(ca prin oglindă)
de Marius-Iulian Stancu
când va fi cel mai dureros, pentru a nu uita niciodată, nu ne vom mai vorbi.
încă de pe vremea când a început să își proiecteze dorințele pe pereții unei peșteri, omul a căpătat deprinderea de a-și înveșmânta lipsa în culorile prezenței. să nu ne [mai] amăgim unii pe alții în această lume populată aproape exclusiv de imagini – tot ce-i real se face nevăzut, pe potriva lui nu-i decât ritul de mistere, poeticul, tăinuirea. când scrie despre mitul peșterii, platon știe; când pune pe note «you don’t fool me», freddie știe.
imperativ în erotică nu e ca celălalt să facă ceva pentru tine, ci să fie pentru tine.
până când? până când moartea ne va uni.
singura noutate autentică în istoria spiritului este noutatea unui accent, din toată disponibilitatea lumii, încântarea produsă fragmentar de anumite spații întru care experimentăm regăsirea, din infinitul temporal cotidian, momentele de uneltire erotică.
dacă nu ar fi cedat ispitei retorice, apostolul neamurilor ar fi mărturisit că nu doar un mesia răstignit se califică pentru acea minunată marcă a autenticității, de a te face σκάνδαλον, ci că și zeitățile clasice greco-romane, ele mai ales [cu înclinațiile lor omenești, prea omenești, deci neumbrite de contururile legii] s-au materializitat ideal în ceea ce lacan numește «obiecte scandaloase», spre care dorințele noastre nu încetează să se îndrepte.
autorul unui sistem de dorințe, nu de idei. atât îmi este îngăduit să sper.
cea mai importantă lecție pe care alcibiade o predă în banchetul este că dragostea, pentru a exista, trebuie să coboare din lumea ideilor, că dragostea se face.
singurul domeniu politic în esență este cel alcătuit din opțiunile noastre erotice. am fost și voi rămâne un om de dreapta în budoar.
socrate, cu a lui faimoasă răceală în fața trupurilor frumoase, a fost primul filosof sadic.
a fost nevoie de venirea unui om «care s-a întrecut cu măsura» [banchetul, 212e], alcibiade, pentru a ne fi oferită cea mai bună definiție a cumpătării socratice: «cât îi dai să bea atâta bea, dar de îmbătat nu se îmbată niciodată.» [214a].
pentru mine divinitatea a devenit o tulburare erotică. o fi mult, o fi puțin. e tot sau nimic? habar n-am. vezi bine cât de departe [îți] sunt. scopul va fi reprezentat de un celălalt. întotdeauna un celălalt în care încercăm să ne ghicim sinele.