libris.ro

Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos?

de Alexandra Medaru

António Duarte Gomes Leal (n. 1848 – m. 1921), fiul lui João António Gomes Leal și al Henriettei Fernandina Monteiro Alves Cabral Leal, a urmat Cursul Superior de Litere (actuala Facultate de Litere) din Lisabona. A activat ca jurnalist și susținător al cauzelor revoluționare. Debutul literar și l-a făcut pe 5 noiembrie 1867 în Gazeta de Portugal, cu poezia A Gondoleira, având influențe ale romantismului portughez și fiind închinată dramaturgului Gervásio Lobato. În anii 1870, făcând parte din grupul de poeți condus de Antero de Quental, a intrat în conflict cu tradiționaliștii lui António Feliciano de Castilho. Deși studiile critice presupun că ar fi fost adept al satanismului și că operele sale ar fi conținut influențe ale acestuia, după moartea mamei sale, în 1910, se convertește la catolicism. Sfârșitul vieții sale îl regăsește deprimat și trăind în sărăcie (Bruno Zeni, Stélio Furlan, Romantismo e Realismo na Literatura Portuguesa, Ed. IESDE Brasil S.A., 2012. Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010). Printre lucrările lui Gomes Leal menționăm: Sfârșitul unei lumi (cu caracter satiric), Luminile Sudului (romantism), Foamea lui Camões (simbolism) (***, Dicționar enciclopedic, vol. IV, Ed. Enciclopedică, 2001).

Gomes Leal, unul dintre acele genii ale căror creații dăinuie peste secole, revoluționând poezia portugheză cu o nouă viziune (poetul, scriitorul, criticul literar, traducătorul, editorul și filosoful portughez Fernando Pessoa, unul dintre admiratorii săi, i-a închinat un poem ce-i poartă numele), după atâția ani de la moartea sa, rămâne înconjurat de controverse (fie că facem referire la personalitatea lui Gomes Leal, fie că avem în vedere poezia acestuia, cea din urmă aflându-se într-o relație de cauzalitate cu creatorul ei – destinul lui Leal este tulbure, la fel sunt și versurile lui, însă calitățile acestora merg dincolo de acest atribut), printre care satanismul (adesea invocat în studiile asupra lui Leal și a operei sale), convertirea la catolicism sau moartea acestuia produsă în sărăcie și mizerie.

Fiind parte la grupul poeților revoluționari (printre care se aflau Antero de Quental sau Theophilo Braga), Gomes Leal a recurs la revoluția prin idee, nu la cea prin violență (Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010), opera sa căpătând valențe filosofic-revoluționare, rupându-se de tradiționalism și îmbinând o serie de concepte socialiste, umanitarist-religioase și republicane (Bruno Zeni, Stélio Furlan, Romantismo e Realismo na Literatura Portuguesa, Ed. IESDE Brasil S.A., 2012).

Marcat de un destin tumultuos (a trecut de la ateism la creștinism, de la opulență la sărăcie, combinând seriozitatea cu necuviința, respectabilitatea cu episoade bizare de publicitate negativă, fiind comparat cu Verlaine, poetul blestemat – Germán Bleiberg, Maureen Ihrie, Janet Pérez, Dictionary of the Literature of the Iberian Peninsula, Ed. Greenwood Press, 1993), Gomes Leal construiește prin lirismul său (aflat la granița dintre parnasianism, romantism și simbolism) un univers dramatic și decadent, fiind poetul suferind de beția stelelor și de lirismul amoros, artizanul poeziei suave, al contemplării, al pastoralului, al ciclurilor naturii, al aventurii, al angoaselor, al nostalgiei, al sarcasmului, al procesului istoric (Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010), al satanismului, dar și al scrierilor sfinte (adaugă același Luís Dantas). Astfel se pune întrebarea: a fost Gomes Leal poetul Satanei sau al lui Hristos?

Satanismul se referă la cultul lui Satan și al răului, incluzând o serie de practici, invocări și credințe în legătură cu Satana (Bob Passantino, Gretchen Passantino, Satanism, Ed. Zondervan, 1995). În opera lui Leal, există menționări ale Satanei:

„Spune legenda că Satan purtând

Armura-i dintr-un singur diamant,

De tainica-i iubire, cutezând,

Vorbi Doamnei Ducese de Brabant”

Doamna de Brabant (lui Alberto Osório de Castro)

„Satan nu-și curmă vorba,…”

Judecata lui Christos (lui Theophilo Braga)

„Luther, părintele auster, cu chipu-ntunecat,

Chiar pe Satan îl întâlni în Erfurt într-o zi,

Dormind pe o stradă, împuns de aspre vijelii,

Bătrân, pleșuv, cu trupul de-alcool învolburat”

Luther

Apariția Satanei în poeziile lui Gomes Leal nu poate fi suficientă pentru a afirma că poetul ar fi fost adept al satanismului. Câteva argumente vin în susținerea acestei afirmații:

  1. În opera poetului portughez există poezii în care Satana apare alături de personaje biblice sau de preoți ai lui Hristos (tot așa cum Gomes Leal poate fi acuzat de cultul Satanei, nu e cu mai nimic greșită afirmația că Gomes Leal ar fi un poet al lui Hristos).
  2. În poezia lui Leal sunt prezente satira și revolta împotriva Bisericii, dar acestea nu sunt (neapărat) indicatori ai unui așa-numit cult al Satanei:

„Vezi că Biserica-i luntre fără catargă!

