[din volumul “Bosnia. Partaj”, editura Cartea Romaneasca Polirom, 2014]
Fetiţa cu chibrituri
Cutii frumos aranjate cu toate clipele ratate
Cu tot ceea ce am pierdut ca să păstrez
dacă-mi tai părul acum, el va creşte la loc, în cutiuţe.
Şi apoi să mă uit la ghemotocul de păr
de pe podea ca
în oglinda retrovizoare.
O fetiţă rămasă fără scâncete.
după partaj mă îndrept către trupul meu ca
spre o pereche de patine albe ruginite
uitate în debara.
Apanova
cei de la apanova au venit să schimbe conductele
picamerul crăpa asfaltul
viermişorii văzând lumina zilei
noi ne trezeam greu sambata, pe la 11.30, ne infundam ochii in pieptul celuilalt si nu voiam inca sa dam draperia la o parte
mormane mari de pământ
de pe o parte pe alta a gropii
cei de la apanova schimbă o conductă noua cu una veche
e ca o operaţie fără anestezie
în grabă, am strâns totul în plase de rafie
borcănaşele goale de zacuscă şi bulion
băieţeii de porţelan
cărţile de istorie antică
manşetele murdare
ale cămăşilor de noapte
puse toate de-a valma în plase de rafie
una veche nu face cât două noi.
apanova înlocuieşte totul
abia dacă putem sări dintr-o parte
în alta a gropilor
ne mai cade câte-o plasă de rafie
în cutii
ştii, eu păstrez într-o cutie toate
sticluţele de parfum consumate
toate agendele
pe care am notat vreodată
cele mai irelevante lucruri
eu păstrez frunze şi pietre
găsite în oraşele
pe care nu le voi mai vizita niciodată
eu păstrez etichetele alea pe care
ţi le pun la bagaje
în avion
mi-e dor de tot ceea ce mă atinge măcar o dată
tot ce mă atinge dispare
în câteva secunde
inventez ceva care să nu mă atingă
care să nu dispară
construiesc ceva ca să se dărâme
cu fiecare atingere
mai trece o moarte pe lângă noi
eu păstrez până şi pliculeţele de zahăr şi serveţelele
eu păstrez toate bonurile fiscale
e ca şi când aş recicla totul
aş vrea să păstrez totul
aşa arată singurătatea
o cameră goală
plină de colecţii nesemnificative
în care tot ceea ce te-a atins
nu te mai poate atinge
dimineaţa dinante de partaj – când faci analizele
partajul e una din bolile incurabile
cu mirosul ei împuţit
cu lunile interminabile de spitalizare
cu teama ca un ciocan
apoi ca o speranţă
precum condamnaţii la moarte
în evul mediu
nu ştim niciodată când
se stabileşte ziua
ne strângem în braţe
noi şi bolile incurabile
le hrănim cu lapte proaspăt
le arătăm fericiţi agendele noastre pline de planuri
vacanţele la mare pentru viitorii doi ani
în timp ce pe ecran rulează publicitatea:
Masajul erotic, cadoul perfect pentru tine şi perechea ta.
Cursuri gratuite de maternologie.
Sexul falsifică sentimentele. 10 greşeli ale lui Darwin.
Începe sezonul dezvoltării personale.
Partaj 2
de atunci totul are o culoare uşor roşiatică
cred că mi-a rămas ceva imprimat pe retină
cand privesc in jur parcă dau totul cu ojă roşie
nu ştiu să-mi fac bagajele
mi-e egal
al nostru e acum al meu şi al tău
e tehnica partajului
care taie în carne vie
repetăm gesturile şi căutăm un fel de exactitate
pun mâna pe ce e-al nostru
şi devine al meu
gata. casa trebuie evacuată în câteva secunde
tot ce ating devine al meu
şi ăsta şi ăsta şi ăsta
de-asta înainte ne atingeam tot timpul
ca să luăm în posesie
în urma mea totul
devenea uşor roşiatic
umplu nişte plase
la repezeală
al nostru e tăiat pe din două pe din trei
e tăiat fără precizie
cu mâna tremurândă
la evacuare te concentrezi pe tot ce e inutil
pe tot ce-ţi iese în cale
desfăcătorul ăsta de vin
şi ăsta de conserve
şi tocătorul şi aftershave-ul
ăsta ce caută aici?
al tău s-a rătăcit iar în al meu
al nostru a devenit al meu
a rămas dezmembrat
sunt ca un hoţ care ia tot ce-i pică în mână
şi apoi fuge să se predea
te zgribuleşti într-un colţ şi devii amnezic
ca să fii gata de partaj
trebuie să ai mai întâi Allzeihmer
să te uiţi la pahare la cărţi la şerveţele
şi să le amesteci între ele
ce rost mai au toate astea?
cum se foloseşte scrumiera?
facem slalom printre obiecte
trebuie să pui totul în pungi şi să fugi
toate întrebările vin după aceea
ce fac cu pământul de flori?
dar cu aparatul de ras?
cum trec de iarna asta?
îmi iau o sticluţă de acetonă
Partaj 3
fiecare mişcare
devine un bumerang.
tot ce am luat apoi am dat
ba nu
tot ce am dat
apoi aş fi vrut să iau
o brichetă care nu se mai aprinde
când bate vântul
destrămarea e un ricoşeu al împreunării
atât cât n-ai, dai
şi golul se întoarce către mâna care îl aruncă