Doina Roman, Pragul – o „Alice în Țara Minunilor” neofantastică

de Alexandra Medaru

Doina Roman (n. în Ploiești) este o romancieră română premiată la nivel național (fiind autoarea romanului „Pragul” în trei părți: primul volum [„Pragul 1”] a fost publicat în 2014; volumul al doilea intitulat „Umbra martor”, în 2015; iar cel de-al treilea – „Ultimul trimis Oserp” -, în 2016, la Bookfest. De asemenea, este și poetă, având un volum intitulat „Maestrul și jumătate lebădă” [Ed. Agol, 2015], realizat în colaborare cu poetul Gabriel Gherbăluţă.

Pragul (vol. 1, Editura Tracus Arte, ediția a II-a, 2016) aparține stilului funcțional beletristic, curentului literar transumanist (un curent născut în Occident care se referă la împingerea progresului până la un final logic ce permite omului să înlocuiască anumite componente ale organismului său cu piese artificiale ce nu pot fi deosebite de părțile pe care le imită; tot în acest curent se încadrează și capacitatea de imitare a conștiinței sau de cartografiere a creierului, aceste elemente fiind omniprezente în opera Doinei Roman, după cum vom vedea în cele ce urmează), categoriei estetice a fantasticului, genului literar epic, speciei literare a romanului neofantastic, subspeciei literare a neofantasticului histrionic (întrucât dialogurile dintre personajele autoarei, dar și personalitățile eroilor sunt șăgalnice de la un capăt la celălalt al volumului) .

Referitor la literatura comparată, Pragul vol. 1 se aseamănă cu opera scriitorului englez, Lewis Carroll, și anume Alice în Țara Minunilor (în original, Alice in Wonderland, 1865) din mai multe puncte de vedere, printre care: personajul central, Lia, este o vindecătoare de a cărei soartă se leagă și cele ale personajelor care roiesc în jurul ei, dar și a cetății în care se desfășoară întreaga acțiune a primului volum întocmai cum de destinul lui Alice depind și destinele eroilor din povestea lui Carroll; apoi, dacă în Alice în Țara Minunilor avem de-a face cu un Pălărier Nebun, în romanul Doinei Roman întâlnim un Lift Nebun („Trebuia să fii disperat sau chiar zdruncinat la creier de-a binelea ca să te urci în Liftul Nebun.”) ale cărui acțiuni sunt descrise astfel: „Liftul porni silențios, cu viteză, liftiera se făcu nevăzută și el rămase cu oglinzile și cu lumina aceea orbitoare./ Răsuflă ușurat…/ Liftul nu se mai oprea, gonea în sus cu viteză și fără zgomot. La un moment dat frână brusc, un perete culisă, oglinda dispăru și lăsă loc unei găuri negre. Liftul o luă la dreapta și goni în noapte. Ziceai că e metrou, se auzeau îmbinările șinelor peste care săltau rolele mici ale cablurilor/ Pisică îngheță de frică.”; dacă în Alice ne dăm întâlnire cu Motanul Cheshire, în Prag avem de-a face cu Pisică, un hoț, care vrea să pună mâna pe geanta purtată de Lia încă din începutul romanului, erou caracterizat de naratorul omniscient astfel: „Savura berea ca pe lichidul tinereții veșnice, mângâia paharul și își admira printre gene pielea măslinie, netedă, frumoasă și tatuajele de pe brațe…”; de asemenea, avem de-a face cu două antieroine, în ambele scrieri – în prima o găsim pe Regina de inimă roșie, în volumul Doinei Roman, pe Leona care dorește a o prinde pe Lia, dar și pe Crius (cel de care Lia este îndrăgostită). De asemenea, dacă în Alice în Țara Minunilor întâlnim iubirea prietenească dintre Pălărierul Nebun și Alice, aici avem de-a face cu o iubire a unui cuplu de îndrăgostiți, dragoste care nu-și poate găsi împlinirea (aspect pe care îl regăsim și în Alice, unde eroina principală este nevoită să se întoarcă acasă), pentru că din nefericire pentru Lia, Crius este deja căsătorit.

Dacă există o sumedenie de elemente care amintesc de povestea lui Lewis Carroll, există și elemente care dau textului propria sa aromă, aceea a neofantasticului, datorată unor caracteristici precum apariția unor arme ca Viperele-săgeată, a Colectorilor de sentimente, a capacității unor personaje de a umbla în gânduri etc.

Colectorii de sentimente sunt niște personaje extrem de interesante, având abilitatea de a culege sentimentele umane, strânse în Banca lor proprie, iar Doina Roman reușește să redea cu mult patos felul în care aceste simțăminte sau părți de suflete sunt oferite colectorilor, mai ales atunci când are loc un lung dialog între Lia și Crius care nu se mai văzuseră de vreun an: „— Orice aș spune și orice aș face, nu te da de gol… Fă pe isterica, urlă, țipă, să nu fii civilizată cum ești de obicei, fii târfă, o să mă fac că nu te cunosc. O să vin de oriunde și o să te apăr! Nu trebuie să ne prindă împreună./  — De ce?/ — Pentru că sunt păzitorul tău Lia, și pentru că în Caseta aia e o parte din sufletul meu. Pentru că tu ții în viață o parte din sufletul meu. Și dacă tu mori, nu o să mai poată fi hrănită bucata aia care este la tine. Iar când sunt departe de tine îmi lipsește ceva ce ai tu… și când sunt lângă tine mă sperii de cum sunt în realitate… întreg… mă înțelegi?”

Lumea construită de Doina Roman este una burlescă, unde personaje extrem de variate se înfruntă pentru a pune mâna pe putere în Cetate. Imaginarul autoarei este unul bine clădit asemenea unei case a cărei construcție durează ani și ani de zile, mizând pe aventură și erotism, dar și pe protagoniști interesanți, printre care: vindecătoarea Lia, experimentata katenă Kat, fostul legionar Algar, kraborul Crius, puiul de krâc Neell, hoțul Pisică, fiul de colector Blati etc.

Din păcate autoarea are probleme stilistice, folosind pe alocuri registrul lingvistic trivial la nivelul narațiunii, limbajul colocvial la fiecare personaj (ceea ce scade din veridicitatea lor, deoarece păturile sociale diferite folosesc limbaje diferite) sau perfectul compus (în narațiune) la persoana a III-a acolo unde frazele necesitau perfectul simplu sau mai mult ca perfectul (probleme care ar fi putut fi rezolvate de un editor și care pot fi remediate la o retipărire), dar și scene cu conotație sexuală gratuită, spre exemplu: în aproximativ zece pagini au loc nu mai puțin de trei asemenea scene, care implică personaje diferite – Algar și Mira, Algar și Kat, Lia și Crius (aceasta din urmă fiind singura a cărei veridicitate nu stă sub semnul întrebării, deoarece personajele se iubeau și nu se mai văzuseră de mult timp).

În ciuda acestor probleme, povestea este recomandată a fi citită mai ales de către adolescenții aflați spre maturitate, întrucât avem de-a face cu o autoare premiată național, iar lumea construită de ea este una demnă de a fi comparată cu opera lui Carroll.

Referitor la editură, menționăm hârtia albă de calitate superioară pe care este tipărit Pragul vol. 1, dar și existența unui cuprins la un volum împărțit în capitole, deoarece tot mai multe edituri recurg la a nu mai utiliza unul (mai ales când romanele sunt împărțite pe capitole). De asemenea, coperta acestui prim volum este una deosebită, fiind realizată de Cătălin Negrea.

#

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Geopolitică”, intitulată Conflicte rasiale – consecințe geoeconomice și geopolitice, 2010). De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012). A lucrat ca specialist de comunicare și copywriter, implicându-se, de asemenea, în activități de voluntariat la ONG-urile Wilderness Research and Conservation și Queero – Accept România. A debutat în 2013 cu textul „Păcatul” (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul „Contrabandă-n alb și negru”, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy „ReÎnnoirea” este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). După apariția acestui text, Andreea Sterea (editor Crux Publishing) afirma: „cititorul curios va avea ocazia până la sfârșit să realizeze că seria Cântec de gheață și foc și-a pus în mod fericit amprenta asupra scriitorilor contemporani”. În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă „Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan” (Revista de suspans, nr. 25), scriitorul Lucian Dragoș Bogdan scriind cu referire la acest text: „Autoarea confirmă talentul pe care l-am sesizat la prima ei povestire, ReÎnnoirea”. Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica „Arena culturală: cartea și filmul” (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). A participat ca invitată specială la lansările Editurii Crux Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2016 unde a vorbit despre romanul „Aer și MSbP” de Răzvan T. Coloja, făcând o prezentare „exemplu-școală” (conform Oliviu Crâznic, scriitor, critic literar și consilier juridic) a volumului. La sfârșitul aceluiași an, a susținut alături de Oliviu Crâznic conferința FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR. În 2017, a publicat la începutul lunii februarie, povestea „Ființele nopții din urmă” (planetary romance) în Cotidianul Național Puterea, iar o serie de articole critice au fost preluate de site-ul Select News. Blog personal: Taramuridenicaieri.ro – recomandat și de scriitoarea Doina Roman („Vă recomand blogul www.taramuridenicaieri.ro, Alexandra Medaru, o prezență sinceră într-o lume care așteaptă oameni noi. Profesionalismul și dorința de a învăța continuu o recomandă din plin”).