spune, da. Răm�ne cu Călin. O vede pe Rodica intr�nd sub patrafir, iar preotul, bătr�n, cu barbă albă, aşezat pe un scaun, �i pune m�na pe cap şi rosteşte ceva. Se roagă. După aceea se apleacă, astfel ca s-o poată auzi. Dă din cap, ca şi c�nd ar zice da, de sus �n jos, apoi �l clatină a �ngrjorare, se trage mai aproape de ea, o ascultă, şi din nou se �ngrijorează, de data asta aruncă ochii spre cer, a implorare. Ce-o spune? nu poate Albini să se abţină să nu se �ntrebe, roşind un pic de indiscreţia lui telepatică. Bine�nţeles că-i zice de chestia cu ghicitul, că păcăleşte lumea. Ori poate că are ceva pe suflet ce el nu ştie, din astea, secrete femeieşti, pentru că se ştie, nu prea ai cum să-i ţii palma unei femei. Sau te pomeneşti că s-o spovedi şi �n legatură cu ce fac ei �n dormitor, şi o zice şi de filmele alea pe care le vizionează �mpreună, doar n-o fi nebună! Zicea ea atunci că păcătuiesc şi că o să tragă pentru asta, �n timp ce el tot �ncerca s-o convingă că aici, �n America, lucrurile stau altfel. Doar au discutat despre aşa ceva, că nu trebuie să aibă mustrări de conştiinţă. Popa face trei cruci largi, se roagă, se uită iar �n sus, şi iar mai ascultă, aplec�ndu-se şi mai aproape de ea ca să audă, pentru că exact atunci corul, două femei şi un t�năr, c�ntă cu putere, Doamne milueşte! Şi din nou dă din cap. Dar gata, �n sf�rşit vede cum că rosteşte rugăciunea aceea de final, pentru dezlegare, �nţelege aşa pentru că ceea ce spune acum e mult mai elaborat, mai solemn. �ntr-adevăr, după ce face semnul crucii peste capul ei de trei ori, o descoperă de patrafir. Mai schimbă c�teva cuvinte, se z�mbeşte americăneşte de ambele părţi. Probabil că o �ntreabă de c�nd e aici şi-i doreşte sănătate şi succes, e plin de condescendenţă, nu se grăbeşte deloc.
? Dragă, dar l-ai speriat pe bietul popă, am văzut cum dădea ochii peste cap, săracu, dar ce i-ai zis? o �ntreabă el fără ca să-i lase timp să se liniştească. E toată �mbujorată, şi tremură vizibil, afectată. �i aruncă o privire plină de reproşuri şi nu �i răspunde. �l ia pe Călin de m�nă şi face un pas lateral, �ndepărt�ndu-se un pic de el.
Deodată, un zumzet se �mprăştie printre oameni venind de la cei rămaşi �n sala de festivităţi - o foială, şoapte şi vociferări. Grupuri de c�te două, trei persoane comentază ceva. Unii ies pe uşă. Se apropie de nişte doamne şi ascultă. Una dintre ele e consternată.
? Nu se poate aşa ceva, cum să facă una ca asta!?
? Dar ce s-a �nt�mplat? Nu vă suparaţi că �ntreb - �ndrăzni Albini timid.
? Uite domnule nişte nemernici, afară, unii cu un Hummer, au zg�riat toate maşinile parcate. Eu eram sigură că o să se �nt�mple ceva.
? Cu adică, pe toate!? Dar cum, cu ce? Că doar n-a tamponat propria lor maşină, aia.
? Nu ştiu exact, că n-am ieşit ca să văd, că eu nu am venit cu maşina, dar aşa vorbeau nişte domni la uşă. Acolo!
A zbughit imediat afară. Ultimile cuvinte ale femeii s-au pierdut, estompate din cauza distanţei. Inima �i bate cu putere. �i este ruşine să alerge, dar tare ar fi făcut-o. Toţi rom�nii erau pe l�ngă maşini, bărbaţi, femei, �n grupuleţe. Unii, aplecaţi de mijloc, cercetau caroseria maşinilor. Se observă, mai �n depărtare, luminile unui girofar de poliţie. Roşu! - albastru! C�nd roşu, c�nd albastru. "Deci, i-adevărat! O fi zg�riat-o şi pe-a mea? Doamne! Poate că nu, poate că eu am scăpat. Dă Doamne ca eu să fi scăpat!"
Hummerul avusese ceva prins de axa roţii, o chestie făcută dint-o bucată de s�rmă din oţel, dar cu mai multe capete, şi ascuţite. Cu această "armă" a rulat uşor pe l�ngă toate autovehicolele parcate pe l�ngă biserică zg�r�indu-le straşnic. Vergeaua aceea, la unele maşini cu tabla mai moale, aproape că le-a străpuns-o, �ntr-at�t de dură a fost. Văzuseră asta nişte copii care, plictisiţi să mai stea �năuntru, aşteptau �n maşină, afară, c�nd Hummerul s-a pornit la treabă. Le-a fost frică să coboare. La volanul "tancului" se aflau doi bărbaţi dubioşi, �nspăim�ntători, spun ei, care r�deau ca apucaţii, erau halucinanţi.
Să fie vorba de noroc, să aibe vreo legatură cu ceea ce s-a �nt�mplat �n biserică, dar maşina lui Ti-Ai este neatinsă. Unde mai pui că o parcase exact �n faţa "atacatorului", aşadar ar fi trebuit ca pe a lui să o fi făcut praf, prima. Albini se lasă �n genunchi, tot cercet�nd-o. Dar nimic, tabla ei este intactă, impecabilă. Nu-i vine să creadă. E imposibil! O atinge cu buricele degetelor, o cercetează �n fanta de lumină. Z�mbeşte.
? Dar a lui domnu nici nu a atins-o, uitaţi, pe-a domnului n-a zg�riat-o!
Este cuplul din faţa lui, pentru că doamna, care-l văzuse at�t de fericit, se apropiase ca să vadă motivul. Văz�nd că n-avea nici o urmă, acum �şi mai cheamă şi soţul ca să se minuneze �mpreună, cum de a lui e intactă, dar strigă aşa de tare, ca să audă toată lumea.
? Da, chiar aşa, pe-a ta nici n-a atins-o. De ce!?
Albini se răceşte dintr-o dată, realiz�nd că e suspect, pentru că lumea o să interpreteze că e complice cu răufăcătorii. Se uită speriat �n toate părţile �n căutarea unui aliat. Poate că nu e vorba doar de maşina lui, n-o fi chiar singura neafectată. Bărbatul devine insistent, tot repet�nd �ntrebarea. Mai vin c�ţiva, iar unii, de mai de departe, o să ajungă şi ei �n c�teva clipe. O să fie �nconjurat şi lumea o să se �nfurie pentru că el desigur că nu are un răspuns. Dintre toate, a lui n-a fost agresată. Cum să le explice asta!?
Intră �n panică. Se urcă la volan, porneşte motorul şi demarează. Pleacă.
? Băiii, unde pleci băi securistule, aşa ai făcut şi la revoluţie, băi!? Ce, băi, tu ai rămas ca să vezi reacţiile noastre, de aia n-ai plecat? ţi-am luat numărul, te dăm pe m�na poliţiei. Băi, aici nu mai scapi. Huooo! Securistule! Prindeţi securistu!
Parchează trei străzi mai departe. Stinge luminile şi se lasă să alunece jos �n scaun. Tremură tot. I se năzăreşte flaşuri de roşu-albastru. �i sună �n cap strigătele tipului, mai ales ţipătul lui, "securistule!" şi parcă retrăieşte o scenă unde personajele sunt inversate, de data asta fiind el cel fugărit pe străzile Iaşului de-o mulţime isterizată, v�nători de ofiţeri de Securitate.�����

Maşina de scris cărţi

de Victor Martin

������ Prima ruptură temporală a avut loc �n 16 decembrie 1999. Unii i-au spus revoluţie, alţii i-au spus lovitură de stat, iar cei mai mulţi, lipsiţi de posibilitatea de a interpreta corect faptele, �nspăim�ntaţi şi căzuţi �n misticism, au strigat că, pur şi simplu, a cobor�t Dumnezeu pe Păm�nt.
Bine�nţeles, pentru nenumăratele asociaţii de emancipare şi protecţie a femeilor, Dumnezeu nu este un bătr�n cu barbă lungă şi albă, ci o blondă cu picioare lungi şi ochi albaştri. Bine�nţeles că, pentru nenumărate asociaţii ecologiste, Dumnezeu e un spirit vegetarian, ce emană din fiecare plantă, o �mpletire de efuziuni, ce ne cuprinde pe toţi şi iese, apoi, din noi, pentru a se alătura aceluiaşi duh frumos mirositor. Bine�nţeles că, pentru un popor ca al nostru, Dumnezeu este preşedintele.
Obişnuiţi să creadă orice, oamenii au �nghiţit această găluşcă, pe nemestecate. Sunt obişnuiţi să creadă orice. Munca te schimbă; de ce nu te-ar schimba şi un car de vorbe goale? Obişnuiţi să se creadă diplomaţi, să spună adevăruri diferite la interlocutori diferiţi, aceştia sunt deranjaţi prea puţin dacă trăiesc �n vis sau �n realitate, preocup�ndu-se doar de stomac; nu au nici un interes să se ridice la �nălţimea propriilor lor greutăţi corporale.