Navă părăginită pe mări, la Ecuator!

Și-n alabast și aur pe preoți ți-i măsor

Și-n desfătări de Messalină ce li-i dragă.”

Judecata lui Christos (lui Theophilo Braga)

  1. De-a lungul cercetărilor, în nici unul dintre studiile asupra lui Leal, nu am găsit exemplificări concrete privind practicarea satanismului de către poetul portughez.
  1. Dacă simpla includere a lui Satan în opera unui autor îl confirmă ca adept al satanismului, atunci o serie de poeți români (despre care criticii nu au făcut astfel de menționări) ar fi trebuit să fie declarați ca fiind practicanți ai cultului satanic, printre aceștia regăsindu-se și Mihai Eminescu (romantic), Alexandru Macedonski (simbolist), Tudor Arghezi (existențialist) sau Lucian Blaga (expresionist). Câteva exemple susțin afirmația:

„Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate,

În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;

Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare,

Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare,–

Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, —

Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale…

O! singur zeu, fiindcă rău – iar răul singur este forță —

Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță…”

Imn la Satan, Alexandru Macedonski

„O, Satan! geniu al desperării!

Acum pricep eu gându-ți, căci zvârcolirea mării

Trăiește-acum în mine. Pricep gânduri rebele

Când ai smucit infernul ca să-l arunci în stele,

Dezrădăcinași marea ca s-o împroști în soare,

Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare.

Da! ai știut că-n ceruri, răul, nedreptul, tronă,

Că secole nătânge l-adoră, l-încoronă,

Știai c-așa cum este nu poate a fi bine!”

Andrei Mureșanu: Tablou dramatic într-un act, Mihai Eminescu

„Călătorind pe malul furtunilor latine,

L-am întâlnit, sol pașnic, pe-o stâncă de topaz,

Cu ochii, râpi de umbră, deschiși din cer spre mine,

Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz

Gol în imensa zare, tăcut și gânditor,

Cu brațele păroase, la piept, făcute cruce,

Privirea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce

Târâtă de vârteje, – picior peste picior.”

Satan, Tudor Arghezi

[Sursa foto: autor necunoscut, proprietar – http://www.comunismulinromania.ro]

„Pesemne – învrăjbiți

de-o veșnicie Dumnezeu și cu Satana

au înțeles că e mai mare fiecare

dacă-și întind de pace mâna. Și s-au împăcat

în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet

credința și iubirea și-ndoiala și minciuna.”

Pax Magna, Lucian Blaga

[Sursa foto: Mirela Britchi, CC BY-SA 3.0 ro]

Satanismul lui Gomes Leal stă sub semnul întrebării în lipsa unor dovezi care să-l susțină. Cât despre afirmația că ar fi fost poetul lui Hristos, este adevărat că Gomes Leal s-a convertit în 1910 la catolicism (iar factorii care ar fi contribuit la acest pas ar fi fost moartea mamei sale, citirea Bibliei, teologia birmană și lecturarea operei Faust de Goethe – Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010), însă satira anterioară convertirii la adresa Bisericii nu permite acest atribut. De asemenea, cu excepția volumului A Senhora da Melancolia (1910), toată opera lui Gomes Leal este publicată înainte de convertirea la catolicism, astfel că Gomes Leal nu poate fi numit poet al lui Hristos.

Gomes Leal, cel despre care Miguel Torga (în a sa Miguel Torga – Diário, Vols. I a IV, Ed. Publicaçoes Dom Quixote, 1999) spunea că aproape a fost uitat, trebuie amintit într-un singur mod, așa cum scrie Fernando Pessoa în versurile închinate poetului portughez:

„Sângeră trist în unii astrul mat.

Inelele lui trei sunt pe vecie:

Singurătate, chin, melancolie.

Opt luni fatale spațiul îl străbat.

Poetul, de Apolo, fu purtat

În poală, lui Saturn. Iar mâna-i plumburie

Inima tristă-o ridică-n tărie

Și-o strânse până, moale, -a sângerat.

Zadarnice acum opt luni nebune

Când tripla lui centură răspândește:

Singurătate, chin și-amărăciune!

Din noaptea nesfârșită-o urmă crește,

Vestigii de malignă, grea minune:

O lună rece lângă Zeu albește.”

Gomes Leal, Fernando Pessoa

libris.ro%20

2 Comments

  1. Pingback: Revista culturală EgoPHobia #46 - TARAMURI DE NICAIERI

  2. Pingback: Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? | TARAMURI DE NICAIERI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *