Lumea dragonilor lui Dan Apostol

de Cantemir Rişcuţia

           Binecunoscut şi apreciat autor de best-seller-uri, care îmbină exhaustivitatea unei vaste culturi enciclo­pe­dice cu talentul publicistic, Dan Apostol propune cititorilor români, în plin avînt al subliteraturii comerciale, un subiect aparte, considerat printre cele mai enigmatice din istoria evo­lu­ţiei lumii vii pe Terra: radiaţia şi extincţia dinosaurilor. Inte­resul suscitat de o asemenea lucrare este cu atît mai consi­de­rabil cu cît, pînă în prezent, există, la noi, o situaţie pre­cară privind informaţia legată de acest domeniu al paleonto­logiei, geologiei şi climato­logiei, situat la faza de trecere dintre Cretacic şi Triasic.

         Nu este uşor să se reconstituie filmul vieţii după resturile sche­letelor rămase, după rarele indicii ale comportamentului ali­mentar, reproductiv şi social al respectivelor făpturi, mai ales în cazul unui taxon care a evoluat în trecut. Cu atît mai difi­cilă a fost sarcina autorului – aceea de a ţine seama de toate elementele ce trebuiau puse în balanţă, de dificultăţile de informare şi de cerinţa de a prezenta materialul în mod clar, coerent şi atrăgător pentru întreaga gamă tipologică exis­tentă în masa cititorilor, cu o atît de diferită capacitate de înţe­legere şi receptivitate la nou. (Problema acestei recepti­vi­tăţi este, din nefericire, mai degrabă psihologică decît logică, scepti­cismul aprioric întîlnindu-se la toate structurile mentale şi categoriile culturale.) Deci, autorul se afla în faţa unui obstacol greu de tre­cut, căci, după cum spunea un cercetător francez: „Incre­du­li­ta­tea este fiica ignoranţei, fie că se bazează pe lipsa de informaţie, fie că se reazemă pe o barieră artificială, în acelaşi timp precauţie şi lenevie de spirit“. Şi totuşi, Dan Apostol reuşeşte să convingă, prin talent, dar mai ales printr-o vastă şi riguroasă informare. (În medie, pentru fiecare eve­ni­ment, fenomen sau caz semnalat sînt folosite patru surse docu­mentare independente şi poate că acest remarcabil publi­cist ar merita mai curînd un loc printre paleontologi şi paleo­etio­logi, dat fiind calitatea şi modul de ordonare, de sinte­ti­za­re a argumentelor sale.) După o temeinică analiză a celor mai noi date ale paleontologiei, concentrîndu-se asupra ori­zon­tului cronologic-evolutiv al dinosaurilor şi trecînd în revis­tă momentele critice ale evenimentelor cu rol selectiv din tra­iectoria ascendentă a presupuselor reptile, autorul demon­strea­ză că, în cazul unei considerabile părţi a acestui taxon, este vorba de o categorie de animale endoterme (cu sînge cald) şi cu un metabolism activ, apropiat ca randament ener­getic de cel al păsărilor şi mamiferelor.

         Dan Apostol prezintă această lume, dinamică, polimorfă şi coerentă cu o incontestabilă intuiţie de naturalist şi cu multă logică în cîntărirea unor fapte ţinînd de discipline şti­in­ţifice diverse, fapte uneori concordante, însă cel mai adesea contra­dictorii. Calitatea cărţii de faţă se afirmă şi prin tra­tarea modului de viaţă şi specificităţii fiziologice a dino­sa­u­ri­e­nilor, ca fiinţe caracterizate prin locomoţie cu poziţie erijată a membrelor, cu metabolism apt de a contracara dis­tanţa mare din circuitul inimă-creier, cu inimă după toa­te aparenţele complex com­par­ti­men­tată, cu schelet structurat pe bază de canale haversiene dezvoltate (ceea ce asigură o iri­ga­re intensă a oaselor) şi privat de liniile de creştere caracte­ristice reptilelor.

         În capitolele privind evoluţia aparte a dinosaurienilor, în progresivă desprindere de mediul acvatic, se subliniază lunga perioadă de predominanţă a acestor făpturi (150 milioane de ani) de la etapa afirmării lor în selecţie, prin jugularea evoluţiei synapsidelor, pînă la preluarea de către mamifere a supremaţiei în biotipul terestru. Autorul aminteşte faptul că există indicii preg­nante pentru a atrage atenţia asupra neoteniei acestui grup în raport cu celelalte reptile, mai primitive, dinosaurienii situîndu-se într-o poziţie analogă cu cea a primatelor faţă de restul mamiferelor. Probă creierul voluminos al unor dino­sa­urieni, agilitatea şi mobilitatea aparatului locomotor, endo­termia şi metabolismul activ ce a condiţionat-o, alimen­ta­ţia omnivoră, activitatea cerebrală sporită şi mult mai eficientă. Dan Apostol subscrie la concluzia lui Robert Bakker în a con­si­de­ra dinosaurienii o clasă separată, situată evo­lu­ţio­nar între reptile şi mami­fere. Ca o consecinţă a raţio­na­mentelor şi de­mon­stra­ţii­lor prezentate se ridică întrebarea: în ce măsură unele specii sau chiar genuri de dinosaurieni ar fi putut supra­vieţui şi după „marea dispariţie“ dintre Cretacic şi Triasic?

         Ceea ce rămîne în esenţă demonstrat este faptul că dino­sa­urienii nu au fost integral nici reptile, nici mamifere, ci o cate­go­rie taxonomică aparte, prea puţin cunoscută. O evo­luţie parti­culară a conferit acestor vieţuitoare specifi­ci­ta­tea biologică „inter­mediară“; s-ar putea considera că, evoluînd din reptile, dino­saurienii au cîştigat, prin selecţie şi con­ver­genţă adaptivă, unele caractere analoge sau omologe celor ale mami­ferelor, căpă­tînd, probabil, pronunţate dispo­nibilităţi de adaptare la mediu. Se ajunge logic la ipoteza supra­vie­ţu­irii pînă în timpuri istorice sau în actualitate a unor specii de dino­saurieni tereştri, aerieni sau marini. Părţi considerabile ale cărţii sînt consacrate analizei credibilităţii cazurilor sem­na­late şi a argumentelor pro sau contra, de ordin zoologic, pale­ontologic şi fiziologic. Multe sem­nalări sau comentarii cunos­cute provin de la o serie de perso­na­lităţi de prestigiu ale ştiinţei sau din partea unor exploratori cu certe garanţii de serio­zitate, iar cazurile sînt analizate obiectiv, pe baza unor co­relaţii ştiinţifice, culturale şi logice.

         Dan Apostol consideră corectă ipoteza ce susţine că făptu­rile cu aspect dinosaurian întîlnite în decursul timpului în ocea­­nele, junglele şi savanele Terrei sînt relicve sau variante înru­dite ale unora dintre numeroasele specii de dinosauri mezo­zoici – şi urmărindu-i fluenta argumentaţie este greu să ajungi la o altă concluzie.

         O remarcabilă bibliografie, de la autori de prestigiu (Piveteau, Racoviţă, Stahl, Brehm, Colbert, Oudemans, Wilford, Akimuşkin, Battisti, Bölsche, Davitaşvili, Persinger, Gould, Kemp, Glut, Cox, Dixon, Spinar şi Bunar) şi publi­caţii ca „Nature“, „National Geographic“, pînă la extrase din arhivele mari­ne­lor de război engleză, franceză şi ger­ma­nă, asigură conţinutul faptic şi fiabilitatea docu­men­ta­ţi­ei cărţii de faţă, care, prin bogatul conţi­nut de informaţie, triat scrupulos şi inter­pretat cu multă pre­cauţie (adesea cu spirit critic) aduce citi­torului un impor­tant spor de cunoaştere.

         „Lumea Dragonilor“ reprezintă o lucrare de referinţă într-un domeniu în care documentarea ştiinţifică nu este la în­de­mîna oricui şi rămîne meritul autorului de a fi făcut efor­turi greu imaginabile pentru a şi-o procura, cu sacrificiile de ri­goare. Mai mult, o asemenea carte este de natură să stimu­leze pre­ocupări care stînjenesc, după cum se ştie, confor­tul spiritelor îm­păcate cu dogmele şi baricadate în confor­mism. Opunîndu-se (încă o dată) celor ce prezic moartea căr­ţii au­tohtone de orice factură, Dan Apostol se dovedeşte un publi­cist de excepţie, prin capacitatea-i extraordinară de a face in­for­ma­ţia accesibilă fără a o vulgariza, prin matu­ri­tatea analizei, prin evoluţia sa continuă, prin stilul britanic, limpede, sobru şi în acelaşi timp fascinant, atît de rar întîlnit în publicistica noastră.