Exerciții de “trezire”: Ion Barbu feat. Ion D. Sîrbu

de Petrișor Militaru

 

Pentru o grilă transdisciplinară a operei idsîrbiene

 

Încă din prima zi a Colocviilor „Ion D. Sîrbu” de la Craiova, din acest an, am putut observa, aplicând o grilă de tip transdisciplinar, că opera celui ce a scris cunoscutul roman „pentru copii şi bunici” – Dansul ursului este interesantă din cel puțin patru puncte de vedere i) istoric, ii) estetic, iii) hermeneutic sau iv) al identității naționale și al eticii personale. Mai precis, Ovidiu Ghidirmic a subliniat că, oricât ar putea de paradoxal, în plan estetic, cea mai valoroasă parte a operei idsîrbiene este cea metaliterară. Pe de altă parte, Nicolae Oprea ne-a demonstrat că romanul distopic Lupul și catedrala rezistă la o profundă analiză de hermeneutică literară, relevând diferitele niveluri de interpretare ale discursului narativ. În același timp, Flori Bălănescu ne-a arătat că scriitorul născut la Petrila este o figură memorabilă în plan istoric: Ion D. Sîrbu a avut cumva conștiința vremurilor pe care le-a trăit, a lăsat o mărturie vie a presiunilor și constrângerilor pe care un regim totalitar le exercită asupra individului, limitând drepturi fundamentale precum libertatea individului sau libertatea de exprimare și, în general, tot ceea ce nu avea legătură cu tiparele promovate de o ideologie totalitaristă. De asemenea, Nicolae Coande a punctat cum, în planul identității naționale și al eticii personale, Ion D. Sîrbu ar putea fi un model etic, păstrând în opera sa memoria faptelor decisive atât pentru destinul său, cât și pentru cel al comunității din care face parte, al națiunii sale, în fond.

 

Ion Barbu și pseudo-feeria gri-petrileană de extracție idsîrbiană

 

Având în minte aceste patru exemple, ne vom opri atenția de această dată asupra volumului Frumosul din Petrila adormită (Editura Curtea Veche, București, 2006) al lui Ion Barbu, un album nonconformist cu fotografii realizate de cunoscutul artist în orașul de pe Valea Jiului, însoțite de diferite citate sau sintagme extrase din opera literară al lui Ion D. Sîrbu. Premisa nostră este că albumul Frumosul din Petrila adormită reprezintă un gest creator prin care artistul petroşănean evidențiază cele patru niveluri ale operei idsîrbiene pe care le-am menționat anterior, potențând sensul enunțurilor selectate prin imagini de o puternică expresivitate artistică.

Trimițând poate și la imnul național al României, titlul volumului scoate în evidență, o dată în plus, fie și cu ironie, obsesia românească pentru trezire, acest leit-motiv al adormirii conștiinței naționale ce trebuie redinamizată periodic. Dar, ironia din titlul cărții este cu atât mai mare cu cât ea trimite intertextual la realitatea gri-petrileană aflată în antinomie față de atmosfera feerică a celebrei povești publicate de Charles Perrault. Prin contrast, realitatea petrileană din fotografiile alb-negru cultivă un discurs vizual ce îmbină elemente de avangardă (colaj, fotoproză ce amintește de pictopoezia lui Victor Brauner & Ilarie Voronca), postmoderne (ironie, cinism, intertextualitate, dubla conștiință creatoare) și un tip de minimalism dublat de o anumită directețe și de un impact specifice imaginilor folosite în clipurile sau posterele publicitare. În orice caz, citatele extrase din opera lui Ion D. Sîrbu, prin modul în care sunt valorificate de Ion Barbu, devin ușor memorabile și se integrează perfect în elementele compoziționale ale imaginii surprinse de aparatul fotografic.

Direct legat de acest somn al rațiunii hipnotizate de mecanismele de manipulare ce hrănesc monstrul ideologic este ceea ce am putea numi sentimentul duratei stupide: „Minunile, la noi, rar țin mai mult de trei zile, în schimb sărbătorile prostiei durează câte un secol.” Pe lângă asprimea adevărului istoric pe care îl evidențiază sub forma acestei cugetări, vom observa o anumită suplețe a gândirii ce ne amintește de Petre Țuțea, un interes blagian pentru caracteristicele definitorii ale egregorului național și chiar o anumită detașare amară de tip cioranian. Orice urmă de posibil echilibru mioritic se spulberă în fața realității plate înmagazinată de captura fotografică a unei realități trăite și rememorate.

Forța imaginii arhetipale evocate de opera filosofică blagiană este înghițită de imaginea crudă a realității sociale evocată de artistul fotograf Ion Barbu.  Din acest punct de vedere albumul este o altă formă de estetică a urâtului, a urâtului politico-social, dar care își are adevărurile și valorile sale la care se raportează, coordonate care ne definesc pe noi, ca oameni, cetățeni sau ca indivizi: „Sunteți la porțile Orientului, aici nimic nu se vomează, totul se înghite!” Sentimentul de greață existențială și de devorare a individualității de către sistemul totalitar ce anihilează orice tip de libertate este evocat adesea în opera lui Ion D. Sîrbu, iar imaginile alese din Petrila zilelor noastre par să descrie tocmai consecințele acestei anihilări. În același timp farmecul balcanic al acestei comunități din care face parte este surprins cu autoironie și candoare de Ion D. Sîrbu: „Europa este un biet continent. Petrila este o lume.” Complexitatea și haosul acestui spațiu cotidian se reflectă din plin în fotografiile concepute de Ion Barbu, iar micimea părții ce dorește să se integreze în întregul european este cumva compensată prin farmecul ei specific, oricât de sumbru sau de trist ar fi acesta. „Petrila – Lupen Balcanica” nu face decât să întărească latura balcanică a spațiului petrilean, acea înghițire a individualității, de care aminteam câteva rânduri mai sus, fiind pusă sub semnul aspectului negativ al lupului, unul din animalele caracteristice operei literare idsîrbiene (vezi romanul Lupul și catedrala).

Cu alte cuvinte, Ion D. Sîrbu este marcat de conștiința apartenenței la comunitate – Petrila este este un spațiu definitoriu pentru biografia și opera sa și, în același timp, Petrila este asemenea orașelor-fantomă din America, pe care le evocă destul de convingător Radu Pavel Gheo în prefața albumului fotografic. Când scriitorul petrilean spune  „Petrila poate să îmi ceară să mor pentru ea. Petrila nu poate să îmi ceară să mint pentru ea.”, nu face decât să sublinieze că viața se poate sacrifica pentru adevăr, adevărul însă nu se poate sacrifica, fiind valoarea absolută în plan etic. Sacrificând adevărul omul decade față de propriul său statut ontologic. Cel mai de preț lucru pe care îl poate oferi un om (în trecut se numea erou) este viața sa, dar nimeni nu are dreptul să îi ceară să mintă. Prin modul de a se raporta etic la valoarea de adevăr, opera idesîrbiană este străbătută de un puternic fior existențial. În aceeași ordine de idei, Albert Camus afirma într-un interviu că „Libertatea este dreptul de a nu minți.”

Albumul fotografic al lui Ion Barbu este o operă remarcabilă de tip pop-culture (ceea ce explică preferința mea pentru “conceptul” de „featuring” din titlu, Ion Barbu avându-l aici pe Ion D. Sîrbu ca guest star), ce valorifică încărcătura estetică și forța aforistică a unor citate extrase din scriitorul petrilean, subliniind fiorul existențial ce străbate scriitura lui Ion D. Sîrbu și aducându-l în actualitate prin faptul că în centru operei sale literare se află condiția omului, tensiunile sale fundamentale care îl macină și care îl fac să creeze. Folosind un limbaj vizual adecvat sensibilității contemporane, Ion Barbu ne arată că măcar o parte din opera lui Ion D. Sîrbu este în acord cu realitatea contemporană, este actuală, atât în plan estetic, cât și etic sau social. Iar acest fapt ne poate trezi cel puțin interesul față de literatură/ artă, dacă nu conștiința civică și morală – Frumosul din Petrila adormită, cum ar veni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.