libris.ro

O civilizație a dinozaurilor?

de Dan Apostol

    Cum ar fi arătat dinosaurienii şi planeta noastră dacă… Fără extincţia de la sfîrşitul Cretacicului, continentele Terrei ar fi fost cutreierate poate, de o făptură bipedă, cu piele lucioasă, cu ochi imenşi şi un creier destul de mare pentru a-i permite să-şi făurească un topor de piatră şi să se folosească de el cu viclenie şi eficienţă. Specie dominantă, această fiinţă cu trăsături de reptilă, dar avînd metabolism endotermic, asemănător cu al mamiferelor şi al păsărilor actuale, ar fi preferat, probabil, regiunile tropicale, trăind în comunităţi destul de mari pentru a putea organiza vînători de cera­topsieni şi hadrosauri şi a se apăra de terapodele carnivore.

După cum demonstra paleontologul canadian Dale A. Russell pentru revista „OMNI“ în mai 1982, acest model de dinosauroid (aflat astăzi la Muzeul Naţional Canadian de Ştiinţe ale Naturii din Ottawa) este „nu numai foarte plauzibil, dar şi foarte probabil“. Ideea elaborării sale s-a născut în 1972, cînd Russell a descoperit pe malul Rîului Red Deer (provincia Alberta), nişte fosile vechi de 75 mili­oane de ani. Oasele aparţineau unui Stenonychosaurus, carnivor biped, înalt de 1 m şi lung de 2,5 m. Animalul îşi ţinea coada în prelungirea corpului, orizontal faţă de sol, avea gîtul subţire, vertical şi un cap cu trăsături de pasăre şi şopîrlă în acelaşi timp; silueta sa aducea cu aceea a unei dropii. Doar o zecime din schelet se păstrase în bună stare, însă, din fericire, craniul era intact şi Russell a putut determina atît mărimea creierului, cît şi, estimativ, greutatea corporală, ceea ce i-a permis să obţină indicele de encefalizare (etalon al inteligenţei relative).

La Homo sapiens, coeficientul de encefalizare este de 7,5; Stenonychosaurus îl avea de 0,3 – incomparabil mai mare decît al celor mai evoluate mamifere din Cretacic, dar inferior pisicii sau iepurelui actual. Acest dinosaurian nu era, probabil, cel mai dotat dintre toţi, însă prezenta o serie de caracteristici care îi confereau avantaje nete faţă de rudele sale mai mari şi l-ar fi dus, poate, pe drumul spre evoluţie. În primul rînd, staţiunea bipedă şi vederea stereoscopică; apoi, la membrele anterioare, un deget opozabil ce­lorlalte două, ceea ce îi permitea să apuce un obiect oarecare şi să-l ţină. Deci, practic, poseda rudimentele aptitudinilor determinante pentru succesul evolutiv al hominidelor. Cum ar fi arătat această făptură după o neîntreruptă perfecţionare de 75 milioane de ani?

Pornind de la faptul că fosilele de dinosaurieni dovedesc o creş­tere lentă dar sigură a creierului la aproape toate speciile, Dale Russell şi Ronald Seguin, specialist în taxidermie, au creat modelul unui dinosaur al secolului al XX-lea, evoluat din Stenonychosaurus.

Pentru început, păstrînd forma creierului acestuia, cei doi canadieni i-au mărit volumul pînă la capacitatea de 1.400 cm3, ceea ce nu este puţin pentru un biped înalt de 1,20–1,40 m. Creşterea creierului ar fi dus la o relativă micşorare a feţei, din care o parte conside­rabilă ar fi fost rezervată ochilor (cei ai animalului din Cretacic avînd deja 5 cm diametru, s-ar fi dublat!). După cum certifică tendinţe remarcate la stenonychosaurii evoluaţi şi care se vor manifesta mai tîrziu (deşi sub alte forme) la maimuţele antropoide, este de presupus că dinţii s-ar fi micşorat şi simplificat pînă la a fi înlocuiţi cu o suprafaţă continuă, dură, o lamelă folosită în masticaţie, ca aceea a broaştelor ţestoase.

În privinţa staţiunii şi a posturii scheletului a fost aleasă una bipedă, verticală, similară celei umane, considerîndu-se că a menţine un craniu mare deasupra unui trunchi drept necesită mai puţină energie decît în cazul corpurilor orizontale, separate de cap prin gîturi lungi, ca acelea ale păsărilor. De altfel, gîtul s-ar fi scurtat foarte mult, din necesitatea de a purta greutatea capului şi a reduce şocurile mecanice suportate de creier în timpul deplasării. Coada, care contrabalansa trupul şi capul animalului cretacic ar fi devenit inutilă, dispărînd, probabil, cu desăvîrşire.

Postura erectă ar fi permis folosirea uneltelor, iar lărgirea ume­rilor, aruncările la distanţă. Deşi detaliile structurale ale oaselor picioarelor ar fi diferit de ale omului, proporţiile rămîn similare, deoarece ele reprezintă o soluţie extrem de eficientă pentru mersul în poziţie verticală. Mîinile, capabile de operaţiuni relativ complexe (şi pentru aceasta destul de lungi), n-ar fi avut însă decît trei degete – moştenire dinosauriană.

Deoarece depunerea de ouă ar fi implicat un canal pelvian mult prea larg, Russell a optat pentru o soluţie vivipară – pui născuţi vii şi hrăniţi mai curînd cu hrană regurgitată decît cu lapte. La fel ca la păsări sau reptile, nici urechile, nici organele sexuale nu ar fi protuberat în exterior; pielea trebuia să fie lucioasă şi lipsită de păr, dar nu solzoasă ca a reptilelor.

După opinia lui Russell, dinosauroidul biped al secolului XX ar fi avut în mod obligatoriu un metabolism activ, de tip endotermic, singurul capabil să-i permită o viteză, o agilitate şi o rezistenţă la eforturi de durată, pe care nu le au reptilele. În cazul cînd această specie şi-ar fi dezvoltat un limbaj, el s-ar fi asemănat mai curînd cu al păsă­rilor decît cu al mamiferelor, sau cel puţin aşa consideră Russell.

Trebuie remarcat aici faptul că paleontologul canadian, tributar concepţiilor şcolii conservatoare, admite cu greutate şi numai forţat de evidenţă teoria dinosaurienilor cu sînge cald, încercînd să-i apro­pie de păsări tocmai pentru a micşora efectul şocului. Este dificil de conceput o făptură asemănătoare unui mamifer humanoid însă avînd limbă, laringe şi faringe „aviene“. Din acelaşi motiv este puţin pro­babil ca dinosauroizii să-şi fi putut hrăni puii cu hrană regurgitată ca păsările de vreme ce le-ar fi lipsit spaţiul depozitării acesteia!

În orice caz, coeficientul de encefalizare s-ar fi mărit la 7,1 (comparabil cu cel uman de 7,5); iar un animal inteligent este şi social, deci dinosauroizii ar fi trăit în comunităţi, asemănătoare cu cele ale lui Homo erectus, poate chiar Homo habilis.

Indiferent însă de rata lor de evoluţie, dinosauroizii ar fi stăpînit continentele Terrei. Nu pentru că mamiferele ar fi pierit, ci mai curînd pentru că nici unul dintre ele nu avea cum să depăşească stadiul de rozător sau insectivor de talie mică, cu grad de encefalizare scăzut. Dinosaurii, mai bine adaptaţi climei Cretacicului şi rezultaţi după o evoluţie care durase deja 150 milioane de ani (producînd exemplare remarcabile) ar fi cîştigat cursa pentru inteligenţă într-un viitor pe care nu l-au avut, în care hominidele n-ar fi existat şi Homo sapiens nu s-ar fi putut naşte…

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #47 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *