P.D. Ouspensky şi simbolismul cărţilor de tarot

[P. D. Ouspensky – The Symbolism of Tarot

de Maria Dinu

 

O carte mai puţin cunoscută scrisă de Ouspensky, publicată în Rusia în 1913 şi netradusă la noi este The Symbolism of Tarot (Simbolismul cărţilor de tarot). Lucrarea prezintă semnificaţiile arcanelor mari şi propune interpretarea tarotului în relaţie cu kabala, alchimia, astrologia şi magia, într-o viziune în care recunoaştem vocaţia sistemului şi interesul pentru dezvăluirea resorturilor ascunse ale firii umane tipice lui Ouspensky.

Cartea matematicianului şi filosofului rus apărea la trei
ani după publicarea la Londra a unei alte lucrări despre tarot, The Pictorial Key to the Tarot, scrise de Arthur Edward Waite (1857-1942), renumit cercetător al ocultismului şi autor a numeroase cărţi despre esoterism, kabala, magie, alchimie şi divinaţie. Interpretarea lui Waite se baza pe cărţile de tarot tipărite de Willian Rider and Son în 1909 şi ilustrate de Pamela Coleman Smith, pachet cunoscut ulterior sub numele de tarotul Rider-Waite sau Waite-Smith şi folosit în întreaga lume. Acest pachet e utilizat şi de Ouspensky în cartea sa The Symbolism of Tarot.

Conform autorului rus, cărţile de tarot pot fi împărţite în trei diviziuni: prima conţine douăzeci şi una de cărţi (arcanele mari), a doua are o singură carte (cartea 0, Nebunul), iar ultima diviziune cuprinde cincizeci şi şase de cărţi (arcanele mici). Dacă ne imaginăm că aşezăm arcanele mari într-un triunghi echilateral cu şapte cărţi pe fiecare latură, în centrul său plasăm cartea 0 redusă la un punct şi în exterior dispunem arcanele mici sub formă de pătrat cu paisprezece cărţi pe latură, reprezentarea obţinută reprezintă relaţia dintre Dumnezeu (sau lumea ideilor simbolizată de triunghi), Om (punctual din interiorul triunghiului) şi Univers (sau lumea vizibilă, fizică sub forma pătratului exterior triunghiului). Nu întâmplător punctul, echivalentul sufletului omenesc, e centrul acestei reprezentări, fiindcă pe de-o parte în lumea spirituală a triunghiului el e lipsit de dimensiune, pe de altă parte prefigurează  lumea fizică.

Acest simbolism devine mult mai evident prin raportare la fundamentele ştiinţelor esoterice. Cele patru litere ale alfabetului ebraic din kabala, diferitele metale, acizi şi săruri din alchimie, planetele şi constelaţiile astrologiei precum şi spiritele benefice sau malefice din magie sunt, în concepţia lui Ouspensky, componente ale unui sistem psihologic şi metafizic de investigare a relaţiei omului cu lumea numenală a divinităţii şi cu cea fenomenală. Când adevăratul alchimist vorbea despre descoperirea aurului, el avea în vedere revelarea aurului din sufletul omului, adică a ceea ce în Noul Testament se cheamă Regatul Cerului şi în budism Nirvana. Aceeaşi semnificaţie a relaţiei omului cu Creatorul se manifesta în astrologie prin constelaţii şi planete, iar pentru kabalişti acesta presupunea căutarea numelui lui Dumnezeu în fiinţa umană şi lume.

Conform kabalei, toate obiectele şi fenomenele lumii au la bază patru principii care reprezintă cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu: I – principiul active, mişcarea, energia, cauzalitatea; H – elementul pasiv, inerţia; V – echilibrul celor două forţe; H – energiile latente rezultate. Prin urmare, filosofia kabalistică studiază numele lui Dumnezeu aflat la originea lumii. În alchimie, literelor le corespund cele patru categorii de elemente (foc, apă, aer, pământ) şi în magie cele patru categorii de spirite: elfii sau salamandrele, ondinele, silfii, gnomii. Arcanele mici din tarot se împart şi ele după această regulă a lui patru în bâte, cupe, spade şi pentagrame, dispuse astfel pe o latură a pătratului şi reprezentând fiecare  un element alchimic şi o categorie de spirite. Aşadar, bâtele semnifică focul şi elfii, cupele – apa şi ondinele, spadelor le corespund aerul şi silfii, iar pentagramelor pământul şi gnomii. Dacă bâtele şi spadele sugerează activitatea, energia, iniţiativa, partea subiectivă a voinţei, cupele şi pentagramele simbolizează pasivitatea, inerţia, partea obiectivă a conştiinţei.

