libris.ro

Victor Brauner (1903-1966)

de Adrian Grauenfels

Victor Brauner s-a născut în 1903 la Piatra Neamţ. La 18 ani se înscrie la şcoala de Arte Plastice din Bucureşti unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii. Dezvoltă în paralel un stil expresionist cu care apare la expoziţii minore. Prima sa lansare importantă este la Galeria Mozart în anul 1924. Participă, co-fondator, la fondarea revistei dadaiste 75 HP în Bucureşti. Acolo lansează împreună cu Ilarie Voronca manifestul “picto-poeziei”:  picturi în ulei peste care se plasau texte sau cuvinte din vocabularul futurist-dadaist pe atunci în plină dezvoltare.

Simultan este invitat să participe la o expozitie internaţională alături de Paul Klee, Hans Arp, H. Richter, Constantin Brâncuşi.

Dupa o scurtă escapadă la Paris  (în 1925-face cunoştiinţă cu pictorul de Chirico şi  încercarile sale suprarealiste) se asociază cu alţi dadaisti şi suprarealişti romani la editarea revistei UNU. În această perioadă picteză deja nefigurativ folosind siluete singuratice, pline de o atmosferă neobişnuită, neliniştită.

Ulterior dezvoltă tehnici denumite “construcţii” – litografii alb-negru publicate în revistele 75HP, Punct şi Integral.

Spre finele lui 1925 formele iniţial simple, geometrice devin capete, ochi, intestine ale unor personaje mecanice făcute cu umor, ca de plidă “Boxerii” sau “Un domn burghez”.


1930- Brauner se instalează la Paris, acolo îi cunoaște pe Brâncuşi (îi datorează iniţierea în arta fotografiei) şi pe Yves Tanguy, care îl familiarizează cu conceptele suprarealiste.  Andre Breton comentează entuziast prima apariţie a lui Brauner la galeria Pierre în 1934: “Brauner are puterea de a declanşa în mine schimbări de energie cinetică”. Artistul este subjugat de ochi, de privire, dupa cum vedem în “Puterea de concentrare a domnului K”.


“Straniul caz al domnului K” este un portret grotesc – caricatura burgheziei snoabe. Decoraţii de general, săbii şi prostituate, mitraliere şi însuşi K în diverse haine de ceremonie, într-o secvenţă degenerativ-vizuală, de fapt metamorfoza personajului terminată într-un total vacuum negru. În 1935 pictorul reia unul din peisajele sale mai vechi, în maniera Cézanne, adăugând acum case cu uşi deschise şi băi negre pline cu lichid negru. Titlul acestei pânze: “Triumf metafizic”. Dar publicul parizian nu apreciază noul curent artistic şi în 1935 Brauner se reîntoarce la Bucureşti unde rămane până în 1938. La insistenţele lui Y. Tanguy revine din nou la Paris – sunt ani de zbucium – picturile ne aduc figuri distorsionate cu ochi mutilaţi. Este o sumbră profeţie, în 1938 Brauner își pierde un ochi într-o bătaie la o petrecere. Războiul II mondial îl găseşte în Elveţia în imposibilitatea de a obţine uleiurile necesare picturii – improvizează tehnica sgraffito în ceară de lumânări şi experimentează diverse colaje.

Brauner se întoarce la Paris în 1945 ca să participe la Expoziţia internaţională a suprarealismului, la Galeria Maeght in 1947. (Acolo prezinta “Loup-table”, ultimul său tablou suprarealist important).


Brauner este un pictor mental, picturile sale sunt miraje care ascund o fabulă. Manifestul artistului e găsit în seria de picturi şi obiecte “Mitologie”. Omul este înfăţişat cu tandreţe şi pesimism totodată, cumva străin de lumea modernă.

“Lumea este uneori înspăimintătoare,  realitatea este un lucru teribil de vătămător” spunea Victor Brauner, “dar viaţa o face acceptabilă”. Dacă la Georgio de Chirico viitorul este un spaţiu mecanic, geometric, plin de coşuri poluante dominând pieţe pustii,  Brauner are viziuni pline de umor şi fantezie. Tabloul “La fin et le debut” are un mesaj transcedental : “Când viaţa pictorului s-a sfârşit, opera lui începe sa trăiască”. Este visul oricarui artist conştient de rolul sau de mentor şi moralizator al generaţiilor ce vor urma. Devine preocupat de ocult, picturile sale postbelice se fixează pe forme şi simboluri luate din cărţi de ghicit Tarot, hyeroglife, desene vechi mexicane. Călătoreşte intens în Normandia şi Italia. Apare la Bienala de la Veneţia în 1954 şi 1966. Moare la Paris, la 12 martie 1966. Pe mormântul din Montmartre citim, cioplită în piatră, o frază din carnetul sau de notiţe:                    “Peindre c’est la vie, la vraie vie, ma vie”. 

libris.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *