de Ştefan Serşeniuc
click here for the English version
Băiat bun a fost toată viaţa lui. Băiat bun. Până şi numele îi era predestinat, Belu Bunescu. B.B., aceleaşi iniţiale ca şi la băiat bun, dar toţi îi spuneau Bebu.
La şcoală, mai ştia, mai nu ştia, toţi îl treceau, toţi îi dădeau un cinci şi, dacă spunea oleacă şi în plus, capăta chiar şi un şase. Rareori. Bebu a trecut prin şcoală fără să fie băiat rău, fără să-l fi certat nimeni, fără să fi râs în timpul orelor. De la chimie nu chiulea, ca mai toţi, şi la restul îi dădeau nota de trecere fiindcă era, aşa, băiat bun. Nimeni nu-l băga în seamă, dar nici el nu încerca să iasă în faţă. Băieţii nu-l socoteau la echipa de fotbal, iar fetele nu se uitau după el. Ba! Odată i-a plăcut de una, s-a uitat vreo două zile după ea, dar a aflat că avea pe cineva şi el, băiat bun, nici nu i-a spus. Când s-a strigat catalogul la sfârşit de liceu, aşa, pentru ultima oară, l-au sărit şi el, ca să nu supere, nu a zis nimic.Nici ceilalţi nu şi-au dat seama. Şi la fel şi-n albumul de sfârşit de an, i-au luat 25 de lei pentru poză, dar în ea n-a apărut. Nu se ştie de ce. Şi nici el n-a întrebat, băiat bun.
A găsit de lucru la o turnătorie de fontă. Nu prea-l voiau că era cam pirpiriu şi căutau muncitori aşa, mai voinici. Au zis că-l iau o săptămână de probă să vadă dacă-i de ajuns de puternic, dacă poate să bată cu barosul, că era muncă grea. Nu te aştepta la parale multe, i-a zis meşterul, să nu ceri mărire, că deabia eşti de probă. Aşteaptă să te angajeze cu forme în regulă. Au trecut doi ani şi Bebu, băiat bun, nu a cerut un leu în plus, să nu deranjeze, căci, deh, timpurile erau alea care erau. Grele!
Încă mai stătea cu maică-sa, că n-avea unde să se ducă. Ea, săraca, avea şi ea un salariu mic. Lucra pe la o grădiniţă, ajuta prin bucătărie. Îl aştepta în fiecare seară cu cina gata. Ea mânca înainte şi când se punea el la masă, se punea şi ea. Îşi luă un taburel şi se uita la el cum mănâncă. Şi el mânca şi ea se uita la el. De taică-su, Bebu nu ştia nimic, a încercat odată să întrebe şi ea, maică-sa, s-a pus pe plâns. Băiat bun, nu a mai întrebat-o niciodată, îi era frică să nu plângă din nou. Odată, ăia de la turnătorie l-au trimis să ajute la o altă filială, undeva departe, că se ajungea cu trenul. Au întrebat, poţi să mergi? El, băiat bun, s-a dus. Îi era peste mâna că nu avea maşină şi nici de întors seara nu putea că nu avea tren. Aşa că şi-a luat o cameră cu chirie şi dormea noaptea acolo. Se întorcea sâmbătă dimineaţa. De mâncat, mânca nişte covrigi la o brutărie în drum spre casă, că nu avea bani de cumpărat în oraş şi nici la bucătărie nu se pricepea. Dar nu era nici o problemă, sâmbătă dimineaţa, maică-sa era pe taburel, cu masa plină, şi el mânca în două zile cât pentru toată săptămâna. El mânca şi ea se uită la el.
În casa unde stătea cu chirie mai erau două camere, într-una stătea un student, iar în cealaltă unul cu una care făceau amore zi și noapte. Se auzea tot din camera lui Bebu, dar el, băiat bun, nu le-a spus nimic. Într-o seară, când au terminat cu dragostea de zi și nu se apucaseră de cea de noapte, s-au luat la ceartă. Au strigat unul la altul până dimineaţă. Când s-a întors de la servici cu sfoara de covrigi în mâna, Bebu a văzut-o pe ea plângând şi, băiat bun, i-a întins şi ei unul. Printre lacrimi şi sughiţuri, a înţeles că era gravidă, nu avea bani să plăteasca camera şi nici nu avea unde să se ducă. Bebu, băiat bun, a luat-o cu el în cameră, i-a dat restul de covrigi şi el s-a culcat pe podea şi şi-a pus sub cap plasa cu rufe murdare.
Dimineaţă, înainte de a pleca la lucru, a trecut pe la proprietar şi a plătit chiria lui şi a lor, a fetei şi a ăluia de a părăsit-o. Era într-o joi. A doua zi vineri, şi gata săptămână. Sâmbătă dimineaţă a luat trenul şi s-a prezentat cu ea acasă la mama lui, care îl aştepta aşezată. Când a văzut-o s-a ridicat, a mai pus o farfurie, o lingură, o furculiţă şi un taburel. Luni la serviciu. Luni seară a fost prima dată când au dormit împreună. Oricum, plasa cu haine murdare era goală şi el nu ar mai fi avut ce să-și pună sub cap.
După încă trei luni l-au chemat înapoi în oraşul natal. S-au întors amândoi. Loc de dormit era, că patul era mărişor. Acuma îl aşteptau amândouă când se întorcea de la serviciu. Mama pe un taburel şi ea pe altul. El mânca şi ele se uitau la el. După puţină vreme ea a născut doi gemeni. Un băiat și o fată, frumoşi ca rupţi din rai. Bebu, băiat bun, nu-şi aducea aminte să mai fi avut aşa o bucurie în viața lui. Şi nici maică-sa. Acum, când se întoarce de la servici îl aşteaptă în patru. El mănâncă şi ei se uită la el.