libris.ro

Literatura fantastică este cea mai veche formă de literatură

[interviu cu Oliviu Crâznic – invitatul nostru din EgoPHobia #44]

de Sorin-Mihai Grad

EgoPHobia: Când va fi cazul ai prefera să fii îngropat, incinerat, aruncat în mare, lăsat pe munte, ai alte planuri sau nu-ți pasă?

Oliviu Crâznic: Îmi pasă chiar foarte mult. Sunt un fel de creștino-agnostic. Mai exact, consider că, dacă există ceva dincolo de materie (lucru de care nu sunt deloc convins), atunci acel „ceva” nu poate fi decât în legătură, mai strânsă sau mai puțin strânsă, cu religia creștină. Din punctul meu de vedere, este singura religie cât de cât verosimilă, chiar dacă o înțeleg diferit de felul cum o înțeleg majoritatea credincioșilor. De pildă, „Cel fără de păcat să arunce primul piatra” nu îmi pare a însemna „Nu judeca” – îmi pare a însemna „Judecătorii nu trebuie să fie corupți”. Iar iertarea nu exclude sancțiunea – Iisus l-a iertat pe tâlhar, dar nu l-a salvat de la meritata moarte. De asemenea, nu exclud complet posibilitatea existenței unor elemente valide în alte religii, chiar dacă ansamblul respectivelor elemente îmi apare ca total neconvingător. În sfârșit, criogenia ar putea oferi o alternativă care ar merita încercată.

EgoPHobia: Sub ce formă ai prefera să te întorci dacă ai putea alege? (strigoi, vampir, zombi, dalai lama,…)

Oliviu Crâznic: Tare asta cu „dalai lama” (zâmbet). Bineînțeles, sub formă umană. Teoria reîncarnării este una interesantă, mai credibilă și mai atrăgătoare decât altele.

 

Nu cred în literatura vârstelor

EgoPHobia: Ce povești îți plăceau când erai mic? Țineai cu eroii pozitivi sau cu cei care-o încasau?

Oliviu Crâznic: Citeam cam tot ceea ce citesc și acum – fie literatură științifică, fie beletristica extraordinarului (fantastic, aventură, cărți polițiste sau istorice etc.). Țineam cu eroii pozitivi care o încasau – întotdeauna i-am admirat pe oamenii care reușesc să își păstreze valorile în ciuda vicisitudinilor sorții.

EgoPHobia: Te-ar interesa să scrii și povești pentru copii?

Oliviu Crâznic: Nu cred în literatura vârstelor. Citeam Poe și Omul invizibil încă de la grădiniță, alături de Taina albă sau de Copiii căpitanului Grant. Basmele nu mi-au plăcut niciodată. Prin urmare, nu cred că gusturile țin de vârstă, țin de fire. Tot ceea ce scriu eu poate fi citit, în egală măsură, de copii ca și de adulți. Unii vor înțelege mai mult, alții mai puțin – iată totul.

EgoPHobia: Preferi să citești science fiction sau fantasy?

Oliviu Crâznic: Citesc fantasy doar accidental (ca să nu se înțeleagă greșit – citesc foarte mult fantasy, aproape tot ce găsesc, dar nu o fac cu prea mare plăcere – există, desigur, și excepții, de obicei din zona fantasticului eroic – și nu citesc nici pe departe atât de mult, raportat la alte specii literare, în legătură cu care depun eforturi uriașe să găsesc și să citesc TOT). La fel și horror. Fantasy pentru că e prea departe de realitate, iar horror pentru că este prea departe de principiile mele. Citesc însă cu mare drag gothic și science fiction.

EgoPHobia: Zombies sau vampiri?

Oliviu Crâznic: Categoric, vampirii. Zombies sunt destul de plictisitori – nu știu să facă decât un singur lucru, și nici pe ăla nu îl fac bine. Vampirul, în schimb, este, practic, un animal de pradă, ceea ce mă face să îl găsesc la fel de fascinant ca pe un tigru sau ca pe un velociraptor.

EgoPHobia: Star Wars sau Star Trek?

Oliviu Crâznic: Categoric, Star Trek. Star Wars: mi-a plăcut doar seria veche, și nu în mod deosebit. Sunt, în schimb, pasionat de Star Trek: Generația următoare, care ar trebui, în opinia mea, vizionat la școală, câte un episod pe zi, drept lecție de viață. Am învățat enorm din Star Trek, în special despre cum trebuie să te comporți în diverse situații, cu superiorii, cu subordonații sau cu egalii ierarhic, cu persoane străine sau cu persoane apropiate – dar nu numai. SeaQuest și Babylon 5 se află, de asemenea, printre serialele mele preferate.

EgoPHobia: Tolkien sau Martin?

Oliviu Crâznic: Îi prefer, mai degrabă, pe Joe Abercrombie (Prima lege), Mihai-Andrei Aldea (Drumul spre Vozia), Costi Gurgu (Mlaștinile din Sud și Rețetarium), Șerban Andrei Mazilu (Anotimpul pumnalelor) și, mai nou, pe Andrei Duduman (nu a publicat, deocamdată, decât o nuveletă, Eroi fără voie, dar nu am mai întâlnit, de la Dune încoace, o lume imaginară atât de complexă ca lumea creată de el, astfel că aștept cu mult interes primul său roman). Dintre operele lui George R.R. Martin, iubesc romanul SF Lumina ce se stinge.

Cu cât este mai lungă povestea, cu atât mai bine

EgoPHobia: Când citești, preferi poveștile întinse pe mai multe volume/romane/povestiri sau textele de sine stătătoare?

Oliviu Crâznic: Cu cât este mai lungă povestea, cu atât mai bine – atât timp cât nu este extinsă artificial.

EgoPHobia: Preferi să citești pe hârtie sau pe dispozitive electronice?

Oliviu Crâznic: Nu citesc pe dispozitive electronice decât atunci când nu am de ales. De altfel, în ciuda impresiei generale, cititul cu ajutorul dispozitivelor electronice a intrat deja în declin, cum era și de așteptat, și nu va ajunge niciodată să facă o reală concurență tiparului – decât dacă editurile vor renunța, din pricina costurilor sau din motive ecologice, să mai tipărească opere, ori dacă le vor publica pe hârtie de o atât de proastă calitate, încât să nu le mai poți considera obiecte de artă, ci de unică folosință (unele edituri chiar procedează astfel, din nefericire).

EgoPHobia: Care ar fi cel mai vechi text pe care l-ai citit? Cum ai aflat de el și unde l-ai găsit?

Oliviu Crâznic: Din punct de vedere istoric, cea mai veche operă literară păstrată este Epopeea lui Ghilgameș, pe care am citit-o, desigur. Acum prea mult timp ca să îmi mai amintesc cum am aflat despre existența acesteia și unde am găsit-o.

Deznodământul romanului este inspirat de un coșmar

EgoPHobia: Există planuri concrete de ecranizare a romanului tău de debut?

Oliviu Crâznic: Concrete, nu. Au fost mai multe discuții, cu actori (de fapt, actrițe) și regizori, producători etc. din țară și din străinătate, care m-au contactat în acest sens, manifestându-și interesul pentru …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul – dar, în acest moment, toate discuțiile se află în stadiul de simple discuții. Cea mai sigură cale de a avansa în această direcție ar fi realizarea unui scenariu în limba engleză și a unuia în limba română, apoi reluarea și intensificarea discuțiilor, cu materialul concret în față. Momentan, nu am însă timp să mă ocup de aceste aspecte – deși, poate, ar trebui.

EgoPHobia: Probabil c-ai spus în interviuri și la întâlniri cu cititorii cam tot ce e de povestit despre el, dar ai putea totuși să ne dezvălui ceva încă inedit despre coșmar?

Oliviu Crâznic:Mereu va rămâne câte ceva „încă inedit” legat de coșmar. De pildă, numele „doctorului Perrigord” este inspirat de cazul real al „lupilor (mâncători de oameni) din Perigord”, iar deznodământul romanului este inspirat de un coșmar avut de prietena care mi-a „pozat” pentru personajul „Adrianna” – coșmar pe care mi l-a povestit și care mi-a oferit ideea unei înfruntări finale în cadrul căreia delicatețea extremă devine violență vulcanică, în slujba unei cauze nobile.

EgoPHobia: Cum merge munca la continuarea lui? Ai în plan și alte materiale în acel univers?

Oliviu Crâznic: Referitor la continuare, am planul Cărării negre și un prolog – intitulat Ultimele ore ale lui Conrad Lorenz, deși este posibil ca respectivul prolog să devină, în cele din urmă, o povestire separată. În același univers (mai mult sau mai puțin) se petrec Pivnițele Palatului Charron și Lenore Arras – povestire și, respectiv, nuveletă incluse în volumul de colecție Ceasul fantasmelor (Ed. Crux Publishing, 2015). Există, ca urmare a solicitării cititorilor (și ca urmare a sugestiei unor critici literari, cum ar fi lect. univ. dr. Florin Pîtea), și planul unui volum de povestiri dedicate istoriei personajelor, înainte de sosirea acestora în Castelul Ultimelor Turnuri. Volumul se va numi Înainte de coșmar.

EgoPHobia: Cum ai selectat prozele care constituie Ceasul fantasmelor din ce ai publicat până acum? Ai vrut neapărat să fie treisprezece sau așa s-a nimerit?

Oliviu Crâznic: Așa s-a nimerit. Cred că am aflat că sunt treisprezece după ce a apărut cartea. Dar este o întâmplare fericită. Practic, am publicat tot ce nu era „sub contract” cu alte edituri, revizuind unele proze și alegând să fie incluse în volum într-o anumită ordine, menită a oglindi „istoria” Terrei din trecutul îndepărtat, până în viitorul nu mai puțin îndepărtat.

EgoPHobia: Te așteptai ca primul tiraj al acestui volum să se epuizeze așa repede?

Oliviu Crâznic: Nu. Cam la fel de repede s-a epuizat primul tiraj din …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul, dar de data aceasta eram sceptic, pentru că cititorii mei cunoșteau multe dintre proze, și pentru că povestirile se vând, evident, mai greu decât romanele. Chiar sugerasem editurii să încerce un tiraj mai mic – din fericire, Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu au avut o viziune corectă asupra acestui aspect și au preferat să își asume eventualele riscuri, ceea ce s-a dovedit a fi o decizie foarte bună. În mare parte, performanța se datorează profesionalismului Editurii Crux, loialității cititorilor mei dragi și, nu în ultimul rând, superbei coperte realizate de Ionuț Bănuță.

EgoPHobia: Care ar fi cea mai ciudată reacție pe care ai primit-o până acum în legătură cu el?

Oliviu Crâznic: Au fost câteva voci (puține) care au susținut fie că nu le-a plăcut coperta, fie că nu le plac volumele tipărite pe hârtie albă, ceea ce, sincer, m-a surprins destul de tare; dar, de gustibus. Din fericire, majoritatea cumpărătorilor au avut o altă opinie.

EgoPHobia: Ce ne poți dezvălui despre saga Ermengaarde? Vor fi și romane sau doar un ciclu de proze scurte?

Oliviu Crâznic: Saga Ermengaarde conține, pe lângă prozele scurte (au fost deja publicate Mascarada învinșilor, Transport periculos, Echilibru, Edana Rose și Domini Canes), o nuvelă (sau, poate, roman scurt) intitulată Imperiul minciunilor și aproape terminată, precum și un roman de mari dimensiuni, poate în două volume, intitulat Cer incendiat.

 

EgoPHobia: Intenționezi să-ți aduni periodic povestirile în colecții oarecum eterogene precum Ceasul fantasmelor sau plănuiești să le grupezi pe cât posibil în volume dedicate unui singur univers?

Oliviu Crâznic: Nu intenționez să mai scriu povestiri, decât dacă anumite idei se vor preta strict la forma prozei scurte. Acestea vor fi, eventual, incluse într-o ediție extinsă a Ceasului fantasmelor. Nu consider volumul eterogen – dimpotrivă, îmi pare (și unii cititori au avut aceeași senzație) că povestirile „curg” perfect unele dintr-altele, închegând o istorie fantastică a Pământului.

Următoarea carte  o voi publica poate în primăvara anului 2016

EgoPHobia: Știi deja care va fi următoarea carte pe care o vei publica și pe când preconizezi că se va întâmpla asta?

Oliviu Crâznic: Antemenționata Imperiul minciunilor. Poate în primăvara anului 2016, dacă Sărbătorile de iarnă îmi vor oferi timpul necesar pentru a scrie.

EgoPHobia: Intenționezi să mai cobori în timp și înaintea evului mediu în textele tale?

Oliviu Crâznic: Utilizez în mod constant elemente tipice Antichității, incluse (voit) anacronic în unele texte (de pildă, în Lenore Arras „coexistă” creștinismul și zeitățile Greciei Antice). Trecătoarea se petrece chiar în timpul războaielor daco-romane. Am admirat „goticul antic” întotdeauna – sau, mai exact, din momentul în care am citit povestirea lui Poe – Tăcere. De asemenea, sunt pasionat și de Preistorie (a se vedea, mai sus, remarca privind velociraptorul). Deci, este probabil ca, mai devreme sau mai târziu, să explorez din nou Antichitatea sau să cobor, împreună cu personajele mele, în „Preistorie”.

EgoPHobia: Am observat că alegi cu mare grijă numele personajelor. Te pasionează domeniul sau e doar o parte pe care o consideri importantă a poveștilor? Chiar, despre numele tău ce ne-ai putea dezvălui? Ai un prenume destul de rar, purtat totuși și de câteva celebrități. Admiri în mod deosebit munca vreuneia?

Oliviu Crâznic: Nu mă pasionează domeniul, dar numele unui personaj este parte esențială a caracterizării acestuia, prin simbolistica istorică și culturală. De cele mai multe ori, un nume ales cu grijă este o poveste „per se”. Numele meu? Prenumele, „Oliviu”, nu își are orginile în grecescul „măslin”, cum greșit se crede de obicei, fiind, în fapt, un nume de origine germanică (de altfel, eu am strămoși germani, dinspre mamă; și slavi, dinspre tată, ceea ce are legătură cu unele dintre explicațiile de mai jos) – „Alfher” („grăitor al adevărului”, „protector” sau, conform altor etimologi, „războinic elf”). În Evul Mediu, varianta franțuzească, „Olivier”, s-a răspândit în toată Europa (datorită popularității personajului din Chanson de Roland); ulterior, începând cu secolul al XVII-lea, numele și-a pierdut din prestigiu și din „adepți” (datorită proastei reputații a Lordului Protector englez Oliver Cromwell), „spălându-și păcatele” și revenind la modă în secolul al XIX-lea (cu ajutorul personajului „Oliver Twist”, creat de Charles Dickens). Iată, am răspuns și privitor la celebrități, rezultând că îi admir mai mult pe Olivier de Gennes și pe Twist, mai puțin pe Cromwell (zâmbet). În ceea ce privește numele de familie, are și acesta o istorie interesantă. Conform lui S. Marian (Mitologia daco-română apărută în secolul al XIX-lea), „zburătorul” (mai cunoscut astăzi ca „incubus”), numit și „crâsnic”, este un demon erotic. Conform Dicționarului universal al limbii române, ed. a VI-a (1929), „crâsnic” este persoana care are în grijă paza unei biserici („slav. KRŬSTŬ, cruce: lit. cel ce duce înainte crucea”). Dacă aș crede în Soartă, aș putea spune că numele meu are legătură directă cu cariera mea de scriitor de literatură fantastică – și nu doar numele meu. M-am născut în orășelul de munte Lupeni, în Transilvania („Țara de dincolo de pădure”), pe data de 1 noiembrie (în zonă, Ziua Morților – probabil reminiscență a ocupației austro-ungare, fiind o „sărbătoare” de origine catolică).

EgoPHobia: Ai publica(t) ceva sub pseudonim? De ce?

Oliviu Crâznic: Nu am publicat sub pseudonim și nici nu cred că aș publica. Nu îmi pot imagina nici un motiv pentru care aș putea lua o asemenea decizie.

EgoPHobia: Ai scrie o carte ca ghost writer?

Oliviu Crâznic: Gradul de implicare al unui ghost writer într-un text poate varia semnificativ. De multe ori, el nu face o muncă diferită de munca de redactare și/sau de editare pe care o fac redactorii și editorii din România (și nu numai). Da, aș accepta să scriu o carte ca ghost writer, dacă proiectul mi s-ar părea interesant și dacă ar fi bine plătit.

Literatura extraordinarului este cea mai bine vândută literatură din lume

EgoPHobia: Ai în plan să scrii și cărți “serioase” sau preferi să te desfășori în așa-numitele nișe în care te simți confortabil?

Oliviu Crâznic: În primul rând, nu poate fi vorba despre o „nișă” – literatura fantastică este cea mai veche formă de literatură din lume (a se vedea și mențiunea de mai sus în ceea ce privește Epopeea lui Ghilgameș), iar literatura extraordinarului este cea mai bine vândută literatură din lume. Shakespeare, Eliade și Eminescu scriau literatură fantastică. Nu simt nevoia să fiu mai „serios” decât ei – prefer să rămân cu ei în „ligă”, lăsându-le altora, hm, gloria de se găsi pe același raft cu Ion, cu Moromeții sau cu Baltagul.

EgoPHobia: Scrii regulat sau în funcție de factori precum timp liber, inspirație, termene de predare,..?

Oliviu Crâznic: Sunt o persoană foarte dezordonată. Nu pot face nimic organizat, mă enervează până și ideea în sine. Scriu numai când am chef.

EgoPHobia: Scrii după planuri sau te lași ghidat de inspirație?

Oliviu Crâznic: Uneori am un plan – unul general, însă. Alteori, pur și simplu „simt” povestea și mă grăbesc să o aștern pe hârtie. În concluzie, inspirația primează.

EgoPHobia: Ai nevoie de stimulente sau ritualuri ca să scrii?

Oliviu Crâznic: Nu am nevoie, dar mă ajută. De pildă, pizza și Coca Cola sunt mereu de folos.

EgoPHobia: Mai speri să ajungi să trăiești din scris?

Oliviu Crâznic: Desigur. Asta este și ideea, nu? În orice caz, am câștigat din scris tot mai mult, în fiecare an. În acest ritm, va mai dura destul până să ajung să trăiesc din scris, dar dacă voi reuși să public volume individuale mai des, sper să se intensifice semnificativ ritmul.

EgoPHobia: Cum merge treaba cu traducerile în engleză ale prozelor tale? Dar cu textele scrise direct în engleză? Ceva ecouri semnificative sau măcar încurajatoare?

Oliviu Crâznic: Nu am publicat în străinătate decât nonficțiune, deocamdată, pentru că nu am avut timp să mă ocup serios de traduceri. Nici nu mă interesează în mod deosebit – ca și în România, dacă nu publici la o editură puternică, publici degeaba (din punct de vedere al reușitei în carieră). Ceea ce nu înseamnă că nu mă bucură sau că nu mă onorează publicarea peste graniță, ci doar că nu este cazul să fac din aceasta scopul vieții mele. „Cheia succesului” se află, momentan, în România, nu în altă parte. Ca fapt divers, chiar astăzi un editor din Statele Unite ale Americii s-a oferit să îmi găsească un contract pentru Last Hourglass – de asemenea, conform unui comunicat al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, Antologia SF-ului European (vol. II), editată de „International Speculative Fiction” şi „Europa SF” (coord. Cristian Tamaş şi Roberto Mendes) „va publica traducerea în engleză a povestirii Ultima clepsidră, de Oliviu Crâznic (…) în compania unor texte aparţinând unor autori celebri ai SF-ului mondial”.

EgoPHobia: Am aflat (pe surse, desigur) că pregătești împreună cu Ștefan Bolea un e-book în engleză, cu proze fantastice scrise de voi.

Oliviu Crâznic: Un proiect interesant (mă bucur în mod deosebit să am ocazia de a colabora și în acest context cu prietenul, filosoful și scriitorul Ștefan Bolea), realizat cu sprijinul EgoPHobia, care ne-a asigurat traducerile în cadrul parteneriatului cu MTTLC. Volumul va fi intitulat Thy Bleeding Shadow. Editura Crux Publishing și-a manifestat, în principiu, interesul pentru proiect, rămâne să discutăm concret după ce editorii noștri vor începe publicarea de cărți în format electronic.

EgoPHobia: Vor mai apărea e-book’uri în seria Dublu tăiș sau ați renunțat la proiect? Cum a fost primită de către public?

Oliviu Crâznic: Seria a fost bine primită, dar am decis să amânăm pe termen nedefinit reluarea proiectului, deoarece este mai avantajos financiar să publicăm „pe hârtie”.

Lucrez la un studiu amplu, “Fantasticul delimitat. Teorie și istorie literară”

EgoPHobia: Ești un cronicar foarte activ al cărților de science fiction și fantasy scrise de autori români. Intenționezi să-ți aduni recenziile (respectiv articolele) în volume, sau consideri că-și îndeplinesc rostul apărând în reviste și pe site’uri și nu te interesează să mai ai de-a face cu ele?

Oliviu Crâznic: Lucrez la un studiu amplu, Fantasticul delimitat. Teorie și istorie literară, pentru care voi selecta material și din cronicile de carte, articolele etc. publicate până acum. Materialul însă va fi prelucrat și adaptat în așa fel încât să corespundă modelului pe care l-am ales pentru studiul în cauză.

EgoPHobia: Scrii și poezii. Pregătești un volum (sau mai multe) sau n-ai încă planuri în direcția asta?

Oliviu Crâznic: Există material pentru un volum, intitulat Vampirism And The Rose. A Gothic Venture Beyond The Realms Of Love And Nightmare, dar nu am, momentan, timpul necesar să mă ocup de pregătirea acestuia pentru publicare. Toate la timpul lor. Până atunci, voi încerca să public unul sau mai multe volume mai scurte, în format electronic – probabil tot în colaborare cu Ștefan Bolea.

EgoPHobia: Îți mulțumim pentru răbdarea și bunăvoința cu care ne-ai răspuns. Pentru a încheia acest interviu într-o notă optimistă, te mai rugăm să ne spui care crezi că e principala problemă a literaturii contemporane.

Oliviu Crâznic: Principala problemă a literaturii contemporane, totodată cauză directă a decăderii acesteia, o reprezintă, pe lângă redactările și traducerile făcute „pe genunchi”, de către neprofesioniști, orientarea tot mai evidentă a scriitorilor către o scriitură simplă – caracteristică, în cel mai fericit caz, stilului publicistic, și contrastând cu bogăția lexicală specifică stilului beletristic. De multe ori, registrul lingvistic cult este înlocuit, neinspirat, chiar cu registrul lingvistic trivial, sub justificarea „realismului” (uitându-se, probabil, că scopul literaturii nu este și nu a fost niciodată redarea exactă a realității). De asemenea, „arta pentru artă” tinde să elimine mesajul moral (element esențial al oricărei manifestări culturale), rezultatul imediat fiind transformarea operei artistice în simplu divertisment. Dacă mai mulți scriitori (speranța stă mai cu seamă în cei tineri) se vor încumeta să depună un minim efort, studiind teoria literară, stilistica etc., putem spera într-un viitor jalonat de capodopere – în caz contrar, va trebui să ne mulțumim cu câteva excepții, ici-colo, în vreme ce majoritatea cărților publicate vor constitui doar material pentru petrecut timpul în lipsă de altceva mai bun de făcut, urmând a fi uitate îndată ce au fost citite. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt – este suficient să remarcați de câte ori, în cursul conversațiilor cotidiene, cunoscuți ai voștri care nu sunt personaje active pe piața de carte din România menționează opere ale unor autori români, sau chiar ale unor autori străini care și-au publicat opera în urmă cu câțiva ani. Vă veți întrista, vă asigur. Din fericire, încă mai există și scriitori, români sau străini, suficient de ancorați în livresc pentru ca operele lor să supraviețuiască timpului. Non omnis moriarNot everything dies.

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #44 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *