Este miezul nopții și tu citești…

[Oliviu Crâznic, Ceasul Fantasmelor, Crux Publishing, 2015]

de Raluca Andreea Chiper

Povestirile scriitorului de literatură fantastică, Oliviu Crâznic

…cu stilul său unic care te poartă pe culmile îndepărtate ale unui trecut ce nu moare, când oamenii se temeau într-adevăr atât de Dumnezeu, cât şi de diavol, când încercau răul cu mâna lor şi binele cu norocul pe care îl avea fiecare, când omul trăia simplu, dar grijuliu, neferit însă de blesteme şi păcat.

Una câte una, povestirile tânărului autor captivează în aşa măsură că ori ajungi să pătrunzi întâmplarea şi să devii unul dintre straniile sale personaje, ori ajung întâmplările să ţi se strecoare în vise atunci când tu nu citeşti… ci dormi, tulburându-ţi somnul şi făcându-te să te îndoieşti de autor: e oare un simplu om, un simplu scriitor sau un trimis al lui Dumnezeu (sau al diavolului?!) să-şi lase mesajele pe pământ, să ne reamintească faptul că nu suntem singuri, că pământul nu este numai al nostru, că îl împărţim cu felurite ciudăţenii zămislite atât de faptele, cât şi de imaginaţia noastră.

Aşa este şi când pătrunzi în lumea lui Oliviu Crâznic. După ce îşi modelează cu grijă teritoriul şi ocupanţii lui, te invită să pătrunzi în adâncurile acestuia, pe cât de dulci, pe atât de amare şi veninoase, acolo unde te întâlneşti cu lupi nestăpâniţi şi dornici de răzbunare, cu fiare ale răului trimfătoare şi amuzate pe seama făpturilor inocente care mai caută, mai speră şi mai imploră mila salvatorilor.

Este de admirat faptul că Oliviu Crâznic, în cocktail-ul său de povestiri exotice, a avut indiscutabil fericita idee de a păstra şi o fărâmă din frumosul morbid românesc, rătăcind străinul pe pământurile unei Transilvanii vechi, acolo unde mitologica „IA”, mai frumoasă şi mai violentă ca niciodată, încearcă să îşi păstreze veşnicia hrănindu-se lacom, seară de seară, cu inimile bărbaţilor vulnerabili. Să se teamă tot intrusul care încă nu a văzut-o pe Fiica Lunii, pe care o poate privi în ochi chiar aici, ascunsă în pădurile „Ceasului Fantasmelor”, pregătită dibaci să cucerească inimi ce îi vor aparţine pe veci. De asemenea, readuce în amintirile noastre şi ne răscoleşte sufletele cu imaginea lui Zalmoxis din magie purces, zeu al strămoşilor noştri daci. Şi astfel, unul câte unul, personajele acestor povestiri sunt culese din coşmaruri pentru a „îngrozi” cititorul şi a-i oferi cel puţin o doză crescută de adrenalină…

Pe de altă parte, scriitorul are grijă să ne farmece şi cu personaje culese din vise frumoase, prea dulci şi prea atractive ca să li se accepte moartea, mai urcând astfel o treaptă a imaginaţiei lui, jucându-se periculos cu însăşi orânduirea lumii. Alege imagini feminine atât de pământene şi totodată atât de ridicate la rangul de zeiţe pe care, trebuie să recunoaştem, autorul l-a voit redat cu orice preţ, reamintind subtil şi supus frumuseţea de nediscutat a femeii. Le-a dat şi numele trandafirului, ba chiar al Edenului, de aici părând mai degrabă venite, încolţind însă şi în ele minuscula sămânţă a răului, dorind cu absurditate să inducă în eroare încrederea autorului şi, pornind de la el, să continue până la ultimul om existent pe Terra, chiar mai încolo de aceasta, cu vagi speranţe de a-i scăpa vreunul, fără să accepte faptul că întotdeauna există un salvator pregătit pentru orice situaţie, unul care nu se îndoieşte de miile de feţe ale diavolului şi care poartă cu mândrie insigna „DC-Domini Canes”, prin credinţa şi curajul lui reuşind în cele din urmă să surprindă Răul şi să îl nimicească, plecând şi lăsându-i în urmă ruinele fără să îi asculte promisiunile, fără să bănuiască faptul că într-o zi acesta se va întoarce… sub o altă formă, sub un alt aspect, într-o altă povestire dintr-o altfel de carte.

Povestiri într-adevăr reuşite, adunate între aceleaşi coperte, arătând, prin miile de cuvinte meşteşugit gândite şi atent alese, eforturile şi ambiţia autorului, depuse pentru a ne ferici cu o adevărată capodoperă: „CEASUL FANTASMELOR”.