Minuturi
[fragmente]
Daniel Sur
| 1.
Trupul te sugrumă
Te oboseşte de moarte
Pentru că e împletit în margaretele de oţel
Ale oraşului.
Dorinţa ta e un fel de coridă
Īn care taurul nu are coarne
Şi nu vrea altceva decât să te deruteze
Să te încetinească
Să te boteze
La fel ca orice coşmar de vară.
2.
Nu deschide uşa
Īn spatele ei nu sunt decât nişte lopeţi
Oarbe
Ca ferestrele orgasmului tău de primăvară
|
9.
Cardiograma mea e adesea întreruptă
Spulberată de sateliţi
Īn timp ce universul înconjurător
Dispare...
Īn cotloanele orasului
Clanul încetează să mai existe
Īn timp ce nebunul rămâne
Aplecat spre ceruri.
12.
Pe când călătoream singur
La clasa a doua
Mi te închipuiam
Maestră în trecători
O femeie rătăcitoare
Un sex ascuţit
Ca un bisturiu
Maestră în arta situaţiilor
Vii devin morţi
Īn fiecare tunel |
 |
|
Mechanics
Florin Hulubei
fascicule moi de linişte despică
aerul dens al staţiei
lumina subţire filtrează feţele adormite
ale călătorilor obişnuiţi cu solitudinea
perpetuă a vagoanelor străbătând tunelul
acolo nu ştii niciodată dacă
fluxul gândurilor are consistenţa
atât de necesară depăşirii
simplei nevoi de a exista
o dorinţă exagerată
de a duce o existenţă umilă, dar intensă
printre vagoanele cu transpiraţia mecanicilor
infiltrată în osii, şuruburi şi tampoane
se simte în pulsul lor
e atât de linişte în forfota aceasta umană
încât viaţa parcă a încetat
să mai fie
un pachet de nevoi, isterii şi speranţe
transferându-se pe nevăzute în
zgomotul uniform, imperturbabil
al metroului între staţii
|
 |
Heat
Florin Hulubei
din autobuz toate după-amiezile
se vedeau dilatate în arşiţă
corpul meu încălzind bancheta din spate
alături de inima ca un fluture speriat
a blondei de lângă geam
liniştea învăluind oraşul într-o
reţea infinită
de senzaţii amăgitoare
strălucea în corpurile aplatizate
de viteza oraşului văzut prin lunetă
uruitul roţilor
strivind popoare de tălpi imprimate în
sufletul asfaltului
şi partea cea mai ascunsă
în sunetul încă suspendat
pe buza de jos a şoferului
obişnuit să înjure multicolor
prin ochiul tăiat în albastru
inima blondei evadând
în mijlocul oraşului
desenează o singurătate
ameţitoare
|
Forest
Florin Hulubei
|
înaintăm prin pădurea sfâşiată
de arşiţa de peste zi
soarele înţepat în tălpi de mărăcini
îşi lasă sângele orizontului
într-un amurg de peisaj fauvist
în stânga manuela strivind ierburile înalte
în seara cabrată peste arborii răcoroşi
şi mâinile ei amintindu-mi de sălcii pe maluri
de lacuri
undeva în depărtare o apă ne aşteaptă
ştiind că în noi locuieşte sora sete
vuietul ei - umbră răcoroasă peste timpane
întunericul - limbă gigantică linge urmele
firave de lumină
din ziua ca o îngheţată chinezească
prăjită
şi prin locuri în care odinioară tyranozauri
alergau liberi
macetele taie carnea verde mustoasă a ierburilor
drumul spre râu e un ţipăt prelung
ţâşnind din privirile noastre
cei care odată au fost
cei care cândva au trecut prin aceste ierburi înalte
respiră prin porii fiecărei frunze
şi spaima ne creşte în inimi floare sălbatică
|
privesc la părul manuelei
răsfirarea lui e mireasma şi misterul acestor locuri
nu peste mult timp
îi voi da să bea apă din palme
înaintăm
şi în spate ne ard şi mai tare
privirile celor ce odată au fost
manuela îmi strânge mâna
teama ei îmi răcoreşte
venele asuprite de arsura din spate