Un mic număr de intelectuali şi-au pus �ntrebări privind posibilitatea ca, tot ce e �n jurul lor, să fie realitate şi şi-au răspuns tot ei �ntre ei. Cine să-i bage �n seamă?
Nu faptul că o m�nă de oameni, aflaţi �n eşalonul doi al unui partid unic, ajutaţi de forţe mai mult sau mai puţin obscure, a pus m�na pe putere, �i nedumereşte. Alta e cauza nedumeririi lor, cauză care �i duce cu g�ndul că totul se petrece �n ireal: faptul că, au sau n-au treabă cu arta scrisului, o puzderie de indivizi, profit�nd de poziţia lor �n sistemul de conducere, s-au apucat de scris. Faptul că o fac cu o at�t de absurdă seriozitate, e un element �n plus �n favoarea teoriei. �n majoritatea cazurilor, cărţile lor vor să demonstreze justeţea unei cauze fără să le-o ceară nimeni.
Pentru că lucrul cel mai greu este să supravieţuieşti propriilor tale pretenţii, sc�rbiţi, intelectualii au �nceput să se organizeze �n grupuri de tip sectant şi să se roage ca societatea să se trezească din somn. Mulţi �şi spun că n-ar trebui să lase scrisul pe m�na neaveniţilor, că e posibil să nu fi fost o ruptură, ci doar o suprapunere de planuri temporale, unde fiecare scapă cum poate, fie integr�ndu-se �ntr-un timp pseudo-revolut, fie ieşind �n afara timpului, pentru a trăi �ntr-o ţară inexistentă.
Au apărut politicienii, �ntr-un spaţiu care n-a avut niciodată oameni politici adevăraţi. Nici aceştia nu pot fi adevăraţi; sunt nişte iluzii: �ncearcă să �nlăture prostiile �naintea eliminării prostiei. Prin scris, ei �ncearcă să-şi justifice nişte gesturi despre care habar n-au dacă sunt bune sau rele, dacă sunt exact gesturile optime sau sunt simulacre ale gesturilor politicienilor din ţările vecine. Prin cărţile lor, �ncearcă să nu mai fie ceea ce au fost şi chiar mai mult.
C�nd realitatea depăşeşte puterea de imaginaţie, minciuna şi adevărul devin sinonime; nimeni nu-şi mai bate capul cu noţiunile de bine şi rău.
Te poţi �mbăta şi cu apă chioară şi te poţi trezi şi cu alcool, �şi spun cei� care caută să se trezească. Morţi de beţi, unii intelectuali au viziunea unei realităţi virtuale şi, pentru scurt timp, au impresia că deţin cheia fericirii de a părăsi această puşcărie a spiritului numită imaginaţie.
"Visul care a dezvăluit bunăstarea poporului", este o carte realizată, de o cruzime �nspăim�ntătoare, rezultat al unui astfel de coşmar etilist, unde se explică, pe �nţelesul tuturor, de ce nivelul de trai creşte mult mai repede dec�t salariile. Aceasta este cartea care a intodus, pentru prima dată, noţiunea de enocraţie, orientare sociologică, potrivit căreia, �n societatea contemporană, rolul de conducere ar reveni enotehnicienilor, specialişti �n enocraţie, ştiinţă a vinificaţiei şi produselor derivate ale viei şi vinului.
Au apărut nenumărate monografii despre curiozităţile medicinei de la noi, despre hidroterapia de şoc, despre faptul că forma obrajilor indică temperamentul care cere pumni, despre arta unor tradiţii demult apuse �n Apus şi altele.
Cartea despre berea indiană ayurvedică şi berea rom�nească ayuristucă s-a v�ndut ca p�inea caldă. S-a scris despre privatizarea societăţilor secrete, despre faptul că aritmetica măreşte potenţa, despre universul paralel al presei independente, despre tehnica autocontrolului intern muncitoresc, despre tehnici de vindecare la popoarele dispărute, despre primul-ministru şi fenomenele lui paranormale şi multe altele.
Nici profesorii n-au fost iertaţi; ei pot studia �n vacanţe "ABC-ul meditaţiilor şi instrumentele lui de lucru". ABC-ul face reclamă truselor de instrumente de lucru, foarte scumpe, dar foarte utile, dacă vrei să-ţi rotunjeşti bugetul familial.
Preşedintele a scris "Involuţie pe platformă" şi o carte de interviuri numită "De vorbă cu �ngerii mei păzitori, despre modul cum se antrenează".
Drept replică la "scrisoarea celor 6" şi "scrisoarea celor 300", a apărut şi "Scrisoarea celor 23 de milioane".
Basmul "Tinereţe fără bătr�neţe:� metodă bugetară de economisire a c�torva milioane de pensii" a st�rnit entuziasmul scontat �n r�ndul tinerilor economişti, dar a ridicat �n picioare bătr�nii din pragul pensionării. Pensionarii acuză tineretul de instigare la genocid, iar tineretul acuză pensionarii că s-au �nmulţit şi vor pensii din ce �n ce mai mari, �n condiţiile �n care, o jumătate de secol, au stat de pomană sau au muncit de pomană, lăs�ndu-le lor repararea economiei pusă pe butuci.
