Ferrin sau „ceasul” trezirii lupului interior

de Andrei Popa

Literatura denumită fantasy este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fabuloase și a unei multitudini de alte genuri artistice precum cele ale domeniului animației, apropiată de miraculosul folcloric, cu o multitudine de elemente ce implică supranaturalul adeseori reprezentat prin magie sau vrăjitorie. Întregul univers este unit laolaltă de o forță invizibilă, dar palpabilă, pe care oamenii au numit-o supranatural, fiind forța care ține soarele, luna și stelele pe cer, dar care, în același timp, a reprezentat liberul arbitru în diversele deliberări referitoare la geneza pământului.

Probabil cel mai cunoscut și important autor de lucrări fantasy al literaturii universale este J.R.R Tolkien, renumitele pentru scrieri sale Silmarillion, Hobbitul și Stăpânul inelelor. Alegoria este un procedeu elementar ce stă la baza oricărei creații fantasy. Iar aici îl putem cita chiar pe Tolkien, care vorbește despre necesitatea limbajului alegoric într-o scrisoare adresată lui Milton Waldman, în 1951, și inclusă în versiunea în română a prozei Silmarillion, din 2013: „Nu-mi place Alegoria – alegoria conștientă și intenționată –, dar, pentru a explica înțelesul mitului sau al basmului, trebuie să folosești limbajul alegoric. (Și, desigur, cu cât este mai vie o poveste, cu atât este mai predispusă spre interpretările alegorice; și cu cât este mai bună o alegorie deliberată, cu atât va fi mai acceptată ca simplă poveste.).”

În peisajul literar autohton, un autor de opere fantasy ce mi-a captat puternic atenția este Oliviu Craznic. Acesta a debutat în beletristică în anul 2010, cu romanul gotic … și la sfârșit a mai rămas Coșmarul, considerat de revista culturală Familia un moment important în literatura gotică românească. Ulterior, a publicat numeroase povestiri fantastice și științifico-fantastice, articole, eseuri, interviuri, cronici de carte etc. Una dintre cele mai recente scrieri ale autorului o reprezintă cartea Ceasul Fantasmelor, care include zece scurte povestiri fantasy: Lenore Arras, Pivnițele Palatului Charron, Însângerătă, luna, Trecătoarea, Ellen Lee, Spiridușii albi, Anna Lise, Tempus fugit, Imora, Mascarada învinșilor, Transport periculos, Edana Rose și Domini Canes. Dar cea care că îi pune în valoare talentul ca autor de proză fantasy este Lenore Arras, cea mai consistentă ca întindere, divizată în trei capitole.

Ca orice tip de scriere fantasy, proza lui Oliviu Craznic valorifică atât aspecte mitologice, cât și simbolice. Protagonistul întregii scrieri îl reprezintă un tânăr pe nume Ferrin, a cărui lume spirituală se învârte în permanență în jurul zeităților păgâne, pe baza cărora își situează stările și trăirile. Cele mai puternice referiri apar la adresa Zeul Hypnos, care este înrudit cu Zeul Phobetor, amândoi având ca domeniu de guvernare somnul, fiind și zietățile care îl urmăreau sistematic pe Ferrin.

De asemenea, la vreme de ananghie, întâlnim prezența Zeului Terorii, Deimos, care este o abstractizare a agresivității pure aduse de război sau de confruntările violente, protagonistul încercând să-și întârzie destinul invocând darul lui Prometeu, focul, care a fost furat de la zei și oferit oamenilor. Titanul este, astfel, considerat binefăcătorul oamenilor, scutul iluminat ce are să țină întunericul departe de lumea celor vii și să înlăture orice spurcăciune a nopții. Însă, odată ce acesta își va pierde puternica strălucire, intră în joc Zeița nopții, Zyx, care cere sacrificii prin intermediul convocării sufletelor morților, întoarse sub înfățișarea mutilată a unor viețuitoare diforme, ascendenți ai diavolului.

Aflat uneori în impas, eroul acesta face apel la zeul Morros, care înseamnă destin. Deși nu îl invocă în mod direct, simplul gând la acesta îl face să-i fie simțită prezența, deoarece gândurile creează rezultate imediate. Toate cuvintele, fie ele rostite, nerostite, scrise sau cântate creează reverberații, asemeni valurilor oceanului. Gândul este, de fapt, o energie care răspunde altor energii. Simplul gând sau simplele întrebări retorice ale lui Ferrin atrag raspunsuri potrivite, asemenea unei încheietori cu cheia sa, reprezentând o înțelegere intuitivă care depășește logica și rațiunea.

După lungi ocolișuri și rătăciri chinuitoare, Ferrin ajunge să-și conștientizeze cea de-a doua lui natură, de licantrop, iar abia acum toate încep a se lega, atât pentru protaginist, cât și pentru cititor. Interesantă este relația acestuia cu zeul Phobetor, la care face adeseori referire, fiind zeitatea păgână direct responsabilă pentru somnul animalelor, rezultând dualitatea om-animal (lup), Ferrin fiind sub aria de guvernare a ambilor zei, Hypnos și Phobetor. Frica de licantropi este străveche, ce dăinuie încă de pe vremea Greciei Antice, vârcolacii fiind din totdeauna exotici și rari, dar, cum omul s-a separat de adevărata lui natură, moștenirea lui mitică și religioasă îi sunt puse la încercare.

De asemenea, mi se pare interesantă o posibilă interpretare a numelui Ferrin. Alcătuit   dintr-un F, un E, doi de R, un I si un N, numele face trimitere la lupul Fenrir, din mitologia nordică, ce reprezintă năpasta asupra lumii, Fenrir fiind considerat lupul ce în ziua Ragnarok-ului va rupe lanțul cu care a fost prins și se va alătura giganților în lupta împotriva zeilor, având să aducă lumea înapoi în haosul primordial, dar care va fi înfrânt în cele din urmă de Vidar, fiul zeului Odin, care cu mâinile goale va rupe fălcile lupului, și își va răzbuna tatăl. Așadar, Ceasul Fantasmelor de Oliviu Craznic surprinde o lume plină de simboluri și semnificații de fascinează, dar îndeamnă și la posibile decriptări.

#

prima variantă a acestui text a apărut în revista Mozaicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *