Istoria experimentului artistic

de Adrian Grauenfels

 

 

După 1910 tehnologia şi ştiinţele care au luat avânt în Europa, au influenţat artele care au îmbrăţişat experimentul ca forţa proeminentă şi atractivă spiritului nou. În scris Ezra Pound, Gertrude Stein,T S Eliot şi ulterior James Joyce produc o literatură progresistă lansând un curent modernist care se va întinde până în Statele Unite unde scriitorii Virginia Wolf şi Dos Passos vor dezvolta intens acestă direcţie.

 

Dadaistul Tristan Tzara foloseşte tăieturi din ziare şi o tipografie neconvenţională în manifestele sale avant gardiste iar futuristul Marinetti lansează teoria ” Libertăţii cuvintelor” după cum arată textul şi prezentarea neconvenţională a nuvelei sale “Zang Tumb Tumb”. Găsim o multitudine de experimente şi de încercări suprarealiste care implică misticul, starea de visare , hipnoza (Robert Desnos) folosirea drogului, în proză şi poezie. În Elveţia dadaistul Hugo Ball asociat cu Tzara, propune anarhismul ca o soluţie a noii ordini poetice. Un roman numit “Fiametti sau dandismul săracilor”, încearcă să ofere o cheie pentru înţelegerea dadaismului nou născut. Un ziar descrie o întâlnire cu Ball: “Ball era un actor de clasă care viza teatrul total. În special îl interesau aspectele politice şi efectul teatrului în conştiinţa europeană a vremii sale. Un scandal este produs la Cabaretul Voltaire (Iunie 1916) când Ball apare pe scenă scandalos deghizat. A citit din “Caravana Elefanţilor”, un poem sonor fără înţeles, exasperând publicul până când a fost scos cu forţa de pe scenă. Purta un costum desenat de Marcel Ianco, special pentru această apariţie. Costumul conţinea o burtă de carton vopsită în albastru strălucitor, în jurul gâtului avea un guler enorm din bristol vopsit în roşu la interior şi aurit pe dinafară. Era făcut în aşa fel încât la ridicarea coatelor producea bătăi ca de aripi. Pe cap actorul purta o pălărie de şaman indian care completa costumul într-o totală anarhie vizuală”.


[Kandinsky]

 

Apar încercări de scriere colectivă (Breton împreună cu Soupault), poezia este catalogată în vizuală, concretă, sonoră, aleatoare, etc şi se fac încercări de a diversifica formele poetice clasice, care saturaseră până la exasperare saloanele literare ale vremii. Acest proces s-a adâncit cu apariţia mişcărilor de avangarda care căutau crearea unei arte abstracte, independentă de mişcările şi de experimentele care frământau începutul secolului XX. Nu se ştie exact cine a fost primul pictor abstract, Kandinsky, Maurice Denis sau Delaunay dar se cunosc mişcări ca de exemplu sincronismul în Franţa sau constructivismul în Rusia, care vizau declarativ şi practic arta abstractă pură. O grupare olandeză “de Stijl” experimenta cu fervoare idealul abstract, francezul Andre Masson va lega suprarealismul cu arta abstractă, ca în final să părăsească mişcarea din protest contra autorităţii despotice a lui Andre Breton. Între cele două războaie mondiale apar mişcări care implică spectatorul direct în artă, apar aşa zisele “happening” în care audienţa devine coproducătoarea operei propuse. Proza începe să se îndoiască de realitatea realităţii care apare a fi complexă, înşelătoare şi discutabilă în funcţie de mecanismul percepţiei şi al interpretării personale. Spre finele anilor 30 situaţia politică creată de fascism în Europa duce la denigrarea Modernismului, pictorii germani expresionişti sunt declaraţi decadenţi, ba chiar au loc expoziţii batjocoritoare (ca de exemplu: Arta Degenerată – Munchen 1937) care expune pânze confiscate, înregistrând un mare succes cu 2 milioane de vizitatori.


[Man Ray – solarizare]

 

După război avangardele au continuat să producă artă experimentală. “Grupul Lettrist “condus de Isidore Isou a produs manifeste, poeme, filme şi texte care explorau limita dintre comunicaţia verbală şi cea scrisă. În Franţa “Atelierul de literatură potenţială ” unea poeţi cu artişti plastici şi matematicieni în scopul de a produce o artă nouă, combinatorială. Făceau parte din grup Raymond Queneau, Italo Calvino, Georges Perec şi matematicianul Le Lionnais. Guillaume Apollinaire este inventatorul unei percepţii spaţiale în loc de temporală în “poemul simultan” sau elimină punctuaţia şi propune minimalismul: poemul într-un singur vers. O altă invenţie celebră este poemul vizual sau caligramele în care cuvintele scrise de mână desenează un ansamblu vizual, sau poezia concretă care este scrisă în diagonală, formând unghiuri, portative ceasuri etc, sporind expresivitatea textului. O scriere critică ( Spiritul nou şi poeţii -1916 ) insistă asupra surprizei ca valoare estetică în avangardă.


[Picasso]

 

Poetul Gherasim Luca este un exemplu al artistului experimental, activ după cel de-al doilea război mondial. Luca experimentează o poezie aparteaxată pe erotism, pe automatismul declanşat de întâmplările obiective. Două volume publicate “Inventatorul iubirii”(1946) şi “Primul manifest non oedipian” (1947) aduc aminte de Rimbaud prin starea de receptivitate voaiantă : “A privi obiectul şi ce mă înconjoară ca şi cum ochii mi-ar fi umpluţi cu dinamită”.


[Gherasim Luca in atelierul lui Victor Brauner]

 

Luca supune limbajul unor experienţe suprarealiste forţând cuvintele în silogisme paralogice şi calamburistice:

“Un cerc este un mit matematic, un semicerc va fi semit al matematicii..”

O altă ocupaţie este picto-poezia în care versurile sunt însoţite de desene făcute de Luca într-o căutare de noi expresii estetice. După 1952 Luca se stabileşte la Paris, acolo va continua să experimenteze o poezie aparte în limba franceză, pe care o modelează şi o citeşte în public cu un accent puternic românesc, lăsând înregistrări audio de o mare valoare şi emoţie. Iată o traducere a poemului eufonic Autodeterminare (traducere AG, fragment):

Maniera mea

Maniera de mamă

Maniera mamei de a se aşeza

mania ei de a se aşeza

mania ei de a se aşeza fără mine

mania ei de sine

mania de oa

oa, oa ,oa

seara

se aşează seara fără mine

mania manierei mamei mele

mania de sine însăşi

seara aceasta

se aşează aici

se aşează da

se aşează nu

seara asta aici

aici sau în maniera de a se aşeza la ea

fără mine

da …


[Man Ray]

 

Un alt mare artist al experimentului este Man Ray, pictor, grafician , sculptor, fotograf şi cineast american . Prin anii 20 el introduce în arta aerografia şi obiectul ambalat. La Paris se întreţine din fotografie, autor de portrete şi reclame ca după 1930 să îmbine toate îndeletnicirile în cea de pictor. În arta fotografică Ray apare ca unul din cei mai inventivi artişti ai secolului descoperind solarizarea şi rayografia în care obiectele erau plasate direct pe emulsia fotografică. Face experimente în cinematografie producând cu Duchamp un film numit “anemic cinema” (anemic fiind o anagramă pentru cinema). În Franţa, spaniolul Picasso traversează artele trecând de la clasicism la neo expresionism şi la abstract cu frenezie şi fenomenal talent. În sculptură el produce opere aparte, pline de idei care generează uriaşe consecinţe în arta mondială. Picasso experimenta şi cerceta lutul, ceramica, sticla, metalele, se joacă cu obiecte găsite şi le foloseşte în instalaţiile sale neobişnuite producând capodopere până târziu în anii senectuţii.

 

Anii ’60 au refăcut zilele de glorie ale Modernismului şi au pus bazele postmodernismului. Se cerea o libertate necenzurată, ficţiune , teatrul absurd ia avânt şi se diversifică în teatru dinamic, teatru viu, iar în pictură se reiau procedeele de colaj, cubismul este rafinat şi transformat în abstracţionism pe când alţi pictori se dedică expresiei conceptualiste sau minimaliste. Sculptura introduce materiale noi, deşeuri, obiecte găsite, materiale plastice sau devine cinetică = în mişcare (Calder).

Dar şi filosofia este afectată de artă şi experiment . Un fizician american David Bohm pe când aflat în Britania propune studenţilor săi să experimenteze noi limbaje, de pildă unul bazat doar pe verbe, numit rheomode, în scopul de a sublinia efectul transcedental al lumii. Iată o poezie folosind doar verbe :

Rheomode

Du-te! adu-mă! luminează-mă!

vânez ţi-am spus

mă tulburi din a dormi, visai?

nu ştiu, vorbesc, fumez acum

trăiesc, iubeam cândva

mi-a trecut, mă doare, sufăr

nu plânge, zici vino

ne apropiam căutându-ne

îmbrăţişează-mă vibrai

am crescut..

În literatura Metaficţiunea este folosită de John Barth şi Luis Borges culminând cu eseul publicat de Barth în 1967 “The Literature of Exhaustion” , considerat a fi manifestul Postmodernismului. Anii 70-80 sunt prolifici pentru Italo Calvino şi Julio Cortazar scriitori care propun scheme noi ficţionale. Poveştile lui Cortazar sunt modulare, putând fi citite în ordinea dorită de cititor. Nu putem ignora pe marii scriitori sud americani ca de exemplu Garcia Marquez care a inventat realismul magic, sau peruvianul Mario Vargas Llosa care propune un nou gen de istorie politică. Secolul 21 este marcat de o literatura experimentală, electronică, puternic bazată pe computerizare, internet, prelucrarea digitală a imaginii, folosind şi exploatând însăşi media pe care este construită, stocată şi difuzată. Din experimente şi nevoia de inovaţie a apărut o artă nouă care exploatează circul, baletul, efectele de scenă şi tehnicile de filmare producând spectacole estetice ieşite din comun (Cirque de Soleil) . Cinematografia actuală experimentează filme produse integral pe computer cu imagine tridimensională care va lua locului filmului convenţional.


[Apollinaire]

 

Pe de altă parte experimentul conţine în el intrinseca senzaţie a căutării, a nefinalizării şi de aici pericolul de a fi apreciat ca un proces imatur, insuficient rafinat. Azi unii artişti caută să ne atragă atenţia provocându-ne. Arta vizuală este exhibiţionistă per se. Provocaţia nu trebuie să cadă în vulgar, artistul trebuie să ofere un vizual inteligent regizat, plin de satiră şi înţelesuri. David Bohm explică noţiunea de înţelegere. Este percepţia unui subiect concret şi bine definit? Dar în spatele obiectului există situaţii, istorie, aluzii, iluzii şi de aici apare nevoia de abstractizare.

Realitatea poate conduce la concretizarea unor idei, procesul de înţelegere devine mental, este un act cultural. Se poate declara astfel: Cultura este înţelegerea unei stări, împărţită şi trăită între indivizi. Vom conclude că arta experimentală nu este un produs finit ci doar un aspect al unui proces în desfăşurare care va continua şi va evolua în paralel cu tehnologia, morala şi mai ales din nevoia de a permanentiza schimbarea conceptuală pe care omul modern o produce şi o consumă. Astfel privită arta secolului XX este în întregime experimentală şi într-o perpetuă evoluţie, fără precedent.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.