Magie cu Julio Cortázar

de Adrian Grauenfels

Julio Cortázar s-a născut în anul 1914 ca fiu al unui cuplu de argentineni, tatăl său fiind ataşat la ambasada din Bruxelles – Belgia exact în momentul în care regatul este ocupat de trupele germane ale Kaizerului Wilhelm II. Copilul şi familia sa se mută în Elveţia neutră, la Zurich, unde vor petrece doi ani. De acolo trec prin Geneva şi apoi în Spania la Barcelona.

Vor reveni la Buenos Aires spre finele lui 1919. Tatăl dispare un an mai târziu, iar Cortázar copilăreşte împreună cu mama şi surorile sale în Banfield, o suburbie a marelui oraş. Într-o scrisoare datată decembrie 1963, autorul descrie perioada petrecută la Banfield ca fiind plină de sacrificii, fragilă şi teribil de tristă. Era un copil bolnăvicios, stătea mai mult în pat, citind. Mama, sa şi ea o cititoare poliglotă, îl facilitează familiarizarea cu operele lui Jules Verne şi cu alte cărţi de aventuri, perioadă despre care Cortázar va scrie în magazinul argentinian “Plural”: “Mi-am petrecut copilăria într-o ceaţă plină de spiriduşi şi elfi, cu un sentiment de spaţiu şi de timp, complet diferit celor din jur.” Obţine la 18 ani calificarea de profesor de şcoală. Mai târziu va urma studii de filosofie şi litere la Universitatea din Buenos Aires, dar renunţă fără să obţină diploma, din motive financiare. Revine să predea la două şcoli din care una aflată în oraşul Bolivar.

În 1938, sub pseudonimul Julio Denis, publică un prim volum de sonete “Prezenţe”, de care se dezice mai târziu spunând într-un interviu din1977 că este singura sa carte ne-conformă cu principiul după care scrisul într-o carte trebuie să fie 100% fidel cu ce vrea autorul să spună. În 1944 este numit profesor de franceză la Universitatea Naţională din Cuyo-Mendoza, dar demisionează după numai doi ani sub presiunile politice ale regimului Peron.

Mai lucrează ca traducător pentru Camera de Comerţ, iar în 1949 publică o piesă de teatru bazată pe povestea mitologică a lui Tezeu şi a Minotaurului, cu numele “Regii”.

Emigrează în Franţa (1951) unde va rămâne pentru tot restul vieţii. A lucrat la UNESCO ca traducător. Operele sale majore le scrie la Paris si la Saignon în sudul Franţei. Printre ele găsim numeroase povestiri scurte: “Bestiario” (1951), “Finalul jocului” (1956), “Armele secrete” (1959), “Un oarecare Lucas” (1979). Devine celebru pentru colecţiile de proză scurtă, Gabriel García Márquez scriind despre el: “Este un idol care trezeşte dragoste, dar şi mari invidii. În plus, inspiră un sentiment puţin obişnuit: devotamentul. A fost argentinianul care a ştiut să se facă iubit de toată lumea”.

Se însoară în 1953 cu Aurora Bernárdez, argentiniană, traducătoare şi ea. După divorţ, cunoaşte o scriitoare şi producătoare de film din Lituania, Ugnė Karvelis cu care trăieşte fără o căsătorie formală. Femeia îl determină să facă multe vizite în Cuba, ţară care îi stârneşte intersul pentru politică şi îi modifică felul de a scrie. După 1960 publică patru romane: “Câştigătorii”, ” Hopscotch”, ” Manual pentru Manuel” , “62: Model de Asamblat”. Alte două romane îi vor apărea postum: “Examenul” şi “Premiile”. “Hopscotch” este o carte specială care invită cititorul să aleagă între modurile linear sau aleator al citirii. Acelaşi stil va fi folosit şi de alţi scriitori Latino-Americani ca José Lezama Lima, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez şi Mario Vargas Llosa.

Cortázar foloseşte substanţial monologul interior cât şi luciditatea conştiinţei aşa cum învăţase de la James Joyce şi alţi modernişti. Este influenţat de Suprarealişti, de Noul Roman Francez, dar şi de improvizaţiile jazzului. Nu întâmplător povestirea “Urmăritorul” este bazată pe viaţa saxofonistului american Charlie Parker. A mai scris poezie, drame şi multe ficţiuni de o imaginaţie debordantă, cu care a uimit cititorii (de exemplu “Povestiri cu Cronopii şi Speranţe”). Produce două almanahuri în care combină texte sale cu fotografii, gravuri şi desene în stilul almanahurilor rurale care circulau în copilăria sa.

Cărţile sale devin surse de inspiraţie pentru cinematografie. Antonioni face un film de mare succes (“Blowup”, 1960), Jean-Luc Godard produce filmul “Week End” după povestirea “Autostrada Sudului”. Mulţi autori vor scrie cărţi şi poeme inspirate de stilul hibrid, uneori satiric, inventat de Cortázar.

Julio Cortázar moare în 1984 la Paris, lăsând primei sale soţii drepturile de autor pentru toate cărţile sale.

***

două poeme de Julio Cortázar traduse de Rodica Grigore

O scrisoare de dragoste

Tot ceea ce-mi doresc de la tine

e atât de puţin în fond

pentru că, în fond, e totul,

ca un cîine ce trece, o colină,

nimicurile astea cotidiene,

spicul şi părul şi două turte,

mireasma trupului tău,

ceea ce spui despre un lucru oarecare,

împreună cu mine sau împotriva mea,

toate astea înseamnă atât de puţin

şi mi le doresc de la tine pentru că te iubesc.

să priveşti dincolo de mine

să mă iubeşti cu violenta nepăsare

a dimineţii, ţipătul

din clipa cînd mi te dăruieşti să lumineze

chipul unui şef de birou,

iar plăcerea pe care-o inventăm împreună

să fie un alt semn al libertăţii.

De citit în formă interogativă

Ai văzut

ai văzut cu adevărat

zăpada astrele paşii catifelaţi ai brizei

Ai atins

ai atins cu adevărat

farfuria pâinea chipul acestei femei pe care-o iubeşti atât

Ai trăit

asemenea unei lovituri în frunte

clipa gâfâitul căderea fuga

Ai ştiut

cu fiecare por al pielii înţelepte

că ochii tăi mîinile tale sexul tău inima ta blajină

pe toate trebuie să le arunci

să le plângi

trebuie să le inventezi încă o dată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *