poeme de Miruna Vlada

[din volumul “Bosnia. Partaj”, editura Cartea Romaneasca Polirom, 2014]

 
 

Fetiţa cu chibrituri
 

Cutii frumos aranjate cu toate clipele ratate

Cu tot ceea ce am pierdut ca să păstrez

 

dacă-mi tai părul acum, el va creşte la loc, în cutiuţe.

Şi apoi să mă uit la ghemotocul de păr

de pe podea ca

în oglinda retrovizoare.

 

O fetiţă rămasă fără scâncete.

 

după partaj mă îndrept către trupul meu ca

spre o pereche de patine albe ruginite

uitate în debara.
 
 

Apanova

 

cei de la apanova au venit să schimbe conductele

picamerul crăpa asfaltul

viermişorii văzând lumina zilei

noi ne trezeam greu sambata, pe la 11.30, ne infundam ochii in pieptul celuilalt si nu voiam inca sa dam draperia la o parte

mormane mari de pământ

de pe o parte pe alta a gropii

cei de la apanova schimbă o conductă noua cu una veche

e ca o operaţie fără anestezie

 

în grabă, am strâns totul în plase de rafie

borcănaşele goale de zacuscă şi bulion

băieţeii de porţelan

cărţile de istorie antică
manşetele murdare

ale cămăşilor de noapte

puse toate de-a valma în plase de rafie

 

una veche nu face cât două noi.

 

apanova înlocuieşte totul

abia dacă putem sări dintr-o parte

în alta a gropilor

ne mai cade câte-o plasă de rafie

 

 

în cutii

 

ştii, eu păstrez într-o cutie toate

sticluţele de parfum consumate

toate agendele

pe care am notat vreodată

cele mai irelevante lucruri

eu păstrez frunze şi pietre

găsite în oraşele

pe care nu le voi mai vizita niciodată

eu păstrez etichetele alea pe care

ţi le pun la bagaje

în avion

mi-e dor de tot ceea ce mă atinge măcar o dată

tot ce mă atinge dispare

în câteva secunde

inventez ceva care să nu mă atingă

care să nu dispară

 

construiesc ceva ca să se dărâme

cu fiecare atingere

mai trece o moarte pe lângă noi

 

eu păstrez până şi pliculeţele de zahăr şi serveţelele

eu păstrez toate bonurile fiscale

e ca şi când aş recicla totul

aş vrea să păstrez totul

aşa arată singurătatea

o cameră goală

plină de colecţii nesemnificative

în care tot ceea ce te-a atins

nu te mai poate atinge

dimineaţa dinante de partaj – când faci analizele

 

partajul e una din bolile incurabile

cu mirosul ei împuţit

cu lunile interminabile de spitalizare

cu teama ca un ciocan

apoi ca o speranţă

 

precum condamnaţii la moarte

în evul mediu

nu ştim niciodată când

se stabileşte ziua

 

ne strângem în braţe

noi şi bolile incurabile

le hrănim cu lapte proaspăt

le arătăm fericiţi agendele noastre pline de planuri

vacanţele la mare pentru viitorii doi ani

în timp ce pe ecran rulează publicitatea:

 

Masajul erotic, cadoul perfect pentru tine şi perechea ta.

Cursuri gratuite de maternologie.

Sexul falsifică sentimentele. 10 greşeli ale lui Darwin.

Începe sezonul dezvoltării personale.

 

 

Partaj 2

 

de atunci totul are o culoare uşor roşiatică

 

cred că mi-a rămas ceva imprimat pe retină

cand privesc in jur parcă dau totul cu ojă roşie

 

nu ştiu să-mi fac bagajele

mi-e egal

al nostru e acum al meu şi al tău

e tehnica partajului

care taie în carne vie

repetăm gesturile şi căutăm un fel de exactitate

pun mâna pe ce e-al nostru

şi devine al meu

gata. casa trebuie evacuată în câteva secunde

tot ce ating devine al meu

şi ăsta şi ăsta şi ăsta

de-asta înainte ne atingeam tot timpul

ca să luăm în posesie

în urma mea totul

devenea uşor roşiatic

umplu nişte plase

la repezeală

al nostru e tăiat pe din două pe din trei

e tăiat fără precizie

cu mâna tremurândă

la evacuare te concentrezi pe tot ce e inutil

pe tot ce-ţi iese în cale

desfăcătorul ăsta de vin

şi ăsta de conserve

şi tocătorul şi aftershave-ul

ăsta ce caută aici?

al tău s-a rătăcit iar în al meu

al nostru a devenit al meu

a rămas dezmembrat

sunt ca un hoţ care ia tot ce-i pică în mână

şi apoi fuge să se predea

te zgribuleşti într-un colţ şi devii amnezic

ca să fii gata de partaj

trebuie să ai mai întâi Allzeihmer

să te uiţi la pahare la cărţi la şerveţele

şi să le amesteci între ele

ce rost mai au toate astea?

cum se foloseşte scrumiera?

facem slalom printre obiecte

trebuie să pui totul în pungi şi să fugi

toate întrebările vin după aceea

ce fac cu pământul de flori?

dar cu aparatul de ras?

cum trec de iarna asta?

îmi iau o sticluţă de acetonă

 

 

Partaj 3

 

fiecare mişcare

devine un bumerang.

tot ce am luat apoi am dat

ba nu

tot ce am dat

apoi aş fi vrut să iau

o brichetă care nu se mai aprinde

când bate vântul

destrămarea e un ricoşeu al împreunării

atât cât n-ai, dai

şi golul se întoarce către mâna care îl aruncă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.