Un studiu în cruce: Spiritualitate gotico-romantică în postmodernismul existențialist?

(Studii fantastice)

de Oliviu Crâznic

Argument

Seriale-cult (interconectate) ale pragului de mileniu, produse de J. Whedon, Buffy, spaima vampirilor și Angel s-au remarcat nu doar printr-un puternic impact în domeniul cultural-artistic (inclusiv la nivel academic), ci și prin numeroase controverse, stârnite pe mai multe planuri.

Pentru o analiză exhaustivă fie și numai a controverselor menționate (fără a mai lua vreo clipă în calcul analiza serialelor în ansamblu!), ar fi necesare volume întregi.

Din acest motiv, ne vom opri, în cele care urmează, doar asupra câtorva aspecte de natură spirituală referitoare la cele două seriale, aspecte care au născut teorii îndrăznețe și înfocate dezbateri.

Introducere

Buffy, spaima vampirilor (Buffy, the Vampire Slayer, 1997-2003) urmărește aventurile comico-tragico-macabre ale unei tinere „alese” care, împreună cu mentorul ei și cu un grup de prieteni, luptă împotriva vampirilor și a creaturilor întunericului.

Angel (1999-2004) păstrează unele personaje din Buffy și urmărește aventurile comico-tragico-macabre ale unui vampir „cu suflet” care, în speranța ispășirii unui trecut malefic, își dedică viața eternă, sprijinit de un grup de prieteni și vegheat din umbră de forțe misterioase, „ajutorării celor fără de ajutor”.

Postmodernism existențialist

Postmodernismul se caracterizează, în primul rând, prin faptul că reprezentanții acestui curent cultural își construiesc operele exploatând creații anterioare, la care se raportează cu ironie ori cu scopul răsturnării valorilor acestora, prin mijloace de expresie artistică (pe care le consideră) inovative.

Valoarea de simplu divertisment a curentului este uneori depășită tocmai prin informațiile culturale oferite cu privire la operele înaintașilor și prin virtuozitate stilistică, alteori nefiind, însă, nici măcar atinsă, din pricina unui activism (în majoritatea cazurilor, social-politic) evident.

Inspirându-se, direct ori indirect, din filme și seriale precum Foamea (The Hunger, 1983), Suflete pierdute (The Lost Boys, 1987), Subspecii (Subspecies, 1991), Povestea unui vampir (Tale of a Vampire, 1992), Pururea noapte (Forever [K]night, 1992-1996) ori Interviu cu un vampir (Interview with the Vampire, 1994) [1], Buffy și Angel poartă, indiscutabil, amprenta postmodernismului – sunt seriale ludice și rebele prin excelență, totodată experimentale din punct de vedere compozițional.

Existențialismul se caracterizează, în primul rând, prin faptul că reprezentanții acestui curent filozofic așază mai presus de orice libertatea individului, ajungându-se, astfel, nu de puține ori, la nihilism și chiar la absurdism.

Creații ale unui feminist, ateu, absurdist și existențialist recunoscut – ne referim aici, desigur, la Whedon –, cele două seriale care fac obiectul prezentului studiu poartă, indiscutabil, amprenta existențialismului – fiind dominate de mesaje cu caracter liberal, libertarianist sau chiar libertin (aspect asupra căruia vom reveni, poate, cu altă ocazie).

Într-un univers cultural de acest tip, valorile literaturii gotico-romantice, care își au sorgintea în spiritualitatea (văzută în sens larg, nu neapărat strict religios) creștină medievală (de altfel, unul dintre sensurile cuvântului englezesc „gothic” este chiar acela de „medieval”, așadar, „aparținând unei epoci istorice care, în Europa cel puțin, a fost dominată de credința și de morala creștine”) nu pot avea, s-ar spune, un alt rol decât acela de „țintă” a parodiei – ori a satirei – postmodernisto-existențialiste.

Așa să fie?…

Mitologie

În lumea fantastică a serialelor Buffy și Angel întâlnim o sumedenie de creaturi fabuloase și de divinități, în marea lor majoritate de esență păgână (precreștină) și neopăgână: de la vampiri și vârcolaci, până la spiritele „loa” tipice practicilor haitiene „vudu”.

Nu îi întâlnim, însă, pe Dumnezeu, pe îngerii acestuia ori pe diavol – sau cel puțin așa pare la o primă vedere.

În fapt, o vizionare atentă a celor două seriale relevă faptul că „universul Buffy” este unul eclectic, inspirându-se din mai multe mitologii, fără însă a se conforma cu adevărat vreuneia: de pildă, zeități antice, precum Hera (Grecia [2]) ori Ra (Egipt [3]), și cele neopăgâne, precum Aradia (mișcarea „Wicca” [4]), sunt invocate sau menționate, fără însă a juca un rol real în poveste – aceeași afirmație fiind valabilă și pentru figuri mitologice creștine precum Isus Cristos [5] ori Satana (asupra cărora vom reveni în altă secțiune a prezentului studiu).

