(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
este [deja] cert: se poartă superbia superbă, ascetică, care nu mai face contact și nu mai pătimește erotic.
dorința, precum nebunia, nu poate fi cuprinsă direct, ci doar acoperită în cuvinte [ca la începutul istoriei trupului prilejuită de căderea adamică] sau ordonată pe portativ ca o irezistibilă chemare ex nihilo. cum spunea adorno: «a numi înseamnă a nega» [ca însemnare ce aparține trecutului, deci desprinsă de realitate]. astfel, tranziția dinspre sala de audiție înspre camera în care erika se expune viziunii pornografice nu mai pare una abruptă, cum încearcă critica să ne facă să credem pentru a ne pune în mâini cheia moralizatoare a contrariilor, ci maniera prin care haneke ne sugerează un dialog subtil [potrivit metodei socratice, erotică în esență]. «voi scrie ce ai voie să îmi faci. toate dorințele mele așternute pe hârtie pentru a putea să le examinezi în voie» [erika]. cu cât e mai intensă cu atât mai sever trebuie ritualizată, prinsă în canoane, mișcarea dezirantă. contrar aparențelor, prin care a fost transformată de imaginarul contemporan într-un loc privilegiat al pasiunii neîngrădite, domeniul pornografiei constituie chiar opusul, fiind unul dintre cele mai formalizate domenii ale activității umane [al unor acte «pornologice», ar spune deleuze], cum și arta e. un gest artistic este un gest obscen. conținuturile sadismului și ale masochismului par a avea intenția de a umple o formă, interpretează și deleuze. lumea perversiunilor trebuie înțeleasă în sens formal, modelele ce stau la baza acestui proces având aspectul elementelor formale ale artei ficționale [coldness and cruelty]. dezlegată de acest joc formal, perversiunea sfârșește în crimă, pentru că orgasmul este un neant. «înălțarea de la trup la opera de artă și de la opera de artă la idee trebuie să aibă loc în umbra cravașei.» [gilles deleuze]. paideia, cu sensul socratic de relație între un maestru și un discipol, contrar metodei academice, începe și sfârșește la adăpostul unui baldachin.