(Studii fantastice)
de Oliviu Crâznic
În artă, „fantasticul” (gr. „phantastikos”: „existent numai în imaginație”) poate fi definit drept crearea deliberată a unei realități artistice, structural și semnificativ diferite de realitatea obiectivă, opera rezultată în urma procesului de creație nemaicorespunzând, astfel, acestei din urmă realități.
Termenul „fantastic” nu trebuie confundat cu alţi termeni, sinonimici [NB: termenii „sinonimici” sunt termeni cu înţeles „asemănător”, nu neapărat „identic”].
Astfel, „fantasticul” nu trebuie confundat cu „absurdul” (lat. „absurdus”: „de la surd”, de aici „fără sens”), cu „alegoricul” (gr. „allegoria”: „vorbire figurată” ), cu „fictivul” (lat. „fictus”: „fals”) sau cu „supranaturalul” (lat. „supranaturalis”: „mai presus de natură”, în special cu sensul religios – nu neapărat creștin – „de origine divină”).
Concret – spre deosebire de „fantastic” –, „absurdul”, „alegoricul” și „fictivul” pot corespunde realității obiective, neredând în mod necesar concepte imposibil a fi întâlnite în lumea pe care o cunoaștem. În ceea ce privește „supranaturalul”, deși acesta, ca și „fantasticul”, nu corespunde realității obiective, presupune, pentru a fi identificat, o condiție suplimentară condițiilor care definesc „fantasticul”, și anume raportarea la forțe misterioase și nelumești.
„Fantasticul” nu trebuie confundat nici cu „realismul magic”. În vreme ce primul termen desemnează în artă, după cum vom vedea, în primul rând, o categorie estetică (atunci când este utilizat în sens larg) și, în al doilea rând, o specie literară tematică (atunci când este utilizat în sens restrâns), cel de al doilea termen desemnează în artă un curent artistic (dedicat incidenței fantasticului în realitatea cotidiană). Celor care s-ar putea arăta mirați de dubla semnificație artistică a termenului „fantastic” le reamintim că nu este vorba despre un caz singular, limba română fiind universal recunoscută drept o limbă caracterizată prin bogăție semantică. De pildă, o dublă semnificație artistică întâlnim și în cazul termenului „realist”, acesta fiind utilizat, de mult timp și fără a se crea nici un fel de confuzii nedorite, atât în sens larg, general („mimesis”, „care imită realitatea”), cât și în sens restrâns, tehnic („aparținând curentului artistic realist”), în funcție de context; „satira” este, în același timp, procedeu artistic și specie literară etc.
În vederea evitării unor confuzii apărute, recent, ca urmare a preluării unor noțiuni din teoria literară anglo-saxonă (mai bogată și mai „bine” cunoscută la noi decât teoria literară românească de gen) în limba română, fără discernământ și fără analiza și adaptarea firești și necesare, ne vom opri aici, pentru câteva clipe, și asupra termenului anglo-saxon „fantasy”.
Potrivit Encyclopædia Britannica (printre ai cărei editori și autori se regăsesc numeroși laureați ai Premiului Nobel): „«fantasy», also spelled «phantasy», imaginative fiction dependent for effect on strangeness of setting (such as other worlds or times) and of characters (such as supernatural or unnatural beings). (…) Science fiction can be seen as a form of fantasy” [„«fantasy», ortografiat și «phantasy», ficțiune imaginativă depinzând, din punct de vedere al efectului scontat, de stranietatea decorului (plasat în alte lumi sau în alte vremuri, de pildă) și a personajelor (creaturi supranaturale sau anormale/ireale, de pildă). (…) Științifico-fantasticul poate fi considerat o formă de «fantasy»”].
Potrivit Merriam-Webster Dictionary: „fantasy” – „something that is produced by the imagination”; „fantastic” – „based on fantasy: not real” [„fantasy” – „produs al imaginației”; „fantastic” – „fantezist: ireal”].
Potrivit eseului On Fairy-Stories (semnat de J.R.R. Tolkien – autorul romanului Stăpânul inelelor, filolog și profesor universitar): „Fantasy (…) combines with its older and higher use as an equivalent of Imagination the derived notions of «unreality» (…), of freedom from the domination of observed «fact», in short of the fantastic” [„Fantasy (…) combină cu vechiul, clasicul sens de echivalent al Imaginației noțiunile derivate de «irealitate» (…), de evadare de sub dominația «faptelor» obiective, pe scurt, de «fantastic»”].
În concluzie, nu este nici necesară, nici de dorit (dând naștere unor complicate și nejustificate ramificații teoretice) introducerea în teoria literară românească a termenului „fantasy” (acest termen, de altfel, nesupunându-se regulilor de scriere și de pronunțare existente în limba română) ori a altor termeni cu (aparent) același înțeles (de pildă, termenii „fantezie” și „fantasie” – proprii teoriei muzicii, și nu teoriei literare – desemnează compoziții muzicale bazate pe improvizație, corespunzând englezescului „fantasia” și franțuzescului „fantaisie”, nicidecum englezescului „fantasy” și franțuzescului „fantasie”), atât timp cât avem, deja, termenul consacrat și corespondent: „fantastic”.
Nu putem încheia acest excurs fără a menționa trei scriitori români care au contribuit, prin opiniile lor exprimate public, în scris, cu diverse prilejuri, la receptarea corectă, în spațiul cultural românesc, a unor noțiuni precum „fantastic” sau „fantasy”. Astfel, într-un eseu intitulat Da, există fantasy românesc, publicat în spațiul virtual (vyrclozone.wordpress.com) în anul 2009, Costi Gurgu așeza semnul egal între „literatura fantasy” și „literatura fantastică”; în monografia bibliografică O introducere în opera lui Liviu Radu (2014), dar și, anterior publicării acesteia, în cuprinsul diverselor cronici de carte publicate în spațiul virtual (tesatorul.blogspot.ro), lect. univ. dr. Florin Pîtea utiliza eticheta „fantastic” pentru creații literare catalogate în aria culturală anglo-saxonă drept „fantasy”; în sfârșit, într-un interviu publicat în spațiul virtual (www.ciprianmitoceanu.com) în anul 2015, Șerban Andrei Mazilu sublinia necesitatea conștientizării graniței existente între noțiunile de „absurd” și, respectiv, „fantastic”.
Fantasticul: categorie estetică
Așadar, după cum menționam mai sus, „fantasticul” reprezintă în artă, în primul rând, o categorie estetică – specializare a actului de creaţie menită a produce destinatarului respectivului act o anumită emoţie artistică (în acest caz particular, cu precădere, uimire) –, fiind îndeobște utilizat în sensul larg, general, relevat mai sus.
În literatură, categoria estetică a fantasticului este proprie stilului funcțional beletristic, regăsindu-se în opere aparținând mai multor curente literare [NB: engl. „literary tendencies/literary trends”, a nu se confunda cu epocile literare – engl. „literary periods” – pe care le-au dominat, cu mișcările literare – engl. „literary movements” – programatice care le-au cristalizat, cu grupările literare – engl. „literary groups” – care le-au susținut sau cu școlile literare – engl. „literary schools” – care le-au teoretizat; nu ne vom opri însă, deocamdată, asupra acestor noțiuni, deoarece curentele literare urmează a constitui obiectul unui studiu separat] și, totodată, în opere aparţinând oricăruia dintre cele trei genuri literare tipice acestui stil (genurile literare reprezentând modalităţi de exprimare alese de autor în vederea producerii emoției artistice): epic (caracterizat prin naraţiune), liric (caracterizat prin exprimare directă) şi dramatic (caracterizat prin reprezentare scenică).
De asemenea, categoria estetică a fantasticului se poate regăsi în opere aparţinând unor specii literare diverse. Speciile literare reunesc opere literare înrudite din punct de vedere formal (specii literare formale; engl. „literary forms”) sau tematic (specii literare tematice; engl. „literary genres”) şi nu trebuie confundate cu genurile literare (engl. „literary modes”) – primele fiind, aşa cum o indică şi denumirea, categorii specializate, subordonate acestora din urmă.
Fantasticul: specie literară tematică
Menționam, mai sus, și faptul că regăsim categoria estetică a fantasticului în opere aparţinând unor specii literare tematice diverse.
Ne refeream, astfel, în primul rând, la specia literară tematică primară a fantasticului (engl. „fantasy”), care se suprapune perfect categoriei estetice omologe și care se confundă cu originile și cu istoria literaturii chiar, deoarece caracterizează și definește miturile, legendele și basmele popoarelor, precum și derivatele acestora: epopeile antice (EG: Sîn-lēqi-unninni, Epopeea lui Ghilgameș), romanele episodice antice (EG: Lucius Apuleius Madaurensis, Metamorfoze sau Măgarul de aur), cântecele de vitejie (EG: Turold, Cântecul lui Roland), legendele cavalerești (EG: Sir Thomas Mallory, Moartea regelui Arthur), până la literatura modernă (EG: William Morris, Pădurea de dincolo de lume) și contemporană (EG: J.R.R. Tolkien, Stăpânul inelelor). Specia literară tematică primară a fantasticului presupune, prin definiție, acceptarea de către cititor a unei convenţii propuse de autor, în baza căreia fantasticul constituie un simplu „dat”, nenecesitând vreo explicație.
Ne refeream însă, totodată, și la specia literară derivată a științifico-fantasticului (engl. „science fiction”), care s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea științei și care presupune, prin definiție, acceptarea de către cititor a unei convenţii propuse de autor, în baza căreia fantasticul constituie un „posibil realism”, explicat prin anticipate descoperiri științifice; la specia literară hibridă a neofantasticului (engl. „science fantasy”), care s-a dezvoltat reunind, în cadrul acelorași opere, fantasticul „dat” cu „posibilul realism”; în sfârșit, la specia literară parcelară a goticului (engl. „gothic”), care s-a dezvoltat reunind opere în care regăsim categoria estetică a fantasticului și opere în care nu regăsim respectiva categorie estetică. Nu ne vom opri însă, deocamdată, asupra noțiunilor menționate în acest paragraf, deoarece acestea urmează a constitui obiectul unor studii separate.
Subspeciile literare reprezintă, desigur, subdiviziuni ale speciilor literare tematice. Specia literară tematică a fantasticului este susceptibil a fi divizată în subspecii literare, în funcție de varii criterii. Dintre aceste criterii însă, considerăm unul singur necesar și suficient pentru a contura diferența specifică prin care se caracterizează operele literare reunite într-o subspecie.
Înainte însă de a ne opri asupra criteriului în cauză, vom menționa, printre criteriile pe care le considerăm utile în vederea „etichetării” anumitor opere literare, dar improprii a fi utilizate în vederea creării unor subspecii literare (datorită eterogenității operelor reunite prin asemenea abordare, inevitabil, în cadrul aceleiași subspecii – și, totodată, din dorința de a evita crearea, tot inevitabilă în asemenea circumstanțe, a „subsubspeciilor” și a „subsubsubspeciilor” etc.), criteriul istoric, respectiv criteriul etății. În baza criteriului istoric, fantasticul poate fi, în funcție de epoca istorică aleasă de către autor drept decor al operei: preistoric, antic, medieval, renascentist, iluminist, industrial [NB: preferăm calificările „renascentist”, „iluminist” și „industrial” pentru a reprezenta epoca modernă timpurie, mijlocie și, respectiv, târzie, evitând astfel confuziile cu celelalte sensuri ale termenului „modern”], contemporan, futurist și anistoric. În baza criteriului etății, fantasticul poate fi, în funcție de vârsta cititorilor cărora li se adresează autorul cu precădere, impuber, juvenil și matur.
Adecvat a fi utilizat în vederea creării unor subspecii literare omogene (în măsura, desigur, în care omogenitatea este posibilă) considerăm, însă, criteriul literar, în baza căruia subspeciile literare ale fantasticului pot fi create prin raportare la noțiuni specifice teoriei literare. Astfel, putem vorbi despre patru mari subspecii aparținând speciei literare tematice a fantasticului, și anume: fantasticul eroic, fantasticul feeric, fantasticul întunecat și fantasticul histrionic. Cum, însă, va trebui să dedicăm un spațiu amplu prezentării fiecăreia dintre acestea, vom detalia cu alte ocazii.
*
Despre autorul rubricii:
OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, profesor evidențiat gr. I Limba și literatura română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, profesor gr. I Limba și literatura română) este scriitor de literatură fantastică, critic literar şi consilier juridic (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Criminalistică” și intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată, 2001). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea), declarat de M. Pricăjan (în revista culturală Familia) „Momentul Walpole în literatura română”. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, 
Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (George R.R. Martin, Paolo Bacigalupi, Ian R. MacLeod) sau clasice (Algernon Blackwood, Arthur Conan Doyle, Robert E. Howard, Rudyard Kipling, H.P. Lovecraft, George MacDonald, Guy de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate pe larg în diverse cărți și reviste de specialitate: în volumul Alte cronici de familie (secțiunea Domnul Gothic), semnat de M. Opriță (Cavaler al ordinului „Meritul Cultural”, oferit de Președintele României), în Caietele Echinox (revistă tipărită apărută sub egida Fac. de Litere a Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; eseul semnat de drd. în filologie Şt. Bolea – Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel), în revista culturală EgoPHobia (eseul Sfârșitul care începe, semnat de dr. în filologie M.-A. Aldea) etc. Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative”. În România, este invitat anual să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București despre Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. XIX: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București” și, în calitate de invitat special, la ed. a IV-a a Târgului de carte SF & Fantasy „Final Frontier”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate, realizate de Al. Mironov (scriitor, jurnalist, fost ministru al tineretului și sportului etc.) și lect. univ. dr. F. Pîtea (scriitor, critic literar), sau radiofonice, realizate de regretatul Șt. Ghidoveanu (Radio România Cultural). A apărut, în 2015, în calitate de expert în istoria vampirismului, în episodul Hunting Vampires al serialului Expedition Unknown, realizat de Travel Channel.
„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!”
(Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural
Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)