miniinterviu cu Adrian Schiop

[miniinterviuri cu invitații EgoPHobia din numerele precedente]

1. Ce-ai mai scris/publicat de când ai apărut ca invitat în EgoPHobia?

Două romane și mai multe povestiri. Romanele le-am publicat ca volume, povestirile doar le-am plasat pe ici pe colo, prin reviste. Am mai scris și poezii, pentru că majoritatea prietenilor mei de pe clubliterar scriau poezii, dar, când clubliterar a intrat în disoluție, m-am lăsat de jobul ăsta.

2. Care consideri că e cel mai important text pe care l-ai publicat până acum?

Soldații. Acolo am reușit să-mi construiesc o voce purificată de stridențe și să gândesc dincolo de buricul propriu, mai social dacă vrei. Pe bune/pe invers era scris la epatare și pentru coolness, plus că naratorul făcea prea mult pe deșteptul, iar în Zero grade Kelvin eram jucăria lui Houellebecq și prea m-am scremut să o dau profund.

3. Te interesează părerile și calificativele acordate cărților (tale, dar nu numai) pe site-uri precum goodreads ori pe bloguri sau ții seama doar de recenziile criticilor consacrați?

Mă interesează tot, și în primul rând să ies din zona receptării academice, să ajung și la alți cititori decât cei cu filologia sau filozofia la bază. În definitiv, cărțile trăiesc prin cititori, nu prin critici.

4. Preferi să citești pe hârtie sau în format electronic?

Hârtie, clar. Mi-am luat la un moment dat un kindle dar după câteva luni l-am făcut cadou, nu era ce trebuie. În plus, cât timp oamenii vor prefera hârtia or să se mai poată face ceva bani de bere din drepturi de autor. În format digital cărțile pot fi piratate ușor, cum s-a întâmplat cu muzica după apariția formatului mp3. Ok, hârtia mănâncă pădurea, dar pe de altă parte trebuie sa mănânce și gura mea o pâine.

5. Te rugăm să ne recomanzi o carte în limba română apărută în ultimul an. Îți mulțumim!

Două – Lavinia Braniște, cu Interior zero, despre dilemele și confuziile unei fete bătrâne care lucrează într-o firmă de imobiliare cu o faună umană de o meschinărie delicioasă, și Vasile Ernu, Bandiții, despre cultura hoților în lege din fosta URSS. Mi-a plăcut mai puțin decât Sectanții, care rămâne cartea mea favorită de la Ernu, dar e o carte bună.