Cartea de ghicitori "Previziunile primului-ministru" se vrea, �n acelaşi timp, şi tratat de religie economică pentru micii călugări, şi roman de anticipaţie.
Nu puteţi şti ce tevatură a putut isca ordonanţa privind introducerea rostirii magice sanscrite �n clasele I-IV.
Din miile de cărţi, ce au umplut tarabele, vitrinele librăriilor şi depozitele, aflăm cum putem să ţinem post, muncind doar 7 zile pe săptăm�nă, şi cum a fost posibil ca sistemul nostru de telecomunicaţii să devină un fenomen al comunicatelor divine, �ncărc�ndu-ne la plată.
Majoritatea asociaţiilor de scriitori, pe ţară, pe regiune, pe arie, pe bloc sau pe ce doriţi, sunt de acord �n privinţa faptului că am trăit ca proştii, 50 de ani, �ntr-o lume necunoscută şi că, măcar lumea de acum s-o facem binecunoscută prin scrierile noastre. E o datorie patriotică a fiecăruia să se exprime pe sine, iar faptul că omul se �mpiedică de gramatică, stilistică sau compoziţie e un lucru de o banalitate �nfiorătoare. Cursul de metode de ghicit ceva �n cărţi poate rezolva foarte uşor conflictul om-text. La fel pot face şi cărţile despre apocalipsa �n cifre statistice, cărţile despre bioc�mp şi ploile cu materiale de construcţie, cărţile despre farmecul unui z�mbet continuu şi transpunerea lui �n practică sau cele privind sondajul de opinie pentru fiecare.
Tot mai mulţi oameni sunt interesaţi de cărţile ce �i �nvaţă cum să-şi calculeze singuri ascendentul şi cum să urce la o asemenea �nălţime.
Av�nd �n vedere toate circumstanţele social-istorice prezentate, s-au intensificat cercetările pentru perfecţionarea maşinilor de scris cărţi.
S-a văzut că orice lucru poate fi, �n acelaşi timp, şi posibil, şi imposibil. Un grup de cercetători au pus la punct chiar şi o maşină de fotografiat trecutul. Oamenii de ştiinţă nu au vrut neapărat să-şi arate capacitatea de a inventa, ci au fost curioşi să vadă dacă există un trecut şi �n ce ar putea consta acesta.
Cu toate că mulţi mai susţin �ncă faptul că aşa ceva este imposibil, un neamţ a prezentat, la o expoziţie, un model de maşină de scris cărţi.
Un sceptic a afirmat că un italian a fost trezit din comă, cu 1460 de săruturi, de către prietena sa, după patru ani, şi că ar fi cazul să na sărutăm cu toţii, poate ieşim din starea asta de hipnoză colectivă, comă alcoolică, ruptură sau curbă temporală, cădere �ntr-o lume paralelă sau ce-o fi.
Deoarece tot nu-i cumpăra nimeni maşina de scris cărţi, neamţul a �nfiinţat o societate mixtă cu o firmă dintr-un t�rg de munte. Odată pusă la punct, maşina a fabricat un scriitor, pe baza informaţiilor� găsite accidental, �ntr-o groapă. H�rţoagele aparţineau, se pare, unui defunct şi represiv serviciu de informaţii.
C�nd s-a scumpit combustibilul, maşina n-a mai fost rentabilă. Nici informaţiile rămase nu mai erau de o aşa mare valoare, nici un interes prea mare nu mai st�rneau cititorului. Ca să nu piardă banii c�ştigaţi, neamţul a �ncercat să umple piaţa cu tratate de legumicultură, apoi a dat lovitura: i-a venit� ideea să fabrice o scriitoare americană, după tipic german, soţie de producător de video-clipuri, fără datorii, cu vilă �n Texas, doi copii supradotaţi, c�ine, maşini mici, vaporaş �n Pacific, coeficient de inteligenţă ridicat, roşcată, nasul �n v�nt, credincioasă soţului, bună cunoscătoare a tipologiilor sexuale şi perversiunilor lor, cu imaginaţie constructivă şi celelalte.
Av�nd carcasă de camionetă WV, calculator complex şi un birou de lemn de nuc, prima maşină de scris cărţi din ţara noastră poate fi văzută şi azi circul�nd pe străzile capitalei. Un şofer aburit de băutură �mparte cărţile nev�ndute pentru a face reclamă.
�ntre timp, au reuşit şi cercetătorii rom�ni să evolueze. Au trecut, de la maşinile coreene şi olandeze, la serii noi, de concepţie proprie. Şi-au �nsuşit ultimele axiome ale radiesteziei şi le-au grefat, cu succes, ultimelor modele. �n plus, au descoperit şi principiul protecţiei psihice ovoidale. Tipografiile s-au modernizat şi s-au angajat alţi oameni la fabricile de celuloză şi h�rtie. Proaspeţii şomeri au primit c�te un exemplar din cartea "Crearea vidului interior ajută la �ndepărtarea fricii din trup şi suflet" şi o sumă de bani echivalentă taxei de trecere a frontierei.
Pornind de la faptul de necontestat că unele persoane sunt ajutate la treburile casnice de spiritele rudelor, moarte demult, un t�năr a imaginat un soi de poştă pneumatică temporală. �n acest fel, a crescut numărul abonaţilor, multe spirite fiind foarte interesate de ce se petrece şi se mai scrie pe aici. Nimeni nu poate şti de ce s-a bucurat de un aşa mare succes cartea "Cura de banane reduce riscul infarctului", iar "Temperamentul şi grupa sanguină" n-a avut nici o trecere.
Prima carte realizată integral de o maşină de scris cărţi de concepţie autohtonă a fost "�n numai c�teva ore păm�ntene, un american a trăit 5 ani �ntr-o lume necunoscută". Ea s-a bucurat de un imens succes �n lumea celor culţi, aceştia văz�nd �n ea o metaforă a lumii necunoscute �n care am căzut �n urmă cu 10 ani, dar s-a ridicat un glas �n Parlament, care a �ntrebat, retoric, de ce trebuia să i se �nt�mple neapărat unui american să trăiască �ntr-o lume necunoscută şi nu unui rom�n sau vreun minoritar de pe la noi.
"D-aia!", a fost răspunsul unui parlamentar din opoziţie.
P�nă la verificarea teoriei hiatusurilor temporale şi cuceririi spaţiului extraterestru, arheologii au descoperit că, �n obscurantistul Ev Mediu păm�ntean, templele erau adevărate centrale energetice, iar reţeaua numită Hartman era alcătuită din ziduri radioactive invizibile. Aceasta a fost o descoperire epocală, deoarece energia convenţională necesară maşinii de scris cărţi era poluantă şi nici nu era prea economică.
Drept mulţumire, maşinile s-au interconectat şi s-au mobilizat, scriind �ntr-o singură noapte, �n cinstea marilor arheologi, poemul "Călăuzit de o voce misterioasă, un actor a descoperit un corp de fată �ntins pe fundul mării". Acesta a fost primul semn de re�ntoarcere deloc temporală către liric şi o conducere centralizată, apoi au urmat volumele de versuri "Calea războinică: o tehnică de ajungere la cunoaştere", "După ce şi-a găsit lănţişorul de aur, actorul a hotăr�t să ţină post �n fiecare zi", "Cheile spirituale ale fericirii", "Matricea energetică este un sistem intercondiţionat" şi multe altele.
�n ciuda faptului că multă lume speră să ne trezim, mulţi merg�nd chiar la biserică să se roage pentru asta, coşmarul nu pare a se termina. �n loc să se dezvolte agricultura, totul se transformă �ntr-o industrie a cărţii.
Mulţi lucrează la �ntreţinerea maşinilor de scris cărţi sau �n industria producerii acestora. Şi mai mulţi se ocupă cu tăierile de păduri sau aduc trestie din deltă, �n scopul producerii unor cantităţi tot mai mari de h�rtie. Industria calculatoarelor s-a reprofilat pe producerea de piese de schimb şi programe pentru maşinile de scris cărţi. Acestea sunt tot mai multe şi mai sofisticate.
�n cartea sa "Involuţie la reformă", preşedintele ţării a prins cel mai bine fenomenul, descriindu-l �n culori luminoase. Cartea lui ne-a dat �ncredere şi un nou impuls �n activitate; puterea sugestiei a �nlocuit puterea indicaţiei preţioase.
Inimile ne tresaltă de un festivism apoteotic; niciodată nu am avut at�tea cărţi de valoare. Niciodată nu am avut at�ţia virtuali scriitori; nimănui nu-i pasă că aceştia n-au habar de gramatică sau stilistică. Ce-i trebuie unui politician, ministru, consilier� sau secretar de stat să ştie gramatica? Asta e treaba maşinii de scris cărţi.
Să ţii o carte �ntr-o m�nă e o sărbătoare. O sărbătoare trebuie sfinţită de un sobor de preoţi, de ea trebuie să ne bucurăm cu toţii.
Nu trebuie ascultaţi cei care susţin că o astfel de lume, cum este a noastră, nu există. Există; o vedeţi şi voi! E o democraţie şi, vedeţi, democraţia este dreptul spectatorului de a asista la un spectacol, oric�t de prost, fără să-l forţeze nimeni.