Poate că panteonul păgân, luat în ansamblu, îl domină aici (ca număr de menționări/invocări/apariții) pe cel creștin, dar aceasta doar datorită faptului că este compus din mai multe panteoane [6] distincte.

Privite fiecare dintre acestea în parte, după cum am văzut mai sus, le descoperim mai degrabă discrete și echilibrate, lăsând unor divinități imaginare (Glorificus, Jasmine ș.a.) rolul important de jucat.

Ocultism

 Practicile ezoterice și misticismul sunt, în Buffy și Angel, parte firească din viața protagoniștilor (și, desigur, a antagoniștilor).

Superficial privind lucrurile, păgânismul, neopăgânismul și chiar (sporadic) satanismul pot apărea ca fiind încurajate ori măcar acceptate.

Notați precizarea: „Superficial privind lucrurile”.

În fapt, protagoniștii își exprimă, în repetate rânduri, rezerva față de magie și față de vrăjitorie, atrăgând atenția asupra faptului că, de obicei, acestea reclamă un preț prea mare ori au efect invers celui scontat (după cum pot observa, fără mare dificultate, și telespectatorii, dacă urmăresc povestea).

Mai mult decât atât, într-unul dintre episoade, demonul Lorne se adresează direct publicului de dincolo de ecran, sfătuindu-l, pe un ton grav, să se ferească de practicile oculte [7].

Biserica

 Rolul Bisericii creștine în lupta împotriva Răului este prezentat de Whedon ca fiind unul marginal, în principiu.

Creștinii sunt văzuți, de cele mai multe ori, ca bine intenționați, dar împinși de fanatism către alegeri greșite și grave, chiar imorale (cavalerii bizantini, inchizitorii catolici ai Monseniorului Rivalli, vânătorul de vampiri Daniel Holtz).

Totuși, întâlnim, sporadic, și creștini „onești” care par a lua parte, discret, conștient sau nu, la Eternul Război:

– un călugăr cortonez (medieval), „fratele Thelonius”, îl capturează pe demonul Moloch [8];

– cu altă ocazie, un „frate Luca”, tot cortonez, trimite informații prețioase despre un anticrist vampiric [9];

– „părintele (catolic) Gabriel” este specializat în istoria orașului Sunnydale, dar este ucis înainte de a oferi informațiile căutate de Buffy [10];

– „părintele (catolic) Fredricks” (din Los Angeles) se sacrifică pentru a salva victima în timpul unui exorcism, în același episod o călugăriță catolică recunoscând imediat natura vampirică a lui Angel [11];

– un „părinte Mackie” (din nou, Los Angeles) este menționat a fi responsabil cu sfințitul apei împotriva vampirilor [12].

Dumnezeu și supranaturalul biblic

 Nu ne vom referi, în cele care urmează, la simbolismul de inspirație creștină prezent (și cu ușurință identificabil) în cele două seriale; vom încerca să ne oprim, pe cât posibil, strict asupra elementelor creștine concrete care jalonează povestea.

Concret: Dumnezeu nu apare în Buffy și Angel – cel puțin nu direct.

Întrebată cu privire la existența lui Dumnezeu, eroina răspunde sec, la un moment dat: „Nu există nici o dovadă în sensul ăsta” [13].

Prin urmare, s-ar putea concluziona că în „universul Buffy” Dumnezeu (ca și îngerii, de altfel) nu există, ceea ce ar fi în perfectă concordanță cu ateismul lui Whedon.

Dar concluzia ar fi una pripită.

Lipsa de intervenție directă a lui Dumnezeu în acțiunile omenirii este în perfectă armonie cu credința creștină și cu ideea liberului arbitru; mai mult decât atât, chiar această explicație a aparentei absențe divine din decor ne este oferită de către un mesager al Binelui: „Ceea ce se întâmplă acum, Connor, eu nu pot… (oftează) Trebuie să fie alegerea ta. Poți opri totul” (spiritul vampiresei Darla, încercând să îl oprească pe fiul ei și al lui Angel, tulburatul Connor, să participe la comiterea unei crime teribile – eșecul în acest sens și imaginea adolescentului târând fecioara panicată către camera de sacrificiu constituie una dintre cele mai tragice scene din cele două seriale, mai ales datorită faptului că jertfa are, în cele din urmă, loc [14]).

Dacă intervenția divină directă lipsește din poveste, nu la fel stau lucrurile cu intervenția divină indirectă. Angel este readus pe Pământ, din Iad (vom reveni asupra conceptului) în mod misterios [15] și, deși Răul Primordial își asumă acest act, declarația este, probabil, doar o minciună. Ceea ce este, însă, cert, este faptul că încercarea lui Angel de a se sinucide pășind în lumină este oprită de o inexplicabilă furtună de zăpadă (prima din istoria orașului Sunnydale!) care acoperă brusc soarele, în ziua de Crăciun, moment în care camera de filmat surprinde o reclamă cinematografică afișând textul „ROAGĂ-TE” [16].

Printre alte dovezi circumstanțiale ale existenței lui Dumnezeu în „universul Buffy” remarcăm: episodul în care descoperim că vampirii par a se „naște” având „conștiința datoriei” de a se opune Tatălui Ceresc și creației Sale („Ei bine, nu dumnezeul MEU, pentru că îl sfidez, pe el și întreaga sa lucrare. Apropo, există? Ce se știe despre asta?” – vedem aici un vampir „proaspăt”, încă confuz cu privire la propria sa natură, dar părând sigur cu privire la „misiunea” sa) [13]; replica Darlei când sfânta cruce arde, sfârâind, pieptul vechiului ei tovarăș de ticăloșii („Vezi? Oricât de bun băiat încerci tu să fii, Dumnezeu nu te dorește!” – afirmație nu tocmai adevărată, după cum vom vedea în prezentul studiu; mai degrabă, Dumnezeu nu îl dorește pe vampir ÎNCĂ, deoarece ispășirea acestuia nu s-a încheiat) [17]; faptul că Stăpânul (vampirilor) o corupe pe Darla numai după ce, deghizat în preot, se asigură că tânăra a respins sprijinul Domnului („Ești gata să te lepezi de Satana și să implori iertarea Domnului?”/„Domnul nu a făcut niciodată nimic pentru mine… Sufletul meu nu mai poate fi salvat. Lasă diavolul să îl ia, dacă dorește”/„Domnul nu a făcut niciodată nimic pentru tine… Dar eu am să fac”) [18].

Indiciile și dovezile nu se opresc, desigur, aici:

Demonul Acathla este ucis de un „cavaler virtuos”, a cărui sabie, binecuvântată de cavaler înainte de moarte, este utilizată ulterior de Buffy pentru a îl înfrânge pe Acathla în momentul învierii. Termenul „virtuos”, ales pentru caracterizarea cavalerului, corelat cu actul de „binecuvântare” efectuat de acesta sunt grăitoare pentru teza noastră [19].

O altă scenă care ridică problema intervenției divine indirecte întâlnim în episodul în care adevărata față a unui soi de înger căzut (luciferica „Jasmine”) devine vizibilă, pentru Fred (cercetătoare științifică, aliata lui Angel) și pentru un oarecare John Stoller, contaminați (din întâmplare, putem crede) cu sângele ființei supranaturale. Dar… „Trebuie să o ucidem. Am fost chemați la datorie”, insistă John Stoller, și, în chiar clipa în care Fred neagă faptul că ar putea cineva să o „cheme”, tot „întâmplător”, este… chemată la telefon [20].

Amuleta obținută de la forțele Răului, de care este legat spiritul vampirului Spike, nu poate fi distrusă, aflăm, decât într-un loc unde magia acesteia nu are efect, și anume pe „un loc sfințit”, cum ar fi „o biserică” sau „un cimitir” [21].

De asemenea, pentru a putea construi firma de avocatură Wolfram&Hart în locul unde se înălța înainte o Misiune catolică, forțele Întunericului trebuie să îndeplinească un ritual de sacrificiu, în scopul pângăririi „pământului sfințit” [22].

Într-un moment de restriște (moartea unui personaj iubit), Lorne își anunță prietenii că „Dacă nu vi se pare ridicol, voi spune o rugăciune”, Wesley replicând: „Deloc, îți mulțumim chiar”. Nu este nicăieri specificat faptul că rugăciunea urma a fi adresată Dumnezeului creștin, dar o rugăciune adresată de un demon (benefic) unei divinități proprii nu ar fi avut de ce să le pară celorlalți ridicolă, nici nu ar fi necesitat acordul lor [23].

O scenă definitorie pentru controversa „seriale creștine/seriale anticreștine” o reprezintă momentul în care un grup de vampiri ocupă o biserică, ricanând: „E greu de crezut. Am evitat locul ăsta atâția ani, și… nimic. Unde este ceea ce ne speria? Dumnezeu, adică. Ar fi trebuit să fie aici – ne-a dat adresa asta. Ei bine, va trebui să începem să îi ucidem credincioșii, să vedem dacă apare”. Dumnezeu nu apare – ceea ce, interpretează unii comentatori, reprezintă o dovadă clară a inexistenței Sale, în universul lui Whedon. Dar… apar și îi înfrâng pe vampiri reprezentanții forțelor Binelui, printre aceștia numărându-se și militarul creștin Riley care, întrebat cum de răspunsese atât de repede la apel, precizează: „Nu am răspuns. Doar am întârziat… veneam la slujbă”. Ceea ce, considerăm noi, este, în fapt, răspunsul Dumnezeului creștin (tipic indirect, dar nu mai puțin ferm) la sfidarea vampirică [24].

Pentru a readuce sufletul lui Angel în trup, vrăjitoarea Willow nu invocă, precum în alte ocazii, zeități păgâne sau chiar demoni; dimpotrivă, ea spune o rugăciune în… limba română, adresată, în mod evident, lui Dumnezeu: „Nici mort, nici al ființei/Te implor, Doamne, nu ignora această rugăminte/Redă trupului ce separă omul de animal” [25]. De altfel, conceptul „sufletului” prezentat în Buffy/Angel respectă, în mare parte, mitologia creștină, iar crucea, apa sfințită, Biblia ș.a. se dovedesc eficiente în lupta împotriva vampirilor (și în exorcisme), pe întreg parcursul poveștii.

Forțele Binelui își fac simțită prezența în sprijinul lui Angel, în cele mai multe cazuri, sub forma „Celor Ce Sunt” („The Powers That Be”), ființe supranaturale asemănătoare îngerilor (îngerii propriu-ziși sunt menționați o singură dată, de către demonița Anya, în treacăt [26]), care, pentru un telespectator neavizat, ar putea să pară simple invenții ale lui Whedon. Lucrurile, însă, nu stau tocmai astfel: „CELE CE SUNT, DE DUMNEZEU SUNT RÂNDUITE”/„THE POWERS THAT BE ARE ORDAINED OF GOD”, ne spune Biblia [27]. Tot cu referire la Cele Ce Sunt, demonul Skip menționează că… „Neștiute sunt căile Lor” [28]. În sfârșit, ispășirea și drumul lui Angel către umanitate îi sunt oferite chiar de către Cele Ce Sunt, printr-unul dintre mesagerii lor, vizionarul Doyle: „Acceptă slujba [de a îi ajuta pe cei fără de ajutor]… Nu este vorba despre a salva vieți, ci despre a salva suflete. Poate și propriul tău suflet, cu această ocazie” [29] – fapt confirmat ulterior de Oracole, care îl avertizează pe Angel că umanitatea temporară nu avea cum să îi fi fost dăruită de către Cele Ce Sunt, din moment ce nu ispășise suficient. Doyle ne mai asigură, aici, și de faptul că Buffy, „aleasa”, este o războinică aflată de partea Celor Ce Sunt, chiar dacă nu se insistă asupra acestui aspect și în alte ocazii [30]. În ceea ce privește opinia unor comentatori, conform cărora Cele Ce Sunt acționează întotdeauna prin intermediul unor „agenți” care sunt cel puțin parțial demonici, aceasta este, în mod cert, eronată: natura demidemonică a celor două „alese” (Buffy și Faith) este relevată doar spre finalul serialelor, fiind, în mod evident, o găselniță comercială, la care producătorii nu se gândiseră inițial (cu această ocazie, termenul „ales” își pierde și sensul inițial, religios sau, măcar, ambiguu); Angel nu este „racolat” datorită demonului pe care îl poartă în suflet, ci, dimpotrivă, pentru că „are potențial” [29]; vizionara Cordelia nu devine pe jumătate demon datorită Celor Ce Sunt, așa cum pretinde inițial Skip, ci drept urmare a intrigilor „căzutei” Jasmine; „Frații-Număr” sunt „cavaleri ai Celor Ce Sunt”, fără a avea sânge sau origine demonică [31] ș.a.m.d.

Iadul și Raiul se regăsesc în „universul Buffy”. Deși, de la un punct încolo, ne sunt relevate mai multe „lumi-iad”(„hell dimensions”) și „lumi-rai” („heaven dimensions”), având, se pare, chiar denumiri specifice (EG „Quor`toth”), Iadul în care ajunge damnatul Angel (un loc al demonilor și o eternitate a caznelor [16]), probabil același spre care este atras spiritul vampirului Spike (un loc „acolo jos”, „care poftește la oamenii răi”, un loc al „caznelor veșnice ca pedeapsă pentru păcate”, al „focului etern”, al „pucioasei”, „nu locul în care merg eroii” [32]), precum și Raiul în care ajunge „aleasa” Buffy (un loc al împăcării cu sine, al fericirii și al iubirii absolute, al împlinirii [33]) par a corespunde, în mare parte, celor creștine, fiind și identificate, de către personaje, strict drept „Iadul” și „Raiul”, nu drept „lumea-iad X”, „lumea-rai Y”.

„Facerea” ne este prezentată, în „universul Buffy”, altfel decât ne-o prezintă religia creștină (a cărei viziune învățatul Giles o etichetează drept simplă „mitologie” [34]), dar, în același timp, este evident că Whedon ne oferă o reinterpretare a Facerii biblice. De asemenea, personajele se referă, în mod repetat, la Univers ca la o „Creație” (pe care, nu o dată, forțele Întunericului încearcă să o distrugă), iar Jasmine declară că „am fost făurită în infernul Creației” [35] (deloc surprinzător, „îngerul” căzut consideră actul „Facerii” ca fiind „rău”).

Răstignirea lui Iisus este doar menționată, dar suntem lăsați să înțelegem că, pentru vampiri, a reprezentat un moment (temporar) de triumf [36]. În aceeași ordine de idei, deosebit de interesantă este, în Buffy, evoluția personajului „Xander”, de la un adolescent banal (îndrăgostit fără speranță de eroină) și figură comică în același timp, la o figură tragică (ochiul îi este scos de către un reprezentant al Răului) și chiar… cristică: nu numai că Xander devine „tâmplar” (ca și Isus), dar meseria îl definește, așa cum rezultă atât din felul în care se prezintă el însuși, în momente… cruciale, cât și din faptul că alții se referă la el ori i se adresează numindu-l „tâmplar”; în ciuda lipsei sale de puteri supranaturale și (aparent) de abilități deosebite, el este cel care va salva lumea, prin iubire, prin iertare și prin jertfă de sine, în ultimul episod al seriei a șasea, episod al cărui final include, în coloana sonoră, Rugăciunea Sfântului Francisc [37] (de altfel, doar aparent Xander este lipsit de abilități deosebite: să ne reamintim cum, înarmat doar cu o cruce și cu dreptatea, îl pune la respect pe Angel în ultimul episod al primei serii [9]); în sfârșit, Xander mai este numit de către un sectant anticristic „atotvăzătorul”/„the one who sees”, apelativ divin desprins, probabil, din Facerea (16:13) [38].

În Buffy/Angel, Satana și diavolul (aparent entități diferite) se regăsesc propriu-zis doar într-un ritual negru ținut de vrăjitoarea Willow, dar pe care aceasta nu se simte în stare să îl ducă până la capăt [39].

Totuși, ca și în cazul forțelor Binelui, putem detecta influențe indirecte ale dușmanului din Biblie, în varii scene ale poveștii: a se vedea, de pildă, mai sus, coruperea Darlei de către Stăpân, dar dorim să amintim aici și exorcismul catolic („Te lepezi de Satana?”) la care este supus un copil posedat [11].

De asemenea, tot similar cazului forțelor Binelui, forțele Răului își fac simțită prezența combătându-l pe Angel, în cele mai multe cazuri, sub forma „Lupului, Berbecului și Cerbului” („The Wolf, The Ram, and The Hart”), ființe supranaturale asemănătoare diavolului, care, pentru un telespectator neavizat, ar putea să pară simple invenții ale lui Whedon. Lucrurile, însă, din nou, nu stau tocmai astfel: pactele semnate în sânge cu Lupul, Berbecul și Cerbul sunt, ne avertizează Cordelia (trimisa Celor Ce Sunt), „pacte cu diavolul, așa să-mi ajute Dumnezeu” [40]. Tot cu referire la Lup, Berbec și Cerb, un reprezentant al acestora precizează: „NOI SUNTEM LEGIUNE”, clară referire la demonii gadareni (biblici) [41], iar în demonologie și grimoare (EG De praestigiis daemonum, J. Weyer, 1563) îi recunoaștem în reprezentările unor „Marchocias” („The Wolf”), „Sydonay”/„Asmoday” („The Ram”) și, respectiv, „Furfur” („The Hart”).

În sfârșit, înainte de a încheia această secțiune, semnalăm semnificația numelor protagoniștilor supraumani, care, probabil, nu sunt cu totul întâmplător botezați astfel: cele două „alese” poartă numele „Buffy” – diminutiv de la „Elizabeth”, nume biblic însemnând chiar… „promisă Domnului”, respectiv ; „Faith” – „credință”, în vreme ce „cavalerul Celor Ce Sunt” se numește „Angel” – „înger” [42]. Mai mult decât atât, cele două orașe în care este plasată acțiunea serialelor sunt „Sunnydale”, numit inițial… „Boca del Infierno” („Gura Iadului”), respectiv „(City of) Los Angeles” („Orașul Îngerilor”).

Prin urmare, putem conchide că măcar o parte dintre antagoniștii „universului Buffy” constituie legiuni ale diavolului din mitologia creștină, Dumnezeu intervenind, la rândul Său, în sprijinul eroilor, prin intermediari sau prin diverse mijloace indirecte, în nu puține situații tensionate.

Concluzie

Având un producător ateu și cu vederi liberale, într-o epocă postmodernă și în contextul unui puternic trend anticlerical și anticreștin evident în industria filmului, Buffy, spaima vampirilor și Angel nu aveau cum să se conformeze spiritualității creștine/gotico-romantice, specifice creațiilor anterioare (mai ales literare, dar nu numai) de acest tip, în ciuda temei alese (vampirismul draculian, raportat, așadar, la viziunea creștinului protestant Bram Stoker [43]).

Pe de altă parte, nici nu se putea elimina complet acest aspect din structura serialelor, atât timp cât se dorea păstrarea unei oarecare verosimilități (în limitele fantasticului) a poveștii (cu toate că, în mod cert, s-a încercat, insistându-se din ce în ce mai mult, pe parcursul seriilor, asupra mitologiei inventate și evitându-se, de multe ori, cu bună știință vizibilă, referințele creștine directe – ca să dăm doar un exemplu, în episodul dedicat exorcismului copilului posedat, din ritualul creștin este eliminat, în mod intenționat, fără îndoială, fragmentul care presupune afirmarea credinței în Dumnezeu, deși se păstrează, după cum am văzut mai sus, fragmentul care presupune lepădarea de diavol [11]).

Mai mult, par a exista în „universul Buffy”, sporadic, influențe creștine… involuntare. De pildă, invocarea numelui Domnului („O, Doamne!”/„Oh, God” sau „Dear Lord”) apare pe tot parcursul celor două seriale, uneori exclamația aparținând unor… vampiri ori altor forțe întunecate [44].

Este, de asemenea, posibil ca unele persoane implicate în realizarea serialelor să fi impus producătorului (sau să fi „strecurat” în poveste) anumite elemente creștine [11].

În alte cazuri, mitologia și religia creștină par a fi utilizate doar ca surse de inspirație, în scop pur artistic.

În orice caz, voit sau nu, direct sau indirect, spiritualitatea gotico-romantică inspirată de creștinismul medieval este prezentă într-o proporție deloc neglijabilă în cele două seriale.

[NOTE]

[1] Pe de altă parte, Buffy și Angel au inspirat, din plin, destule filme și seriale ulterioare. Ca să dăm un singur exemplu, recentul succes TV Jurnalele vampirilor (The Vampire Diaries, 2009-prezent), în ciuda faptului că transpune pe micul ecran ciclul epic început de L.J. Smith în 1991 (deci înaintea „universului Buffy)”, are mai multe în comun cu serialele lui Whedon decât cu romanele autoarei americane (inclusiv istoria transformării vampirice a protagoniștilor fiind permutată, din Renașterea secolului al XV-lea, în secolul al XIX-lea, aproape suprapunându-se, astfel, cu istoria antieroilor din Buffy/Angel, născuți în secolele al XVIII-lea și, respectiv, al XIX-lea). Îi identificăm cu ușurință pe Angel/Angelus și, respectiv, pe Spike în Stefan/Spintecătorul și, respectiv, în Damon (Stefan Salvatore fiind, de asemenea, probabil direct inspirat din personajul „Ștefan Vlădescu” – Subspecii, film în care apare, de altfel, și triunghiul amoros „muritoare-vampir «bun»-fratele malefic al vampirului «bun»”). Mai mult, este imposibil să nu remarcăm faptul că seria a treia din Angel, respectiv seria a patra din Jurnalele vampirilor, se încheie, practic, identic: vampirul „bun” este închis, de viu, într-o cutie de metal, apoi scufundat și abandonat pe fundul apei, totul ca urmare a uneltirilor unui rău străvechi, nou sosit în oraș (final de serii care își are originile îndepărtate, considerăm, în scena îngropării premature din Vampyr: Der Traum des Allan Grey – 1932, ecranizare a unei opere literare semnate de Sh. Le Fanu). De altfel, producătoarea J. Plec (Jurnalele vampirilor) este o admiratoare declarată a lui Whedon (a se vedea L. Goldberg, Comic-Con 2011: «The Vampire Diaries» Julie Plec on Fangirl Memories of Joss Whedon and Nathan Fillion, în The Hollywood Reporter, 2011). Un alt serial care, împreună cu filmele aferente, pare să fi inspirat, în mod semnificativ, Jurnalele vampirilor (probabil și serialele Buffy/Angel) a fost Umbrele întunericului (Dark Shadows, 1966-1971; 1991; 2004; 2012).

[2] Ep. 97, Iubire dureroasă (Buffy).

[3] Ep. 75, Lungul drum al zilei către noapte (Angel).

[4] Ep. 60, Frica în persoană; ep. 102, Negociere, p. II (Buffy).

[5] În limba română, există trei variante acceptate de ortografiere a numelui Fiului Domnului: „Isus Cristos”, „Iisus Christos” și „Iisus Hristos”. Considerăm corectă (din punct de vedere al adaptării în limba română și al respectării regulilor de formare a cuvintelor în limba română, nu din punct de vedere al numelui propriu-zis) prima variantă, deoarece limba română are, în principiu, o ortografie fonemică; mai mult decât atât, în limba română avem „creștini”, nu „chreștini” ori „hreștini”, „Cristian/Cristina/Cristiana”, nu „Christian/Christina/Christiana” ori „Hristian/Hristina/Hristiana” (există unele atestări și ale acestor din urmă nume, dar având un caracter excepțional și datorându-se, în mod cert, unei puternice influențe grecești). A se vedea, în acest sens, și G. Pruteanu, Isus (pruteanu.ro, 1997), G. Catalan, Lumea creștină (România liberă, 2005) ș.a. De altfel, chiar în cazul în care am dori să păstrăm o ortografie „străină”, am avea „Iesus Christus” (lat.) sau „Iesous Christos” (gr. – limba în care a fost scris Noul Testament), mai degrabă decât „Iisus Christos”/„Iisus Hristos”.

[6] Am preferat pluralul clasic „panteoane” (Scriban 1939) pluralului modern „panteonuri” (DEX 2009).

[7] Ep. 72, Învârte sticla (Angel).

[8] Ep. 8, Eu – robotul, tu – Jane (Buffy).

[9] Ep. 12, Fata prorocită (Buffy).

[10] Ep. 64, Chinuri (Buffy).

[11] Ep. 14, Te port în mine (Angel). Extrem de interesant – cf. ANGEL: Season One, Episode By Episode with Tim Minear – Part 3 (E. Gross, în TimMinear.net, 2000), într-o variantă inițială a scenariului alcătuit de Minear, ritualul de exorcizare era efectuat de un preot (probabil de părintele Fredricks); ulterior, s-a decis renunțarea la „serviciile” preotului, rolul acestuia în scenă fiind preluat de învățatul Wesley, la sugestia lui Whedon.

[12] Ep. 17, Eternitate (Angel).

[13] Ep. 129, Conversații cu morții (Buffy).

[14] Ep. 83, Ieșirea la lumină (Angel); „Dar ei şi-au ales căile lor şi urâciunile lor pe care sufletul lor le-a voit. Voi alege şi Eu batjocurile lor şi păcatele lor le voi plăti; că i-am chemat şi nu M`au ascultat şi le-am grăit şi nu au auzit şi răul în faţa Mea l-au făcut şi au ales ceea ce Eu n`am voit” (Sfânta Scriptură – Versiunea Anania: Isaia 66:3,4).

[15] Ep. 37, Credință, speranță și minciună (Buffy).

[16] Ep. 44, Îndreptare (Buffy). Extrem de interesant – cf. Dusted: The Unauthorized Guide to Buffy the Vampire Slayer (L. Miles, L. Pearson, Ch. Dickson, 2010), producătorii susțin că filmarea textului „ROAGĂ-TE”, afișat pe reclama cinematografică, a fost o simplă coincidență (una de-a dreptul stranie, remarcăm), fără vreo legătură cu scenariul episodului. Tot cu privire la acest episod, Whedon declara: „Ninsoarea este benefică… De la Dumnezeu vine? Ei bine, sunt ateu, dar este dificil să ignorăm ideea unui «miracol de Crăciun» aici… (…) În orice caz, nu mă deranjează o interpretare strict creștină a episodului” (J. Whedon, BtVS Posting Board, 1998 – apud L. Miles, L. Pearson, Ch. Dickson, op. cit., respectiv buffy.wikia.com).

[17] Ep. 27, Dragă băiete (Angel).

[18] Ep. 29, Darla (Angel).

[19] Ep. 33, Metamorfoză, p. I (Buffy).

[20] Ep. 84, Beatitudine (Angel).

[21] Ep. 90, Dreaptă răsplată (Angel).

[22] Ep. 92, Sortit Iadului (Angel).

[23] Ep. 103, Un hău în centrul Lumii (Angel).

[24] Ep. 72, Cine ești? (Buffy).

[25] Ep. 34, Metamorfoză, p. II (Buffy); Ep. 81, Orfeu (Angel).

[26] Ep. 106, Până la capăt (Buffy).

[27] Sfânta Scriptură – Versiunea Anania: Epistola către romani 13:1/Bible – King James Version: Romans 13:1.

[28] Cunoscutul proverb „Nebănuite sunt căile Domnului” („God works in mysterious ways”) nu se regăsește, cum s-ar putea crede, în Sfânta Scriptură, avându-și originea, cel mai probabil, în versul „God moves in a mysterious way”, din poemul Light Shining out of Darkness (W. Cowper, 1773).

[29] Ep. 1, Orașul… Îngerului (Angel).

[30] Ep. 8, Eu nu te voi uita (Angel).

[31] Ep. 94, Povestea plină de învățăminte a lui „Numero Cinco” (Angel).

[32] Ep. 90, Dreaptă răsplată; ep. 91, Dezlănțuire; ep. 92, Sortit Iadului (Angel).

[33] Ep. 103, Viața de Apoi; ep. 107, Încă o dată, mai cu suflet (Buffy). În ceea ce privește „Înaltul Plan al Existenței” în care ajunge Cordelia cu ajutorul lui Skip, considerăm că acesta nu are nici o legătură cu Raiul: în primul rând, „înălțarea” se dovedește a fi fost doar o uneltire demonică; în al doilea rând, senzațiile de plictiseală și de neputință pe care le încearcă „înălțata” nu corespund în nici un fel beatitudinii experimentate în Rai de către Buffy.

[34] Ep. 2, Vremea secerișului (Buffy).

[35] Ep. 87, Sfârșitul utopiei (Angel).

[36] Ep. 15, Greu de școlit (Buffy).

[37] Ep. 122, Înviere (Buffy). Rugăciunea Sfântului Francisc este o rugăciune creștină atribuită Sf. Francisc din Assisi (deși probabil este mult mai recentă), în coloana sonoră a episodului fiind inclusă versiunea transpusă pe note și cântată de Sarah McLachlan. A se vedea și nota [42].

[38] Ep. 140, Fete stricate (Buffy).

[39] Ep. 62, Inimă sălbatică (Buffy).

[40] Ep. 100, Cu plăcere! (Angel).

[41] Ep. 110, Eroii nu mor niciodată (Angel); „Numele meu este Legiune” (Sfânta Scriptură – Versiunea Anania: Evanghelia după Marcu 5:9).

[42] Mai trebuie menționată, aici, și o interesantă opinie: cf.  The Existential Joss Whedon: Evil and Human Freedom in Buffy the Vampire Slayer, Angel, Firefly and Serenity (J.M. Richardson, J.D. Rabb, 2007), numele lui Xander are o natură cristică: neconstituind prescurtarea obișnuită a numelui „Alexander” („Alex”), ci fiind compus din simbolul cristic (grecesc) „X” (după tiparul „Xmas”/„Christmas”, sau, raportându-ne la un exemplu străvechi, „Xtian”/„Christian”) și din sufixoidul (tot grecesc) „-ander” („-andru”, „bărbat”), rezultă că numele (simbolic al) personajului este, în fapt, „Christander” („Cristiandru”, „Bărbatul miruit”/„Unsul Domnului” sau chiar, mai direct, „Cristul”/„Cristosul”/„Bărbatul Cristos”). Nu achiesăm, însă, la această opinie; considerăm că ideea producătorilor de a „sfinți” figura lui Xander a apărut (mult) ulterior alegerii numelui acestuia – mai exact, către finalul serialului.

[43] Interesul lui Stoker pentru ocult a fost, foarte probabil, unul pur artistic; în ciuda prieteniei sale cu unii dintre membrii Ordinului Ermetic al Zorilor Aurii („Ordo Hermeticus Aurorae Aureae”), nimic nu indică faptul că ar fi fost el însuși membru al Ordinului.

[44] De altfel, J. Whedon mărturisește (a se vedea și nota [16], inclusiv pentru sursa citatului): „Mitologia creștină mă fascinează, și acest lucru se vede în poveste (…), indiferent dacă cred sau nu în Viața de Apoi sau într-o ordine universală”.

Despre autorul rubricii:

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, profesor evidențiat gr. I Limba și literatura română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, profesor gr. I Limba și literatura română) este scriitor de literatură fantastică, critic literar, conferențiar şi consilier juridic (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Criminalistică” și intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată, 2001). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea), declarat de M. Pricăjan (în revista culturală Familia) „Momentul Walpole în literatura română”. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (George R.R. Martin, Paolo Bacigalupi, Ian R. MacLeod) sau clasice (Algernon Blackwood, Arthur Conan Doyle, Robert E. Howard, Rudyard Kipling, H.P. Lovecraft, George MacDonald, Guy de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate pe larg în diverse cărți și reviste de specialitate: în volumul Alte cronici de familie (secțiunea Domnul Gothic), semnat de M. Opriță (Cavaler al ordinului „Meritul Cultural”, oferit de Președintele României), în Caietele Echinox (revistă tipărită apărută sub egida Fac. de Litere a Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; eseul semnat de drd. în filologie Şt. Bolea – Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel), în revista culturală EgoPHobia (eseul Sfârșitul care începe, semnat

de dr. în filologie M.A. Aldea) etc. Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative”. În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București (despre Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. al XIX-lea: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală) ori studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (despre Lumi ficționale în literatura modernă). A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București” și, în calitate de invitat special, la ed. a IV-a a Târgului de carte SF & Fantasy „Final Frontier”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate. A apărut, în 2015, în calitate de expert în istoria vampirismului, în episodul Hunting Vampires al serialului Expedition Unknown, realizat de Travel Channel. Pagini virtuale oficiale: Editura Crux Publishing: Ceasul fantasmelor (http://cruxed.ro/product/ceasul-fantasmelor), Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage), Goodreads: Oliviu Craznic (https://www.goodreads.com/author/show/4939353.Oliviu_Craznic).

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!” (Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)