(egoZaur)
de Sorin-Mihai Grad
Printre documentele pe care doritorii trebuie să le adune pentru dosarul de admitere în Uniunea Scriitorilor din România sunt și câteva cronici la propriile cărți. Nu e o cerință absurdă, sunt de acord. Însă aceste texte nu pot fi adunate de pe toate coclaurile. Nimic de reproșat, e nevoie de standarde, să nu poată intra chiar oricine în prestigioasa organizație. Măcar de acum înainte.
Lista cu revistele îndeajuns de importante pentru a găzdui recenzii care să conducă spre locul de veci gratuit, pensia suplimentară și celelalte beneficii de membru al U.S.R. a fost făcută publică și conține atât publicații de renume cu prezentul pe măsură cât și unele aflate poate nu în cele mai fericite momente ale existenței lor, precum și câteva de importanță mai degrabă locală. Dar nu acesta e aspectul asupra căruia vreau să atrag atenția, ci faptul că toate revistele agreate apar pe hârtie.
Să nu credeți că mă plâng aici că EgoPHobia a fost omisă de pe lista cu pricina. Însă pentru lipsa unor reviste precum Tiuk!, Hyperliteratura sau Semne Bune, care apar toate exclusiv online, sau a unor site-uri dedicate cărților precum Bookaholic sau Bookblog nu știu ce scuză rezonabilă se poate găsi. Unele dintre ele își chiar plătesc autorii, spre deosebire de câteva dintre revistele de pe lista oficială, deci nu acesta e criteriul.
Între timp a mai apărut un comunicat conform căruia mai mult decât revistele contează numele celor care au recenzat cărțile aspirantului la admiterea în U.S.R. Însă o listă cu cronicarii recunoscuți oficial n-a apărut. Încă? Oare ei vor fi numiți, aleși sau selectați dintre doritori? Dar o recenzie a unuia dintre acești fericiți apărută exclusiv online se pune?