Nu mai există acea lume, demult apusă, unde ni se cerea să dăm tot mai mult gr�u şi porumb la un biet hectar şi, pentru asta, să facem totul. Acesta era un �ndemn la genocid cultural.
Mai realişti, unii cercetători, consider�nd că dormim şi ne mişcăm �ntr-un univers de coşmar, au conceput un sistem electronic perfect, care ne �mpiedică să ne trezim din somn. �n cazul �n care vieţuim �ntr-o lume a somnului, fiecare maşină de scris cărţi a fost �nzestrată cu un astfel de sistem.
�n afara sărbătoririi cărţii, ca act de cultură, unde un sprijin de nădejde ne sunt viticultorii şi horticultorii, �n general, mai răm�ne şi activitatea intrinsecă de citire a cărţilor, mult mai profitabilă şi mai excitantă ca activitatea de concepţie.
�n tot locul poţi vedea grupuri de �ndrăgostiţi, cu c�te o carte �n m�nă, �n tot locul poţi vedea bătr�ni coc�rjaţi, la lumina lămpii, aplecaţi asupra c�te unui tom, uit�nd să şi măn�nce din cauza acestei activităţi. Poţi vedea oameni la coadă la lapte citind "Cartea zootehnistului", unde se specifică modul de creştere a producţiei de lapte, ce ar putea să ajungă şi la ei. Poţi vedea, �n fabrici, strungari citind "Cartea strungarului", dacă tot nu au ce să lucreze, poţi vedea ţărani citind cu s�rg "Cartea agricultorului", milionari citind "Cartea milionarului" sau militari citind "Dispariţia unui mit: omul cu masca de fier" şi "Subjugarea prin farmece poate fi �nlăturată".
Cum să nu te entuziasmeze o carte ca "�nţelepciunea ezoterică şi infrasexualitatea"? Cum să nu te �nalţe la cer cartea "Tehnica �nălţării la stele"?
Cu timpul, intelectualii progresişti, sceptici �n privinţa veridicităţii unei lumi, cum este a noastră, sunt tot mai puţini. Atunci c�nd nu vor să vadă şi să recunoască ceea ce vedem cu toţii, sunt obligaţi să facă asta. Cei care vor să se integreze devin, uneori, de-a dreptul mistici. Restul, nu vor să se integreze festivismului nostru cultural şi sunt marginalizaţi; nimeni nu poate să reziste prea mult. Cea mai cruntă formă de intoleranţă este să nu-i dai omului iluzia că e la fel, c�nd el e schimbat demult.
Nici �n străinătate nu mai are rost să fugi, deoarece toate ţările sunt de acord cu noi, că esenţa unei civilizaţii este cultura. Cine e dispus să te primească, dacă la tine �n ţară s-a instaurat cea mai profitabilă democraţie: dictatura ştiinţei de carte!?
Protestul ecologiştilor, privind masivele defrişări şi deşertizarea păm�ntului, e un moft. Paralel cu tăierea pădurilor, vom scoate petrolul şi vom pune maşinile de scris cărţi să tipărească pe folii de material plastic.
E adevărat faptul că e obositor să citeşti tot timpul cărţi, dar e aşa plăcut! Şi nici nu e prea greu; după ce ai citit studiul "Ştiinţa de a citi o carte", eşti pregătit. S-au iniţiat şi cursuri finanţate de UNESCO pentru recuperarea handicapaţilor, care se �ncăpăţ�nează să scrie ei cărţile, cu m�na lor, �n singurătate, �n loc să apeleze la at�t de uzualele maşini de scris cărţi.
A avut loc o explozie demografică fără precedent, s-a mărit numărul celor care se ocupă cu cititul cărţilor, dar maşinile produc mult mai repede cărţile, �n cantitate mult mai mare, �n comparaţie cu mamele, producătoare de copii, viitori cititori. Acest lucru i-a făcut pe savanţii noştri să se g�ndească serios la proiectarea unei maşini de citit cărţi, pentru a contrabalansa producţia.
Coşmarul s-a sf�rşit c�nd un neamţ a prezentat, la o expoziţie, un model de maşină de citit cărţi, adus din ţara lui. Deoarece tot nu i-o cumpăra nimeni, a făcut o societate mixtă cu o firmă dintr-un t�rg de munte.
C�nd va putea asimila licenţa unei maşini de citit cărţi, cumpărată de la coreeni, guvernul nostru preconizează trecerea directă la producţia de serie. �n acel moment, toate cărţile maşinilor de scris cărţi vor fi citite de maşinile de citit cărţi.
�n fond, la ce foloseşte tehnica, dacă nu la uşurarea muncii omului?
P�nă atunci, �n timp ce rom�nii se ocupă cu omologări, perfecţionări, adaptări sau �mbunătăţiri de design, neamţul, ca să nu piardă banii c�ştigaţi, s-a g�ndit ca, pe baza datelor furnizate de maşinile de scris cărţi, să fabrice un cititor de cărţi poliţiste.
După un timp, maşina lui a fabricat un cititor de cărţi pentru legumicultură şi, �ntr-un t�rziu, a dat la iveală cititorul-model al romanelor scrise de modelul scriitoarei americane de best-seller-uri, fabricate de soţul ei, producătorul-model de video-clipuri, dintr-o lume a publicităţii foarte bine pusă la punct.��������������

Krepkaya

de Adrian Ioniţă

Tavanul e acoperit cu izolaţie roz bon-bon şi o folie de plastic semi-transparentă. Sub folie, doi şoareci se plimbă de parcă ar fi pe patinoar. Ciudat să observi lumea de sus, privind prin oglinda unei ape dozate să fie schimbată ciclic. �mi ţin răsuflarea, pentru că nu vreau să pierd acest spectacol. Izolaţia de vată se transformă �ntr-o Piaţă Roşie cu turnuri glazate �n aur, turquoise şi verde banan. Cei din ea, se uită către mine �n sus, de parcă aş fi baronul Munchausen. Nimeni nu z�mbeşte. Z�mbetul este considerat un sindrom. Ca să z�mbim, avem nevoie de un motiv serios, dacă se poate, de o sticlă de vodcă pe masă. Timpul zboară. Devine elastic. Dar ce-ţi pasă? Nu eşti �n stare să fii punctuală. �ntilnirea din Piaţa Roşie este la 4.00 PM. Te văd pe partea cealaltă a pieţei sub piciorul şoricelului absent. Stai şi aştepţi să treacă timpul. Este un joc al puterii, moştenit de la Petru cel Mare. Da, vrei să �mi areţi că rupi orce regulă, inclusiv cele pe care le faci tu �nsuţi. A fi direct şi onest, cere o doză de ciobănie. 
 
Vii la �nt�lnire cu o oră �nt�rziere şi �mi dai o palmă. De emoţie. Pentru că aşa ai fost obişnuită. După aceea mă alinţi, mă tulburi, mă dezorientezi. Acasă ne aşteaptă o masă pregătită cu bunătaţi, icre negre, telemea, cozonac, somon afumat, şi o sticlă de vodcă transpir�nd ispititor. Ai un bunic �mpăiat, aşezat pe un scaun de nuiele, o familie gălăgioasă, veselă şi agitată, care mă �mpinge să măn�nc de parcă am fi pe front. Apoi cazi pe g�nduri şi te uiţi pe fereastră la pomul din curte.  N-ai vorbit mult timp. Pentru că sunt un străin. Te-am �ntrebat dacă există o stradă Miciurin �n Moscova, şi te-ai uitat prin mine. Ochii, căzuţi pe rama de jos a pleoapelor. Semn că sufletul, prea ocupat cu sine, a tras obloanele. Trecerea la conversaţie a fost directă, lipsită de orce legatură.
-"Cravata" ai spus, de parcă ne cunoşteam de-o viaţă.
- "Oh, ye, am cumpărat-o cu cinci dolari �n New York" 
-"Vezi, şi vă miraţi de ce vă vorbeşte lumea". 
Deodată, totul devenise "noi " şi "voi". Dar de ce mă mir? Am crescut �n lumi diferite. Nu r�dem la aceleaşi bancuri, c�nd vezi lumea st�nd la coadă, te pui la r�nd fără să �ntrebi ce se vinde. Eu, trec mai departe. Pentru că am fost obişnuit cu abundenţa. Sunt atras de un Dollar Store sau un Garage Sale, motiv pentru care ai să mă consideri tot timpul un zg�rcit. C�nd ţi-am scris că am găsit un bilet de avion cu zece dolari mai ieftin, nu mi-ai răspuns zece zile. 
 
- "At�t merit eu, zece dolari?" 
 
Un fir de păr a căzut �n apă, şi imaginea din oglinda ei s-a voalat. Diferenţe culturale. Mai bine nu vorbesc despre bani. Prima dată c�nd am atins acest subiect, m-ai �ntrebat c�t fac pe oră. Aşa din senin, de parcă ai fi �ntrebat c�t consumă o maşină la suta de kilometri. Apoi, vorbind despre taxe, ai str�mbat din nas:
-"Alt motiv mistic, să nu mă inviţi la Bolshoi?"
De c�nd ai aflat că m�ncarea pentru c�ine mă costă 120 de dollari pe lună, orce discuţie despre preţuri a fost raportată la ea. Apoi a venit criza. La televizor rula Titanic. Eu, un pasager pe puntea de sus, care aruncă copiii peste bord. Tu, �nchisă fără scăpare, undeva pe puntea de jos. Condamnată de soartă să mori �nghiţită de ape. Două zile ai pl�ns �ndelung �n braţele bunicului �mpăiat... 
