Sick transit

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Mi-a atras atenția unul dintre cei care așteptau alături de mine sosirea feribotului. Se vedea pe el că fusese sportiv. Probabil că pentru că purta un tricou cu steagul brazilian mi-a trecut prin cap gândul că omul poate jucase cândva fotbal pentru naționala carioca. Însă nu-l deranja nimeni pentru vreun autograf, avea o parteneră de călătorie care nu părea să fi prezentat vreodată modă și niște valize normale, pe care întâmplător le-a plasat aproape de mine. Pe etichetele de pe ele era trecut un nume care mi-a trezit niște amintiri microbiste. Nu știam să fi avut vreodată ocazia de a sta atât de aproape de un campion mondial la fotbal, fie el și de acum vreo două decenii și nu cred că a mai fost cineva pe vas bântuit cu asemenea constatări.

N-o să vă povestesc că omul a fost plăcut surprins că-l recunoscusem și că se bucura că scăpase de ani buni de corvoada autografelor și de faptul că generația selfie nu-l cunoștea, ci că întâmplarea asta m-a făcut să realizez că nu știu cum arată nici unul dintre scriitorii mei preferați, exceptându-l desigur pe redactorul-șef al acestei reviste. Poate că pe feribot cu noi erau și vreo cinci nobelizați pentru literatură precum și alți trei autori de bestsellere ecranizate, care însă își pot trăi viețile și concediile în liniște, spre deosebire de bieții fotbaliști și cântăreți, pe care-i urmează faima peste tot.

Dacă o fi bine sau nu că lucrurile stau așa putem să ne dăm cu părerea până ne plictisim și încă vreo cinci ore după aceea, fără să realizăm că de fapt noi influențăm aceste lucruri. Oricum, câtă vreme campioni mondiali la fotbal se pot plimba prin lume ignorați de cei din jur, scriitorii nu cred să aibă motive să se plângă c-ar fi deranjați de fani și mai c-aș paria că apreciază la maxim acest lucru.