e-revista EgoPHobia - ISSN 1584-6210
[ca prin oglindă] de Marius-Iulian Stancu cine? iată prima întrebare a mini-seriei ripley și după toată probabilitatea întrebarea fundamentală: cine este tom ripley? genul de întrebare căreia îi dăm de-a lungul vieții în interacțiunile noastre de nenumărate ori un răspuns, aproape mereu șablonard. sculpturi, tablouri, fotografii, persoane vii care trebuie să moară pentru a fi […]
[ca prin oglindă] de Marius-Iulian Stancu iubitorul să nu uite niciodată: pentru a fi, cuvântul trebuie să se facă trup. un puzzle din care lipsesc prea multe piese. acesta reprezintă modelul din care se face și se desface firava noastră ființă. nimeni nu știe și nu îl poate completa. nu putem spera decât la momentele […]
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu când suntem împreună – élan vital, apoi vine timpul pentru vita contemplativa, într-o eternă reîntoarcere a aceluiași. să reprezinte oare erosul ultima structură performativă a mitologicului pentru contemporaneitate? un ultim zeu ascuns în carne ce poate fi readus la viață printr-o inițiere adecvată?
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu când va fi cel mai dureros, pentru a nu uita niciodată, nu ne vom mai vorbi. încă de pe vremea când a început să își proiecteze dorințele pe pereții unei peșteri, omul a căpătat deprinderea de a-și înveșmânta lipsa în culorile prezenței. să nu ne [mai] amăgim unii pe […]
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu este [deja] cert: se poartă superbia superbă, ascetică, care nu mai face contact și nu mai pătimește erotic.
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu în giving an account of oneself, judith butler raționalizează că “s-ar putea ca doar prin intermediul unei experiențe a celuilalt în termenii unei suspendări a judecății să putem fi capabili în cele din urmă de o reflecție etică cu privire la umanitatea celuilalt, chiar dacă celălalt încearcă să ne […]
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu principala problemă pe care o pune îmbătrânirea, din perspectivă platoniciană, nu este apropierea de moarte, ci pierderea frumuseții fizice, unica șansă a spiritului, într-o lume a căderii, de a regăsi drumul [prin celălalt] înspre transcendent.
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu orice filosofie politică trebuie judecată, deci înțeleasă și criticată, dinspre extreme. doar în acest fel hermeneutica poate căpăta necesara limpezime de suprafață. principalul adversar al oricărei filosofii politice îl constituie sinele. ceea ce face totuși diferența între stânga și dreapta politică, în favoarea celei din urmă, este că prin […]
(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu #νῦν [acum]: timp creștin, timp pierdut, recuperat prin semnele trupului care pătimește. primul cerc al infernului [«ce-abisul ocolește» – IV, 12] este cercul în care se învârte [și] viața noastră: «nu era plâns, dar răsunau suspine/ văzduhul veșnic sta în tremurare./ așa-i durerea ce fără de chin e…» [IV, […]
(#gnostice) de Marius-Iulian Stancu [8] ființa nu-i doar «presupusă» ontologic, ci ne «presupune». primordial e să ne facem disponibili ca fiind deja [înțelegerea medie a ființei].