miniinterviu cu Adrian Ioniţă

[miniinterviuri cu invitații EgoPHobia din numerele precedente]

1. Ce-ai mai scris/publicat de când nu ai mai apărut în EgoPHobia?

Eu nu am dispărut din EgoPHobia. Limba română abundă în duble negații. Paradoxal, eu nu mai am nimic. Înseamnă că mai am ceva. Preaplinul oalei în golul ei se află: angajați pe Sai Baba, mă va găsi cu siguranță.

2. Care consideri că e cel mai important text pe care l-ai publicat până acum?

În lumea în care trăiesc, a publica a devenit trivial. Sunt un artist care trăiește prin evenimente și emoții. Ceea ce simt și scriu în chit-chatul meu mental ar putea fi publicabil, dar există o mare problemă. Fie a fost scris deja, și atunci exercițiul meu se aseamănă cu acela al unui țăran care la 4 dimineața mulge o vacă cosmică, fie este un proces de tranziție și acumulare care servește unui spirit aflat în viitor, și atunci exercițiul meu este sacrificial pentru o cauză mai bună, un fel de donație făcută unui beneficiar anonim cu adresă necunoscută. Acest text devine involuntar, pentru că iese din rutina mea și este public. Cât de important este, nu am cum să știu. Cum spunea cineva, este greu să vezi o pisică neagră într-o cameră întunecoasă. Mai ales dacă pisica nu este în cameră.

3. Te interesează părerile și calificativele acordate scrierilor și operelor tale pe site-uri precum goodreads ori pe bloguri sau ții seama doar de recenziile criticilor consacrați?

Până nu deschizi ușa, trăiești un dubiu enorm. S-ar putea totuși ca pisica să fie în cameră. După unii. După alții, ea este o iluzie, iar unii chiar cred că este moartă. Deci nu are importanță. Este important ceea ce simt eu pentru că în esență asociațiile sunt fragmente. Care nu îmi aparțin. Dar nu vreau să fiu rău. Îmi plac dulciurile, un cigar cubanez și un single malt.

4. Preferi să citești pe hârtie sau în format electronic?

Electronic, din motive practice. Măresc sau micșorez. Caut pe interese. Adorm repede. Salvez pădurea.

5. Te rugăm să ne recomanzi o carte în limba română apărută în ultimul an. Îți mulțumim!

Citiți ceea ce va ajută să rămâneți în pantaloni scurți. EgoPHobia mi-a oferit ani frumoși și tinerești. Am scris multe prostii, în general tot ce îmi trecea prin cap. O primăvară continuă în care credeam ca puiul de șarpe, că drumul șerpuiește. Și chiar așa era. Eu vă mulțumesc.