-"Chiar trebuie să-ţi vadă lumea sf�rcurile prin bluză?"
Ai sărit cu gura pe mine de parcă atacam Mama Rusia. Faci tot timpul comparaţii �ntre noi şi voi, dar nu suporţi nici o observaţie din partea mea. Un lucru m-a ridicat totuşi �n ochii tăi. După borscht, la cel de-al patrulea pahar de vodcă, am luat sticla de pe masă. ţi-am simţit privirea alunec�nd pe m�necă, şi te-am privit pe neaşteptate �n ochi. Ai tresărit uşor, de parcă doreai să scuturi din minte un g�nd persistent. Apoi, ţi-ai �ndreptat privirea �n jos. Aveai nevoie de un bărbat puternic, care să domine situaţia. 
 
-"Nas Darovia!!!" M-am ridicat brusc �n picioare, şi i-am privit pe cei de la masă �n tăcere. Un moment apreciat ca forţă de caracter. Am pus sticla la gură, şi am sorbit-o dintr-o singură �nghiţitură. Am tr�ntit-o la podea, şi cioburile ei au sărit �n toate direcţiile.
Kallinka, Kalinka, Kalinka Maya... Kallinka, Kalinka, Kalinka Maya.
Am dansat p�nă noaptea t�rziu. Vecinii au �nceput să bată cu mătura �n tavan, şi nu ne-am oprit dec�t atunci c�nd au aruncat un ghiveci de flori prin geam. 
 
-"Larry, spune-mi că iubeşti Rusia, Larry" mi-ai spus cu respiraţia fierbinte şi ochii arzători. Camera se �nv�rtea cu noi.� Te-am luat �n braţe şi te-am sărutat pătimaş pe gură. Am făcut dragoste pe masa din sufragerie printre farfurii de măsline şi tarte de căpşuni. Ai lovit vaza de flori cu cotul, şi apa ei s-a prelins peste s�nii tăi �ncordaţi de patimă. M-am lovit cu capul de candelabru, dar nu mai simţeam nimic. Desenam un romb �ntre picioarele tale. Eram �n război... 
Cea mai mare realizare din copilăria mea a fost să fluier printre dinţi. Să faci dragoste şi să fluieri, sună bizar. Cred că geamul spart şi perdeaua ridicată de v�nt sunt de vină. Te-ai �ncordat ca un arc, şi mi-ai acoperit buzele cu un sărut.
 
-"Nu, nu e bine să flueri Larry, că �mi flueri banii".
Era prima dată c�nd am realizat c�t de superstiţioasă eşti. Fără să vreau, m-am uitat la bunicul �mpăiat din colţul camerei. Cineva a pus pe genunchii săi o pătură. Oglinda era acoperită cu steagul Rusiei. Spatele meu era sf�şiat.� Şoriceii din Piaţa Roşie au �nceput să facă slalomuri. Poate că au şi ei un "rush hour". Cel mai simplu, ar fi să scot folia de plastic, şi patinoarul lor s-a dus. Dar nu pot să fac asta. Aş distruge o realitate �mpachetată special pentru noi. Şi totuşi, nu sunt sigur. �n schimb, tu �ntotdeauna ai fost sigură. Argumentele noastre se sf�rşesc ca �n Jurassic Park. Tu un parc, eu un dinosaur. Aşa eşti tu. Singurul lucru care nu se schimbă, este sticla de vodcă şi bunicul �mpăiat. 
 -"Aş vrea să mă accepţi pentru ceea ce sunt" 
 
Mereu, şi mereu, aceaşi poveste: �mi dai o palmă şi apoi �mi spui să �ţi cer iertare. După care arunci cu vaza, farfuriile de muştar, şi paharele. Paharele. Asta respect! Cioburile aduc noroc şi re�noire. Mereu avem nevoie de �noire. 
 -" Larry, nu-i aşa că o să mă ierţi? "
E imposibil să zic nu. Cum să mă lupt cu o Katiuşă?  �ntotdeauna am admirat asta la tine. Vremea, Siberia, caderea Stalingradului ? C�nd ne urcăm �n taxi, te pui pe scaunul de l�ngă şofer, şi  nu-mi răm�ne dec�t să c�rpesc conversaţia la stopuri. Dar cum am mai zis, sunt un bărbat care ştie să �şi ţină udul.
-"Totusi, serios, ce ai găsit la mine? ", am �ntrebat �ntr-o zi. 
 
-"Dacă crezi cumva că m-au interesat banii, te �nşeli" mi-ai spus �n timp ce �ţi pictai unghiile cu ojă.
-"Ai nevoie de un bărbat, sau de o ţară?"
-"Nie ponimaio pa ruski" ai răspuns, sufl�nd peste unghii. "Şi, mai trage odată apa!"