libris.ro

Prefață la “Ceasul fantasmelor”

de Șerban Andrei Mazilu

După ce am parcurs Lenore Arras, n-am mai avut nici un dubiu în ceea ce privește talentul scriitoricesc al lui Oliviu Crâznic (nu că premiile naţionale şi internaționale pe care le deține n-ar fi un argument convingător); ceea ce mi-a rămas (atunci) întipărit în minte, și ceea ce mi-a amplificat respectul pe care i-l purtam deja, este însă complexitatea sa ca autor. Oliviu se bucură, așa cum spuneam, de o abilitate admirabilă în a mânui condeiul, dar nu își compune poveștile bazându-se doar pe atât: se documentează atent, își alege cuvintele cu multă grație și își finisează textul până la perfecțiune (…şi să nu omitem seriile de câte șase telefoane în care își negociază intens o cacofonie intenționată).

Ceasul fantasmelor este, cu siguranță, cel mai elocvent argument că prima mea afirmație este cu totul adevărată. Această colecție este indubitabil specială prin varietatea poveștilor pe care le include, iar Oliviu dovedește că poate stăpâni fără efort specii şi subspecii literare adiacente, dar evident diferite, păstrând în permanență elementul de teroare și suspans la un nivel ridicat. Fie că vorbim despre „dark fantasy”, „sci-fi” sau „gothic” pur, scriitura este consecvent intensă, în timp ce versatilitatea este termenul cel mai potrivit pentru a descrie limbajul pe care autorul îl folosește. Aceasta este o altă constantă în opera lui Oliviu – efortul pe care el îl dedică în studierea anumitor perioade istorice, doctrine, formule de adresare și arhaisme face (cum s-ar spune) toți banii și este totodată elementul care îl „smulge” pe Crâznic din rândurile autorilor români, condimentul secret ce-i transformă opera într-un produs atât de savuros.

Un alt amănunt demn de menționat este originalitatea prezentă în colecția de față. Trăind într-o adevărată criză literară, este surprinzător (dacă nu chiar miraculos) faptul că acest autor reușește să abordeze teme clasice (moroi și vârcolaci, călători în timp și extratereștri cu intenții criminale), fără a cădea în păcatul comercializării hollywoodiene sau, mai rău, în penibilul ieftin al filmelor de groază filmate în beciul bunicilor. Dar poate cel mai impresionant detaliu este uzul limbii române în duelul cu anumite specii literare care nu caracterizează literatura noastră; Crâznic bate cu eleganță prejudecata că literatura „fantasy” este un fel prea scump de mâncare, pe care numai vorbitorii nativi de engleză și-l permit, iar Ceasul fantasmelor rupe monotonia scrierilor autohtone, fie numai prin curajoasa sondare a exoticelor „steampunk” (Tempus fugit) și „space opera/planetary romance” (seria Ermengaarde), încununată de succes.

Imaginându-mi că nici lui Columb nu i-ar fi plăcut să afle că va descoperi un cu totul alt continent decât preconizase, conchid aici, în granițele imperiului fantasticului, nedivulgând deosebitele detalii, dar asigurându-l totuși pe stimatul cititor că, în vreo câți-ani-vrea-Crâznic, Poe și Lovecraft vor închina un pahar în cinstea sa – motiv suficient de bun, aș zice, să încercaţi această carte.

 

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #44 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *