libris.ro

Artistul care are ceva în comun cu noi: Hans Laban

de Adrian Ioniță
click for the English version

 

Pentru a comemora tricentenarul Tratatului de la Utrecht (1713), Fundația Utrecht KF Hein a lansat în 2012, proiectul The Art Of Making Peace. Câștigătorul acestui proiect, Hans Laban, un grafician din Utrecht, a prezentat în 2013 propunerea We do have something in common, care a dus la realizarea unor gravuri de mari dimensiuni ce urmează firul narativ al convingerii sale personale despre pace.


[Hans Laban în Grafisch Atelier Daglicht Eindhoven, photo copyright: Richard Fieten]

În mai puțin de doi ani de la finalizarea sa, acest proiect a devenit o sursă de inspirație pentru oamenii de peste tot, invitându-ne să aflam ce anume avem în comun și cum putem rezolva pașnic diferențele dintre noi. Tratatul de pace de la Utrecht a creat modelul unui sistem european bazat pe echilibrul de putere între națiuni. În timp, modelul s-a dovedit a fi un factor cheie în menținerea păcii, din păcate însă unul fragil.

We do have something in common constă într-un proiect de montaje fotografice monumentale transferate pe hârtie prin gravare pe plăci de metal, sau incizii pe panouri de lemn. Materialul fotografic utilizat de artist poartă în sine atribute emoționale și afective distincte care trec dincolo de intenția inițială a unei simple fotografii de familie. Acestea sunt fotografiile unor familii și prieteni din întreaga lume atent selectate și juxtapuse în tente subtile și transparente pentru a transmite vizual argumentul că putem vedea similaritate în diferență sau chiar neasemănare. Acum șaptezeci de ani, în scrierile sale despre reproduceri tehnologice, filosoful și teoreticianul Walter Benjamin afirma faptul că, dincolo de abordarea sa canonică în vizualizare, montajul cuprinde si voința de autenticitate. Hans Laban face exact acest lucru atunci când ne îndreaptă atenția spre asemănările dintre oameni, dincolo de diferențe religioase, sociale și politice. El ne educă ochiul pentru a găsi acest adevăr privind spre subiecții montajelor sale fotografice compuse și editate cu meșteșug. Oamenii prezenți în gravurile sale sunt aranjați astfel încât să intre într-un dialog comun și să formeze o conexiune cu privitorul.

Într-o lucrare academică intitulată Privind la albumul fotografic de familie: o discuție teoretică despre ce și cum, Mette Sandbye, o cercetătoare daneză a relației dintre fotografia de amatori și istoria colectivă, subliniază faptul că “fotografiile de familie conțin calități emoționale, psihologice și afective care trec într-un domeniu ce îl depășește pe proprietarul individual și ar trebui invocate în contextul mai larg al esteticii și științelor umaniste. Albumele foto de familie sunt căi de comunicare socială și emoțională și pot fi interpretate ca modalități de înțelegere și împăcare cu viața, și, în același timp, ele documentează mai multe aspecte sociologice ale vieții de zi cu zi, spre care nu avem acces prin alte surse istorice.

Mette Sandbye face, de asemenea, o trecere în revistă a puținelor studii academice despre subiectul fotografiilor de familie, precum cele ale lui Pierre Bourdieu, Richard Chalfen, Mary Warner Marien, Geoffrey Batchen, Patricia Holland, Arjun Appadura și alții pentru a concluziona că, în comparație cu imensa cantitate de material fotografic aflat la dispoziție în case particulare din întreaga lume, fotografii care așteaptă să fie privite, sau povestite, “până acum s-a scris foarte puțin pe acest subiect.” În acest context, arta lui Hans Laban ne oferă un instrument de studiu indispensabil pentru interpretarea fotografiilor de familie folosite pentru a transmite sentimente de conexiune între oameni.


