|
|
O fi timpul... Sorin-Mihai Grad Probabil că fiecare dintre noi, cei între 20 şi 30, plus-minus dar nu mult, de ani se simte pe undeva măcar rebel. Ne revoltă sistemul, oamenii, situaţia, compromisurile,... Pe unii nu, dar nu vorbesc acum de oamenii fericiţi. Cum se manifestă revolta? De obicei e îngropată-n grijile cotidiene sau laşitate şi se scaldă în orgii de complacere, conformism sau pasivitate, deseori prin discuţii sau manifestări private, locale, în cerc închis, uneori prin manifestări publice izolate, incoerente şi cel mai probabil nerepetate şi fără rezultate şi, rar de tot, prea rar, prin acţiuni publice coerente şi gândite. Nu ajunge să mergi la un concert Luna Amară sau Paraziţii sau să le repeţi versurile pe-acasă, sau să evacuezi o clădire publică printr-o deja clasică glumă cu bombe, sau să-l înjuri pe cutare politician într-un colţ de internet şi gata, ai schimbat ceva. Şi cei care au construit sau girează sistemul au trecut prin vârsta noastră, le-a fost mai uşor să-şi arate mici nemulţumiri în particular, din cauza regimului oprimant sau a războiului, dar mai greu să le dea şi o formă publică tot din aceleaşi motive. Apoi s-au calmat, s-au tuns, s-au încadrat, s-au supus, şi-au văzut de drum. E posibil să mai fie printre ei şi oameni care-şi mai amintesc de propriile promisiuni sau dorinţe din tinereţe, dar cum să te lupţi cu sistemul? Să nu uităm că Mioriţa încă behăie în fiecare dintre noi... Mi s-a întâmplat să mă întreb ce-aş fi făcut dacă mă prindea revoluţia (aglomeraţia, evenimentele, lovitura de stat - nu exclud nici o variantă, dar cei care-au ieşit pe străzi credeau totuşi că participă la o revoluţie) la vârsta asta, sau măcar student. Aş fi ieşit pe străzi sau preferam să profit de televizor şi pentru altceva decât pentru meciuri? Nu ştiu ce să-mi răspund. Aş vrea să cred că nu eram laş sau contemplativ cum mă simt uneori, dar nici cuminte membru al turmei nu-mi place să mă văd. Ce ştiu e că atunci eram în clasa a cincea şi inspirat de marile momente văzute la televizor scrisesem o poezie care începea cu "Dictatorul Nicolae/ a făcut-o azi de oaie...". Tu ce-ai (fi) făcut atunci? Sper că mă va citi şi cineva care a fost pe străzi atunci, chiar dacă nu are certificat s-o dovedească. Azi sunt altele variabilele şi parametrii după care suntem mânaţi spre viitor, dar sistemul e tot acolo. Îl putem înjura şi să ne simţim bine şapte secunde după, îi putem pomeni de origini, sfinţi sau necuratu' unuia sau altuia, reprezentativ sau nu, din el, ne putem vedea cuminţi de treabă,... Sau putem încerca să ne arătăm nemulţumirea, preferabil cât mai concret, neuitând să şi încercăm să construim ceva. Luna Amară cântă, dar se şi implică în campania de salvare a Roşiei Montana, Vakulovski şi Komartin scriu, dar şi contribuie la apariţia unor reviste literare ca tiuk! şi Lolocur, respectiv EgoPHobia şi Versus/m, un fost coleg (M. R.) putea să-şi facă doctoratul oriunde în lume, dar a preferat să rămână în Cluj, unde predă la politehnică şi schimbă ce poate pe-acolo, o secretară de la Consiliul Judeţean Hunedoara mi-a răspuns prompt, prietenos, rapid şi complet la e-mail-ul prin care-i ceream informaţii despre cum pot ajunge la Sarmizegetusa şi mai sunt şi alţii pe care-i cunosc sau nu care contribuie în felul lor atât la demascarea putreziciunii, nepăsării, neimplicării şi imobilismului societăţii noastre cât şi la oferirea de idei şi alternative pentru schimbarea în bine nu doar teoretic ci şi prin soluţii concrete, chiar dacă doar izolate. Cred că asta ar putea fi soluţia, fiecare să-ncerce să facă undeva ceva, cât de mic, pentru o idee, o instituţie sau pentru cineva. Unii ar putea să-mi reproşeze că sună ipocrit ce-am scris mai sus, pentru că de vreo 5 ani îmi petrec majoritatea timpului în Germania. Alţii mă vor găsi prea idealist şi contaminat de realităţile de aici. E dreptul lor, dar poate că venind mai mult în vizită în ţară remarc altfel schimbările, care există dar sunt atât de timide, şi realităţile în general. Revenind la ce spuneam, fiind prea tineri am ratat şansa de a ne oferi revoluţiei, dar nu avem voie, dacă nu vrem să devenim fiinţe pe care azi le-am urî, să refuzăm să contribuim la reconstrucţia societăţii şi ţării noastre, fiecare cum poate. Există cuvinte, lopeţi, parlament, calculatoare, pământ,... |