|
klinik.industrial nostalgic perspective
Alex. Sigartău
mă uit pe geam şi ştiu că în acelaşi timp alţi oameni ca mine se uită tot pe geam. în gol. eu nu mă uit în gol. mă uit doar pe geam, printr'o sticlă şi văd ceea ce se află în faţa ei. alţii, prea mulţi, se uită spre nimic. sticla reflectă spre interior şi ei se uită la ce a mai rămas: un ambalaj care se uită printr'o sticlă la un ambalaj care se uită printr'o sticlă la un ambalaj care se uită printr'o sticlă la un ambalaj...
cred ca m'ai inteles, chiar dacă repetiţia e obositoare. şi mai cred că şi tu faci asta. chiar dacă nu spui nimănui. sau poate spui şi nu te aude nimeni. oricum, e la fel.
acum nu multă vreme eram în maşină. traversam un oraş de mâna a doua dintr'un judeţ. hai să îi spun la judeţ cluj şi la oraş gherla. nu pentru ca ar conta dar vreau eu să îţi imaginezi mai uşor. numele sunt fictive, cred că ai înţeles. oraşul ăsta secondhand e făcut pentru instituţii antiantidepresive. în centru nu sunt multe cladiri ocupate de ele, doar o şcoală, o gradiniţă, un orferinat, cateva birturi, miliţie şi gsmshop.
ziua era duminică, am uitat să spun. cred că e important. la un geam, printr'o sticlă, un copil se uita la mine. sau, cel putin, aşa credeam. era duminică şi el stătea în geam, uitându'se la nimic. nici la mine, nici la parinţii secondhand sau la biciclişti, sau la orice altceva.
şi uite aşa am ajuns să mă gandesc acum că în timp ce eu mă uit pe geam, alţii ca mine se uită la nimic. nu am vrut să sune patetic, nici pe orfan nu am vrut să îl fac protagonist.
nu am încercat să văd ceea ce vede el. am vrut doar să las camera foto să o facă. cred că toţi ne uitam în gol în ţara asta fictivă. [acum devin explicit. aici e ori-ori: 'sau' exclusiv.] încerc să găsesc diferenţa dintre mine şi copilul acela, sau oricine altcineva care se uită în gol acum sau ieri sau mâine, dacă pentru aceşti oameni cuvântul mâine (mai) are şi o semnificaţie. nu cred că aş putea găsi o alta decât aceea că eu mai am încă privilegiul de a mă agăţa de lucruri neimportante şi de a'mi umple timpul cu ele. şi mai cred că în ţara asta cam atât a mai rămas al nostru. cred.
aici ar fi locul de o încheiere doar pentru că mă doare spatele parcă de prea mult timp. şi doar pentru că dacă nu ai înţeles până aici înseamnă că nici o structură de tip început-încheiere-sfarsit nu îti va deschide ochii doar pentru că e singura cu care eşti şi obişnuit. clişeul este a picture's worth a thousand words. ce vreau să spun e că sper ca pozele astea să (nu) fie (doar) my thousand words. nu trebuie neapărat să fie original. judecă singur.
|
