Se strânge cercul…

[Forest of Shadows, Six Waves of Woe, 2008]

de Ştefan Bolea
click for the English version
 
“growing hell” (Forest of Shadows)
“our spark of hope is black” (James Thomson)
 

 

Forest of Shadows, one man band-ul suedezului Niclas Frohagen, vine după patru ani de gestaţie cu un album convingător, mai puţin agresiv decât precedentele realizări, dar mai bine închegat şi mai armonios. Din punct de vedere instrumental, Forest of Shadows a progresat (ajungând la o maturitate manieristă, atentă la detalii); de exemplu, dacă înainte (în Under the Dying Sun sau Where Dreams Turn to Dust) dialogul dintre extreme era radical, cu schimbări bruşte de ritm, care asigura violentarea benefică a ascultătorului – acum produsul final este mai coerent, mai soft, puţin clasicizat. Altfel spus, dacă Where Dreans Turn to Dust (2001) poate fi caracterizat drept muzică de meditaţie pentru gropari (cu o capodoperă epică supremă, Wish, ce combină perfect mesajul cu instrumentaţia), Six Waves of Woe seamănă cu un audio-book motivaţional pentru catatonici, sau, ca să continuăm comparaţia precedentă, cu un album mortuar, pentru beneficiul celor care şi-au pus capăt zilelor şi vor să aibă un trip mai relaxant. Mai trebuie adăugat ca la nivel de mesaj (cu excepţia piesei Moments in Solitude), albumul prezintă anumite scăderi – există şi versuri banale (care aruncă textul în zona pop: “Please tell me why I can´t be there/ To welcome another beautiful day/ To taste the sweet honey of life”). Cu toate acestea, Forest of Shadows îşi păstrează semnătura caracteristică (monotonie exploratoare + simplitate obsesivă), creând o muzică pentru oamenii răstigniţi pe canapea, ţintuiţi de propriile lor depresii. Acest diagnoztic poate fi înşelător: lentoarea nu este un prilej pentru torpoare şi lene spirituală, paradoxal monomania având un caracter ascensional, prilejuind un inner trip.
 
În prima piesă, Submission, accentul este pus pe atmosferă, nu pe text. Ca observaţie generală pentru întregul album, versurile sunt fragmentate, intonate uneori cu jumătate de voce, ca şi cum lipseşte hotărârea de a fi rostite răspicat şi „teribilist”. Mesajul primului single (“There, in the radiance of deceit/ Facing final submission”) pune accentul pe dezamăgirea unui subiect, asupra căruia se strânge laţul infernal, ce nu se mai poate apăra în faţa forţelor cotropitoare; asemenea unui condamnat, care presimte într-un lento macabru articularea securii călăului. Selfdestructive posedă o arhitectură complexă; solistul foloseşte trei intonaţii: una intimistă (asemenea unei sirene, care-şi aruncă năvodul), alta de o subtilitate romantică şi, în fine, ultima agresivă, catastrofistă, autentică. Am impresia că nu începem să-l ascultăm cu adevărat decât atunci când se exprimă cu a treia voce. În Detached există schimbări de ritm geniale; deşi piesa are o coeziune aproape clasică, armonia te trece gradual de pe o frecvenţă pe alta. A patra piesă, Moments in Solitude, o adevărată artă poetică sau un manifest psihopatologic, mi se pare reuşita clară, evidentă a albumului. De la observaţii existenţiale (“This withering grey existence/ A paradise for a sleepwalking kind” – descoperirea conştiinţei de sine ca diferenţiere faţă de inconştienţa generalizată), la împunsături ritmice ce amintesc de primele e.p.-uri, la expansivitatea quasi-delirantă a refrenului („To where I rule my own life/ A kingdom for myself/ A place without fear/ And with no need of your gods/ That´s where I find eternal peace/ Somewhere among nowhere”), Moments in Solitude este trademark-ul evoluţiei muzicale a trupei. Al cincilea „val”, Pernicious se prezintă drept o melodie comprimată şi insinuantă, bazată pe tehnica dialogului dintre extreme: avem depresie şi isterie (isteria este mai entertaining!) sau într-un alt plan, disperare şi speranţă (care are o scânteie funerară). Deprived, ultimul single, cel mai lung, este focalizat pe chinurile animei prinsă în pânza de păianjen (“Sleepwalking she entered the delusion/ Sleepwalking she entered his golden cage”), constituind însă o realizare modestă.  Six Waves of Woe este un album care îşi trage forţa din concepte (supus, autodistructiv, desprins, nociv, deposedat), al cărui punct nodal constă însă în Moments in Solitude, piesă completă, arhetipală, care te aruncă în noaptea de gheaţă a celor de la Forest of Shadows.
 
#
o versiune anterioară a acestui text a apărut în revista Sisif

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *