Sociale

(jidovul rătăcitor)

de Paul Belce

Am întâlnit un vechi prieten, m-a primit la o cafea

Părea bucuros să mă vadă

Conversația a trenat înspre locuri comune

Ce ai mai făcut,  unde lucrezi

Insuportabil și rece mă simțeam

O groază imi urca pe gât, voiam să mă smulg și să fug cu scaun cu tot

Înainte să plec m-am cerut la toaleta

Și i-am dat foc casei

M-a abordat o cerșetoare: Dă-mi ceva, băiatu’!

Burta ei era ca un pepene verde și obscen

Se pregătea să lase semințe în lumea asta. Părea bucuroasă să mă vadă

Nu i-am dat bani nici din milă,  nici pentru ideea ce imi încolțise

Banii si ideile se păstrează la purtător

O dimineață frumoasa, ce-i al tău e și al meu,  ce-i al meu e doar al meu

Eram bucuros că există mașini și fire prin care circulă internet de mare viteză

Că n-am murit din disperare sau plictiseală

Dragii mei, ne-am strâns ca sardinele

Perfect încadrați în acest chihlimbar spatio -temporal

Care nu a mai existat și nu va mai exista vreodată

Pe un podium de hârtie colorata o trupă cântă mantre

Să ne putem văluri, să ne putem odihni

Fantoma lui Laika asista

***

m-am făcut praf și pulbere de stele

încercând să îți localizez țipetele în vidul cosmic

Tot ceea ce auzeam era ecoul respirației proprii

mai bine trăgeai de berea aia, ai zis și te-ai defenestrat

un salt mic pentru om,  o anulare de umanitate

nici o problemă,  acum că nu mai ești am desfăcut alta

coloane de avioane se preling pe cerul nopții precum cocorii

As mai vrea un bis,  atât e de frumos, dar e ora închiderii

urmele pe nisip se estompează și tare nu vreau să mă rătăcesc

Erai singurul animal ne (de)numit din Gradina Edenului iar eu singurul spectator

la falsitatea lumii,  la falsitatea mea