gândul îmi sfârâie roşu
între tâmple
şi sparge liniştea porţelan
aducându-mi aminte -
cei ce odată au fost suntem noi
|
www.regnabit.ro
revistă de metafizică şi spiritualitate
|
întotdeauna se pierde ceva
Cristian Sturza
întotdeauna se pierde ceva -
câte puţin din sângele tău
sau câteva celule nervoase
trecutul e o capitală bombardată
iar vârsta - un ficat de alcoolic
"e totul OK" îţi spui şi continui
cu exerciţiul de fitness & business
însă mereu se pierde ceva
benzina picură din rezervoare
şi toate maşinile explodează apoi
precum în filmele americane
pe când incendiul se extinde lent
ca un spectacol în noaptea perfectă
|
|
aseptic
Cristian Sturza
eu sunt vagabondul care doarme ghemuit
sub vitrinele sclipitoare ale magazinelor de lux
eu sunt adolescentul pe jumătate nebun îndrăgostit
de toate aceste manechine de plastic
eu sunt copilul abandonat care vara mănâncă
îngheţată numai şi numai în
vis
pentru că m-am născut într-un apartament
cu toţi pereţii de carton şi hârtie
într-un laborator izolat şi aseptic
într-un acvariu prin a cărui sticlă
feţe şi guri apar difuze
şi cu distorsiuni halucinante
|
post-
Cristian Sturza
|
în gustul de medicament al gumelor de mestecat
în ţevile blocului prin care se scurg
atâtea râsete şi lacrimi
în gara centrală unde ruginesc
toate locomotivele şi vagoanele lumii
în zâmbetul care se strânge într-un
rictus
în firele de păr fără lipide
în subsol pe ultima treaptă a scării
unde adormi precum un vagabond
cu o mare singură ultimă certitudine
în ochii păpuşilor serioşi
|
întotdeauna ficşi hipnotizaţi de frică
într-o cutie cu fotografii
în nuanţe sepia şi scorojite
în pahare murdare şi goale
care se strâng mereu în chiuvetă
în cămara îngustă şi rece
în care ne-am ascuns şi am crescut
încă din zilele copilăriei
fără măcar să ne dăm seama
|
cursa de şoareci
Olga Ştefan
loving yourself is like loving a dead
(eu ţie)
sunt stetoscopul care-ţi palpează pieptul cu răceala
sterilă a diagnosticelor fără speranţă
sunt dispozitivul care amplifică muzica discordantă
a inimii tale defecte
noaptea asta n-o să-mi mai desluşeşti conturul
în cutele cearceafului.
n-o să-mi mai urmăreşti silueta clar nepotrivită
pentru îndesat în
şabloanele concursurilor de miss.
***
eşti foarte sincer. mă repari cu ac şi aţă
ca pe o şosetă ruptă.
trebuie să fim perechea ideală. să ne etalăm
ţinutele pret-a-porter în luminile lor de contrabandă
să punem proteze scumpe în locul unor zâmbete
cât mai aproape de adevăr. să arătăm
crocanţi şi juicy în acelaşi timp
ca nişte gândaci
striviţi de bocancul greoi al lui dan.
simţim fiorii strălucirii asumate doar-pentru-ei
ne ţinem de mână
încă o dată
***
n-am să-mi cunosc niciodată limitele aşa cum
te cunosc pe tine.
ai tenul mâncat de bolile anilor fără dragoste,
când viruşi letali
îţi fac oferte speciale şi oamenii te văd
din ce în ce mai rar.
dai semne de eroziune şi oboseală psihică.
dacă stăm unul lângă altul
reuşesc încă să transpir sub rochia
de tafta.
ca şi cum aş simţi ceva concret pentru tine
ca şi cum aş mai putea să-i muşc de
urechi
pe toţi oamenii ăştia care mă enervează
ca la încăierările din grădiniţă.
nu mai reacţionezi nicicum
văzându-mă te izbeşti de mine ca de
o clonă a ta
inutilă şi stângace. ai alte prototipuri de
femei perfecte
şi memoria ta supraîncărcată de himere
intră în colaps.
***
în următorii 10 ani o să-mi restaurez amintirile
ca pe nişte grupuri statuare lipsite cu desăvârşire
de valoare artistică. dragoste, te îmbrac în
pielea unui ficat regenerat
şi am încredere să mă mândresc
cu tine
ca şi cum mi-ai fi un organ în plus. o anomalie.
dragoste, îţi dezlipesc leucoplastele şi măştile
din ghips
dacă mă-ntinzi pe canapea e ca şi cum ţi-ai
aranja
degetele gangrenate pe o chitară dezacordată.
nu mai avem nimic între noi.
dă-mi papucii şi restituie-mi corpul până
la ultima
îmbrăţişare.
(eu mie)
acum 2 ani demian mi-a smuls beregata cu liniştea lui
de mort
aş vrea să scriu despre mine ca despre o felină
mă uit într-un parbriz şi simt că
no matter what
oasele şi venele mele sunt la mile depărtare
de pielea întinsă ca un elastic de praştie.
la anul pe vremea asta toate o să intrăm
în cursa de şoareci şi-o să ne simţim
cefele
zdrobite de dragostea lor ca o jucărie cu arc.
la anul pe vremea asta o să fim la fel de solidare unele cu altele
ca nişte păpuşi strânse într-o
singură cutie de carton
şi-o să-mi placă ce-o să văd
în oglindă.
***
aş vrea mult să vorbesc despre mine ca fata asta blondă
despre sine însăşi
nu mai vreau mâncare sleită şi somn chinuit
cu becul în ochii
ca un capsator muşcând dintr-o foaie pe care ţi-ai
scris numele
cu litere rotunjite
încercând parcă să imiţi
scrisul andrei. coşurile de pe obraji
îmi pocnesc unul după altul
în somn. scot acelaşi sunet ca al gândacilor
de bucătărie striviţi cu şlapul
am înţeles că frumuseţea ţine
mai mult de cifre. am 10 pe linie
şi convingerea că grăsanele n-au voie să
se îndrăgostească.
peste noapte, şoarecii ies din ascunzători şi
caută instrumentele
de tortură ale singurătăţii . o înghit
cu plăcere
pentru că altfel nu se poate.
dacă le găsesc înţeleg că
momelile sunt mereu strălucitoare şi
unsuroase ca un sărut de pauză
dacă nu le găsesc îmi intră direct
în suflet şi mă ronţăie
ca pe un biscuite. şi ei sunt exact ca mine.
***
n-am vrut niciodată să te aduc în gaura asta
de şoarece urban.
costumele tale de pluş se menţin kitschoase şi
antiperspirante
strungăreaţa ţi se umple repede cu resturile
de ieri
george bush războiul din irak
andreea esca şi lacrimi de iubire
te instigă necondiţionat la golit frigiderul.
n-am vrut niciodată să se ştie că
mă simt singură.cu mine,
ai avut norocul să prinzi multe ocazii de pradă şi
asta doar
din lipsa de interes generalizată pe care o acorzi lucrurilor
esenţiale.
***
îmi ascult cu atenţie corpul
care se cere mângâiat şi ocrotit
vocea lui matură şi fierbinte conţinutul ei
vâscos ca o ceară de epilat prejudecăţile
pe care le-am ras cu lama fiecărui kilogram pierdut şi
pe care le-am văzut înmulţite la loc
ca într-un cuib
de pureci . vreau să fac dragoste
într-o cursă de şoareci peste care ura
îşi întinde lascivă braţele
ruginite
Portrait d'une femme
Iulian Boldea
|
în labirintul corpului tău ca o floare retractilă
stângace
micile pârâiaşe de sânge şi
limfă prefac perfecţiunea
în suav neant al cărnii.
o, anatomie a frigului o, anatomie a visului
ascuns în petalele oaselor tale în cartilagiile iluziei.
în labirintul corpului tău
nici o mirare nu rămâne intactă
nici o tristeţe nu se străvede
în oglinzile concave ale minţii.
doar săruturile neîntâmplate se preling în
colţul buzelor
ca un surâs răstălmăcit ca o himeră
tulburător
de reală.
|  |
Reproducerea textelor sau imaginilor este permisă doar cu condiţia precizării sursei.
©2004-6 EgoPHobia & autorii textelor şi imaginilor
@ www.egophobia.ro
|