Mult mai importante sunt în tarot, după cum se ştie, cele douăzeci şi două de arcane mari, împărţite de Ouspensky în trei seturi a câte 7 cărţi în funcţie de înţelesul lor similar. Primul set de cărţi (cărţile 1-Magicianul, 0-Nebunul, 5-Faetonul, 9-Ermitul/Înţeleptul, 6-Îndrăgostiţii, 15-Diavolul,  12-Spânzuratul) se referă la Om, la cele şapte stadii ale omului în dezvoltarea sa în timp spre Superom (mai târziu, sub influenţa învăţăturii lui Gurdjieff, aceste stadii vor reprezenta cele şapte tipuri umane corespunzătoare gradului de dezvoltare a conştienţei) şi cele şapte euri omeneşti la care face referire doctrina esoterică a tarotului. Următor set reprezintă Natura şi include cărţile: 3-Împărăteasa, 10-Viaţa, 13-Moartea, 14-Timpul, 16-Turnul, 19-Soarele, 20-Judecata de Apoi. Ultimul set de cărţi se referă la cea mai înaltă formă de cunoaştere sau teosofie şi cuprinde cărţile: 2-Marea Preoteasă, 4-Împăratul, 8-Curajul, 7-Marele Preot/Hierofantul, 11-Dreptatea, 17-Steaua, 18-Luna.

Deşi arcanele majore sunt douăzeci şi două, Ouspensky consideră cartea nr. 21 (Lumea) un duplicat al cărţii 10 (Roata destinului) situată în al treilea set cu denumirea Viaţa şi plasată în afara sau în interiorul triunghiului. Totodată, filosoful rus nu analizează arcanele majore în funcţie de această împărţire şi include Nebunul, după cum am văzut, în prima categorie de cărţi. De fapt, Ouspensky alege să prezinte simbolismul arcanelor mari ca etape ale unei iniţieri personale a căror miză e autocunoaşterea şi accesul la propriile profunzimi. În această parte a cărţii, el renunţă la stilul argumentativ din paginile precedente în favoarea unui fir narativ, iar arcanele sunt personificate tocmai pentru a transmite impactul misterului revelat.

Întâlnirea cu Magicianul – cunoscătorul tainelor universului şi a legăturii lor cu cele patru principii din Kabala, alchimie, astrologie, magie – e crucială, fiindcă marchează începutul iniţierii, practic o cale fără întoarcere. Magicianul îi inspiră autorului echilibru interior şi încredere, iar privirea sa este atât de pătrunzătoare, încât acesta simte cum Marele Iniţiat îi pătrunde în cele mai intime resorturi ale fiinţei. Privirea lui se dovedeşte o reflectare a sinelui sau a esenţei umane, este o autoprivire, am putea spune, aşa cum vocea lui vorbeşte în interiorul naratorului. “I was in deep trepidation and at moments I felt there was nothing before me except the blue sky; but within me a window opened through which I could see unearthly things and hear unearthly words” este confesiunea din finalul  fragmentului despre prima arcană, trimiţând prin motivul ferestrei la trecerea spre un stadiu superior al fiinţei şi redescoperirea purităţii originare. De aceea, în toate cărţile, matematicianul rus va surprinde rolul privirii în transmiterea învăţăturii iniţiatice.

Următoarea arcană, Nebunul, este în viziunea lui Ouspensky o ipostază a Magicianului.       Rătăcind la limita dintre vis şi realitate cu hainele sfâşiate, Nebunul duce în desagă simbolurile celor patru suite din tarot, fără să ştie însă de existenţa lor, deşi acestea nu şi-au pierdut atributele esoterice. Anterior, aceleaşi suitele apăreau în prima arcană pe altarul de piatră din faţa Magicianului. De fapt, Nebunul reprezintă sufletul uman dezorientat, fără repere, în contrast cu seninătatea Magicianului. Rătăcirile sale sunt o căutare a sinelui pe care nu-l  poate găsi, fiindcă a uitat că poartă suitele, adică acele calităţi umane în stare latentă pe care el e incapabil să şi le dezvolte, atât timp cât nu se concentrează asupra lor. Nebunul e muşcat de un linx cu ochi strălucitori, apărut după o stâncă, sugerând probabil imposibilitatea cunoaşterii interioare, dacă ne gândim că animalul e renumit pentru vederea sa pătrunzătoare iar în gravurile Renaşterii simboliza văzul. În faţa Nebunului se deschide o prăpastie din care îşi face apariţia un crocodil cu fălcile deschise, imagine de un simbolism puternic, fiindcă trimite pe de-o parte la moarte şi renaştere, pe de altă parte la rolul iniţiatic al reptilei. Tododată, în tradiţia egipteană, crocodilul înghite sufletele celor care nu au găsit un sens existenţei lor pe pământ. Interpretarea pe care Ouspensky o dă acestei cărţi este destul de neobişnuită în raport cu reprezentarea arcanei în pachetul de tarot Rider-Waite. Practic, filosoful rus creează o carte cu totul diferită care nu mai desemnează ca la Waite spiritul încrezător şi inteligent pornit în căutarea experienţei, ci o moarte necesară.

Nu întâmplător, după întâlnirea cu Nebunul, naratorul ridică primul văl şi o găseşte pe Marea Preoteasă (arcana nr. 2), încadrată de un stâlp negru şi unul alb ce marchează intrarea Templului şi esenţa lucrurilor revelate numai pe jumătate. Interesant e că diadema acesteia, un simbol lunar cu două coarne, reprezintă crocodilul în mitologia maya. O voce misterioasă îi spune că trebuie să ridice al doilea văl aflat între cei doi stâlpi, ca să intre în Templu. Dar trecerea presupune mai întâi găsirea cheilor, citirea cărţii şi înţelegerea simbolurilor. Abia când Marea Preoteasă îl priveşte, semnificaţia acestui mesaj e descifrată prin contactul vizual, fără alte cuvinte. Ca şi Magicianul, Marea Preoteasă îi vorbeşte din privire: spre Templu interior ai acces numai prin tine însuţi, după ce ai învăţat să-ţi asculţi glasul interior, să deosebeşti între realitate şi imaginaţie şi să vezi dincolo de aparenţe.

Iniţierea se încheie cu intrarea în Templu şi dezvăluirea Marelui Adevăr reprezentat de arcana nr. 12, Spânzuratul. Cunoaşterea duce, de fapt, spre suferinţa asumată: “Suffering awaits the man on earth, who finds the way to eternity and to understanding of the Endless”.  Omul care a aflat deplin adevărul e un spânzurat în suferinţa propriei cunoaşteri, e în acelaşi timp Nebunul şi Magicianul, adică cele două extreme ale sufletului uman. Finalul e pe măsura descoperirii, de aceea pentru a nu-i răpi frumuseţea, îl vom cita ca atare: “He knows that it is he who stands before an altar which magic symbols, and reaches from earth to heaven; that he also walks on a dusty road under a scorching sun to a precipice where a crocodile awaits him; that he dwells with his mate in paradise under the shadow of a blessing genius; that he is chained to a black cube under the shadow of deceit; that he stands as a victor for a moment in an illusionary chariot drawn by sphinxes; and that with a lantern in bright sunshine, he seeks for Truth in a desert. «Now he has found Her».” Aşadar, în spatele simbolismului arcanelor majore, Ouspensky are viziunea unei călătorii iniţiatice spre marile dezveliri sau dez-văluiri ale sentimentelor, limitelor şi capacităţilor omeneşti în care mesajele cu adevărat importante sunt cele interioare, revelate prin privire.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *