“Aer și MSbP” – o frescă a iubirii toxice

de Alexandra Medaru

Răzvan T. Coloja (n. 1979) este un scriitor orădean, absolvent al Facultății de Litere (specializarea Biblioteconomie, 2001), al Facultății de Științe (specializarea Informatică, 2003) și al Facultății de Științe Socio-Umane (specializarea Psihologie, 2015) din cadrul Universității Oradea. A debutat în 2009 cu romanul Fabrica de furnici (Ed. Vremea), revenind cu un al doilea roman în 2011, Recolta Roșie (Ed. Herg Benet). A apărut cu diverse texte în reviste literare și antologii, printre acestea amintim: Cercul literar de la Oradea (coordonator: Marius Miheț, 2012) sau Zombii: Cartea Morților Vii (editor: Mircea Pricăjan, 2013). În 2013 lansează și culegerea de povestiri Am auzit de… în format e-book. În prezent are publicate cinci romane, dintre care ultimele trei la Editura Crux Publishing, și anume: Soldați ai terebentinei (2015), Pangeea, toamna (2015) și Aer și MSbP (2016), toate acestea fiind cuprinse în literatura transgresivă.

Aer și MSbP (Ed. Crux Publishing, 2016) se încadrează în stilul funcțional beletristic, categoria estetică a comicului, subcategoria estetică satirică juvenaliană (care se caracterizează printr-un ton amar, ironic, uneori chiar neînduplecat și necruțător la adresa viciilor sociale       [Encyclopædia Britannica, 1998], spre exemplificare vom da un citat din volum: „Unul dintre talentele Petronelei e că poate lua orice element din viața voastră și-l poate transforma în ceva negativ. Ca atâtea alte fete de vârsta ei, visează să ajungă într-o țară străină doar ca să poată împușca zeci de peisaje celebre. Cu cât mai celebre, cu atât mai bine. Sute de cărți poștale cu elementul principal încadrat prost sau cu iarba ruptă transformată într-o pictură impresionistă din cauza lipsei de răbdare a mânuitoarei camerei foto. Ca atâtea altele de vârsta ei, visează să pozeze la presupusul balcon al Julietei, zâmbind extaziată într-o postură voit romantică. Ceva să facă trimitere la o fire visătoare și legături cu Shakespeare, ceva care să o facă să merite acel loc./ Câteodată Petronela mă face să-mi doresc să o botez cu o sticlă de șampanie, în modul în care regii lansează ambarcațiuni la apă.”), genul literar epic, specia literară a romanului transgresiv.

Postmodernist prin definiție (cu toate că termenul postmodernism a fost utilizat cu mult înainte – inclusiv pentru a descrie „o mișcare arhitecturală ce își avea rădăcinile în funcționalismul extrem al Școlii Bauhaus” [Dictionary of the Social Sciences, Oxford University Press, 2002], cel care l-a sedimentat a fost istoricul britanic Arnold Toynbee în Study of History [Bo Stråth, Nina Witoszek, The Postmodern Challenge: Perspectives East and West, Rodopi, 1999], iar „la mijlocul anilor ’70 criticul de artă și teoreticianul Charles Jencks l-a utilizat pentru a descrie mișcări contemporane antimoderniste” [Encyclopedia of Science and Religion, Macmillan, 2003], printre care cultura pop sau postminimalismul), romanul Aer și MSbP se înscrie în acest curent din câteva considerente: stilul este hibrid (o îmbinare de propoziții scurte cu fraze lungi), există un raționalism modern și are loc o descoperire a subconștientului (ambele exprimate prin analiza riguroasă făcută de personajul-narator cu referire la situații, oameni, mediu social etc.), asemenea scriitorului italian Umberto Eco (unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai postmodernismului), Răzvan T. Coloja introduce o teorie a codurilor, cititorul fiind nevoit să le interpreteze în cheie proprie (dacă la Eco în romanul Numele trandafirului este utilizată intertextualitatea, Coloja apelează la elemente de matematică, numerele și figurile geometrice fiind asociate unor evenimente sau chiar persoane, spre exemplificare: „Aveam 14 ani când am întâlnit un tip la o nuntă. Era singurul mai apropiat de vârsta mea și am petrecut noaptea discutând și am fost cei mai buni prieteni, în acea accepțiune tipic adolescentină care te face să vezi într-un străin, care are aceleași gusturi muzicale, o posibilă oglindă a ta. Nu-mi amintesc cum arăta, nu-mi amintesc din ce oraș era, nu-mi amintesc nici măcar care era numele lui sau cu cine venise pe acolo. Cert e că am fost cei mai buni prieteni timp de șase ore, iar numărul lui de telefon era 450452 plus prefixul capitalei./ Atât îmi amintesc. Un șir de numere pe care-l pot lega de o amintire.”).

