de Adrian Grauenfels
Uimitor, Japonia cea ermetică şi xenofobă îmbrăţişează DADA chiar după anul 1920 când numeroase articole despre mişcarea Dada şi relaţionarea ei cu Budismul precum şi chemarea necondiţionată la liberatate de expresie, sau revoltă contra tradiţiilor rigide, apar în presa Japoneză. Jurnalele culturale exultă. Takahashi Shinkichi, un tânăr poet, scrie: “La sfârşitul Războiului Mondial un cal de lemn numit DADA a început să galopeze arătând dinţii rebeliunii. E timpul să-l luăm de hăţuri”. Inspirat de articolele lui Tristan Tzara şi Walter Serner, Takahashi scrie în 1922, 16 rânduri de poem-manifest: “Declaraţii Dada”, care începe aşa: Dada afirmă şi neagă totul!
Acest text a fost inclus un an mai târziu în colecţia “Poemele Dada Shinkichi”, o tipăritură influentă care ajunge la numărul 4 într-o singură lună. Un fost profesor de limba engleză, Tsuji devine cel mai important semănător al mişcării Dada în Japonia. El publică un Eseu: “Neînţelegerea Dada” (1922) în care subliniază importanţa dadaismului pentru japonezi. Dada goneşte mizeria umană de dinăuntru, ţintind să elibereze omul de falsitate, capcane, megalomanie şi vanitate prostească. Tot în 1922 scoate o colecţie de eseuri sub titlul de “Tata Dada” (devotatul dadaist) iar în 1923 în tratatul “Deasupra literaturii” încearcă să explice procesul care l-a determinat să devină dadaist. O fază picantă o produce Tsuji care în drum spre o conferinţă numită “Expresii Dada” programată la Tokyo, se ceartă cu şoferul taxiului ducând la arestarea lui Takahashi, şi el prezent. Conferinţa a fost anulată, iar presa a descris cu suculenţă incidentul.
O grupare anarhistă de stânga fondează în ianuarie 1923 jurnalul Aka to Kuro (roşu şi negru). Primul număr era deschis cu o provocare futuristă rusă: “Ce este poezia? Ce este poetul? Noi declarăm curajos: Poezia este o bombă!”. Un alt manifest declară: Existenţa este Negaţie. Negarea este creaţie. Creaţia este un nimic. Takahashi se opune argumentând că aceşti anarhişti nu sunt Dada. Ca rezultat ei se declară Neo-Dada şi o nouă mişcare cu acest nume este lansată în 1925. Futuriştii ruşi Burliuk şi Palmov expun în Japonia prin anii 20-22. Ei introduc tehnicile colajului cât şi stilul de pictură futurist rus. O majoră figură avangardistă a timpului este artistul Murayama Tomoyoshi.
În 1922 se mută la Berlin. Galeria Der Sturm îl expune în martie 1922. Mai târziu va participa la prima conferinţă constructivist-dada alturi de Van Doesburg, Richter, Hausmann şi alţi europeeni. La întoarcerea în Japonia, Murayama expune 50 de desene executate la Berlin cât şi trei colaje vădit influenţate de Ivan Puni şi Schwitters. Prin 1925 va defini Construcţionismul ca un răspuns etic mişcării dada. Lucrările lui atrag atenţia Asociaţiei Artei Futuriste care i se alătură în mişcarea Mavo, un nume fără înţeles, la fel ca şi Dada. Prima expoziţie Mavo are loc în Iulie 1923, Murayama aduce peste 100 de lucrări. Un asamblaj provocativ “Lucrare cu floare şi pantof” arată ziare care învelesc un pantof de damă cu toc şi flori diverse. Denigrând arta pură Mavo era intenţionată să distrugă legăturile între arte sau între artă şi viaţă. Mavo mai oferea lecturi, seri muzicale, vitrine excentrice, design de carte, planuri arhitecturale etc.
O mare expoziţie de artă pe nume Nika respinge arta Mavo. Ca un răspuns artiştii Mavo organizează o contra-expoziţie: “Lucrări refuzate de Nika”. A două zi după deschidere un major cutremur loveşte oraşul Tokyo. Guvernul declară stare de asediu şi începe persecuţii ale aripii anarhiste de stânga. Raidurile distrug cafenele şi expoziţii. Un critic comentează astfel: “Vom realiza de ce europenii după război au abandonat tradiţia frumosului abordată de mii de ani ca să ia calea haosului şi al confuziei. Dar Murayama nu se dezice de dadaism ci rămâne legat de Schwitters şi Doesburg, ba chiar va traduce cărţi teoretice ca de exemplu” Paul Klee şi Dada”. Mavo publică un mare fotomontaj ” Lungimea balelor capitaliste” în care distorsiona voit femeile vestice preferate de mass-media.
Un alt artist, Sawa Seiho, produce publicaţia”Construcţii” care folosea fragmente din ziare ruseşti. Al treilea număr a fost confiscat de poliţie vădit enervată de verva revistei. În1925 Mavo organizează două expoziţie dadaiste Sanka, prima realizată într-un mare magazin universal, acolo asamblează obiectele zilniceîntr-un spectacol anti-artă. A doua Sanka şi mai largă, expune o structură numită “Maşina mişcătoare de vândut bilete”, o construcţie pe roţi din sârmă, Turnul Sanka (o veche maşină de gătit) toate executate din materiale găsite sau reciclate. Prost primită, a două Sanka marchează sfârşitul mişcării Mavo. Murayama se retrage ca să scrie scenarii de teatru. Fără energia sa Mavo dispare. În 1924 găsim la Tokyo “Cafe Dada”, un stabiliment similar cu Cabaretul Voltaire din Zurich. Proprietari erau Tkahashi, Tsuji şi alţi amici. Într-o publicaţie datorată lui Yoshiyuki Eisuke “Vânzări de ruşine şi texte urâte”, apar reclame pentru piesa “Cafe Dada”. În al cincelea număr al revistei piesa este integral tipărită, este vorba de o serie de dialoguri fără sens. Regizorul anunţă: “Dadaismul nu este un afrodiziac ci o mică atmosferă a lumii dada în care raţiunea şi observaţia nu există”.
În anul 1925, 11 scriitori şi artişti fondează grupul Neo-Dada cu scopul separaţiei de curentul original, vestic. În alte provincii ideile sunt deformate, în oraşul Kobe, Fujita Tsuruo, emite existenţa unui zeu-dada. După 1925 Murayama cu Masamu Yanase fondează “Uniunea Japoneză a artei şi literaturii proletare”.
Murayama susţine că Sanka a fost distrusă de anarhie şi nihilism, şi că din acest moment arta s-a scindat în două curente: cel al artei socialiste, în contrast cu suprematismul. Dada rămâne o mişcare anarhistă care pledează libertatea artistică personală, este rebelă burgheziei japoneze, instituţiilor şi tradiţiilor ţepene. Prin scris, spectacole, dans şi teatru mişcarea avea ca scop implicarea şi transformarea societăţii japoneze.