Problema lui Josephus Flavius

de Adrian Grauenfels

 

Josephus Titus Flavius (37 ÷ 100) numit şi Joseph ben Matityahu a fost primul istoric evreu, născut la Ierusalim,  fiul unui tată descendent din preoţi şi o mamă de viţă nobilă. Iată un aproximativ arbore genealogic al Dinastiei Hasmoneene din care se trage Josephus Flavius:

 

Josephus ni se prezintă ca fiind  fiul lui Matityahu, un evreu religios descendent al ramurii Hasmoneene. Erau o familie înstărită, descendenţi ai Marelui Preot Alexander Yanay, guvernatorul Iudeii. Josephus şi fratele său Matityahu  îşi capăta educaţia în Ierusalim. Tânăr, la numai 20 de ani Josephus este trimis la Roma să negocieze cu împăratul Nero eliberarea unor preoţi evrei luaţi prizonieri. Învaţă multe despre administraţia romană şi la întoarcerea sa la Ierusalim, Josephus este numit comandantul Galileii, aflată sub hegemonia Romei. Sinceritatea sa este suspectă (scrie cercetătorul modern Cecil Roth ) autoritatea sa erodată de intrigi şi certuri uneori sângeroase.  În acestă poziţie de conducător frustrat Josephus  participă la primul război declarat între Romani şi Evrei (66÷73).  În total, nu  întreprinde mare lucru pentru a face Galilea inexpugnabilă deşi fortifică 19 oraşe. Soldaţii evrei recrutaţi nu sunt capabili să reziste asalturilor romane şi armata lor se destramă fără să dea vreo bătălie. În primăvara lui 67, bogatul oraş Sepphoris se predă romanilor fără lupte. Rebelul Josephus se retrage în oraşul Tiberias. Războiul nu merge bine şi evreii sunt asediaţi timp de două luni la Yodfat, aşezare fortificată în Galilea.  După relatările (probabil exagerate) ale lui Josephus  40.000 evrei au fost ucişi şi 1200 femei luate în sclavie, restul de  supravieţuitorii se sinucid. Oraşul este complet distrus şi dat flăcărilor.

 

Pe când aflat la Yodfat, Josephus are o revelaţie mistică, el are viziunea că generalul roman Vespasian va deveni împărat şi răspândeşte imediat această veste. Când profeţia se adevereşte ceva mai târziu, Vespasian îl eliberează, considerând că darul profeţiei este de natură divină. Josephus scrie cum a căzut într-o capcană împreună cu 40 de aghiotanţi în Iulie 67. Romanii, conduşi de Vespasian şi fiul său Titus (ambii viitori împăraţi ai Romei) cer grupului să se predea, dar Josephus refuză  şi propune ostaşilor săi o metodă de sinucidere colectivă care îi porta numele (Problema lui Josephus). Sistemul era următorul: Oamenii se aşezau în cerc cu faţa spre exterior. Un prim participant numără 3 persoane în direcţia ceasului şi ucide omul   pe care el îl îngroapă. Apoi îi ia locul în cerc. Numărătoarea până la trei şi execuţiile continuă în acest mod  până rămâne în viaţa un singur ultim participant. Ultimul în acest şir al morţii este Josephus care în final se predă romanilor, va fi folosit ca traducător, ulterior aceştia îl eliberează din prizonierat, în anul 69, când Vespasian este încoronat împăratul Romei. După spusele lui  Josephus însuşi, va acţiona în anul 70 ca negociator şi sfătuitor, prieten cu Titus, aflat în timpul asediului la poalele Ierusalimului,  mediind între romani şi apărătorii oraşului. Dar revolta evreilor nu este domolită, oraşul este în final distrus, ocazie în care părinţii lui Josephus şi prima sa soţie sunt ucişi, iar templul lui Herod (Al doilea Templu) jefuit , demolat iar reconstrucţia lui interzisă.

Josephus scrie că a învăţat cu această ocazie trei lucruri: “D-zeu este creatorul poporului evreu, EL a decis să-l pedepsească, sorţile au trecut în mâna Romanilor  şi el Josephus a fost ales să anunţe lumii evenimentele ce vor urma”.

În anul 71 la Roma, Josephus este agreat de anturajul lui Titus, ulterior este numit cetăţean roman sub dinastia Flaviană şi capătă reşedinţa în Iudeea plus o pensie considerată de mulţi a fi extravagantă. Pe când aflat la Roma, Josephus scrie toate operele sale cunoscute. De la patronii săi ia numele de Josephus Titus Flavius, după cum se cerea noilor veniţi. Vespasian îi oferă în scop matrimonial o prizonieră evreică, dar femeia îl părăseşte curând, Josephus se căsătoreşte a treia oară cu o evreică din Alexandria cu care are trei băieţi. În anul 75 se căsătoreşte din nou cu o evreică distinsă, din insula Creta, cu care are încă doi băieţi care vor purta mai departe numele Flavius. Scrierile lui Josephus au fost ignorate până în secolul 18 când sunt tipărite şi publicate în Europa. Cercetătorii de azi nu au o părere clară despre acest personaj ambiguu. Este considerat de mulţi a fi un evreu care a adoptat ideea compatibilităţii iudaismului cu spiritul Greco-Roman, pe scurt Iudaismul Elenic. Înainte de secolul XIX Nitsa Ben Ari cere ca lucrările lui Josephus să fie evitate, autorul fiind un convertit, un trădător, să fie interzisă traducerea lor în limba ebraică!

Criticii săi subliniază faptul că nu a comis sinuciderea pe care o iniţiase la Yodfat , ca ulterior să accepte patronajul romanilor. Scrie de pildă Mary Smallwood:

” Josephus era condamnat de  locuitorii Galileii dar şi de Romani pentru duplicitatea arătată în cazul Yodfat când îşi sacrifică tovarăşii, iar apoi manipulează captivitatea la romani în favoarea sa, trecând de partea lor şi beneficiind de avantaje până la sfârşitul vieţii sale”.
 


[mozaic la Sepphoris]

 

 

Opera lui Josephus Flavius

 

Scrierile lui Josephus oferă informaţii preţioase legate de primul război Iudeeo-Roman,

ajută la înţelegerea textelor de la Marea Moartă cât şi a perioadei celui de al doilea Templu. Dacă la începutul secolului 19 cercetătorii l-au considerat un detractor al evreilor şi trădător al naţiunii sale, studii recente (din sec 20) prezintă pe Josephus ca fiind un umanist, patriot şi istoric reputat. În cartea sa Steve Mason determina că Josephus a fost preot ortodox şi fondator al celui de al doilea Templu. Lucrările semnate de Josephus conţin date inestimabile despre persoane, obiceiuri, locuri, geografie şi mentalitate. Oraşul Seron de pildă, nu este pomenit de nimeni altcineva, cu excepţia lui Josephus. În plus autorul aruncă multă lumină asupra  Macabeilor, Dinastiei Hasmoneene , Regelui Herod cel mare, pomeneşte despre marii preoţi Pharisees şi Essenes, despre Pilatus Pont, Agrippas I, şi II, Ioshua fratele lui Iisus, Ioan botezătorul, Iisus însuşi. Josephus devine o sursă importantă de informaţii despre iudaismul practicat după căderea Templului cât şi despre creştinismul timpuriu. Citind cu mare atenţie pe Josephus arheologul israelian Ehud Netzer de la Universitatea Ebraică a descoperit mormântul regelui Herod, după 35 de ani de căutări, la Herodion, la 12 km sud de Ierusalim, după cum a fost amănunţit descris de Josephus în textele sale. Josephus înregistrează istoria evreilor  în  secolul 1 AD în mare detaliu, discuta asediul Masadei şi alte evenimente legate de războiul iudeo-roman între anii 66 ÷70AD . Textele originale au fost scrise în limba greacă şi apoi traduse în latină, dar cu puţină acurateţe. O traducere în limba engleză este datorată Lui William Whiston (1732) care are un enorm succes la public, fiind larg achiziţionata de cititorii creştini.

 

 

Războiul Evreilor

 

Cea mai importantă lucrare datorată lui  Josephus este Războiul Evreilor. Este cert  a fi pomenită într-un text scris la Roma în limba sa maternă, arameica, adresat comunităţilor evreieşti din Mesopotamia.  Războiul evreilor (De Bello Iudaico în limba latină )  se întinde peste 7 volume scrise original în limba greacă. Cartea începe cu perioada Macabeilor şi se termină la căderea Ierusalimului şi a fortăreţelor Herodion , Machairos, Masada. Deasemenea descrie celebrarea victoriei în Roma, operaţiuni militare diverse în lungul imperiului, răscoală din Cyrene, cât şi scurta şedere a autorului la Roma în anii  tinereţii sale, etc. Despre căderea Templului în mâna romanilor şi convoaiele triumfale care cărau bunuri , sclavi şi comori jefuite spre Roma, Josephus are sentimente neclare blamând fanaticii care au deviat poporul de la o conducere aristocratică, cu rezultate dezastroase. Vina, în opinia lui, o poartă guvernatorii romani corupţi ai Iudeii,  incompetenţi  şi nepăsători la problemele populaţiei. După Josephus, evreii tradiţionalişti sunt loiali şi iubitori de pace. Ei pot accepta (istoric au şi făcut-o) hegemonia Romei, datorită credinţei lor în care Dumnezeu însuşi conferă glorie imperiilor.

1 Comments

  1. adrian

    interesant articolul, dar nu mai vehiculati ideea ca Josephus ar fi fost crestin, cand stie toata lumea ca el nu a fost crestin. in al doilea rand este cunoscut si demonstrat faptul ca incluziunile referitoare la Isus si discipolii sai sunt adaugate de catre crestini in textul sau, nu le-a scris el. va rog sa nu prezentati falsitatile comise de popi crestini ca fiind autentice scrise de catre Josephus, iar daca nu stiti asta va rog sa va documentati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.