După cum aminteam la începutul acestei analize critice, romanul Aer și MSbP aparține literaturii transgresive, termen definit pentru întâia oară în 1993 de criticul Michael Silverblatt în Los Angeles Times într-un articol intitulat Shock Appeal: Who Are These Writers, and Why Do They Want to Hurt Us?, cu toate că în 1963 Michel Foucault scrisese un eseu (A Preface to Transgression) prin care încercase să ofere informații metodologice privind conceptul transgresiv în ficțiune. Prin intermediul studiului său, Michael Silverblatt îi numea transgresivi pe acei autori care „în mod deliberat includeau conținut neplăcut – tabuuri sexuale, violență, consum de droguri – doar pentru a provoca cititorul” (Robin Moockerjee, Transgressive Fiction: The New Satiric Tradition, Palgrave Macmillan, 2013). Mai mult Robin Moockerjee afirma, de asemenea, despre literatura transgresivă (care tratează probleme ale societății și moduri neconvenționale prin care diferite personaje, care pot părea bolnave mintal, antisociale sau chiar nihiliste, caută să se elibereze de normele sociale impuse) că abordează tabuurile sociale (printre care chiar și incestul sau crima), având origini inclusiv în menipee („de la numele filosofului grec Menippos – sec. III î.H. – creatorul acestei specii. La început, variantă a satirei în care se intercalează fragmente în proză, apoi operă satirică în proză împănată cu versuri. Pot fi considerate menipee Satirikon-ul lui Petronius, Măgarul de aur al lui Apuleius sau creațiile unor Rabelais, Swift, Voltaire.” [Irina Petraș, Teoria literaturii. Dicționar-antologie, Ed. Didactică și pedagogică, 2009]) sau în scrierile marchizului de Sade. Deși termenul de literatură transgresivă a fost introdus târziu, temele abordate în această formă de scriere au fost folosite inclusiv de autori precum Henry Miller (Tropicul Cancerului), Vladimir Nabokov (Lolita), William S. Burroughs (Prânzul dezgolit), iar unul dintre cei mai cunoscuți scriitori transgresivi contemporani este Chuck Palahniuk (Fight Club).

Nici Răzvan T. Coloja nu se îndepărtează de la regulile literaturii transgresive, abordând teme precum iubirea defectă, psihopatologia, falsitatea, consumerismul caracteristic societății de astăzi și ratarea artistică, cele trei din urmă fiind redate mai ales prin interacțiunea personajului principal narator cu cercul său de prieteni – filtrați prin analiza naratorului, nici unul dintre aceștia nu devine simpatic cititorului, din contră. Câteva citate vin în susținerea acestor afirmații:

1. „E Silviu și se apropie de masă cu mișcările lui de prădător care adulmecă. Un prădător citadin. Dacă masca mea e de piatră, iar a lui Radu de calm, masca lui Silviu e de o bunăvoință forțată, mieroasă, genul de expresie care îți dă de gândit încă din primele clipe.”
2. „În reclame vezi oameni fericiți că și-au făcut rovignetă, surâsul lor reprezentând totalitatea momentelor tale pline de viață. Aceiași oameni se demachiază după douăsprezece duble, călătoresc cu autobuzul, trăiesc în garsoniere pe care nu și le pot permite și cel mai probabil suferă de boli al căror nume ți-ar fi greu să-l pronunți. Acea familie perfectă care-ți zâmbește de pe ambalajul hârtiei igienice – soțul este un obscur fotomodel slovac, iar soția lui de ocazie a luat în considerare la un moment dat gândul de a intra în industria pornografică.

0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21…

Ceea ce majoritatea oamenilor nu înțeleg este faptul că visul lor nu se va realiza niciodată.”

3. Referitor la carierele lor artistice, dacă la început Petronela susține că au „nevoie de ceva definitoriu pentru a fi remarcați”, finalul îi reunește pe toți la Timișoara unde personajul principal, întâlnindu-se în gară cu aceeași Petronela află că ea lucrează pe o terasă, Silviu e taximetrist, iar Radu muncește într-o redacție.

Dintre aceste teme, forța romanului este dată însă de povestea de iubire toxică (relatată de personajul principal masculin) dintre doi oameni cu tulburări de personalitate puternice (dar care se completează unul pe celălalt ca două piese de puzzle) și de elementele de psihopatologie, aspect redat chiar prin titlul romanului format prin alăturarea substantivului aer (atât de necesar într-o relație ce te sugrumă și te înalță în același timp) și a acronimului MSbP, referindu-se la Munchausen Syndrome by Proxy, un tip de comportament ce își găsește proveniența în Sindromul Munchausen (caracterizat prin aceea că persoanele afectate simulează boala sau trauma psihologică pentru a atrage atenția celor din jur). Spre deosebire de acest sindrom, MSbP-ul necesită doi participanți: un bolnav și un așa-zis îngrijitor, deoarece cel din urmă este cel care cauzează rău bolnavului. Astfel este construită iubirea în romanul lui Coloja: el, în rol de victimă; ea, în rol de salvator (însă nu pentru cea dintâi dată, drept dovadă stând cicatricile de pe mâna ei):

„Și e ca și cum i-ai auzi vocea pentru prima oară când îți șoptește în lobul urechii: «Ești ca un drog pentru mine.»

Și vrei să o crezi.

«Te-am salvat…»

Și vrei să o crezi. Tușești.

«Acum poți sa începi din nou.»”.

Elementele de psihopatologie nu se rezumă strict la relația dintre cei doi protagoniști, ele fiind presărate prin text pentru a oferi cititorului o mai bună perspectivă asupra tulburărilor de personalitate cu care se confruntă personajele (borderline, tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă), dar și asupra anxietății, sinesteziei, disocierii etc., Răzvan T. Coloja demonstrând astfel că este un maestru al condeiului cu referire la acest domeniu. Elementele de matematică (amintite mai înainte) utilizate de Coloja sunt menite să arate disfuncționalitatea personajului-narator, tot așa cum prin implicarea directă a cititorului autorul caută să amplifice stările și experiențele eroului său: „Ca să știi cum e: 2-4-8, 16, 32, 64, 128, 256, 512, 1024. Îl iei pe 1024 și-l împarți la doi apoi aduni cu doi și e 514 iar 14 e format din doi de 7 și tragi din țigară./ Ca să știi cum e: concentrează-te asupra unui singur punct și tot nu vei reuși să scapi de tot ceea ce se petrece în jur. Bătut din palme și tonuri ridicate și îi plasezi în spațiul încăperii după voce și ești conștient de fiecare simultan.”

Alte câteva aspecte demonstrează rigurozitatea scriiturii și faptul că avem de-a face cu un scriitor experimentat care știe cum să pună pe pagină o poveste puternică:

1. alternanța timpului prezent cu perfectul compus în contextul unui fir narativ care sare din prezent în trecut înapoi în prezent și abordarea unui stil scriitoricesc diferit de cel clasic minimalist al literaturii transgresive (Coloja îmbină propozițiile scurte cu fraze lungi) pentru a da intensitate poveștii de iubire, dar și experiențelor personajului narator;
2. utilizarea alegoriei – personajul principal primește de la iubita sa o maimuță-lego care îi devine cel mai bun prieten, iar pierderea maimuței coincide cu plecarea iubitei sale la Timișoara;
3. împărțirea numerelor de către personajul principal în bune și rele, spre exemplu: 18 e întunecat, pe când numărul 21 este măiestru, iar Coloja a ales să scrie povestea personajelor sale în exact 21 de capitole;
4. coloana sonoră creată de autor pentru acest roman – fiecare capitol, cu excepția celui de-al treilea (unde există un citat din Aldous Huxley, poate pentru că 2+1=3, iar mottoul ales pare prevestitor al finalului: „Hug me ’till you drug me, honey;/ Kiss me till I’m in a coma”), are un cântec propriu (de la formații precum Rome, Velvet Underground, Nine Inch Nails etc.) – care amplifică atmosfera volumului ce trebuie citit cu melodiile alese de Coloja pe fundal.
5. finalul cutremurător, la fel ca întreaga poveste de dragoste, în care are loc inversarea rolurilor celor doi protagoniști.

Înainte de a încheia, am avea câteva recomandări de făcut, și anume: adăugarea unui cuprins, având în vedere că volumul este structurat pe capitole și corectarea unor erori de tehnoredactare la o a doua ediție, deși acestea nu reduc semnificativ calitatea scriiturii. Cât despre editarea realizată de Andreea Sterea, coperta creată de Ruxandra Tudorică și hârtia utilizată, acestea sunt de o calitate deosebită, pe măsura romanului analizat.

În concluzie recomand acestă frescă a iubirii toxice, celor interesați de psihopatologie, celor care doresc să (re)trăiască o dragoste ce te înalță, te doboară, te salvează și te doboară iar, dar și acelora dispuși să confrunte realitatea zilelor noastre și să vadă un punct de vedere necruțător asupra ei.

#

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Geopolitică”, intitulată Conflicte rasiale – consecințe geoeconomice și geopolitice, 2010). De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012). A lucrat ca specialist de comunicare și copywriter, implicându-se, de asemenea, în activități de voluntariat la ONG-urile Wilderness Research and Conservation și Queero – Accept România. A debutat în 2013 cu textul Păcatul (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul Contrabandă-n alb și negru, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy ReÎnnoirea este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). După apariția acestui text, Andreea Sterea (editor Crux Publishing) afirma: „cititorul curios va avea ocazia până la sfârșit să realizeze că seria Cântec de gheață și foc și-a pus în mod fericit amprenta asupra scriitorilor contemporani”. În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (Revista de suspans, nr. 25), scriitorul Lucian Dragoș Bogdan scriind cu referire la acest text: „Autoarea confirmă talentul pe care l-am sesizat la prima ei povestire, ReÎnnoirea”. Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica Arena culturală: cartea și filmul (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). A participat ca invitată specială la lansările Editurii Crux Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2016 unde a vorbit despre romanul Aer și MSbP de Răzvan T. Coloja, făcând o prezentare „exemplu-școală” (conform Oliviu Crâznic, scriitor, critic literar și consilier juridic) a volumului. Blog personal: Taramuridenicarieri.ro – recomandat și de scriitoarea Doina Roman („Vă recomand blogul www.taramuridenicaieri.ro, Alexandra Medaru, o prezență sinceră într-o lume care așteaptă oameni noi. Profesionalismul și dorința de a învăța continuu o recomandă din plin”).