[miniinterviuri cu invitații EgoPHobia din numerele precedente]
- Ce-ai mai scris/publicat de când ai apărut ca invitată în EgoPHobia?
A trecut ceva vreme…Am scris şi eu ca tot autorul – cuvinte cuvinte, mii de cuvinte… Printre ele două romane – Imigranții – publicat la Editura Polirom în 2011 şi Schije, prima parte dintr-o trilogie, pe care tocmai l-am terminat.
Imigranții urmăreşte poveştile a cinci romȃni care trăiesc în Londra în 2010: un doctorand pe drepturile omului la UCL care cercetează existența black site-urilor pe teritoriul Romȃniei şi Poloniei în timpul războiului din Iraq, o pictoriță de mȃna a doua măritată cu un dealer de artă conceptuală, un broker însingurat, o asistentă medicală care are grijă de un bătrȃn bolnav şi suporter UKIP şi un țigan îndrăgostit.
Schije este un roman despre masculinitate, memorie, conştiință, Sindromul de Șoc Post Traumatic şi Forțele Speciale romȃne din Afganistan.
- Care consideri că e cel mai important text pe care l-ai publicat până acum?
Imigranții, mai ales primul capitol – al lui Răzvan. Toată viziunea mea politică e în textul ăsta.
- Te interesează părerile și calificativele acordate cărților (tale, dar nu numai) pe site-uri precum goodreads ori pe bloguri sau ții seama doar de recenziile criticilor consacrați?
Mă interesează însă nu le consider întotdeauna prima facie. Uneori – şi asta se întȃmplă şi în cazul criticilor consacrați – anumite comentarii negative îmi recomandă o carte mai degrabă decȃt să mi-o şteargă din vizor. Și invers – anumite păreri literare pozitive îmi pot anula elanul de lectură. Există cȃțiva critici literari în Romȃnia pe care încă îi aştept cu o recenzie pozitivă la o carte care să-mi contrazică scepticismul că acea carte merită citită (sau chiar scrisă).
- Preferi să citești pe hârtie sau în format electronic?
Hȃrtie, dar nu fac mofturi.
- Te rugăm să ne recomanzi o carte în limba română apărută în ultimul an. Îți mulțumim!
Destul de greu de ales doar o singură carte. Aş zice De ce este Romȃnia astfel? – Avatarurile excepționalismului romȃnesc – o antologie de eseuri coordonată de maestrul sociolog Vintilă Mihăilescu, proaspătă la Polirom.
One thought on “miniinterviu cu Ioana Morpurgo”