libris.ro

Reminiscențe

(jidovul rătăcitor)

de Paul Belce

În copilărie eram atât de plin de mine. Sufeream de prea-plinul substanței, mă pasiona analiza fiecărui obiect. Astăzi sufăr la fel de mult, cu aceeași intensitate, dar din alte cauze. De cele mai multe ori exterioare.
Reflectam uneori asupra a ceea ce voi simți în anul 2012, 2016 sau 2020 de pildă. Însă oricât aș fi încercat nu reușeam să trec de bariera anilor ’90. Dincolo de ei era o strălucire febrilă, un nor auriu încărcat de promisiuni, fără o formă anume. Astăzi știu de exemplu că primăvara lui 2016 a fost otravită, însă la momentul respectiv nu anticipam așa ceva.
Eram pasionat de mișcare, dar nu de modul ei fenomenologic de manifestare, ci de senzația internă a mișcării, de contracția și destinderea muschilor, de imponderabilitatea la care mi se supunea corpul în traseul său după o minge, și priveam uimit cum lumea îmi vine rapid în întâmpinare, iar fiecare obiect capătă proporții nebănuite.
Cu timpul lucrurile au început să se micșoreze, iar eu am început să le privesc cu ochi indiferenți, ostili uneori. Ca și cum ar fi apărut străine, nelalocul lor. M-am golit de sentimente și de dorințe. Sau mai degrabă ele s-au retras într-un cotlon al memoriei, pe făgașul unei albii acum secate, de unde năvalesc când și când cu o forță năucitoare.
Somnul îmi este altul: în copilărie adormeam greu și visam de fiecare dată creaturi fantastice, imagini tulburătoare și scene de o consistență aproape materială care mă urmăreau mult timp după aceea. Azi adorm la fel de greu, însă nu visez, iar somnul îmi este cataleptic, apropiat de moarte. În jurul meu lumea se leagănă în continuare după un ritm propriu, însă eu m-am eliberat de legăturile corpului și mă trezesc într-un tarziu în zorii altei zile sau nopți, simțind o ușoară eliberare nenumită.
Am devenit mult mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu, am învățat să descifrez sensuri ascunse în fiecare frază, sunet sau mișcare. Cu mult timp în urmă sensurile mi se ofereau de la sine, iar lumea era magică și inepuizabilă. Azi trebuie să le caut, iar când le găsesc lumea înconjurătoare nu îmi devine mai familiară, din păcate.
E întuneric. Orbecăi cu un licăr de bucurie printre fantomele din memoria mea, fericit fiindcă sunt singur, FUNDAMENTAL SINGUR. Credeam că dacă îți moare muza rămâi orfan de sens (și de scris). Că nu mai există suficientă tensiune și nebunie care să alimenteze un dialog improbabil. Dimpotrivă. Sunt suficiente contradicții, dorințe și fantasme în interiorul meu încât să aprindă lumi întregi.

libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *