Clironomiile unui neam

[Mihai-Andrei Aldea – Drumul spre Vozia, Editura Evdokimos]

(Studii fantastice)

de Oliviu Crâznic

Mihai-Andrei Aldea este teolog (specializarea „bizantinologie”), doctor în filologie (specializarea „folcloristică”) și doctorand în istorie – fără a mai socoti vastele sale cunoștințe dobândite în mod autodidact, în varii domenii.

Prin urmare, cu greu ar putea fi găsit cineva mai potrivit pentru a ne deschide ochii asupra frumuseților (și învățăturilor) unei Românii de multă vreme (oare, pentru totdeauna?) apuse; și, cu toate că ar fi izbutit, fără îndoială, să ducă la bun sfârșit acest demers pe tărâmul poetic ori pe cel al lucrărilor de specialitate (de care nu este defel străin), Aldea alege să își concentreze viziunea, cu precădere, într-un ambițios roman fantastic, Drumul spre Vozia.

Un roman care, publicat în mai multe volume (Cei trei și Pădurea cea Mare; Cei trei și luptele Deralei; Prin coline și neguri!), poate fi analizat sub diverse aspecte, dar pe care noi îl vom cerceta folosindu-ne chiar de coordonatele pe care ni le sugerează studiile „oficiale” ale autorului:

Din punct de vedere teologic, Drumul spre Vozia este străbătut de un creștinism ortodox… discret. Ceea ce este mai mult decât surprinzător, având în vedere vocația clericală a lui Mihai-Andrei Aldea.

Episoadele ortodoxe sunt, la o primă vedere, rare (schitul din primul volum, atacul Norilor Iadului și exorcismul aferent în volumul al treilea), putând părea unui cititor neavizat de-a dreptul întâmplătoare (cu excepția deznodământului).

Desigur, lucrurile nu stau tocmai așa; citind cu atenție, descoperim că întreaga poveste reflectă o morală creștin-ortodoxă de tip medieval timpuriu, adecvată epocii cnezatelor și voievodatelor: personajele (firește, cele care nu slujesc Răul) sunt curate la suflet și în intenții, dar uneori aspre; tentate să ierte, în general, dar aplicând, uneori silite de împrejurări (războiul, însoțit de adevărate masacre, din Ținutul Negurilor), alteori împinse, poate, de traume sufletești (Surdul decapitând dregătorul slugarnic), „lex talionis”.

Inclusiv dragostea este una cuminte („cu minte”) în Vozia (Mitu și Lixăndrina), contrastând cu pasiunile nimicitoare din legendele cavalerești occidentale (Le Morte d’Arthur, Sir Thomas Malory) sau …sadoveniene (Măria Sa, Puiul Pădurii).

Întru aceeași idee, nici credința nu avea cum să fie altfel decât „așezată”, înflorind în sânul unui popor care nu a cunoscut decât prea puțin conflictele religioase…

Filonul folcloristic conturează, fără îndoială, planul narativ principal, acela al călătoriei inițiatice printr-o lume a basmului romanțat, structurat episodic, ceea ce îi permite să îmbrace, „à la Tolkien”, când mantia roșie a fantasticului eroic (v. primul volum, dedicat Pădurii celei Mari și ultimilor daci liberi), când mantia aurie a fantasticului feeric (v. prima jumătate a celui de al treilea volum – dedicată piticilor, zânelor, uriașilor, dar și balaurilor – și „epilogul” romanului), când mantia neagră a fantasticului întunecat (v. a doua jumătate a volumului al treilea; de pildă, episodul în care Lixăndrina, cu sabia în mână, înfruntă nobilii străini – porniți să o necinstească în numele forțelor Răului – este unul tulburător și tragic, iar modul în care autorul „pune în scenă” încleștarea propriu-zisă, verosimil și spectaculos).

Mai mult, sporadic, întâmplări popular-amuzante coboară din fabulosul propriu-zis, trimițând cu gândul la snoave și la isprăvile eroiarzilor mitici de tipul „Păcală” (a se vedea, cu titlu exemplificativ, aventurile lui Mitu de la începutul volumului al doilea).

În sfârșit, din punct de vedere istoric (în special politico-istoric și etnografico-istoric), avem planul narativ al înțeleptului voievod Marin (în volumul al doilea și în a doua jumătate a volumului al treilea) – un plan narativ care închipuie o adevărată „specula principum” (după modelul Principelui machiavelic ori al Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie), cu evidente accente menipeice: Mihai-Andrei Aldea ne dezvăluie cum trăiau „românii vechi”, criticând, în același timp, direct sau sub o formă alegorică, modul în care aleg să trăiască „românii noi”, ori, cel puțin, acei „români noi” care și-au abandonat „moștenirea” strămoșească (este măreț și cutremurător, bunăoară, episodul în care voievodul și armata sa pedepsesc un sat întreg, obișnuit să își ucidă, prin legea aprobată de cneaz, bătrânii „nefolositori societății”).

Referitor la punctul de vedere strict beletristic, observăm, din cele de mai sus, că nu este unul ușor de abordat, romanul caracterizându-se, deopotrivă, prin complexitate compozițională și prin varietate tematică; în orice caz, nu ne-am propus un comentariu literar, prin urmare, considerăm suficient a adăuga celor deja menționate câteva precizări teoretice:

Mihai-Andrei Aldea este, fără îndoială, un paseist și un calofil, un credincios și un patriot, un justițiar și un satirist, un erudit și un fabulist; începutul romantic al aventurii („eroi excepționali în împrejurări excepționale”) se împletește, pe parcurs, cu tradiționalismul sacru, cu prerafaelitismul diafan, cu alte curente literare.

Neașteptat, literatura română nu se bucură de prea multe romane fantastice inspirate de mitologia vernaculară, ceea ce transformă Drumul spre Vozia într-o raritate (influențele occidentale nu lipsesc, dar au o pondere redusă în ansamblul operei).

Alăturând acest inedit beletristic celor trei coordonate clironomice dintru început identificate, Mihai-Andrei Aldea ne revelează un tezaur spiritual considerat pierdut, sub forma incitantă a unei mărturii culte.

Despre autorul rubricii:

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, prof. evidențiat gr. I Limba și literatura română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, prof. gr. I Limba și literatura română) este scriitor (prozator și poet), traducător literar, critic literar, conferențiar şi consilier juridic (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Criminalistică” și intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea). Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu  acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (George R.R. Martin) sau clasice (Algernon Blackwood, Arthur Conan Doyle, Robert E. Howard, Rudyard Kipling, H.P. Lovecraft, Guy de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate pe larg în diverse reviste de specialitate: în Caietele Echinox (revistă tipărită sub egida Fac. de Litere a Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; eseul semnat de drd. în filologie Şt. Bolea – Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel), în revista culturală EgoPHobia (eseul Sfârșitul care începe, semnat de dr. în filologie M.A. Aldea) etc. Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice „Imagicopter: The Author/Artist Cooperative”. A apărut, în calitate de expert în istoria vampirismului, în serialul Expedition Unknown, realizat de Travel Channel. În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. din București (prelegerea Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. al XIX-lea: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală) ori studenților Fac. de Limbi și Literaturi Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (prelegerea Lumi ficționale în literatura modernă, în colaborare cu conf. univ. dr. Ana-Maria Negrilă), și a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei, cu comunicarea Literatura științifico-fantastică și căutarea (modelarea?) viitorului. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A susținut prezentarea publică Fantasticul de impact: De la „Ghilgameș” la „Urzeala tronurilor” (în colaborare cu scriitoarea și critica literară Alexandra Medaru). A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate. Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage).

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!” (Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)