[Close, gravură realizată cu rășini foto polimerice, copyright 2013 Hans Laban, fotografii donate de Anna van Suchtelen și Jonathan Robertson]

Să luăm ca exemplu Close, o gravură de 84/110 cm realizată cu rășini foto polimerice. Aceasta prezintă o familie japoneză în micul lor apartament din Tokyo. Fotografia a fost făcută de un bun prieten al artistului care a fost în Tokyo pentru câteva zile. După cum se observă la unele gravuri, Laban dezvoltă o relație de prietenie cu subiecții fotomontajelor sale. În acest caz, ei sunt rudele unui coleg japonez pe care Laban l-a întâlnit în Vancouver, Canada. “Toți sunt foarte apropiați unul de celălalt, mamă, tată și fiică. Mama este scriitoare, am chiar o carte cu poezii de la ea. Am fuzionat acest portret intim de familie cu o imagine a fiului meu Kamil și a prietenul său Ivo Soliman, care la timpul respectiv călătoreau în zona Golfului San Francisco”, explică artistul.

După Mette Sandbye, care în lucrarea ei a analizat un album foto japonez, atunci când abordăm o astfel de imagine, încercarea de a afla ce este specific japonez în ea se poate dovedi contraproductivă, și acest lucru se întâmplă pentru că ne conduce spre o analiză a diferențelor culturale. Hans Laban rezolvă această problemă într-un mod foarte subtil prin eliminarea unor detalii inutile din fotografiile originale. Micul apartamentul japonez a fost ticsit cu o mulțime de lucruri, așa că el a curățat imaginea și a juxtapus în fundal imaginea pașnică a golfului. Apa din golf reflectată prin capul transparent al bărbatului japonez, tatăl, are o semnificație specială pentru Laban deoarece amplifică o atitudine de reflectare a subiectului său într-un anumit moment din timp. Pe cât de banal pare să descrii imagini artistice în acești termeni, pe atât de important este s-o faci pentru că aceasta indică structura metaforică și narativă a demersului artistic în care este angajat Hans Laban. Vă puteți imagina ceva ce a fost înainte sau după au fost făcute fotografiile, a declarat Hans Laban, vorbind despre “Close” – oricine poate gândi ce dorește în această imagine, dar împreună, totul se potriveste de minune.


[The Well, gravură realizată cu rășini foto polimerice, copyright 2013 Hans Laban, fotografii donate de Jonathan Freundlich, Kim Seongsoo, Filip Korsa și Vincent Laban]

Tema apei apare și în The Well, o compoziție complexă realizată cu fotografii făcute de un băiat palestinian la un bazin cu apă caldă lângă Bethlehem. Ideea de conexiune umană pare cu atât mai evidențiată cu cât tinerii din apă sunt din Franța și Israel, iar fata este din Siria. Pe partea de sus a acestei gravuri foto polimerice sunt gravate cu laser figurile unor oameni din Republica Cehă și Coreea. Fotografiile folosite în această gravură au fost furnizate de către fiul lui Laban, care a locuit o vreme în Taiwan.

Pentru ochiul nevinovat al unui privitor care nu știe detalii despre naționalitatea persoanelor fotografiate în montaj sau despre locatie, semnificația gravurii poate părea ascunsă. Cum ar putea fi interpretată o asemenea gravură dacă, să zicem, o găsim la o piață de vechituri, pe pereții unui muzeu sau undeva într-o arhivă obscură? Întrebarea ne aduce în chiar miezul proiectului lui Hans Laban. În încercarea noastră de a găsi răspunsuri, vom dezvolta propria noastră narațiune, propria noastră poveste internă, și prin aceasta vom stabili o conexiune care dovedește că, pentru a face ceva în comun, trebuie să dăm la o parte tot ceea ce ne face diferiți și ne desparte.

***

O galerie foto a proiectului We do have something in common poate fi accesată la:

Hans Laban / Beeldend Kunstenaar

Gravuri ale proiectului We do have something in common de Hans Laban au fost expuse recent la The DIPLOMATIC ART, expoziție care prezintă și promovează artiști vizuali profesioniști din țări care au consulate generale sau onorifice în Timișoara. Expoziția e deschisă între 12 noiembrie și 12 decembrie la Muzeul Banatului, Bastionul Theresia, Timișoara

 

 

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: The artist who does have something in common with us: Hans Laban | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *